Sifilisul - cai de transmitere - manifestari si tratament

Sifilisul (luesul) este principala boalǎ venericǎ cu care a fost confruntatǎ omenirea si este incǎ una dintre cele mai importante probleme de sanatate publica. Sifilisul reprezintǎ o mare primejdie atat pentru individ datorita debutului sau inselǎtor fǎrǎ manifestǎri clinice zgomotoase si prin sechelele viscerale pe care le lasǎ in perioada de sifilis tardiv, cat si pentru societate prin marea contagiozitate si prin posibilitatea transmiterii bolii la descendenti.

Etiologie

Agentul etiologic al sifilisului este Treponema pallidum, un microorganism spiralat, mobil, lung, foarte subtire si flexibil.

Cai de transmitere

Calea principala de transmitere este prin contact sexual (96-98%), fiind favorizata de existenta unei solutii de continuitate cutaneo-mucoasa, dar este posibila si prin mucoasa intactǎ. Transmiterea indirecta pe cale neveneriana este mai rara, cum ar fi cea cu caracter profesional prin instrumente medicale contaminate intalnita la stomatologi, ginecologi, dermatologi, medici de laborator. Transmiterea indirecta este mai mult teoretica, Treponema pallidum este foarte putin rezistenta in mediul extern: are o rezistentǎ scǎzutǎ la temperaturi crescute, la atmosfera uscatǎ, la antisepticele uzuale. De asemenea sifilisul se poate transmite pe cale transplacentara de la mama bolnava la fat. Treponemele pallidum pot traversa bariera fetoplacentara numai incepand cu luna a 5-a de sarcina.

Statistic numai 30% din contactii sexuali ai unui bolnav cu sifilis contacteaza infectia (integritate cutaneo-mucoasa, imunitate naturala de calitate, igiena riguroasa). Cele mai contagioase sunt leziunile erodate sau ulcerate de sifilis primar si secundar. Sifilisul tertiar este foarte putin contagios, leziunile sale continand putine treponeme. Sangele, laptele femeilor, lichidul spermatic al bolnavilor cu sifilis secundar sunt contagioase.

Stadializarea sifilisului

Sifilisul evolueaza in trei stadii: sifilis primar, sifilis secundar si sifilis tertiar.

I.  SIFILISUL PRIMAR

A. Sancrul sifilitic (sancrul dur, sancrul primar, sifilomul)

Sancrul primar este prima manifestare a sifilisului care apare la locul de inoculare cutanatǎ sau mucoasǎ a Treponemei pallidum dupa o perioada de incubatie asimptomaticǎ in medie de 21-25 de zile de la contactul infectant. Sancrul sifilitic este o leziune foarte contagioasa.

Sancrul se prezintǎ clinic ca o eroziune sau ulceratie rotundǎ sau ovala, cu dimensiuni cuprinse intre 5 mm si 15 mm, cu margini bine delimitate ("ca si trase cu compasul"), care se pierd treptat in tesutul inconjurator. Are o culoare rosu inchis (rosu muscular ca si carnea cruda), cu suprafata neteda, curata, acoperita de o serozitate care ii confera o transluciditate caracteristica. Sancrul este nedureros, iar baza sa este indurata. In general leziunea este unica, rareori putand fi multiple, in acest caz aparand simultan sau succesiv.

Localizarea sancrului sifilitic este cel mai frecvent genitala. La barbat este localizat in santul balano-preputial, pe gland, preput, meatul uretral sau teaca penisului. La femei localizarea mai frecventa este pe labiile mari, labiile mici, clitoris, dar poate fi localizat si in vagin (in acest caz putand trece usor neobservat). La ambele sexe sancrul poate fi localizat si la nivelul regiunii cefalice (buze, limba, barbie) sau in regiunea perigenitala (coapse, regiunea pubiana, mucoasa ano-rectala).

In evolutie sancrul se epitelizeaza spontan dupa 4-6 saptamani lasand o pata pigmentata ce va dispare spontan. In sancrele ulceroase vindecarea se face prin cicatrizare. Induratia bazala poate persista inca 2-3 luni dupa vindecarea sancrului.

Sancrul sifilitic se poate complica cu fimoza, parafimoza sau infectie mixta cu Treponema pallidum si bacilul Ducrey.

