Digestia: prima linie de aparare impotriva bolii

Digestia: prima linie de aparare impotriva bolii

Individul rotofei si pantecos, asezat la masa intr-un restaurant, isi agraveaza metodic sarcina si asa dificila: supa de cereale cu smantana, tartine de paine alba bogat unse cu unt, o farfurie de spaghete peste care a adaugat branza rasa si bucatele de carne, tarta cu mere, cafea cu frisca. La masa alaturata, un barbat slab si zvelt si-a ales meniul: supa de le-gume, coasta de oaie la gratar, fasole verde, o salata asortata, uriasa, fa-ra nici un condiment, mar copt, totul udat cu un pahar de lapte degresat.

Cum putem observa, omul este in acelasi timp carnivor si ierbivor (mananca atat carne, cat si plante). Este, de asemenea, omnivor (manan-ca de toate). Corpul lui, un mecanism chimic, accepta orice hrana care ii este oferita. I se intampla sa expulzeze unele lucruri cu violenta, prin voma sau diaree. O parte din hrana absorbita se constituie in rezerva, sub forma de grasimi, pentru timpuri mai grele, iar restul, dupa o tratare biochimica complexa, intretine arderea in cuptoarele nenumaratelor ce-lule ale organismului. Daca energia disponibilizata prin cea mai recenta absorbtie nu este de ajuns, corpul va cere insistent mai mult, si va urma, probabil, o vizita la frigider. Daca un individ, pierdut in creierul munti-lor, nu-si poate potoli foamea decat cu zapada topita, corpul infometat isi utilizeaza rezervele de grasime, apoi propriile tesuturi pe post de combustibil. Cand tot carburantul a fost epuizat, motorul merge prost, se opreste, iar corpul moare. Dereglarea si moartea intervin si atunci cand motorul este alimentat prea des cu un combustibil care nu-i prieste.

Sistemul digestiv este, intr-adevar, o rafinarie care isi fabrica com-bustibili proprii si produce energie din materiile prime furnizate: protei-ne, grasimi, hidrati de carbon (disociati in fainuri si zaharuri), vitamine si minerale. Procesul complex al digestiei se efectueaza in canalul ali-mentar. La o persoana adulta, acesta se compune, in mare, dintr-un tub de vreo noua metri lungime, care incepe la gura, unde hrana este meste-cata si impregnata cu saliva, pentru a sfarsi cu anusul, prin care deseu-rile sunt eliminate din corp. De-a lungul acestui tub continuu exista sta-tii in care chimisti microscopici transforma alimentele in functie de ne-cesitatile corpului, disociindu-le, diluandu-le, dizolvandu-le, adaugand sau eliminand in acelasi timp anumite substante chimice.

Unele alimente absorbite sunt naturale si utile, altele sunt inutile, chiar daunatoare. Foarte des, sistemul digestiv trebuie sa accepte nu nu-mai conditiile grele ale vietii moderne, ci si o cantitate si o varietate in-spaimantatoare de alimente, bauturi, alcool, cafeina si nicotina, ca sa nu mai vorbim de medicamente, pilule si prafuri prevazute in cazul unei proaste functionari digestive, reale sau imaginare.

In gura, particulele alimentare vin in contact cu primele enzime - molecule de proteine inalt specializate, care actioneaza drept cataliza-tori, activand anumite operatii. (Metabolismul, ansamblul proceselor prin care carburantul corpului este transformat in energie, depinde foar-te strans de enzime, una dintre cheile de baza ale vietii. Daca actiunea lor normala este impiedicata, motoarele celulare functioneaza rau si de aici rezulta boala.) Secretiile stomacului, enzimele pancreasului, ale fi-catului si ale glandelor care se gasesc de-a lungul intestinului subtire ac-tioneaza toate asupra particulelor alimentare atunci cand acestea tranzi-teaza canalul alimentar.

