Noua ordine geopolitica a Sudului - yonele si muntii-frontiere

1. "Noua ordine geopolitica" a Sudului

Geopolitica regiunilor sudice (si a celor vestice) este legata intr-o masura si mai mare de misiunea planetara a Rusiei, Eurasiei, decat problemele Nordului si Estului. Daca la examinarea Nordului si Estului, care apartin din punct de vedere geopolitic teritoriilor interne rusesti, factorul geopolitic extern era mereu prezent, atunci n-are nici un sens sa vorbim, in cazul analizei problematicii Sudului (la fel si a Vestului), doar despre "geopolitica interna" a Rusiei, fiindca toate realitatile interne rusesti sunt intr-atat de legate de cele politice externe, incat separarea lor este practic imposibila fara incalcarea rigurozitatii intregului tablou geopolitic.

In ceea ce priveste Sudul, "axa geografica a istoriei" are un singur imperativ - expansiunea geopolitica pana la tarmurile Oceanului Indian. Aceasta inseamna centralitatea si unicitatea dezvoltarii meridionale, dominatia univoca a axei Nord - Sud. Intreg spatiul ce separa teritoriul rusesc de linia de tarm a Eurasiei este, din punct de vedere geopolitic, o zona a carei suprafata trebuie redusa la zero. Insusi faptul existentei rimland-ului, care nu este o linie ci o fasie, este expresia influentei talasocrate, opusa impulsului de baza al integrarii continentale. Daca rimland-ul Eurasiei este redus in nordul si estul Rusiei la zero, iar continentul se sfarseste din punct de vedere geopolitic aici, (singurul lucru ce mai ramane este sa pastram status-quo-ul de pozitie, anuntand din timp posibilitatea transformarii liniei, sub influenta impulsului talasocratic, in fasie) atunci rimland-ul reprezinta la sud (si la vest) o problema deschisa. In estul si nordul Rusiei, rimland-ul este o linie actuala, dar fasie potentiala, in sud si vest dimpotriva, este o fasie actuala dar o linie potentiala. In primul caz, imperativul de baza este apararea si protectia, pastrarea, conservarea starii de lucruri si manevre geopolitice preventive. In cel de-al doilea caz, dimpotriva, este vorba despre o geopolitica activ agresiva, despre o expansiune, o strategie sumar "ofensiva".

Pornind de la principiul integrarii continentale, Rusia trebuie sa instaureze in Sudul intregii Eurasii "o noua ordine geopolitica". De aceea, toate structurile politice care s-au format in Sud - tarile islamice, India, China, Indochina - trebuie apreciate ca un teatru de manevre continentale de pozitie al carui scop definitiv este de a uni strans, din punct de vedere strategic, toate aceste regiuni intermediare, cu Centrul Eurasiatic (cu Moscova)

De aici deriva conceptia "razelor deschise" care pleaca de la Centru spre periferie si care nu se vor opri la granitele rusesti ci va trebui sa fie trasate pana la tarmul sudic al oceanului. Acele bucati de "raze" care trec pe teritoriile rusesti sunt actuale, iar cele ce trec prin tarile, care din punct de vedere strategic sunt solidare cu Rusia, sunt partial actuale, iar bucatile ce trec prin acele tari care-si urmeaza propriul drum geopolitic sau (in cel mai rau caz) intra nemijlocit in zona controlului atlantic, sunt potentiale. Logica generala a geopoliticii eurasiatice se reduce in acest caz la faptul ca intreaga lungime a razelor a devenit actuala sau partial actuala.

Pe acest temei, intreg litoralul eurasiatic al continentului, din Anatolia pana in Coreea, trebuie examinat ca "Sudul rusesc" potential.

2. Zonele si muntii-frontiere

Imperativul expansiunii geopolitice in directia sudica determina si structura compozitiei acelor regiuni care fac parte din frontierele administrative ale Rusiei sau din componenta statelor aliate cu Rusia (CSI). De aceea analiza periferiei razelor geopolitice actuale si partial actuale nu trebuie sa devieze nici pentru o clipa de la tendinta initiala, dictata de legile geopoliticii.

In sens restrans, din "Sudul rusesc" fac parte urmatoarele zone:

1) Nordul peninsulei Balcanice din Serbia pana in Bulgaria;

2) Moldova, Sudul si Estul Ucrainei;

3) Regiunea Rostov si tinutul Krasnodar (portul Novorossiisk);

4) Caucazul;

5) Litoralul de est si de nord al Marii Caspice (teritoriul Kazahstanului si Turcmeniei);

6) Asia Centrala, incluzand Kazahstanul, Uzbechistanul, Kirghizia si Tadjichistanul;

7) Mongolia.

Harta pag.

Asupra acestor zone este stabilit un control strategic continental. Toate aceste zone, insa, trebuie privite ca niste baze ale unei expansiuni geopolitice ulterioare spre sud si nu ca pe niste frontiere "vesnice" ale Rusiei. Prezenta unor zone de litoral ce nu se afla sub controlul heartland-ului este din punct de vedere geopolitic un pericol permanent de reducere chiar si a acelor teritorii care, in momentul de fata, sunt unite destul de bine cu Centrul Eurasiei.

Destramarea URSS si aparitia pe baza fostelor republici unionale a structurilor politice independente ne ofera un exemplu impresionant al faptului ca renuntarea la expansiunea in exterior, spre tarmurile sudice ale continentului (retragerea armatelor sovietice din Afganistan), va avea drept consecinta mutarea inevitabila a frontierelor de nadejde ale Moscovei, departe, catre nord, in interiorul continentului. Slabirea prezentei continentale nu va da nastere la un vacuum sau la intensificarea suveranitatii teritoriilor "eliberate", fiindca statutul lor provincial exclude cu buna stiinta autarhia lor geopolitica. Locul influentei telurocratice a Moscovei il ocupa imediat influenta talasocratica a atlantismului (intr-o forma sau alta).

Prin urmare, structura intregului cordon intern al "Sudului rusesc" initial trebuie analizata ca un cap de pod potential de ofensiva.

Cu toate acestea lucrurile se complica prin faptul ca toate teritoriile de frontiera se afla in raioanele de munte (deseori de mare altitudine).