Diagnostic diferential:

Sancrul moale - leziuni ulcerative multiple, dureroase, fǎrǎ induratie bazala, cu margini dezlipite, cu fundul murdar acoperit de depozite purulente, insotite de adenopatie inflamatorie; perioada de incubatie este mai scurta de circa 1-5 zile;

Limfogranulomatoza veneriana benigna

Herpesul genital - eroziuni dureroase, multiple, precedate de vezicule, recurente. Nu sunt indurate;

Aftele genitale

Sifilide secundare exulcerate se pot confunda cu sancrele multiple;

Scabia - leziuni papulo-erozive crustoase, localizate pe teaca penisului si scrot;

Eroziuni traumatice

Eritem fix medicamentos

Carcinom spinocelular - ulceratie neregulatǎ cu tendintǎ de evolutie lent progresivǎ.

B. Adenopatia satelita

Aparitia adenopatiei satelite este obligatorie, urmarind sancrul sifilitic "ca si umbra pe om". Apare la 7-8 zile de la aparitia sancrului sifilitic. Este o adenopatie poliganglionara, unilaterala sau bilaterala, localizata in zona de drenaj limfatic a sancrului, de obicei inghinalǎ. Ganglionul cel mai apropiat de sancru este si cel mai mare, fiind inconjurat de alti ganglioni mai mici ("ca o closca cu pui"), de marimi variabile: 1-2 cm. Au o consistenta crescuta, sunt mobili pe planurile superficiale si profunde, nedurerosi, cu tegumentul supraiacent neinflamator. Adenopatia satelita dispare in 2-6 luni de zile.

II. SIFILISUL SECUNDAR

Sancrul primar se vindeca in 4-6 saptamani, perioada care coincide cu trecerea in faza a doua a sifilisului cand treponemele invadeaza pe cale limfatica si apoi pe cale hematogena  intreg organismul (septicemie treponemicǎ) cu aparitia de manifestari tegumentare, mucoase, viscerale, osoase, nervoase.

Primele manifestari cutanate ale sifilisului secundar apar la 42-45 zile de la aparitia sancrului primar sau la 63-65 zile de la contactul infectant. Sifilisul secundar se caracterizeaza prin succesiunea mai multor eruptii cutaneo-mucoase, intrerupte de faze asimptomatice cu durata de cateva saptamani sau luni. Aceastǎ evolutie particularǎ se datoreazǎ imunitǎtii oscilatorii specifice acestei etape. Evolutia sifilisului secundar se intinde pe o perioadǎ de 2-3 ani.

In cursul sifilisului secundar pot sa apara simptome generale precum febra, cefalee si rareori afectare viscerala: hepatica, pulmonara, meningeala, osoasa, oculara, splenica si adenopatie generalizata.

Manifestari cutanate

Manifestarile cutanate din sifilisul secundar poarta denumirea de sifilide. Acestea sunt leziuni nepruriginoase, nedureroase, de culoare roz, rosu inchis sau aramii, superficiale, spontan rezolutive, numeroase la inceput, apoi din ce in ce mai putine odata cu aparitia si consolidarea imunitatii specifice.

Din punct de vedere morfologic sifilidele sunt de 4 categorii:

1. Rozeola sifilitica (sifilidele eritematoase, maculare) apare cel mai precoce si cel mai frecvent la 42 zile de la aparitia sancrului cand acesta se afla in faza de vindecare. Se prezintǎ ca o eruptie de pete discrete, de culoare roz  ca si "floarea de piersic", rotunde sau ovalare, cu dimensiuni de panǎ la 1 cm, fǎrǎ descuamare, nepruriginoase. Sunt localizate indeosebi pe flancuri, latero-toracic, axila, de unde se extind pe torace, abdomen, rǎdǎcina membrelor, dar rareori sunt generalizate. Sunt spontan rezolutive, disparand in 2-4 saptamani.

Se face diagnostic diferential cu rubeola, rujeola, mononucleoza infectioasa, eruptiile postmedicamentoase, pitiriazisul versicolor, pitiriazisul rozat Gibert.

Referat: BEREA - temperatura de baut perfecta a berii Document online: Gin - bautura spirtoasa ticsit cu ienupar

2. Sifilidele papuloase

Sifilidele papuloase lenticulare reprezinta forma cea mai obisnuitǎ de manifestare si se localizeaza pe orice zona tegumentara. Apar mai tardiv in lunile 4-12 de evolutie a bolii, putand urma imediat rozeolei sau dupa o perioada de latenta variabilǎ. Sunt niste papule de culoare rosie-aramie, infiltrate, rotunde, cu diametrul de 3-4 mm, nepruriginoase, acoperite de scuame initial in totalitate apoi cu dispunere numai la periferie sub forma "gulerasului lui Biett".

