Alimentele modeleaza corpul

Alimentele modeleaza corpul

In zilele noastre, americanii, mai mult chiar decat consumatorii de rosbif ai batranei Anglii, sunt foarte bine informati in ceea ce priveste proteinele: ziarele si revistele ii bombardeaza cu articole educative des-pre "acizii aminati esentiali" si despre proteinele adecvate contra protei-nelor inadecvate. Nimeni nu va fi surprins afland ca, pentru a supravie-tui, corpul are nevoie de proteine (cuvant insemnand literalmente mate-rii de prima necesitate).

Stim ca orice fiinta vie, de la uriasul elefant la microbii invizibili, este compusa, in principal din proteine. Un regim sanatos trebuie sa fie bogat in proteine pentru ca aceasta substanta pretioasa este constant in-trebuintata pentru a construi si repara, pentru a intretine combustia care va furniza energia sau va fi transformata in hidrat de carbon si grasime.

Regimul nostru obisnuit actual nu este oare prea mult bazat pe ali-mente cu continut mare de proteine? Nu mancam oare prea multa carne, riscand astfel sa devenim supraponderali? Recentele descoperiri stiinti-fice nu tind oare sa supraestimeze importanta reala a proteinelor in regi-mul de nutritie? Cei care gandesc astfel numesc epoca noastra "era pro-teinelor". Si credem ca, in goana care s-a produs dupa proteine, au fost complet neglijate unele aspecte vitale.

Este cert ca proteinele, elemente de baza ale oricarei celule vii, sunt de importanta vitala in alimentatie. Se gasesc din abundenta in carne, peste, oua, branza, cereale si anumite legume.

Si, totusi, daca proteina este un material care constituie si modelea-za corpul, ea poate, de asemenea, in anumite conditii, sa actioneze ca un veritabil distrugator al corpului.

Pentru o buna intelegere a comportamentului proteinei in interiorul corpului, trebuie sa ne intoarcem la atom - substanta chimica cea mai simpla. Un atom este desemnat printr-o litera, de exemplu O pentru oxi-gen, H pentru hidrogen, N pentru nitrogen (azot) sau doua litere, de exemplu Na pentru natriu (sodiu), Cl pentru clor etc. Doi atomi se pot uni in anumite conditii, de exemplu sodiul si clorul, din a caror unire re-zulta sarea (clorura de sodiu). Combinatia de unu sau mai multi atomi se numeste molecula. Cu cat numarul de atomi continuti intr-o molecula este mai mare, cu atat sunt mai mari dimensiunile moleculei. Substan-tele chimice simple, ca sarea de bucatarie (NaCl) contin un numar mic de atomi si sunt calificate in chimie drept compusi anorganici. Combi-natiile complexe de mai multi atomi, formate in general in jurul atomu-lui de carbon, sunt numite compusi organici.

Moleculele organice, numite coloide, care alcatuiesc vegetalele si animalele, sunt  de o mare complexitate. Atunci cand contin azot, ele se numesc coloizi proteici. Planta isi infige adanc radacinile in solul umed si absoarbe elementele minerale anorganice care sunt transformate de energia luminii solare in substante organice coloidale. Vine un vitel si mananca aceasta planta. Activitatea sa digestiva transforma proteina plantei in muschi. Hrana naturala a omului este planta sau animalul care a mancat planta. Este cunoscut ca corpul uman nu poate sa creasca, sa se dezvolte si sa-si repare stricaciunile fara un aport corespunzator de proteine. Proteinele constituie celulele corpului: proteinele de calciu din oase, de sodiu din ficat, de potasiu din pancreas, de fier si de cupru din sangele rosu, de sulf din tesuturile de legatura.

