Noțiuni de anatomie ale aparatului respirator

Noțiuni de anatomie ale aparatului respirator

Este format din caile respiratorii si plamani. Caile respiratorii sunt impartite topografic in doua grupe:

caile respiratorii superioare reprezentate de cavitatea nazala, faringe, laringe si trahee;

caile respiratorii inferioare reprezentate de ramificatiile bronsice.

Cavitatea nazala - este divizata in doua parti printr-un perete median, dispus antero-posterior, numit sept nazal. Acesta are o parte anterioara, cartilaginoasa si o parte posterioara, osoasa.

Anterior, se patrunde in cavitatea nazala prin doua orificii numite narine, care se continua cu vestibulul nazal (o zona dilatata al carei tegument contine fire de par).

Posterior de vestibul este cavitatea nazala propriu-zisa (fosele nazale captusita cu mucoasa nazala. Mucoasa are doua regiuni:

regiunea olfactiva asezata antero-superior. Aici se gaseste segmentul periferic al analizatorului olfactiv;

regiunea respiratorie ocupa restul cavitatii, este foarte bine vascularizata, are un epiteliu ciliat si contine glande mucoase.

Aplicatie practica. Hemoragiile nazale, numite epistaxis, sunt cauzate de lezarea plexurilor venoase din mucoasa respiratorie. Obstructia foselor nazale in afectiuni inflamatorii se realizeaza prin edemul mucoasei nazale (crestere de volum datorita retentiei hidrice).

Pe peretele lateral al foselor nazale se gasesc trei lame osoase asezate cu axul lung antero-posterior, numite cornete nazale (cornetul superior, mijlociu si inferior).

Aceste lame sunt concave inferior si limiteaza in concavitate trei spatii numite meaturi nazale: superior, mijlociu si inferior.

Cavitatea nazala se deschide posterior in nazofaringe prin doua orificii numite choane[1].

Sinusurile paranazale sunt cavitati in oasele din vecinatatea cavitatii nazale. Sunt captusite cu o mucoasa de tip respirator si comunica cu cavitatea nazala.

Sinusul maxilar este cel mai mare. Se gaseste in grosimea osului maxilar. Se deschide in meatul nazal mijlociu.

Sinusul frontal se gaseste in grosimea osului frontal. Se deschide in meatul nazal mijlociu.

Sinusul etmoidal din grosimea corpului osului etmoid este format din mai multe cavitati numite celule etmoidale. Acestea se deschid in meaturile superior si mijlociu.

Sinusul sfenoidal se gaseste in corpul osului sfenoid, inferior de saua turceasca. Se deschide pe peretele superior al cavitatii nazale.

Aplicatie practica: inflamatia mucoasei sinusurilor se numeste sinuzita.

Laringele

Este un organ cavitar cu schelet cartilaginos. Laringele are trei cartilaje pereche numite aritenoide, corniculate si cuneiforme. Are si trei cartilaje nepereche numite tiroid, cricoid si epiglota.

Cartilajul tiroid (marul lui Adam). Este cel mai voluminos. Are forma unei carti deschise posterior si cuprinde intre lamele sale (corespunzatoare copertilor cartii) cavitatea laringiana. Se articuleaza inferior cu cartilajul cricoid. Acesta seamana cu un inel cu pecetea dispusa posterior (pecetea se numeste lama cricoidului). Epiglota este un cartilaj ovalar. Este asezata antero-superior de tiroid. Acopera cavitatea laringelui in timpul deglutitiei.

Cartilajele aritenoide se articuleaza cu partea superioara a lamei cricoidului. Au forma de piramida triunghiulara pe care se prind corzile vocale. Capatul ante­rior al corzilor vocale se insera in unghiul posterior dintre lamele tiroidului. Spatiul dintre corzile vocale se numeste glota.

Cartilajele corniculate si cuneiforme, de dimensiuni mici, se gasesc la varful aritenoidelor.

Muschii laringelui:

muschiul cricotiroidian cu originea pe cricoid si insertia in partea posterioara a tiroidului. Este inervat de nervul laringeu superior.