Orice hrana care a fost supusa actiunii enzimelor si a fermentilor in gura si stomac se gaseste intinsa pe un covor imens, reprezentand supra-fata intestinului subtire, lung de 8-9 metri si acoperit de milioane de pe-risori care seamana cu niste degete animate de o miscare de du-te-vino. Asa cum santuletele de pe un disc LP pot avea mai mult de 1 km lun-gime, tot asa milioanele de perisori maresc suprafata de absorbtie a in-testinului subtire. Pe acest covor sunt intinse zaharul natural, sub forma de glucoza, mineralele si proteinele.

Atunci cand travaliul chimic este anormal, ca urmare a absorbtiei de hrana care fermenteaza sau putrezeste, produsul rezultat exercita o actiune iritanta asupra peretelui delicat al intestinului. Acesta incearca, fie sa se debaraseze rapid de aceste produse, ceea ce provoaca diaree, fie sa opreasca avansarea lor printr-o contractie spasmodica, provocand starea de constipatie.

De aceea, intestinul subtire, cu bogata sa garnitura de celule extrem de delicate si sensibile, poate fi considerat prima linie de aparare a cor-pului - combatand neajunsurile cauzate de elementele nutritive nenatu-rale si nocive. O absorbtie repetata de astfel de alimente daunatoare va determina intotdeauna inflamarea si distrugerea unei cantitati importan-te de celule. Acesta este momentul in care materiile toxice se acumulea-za in cantitate atat de mare, incat intra in fluxul sanguin.

Atunci cand materia alimentara digerata este pe punctul de a fi ab-sorbita, se pun doua probleme importante: a cantitatii si a calitatii.

Daca a fost inghitita o cantitate prea mare de hrana, inseamna ca va fi asimilata prea multa materie digerata, si asta pentru ca intestinul nu dispune de un mecanism de reglare care sa-i indice cat trebuie sa ab-soarba. Rezultatul este ca omul devine fie obez, fie bolnav.

Boala poate fi acuta sau cronica, functie de reactia glandelor cu secretie interna. Inca din vremea Romei antice, se cunosteau pericolele supraalimentatiei. Romanii erau fini cunoscatori intr-ale mancarii si stiau ca era necesar sa vomite o buna parte din ceea ce mancau in timpul banchetelor, daca voiau sa-si pastreze sanatatea si sa fie in masura sa se bucure in continuare de placerile lor epicuriene. De aceea, existau servi-toare care circulau printre convivi, purtand recipiente in care stran-geau. ceea ce acestia vomitau. Poate ca se gandeau la aforismul lui Hipocrate conform caruia cei grasi mor mai devreme decat cei slabi.

In ceea ce priveste calitatea hranei, s-a observat de multa vreme ca "mono-dieta", sau regimul cu hrana unica la fiecare masa, usureaza con-siderabil digestia, mai ales in cazul persoanelor slabite sau bolnave. De-si in zilele noastre se discuta mult despre virtutile unui meniu variat, mono-dieta a fost practicata dintotdeauna cu rezultate bune. Hipocrate recomanda numai lapte suferinzilor de tuberculoza.

Un singur fel, sau mancaruri savant dozate; hrana intra de trei ori pe zi sau mai des in canalul digestiv. Mucoasa intestinala nu poate face altceva decat sa absoarba particulele de alimente digerate pe masura ce acestea se prezinta. Proteinele, hidratii de carbon, grasimile si minerale-le patrund in sange si in limfa. S-a scris mult despre proteine si amino-acizii lor, numiti pietrele de constructie ale corpului. Ii vom studia in capitolele urmatoare.

Cred ca unele celule, limfocitele, transporta hrana necesara cresterii si reproducerii tesuturilor corpului uman. Aceasta hrana este proteina naturala care, pentru a fi asimilata, trebuie impregnata cu un aport de iod produs de glanda tiroida. Procesul este foarte spectaculos si poate fi observat urmarind una dintre aceste limfocite in cursa ei prin corp.

Fiecare perisor intestinal contine doua feluri de vase: sanguine si limfatice. Acestea din urma constituie drumul normal al limfocitelor si al celorlalte celule cu sange alb. Ele nu au decat foarte rar celule cu san-ge rosu, desi prezenta celulelor cu sange alb poate fi constatata in vasele sanguine.