Diagnostic diferential se face cu lichenul plan, prurigo cronic, eritemul polimorf.

Sifilidele papulo-hipertrofice numite si condiloma lata sunt papule rotunde, mari, aplatizate, izolate sau confluate, erodate si acoperite de secretii purulente sau depozite alb-cenusii, care le confera un aspect slaninos, urat mirositor. Se localizeaza genital, perigenital, perianal. Trebuie diferentiate de condiloamele acuminate.

Mai rar leziunile din sifilisul secundar iau aspectul unor sifilide psoriaziforme, sifilide lichenoide sau sifilide seboreice.

3. Sifilidele pigmentare (leucomelanodermia sifilitica) apar dupa 6-10 luni de evolutie a bolii sub forma unei retele hiperpigmentate de culoare "cafea cu lapte" cu zone depigmentate in ochiurile retelei, localizate in regiunea gatului, decolteului -  "colierul Venerei".

4. Sifilidele ulceroase sunt ulceratii superficiale sau profunde, cu margini taiate drept, acoperite de cruste hematice (sifilide ectimatoase), localizate pe trunchi si membre. Reprezintǎ eruptii tardive de sifilis secundar, apropiindu-se prin caracterul lor distructiv de sifilisul tertiar.

Manifestari mucoase

Leziunile mucoase sunt mai rare decat cele cutanate, dar sunt mai contagioase. Sunt afectate mai ales mucoasele bucala si genitala.

Se prezinta clinic sub variate forme: sifilide eritematoase, sifilide erozive, sifilide papulo-hipertrofice, sifilide papulo-erozive sau sifilide ulceroase.

Diagnosticul diferential al sifilidelor mucoasei bucale trebuiesc facute cu leziunile traumatice (dinti cariati, substante caustice, arsuri), herpesul, eritemul polimorf, aftele bucale, pemfigusul vulgar, lichenul plan, leucoplazia.

Leziuni ale anexelor pielii

La nivelul parului apare alopecia care poate prezenta doua aspecte clinice: in luminisuri sau insulara (zone alopecice multiple cu diametrul de 1-3 cm, in regiunile latero-posterioare ale scalpului, dand aspectul de "mancat de molii") si alopecia difuza. Alopecia din sifilis este reversibilǎ si necicatricialǎ. La sprancene se poate observa alopecia portiunii externe. Afectare unghialǎ este exceptionala in sifilis.

III. SIFILISUL  TERTIAR

Dupa stingerea perioadei de sifilis secundar, la pacientii netratati urmeaza o perioada de liniste de 3-4 ani (chiar 10-20 ani) dupa care la o parte dintre acestia va aparea sifilisul tertiar. Ceilalti pot primi antibiotice pentru alte afectiuni care vor decapita sifilisul sau il vor vindeca

Cu cat sifilisul este mai vechi, cu atat leziunile ce vor aparea vor fi mai putine, mai grupate si mai distructive. Leziunile de sifilis tertiar sunt rezultatul unor fenomene alergice care ating un maxim in perioada de sifilis tertiar, explicand caracterul distructiv al acestor leziuni.

Leziunile din perioada tertiarǎ se pot localiza la nivelul oricǎrui organ, cel mai adesea fiind afectate pielea, mucoasele, sistemul osteo-articular, cardio-vascular si sistemul nervos. Treponemele sunt cantitativ reduse in leziunile tertiare si, in consecintǎ, contagiozitatea este minimǎ in aceastǎ fazǎ a bolii.

Manifestari cutanate

La nivel cutanat apar sifilidele tuberculoase si goma sifilitica.

a)      Sifilidele tuberculoase se prezinta sub forma unor noduli duri, rotunzi, de culoare rosie-aramie, cu dimensiuni de 3-5 mm, situati in dermul profund, grupati inelar, in cercuri concentrice, in segmente de cerc sau sub forma de buchet. Se localizeazǎ cu precǎdere pe nas, frunte, buza superioara, sprancene si scalp.

b)        Goma sifilitica este de obicei o leziune unica, localizata subcutanat, pe membrele inferioare si superioare, cap, torace si abdomen.