In nordul peninsulei Balcanice se afla muntii Balcani, mai spre rasarit este Caucazul, si mai departe se afla lantul de munti Kopetdag si Hinducus, apoi Pamir, Tian-San, Altai. Relieful muntos al frontierei sudice a Rusiei-Eurasiei, care a determinat in mare masura intreaga istorie a Rasaritului, este in momentul de fata unul din cele mai importante atuuri geopolitice ale atlantismului. Indoeuropenii antici imparteau intreg Estul Eurasiatic in doua componente - Turanul nordic (tot ce exista mai sus de sirul de munti) si Iranul de sud (situat mai jos de acest sir de munti). Aceasta impartire corespunde, de fapt, cu termenii geopolitici contemporani - heartland (Turan) si rimland (Iran). Cu cateva milenii mai tarziu, frontul de sud al Rusiei pune aceeasi problema geopolitica ce era caracteristica pentru dialectica relatiilor "nomazii stepelor impotriva agricultorilor sedentari ai Persiei".

In cazul de fata, situatia s-a schimbat radical, in sensul ca Turanului de stepa i s-a adaugat Padurea nordica ruseasca sedentara, care a echilibrat si a fixat dinamismul nomazilor turanici. Indo-europenii sedentari (slavii) au inchis stepa, in partea de nord, cu forme culturale, care in multe privinte repeta arhetipurile sudului iranian. Rusia - Eurasia, ca o sinteza a Padurii si a Stepei, depaseste din punct de vedere calitativ Turanul si, prin urmare, problema Iranului (mai amplu, a Asiei Centrale neruse) capata un alt sens civilizator si geopolitic. Aceasta se manifesta, in special, din momentul revolutiei Islamice din Iran, care a rupt-o radical cu politica atlantica talasocratica a regimului sahist.

Toate aceste aspecte geopolitice presupun necesitatea unui mod mai radical de abordare a problemei muntilor eurasiatici care trebuie sa-si piarda functia de frontiera strategica, sa devina nu o piedica in calea integrarii continentale, ci un pod catre ea.

Necesitatea schimbarii functiei muntilor in sudul Rusiei (si a arealului ei strategic) este stalpul viitoarei geopolitici eurasiatice. Fara aceasta operatie preventiva Eurasia nu va ajunge niciodata la o dominatie mondiala adevarata, cu atat mai mult, niciodata nu se va apropia macar de adevaratul dialog bazat pe egalitatea in drepturi cu talasocratia.

3. Balcanii

Intrucat majoritatea pamanturilor sudice ale Rusiei si arealului ei strategic coincid cu teritorii ce se deosebesc, din punct de vedere rasial si religios, de civilizatia rusilor (cu exceptia Balcanilor si Ucrainei), atunci axele trebuie sa fie, din punct de vedere geopolitic, strict meridionale. De aici si concluzia: trebuie sa sprijinim toate procesele verticale (longitudinale) de integrare si sa le impiedicam pe cele orizontale (latitudinale). In sfera ce se deosebeste, din punct de vedere etnic si politic, de spatiile rusesti propriu-zise, in conditiile unei omogenitati etnoculturale, se cuvine sa fie aplicat principiul diametral opus principiului dominant. Examinand pe rand, de la vest la est, toate sistemele geopolitice locale, conturam formele de baza ale structurii "Sudului rusesc" (in sens larg).

Peninsula balcanica are patru zone distincte:

a) bosniaco-croata (cea mai occidentala si orientata pro-atlantic, rimland adevarat);

b) sarbeasca (situata mai spre est si orientata eurasiatic);

c) bulgareasca (situata mult mai spre est, avand elemente ale "versiunii levantine ale rimland-ului" - acest model este prezentat mult mai clar de catre Turcia - si ale sintezei continentale eurasiatice);

d) greceasca (ortodoxa, dar care intra in blocul atlantic).

"Noua ordine geopolitica" (continentala si eurasiatica) se intemeiaza in aceasta zona (ca si pretutindeni) pe stimularea tuturor proceselor de integrare pe axa Nord-Sud. Aceasta inseamna ca trebuie sa contribuim la consolidarea maxima a legaturilor Belgrad-Atena si Sofia-Atena. Intrucat intreaga regiune a Balcanilor reprezinta o configuratie eterogena si extrem de complicata, proiectul federatiei sudice pan-slave, compusa din Serbia, Bulgaria, Macedonia, Muntenegru si Bosnia Sarbeasca, care ar fi, teoretic vorbind, o solutionare ideala, este putin probabil ca s-ar putea realiza intr-un timp apropiat.

Cu atat mai mult, el presupune un proces periculos de integrare latitudinala care este totdeauna problematica in asemenea regiuni complicate din punct de vedere etnic. Sa ne amintim, de exemplu, de inversunarea razboaielor balcanice de la inceputul secolului dintre statele ortodoxe - Serbia, Bulgaria si Grecia - si eterna problema a Macedoniei, care este "marul discordiei" intre statele ortodoxe potential continentale si eurasiatice. De aceea exemplul "imperiului" Sarbesc medieval al Nemanicilor poate servi in calitate de paradigma geopolitica pozitiva. Cu atat mai mult, succesele considerabile ale Greciei in proiectele geopolitice globale (in special cuceririle lui Alexandru cel mare) se alimentau cu energii ce veneau din nordul Balcanilor - dinastia macedoneana, iar mai devreme tipul doric al Spartei indoeuropene. Sarbii (si partial, bulgarii) reprezinta, in limitele modelului mic al intregii peninsule Balcanice, impulsul eurasiatic si apar ca purtatori ai ideii heartland-ului. Grecia, situata mai la sud, se intinde din punct de vedere geopolitic intre acest impuls nordic continental si identificarea istorica constanta cu rimland-ul. De aceea toate proiectele unificatoare de integrare a Greciei cu nordul Balcanilor pot sa contribuie la intensificarea in Grecia a unor impulsuri intracontinentale ce ar putea sa se intemeieze pe afinitatea confesionala cu Rusia Ortodoxa.

