Ce sunt "interesele nationale rusesti"? - astazi rusii nu au un stat

1. Astazi rusii nu au un stat

La drept vorbind, in situatia politica actuala este imposibil sa discutam despre "perspectivele strategice ale Rusiei". Cu atat mai mult cu cat nu se pot propune unele proiecte referitor la politica externa si interna a Rusiei, intrucat problema principala - ce este astazi Rusia? - nu numai ca este nerezolvata, dar nici macar nu este pusa serios.

Schimbarile rapide ale intregului sistem politic, geopolitic, ideologic si social, care s-au petrecut in fosta URSS, au rasturnat toate criteriile si normele de drept si politice care au existat. Prabusirea sistemului socialist unitar, iar mai tarziu a statului sovietic, a creat, in fostele teritorii sovietice, un camp de totala incertitudine, in care nu mai exista nici orientari clare, nici cadru juridic sever, nici perspective sociale concrete. Acele structuri geopolitice care s-au format in mod "automat", prin inertie, dupa destramarea URSS, sunt intamplatoare, trecatoare si extrem de instabile. Aceasta se refera nu numai la republicile ce s-au separat de Moscova, ci, in primul rand, la Rusia.

Pentru a construi planuri cu privire la "interesele statului" trebuie sa se stie foarte clar despre care stat anume este vorba. Altfel spus, data fiind existenta unui subiect politic foarte pronuntat, lucrul acesta este important. In situatia data, un asemenea subiect, in cazul rusilor, nu exista

Evident ca existenta Rusiei, inteleasa ca Federatia Rusa, nu corespunde nici unor criterii serioase de definire a statutului "statului". Divergentele de pareri in aprecierea statutului Federatiei Ruse in politica mondiala dovedeste clar aceasta stare de lucruri. Ce este Federatia Rusa? Urmasa si succesoarea de drept a URSS? Un stat regional? Un stat mononational? Federatie interetnica? Jandarmul Eurasiei? Pion in proiectele americane? Teritorii menite unei faramitari in continuare? In functie de situatiile concrete Federatia Rusa se manifesta in unul din aceste roluri in pofida discordantei acestor definitii.

Intr-un caz, ea este un stat cu pretentii la un rol deosebit in politica mondiala, in altul - este un stat regional secundar, in al treilea - un camp de experimente separatiste. Daca una si aceeasi formatiune teritorial-politica apare simultan in toate aceste roluri, evident ca este vorba despre o categorie conventionala, despre o oarecare dimensiune variabila si nu despre acel fenomen politic definit si stabil, care poate fi numit stat in adevaratul sens al acestui cuvant.

Federatia Rusa nu reprezinta Rusia, Statul Rus integral. Ea este o formatie de trecere intr-un proces politic, geopolitic amplu, dinamic si global. Nimic mai mult. Bineinteles ca Rusia poate sa devina, in perspectiva, Statul rus, dar nu este absolut clar ca aceasta se va intampla si este la fel de neclar daca merita sa aspiram la asa ceva.

Oricum ar fi, nu se poate vorbi despre "interesele strategice" ale unui asemenea fenomen instabil si temporar cum ar fi Federatia Rusa, nu se poate vorbi intr-o perspectiva indelungata, si cu atat mai mult e absurd sa formulam "doctrina strategica a Federatiei Ruse.", bazandu-ne pe starea actuala de lucruri. "Interesele strategice ale Federatiei Ruse" pot sa se clarifice doar dupa ce va apare si se va determina subiectul politic, social, economic si ideologic al acestor interese. Deocamdata aceasta nu s-a intamplat si orice proiect, in aceasta privinta, va deveni, momentan, o fictiune.

Federatia Rusa nu are o istorie statala, hotarele ei sunt intamplatoare, orientarile ei culturale sunt tulburi, regimul ei politic este instabil si confuz, harta etnica este eterogena, iar structura economica este fragmentara si partial dezorganizata. Acest conglomerat este doar rezultatul destramarii unei formatii geopolitice cu mult mai mari, este o frantura dintr-un tablou intreg. Pentru a crea ceva stabil, pe scheletul acestui Imperiu, este nevoie de o adevarata revolutie, similara revolutiei turcilor tineri, care au creat dintr-un fragment al Imperiului Otoman, o Turcie laica contemporana (cu toate ca iarasi apare intrebarea - merita sa aspiram la asa ceva?).