In timpul digestiei, o mare parte de limfocite patrund in vasele lim-fatice. Pentru a se asigura de o aprovizionare convenabila cu astfel de celule, Natura a asezat cel mai important organ pentru fabricarea limfo-citelor foarte aproape de intestinul subtire. Acesta este splina, a carei functie este sa trimita armate de limfocite in intestin dupa fiecare ab-sorbtie de hrana. In cursa lor prin canalele limfatice, ele se umplu cu aminoacizi, produsi din digerarea proteinelor. Sunt apoi indreptate spre circuitul toracic, care ajunge la vena cava inferioara exact in locul in care secretia glandei tiroide se varsa in aceeasi vena, pentru a impregna limfocitele si a le furniza iodul care permite dezvoltarea si reproducerea celulelor.

Apoi limfocitele circula prin vasele limfatice sau sanguine de unde, atunci cand imprejurarile o cer, trec prin tesuturi pentru a se indrepta catre un punct unde prezenta lor este necesara. Dupa ce au aprovizionat celulele (pentru dezvoltarea si reproducerea lor), limfocitele se intorc in splina, unde sunt fie dezintegrate, fie retrimise spre intestin pentru un nou ciclu.

Daca aceasta explicatie poate parea ciudata cititorilor mei - si mai ales prietenilor mei medici - permiteti-mi sa precizez ca am expus pri-ma data aceasta idee intr‑un articol publicat in decembrie 1928 in revis-ta "Journal of Laboratory and Chemical Medicine". Doctorul Warren T. Vaughan, redactor sef al revistei, a prezentat articolul meu insotit de urmatorul comentariu: "Ipoteza doctorului Bieler este seducatoare. Se spune ca nu exista nimic nou sub soare, dar aceasta ipoteza nu fusese nicaieri expusa inainte sa o faca el." Cred ca este o realitate confir-mata de numeroase cazuri tratate dupa aceea cu mult succes.

Exista doua etape in viata corpului in care prezenta limfocitelor este necesara in cantitate mult mai mare decat cea normala: etapa de crestere si etapele de convalescenta. In timpul cresterii rapide din copilarie si pana la sfarsitul adolescentei, se produce ceea ce se numeste limfocita infantila. Pentru durata acestei perioade, natura a prevazut un centru su-plimentar de fabricatie a limfocitelor, timusul, care se atrofiaza dupa adolescenta.

O alta functie interesanta a limfocitelor este aptitudinea lor pentru o actiune de aparare vizand repararea stricaciunilor suferite. In termeni patologici, acest lucru se numeste "infiltrarea micilor celule rotunde", pe care o putem constata oriunde s-a produs o inflamatie sau o distru-gere a tesuturilor. Este interesant de observat faptul ca celulele afectate sunt reparate mult mai repede decat sunt hranite celulele normale. Dupa efectuarea reparatiei, dezvoltarea se continua normal.

Cred ca reparatiile sunt controlate prin impulsuri ale "creierului ab-dominal", sau plexul solar, ale carui ordine sunt transmise prin nervii sistemului simpatic - totul facand parte dintr-un proces automat de au-toaparare. Numeroase experiente si observatii stiintifice confirma aceas-ta ipoteza. Un animal tanar cu timusul extirpat va fi foarte intarziat in cresterea sa. Acest lucru este si mai evident atunci cand tiroida este ex-tirpata ca urmare a unei afectiuni a gusii. Unele medicamente pot provo-ca o degenerescenta a limfocitelor, determinand o stare de subalimenta-re si de incetinire a cresterii si repararii tesuturilor. Alte medicamente, ca Thalidomida de trista amintire, pot impiedica in asa masura secretia tiroidiana incat impiedica dezvoltarea celulelor fetale si copilul se naste fara brate, picioare sau cu multe alte infirmitati. Ipoteza contrara, a unei suprasaturari a limfocitelor cu aminoacizi si iodina ar putea, cred, de-clansa cancerul, o inmultire anormala a celulelor in zona interesata, care se traduce printr-un neoplasm, sau excrescenta maligna.