Daca intr-o perspectiva indepartata putem sa ne imaginam o Federatie Balcanica comuna, orientata eurasiatic, atunci programul geopolitic poate fi formulat minimum ca o creare a unui romb neregulat Sofia - Moscova - Belgrad - Atena (si iarasi Sofia), din Centrul caruia pornesc doua raze, ruso-sarbeasca si ruso-bulgara, care se unesc la Atena. Totodata, problema Macedoniei s-ar putea rezolva acordandu-i-se un statut special pentru a scoate piatra de incercare dintre cele trei state balcanice ortodoxe si potential eurasiatice (la un grad diferit). De aici apare logic interesul vital al Moscovei in problema Macedoniei.

Referat: Legile lui Murphy - legile entropiei Referat: Zoroastrism (Mazdeism) - religia dualista aparuta in Iran

Daca ne uitam la intregul tablou dintr-un alt unghi de vedere, de pe pozitia atlantistilor, va deveni limpede, chiar de la bun inceput, ca pentru talasocratie este important sa se atribuie tuturor proceselor geopolitice un caracter diametral opus.

In primul rand, pentru "forta maritima" este important ca fortele pro-atlantice din nordul Balcanilor (croatii si musulmanii) sa fie sustinute iar Serbia si Bulgaria sa fie rupte de uniunea geopolitica cu Grecia. Pentru aceasta este mai convenabila folosirea Macedoniei care poate distruge toate proiectele continentale din aceasta regiune. Iar daca in problema bulgara includem Turcia, adica sa contribuim la imbunatatirea relatiilor turco-bulgare in detrimentul celor bulgaro-rusesti, atunci intreaga politica continentala eurasiatica, va suferi un esec. De acest lucru trebuie sa tina cont geopoliticienii Eurasiei.

Problema Ucrainei Suverane

In continuare apare problema ucraineana. Suveranitatea Ucrainei reprezinta un fenomen atat de negativ pentru geopolitica ruseasca, incat poate provoca foarte usor un conflict armat. Fara coasta marii Negre, de la Izmail pana la Kerci, Rusia primeste un litoral atat de intins, in realitate nu se stie de cine controlat, incat este pusa la indoiala insasi existenta ei ca stat independent. Marea Neagra nu inlocuieste iesirea la "marile calde" si importanta ei geopolitica scade brusc pe seama controlului atlantic stabil asupra Bosforului si Dardanelelor, insa ea, fiind o frontiera favorabila, de nadejde si necostisitoare, ofera cel putin posibilitatea de a pune in siguranta regiunile centrale de la o expansiune potentiala a influentei turcesti. De aceea, aparitia pe aceste teritorii a unui nou subiect geopolitic (care tinde, pe deasupra, sa intre in uniunea atlantica) este in mod absolut o anomalie si este din punct de vedere geopolitic rezultatul unor pasi absolut necugetati.

Ucraina, ca stat independent, cu oarecare ambitii teritoriale, prezinta un pericol enorm pentru intreaga Eurasie, iar fara solutionarea problemei ucrainene n-are sens sa vorbim despre o geopolitica continentala. Aceasta nu inseamna ca ar trebui limitata autonomia cultural-lingvistica si economica a Ucrainei si ca ea trebuie sa devina un sector pur administrativ al statului rus centralizat (asa cum stateau lucrurile, intr-o oarecare masura, in imperiul tarist sau in timpul URSS). Din punct de vedere strategic, insa, Ucraina trebuie sa fie o proiectie stricta a Moscovei, la sud si la vest (despre posibilele modele de restructuralizare vom vorbi mai detaliat in capitolul despre Occident).

Imperativul absolut al geopoliticii rusesti pe litoralul Marii Negre este controlul total si nestingherit al Moscovei pe tot intinsul ei - de la teritoriile ucrainene pana la cele abhaziene. Aceasta zona poate fi faramitata pe criterii etnoculturale, acordand autonomie etnica si confesionala malorusilor, tatarilor din Crimeea, kazacilor, abhazienilor, georgienilor etc., toate acestea insa, cu controlul absolut al Moscovei asupra situatiei militare si politice. Aceste sectoare trebuie sa fie rupte radical de influenta talasocratica - provenite din occident sau din Turcia (chiar si din Grecia). Tarmul de Nord al Marii Negre trebuie sa fie exclusiv eurasiatic si sa se supuna centralizat Moscovei.

5. Intre Marea Neagra si Marea Caspica

Caucazul propriu-zis se compune din doua nivele geopolitice: Caucazul de Nord si teritoriul a trei republici caucaziene - Georgia, Armenia si Azerbaidjan. Alaturi de acest sector se afla zona pamanturilor rusesti de la Taganrog pana la Astrahan, adica toate pamanturile rusesti situate intre Marea Neagra si Marea Caspica unde intra si spatiul Kalmuciei.

Intreaga regiune reprezinta un nod strategic extrem de important, fiindca popoarele care locuiesc aici au o dinamica sociala foarte mare, au traditii geopolitice stravechi, iar regiunea se margineste cu Turcia atlantica ce controleaza la randul ei, din punct de vedere strategic, zona de frontiera si care din punct de vedere al reliefului apartine unui spatiu unitar al masivului muntos al Caucazului.

Este unul din punctele cele mai vulnerabile ale spatiului geopolitic rusesc si nu este intamplator ca aceste teritorii au fost, in mod traditional, arena unor razboaie inversunate intre Rusia - heartland si tarile rimland-ului - Turcia si Iran. Controlul asupra Caucazului deschide, la prima vedere, iesirea catre "marile calde" si fiecare mutare (chiar cea mai neinsemnata) a frontierei spre sud (sau spre nord) inseamna un castig substantial (sau pierdere) a intregii forte continentale, telurocratia.

Cele trei straturi orizontale ale acestei regiuni - pamanturile rusesti, Caucazul de Nord din componenta Rusiei si Caucazul propriu-zis - au, de asemenea, o continuare a lor potentiala spre sud. Acest cordon suplimentar, pur potential, care se afla nu numai dincolo de frontierele Rusiei ci si ale CSI, se compune din Azerbaidjanul de Sud (situat pe teritoriul Iranului) si raioanele nordice ale Turciei care, intr-o mare masura sunt populate de curzi si armeni. Aceasta regiune, la fel ca etnosurile din Caucaz ce intra (sau care au intrat) in componenta Rusiei, care prezinta aceeasi problema etnoculturala pentru Turcia si Iran. Prin urmare, exista toate premisele obiective pentru extinderea influentei continentale in adancul arealului caucazian.