Daca Federatia Rusa nu reprezinta Statul Rus, atunci nici CSI nu o reprezinta ca atare. Desi, practic toate teritoriile tarilor CSI (cu rare exceptii) au intrat in componenta Imperiului Rus si prin urmare, candva, au constituit o parte a Statului Rus, la momentul actual tarile CSI au un grad de autonomie suficient si de jure sunt considerate formatiuni politice independente. Referitor la aceste state se poate sustine (pe un temei si mai fundamentat) acelasi lucru ca si despre Federatia Rusa - aceste formatiuni nu dispun de nici un fel de indicii serioase ale unei statalitati reale, sunt lipsite de atributele unei suveranitati adevarate si reprezinta mai curand un "proces teritorial" decat o unitate geopolitica stabila si sigura. Chiar daca facem abstractie de nationalismul in crestere al tarilor CSI, deseori orientat impotriva rusilor, este imposibil sa realizezi un tablou armonios din niste fragmente nefiresti, instabile si contradictorii. Geopoliticianul belgian Jean Thiriart referindu-se la acesta a facut o comparatie foarte precisa - "URSS era asemeni unui bloc de ciocolata, cu granitele bucatelelor - republici desemnate. Dupa ce bucatelele au fost rupte este imposibil sa le unesti la loc ca sa restabilesti blocul de ciocolata. De azi inainte aceasta se poate realiza numai topind din nou toata ciocolata si iarasi stantand-o".

"Interesele strategice ale Federatiei Ruse" - este acelasi panegiric ca si "interesele strategice ale tarilor CSI". Cat priveste "interesele strategice ale rusilor" aceasta aproape ca nu are nici o tangenta cu ele.

Conceptia "legitimitatii postimperiale"

Desi Statul Rus nu exista cu adevarat, anumite principii juridice sunt valabile in tot spatiul ex-sovietic, fapt pe care se fundamenteaza atat reactia Occidentului la anumite actiuni ale Federatiei Ruse, cat si logica de moment a actiunilor intreprinse de conducerea rusa. Tocmai aceste principii, retin in aparenta, Federatia Rusa, mai mult chiar, CSI de la un haos total. Este vorba despre doctrina "legitimitatii postimperiale". Pentru a intelege natura proceselor geopolitice actuale din Eurasia este nevoie de a expune pe scurt ideile principale ale acestei conceptii.

"Legitimitatea postimperiala" reprezinta totalitatea normelor de drept strans legate de etapa imediat premergatoare a dezvoltarii politice a regiunii, mai bine zis de "legitimitatea imperiului" ("legacy or empire"). Imperiul (mai putin cel "modern" - liberal sau socialist) se conduce de cele mai multe ori, in organizarea teritoriala a coloniilor sale, de criterii prin excelenta administrative si economice, fara a tine seama de factorii etnici, religiosi, nationali. Frontierele administrative, in limitele Imperiului, sunt destul de arbitrare, deoarece ele reprezinta, intentionat, niste bariere conventionale, create doar pentru comoditatea unui control centralizat al metropolei. In perioada existentei sale, Imperiul obliga restul statelor sa recunoasca legitimitatea administratiei sale interne. Odata cu destramarea Imperiului intotdeauna apar "zone nedeterminate juridic", fiindca isi inceteaza existenta acea structura care regleaza, din punct de vedere juridic, statutul partilor sale componente.