Omul obtine proteinele de care are nevoie din sursa animala sau ve-getala. Lactatele, ouale si carnea sunt compuse din proteine animale. Toate vegetalele contin si ele proteine, mai ales mazarea si fasolea. S-a vorbit mult despre presupusa superioritate a alimentelor de origine ani-mala asupra celor de origine vegetala ca surse de proteine; asa s-a nas-cut conceptia populara gresita conform careia omul nu ar putea obtine forta si sanatate dintr-un regim strict vegetarian. Animalele erbivore isi construiesc insa oasele si muschii solizi din iarba. Elefantul isi dezvolta fildesii imensi cu calciu din frunze. In timpul digestiei si al asimilarii, organismul transforma proteinele din alimente in aminoacizi. Trebuie subliniat insa faptul ca un aminoacid, de origine animala sau vegetala, este perfect identic si de o egala utilitate pentru hrana omului. Omul poate trai cu proteina animala sau vegetala, sau cu ambele impreuna, cu conditia ca ficatul sau sa functioneze normal.

Ficatul unui animal tanar functioneaza normal cu lapte - proteina universala. Pentru toate speciile de animale cel mai bun lapte este lapte-le matern, "alimentul cel mai aproape de perfectiune". Laptele matern contine proteine, hidrati de carbon, grasimi, anumite vitamine, practic toate sarurile indispensabile. Cand animalul este intarcat, proteina ii este servita sub o alta forma, dupa cum el este carnivor, erbivor sau omni-vor. Proteina este substanta esentiala din regimul alimentar, in special in perioada de crestere si de activitate maxima a vietatii. Pe masura ce ne apropiem de batranete, nevoile de proteine scad din ce in ce mai mult.

In timpul digestiei, proteinele sunt reduse la molecule simple, ami-noacizi, care sunt elementele constitutive ale tesuturilor corpului. Exista intre o suta de mii si un milion de proteine diferite. Stiinta face inca eforturi pentru a intelege de ce si cum functioneaza molecula-proteina.

Stim ca digestia proteinelor incepe in stomac si se continua in in-testin. Cativa aminoacizi ajung in ficat prin intermediul venelor din in-testinul subtire. Ficatul fabrica proteinele necesare corpului plecand de la aminoacizii utili si ii elimina pe cei inutili odata cu bila. Cu ajutorul hranei pe care o absorb, celulele trebuie sa se multiplice si sa se repro-duca. Aceasta ne conduce la una dintre functiile miraculoase ale fantas-ticelor celule corporale, de care am vorbit deja, dar care este atat de im-portanta, incat merita sa revenim asupra ei.

Multiplicarea celulelor depinde de un compus al iodului continut in hormonul tiroidian. Acest hormon ajunge in celule prin intermediul cor-pusculilor de sange alb, limfocitele. Reproducerea si multiplicarea celu-lelor este imposibila in absenta limfocitelor sau a hormonului tiroidei. Cadenta reproducerii este foarte variabila. In timpul vietii embrionare, aceasta este foarte rapida. La varsta adulta este foarte incetinita, in afara de cazul in care este nevoie sa se repare sau sa se inlocuiasca tesuturi deteriorate sau distruse. In timpul perioadei de crestere - copilarie si adolescenta - formula sanguina pune in evidenta un exces de limfocite (proces numit leucocitoza copilariei) care este considerat ca fiind o stare normala.

Cand unele celule sunt deteriorate sau distruse datorita bolii, se im-pune repararea sau reconstituirea lor. In acest scop, corpul trimite in zo-na afectata un flux sanguin bogat in limfocite. Concentratia de limfocite in tesuturile deteriorate este un fapt histologic demonstrat. Faptul ca limfocitele transporta elemente indispensabile multiplicarii celulelor pa-re a fi evident, dat fiind ca observatia microscopica arata ca acolo unde nu sunt, nu are loc nici o reproductie. Distrugerea rapida si repararea lenta in caz de leucopemie (situatie in care sangele contine mai putine celule albe decat in stare normala) pare sa confirme acest fapt.