Asadar, intre Marea Neagra si Marea Caspica se evidentiaza patru straturi sau nivele, care presupun din partea Centrului o abordare diferentiata.

Primul strat, rusesc propriu-zis, trebuie unit la maximum conform orientarii latitudinale, creand o constructie dura Rostov-pe-Don-Volgograd-Astrahan. Aceasta este o veriga de cea mai mare importanta pentru spatiul rusesc in intregime, intrucat la nord se sprijina pe partea Centrala a Rusiei, iar mai la nord - pe Arhanghelsk - cel mai important port al nordului si capitala potentiala a "trapezului nordic".

Date fiind distantele relativ mici fata de partea centrala europeana, apoi popularea compacta si dezvoltarea din punct de vedere tehnic, triunghiul Rostov-pe-Don-Volgograd-Astrahan este cel mai important avanpost al Rusiei in Sud. Este un fel de suplinire a Centrului eurasiatic, un centru secundar legat de spatiile periferice printr-un teritoriu neintrerupt. Tocmai de aceea aceasta regiune trebuie sa devina nucleul geopolitic al intregii strategii caucaziene a Eurasiei, iar pentru aceasta se cuvine a-l intari din punct de vedere tehnologic, strategic si intelectual. Este de dorit sa se creeze aici o zona ruseasca unitara, integrata din punct de vedere administrativ si politic.

Totodata apar unele probleme cu raioanele de nord ale Kalmuciei care sunt foarte slab populate. Are sens ca aceste regiuni nordice ale stepei sa fie incluse intr-o zona comuna de integrare, "intinzandu-le", din punct de vedere geopolitic, de-a dreptul intre Rostov-pe-Don si Astrahan, pentru a inchide triunghiul in partea de jos, cu varful in Volgograd. In felul acesta vor fi reproduse, din punct de vedere geografic si geopolitic, hotarele Khazariei antice care tinea sub control, la inceputul primului mileniu, intreaga regiune. Aceasta structura geopolitica poate fi numita conventional "triunghiul Khazar".

La trecerea de la zona pur ruseasca a "triunghiului Khazar", care trebuie sa urmeze conform logicii latitudinale (orizontale), desi este strans legata cu nordul si Centrul (cu Moscova), vectorul integrarii isi schimba radical caracterul. Intreg Caucazul de Nord si tot ce este situat mai la sud de el, trebuie sa se subordoneze, in exclusivitate, orientarii meridionale. Centrele strategice ale "triunghiului Khazar" trebuie sa dezvolte niste lanturi geopolitice independente care s-ar desfasura strict spre sud. Din Rostov prin Krasnodar spre Maikop, Suhumi si Batumi. Din Stavropol spre Khislovodsk, Nalcik, Orgjonichidze, Thinval si Tbilisi. Din Astrahan spre Mahacikala.

Trebuie sustinuta orice delimitare latitudinala a regiunilor etnice ale Transcaucaziei, iar integrarea longitudinala - dimpotriva, trebuie intarita. Asadar, este important sa fie rupta, prin orice mijloace, Cecenia separatista, foarte activa, de Daghestan (si Ingusetia), inchizand iesirea catre Marea Caspica. Daca lasam Ceceniei doar Georgia, situata in partea de sud, atunci ea va fi controlata, din punct de vedere geopolitic, din toate partile si atunci ea va putea fi dirijata si din partea Georgiei ortodoxe. Daghestanul si Ingusetia trebuie atasate partial, Georgiei, ceea ce ar duce la crearea unei zone autonome in nordul Caucazului, dezvoltata economic, insa aflata sub controlul strategic total al Rusiei si orientata eurasiatic. Reimpartirea generala a Caucazului de Nord ar putea sa rezolve si problema osetina, deoarece noile structuri etnice (de exemplu Osetia unita) si-ar pierde sensul de formatiuni national-statale, capatand unul pur etnic si cultural, lingvistic si religios. Urmand aceeasi logica meridionala este important de a lega Abhazia direct de Rusia.

Toti acesti pasi sunt indreptati spre un singur scop geopolitic - intarirea complexului telurocratic eurasiatic si pregatirea triumfului sau planetar asupra atlantismului. De aceea acest plan poate fi numit "noua ordine geopolitica in Caucaz". Acest plan presupune renuntarea la atitudinea traditionala fata de formatiunile politice existente ca "state - natiune", adica structuri administrative fixate, cu hotare permanente si o structura a puterii deplina. "Noua ordine geopolitica in Caucaz" presupune o reimpartire totala a realitatilor politice existente si trecerea de la modelul corelatiei stat-stat sau natiune-natiune la un sistem Centru-periferie - totodata structura periferiei trebuie sa fie determinata nu de o diferentiere politica ci de una etnoculturala.

Aceasta se poate infaptui cu ajutorul unui plan de creare a "Federatiei Caucaziene" care ar include atat cele trei republici caucaziene ale CSI cat si formatiunile autonome din interiorul Rusiei. Totodata, Centrul ar ceda acestui raion autarhia cultural-economica, dar ar asigura un centralism strategic extrem de dur. Aceasta ar duce la un sistem cat se poate de flexibil care s-ar sprijini nu pe violenta, ocupatie sau uniformizare a diversitatii caucaziene ci pe intelegerea destinului continental comun.

Un rol geopolitic aparte il joaca Armenia care este un aliat traditional si de nadejde al Rusiei in Caucaz. Armenia serveste ca baza strategica de cea mai mare importanta pentru prevenirea expansiunii turcesti la nord si est - in regiunile lumii turanice din Asia Centrala. Dimpotriva, sub aspect geopolitic ofensiv, ea este importanta in calitatea ei de comunitate etnoculturala care se intinde neintrerupt spre sud, pe teritoriul Turciei, unde se afla o parte considerabila a Armeniei antice si locul ei cel mai sfant - muntele Ararat. Totodata, este extrem de importanta crearea unui coridor de uscat care ar traversa tot Caucazul si care ar lega Armenia cu "triunghiul Khazar".

Armenia este importanta si din alt punct de vedere. Bazandu-se pe apropierea etnica si istorica de Iran, tocmai Armenia ar putea fi una din principalele verigi in raspandirea impulsului eurasiatic din Centru spre rimland-ul iranian. Aceasta inseamna crearea axei Moscova-Erevan-Teheran.