Goma are o evolutie in patru faze. In prima faza de cruditate este o nodozitate cat o aluna, dura, neinflamatorie, mobila pe planurile superficiale si profunde. In faza de ramolire nodozitatea creste cat o nuca sau cat un ou, devine fluctuenta, se ramoleste de la centru spre periferie. In faza de ulceratie nodozitatea ulcereaza central si elimina un lichid vascos, filant, asemanator gumei arabice, apoi se elimina tesutul necrozat. Ramane o ulceratie rotunda, cu marginile taiate drept, cu fundul neted. Ultima faza este cea de cicatrizare. Ulceratia se vindeca cu o cicatrice netedǎ, acromica central si hiperpigmentata in periferie.

Astfel de leziuni gomoase se localizeaza si la nivelul mucoaselor si oaselor. La nivel osos leziunile de osteoperiostita si osteomielita gomoasa determina ingrosarea si deformarea oaselor cu aparitia "tibiei in iatagan", deformarea si distrugerea oaselor si cartilajelor nazale cu aparitia "nasului in sa", "nasului in lornieta", "nasului in cioc de papagal".

Leziuni viscerale

Prin leziunile cardiace (aortita si arterita sifilitica) si neurologice (tabesul dorsal, paralizia generala progresiva si mielita acutǎ transversǎ) ireversibile pe care le produce, sifilisul tertiar poate avea consecinte catastrofale asupra individului.

IV. SIFILISUL LATENT

Sifilisul latent este definit ca acea faza a bolii in care manifestarile clinice sunt absente iar testele serologice pentru lues sunt pozitive. Sifilisul latent recent este definit ca primii 2 ani de la infectie in care contagiozitatea este crescuta. Sifilisul latent tardiv este definit ca perioada bolii dupa 2 ani de la infectie; se caracterizeaza prin rezistenta la reinfectie si o contagiozitate redusa.

V. SIFILISUL CONGENITAL (PRENATAL)

Infectarea fǎtului de catre mama bolnava cu lues se face direct pe cale sanguinǎ prin circulatia feto-placentarǎ incepand cu luna a 5-a de sarcina. Infectarea fatului este de la inceput generalizatǎ si masivǎ, si actioneazǎ pe un organism imatur morfologic si imunologic.

Infectarea fetala cu Treponema pallidum determina:

F     Avort spontan,

F     Nastere prematura sau la termen de feti morti.

F     Nastere prematurǎ sau la termen a unor feti care prezintǎ leziuni sifilitice inca de la nastere sau la care leziunile specifice de sifilis apar in primii doi ani dupa nastere si vorbim de  sifilis congenital precoce cu leziuni comparabile celor din sifilisul secundar al adultului.

F     Nasterea unor copii aparent sǎnǎtosi dar la care va apǎrea in a doua copilǎrie sau la pubertate sifilisul congenital tardiv cu leziuni echivalente celor ale sifilisului tertiar al adultului.

Din aceste motive efectuarea testelor serologice pentru lues este obligatorie de cel putin douǎ ori in perioada sarcinii: o data in primele 3 luni de sarcina cat mai precoce, si a doua oara dupǎ 28 de sǎptǎmani de sarcinǎ.

Metode de investigatii in sifilis

I. Ultramicroscopia  pe fond intunecat este utila in sifilisul primar inainte de pozitivarea testelor serologice prin evidentierea directǎ si rapidǎ a Treponemelor pallidum din preparate proaspete din leziunea cutanata. Treponemele apar albe, refringente, cu miscari caracteristice.

II. Metodele serologice sunt reactii de tip antigen-anticorp care evidentiaza existenta in serul bolnavului a anticorpilor antitreponemici. Metodele serologice se impart la randul lor in nespecifice si specifice.

A. Reactiile serologice nespecifice sau testele de depistare sau de screening, care folosesc antigene lipoidice nespecifice, netreponemice, pentru depistarea anticorpilor antitreponemici. Testele nespecifice pot da reactii fals pozitive in 5-20% din cazuri. Testele nespecifice se pozitiveaza la 10-12 zile de la aparitia sancrului sifilitic.

1. Reactia Bordet-Wassermann (RBW) este o reactie de fixare a complementului. Este un test dificil de realizat din punct de vedere tehnic si se tinde a fi inlocuit de testele de floculare.

2. VDRL, metoda utilizata in mod curent in prezent, foloseste ca antigen cardiolipina. Permite si efectuarea unor determinǎri cantitative a titrului anticorpilor fiind utilizata pentru urmarirea evolutiei serologiei unui sifilis cunoscut in urma tratamentului. Titrul anticorpilor va scadea treptat in urma tratamentului eficient iar la unele persoane chiar se negativeaza. Este o reactie usor de executat, putin costisitoare, cu o specificitate si sensibilitate satisfǎcǎtoare, fiind utilizatǎ ca reactie de screening.