Referat: Legile lui Murphy - legile entropiei Referat: Zoroastrism (Mazdeism) - religia dualista aparuta in Iran

In procesul reorganizarilor "postcoloniale" a fost formulata conceptia de drept international, care sta la baza clasificarii organizatiilor teritorial-politice postimperiale din punct de vedere al legitimitatii si nelegitimitatii lor. Aceasta este conceptia "legitimitatii postimperiale". Sensul ei se rezuma la faptul ca desi Imperiul lipseste ca intreg, partile lui componente, pur administrative, capata un statut juridic deplin, independent de faptul daca aceasta organizare corespunde sau nu criteriului de existenta a unui stat. La baza unei asemenea abordari sta ideea liberala moderna referitor la arbitrariul oricarei organizari statale ca eventualitate istorica. Conform acestei logici, componentele etnic, religios, cultural si social sunt neinsemnate si de o importanta minima, deoarece populatia este perceputa ca o totalitate a unitatilor economico-statistice. Aici se resimte inertia unei abordari "imperiale", "coloniale", care s-a obisnuit sa considere "coloniile" si "provinciile" ca ceva secundar si neinsemnat, ceva "complementar" in limitele contextului general.

De regula, "formatiunile postimperiale" nu vor deveni niciodata (sau aproape niciodata) state adevarate si vor continua sa existe in calitate de anexe economico-politice a fostei (sau noii) metropole. Aproape intotdeauna elita conducatoare, in "organizarile postimperiale", este mostenitoare directa (deseori favorita) a administratiei coloniale, economia depinde in intregime de factorii externi, iar oranduirea social-politica urmeaza modelul fostului centru. Pastrarea unei asemenea "legitimitati postimperiale", are deseori ca rezultat faptul ca unul si acelasi etnos autohton populeaza teritorii ale diferitelor state postimperiale, iar in limitele unui stat locuiesc cateva grupuri etnice si religioase. De fapt balanta relativa a intereselor e sustinuta, in asemenea cazuri, de apelul la factorul extern - de cele mai multe ori de apelul la puterea vizibila sau ascunsa a fostei metropole (sau a acel stat dezvoltat care poate sa-i vina in schimb). Este caracteristic faptul ca la ultimele etape de "eliberare" a Africii, congresul Panafrican a hotarat sa aplice in toate statele nou create principiul "legitimitatii postimperiale", desi multe din popoarele africane mari - mai cu seama, bantu, zulusii etc. - s-au trezit locuind in doua sau trei state deodata. Aceasta s-a facut sub pretextul evitarii razboaielor etnice, intertribale si religioase. In realitate, era vorba despre tendinta conducatorilor administratiei postimperiale de a-si pastra la putere elitele false, care nu permiteau crearea in procesul avantului national a unor reprezentanti ai ierarhiei organice nationale. Avand in vedere inapoierea strategica si social-economica a Africii si lipsa noilor traditii de stat, de importanta vitala, acest procedeu s-a bucurat de succes.

Principiul "legitimitatii postimperiale" se aplica astazi si in tarile care au aparut pe ruinele URSS. In fostele "republici unionale", pretutindeni se afla la putere urmasii "administratiei imperiale", ramasitele structurii administrative unice, faramitata, formata in intregime, in contextul sovietic imperial. Aceasta elita este instrainata de traditiile national-culturale ale popoarelor lor si este orientata, din inertie, spre pastrarea dependentei politico-economice fata de metropola. Singura exceptie o constituie Armenia, unde logica "legitimitatii postimperiale" a fost incalcata (in cazul Karabahului de Munte) si unde, in mod corespunzator, fortele politice pur nationale au o pondere mai mare decat in restul tarilor CSI. Pe langa toate, Armenia este singura republica monoetnica din CSI.

La prima vedere se poate crea impresia ca principiul "legitimitatii postimperiale" face jocul Federatiei Ruse si Moscovei, intrucat creeaza premisele pentru pastrarea influentei Federatiei Ruse in "strainatatea imediata" si simplifica relatiile politico-economice cu vecinii geografici. In realitate lucrurile sunt putin mai complicate. Ca si in cazul "decolonizarii" tarilor lumii a Treia, caderea Imperiului slabeste puterea geopolitica a metropolei si o parte din colonii si dominioane trec sub controlul ascuns al unui alt stat, cu mult mai puternic, care foloseste sistemul "legitimitatii imperiale" in scopuri personale. Un exemplu graitor in acest sens este faptul ca SUA, in procesul "decolonizarii", a supus influentei sale cea mai mare parte a fostelor colonii engleze, spaniole, portugheze, franceze si olandeze. In felul acestea, in schimbul "administratiei coloniale" postsovietice, in tarile CSI, poate sa vina (si vine deja) o alta "administratie coloniala" care foloseste in scopurile sale structuri artificiale existente deja.