Iranului (in nici un caz Turciei) ar trebui alaturat si Azerbaidjanul, accentuand siismul, apropierea etnica de Azerbaidjanul Sudic iranian si legaturile lor istorice. In felul acesta, raza strategica Moscova-Teheran prin Erevan, care este de cea mai mare importanta, s-ar dubla prin raza Moscova-Baku-Teheran, formand un romb in multe privinte simetric cu cel balcanic. In general, intre Balcani si Caucaz exista o multime de paralele geopolitice. Principalul este ca tocmai aici se manifesta cel mai clar actiunea celei mai importante legi geopolitice - procesele latitudinale provoaca conflicte groaznice, iar legaturile meridionale duc la stabilitate si echilibru. Acest lucru s-a manifestat destul de expresiv in timpul razboiului din Iugoslavia si a conflictului dintre Armenia si Azerbaidjan referitor la Karabahul de munte.

Problema Karabahului este similara cu problema Macedoniei. Tocmai de aceea, pentru stabilizarea acestei regiuni, Moscova trebuie sa stabileasca cu Karabahul cele mai directe legaturi, pentru ca acest teritoriu sa devina un punct de echilibru al sistemului geopolitic caucazian. In acest scop la tratativele cu Karabahul trebuie sa participe patru parti: Azerbaidjan, Armenia, Rusia si Iran, cu exceptia participantilor atlantici a caror prezenta politica in regiune este inutila din considerente geopolitice.

6. Noua ordine geopolitica in Asia Centrala

Se spune ca Asia Centrala este o portiune uriasa din uscatul eurasiatic ce se intinde din nordul stepelor kazahe pana pe tarmurile Marii Arabe. Aceasta zona se intinde de la fostele republici sovietice din Asia Centrala, peste muntii Kopetdag si Pamir, spre sud catre Iranul de campie, apoi spre sud-est, in Afganistan. Asia Centrala este acel spatiu geopolitic care poate, mai repede decat toate celelalte spatii, duce heartland-ul spre telul sacru - Oceanul Indian. Daca Moscova ar izbuti sa castige, in aceasta directie, razboiul de pozitie cu talasocratia, atunci s-ar rezolva imediat o multime de probleme paralele - integrarea in blocul continental a Indiei, sustinerea strategica a Irakului impotriva Turciei, coridorul direct spre Orientul Apropiat etc. Toate acestea contribuie ca regiunea sa devina centrala in problema restructuralizarii geopolitice a Sudului eurasiatic.

Observam ca Asia Centrala este impartita de un lant de munti nu numai din punct de vedere politic si geopolitic ci si rasial. Fosta zona sovietica a Asiei Centrale (cu exceptia Tadjikistanului) este populata de turanici suniti, urmasii Turanului, din care, multi continua sa fie nomazi si sa se ocupe cu cresterea vitelor. Asia Centrala "nesovietica" - Iranul, Afganistanul (chiar si Pakistanul, inrudit din punct de vedere etno-cultural) - este populata de indoeuropeni sedentari. Astfel, unitatea geopolitica are un hotar rasial, evidentiat foarte clar.

Aceasta zona se imparte in trei parti:

1) Kazahstanul Central (la sud de paralela 50, fiindca la nord de aceasta sunt situate teritoriile incluse in "Rasaritul rusesc");

2) Partea de pustiu a Turcmeniei si Uzbekistanului si Kirghizia de munte (sunt pamanturi pur turanice);

3) Iran-Afganistan-Pakistan-India (acesta este Iranul in sens larg - "Ariana", "pamantul arienilor").

Noua ordine eurasiatica in Asia Centrala se intemeiaza pe considerentul unirii tuturor acestor pamanturi, de la nord la sud, printr-o axa geopolitica si strategica. Totodata, ca si in alte cazuri similare, este important in a structura spatiul exclusiv in directia meridionala, favorizand apropierea longitudinala a unor regiuni separate.

Incepand cu nordul este vorba despre legatura intregului Kazahstan cu Uralul de Sud si Siberia de Vest rusesti. Aceasta legatura trebuie sa fie o constructie portanta a intregului areal al Asiei Centrale. Baza intregii politici continentale consta in integrarea consecutiva si chibzuita a Kazahstanului intr-un bloc continental comun cu Rusia. Totodata momentul cel mai important este chiar de la inceput, intreruperea dura a oricarei influente a Turciei in aceasta regiune, de a impiedica orice proiect de integrare "turanica" provenit din Turcia atlantica si care ar propune o dezvoltare geopolitica latitudinala a fostei Asii Centrale "sovietice" opusa Nordului (Rusiei) indoeuropean si Sudului indoeuropean (Iran, Afganistan, Pakistan, India).

Integrarea turanica este antiteza directa a eurasiatismului geopolitic si consta in dezagregarea fortelor telurocratice in trei componente: vestica (Rusia europeana), estica (Siberia de Sud si Extremul Orient rusesc) si sudica (Iran, Afganistan, Pakistan). Un asemenea "turanism" este chemat sa sparga alianta rasiala si geopolitica a Padurii si Stepei ce a pus inceputul atat al Statului Rus cat si al etnosului velikorus, iar cat priveste Iranul si Afganistanul, el sfasie in bucati unitatea religioasa a lumii islamice. Bazandu-se pe aceasta, heartland-ul trebuie sa declare Turciei si purtatorilor "panturanismului" un razboi geopolitic de pozitie foarte dur in care aliatul principal al Rusiei va fi Iranul islamic arian. Asia Centrala trebuie intinsa pe verticala intre doua realitati globale indoeuropene - intre rusi si persi.

Totodata, trebuie sa ne straduim in fel si chip sa evidentiem in intreg spatiul turanic tendintele de autonomie culturala locale, sa sustinem fortele regionaliste in tinuturile autonome, sa agravam neintelegerile intre clanuri, triburi, "ulusuri" (uniuni tribale n.n) etc. Trebuie sa ne straduim ca pretutindeni in aceasta zona sa inchidem teritoriile, districtele, complexele industriale, ciclurile economice, obiectele strategice pe teritoriile situate dincolo de arealul turanic sau intr-o directie strict meridionala. Astfel, spre exemplu, Karakalpacia, situata la nord de Uzbechistan, trebuie sa se integreze teritorial nu in directie estica (Buhara, Samarkand, Taskent) ci in directie nordica (Kazahstan) si sudica (Turcmenia). Conform aceluiasi principiu, trebuie restructurate zonele de frontiera dintre Uzbechistan si Tadjikistan - Samarcand, valea Fergana care din punct de vedere istoric si etnic, sunt legate de teritoriile tadjice si nu mai putin de cele uzbece. Toate acestea sunt valabile si pentru Kirghizia.