B. Reactiile serologice specifice sunt teste de confirmare care folosesc ca antigen chiar Treponema pallidum. Testele specifice dau reactii fals pozitive de sub 1%.

1. Testul de imobilizare a treponemelor (TPI) sau testul Nelson-Meyer este cea mai specifica reactie dar are dezavantajul cǎ se pozitiveaza tardiv la 45 zile de la contactul infectant (la 15-20 zile dupa pozitivarea testelor nespecifice) dar ramane pozitiva pentru tot restul vietii. Este o reactie foarte laborioasǎ si costisitoare, necesitand treponeme vii, motiv pentru care nu se utilizeazǎ decat in laboratoare ultraspecializate.

Testul de hemaglutinare pasiva a Treponemelor pallidum - TPHA (Treponema Pallidum Haemaglutination Assay) este cel mai simplu si cel mai ieftin dintre testele specifice. Se pozitiveazǎ precoce la aproximativ 4-5 zile de la aparitia sifilomului.

Teste de imunofluorescenta (FTA, FTA-Abs) se pozitiveaza cel mai precoce la 2-3 saptamani de la contactul infectant si la 2-3 zile dupa aparitia sifilomului. Este o reactie specifica si sensibila, fiind folosit ca test de confirmare pentru cazurile ce pun probleme de diagnostic serologic.

4. Tehnici imunoenzimatice ELISA sunt metode foarte sensibile si specifice dar mai putin utilizate in practica curentǎ.

5. Tehnici de amplificare genicǎ - PCR (Polimerase Chain Reaction)

6. Teste Westernblot si Immunoblot

Diagnostic serologic in diferite etape ale luesului

Sifilisul primar:

Ultramicroscopia este pozitivǎ de la debutul sancrului, inainte de pozitivarea serologiei.

Testele de imunofluorescenta FTA, FTA-Abs se pozitiveaza la 2-3 zile de la aparitia sifilomului.

TPHA se pozitiveaza la 3-4 saptamani de la contaminare, la 4-5 zile zile dupǎ aparitia sifilomuluii.

VDRL se pozitiveazǎ dupa 10 zile de la aparitia sifilomului.

TPI se pozitiveazǎ spre sfarsitul evolutiei sifilomului la 45-50 de zile de la contactul infectant.

Sifilisul secundar:

Toate testele sunt intens pozitive.

Sifilisul visceral tardiv:

Testele nespecifice pot fi pozitive, discordante sau negative,

FTA, FTA-Abs, TPHA, TPI sunt intotdeauna pozitive.

Negativarea reactiilor nespecifice de rutina intr-un sifilis primar tratat se obtine dupa 6-12 luni de la terminarea tratamentului iar in cazul unui sifilis secundar tratat dupa 18 luni - 2 ani. Testele specifice nu se negativeaza niciodata.

Tratamentul sifilisului

Tratamentul cu penicilina, introdus de Mahoney in 1943, continuǎ sǎ rǎmanǎ antibioticul de primǎ intentie in sifilis si in prezent, pǎstrandu-si cea mai bunǎ eficacitate, cu cele mai mici riscuri, fǎrǎ sǎ se semnaleze nici o rezistentǎ.

Ca si peniciline se utilizeaza penicilina G, efitardul (procain penicilina + penicilina G potasica) si benzatin benzyl-penicilinum (Moldamin).

Tratamentul sifilisului primar, secundar si latent recent se face cu benzatin penicilina 2,4x10⁶ UI im, iar in sifilisul tertiar si latent tardiv benzatin penicilina 2,4x10⁶ UI im pe saptamana timp de 3 saptamani. Treponemele sunt distruse foarte rapid, in cateva ore (6-12) de la inceperea terapiei.

In caz de alergie la penicilina se poate utiliza doxicilina 2x100 mg/zi cu durata de 15 zile, sau tetraciclina 4x500 mg/zi timp de 14 zile. Se poate utiliza si eritromicina (2 g/zi), dar aceasta nu difuzeaza in LCR si nu trece prin placenta, sau ceftriaxona 250 mg im o data pe zi.

La gravide se aplicǎ numai tratamentul cu penicilinǎ G 4 milioane U.I. pe zi pentru 10 zile. In caz de alergie la penicilinǎ este recomandatǎ mai degraba desensibilizarea la penicilinǎ decat folosirea altor antibiotice (eritromicinǎ, azitromicinǎ, ceftriaxonǎ).