Pe de alta parte, "legitimitatea postimperiala", pune Federatia Rusa in acelasi rand cu alte tari ale CSI, de indata ce, in cazul de fata, se ignora total interesele national-culturale, religioase si etnice ale poporului rus, care se supune unor norme juridice "postimperiale" abstracte, pur administrative si imprastiate prin organizari pseudostatale si cvasinationale straine. Ramasitele administratiei imperiale in limitele Federatiei Ruse (aparatul birocratic de partid) se dovedesc a fi la fel de straine contextului national al rusilor, ca si in alte republici, pentru ca Imperiul insusi a fost construit pe alte principii, pur administrative si economice, si nicidecum nationale si culturale. Rusii, "eliberandu-se" de republici, nu obtin libertatea si independenta, ci pierd o parte considerabila din unitatea lor nationala, pastreaza o situatie dependenta de ramasitele fostei nomenclaturi si, suplimentar, sunt supusi unui nou pericol de a cadea sub influenta fortelor politice interne ale unor state mai puternice. Acest ultim pericol n-a fost atat de apropiat in timpul existentei Imperiului, dar in calitatea sa de simplu "stat regional" Rusia i se expune in intregime.

Toate aceste consideratii ne obliga, ca in conditiile actuale, sa punem la indoiala utilitatea principiului "legitimitatii postimperiale" deoarece, intr-o mare masura, acesta este in contradictie cu interesele nationale ale rusilor.

Dupa ce criterii, insa, trebuie sa ne conducem in determinarea a ceea ce reprezinta "interesele nationale ale rusilor"? Pe cine sa-l luam in calitate de subiect principal, in functie de care sa se poata determina ce este avantajos si ce nu este avantajos? In ce categorii trebuie inteleasa astazi Rusia?

3. Poporul rus - centrul conceptiei geopolitice

Destramarea Imperiului Sovietic, fragilitatea si netemeinicia noilor formatiuni politice pe teritoriul lui (inclusiv Federatia Rusa) te obliga sa cauti o categorie mai concreta pentru a intelege "interesele nationale ale rusilor". Singura realitate organica, fireasca, intarita istoriceste, in aceasta problema poate fi doar poporul rus

Poporul rus este o comunitate istorica ce dispune de toate caracteristicile unui subiect politic valoros si stabil. Poporul rus este unitar din punct de vedere etnic, cultural, psihologic si religios. Dar nu numai acesta este motivul principal care sa-l situeze in centrul conceptiei geopolitice ca subiect al strategiei politice si sociale. Poporul rus, spre deosebire de mute alte popoare, s-a constituit ca purtator al unei civilizatii deosebite, avand toate trasaturile caracteristice ale unui fenomen original si istorico-planetar valoros. Poporul rus este acea constanta a civilizatiei care a servit drept axa la crearea multor state: de la mozaicul cnezatelor slave de rasarit pana la Rusia Moscovita, Imperiul lui Petru I si blocul Sovietic. Totodata, aceasta constanta a determinat continuitatea si legatura intre aceste formatiuni atat de diferite din punct de vedere politic, social, teritorial si structural. Poporul rus nu numai ca a pus baza etnica pentru toate aceste formatiuni statale, el a exprimat in ele o idee civilizatoare deosebita ce nu se aseamana cu nici o alta idee. Nu statul a format natiunea rusa. Dimpotriva, natiunea rusa, poporul rus, a experimentat in istorie diferite tipuri de sisteme statale, exprimand diferit (in dependenta de imprejurari) specificul misiunii sale unice.

Poporul rus apartine, fara indoiala, popoarelor mesianice. Si, ca orice popor mesianic, el are o importanta universala, care concureaza nu numai cu alte idei nationale, ci cu alte tipuri de forme de universalism civilizator. C.Leontiev si eurasiaticii rusi au dezvoltat pe deplin aceasta idee.