Actiune: prin balansarea antero-posterioara a tiroidului si cricoidului, tensio­neaza sau relaxeaza corzile vocale.

muschiul vocal, cu originea pe tiroid si aritenoid si insertia pe corzile vocale. Produce vibratii ale corzilor vocale.

muschi dilatatori ai glotei;

muschi constrictori ai glotei.

Configuratie interna. La interior, cavitatea laringelui este captusita de mucoasa. Corzile vocale ridica pe peretii laterali cele doua perechi de plici vocale (o pereche false si o pereche adevarate). Astfel, cavitatea laringelui este impartita in trei etaje: vestibulul (superior), ventriculul (intre plici) si cavitatea mfraglotica (inferior)[2].

Referat: Clasificarea alimentelor permise pentru mentinerea echilibrului ponderal Document online: Trebuie inlocuit zaharul copiilor cu indulcitori?

Inervatia senzitiva si motorie a laringelui provine din nervul vag prin nervii laringieni superiori si inferiori: vascularizatia laringelui se face prin ramuri laringiene din arterele si venele tiroidiene superioare si inferioare.

Limfa laringelui dreneaza in ganglionii limfatici cervicali profunzi din jurul venei jugulare interne.

Traheea

Este un organ tubular. incepe la nivelul vertebrei C₆ si se termina in torace, la nivelul vertebrei T₄, unde se bifurca in cele doua bronhii principale. Are o lungime de aproximativ 10-12 cm si un diametru de aproximativ 1,5 cm. Topografic, are o parte cervicala si una toracica.

Configuratie si structura. Traheea are un schelet fibrocartilaginos, fiind formata din suprapunerea unor cartilaje cu aspect inelar, incomplete posterior. Cartilajele sunt unite intre ele prin ligamente inelare si sunt completate posterior de o membrana fibroasa (este posibila, astfel, trecerea bolului alimentar prin esofagul asezat posterior).

La interior, traheea contine o mucoasa cu glande seromucoase si epiteliu cilindric ciliat.

Bronhiile

Inferior, traheea se imparte in bronhia principala dreapta si cea stanga. Acestea sunt extrapulmonare. Ele intra in plamani la nivelul hilului pulmonar si apoi se ramifica in bronhii lobare si segmentare formand asa-numitul arbore bronsic.

Bronhiile principale pastreaza caracterele traheei, dar pe masura ramificarii lor inelele cartilaginoase se raresc, devin incomplete, pentru a disparea in bronhiile mici, numite bronhiole. in schimb, in bronhiole sunt bine reprezentate fibrele musculare netede dispuse circular.

Plamanii

Sunt organele centrale ale aparatului respirator. La nivelul lor se fac schimburile de gaze. Plamanii au o forma aproximativ tronconica si prezinta o baza, un varf, o fata sternocostala, o fata diafragmatica si o fata mediastinala. (fetele sunt numite astfel dupa principalele lor raporturi). Plamanii prezinta, de asemenea, o margine anterioara si o margine inferioara. Suprafetele plamanilor sunt brazdate de santuri adanci numite fisuri. Plamanul drept prezinta fisura oblica si fisura orizontala care il impart in trei lobi (superior, mijlociu si inferior). Plamanul stang are o singura fisura, care il imparte intr-un lob superior si unul inferior. In centrul fetelor mediastinale ale ambilor plamani se gaseste o depresiune numita hilul pulmonar[3].

Pe aici intra si ies din plaman elementele pediculului pulmonar (doua vene pulmonare, o bronhie principala, o artera pulmonara, vase limfatice si nervi). Lobii pulmonari sunt impartiti pe criterii vasculare si de ramificatie bronsica in segmente pulmonare. Exista 10 segmente pentru fiecare plaman. Un segment pulmonar este un teritoriu limitat cu autonomie morfofunctionala si care are bronhie, artera si vena proprii.

Aplicatie practica. Patologia pulmonara poate fi limitata la un singur seg­ment. Chirurgical, se poate face rezectie segmentara.

