HIV SI SIDA

SIDA

SIDA este o boala infectioasa si transmisibila provocata de un virus specific, care, patruns in organism, actioneaza asupra sistemului de aparare imunitar, reducandu-i treptat capacitatea de actiune pana la distrugere si anihilare totala.

VIRUSURILE

Sunt agenti infectiosi ai bacteriilor, plantelor si ai animalelor inclusiv ai (celui mai evoluat) - omului; reprezinta entitati de sine statatoare, vii, de dimensiuni foarte mici, cu structura foarte simpla, incapabile sa creasca si sa se inmulteasca altfel decat prin parazitarea celulelor vii cu organizare complexa; virusurile patrund in celule, se dezvolta, se multiplica, dezorganizand si omorand, in final, celula.

IMUNITATE SI IMUNODEFICIENTA

Imunitatea reprezinta proprietatea organismului de a se apara fata de diversii agresori externi (bacterii, virusuri, paraziti, ciuperci) prin intermediul unor celule si al anticorpilor specifici (produsi de alte celule specializate); se induce deci o stare de rezistenta specifica fata de actiunea unui agent inductor de boala.
Imunodeficienta congenitala (ereditara) sau castigata in cursul vietii reprezinta o stare anormala, patologica, ce se manifesta prin disfunctii, reduceri ale capacitatii de aparare a organismului.
Imunodeficienta castigata apare insa ca urmare a unei cauze externe care actioneaza asupra sistemului imunitar. Una din cele mai importante cauze ale imunodeficientei castigate este infectia cu virusul HIV.
Imunodeficienta se exprima in diverse niveluri de gravitate si poate interesa diverse componente ale sistemului imunitar.

ANTIGEN

Orice 'parte' din structura unui agent patogen, orice 'macromolecula', in sens larg, capabila sa stimuleze sistemul imunitar si sa-i faca sa riposteze, fie prin producerea de anticorpi specifici (pot bloca actiunea daunatoare a antigenului care le-a indus aparitia), fie prin instruirea unor celule capabile sa recunoasca si sa actioneze impotriva antigenului fata de care s-au instruit se numeste ANTIGEN.

ANTICORP

ANTICORPUL a carui aparitie se datoreaza stimularii sistemului imunitar de catre antigen, reprezinta o structura proteica de dimensiune mica, prezenta in 'sange', circuland odata cu acesta in tot organismul, capabil sa se 'lege' specific de antigenul care i-a indus aparitia si sa-i blocheze actiunea vatamatoare. Anticorpul care intervine in apararea imuna se numeste anticorp protector tot asa cum antigenul care i-a determinat aparitia se numeste antigen protector. Subliniem cele de mai sus pentru faptul ca un agent infectios poate contine multe parti din structura sa cu proprietati antigenice (multi epitopi) care induc aparitia de anticorpi al caror rol nu este de protectie, putand insa folosi ca un semn (marker) al infectiei sau bolii.

Virusul Imunodeficientei Umane (HIV) este un agent patogen, care initial, ataca celulele din sistemul imunitar, multiplicandu-se in interiorul acestora si distrugandu-le, scazand astfel apararea naturala a organismului impotriva infectiilor si a bolilor.