Indiferent de tulburarile perioadelor de trecere si a cataclismele politice, poporul rus si-a pastrat intotdeauna identitatea lui mesianica, prin urmare a ramas intotdeauna un subiect politic al istoriei. Dupa fiecare cutremur statal, una si aceeasi forta straveche si puternica a rusilor a creat noi structuri politice, exprimandu-si elanul sau sufletesc in noi forme geopolitice. Indata ce structurile statale se dezvoltau pana la o limita critica, dincolo de care se intrevedea pierderea definitiva a legaturii dintre forma politica si continutul national, incepeau crizele si catastrofele, dupa care urma o noua structura geopolitica si sociala - investirea cu o misiune civilizatoare a poporului rus in noi forme si structuri politice.

Si in perioada actuala de tranzitie tocmai poporul rus trebuie luat in calitate de subiect politic principal, de la care sa si inceapa gradatia intereselor geopolitice si social-economice strategice ale Rusiei. Poporul rus reprezinta astazi Rusia, insa nu ca un stat bine conturat, ci ca o potenta geopolitica, reala si concreta, pe de o parte, dar care nu si-a definit inca structura sa statala - nici ideologia, nici limitele teritoriale, nici structura sa social-politica.

Cu toate acestea "Rusia potentiala" are astazi mai multe caracteristici stabilite deja, decat efemerele F.R. sau CSI. Aceste caracteristici sunt in dependenta directa de acea misiune civilizatoare care constituie sensul existentei poporului rus.

- In primul rand, poporul rus (Rusia), fara indoiala, este responsabil de controlul asupra regiunilor nord-estice ale Eurasiei. Acest "Drang nach Osten und Norden" rusesc constituie un proces geopolitic firesc al istoriei ruse din ultimele secole, care n-a fost intrerupt de nici un fel de cataclisme politice. Mackinder a numit Rusia "Axa geopolitica a istoriei", ceea ce este adevarat, intrucat poporul rus intr-adevar inclina, traditional, spre asimilarea civilizata a tuturor spatiilor eurasiatice situate chiar in inima continentului. De aici se poate trage concluzia ca interesele strategice ale rusilor sunt inseparabile de intinderile Nord-Estice ale Eurasiei. In aceasta consta principiul fundamental in determinarea perspectivelor reale ale geopoliticii Rusiei (poporului rus).

- In al doilea rand, poporul rus (Rusia) este inzestrat cu un tip special de religiozitate si cultura, care se deosebesc radical de Occidentul catolico-protestant si de civilizatia postcrestina, care s-a dezvoltat acolo. In calitate de antiteza culturala si geopolitica a Rusiei trebuie de luat "Occidentul" ca intreg si nu ca o tara aparte. Civilizatia occidentala contemporana este orientata spre universalitate: in toate compartimentele ei exista o unitate culturala aparte intemeiata pe o rezolvare specifica a principalelor probleme filosofice si conceptuale. Universalismul rus, temelia civilizatiei ruse, se deosebeste radical de Occident, in toate aspectele lui principale. Intr-un anumit sens, aceste doua modele care concureaza intre ele si care se exclud reciproc, sunt doi poli opusi. In consecinta, interesele strategice ale poporului rus trebuie sa aibe orientare antioccidentala (fapt ce rezulta din imperativul pastrarii identitatii civilizatoare rusesti), iar in perspectiva e posibila si o expansiune civilizatoare.

- In al treilea rand, poporul rus (Rusia) nu si-a propus niciodata, ca scop , crearea unui stat monoetnic, rasial omogen. Misiunea rusilor a avut un caracter universal si tocmai de aceea poporul rus a mers metodic spre crearea Imperiului, hotarele caruia se extindeau in permanenta, cuprinzand un conglomerat de popoare, culturi, religii, teritorii, regiuni, din ce in ce mai mari. Este absurd sa consideram "expansionismul" metodic si expresiv al rusilor o intamplare istorica. Acest "expansionism" este o parte inalienabila a existentei istorice a poporului rus si e conjugat cu misiunea lui civilizatoare. Aceasta misiune are un oarecare "numitor comun" care le permite rusilor sa integreze in Imperiul lor cele mai diverse realitati culturale. Totusi, acest "numitor comun" are particularitatile sale si se aplica la acele popoare, care au un specific istoric determinat si un continut cultural, in timp ce restul popoarelor (in special, unele natiuni ale Occidentului) raman straine universalismului rus (istoriceste aceasta se manifesta in instabilitatea si chiar in contradictia influentei politice ruse in Europa).