Tadjikistanul trebuie sa devina articulatia geopolitica a intregii strategii geopolitice telurocrate din Asia Centrala. Aceasta regiune intruneste in sine cele mai importante aspecte ale intregului "Drang nach Suden" rusesc, "salt spre Sud". Tadjicii sunt musulmani de origine indoeuropeana foarte apropiati ca etnie de iranieni si afgani. Ei reprezinta un fragment al lumii "iraniene" in aceasta regiune. Totodata, Tadjikistanul a intrat in componenta Rusiei si URSS, a fost integrat in sistemul geopolitic continental propriu-zis al Eurasii. De aceea, soarta acestei mici tari alpine, a anticei Sogdiana, simbolizeaza succesul (sau insuccesul) instaurarii noii ordini eurasiatice in Asia Centrala.

Harta pag.

Frontiera reala dintre Tadjikistan si Afganistan nu trebuie inteleasa ca o linie stricta. Aceasta nu este o realitate istorica ci o sarcina geopolitica, deoarece ar fi fost cu mult mai bine ca, in interesele heartland-ului sa fie anulate orice restrictii severe, mutand frontiera strategica departe spre sud, iar intreaga zona intermediara sa fie restructurata pe baza hotarelor etnoculturale, tribale si regionale. Afganistanul nu are traditia unei organizari statale centralizate depline. El este populat de o multime de triburi nomade si sedentare (pustunii, tadjicii, uzbecii etc.), pe care ii uneste mai mult religia (islamul) decat organizarea statala si politica.

De aceea revenirea geopolitica a Rusiei in Afganistan este inevitabila si este determinata de geografia insasi. Singurul lucru necesar in cazul dat este sa ne sprijinim nu atat pe forta militara cat pe o strategie geopolitica bine gandita, pe pregatirea unei aliante regionale si benevole din ambele parti determinata, de necesitatea unei opozitii comune impotriva talasocratiei "fortelor Occidentale", "atlantismului", care ii apropie pe rusi de musulmani. Tadjikistanul joaca rolul de baza principala in acest proces, totodata teritoriul lui devine un laborator geopolitic unde se intalnesc doua impulsuri orientate diferit - impulsul islamic al Sudului indoeuropean al Eurasiei si impulsul geopolitic rusesc ce vine din heartland, din nord. Aici, in Tadjikistan, in Dusanbe, sau in alt oras, trebuie sa se elaboreze strategia ruso-islamica comuna pentru reorganizarea "Turanului" nordic. Acest teritoriu este chemat sa elaboreze o hotarare epocala despre crearea Noii Eurasii, in care s-ar consolida, definitiv si ireversibil, teza despre sinteza savarsita intre Stepa si Padurea nordica, pe de o parte, si intre aceeasi Stepa (Turanul) si Iran, pe de alta parte.

Astfel, este logic ca din Centrul Eurasiatic sa se mai traseze o raza: Moscova-Dusanbe-Kabul-Teheran, de-a lungul careia trebuie sa se cristalizeze o realitate geopolitica fara precedent.

O parte a Tadjikistanului - Badahsanul de Munte - este situata nu departe de Pakistan si India care se intalnesc aproape in acelasi punct cu China (Sintzean). Desi aceste zone sunt aproape de netrecut, fiind situate la mare altitudine in muntii Pamir, regiunea Badahsanului de Munte are un sens geopolitic profund. Ea este populata de ismailiti, o secta eretica a Islamului care este expresia celui mai radical siism, adica o versiune mult mai indoeuropeana (din punct de vedere spiritual). Ismailitii din Badahsan sunt asezati alaturi de regiunile Pakistanului, iar acest stat din punct de vedere etnic, este format din hindusi, convertiti la islam.

Aceasta ne demonstreaza ca, fara indoiala, le sunt mai apropiate tendintele indoeuropene in limitele acestei religii, daca nu cele vadit siite, atunci cele "criptosiite". Nu departe se afla Kasmirul indian, populat la fel de hindusii musulmani si sivaisti. Musulmanii - uigurii - populeaza si regiunea Sintzean din China. De aceea specificul religios al Badahsanului si situatia lui strategica ofera heartland-ului posibilitatea de a participa activ la rezolvarea celor mai importante probleme geopolitice care se intalnesc tocmai in aceasta regiune - razboaiele pakistano-indiene, separatismul potential uiguro-islamic din China, lupta de eliberare nationala din Tibet, miscarea sikhilor din Pangeabul mai sudic etc. Toate firele acestui nod critic al Asiei se intalnesc in Tadjikistan, dar mai exact in Badahsan. Aici se impune de la sine axa suplimentara si independenta Moscova-Horog (capitala Badahsanului). Mai mult decat atat, deoarece legatura Badahsanului cu restul Tadjikistanului este cam slaba (contradictiile etno-religioase si de clan), Moscova trebuie sa separe aceasta regiune intr-o realitate geopolitica deosebita - cum ar fi Macedonia sau Karabahul, intrucat importanta strategica a Horogului este centrala pentru gigantica regiune care depaseste ca dimensiune nu numai Tadjikistanul dar si Asia Centrala in intregime.

Aceasta zona complexa trebuie restructurata in intregime, avand influenta cea mai activa a "axei geografice a istoriei" - a Rusiei - pe baza modelului telurocratic, adica in pofida acelor planuri de care dispun, in acest sens, elementele talasocratice ale atlantismului. Este cunoscut faptul ca tocmai Anglia a sustinut miscarea separatista a musulmanilor din India care a dus la desprinderea Pakistanului.