In interiorul segmentelor, bronhiile segmentare se mai ramifica de aproximativ 10-15 ori. Ultima ramificatie nu mai are schelet cartilaginos si se numeste bronhiola. Aceasta asigura ventilatia unui teritoriu numit lobul pulmonar. In lobul bronhiolele se mai ramifica de cateva ori pana la nivelul de canale alveolare in care se deschid sacii alveolari.

Alveolele pulmonare au aspectul unor saci umpluti cu aer, ai caror pereti sunt formati dintr-un epiteliu alveolar si o retea de fibre conjunctive numita stroma. Aceasta formeaza septuri despartitoare interlveolare. Celulele epiteliului alveolar secreta o substanta tensioactiva numita surfactant, datorita careia alveolele se mentin deschise. In stroma se gaseste o importanta retea de capilare.

Vascularizatia plamanului este dubla: nutritiva si functionala.

Vascularizatia functionala se face astfel: din ventriculul drept pleaca trunchiul pulmonar care se imparte in arterele pulmonare dreapta si stanga. Acestea patrund in plamani si se ramifica segmentai si subsegmentar, ultimele ramuri terminandu-se intr-o retea de capilare in jurul alveolelor. Din aceasta retea se formeaza vene, care preiau sangele oxigenat, conflueaza in ramuri din ce in ce mai mari si, in final, parasesc plamanul prin doua vene pulmonare. Cele patru vene pulmonare (doua drepte si doua stangi) se varsa in atriul stang, inchizand astfel "mica circulatie' pulmonara.

Vascularizatia nutritiva se face prin arterele bronsice (doua stangi si una dreapta), care pleaca din aorta toracica. Acestea transporta sange oxigenat pentru nutritia elementelor componente din structura plamanului (vase, bronhii, ganglioni limfatici, pleura viscerala). In peretii acestor elemente componente arterele formeaza o retea de capilare din care se formeaza venele bronsice. Acestea ajung, in final, in vena cava superioara.

Limfaticele plamanilor ajung, in principal, in ganglionii limfatici din pediculul pulmonar. Urca apoi prin statiile ganglionare paratraheale si se varsa la stanga in canalul toracic, iar la dreapta in marea vena limfatica. Exista anastomoze limfatice intre teritoriile diafragmatic si pulmonar. Acestea explica posibilitatea metastazarii canceroase de la plamani spre ficat si invers.

Inervatia plamanilor este simpatica si parasimpatica.

Inervatia simpatica are originea in coarnele laterale ale maduvei toracice intre T₂-T₅.

Inervatia parasimpatica se face prin nervul vag.

Efectele stimularii parasimpaticului sunt: vasodilatatie a plexurilor vasculare din peretii bronhiilor, hipersecretic glandulara a glandelor bronsice si contractia musculaturii bronsice (toate aceste efecte duc la micsorarea lumenului bronsic).

Simpaticul are efecte inverse[4].

Cavitatea toracica

Reprezinta segmentul superior al trunchiului si este delimitata astfel:

fata anterioara, formata de stern si articulatiile sterno-costale;

fata posterioara, formata de coloana vertebrala, coaste si articulatiile costo- vertebrale;

fetele laterale, formate de catre arcurile costale si spatiile intercostale ocupate de muschii intercostali;

apertura toracica superioara sau orificiul superior prin care toracele comunica cu gatul este limitata de coloana vertebrala, arcul primei coaste si marginea superioara a sternului;

apertura toracica inferioara sau orificiul inferior este limitata anterior de arcurile costale drept si stang (rebordurile costale) formate prin reunirea cartilajelor coastelor 10, 9, 8. Orificiul este limitat posterior de coasta 12 si coloana vertebrala.

Arcurile costale formeaza unghiul infrasternal deschis inferior.

Aplicatie practica: in anumite boli poate aparea modificarea formei toracelui, in rahitism, sternul bombeaza anterior si articulatiile sterno-costale sunt proeminente. In emfizemul pulmonar cresc toate diametrele toracice rezultand aspectul de torace "in butoi'.

Apertura toracica inferioara este inchisa de diafragma, care separa toracele de abdomen.