Cu dimensiuni extrem de mici, masurabile in microni si o structura biologica primitiva, virusul nu-si poate realiza singur metabolismul si de aceea paraziteaza celule gazda vii pentru a se putea inmulti. Virusul face parte dintr-o familie deosebita denumita Retroviridae, subfamilia Lentivirinae genul Lentivirus, specia HI V. Ca orice organism viu, capabil de inmultire, virusurile contin un 'genom' constituit fie dintr-o macromolecula de acid dezoxiribonucleic (ADN), fie ribonucleic (ARN), detinator al informatiei genetice care face ca descendentii sa fie asemanatori parintilor.
In celulele animale si umane genomul este constituit numai din ADN, singur detinator al informatiei genetice. Acesta are rol de 'matrita'; prin intermediul unei enzime numita transcriptaza (transcrie informatia genetica), va produce acizi ribonucleici 'mesageri' (ARNm), capabili sa transmita mai departe 'proiectul' dupa care se construiesc in celula proteinele structurale, functionale.
Diferit de celulele cu organizare complexa, virusul HIV poseda insa un genom care contine numai acid ribonucleic (ARN). Ca sa infecteze o celula umana al carui genom este reprezentat de ADN are nevoie de o enzima de transcriere a propriului mesaj genetic care sa inverseze fluxul normal de transcriere a informatiilor genetice; aceasta enzima va actiona deci invers decat enzima existenta in celulele umane (ADN > transcriptaza > ARN) fiind denumita reverstranscriptaza (ARN > reverstranscriptaza > ADN-copie). Aceasta reverstranscriptaza permite ca ADN-ul viral (provirusul) 'copiat' dupa ARN-ul viral sa se integreze in genomul celulei infectate, unde se poate mentine perioade indelungate fara sa se exprime (stare latenta); sub aceasta forma, el este la adapost de atacul anticorpilor si al celulelor apararii imune. Prezenta reverstranscriptazei reuneste toate virusurile in ceea ce s-a denumit familia Retroviridae. Se cunosc actualmente doua tipuri: HIV-1 si HIV-2; cel de al doilea tip antigenic diferentiabil de primul a fost izolat in 1987 in Africa de Vest.

SEROCONVERSIE SI SEROPOZITIVITATE

Aparitia in sangele celui infectat a anticorpilor specifici anti-HIV, ca urmare a contactului dintre virus si sistemul imunitar, constituie seroconversia. Seroconversia nu se produce imediat, dupa contactul virus - sistem imunitar, necesitand o perioada de timp, variabila ca durata, de care organismul are nevoie ca sa produca anticorpii specifici. In cazul infectiei cu HIV, aparitia anticorpilor necesita 4-6 saptamani din momentul infectarii. De remarcat ca, in cazul persoanelor al caror sistem imun este in suferinta din alte motive (diabetici, cancere, boli imune, toxicodependenti etc.), perioada de timp necesara aparitiei anticorpilor este de 3-6 si chiar de peste 12 luni. Prin seropozitivitate se intelege prezenta in ser a anticorpului sau/si a antigenului In cazul infectiei HIV, in limbajul curent expresia HlV-pozitiv sau HlV-seropozitiv defineste prezenta in serul testat a anticorpilor specifici anti-HIV.
Notiunea de seroconversie si cea de seropozitiv se refera deci la orice fel de infectie, corectitudinea exprimarii obligandu-ne la utilizarea sintagmei HlV-pozitiv sau seropozitiv si seroconversie-HIV. A fi HlV-pozitiv sau seropozitiv este deci sinonim cu prezenta anticorpilor specifici in serul persoanei testate, dupa cum HlV-seronegativ atesta absenta anticorpilor specifici in serul testat, in momentul recoltarii probei de sange. Perioada de latenta intre momentul contagiului si cel al seroconversiei ne obliga a tine cont de momentul recoltarii, rezultatele testului referindu-se la prezenta sau absenta anticorpilor numai la data recoltarii probei.

Referat: Vitaminele - surse alimentare de vitamine Referat: 41 de sfaturi pentru viata lunga recomandate de doctor

PERIOADA DE INCUBATIE

Se intelege timpul scurs din momentul contagiului, al infectiei, pana la aparitia manifestarilor (simptomatologiei) clinice corespunzatoare bolii aparute in cadrul sindromului de imunodeficienta.
Perioada de incubatie este lunga si foarte variabila de la individ la individ, fiind apreciata in medie la 10-12 ani. Incubatia minima si maxima dupa cunostintele actuale se apreciaza la 6 luni, respectiv 15 ani (durata maxima a observatiei, tinand cont ca aparitia primelor cazuri a fost semnalata in 1981).