In sifilisul congenital tratamentul se face cu penicilinǎ G 100.000-150.000 u.i/kgc/zi administratǎ iv in 2-3 prize zilnice, pentru 10-14 zile.

Eficacitatea tratamentului trebuie urmarita clinic si serologic la intervale de 3 luni in primul an, apoi la 6 luni in al 2-lea an, pana la o perioada de 2 ani de la inceperea tratamentului.

Incidente si accidente ale tratamentului cu penicilina

In mod obisnuit penicilina constituie un tratament lipsit de pericole majore. Totusi, in unele situatii se pot inregistra incidente sau accidente a cǎror cunoastere are mare importantǎ pentru conduita terapeuticǎ ulterioarǎ.

Incidentele penicilinoterapiei sunt reactii adverse minore, nealergice:

Reactie dureroasa locala cu aparitia de eritem sau infiltratii nodulare la locul injectarii intramusculare a penicilinei.

Reactie febrila la Moldamin datorita continutului sau in impuritati piretogene.

Reactia Jarish-Herxheimer se manifestǎ prin puseuri febrile, frisoane, mialgii, cefalee, tahicardie, exacerbarea leziunilor cutanate (fǎrǎ prurit), a adenopatiilor, ca urmare a eliberarii in cantitate mare a endotoxinelor prin distrugerea masiva a unui numar mare de treponeme. Apare dupǎ administrarea primei doze de penicilinǎ la persoanele cu sifilis recent (sifilis primar seropozitiv, sifilis secundar, sifilis latent precoce, sifilis congenital precoce). Aparitia reactiei Herxheimer poate fi prevenita prin administrarea unor doze initiale mici de penicilina in prima zi (25.000-25.000-50.000-100.000 UI). Este o reactie benigna care se remite spontan si nu necesita intreruperea tratamentului. Este periculoasa la gravide la care poate provoca avortul.

Paradoxul terapeutic Wille - in ciuda ameliorǎrii reactiilor serologice se constatǎ in urma tratamentului o reactivarea a unor focare luetice profunde neurosenzoriale consecutiv rezorbtiei prea rapide a infiltratului sifilitic. Apare la persoanele cu infectie lueticǎ veche indeosebi in sifilisul tertiar cu leziuni cardio-vasculare, neurologice.

Sindromul Hoigné - manifestari pseudoanafilactice aparute ca urmare a trecerii in circulatia venoasa a unor particule de penicilina de depozit si embolizarea capilarelor pulmonare si cerebrale: anxietate, senzatia de moarte iminenta, vertij, halucinatii, tahicardie, cresteri tensionale, dispnee, senzatia de constrictie toracica, varsaturi, diaree. Este trecatoare si nu impune intreruperea tratamentului.

Dermatita necrotica livedoida Nicolau - reprezinta o necroza cutanata aparuta prin embolizarea arteriala cu particule de penicilina de depozit.

Accidentele penicilinoterapiei sunt de naturǎ alergicǎ, fiind mult mai importante si mai grave:

a. Reactii alergice de tip I - urticarie, angioedem Quincke, crize de bronhospasm, soc anafilactic. Cu cat reactiile alergice apar mai precoce cu atat sunt mai periculoase. Socul anafilactic apare in general in primele 30 minute. Socul anafilactic se instaleazǎ brutal cu transpiratii reci, paloare, ameteli, scǎdere bruscǎ a tensiunii arteriale, eruptie urticarianǎ pruriginoasǎ, dispnee, cianozǎ, stare confuzionalǎ, pierderea constientei. Socul anafilactic reprezintǎ o urgenta medicalǎ si trebuie intervenit rapid: adrenalinǎ o fiolǎ administratǎ subcutanat sau intramuscular, hemisuccinat de hidrocortizon 4-6 fiole in perfuzie, antihistaminice, oxigenoterapie.

Toti pacientii trebuie testati obligatoriu atat la penicilina, cat si la moldamin (cu trusa de urgenta la indemana), inaintea inceperii tratamentului.

b. Reactii de tip II citotoxic (implicarea Ig M si Ig G) - leucopenie, anemie, trombocitopenie,

c. Reactii de tip III (mediata de complexe imune antigen-anticorpi) - reactie de tip Arthus - boala serului. Apare mai tardiv la 3-5 zile pana la 28 de zile.