In timpul digestiei, hidratii de carbon si zaharurile complexe sunt reduse la glucoza simpla, care este absorbita de vasele mucoasei intesti-nale si arse direct in muschi. Astfel, corpul isi procura caldura si ener-gie. Grasimile sunt si ele combustibile, dar ard cel mai bine intr-un me-diu carbohidratat. Grasimile excedentare sunt depozitate ca rezerva in anumite parti ale corpului - fenomen fiziologic care intristeaza atatea persoane care se plang de un excedent de greutate. Grasimile, ca si mi-neralele si vitaminele sunt de importanta capitala pentru mentinerea vie-tii. Felul in care va simtiti, faptul ca aveti chef sa cantati sau sa suspinati - acestea depind de modul in care se realizeaza carburatia dumneavoas-tra. "Nu puteti sa nu tineti seama de importanta unei bune digestii, a spus Joseph Conrad. "Bucuria de a trai depinde de un stomac solid, in timp ce o digestie proasta duce la scepticism, la idei negre si la ganduri sumbre." Medicii cunosc bine aceste "idei negre" exprimate de cei care sufera de tulburari digestive. Cand corpul lor a fost eliberat de incarca-tura toxica pe care o plimba cu sine, o schimbare aproape magica s-a produs la bolnavii pe care i-am tratat.

Mecanismul digestiei este atat de complex, incat nu-l putem descrie aici decat in linii mari. Am incercat sa insist asupra rolului important al mucoasei intestinale. Vitalitatea ei asigura o stare buna de sanatate si nu poate fi mentinuta decat printr-o dozare atenta a cantitatii si a calitatii hranei. Si, deoarece corpul este mai mult sau mai putin produsul ali-mentatiei sale, modificarea echilibrului sau chimic printr-un regim este nu numai posibila, dar chiar necesara in cazul unei stari maladive. Ac-ceptand materia nutritiva buna si respingand substantele iritante (prin voma sau diaree), intestinul subtire serveste de prima linie de aparare a corpului impotriva alimentelor nocive si a otravurilor.

Erorile de regim, atunci cand nu sunt grave, nu au in mod obliga-toriu efecte imediate. Daca insa sunt grave, sunt imediat sanctionate. In arhiva mea am numeroase dosare care ilustreaza modul in care corpul se debaraseaza de hrana care nu-i convine. Aleg la intamplare unul, al unui barbat de 42 ani. Luase parte la un pranz cu specialitati mexicane, puter-nic condimentate. In timpul noptii, a intervenit o diaree violenta. Asta insemna ca organismul lui folosea prima linie de aparare - o eliminare rapida a elementelor nocive. Cand l-am examinat, intestinul lui era in-flamat din cauza excesului de regim. I-am recomandat repaus la pat si ca singura hrana lapte diluat si drojdie. Nici nu dorea o alta hrana si nici nu avea nevoie de ea. Medicamentele, cred, ar fi complicat starea sa. Vindecarea a fost rapida si completa. "Am provocat acest atac prin pro-pria mea nebunie, a spus el, n‑o sa se mai repete".

Fabricantii de medicamente si specialistii literaturii publicitare par a fi obsedati de sistemul digestiv. Rafturile farmaciilor sunt pline cu re-medii patentate, cu pilule si cu prafuri destinate sa remedieze o proasta functionare digestiva, milioane sunt irosite pentru aceste produse. Daca ar cunoaste catusi de putin chimia corpului, utilizatorii acestor medica-mente ar recurge la medicina dietetica, nu la pilule, pentru a-si vindeca tulburarile digestive. De ce sa absorbi o pilula pe baza de substante chi-mice anorganice, cand aceleasi substante chimice pot fi obtinute orga-nic, plecand de la produse naturale? Tubul digestiv are in ficat un aliat pretios in lupta sa pentru protejarea corpului impotriva raului. In capito-lul urmator, vom afla modul in care acest organ remarcabil functioneaza ca a doua linie de aparare contra bolii.