Virusul imunodeficientei umane este prezent pe intreaga durata de viata a infectatului care ramane astfel contagios si capabil sa infecteze. Virusul ramane cantonat in organism, integrat si in genomul celulelor parazitate. Este exact ce se intampla si in cazul altor virusuri, herpesul de exemplul care ramane cantonat toata viata sub o forma inactiva, latenta, capabil de reactivare, 'trezire' provocand iarasi manifestarile clinice (herpes recidivant) ori de cate ori apararea organismuli scade (oboseala fizica, nervoasa etc.).

Virusul imunodeficientei umane nu face parte din grupa virusurilor rezistente in conditiile mediului ambiant (in afara organismului). »Supravietuieste » doar 48-72 ore la temperatura camerei. Virusul este foarte sensibil la actiunea caldurii fie ca ne referim la caldura umeda (fierbere, vapori de apa sub presiune) sau la caldura uscata (cuptorul cu aer cald). Fierberea (100°C) il inactiveaza in cateva minute, durata recomandata de 20-30 minute, oferind siguranta deplina. In activitatea medicala curenta, sterilizarea fie la autoclav (vapori sub presiune), fie la cuptorul cu aer cald, in conditiile si durata prescrisa este pe deplin asiguratorie. Virusul rezista la actiunea radiatiilor, inclusiv a celor ultraviolete. Radiatia solara (calorica si ultravioleta) in functie de durata expunerii, concentratie etc., poate sa scada durata supravietuirii; nu constituie o metoda sigura de inactivare. Virusul este inactivat rapid (3-30 minute) de substantele chimice utilizate curent in decontaminare (dezinfectie): aldehida formica (formol), aldehida glutarica, apa oxigenata, alcoolul etilic 70% (chiar denaturat), iodul (iodoform), sapunul cu 0,5% fenol, substantele clorigene (hipocloritul de sodiu, de calciu, cloramina).
In seringi utilizate (si reutilizate fara sterilizare), virusul poate rezista si 10 zile, la adapost de uscaciune (partea terminala a seringii utilizata intravenos, mai pastreaza urme de sange coagulat care 'astupa' si mentine umiditatea).

 La inceput infectia cu HIV nu prezinta nici un fel de simptome. Cu timpul insa, organismul pierde capacitatea de rezistenta chiar in fata unei boli infectioase comune. Infectiile oportuniste, survenite pe fond de imunitate scazuta, constituie caracteristicile de baza ale sindromului de imunodeficienta dobandita - SIDA (prescurtare dupa expresia franceza syndrome d'Immunodéficitaire acquis).

SIDA nu reprezinta doar o singura boala, ci un complex, o colectie de boli diferite care afecteaza in mod specific persoanele infectate cu HIV, dar pe care un organism sanatos ar reusi sa le invinga fara prea mare efort. Prin SIDA se intelege stadiul de infectie cu HIV in care sistemul imunitar este atat de slabit, incat nu mai poate face fata agentilor patogeni si pot sa apara diferite boli sau tumori. SIDA se manifesta in special prin infectii comune, rezistente la tratament, cantonate la nivelul diferitelor organe si sisteme (infectii pulmonare, intestinale, ale sistemului nervos etc). Medicii au o lista cu asa numitele "conditii definitorii SIDA" si atunci cand o persoana infectata cu HIV prezinta o boala de pe aceasta lista, se considera ca e bolnava de SIDA. Unele dintre aceste boli reprezinta afectiuni grave, altele minore.

In absenta unui tratament, evolutia de la infectare pana la aparitia bolii SIDA este, in general, intre 8-13 ani. Durata supravietuirii dupa instalarea bolii variaza, in absenta tratamentului, de la 9 luni la 2 ani. Aceasta perioada poate fi prelungita  in conditiile unui tratament adecvat si sustinut cu medicatia specifica.

Stadiile infectiei cu HIV

Se pot identifica 4 stadii ale evolutiei infectiei HIV in organismul uman, astfel:

Stadiul 1: corespunzator primoinfectiei cu HIV. Majoritatea pacientilor nu se adreseaza medicului in acest stadiu datorita absentei manifestarilor clinice. Durata este variabila, intinzandu-se de la cateva zile pana la cateva saptamani.

Stadiul 2: este cel al perioadei asimptomatice si acopera un interval de timp lung, de ordinul anilor (5-15 ani).