Conflictele indo-pakistaneze sunt, de asemenea avantajoase atlantistilor intrucat acestea le permit ca folosindu-se de conditiile geopolitice si punand intreaga regiune in dependenta fata de prezenta militaro-strategica a americanilor si englezilor, sa-si consolideze influenta politica si economica in amandoua regiunile. In momentul de fata, Pakistanul India si China intra cu fermitate in rimland-ul controlat de talasocratie. Rolul geopolitic al Tadjikistanului si Badahsanului consta in schimbarea radicala acestei stari de lucruri si a organiza in acest spatiu sistemul eurasiatic de integrare continentala. Totodata, este extrem de important ca in sfera ideologica sa se tina seama de cele mai mici nuante etnoreligioase si cultural-lingvistice, iar in sfera militar-strategica este necesar sa se tinda spre un centralism dur si fara alternativa.

In sens politic, antiamericanismul Iranului fundamentalist si "neutralitatea" severa a Indiei ofera motive serioase pentru succesul strategiei eurasiatice. Restul depinde de vointa geopolitica a Moscovei iar, mai pe larg, a Rusiei - Eurasiei.

7. The Fall of China

China este vecina geopolitica cea mai periculoasa a Rusiei in partea de Sud. Rolul ei este analogic Turciei. Daca Turcia este, insa, membra a blocului NATO pe fata, iar atlantismul ei strategic este evident, atunci cu China lucrurile sunt cu mult mai complicate.

Geopolitica Chinei era duplicitara chiar de la bun inceput. Ea apartinea, pe de o parte, rimland-ului, "zonei de tarm" a Oceanului Pacific (in partea de est), iar pe de alta parte n-a devenit niciodata talasocratie si dimpotriva, totdeauna se orienta catre arhetipurile continentale. De aceea exista o traditie politica stabila de a numi China "Imperiul de mijloc", iar acest termen caracterizeaza intocmai structurile telurocratice continentale. Totodata, China este despartita de Oceanul Indian de peninsula Indochina unde se afla o grupare de state de orientare vadit talasocratica

Pe parcursul valorificarii (colonizarii) Orientului de catre Occident, China s-a transformat, treptat, intr-o semicolonie cu o conducere marioneta proengleza - ultimele generatii de imparati ai dinastiei Tin. De la inceputul secolul al XIX-lea si pana in 1949 (victoria P.C.Chinez asupra Gomindanului), geopolitica Chinei se calauzea de tendintele pur atlantice (totodata, China se manifesta nu ca o talasocratie independenta ci ca o baza eurasiatica de coasta a Occidentului). Victoria Partidului Comunist a schimbat situatia si China, pentru un scurt timp (1949-1958) s-a reorientat spre o politica eurasiatica prorusa.

Totusi China, in virtutea traditiilor istorice, a parasit curand linia eurasiatica si a preferat "autarhia". Ramanea de asteptat acel moment cand orientarea eurasiatica va slabi intr-atat, incat atlantismul potential si identitatea geopolitica a Chinei, in calitatea ei de rimland, va deveni evidenta. Aceasta s-a intamplat la mijlocul anilor 70 cand China a inceput sa negocieze activ cu reprezentantii "comisiei Tripartite" mondialiste. Aceasta insemna o noua intrare a Chinei in structura geopoliticii atlantice.

Nu trebuie sa contam in mod deosebit pe faptul ca China va pasi in anumite circumstante, pe calea Aliantei Eurasiatice, fara a nega aceste posibilitati. Pur pragmatic, pentru China sunt mai avantajoase contractele cu Occidentul decat cu Rusia, care nu va putea sa contribuie la dezvoltarea tehnologica a acestei tari, iar aceasta "prietenie" va stanjeni doar libertatea manipularilor geopolitice ale Chinei in Extremul Orient, in Mongolia si Siberia de Sud. Cresterea demografica pune, pe langa toate acestea, in fata Chinei, problema "teritoriilor libere", iar pamanturile (aproape nepopulate) ale Kazahstanului si Siberiei sunt din aceasta perspectiva, atragatoare in cel mai inalt grad.

China este periculoasa pentru Rusia din doua motive: ca baza geopolitica a atlantismului si ca tara cu o densitate demografica ridicata aflata in cautarea "spatiilor nimanui". Si intr-un caz si in altul, heartland-ul se afla intr-un pericol de pozitie, asezarea lui este periculoasa in cel mai inalt grad - China ocupa pamanturile situate la sud de Lenaland.

Pe langa aceasta, China are un specific rasial-cultural inchis, iar in perioadele mai evidente din punct de vedere istoric, ea n-a participat niciodata la constructia continentala eurasiatica.

Harta pag.

Toate aceste considerente - indiferent de realitatile politice concrete - fac din China un adversar geopolitic potential al Rusiei in Sud si la Rasarit. Acest lucru trebuie considerat drept o axioma geopolitica. De aceea sarcina geopolitica a Rusiei cu privire la sectorul cel mai de rasarit al cordonului sau intern din partea de sud consta in extinderea la maximum a zonei sale de influenta spre sud, creand o "zona de frontiera" cat mai larga. Eurasia trebuie sa-si extinda in perspectiva, influenta pana in Indochina iar atingerea acestui scop pe baza unei aliante reciproc avantajoase este aproape neverosimila. In aceasta si consta deosebirea principiala a Chinei de Asia islamica (cu exceptia Turciei) si India.

Daca alianta eurasiatica cu alte sectoare sudice ale Eurasiei trebuie sa se intemeieze pe baza de interese reciproce, adica sa fie rezultatul unei aliante constiente si benevole, bazata pe unitatea misiunii geopolitice, atunci, in cazul Chinei este vorba despre presiunea geopolitica a fortei de pozitie, despre provocarea dezintegrarii, faramitarii teritoriale, reimpartirea politica-administrativa a statului. Acelasi mod de abordare se refera si la Turcia. China si Turcia sunt adversari geopolitici potentiali. Irakul, Iranul, Afganistanul, Pakistanul, India, Coreea, Vietnam si Japonia sunt aliati geopolitici potentiali. Aceasta presupune folosirea a doua strategii geopolitice diferite. In cazul adversarilor trebuie sa tindem sa le aducem prejudicii, in cazul aliatilor trebuie sa evidentiem comunitatea scopurilor geopolitice.

Acum este usor sa deducem prioritatile "geopoliticii interne" a Rusiei in spatiul dintre Badahsan si Vladivostok.