Deoarece limfocitele sunt necesare pentru realizarea reproducerii biologice, nu este o indrazneala sa credem ca ele transporta elemente vi-tale, dintre care unele au putut fi colectate in timpul drumului lor prin vasele sanguine si prin cele ale circulatiei limfatice. Pentru a sustine aceasta ipoteza, sa urmarim drumul unei limfocite de la unul dintre cen-trele de fabricare - de exemplu splina - pana la destinatia finala, celula care trebuie regenerata. Parasind splina prin vasele limfatice, ea pa-trunde in suprafata vilozitatilor intestinului, unde se imbogateste cu acizi aminati, proaspat fabricati prin digestia proteinelor. Natura aduna apoi aceste limfocite pline de hrana intr-un vas important, canalul limfa-tic, si le descarca in vena inferioara situata imediat sub clavicula. San-gele acestei vene este foarte bogat in hormon tiroidian, pentru ca glanda tiroida isi varsa secretiile, usurand o impregnare rapida a limfocitelor, lucru fara care dezvoltarea si reproducerea celulelor este imposibila.

Marea importanta a impregnarii limfocitelor de catre hormonul ti-roidian este pusa in evidenta si de proximitatea timusului (alt centru de fabricare a limfocitelor). Numeroase vene din timus sunt in legatura di-recta cu vena tiroidiana. Volumul si activitatea timusului in perioada co-pilariei si adolescentei, ca si atrofia sa finala atunci cand corpul a atins maturitatea, intaresc presupunerea ca timusul este principalul centru de fabricare a limfocitelor in perioada copilariei si a adolescentei. Pentru a pastra timusul si tiroida intr-o buna stare de functionare, proteinele tre-buie selectionate cu grija in timpul perioadei de crestere. Tiroida are ne-voie de proteine bogate in iod, in timp ce timusul si limfocitele au ne-voie de aminoacizi bogati in fosfor. Furnizarea tipului si a cantitatii co-respunzatoare de proteine este unul din factorii principali ai dezvoltarii armonioase a individului.

Este important de subliniat faptul ca proteinele, fiind alimente sti-mulante si cu gust agreabil, le consumam in cantitate mai mare decat necesarul corpului. Dr. P.H. Mitchell in cartea sa "The Mitchell Text-book of General Physiology" spune: "S-a demonstrat, pe buna dreptate, ca atunci cand se mareste cantitatea de proteine alimentare, cresterea considerabila care ar trebui sa se produca in echilibrul de azot ramane in urma. eventual, corpul va prezenta un echilibru de azot de nivel mai ridicat. Intre timp, o cantitate considerabila de noi proteine se vor fi adaugat obligatoriu in corp. Nu se produce o excretie compensatorie a excesului de deseuri care contin azot. In acest sens, ne putem astepta ca un animal de laborator, care a fost hranit cu mult mai multe proteine decat nevoile sale, sa poata rezista efectelor unui regim sarac in pro-teine pe o perioada destul de lunga. Organele care servesc drept acu-mulatori limitati de proteine sunt ficatul, tesuturile intestinale si rini-chii. Se stie, in urma experientelor efectuate pe animale, ca greutatea si continutul in proteine ale acestor organe cresc direct proportional".

Statistici recente au demonstrat ca un american mediu consuma anual aproximativ o cantitate de carne egala cu greutatea sa corporala - circa 85 kg. Este un obicei in zilele noastre sa se manance carne de trei ori pe zi. Carnea are un efect de incalzire asupra corpului. Dupa cons-umarea unor alimente bogate in proteine, efectele lor se prelungesc timp de mai multe ore si acesta este motivul pentru care senzatia de foame apare numai dupa o buna bucata de timp.

Din cauza acestui efect stimulant, un exces de proteine in hrana da o impresie de confort; numai ca, pentru medicul priceput, exista o mare diferenta intre aceasta stare euforica si adevarata sanatate. Prea multi oameni, unii chiar doctori, nu stiu sa distinga intre sanatate si stimulare si nu-si dau seama ca stimularea poate conduce la boli grave. Cand acest lucru se va produce, va fi nevoie, ani la rand, de un regim fara pro-teine, care sa-i permita organismului sa-si regaseasca echilibrul.