Diafragma este un muchi lat, dispus "in bolta' la limita dintre torace si abdomen. Prezinta un tendon central latit, numit centru tendinos. Se insera pe coloana vertebrala, ultimele coaste si stern. Este strabatuta de esofag, aorta, canalul toracic si nervii vagi. Insertia diafragmei in partea anterioara este situata mai sus decat insertia in partea posterioara, astfel ca toracele este mai adanc posterior. In plan frontal, diafragma este convexa superior, in fiecare hemitorace putand fi descrisa o hemidiafragma dreapta si una stanga (cea dreapta situata putin mai sus din cauza raportului cu ficatul).

Pleura

Este o membrana care acopera plamanii si fata interna a fiecarui hemi­torace. Este o structura unitara, dar topografic poate fi impartita in doua foite in continuare una cu alta. Acestea sunt pleura viscerala, care acopera plamanii si pleura parietala care captuseste cutia toracica, mediastinul si dia­fragma. Pleura parietala, cand trece de pe un perete toracic pe altul (de exemplu de pe coaste pe diafragm sau de pe diafragm pe mediastin), formeaza funduri de sac numite sinusuri sau recesuri pleurale (de exemplu sinusul costodiafragmatic sau sinusul costo-mediastinal)[5].

La varful plamanului, pleura parietala formeaza asa-zisa cupola pleurala acoperita de membrana pleurala care inchide superior toracele.

Aplicatie practica: in sinusul costo-diafragmatic se acumuleaza revarsatele lichidiene din cavitatea pleurala. Aici se pot face punctii pleurale cu scop diagnostic sau evacuator.

Cele doua foite pleurale sunt solidarizate cu plamanii si fata interna a toracelui prin intermediul unui strat subtire de tesut conjunctiv. Intre pleura viscerala si cea parietala se formeaza cavitatea pleurala, care contine o lama fina de lichid. In cavitatea pleurala presiunea este negativa. Datorita acestei situatii plamanul urmeaza miscarile toracelui in timpul respiratiei. Cele doua cavitati pleurale - dreapta si stanga - nu comunica una cu alta.

Aplicatie practica: patrunderea aerului in cavitatea toracica se numeste pneumotorax (plamanul este impins spre hil). Acumularile de lichid in cavitate sunt numite hidrotorax, iar cele de sange-hemotorax.

Vascularizatia pleurei provine din arterele bronsice, din artera toracica interna si arterele intercostale.

Limfaticele pleurei: limfa pleurala dreneaza in ganglionii intercostali si in ganglionii limfatici mediastinali. Limfaticele din pleura diafragmatica pot traversa diafragma pentru a se anastomoza cu vase limfatice ale ficatului.

Aplicatie practica: se explica astfel metastazarile cancerelor hepatice catre pleura si invers.

Inervatia pleurei provine din nervii intercostali si din nervul vag. Pleura parietala este foarte bine inervata senzitiv.

Aplicatie practica: durerea pleurala se numeste pleurodinie si poate migra de-a lungul nervilor intercostali. Lezarea pleurei parietale poate produce, prin reflexe vagale, stop cardiac.

Mediastinul

Este spatiul cuprins intre cei doi plamani. Poate fi impartit astfel:

Mediastinul superior, cuprins intre apertura toracica superioara si un plan inferior, care trece intre T₄ si T_s. Este limitat anterior de manubriul stemal si posterior de coloana vertebrala. Contine arcul aortic si ramurile sale, venele mari (cava superi­oara si venele brahiocefalice), traheea, esofagul, nervii vagi, frenici si canalul toracic.

Mediastinul anterior, reprezentat de spatiul dintre stern si pericard. Contine tesut conjunctiv, ganglioni limfatici si ligamentele sterno-pericardice.

Mediastinul mijlociu, cuprins anterior si posterior intre doua planuri frontale, tangente la pericard. Limitat inferior de diafragma. Contine inima cu vasele mari de la baza sa, bifurcatia traheei, bronhiile mari si nervii frenici.

Mediastinul posterior limitat anterior de pericard, posterior de coloana vertebrala si inferior de diafragma. Contine aorta descendenta si esofagul, canalul toracic si nervii vagi. Intre organele mediastinale se gaseste tesut conjunctiv lax[6].