Stadiul 3: este caracterizat prin aparitia cresterii in volum a ganglionilor limfatici. Exista doua grupe evolutive in raport cu prezenta sau absenta semnelor erologice.

Stadiul 4: corespunde manifestarilor clinice mai severe cu prognostic bine stabilit. El a fost impartit in cinci substadii:

IV A - pacienti cu semne constitutionale (scadere in greutate, diaree, febra);

IV B - subiecti cu atingeri neurologice (encefalopatii, mielopatii);

IV C - pacienti cu infectii oportuniste (severe si care nu antreneaza diagnosticul de SIDA);

IV D - subiecti cu neoplazii (Kaposii);

IV E - pacienti cu alte suferinte legate de infectia cu HIV (pneumonie interstitiala).

1. Transmiterea infectiei HIV

2. Porti de intrare in corp pentru HIV:

• Rani deschise
• Suprafete de piele inflamate (purulente)
• Suprafete de piele zgiriate
• Mucoase inflamate, ranite
• Tesuturi extrem de sensibile- la suprafata mucoasei intestinului, vaginului precum si uretrelor

1.     Transmiterea pe cale sexuala

Transmiterea pe cale sexuala este cea mai frecventa modalitate de raspandire a infectiei, in intreaga lume. Toate practicile sexuale neprotejate sunt potential infectante. Riscul de transmitere este diferit in functie de practicile sexuale utilizate, varietatea partenerilor, precum si de sexul persoanei infectate. Astfel, transmiterea de la barbat la femeie este de 20%, iar de la femeie la barbat este de 10%. Transmiterea de la barbat la femeie are o incidenta mai mare, deoarece in timpul unui contact vaginal, o parte mai mare a zonei genitale feminine este expusa secretiilor partenerului decat la barbat. De asemenea, concentratia de HIV este in general mai mare in sperma decat in secretiile vaginale.

De asemenea, tinerele se expun in general mai multor riscuri decat cele femeile adulte. Vaginul si colul uterin nu sunt inca maturizate, deci sunt mai putin rezistente la HIV si alte ITS-uri (infectii cu transmitere sexuala), cum ar fi gonoreea. Schimbarile aparatului reproducator in timpul pubertatii fac tesuturile din aceste zone mai susceptibile infectiei cu HIV. De asemenea, schimbarile asociate ciclului menstrual sunt de multe ori asociate cu o subtiere a mucoasei care acopera colul uterin. O astfel de subtiere poate permite mai usor accesul HIV in organism. Tinerele produc foarte putine secretii vaginale, nefiind o bariera serioasa in transmiterea infectiei HIV.

ATENTIE! O persoana poate transmite infectia HIV prin contact sexual, in primele saptamani de la infectare, intr-o perioada in care anticorpii nu sunt inca detectabili si, deci, nu poate fi stabilit inca diagnosticul.

2.     Transmiterea pe cale parenterala

Transmiterea infectiei pe cale sanguina se poate face prin:

     transfuzie de sange sau cu derivate sanguine (sange infectat netestat, sange infectat si recoltat de la o persoana, inainte ca aceasta sa fi dezvoltat anticorpi detectabili la testele obisnuite);

     folosirea unor seringi sau a unui instrumentar medical nesteril;

     ranirea, penetrarea pielii sau a mucoaselor cu instrumente nesterile, de ex. ace pentru perforarea urechii sau pentru efectuarea tatuajelor, foarfeci pentru manichiura si pedichiura, lame de ras, sau orice expunere a pielii vatamate (rani deschise) la sangele infectat. Riscul in aceste cazuri este apropiat de 0,3%.

3. Transmiterea pe cale verticala

Riscurile de transmitere de la mama la copil, in timpul sarcinii, al nasterii si al alaptarii - asa numita transmitere verticala - apare la 20% dintre cazuri. Toti copii nascuti din mame HIV-pozitive se nasc cu anticorpi Anti-HIV, proveniti din sangele infectat al mamei. Daca insa copilul nu este infectat, testul HIV devine negativ dupa varsta de 16-24 luni.