Aici modelul de baza este desprinderea teritoriilor nordice chinezesti de cele sudice. Analiza geopolitica ne ofera, dintr-odata temeiuri serioase pentru aceasta. Nord vestul Chinei il ocupa Sintzeanul, o tara straveche cu o lunga istorie de autonomie politica. Istoriceste aici au existat numeroase state care se succedau unul pe altul. Mai mult decat atat, aceste state sunt populate in momentul de fata de uiguri; un etnos turanic ce impartaseste islamul. Chinezii mentin in aceste regiuni controlul pe seama unei presiuni directe de forta, a colonizarii directe asuprind populatia bastinasa si reprimand toate incercarile ei de a-si apara autonomia religioasa si etnica. Ideile de anexare a Sintzeanului la Rusia existau deja la imparatii rusi in limitele proiectului de valorificare a Siberiei.

La aceste idei trebuie sa mai revenim. Mai la Sud de Sintzean se intinde Kun-Lun si Tibetul unde ne lovim de situatii similare - Tibetul este o tara aparte, cu o populatie deosebita, cu o religie specifica, cu traditii politice si etnice stravechi. Puterea Beijingului este aici, la fel de artificiala si intemeiata pe violenta deschisa ca in Sintzean. Din punct de vedere geopolitic, Rusia este cointeresata direct in sustinerea activa a separatismului in aceste sfere si inceperea luptei de eliberare nationale antichineze in intreaga regiune.

In perspectiva, toate aceste teritorii s-ar incadra armonios intr-o federatie continentala eurasiatica intrucat nici geografia, nici istoria nu le leaga de atlantism. Sintzeanul si Tibetul trebuie sa intre in cordonul telurocratiei. Aceasta va fi cea mai pozitiva hotarare geopolitica si va crea pentru Rusia o aparare de nadejde chiar si in cazul cand China nu va renunta la proiectele geopolitice antieurasiatice. Fara Sintzean si Tibet este imposibila patrunderea geopolitica potentiala a Chinei in Kazahstan si Siberia de Vest. Dar nu numai eliberarea totala a acestor teritorii de sub controlul chinez ci chiar primele etape de destabilizare a situatiei in aceste regiuni vor constitui primul castig strategic al Rusiei.

Mai spre rasarit se afla sectorul Mongoliei, aliatul strategic al Rusiei. Aici este important sa se actioneze preventiv si sa nu se admita posibilitatea de intensificare a factorului prochinez in politica mongola. Stepele si pustiurile mongole apara foarte bine Siberia de Sud de China. Totodata este necesar de a activiza legaturile Mongoliei cu Sintzeanul si Tibetul pentru a crea premisele unei noi configuratii a intregii regiuni orientata spre eliminarea treptata a Chinei si a influentei ei geopolitice. In acest scop poate fi promovat proiectul federatiei Mongolo-Tibetane din care ar putea sa faca parte si Buriatia, Tuva, Hakasia si Republica Altai. Unitatea traditiei lamaiste a acestor popoare este pentru Moscova un instrument important in strategia geopolitica antichineza.

Ultima zona a cordonului sudic este Manciuria, un teritoriu situat in nord-estul Chinei. Si aici ne ciocnim de o veriga geopolitica slaba (pentru China). Pe acest teritoriu au existat, de asemenea, state antice care aveau o traditie a independentei politice. Deja in sec.XX Japonia a reconstituit statul Manciurian cu capitala la Harbin care era capul de pod continental pentru interventia Japoniei in China. Existenta unui stat politic separat in Manciuria care nu se supune controlului chinez ar fi de dorit, pentru Rusia, in cel mai inalt grad. Intrucat insasi Japonia intra in numarul aliatilor geopolitici potentiali ai Eurasiei, atunci, in aceasta problema, s-ar putea uni eforturile.

Tibet-Sintzean-Mongolia-Manciuria formeaza impreuna cordonul securitatii Rusiei. Sarcina principala in aceasta regiune este ca aceste teritorii sa se afle sub controlul heartland-ului folosind totodata India si Japonia, aliatii geopolitici potentiali ai Rusiei, dar si populatia bastinasa ce sufera de pe urma dictatului de la Beijing. Pentru China acest cordon este un cap de pod strategic pentru un "salt potential spre nord", in Kazahstan si Siberia. Acestea sunt teritoriile ce se invecineaza de la Sud cu Lenalandul, in jurul caruia va lua amploare, inevitabil, opozitia geopolitica de pozitie a fortelor conducatoare mondiale. Rusia trebuie sa desprinda de China acest cap de pod, sa impinga China spre sud si sa-i propuna drept compensatie geopolitica dezvoltarea pe axa Nord - Sud, in directie sudica - Indochina (exceptand Vietnamul), Filipine, Indonezia, Australia.

8. Din Balcani pana in Manciuria

Eurasia trebuie sa "preseze" Sudul pe intreg spatiul dintre peninsula Balcanica si nord-estul Chinei. Acest cordon este o zona strategica importanta pentru securitatea Rusiei. Popoarele ce populeaza diferite sectoare ale acestui spatiu sunt diferite din punct de vedere etnic si cultural. Ele, insa, au elemente care le apropie de formula geopolitica a heartland-ului. Pentru unele popoare, aceasta inseamna ortodoxie, pentru altele - apartenenta istorica la un singur stat, pentru terte popoare - o apropiere etnica si rasiala, pentru tetra popoare - dusmanul comun, si pentru cele din al cincilea rand - calculul pragmatic.

O asemenea diversitate a Sudului dicteaza necesitatea unei geopolitici extrem de flexibile si a unei argumentari foarte dezvoltate, care justifica necesitatea legaturilor, aliantelor etc. Nici unul dintre criterii nu este aici, prioritar si nu trebuie sa ne bazam doar pe un singur factor - etnos, religie, rasa, istorie, profit etc. In fiecare caz concret trebuie sa procedam diferit. Totodata criteriul principal ramane geopolitica si legitatile ei care trebuie sa-si subordoneze celelalte rationamente, dar nu sa devina doar un instrument al politicii externe (sau interne) care se bazeaza pe unele principii izolate si independente. Doar in acest caz, Eurasia poate sa ajunga la stabilitate, iar Rusia sa-si asigure securitatea continentala si realizarea misiunii sale telurocratice.