- In al patrulea rand, poporul rus (Rusia) are la baza existentei sale o perspectiva "soteriologica" si mai globala care, intr-o anumita masura, are o importanta planetara. Nu este vorba despre largirea fara margini a "spatiului vital" al rusilor, ci despre consolidarea unei conceptii despre lume deosebite, de tip rusesc, care este accentuata din punct de vedere escatologic si pretinde la ultimul cuvant in istoria lumii. Aceasta este sarcina suprema a natiunii ca "popor credincios".

Prin urmare, teoretic, nu exista un asemenea popor, o asemenea cultura sau un asemenea teritoriu, a carui soarta sau al carui drum sa-i fie indiferente constiintei ruse. Aceasta se manifesta in credinta de neclintit a rusilor in triumful final al Dreptatii, Duhului si Adevarului, si nu numai in limitele statului rus, ci pretutindeni. A-i lipsi pe rusi de aceasta credinta escatologica este egal cu scopirea lor spirituala. Pe rusi ii preocupa toti si toate, de aceea in ultima instanta interesele poporului rus nu se reduc nici la etnosul rus, nici la Imperiul Rus, nici chiar la toata Eurasia. Acest aspect "transcedent" al natiunii ruse trebuie luat in seama la elaborarea viitoarei strategii geopolitice.

Evident ca in conditiile actuale, cu toate normele occidentale, civile, de abordare juridica, cantitativ-liberale, acceptate de toti, nu exista nici o posibilitate obiectiva de consolidare, nu numai juridica a statutului "poporului rus" ca subiect politic independent, dar nici sa se introduca in viata juridica sau diplomatica un asemenea termen ca "popor". Dreptul contemporan universal (care copiaza in linii mari dreptul roman) recunoaste in calitate de subiecte politice de valoare doar statul si individul.

De aceea exista codul de "drepturi ale statelor" si "drepturi ale omului", pe cand notiunea de "drepturi ale poporului" lipseste. Nu e de mirare, deoarece abordarea civila si cantitativa nu poate lua in considerare asemenea categorii cultural-spirituale ca etnos, popor etc. O atitudine cantitativa similara era caracteristica si pentru oranduirea sovietica si pentru lumea "democratica". Si, deoarece poporul rus, in etapa actuala, se afla pe un teritoriu unde actioneaza sau principiile legitimitatii "postimperiale" sau cele "liberal-democratice", nu poate fi vorba despre o recunoastere automata a statutului politic al poporului. Prin urmare, logica elucidarii si apararii "intereselor nationale ale rusilor" necesita schimbari serioase in practica juridica existenta si, mai mult decat atat, o revizuire radicala a acestei practici in cheie nationala.

O asemenea transformare ar fi fost imposibila daca era vorba despre un singur popor, slab dezvoltat si prost utilat din punct de vedere tehnologic. In cazul rusilor, din fericire, lucrurile stau altfel. Astazi noi ne mai pastram posibilitatea unor transformari politice destul de independente fata de restul lumii, deoarece existenta in Rusia a unor tipuri de arme strategice ii permite sa se opuna intr-o anumita masura presiunii Occidentului. Si aici totul depinde doar de vointa politica si de fermitatea acelor persoane care isi vor asuma responsabilitatea pentru destinele Rusiei si poporului rus.

Oricum ar fi, primul pas spre evidentierea "intereselor nationale ale poporului rus" este recunoasterea acestui popor in calitate de subiect politic independent, care are dreptul sa hotarasca singur ce ii este avantajos si ce nu, si sa intreprinda pasii geopolitici, social-economici si strategici corespunzatori.