In general, tratamentul profilactic al mamei cu antiretrovirale, in timpul sarcinii si al nasterii, absenta alaptarii si tratamentul copilului imediat dupa nastere scad riscul transmiterii infectiei HIV la copil pana la 5%. Nasterea prin cezariana programata, efectuata inainte de declansarea travaliului si pe membrane intacte poate contribui la reducerea riscului (50%). Nou-nascutul nu va fi alaptat la san, va primi profilaxie specifica si va fi evaluat asupra status-ului HIV.

HIV poate fi transmis de la mama la fat prin 3 modalitati:

a). infectia directa poate sa se produca in utero (transmitere antepartum - in 6% dintre cazuri). Este asociata cu un risc crescut de evolutie rapida a bolii la copil.

b). transmiterea poate sa se produca in timpul travaliului  si in timpul expulziei (transmitere intrapartum - in cca. 18% dintre cazuri

c). dupa nastere, prin alaptare la san (transmitere postpartum - in cca. 4% dintre cazuri

HIV nu se transmite prin

Tuse sau stranut, deci prin aer;

Atingere, sarut, imbratisare;

Folosirea grupurilor sanitare in conditii igienice;

Traind sau muncind in preajma unei persoane infectate;

Contacte interumane, de serviciu sau scolare;

Intepaturi de tantar sau alte insecte;

Bai, bazine, adica prin apa;

Animale de orice fel, muscaturi de animale;

Picaturi de saliva, transpiratie, lacrimi;

Prosoape, clante de usi, receptor de telefon.

Desi HIV a fost izolat si in lacrimi, saliva si urina, nu exista dovezi ca prin acestea s-ar putea transmite infectia. Sarutul uscat si in general sarutul, daca nu exista leziuni bucale, nu prezinta risc de infectie.  Nu trebuie insa neglijata posibilitatea existentei de microleziuni sangerande, mai ales ca cei infectati cu HIV pot avea diverse leziuni, cum sunt aftele, candidozele, herpesul, gingivitele, leziuni care imbogatesc saliva cu HIV.

Produse biologice care NU sunt implicate in transmitere:

Secretii nazale

Sputa

Lacrimi

Transpiratii

Fecale

Urina

Lichid de varsatura

Testarea HIV. Principalele teste de laborator

Testarea se face prin recoltarea sangelui si determinarea anticorpilor care sunt anticorpi anti-HIV din ser.

Testele utilizate curent in toate laboratoarele din lume sunt testele ELISA. Ele evidentiaza infectia cu HIV a organismului uman utilizand lizatul viral ca tinta pentru anticorpii specifici anti-HIV produsi de organismul uman al carui ser este utilizat.

Deoarece uneori pot aparea reactii fals-pozitive sau fals-negative din diverse cauze (infectii, medicatie, factori de eroare umana, cauze necunoscute), cand testul ELISA este pozitiv se trece la etapa urmatoare, de confirmare a infectiei cu HIV. Aceasta se efectueaza prin testul WESTERN BLOT. Acest test se bazeaza pe punerea in contact a serului analizat cu antigene HIV purificate si separate prin electroforeza. Testul HIV se face numai cu consimtamantul clientului.

CE TREBUIE FACUT IN CAZUL expunerii ACCIDENTALE

Se dezinfecteaza abundent cu alcool etilic 70%;

Nu se exercita presiune pe plaga si nu se incearca »stoarcerea « locului ranit ;in cazul expunerii mucoaselor,acestea se spala abundent cu apa.
. prezentarea la serviciul medical pentru profilaxia tetanosului si a hepatitei virale B (vaccinare, eventual);
. solicitarea testarii pentru punerea in evidenta a anticorpilor anti HIV imediat si la 1-3-6 luni de la expunere.
In toata aceasta perioada persoanele in cauza se vor comporta ca si cum ar putea fi infectati, pentru a nu difuza infectia (nu se doneaza sange, organe, sperma; contactele sexuale vor fi Protejate prin utilizarea prezervativului