Raul nu este prea mare daca s-au consumat alimente naturale, co-rect preparate si bine tolerate de catre ficat. Feluri de mancare din carne sau peste, prajite, sarate, conservate in grasime sau in saramura, nu sunt alimente naturale corect preparate. Daca mancati cum nu trebuie, o buna parte a activitatii organismului dumneavoastra consta in a se debarasa de hrana proasta pe care i-ati administrat-o. Cand ati absorbit proteine care putrezesc in intestin si otravesc ficatul, calea pentru boala a fost deschisa.

Deoarece ficatul este organul cel mai important al corpului, sa-i ob-servam un pic evolutia pentru a stabili ce tip de proteine ii convine cel mai bine. Regimul alimentar din epoca primitiva era extrem de simplu. Timp de mii de ani, hrana a fost consumata cruda, iar mai tarziu, in caz de boala se recunostea valoarea unui regim de proteine crude. Hipocrate prescria laptele pentru tuberculoza, iar medicii recomandau sangele proaspat pentru a trata aceasta boala.

Mult timp s-a atribuit oualor crude valoare terapeutica. Pentru a-si asigura forta si sanatate, pieile rosii din Canada consumau crude glande-le suprarenale ale animalelor si uneori chiar ficatul lor crud. Si in zilele noastre eschimosii mananca, in caz de boala, peste crud. Iar intoarcerea, la varsta batranetilor slabite, la un regim de lapte crud demonstreaza eficienta unui regim pe baza de proteine crude.

Laptele este foarte usor de digerat in stare cruda, legumele cu con-tinut bogat de proteine sunt digerate mai greu decat proteinele animale. In ultima instanta insa, alegerea proteinelor depinde de metabolismul ficatului fiecarui individ.

As vrea sa insist asupra necesitatii de a administra cantitatea si ca-litatea de proteine corespunzatoare, mai ales copiilor. Adevarat, protei-nele modeleaza corpul, dar un corp sanatos nu va putea fi construit de-cat cu proteine de calitate, bine tolerate de ficat. Amintiti-va ca avem acelasi ficat ca si omul cavernelor si ca trebuie sa selectam si sa intre-buintam proteinele cu discernamant. Pentru ca oaia traieste in mod na-tural pe pasunile de la munte, carnea sa este cea mai indicata consumu-lui uman. Trebuie mancata in sange. Urmeaza carnea de vita. Pestele si pasarile de curte sunt in general prea mult pregatite si, de aceea, suscep-tibile de a putrezi in intestin. Aceeasi rezerva fata de carnea de porc si organe. Ouale sunt utile datorita galbenusului, de preferinta crud sau pu-tin pregatit. Albusul de ou n-ar trebui niciodata prajit.

Pentru regenerarea suprarenalelor epuizate nimic nu este mai bun decat galbenusul de ou crud, bogat in fosforul atat de necesar.

Am avut ocazia sa aplic acest tratament unei ziariste celebre la Ho-llywood. Intr-o zi, in timpul unei plimbari, a lesinat. Cand a venit in ca-binetul meu, mi-a spus ca lucrase prea mult pentru ca, in plus fata de articolele de la ziar, terminase o carte si facuse un turneu de conferinte in Canada. Examenul a confirmat faptul ca era complet epuizata. Va-zand starea in care era, i-am spus: "Data viitoare cand o sa mai lesinati, riscati sa nu va mai ridicati deloc."

Am internat-o in clinica, intr-o camera putin luminata, i-am interzis sa vorbeasca cu cineva si i-am prescris un regim de galbenusuri de oua foarte moi si de supe de fasole verde si dovlecei.

"O sa innebunesc!", mi-a spus. "O sa vedem!", i-am raspuns.

In prima zi a fost agitata si a dormit prost. A doua zi a dormit cinci ore, iar a treia zi zece ore continuu. A ajuns sa doarma 14 ore pe zi si sa se relaxeze in restul timpului. Dupa zece zile, i-am permis sa paraseasca clinica si sa-si reia munca, dar fara surmenaj. De atunci nu s-a mai intamplat niciodata asa ceva.