Sistemul Monetar European

Sistemul Monetar European (S.M.E.), lansat in martie 1979, a aparut intr-un moment de mare instabilitate pentru tarile C.E.E. Diferenta dintre ratele inflatiei din Italia si Marea Britanie fata de cea inregistrata de Germania era de 15%, in 1975, mentinandu-se la cote ridicate pana in 1980. Obiectivele crearii S.M.E. erau diferite pentru tarile participante. In timp ce Germania urmarea stabilizarea ratei de schimb a marcii, in vederea favorizarii exporturilor sale (deprecierea dolarului a condus la aprecierea marcii nu doar fata de dolar, ci si in raport cu celelalte monede europene); alte tari, cum ar fi Franta sau Italia, urmareau o mai buna stapanire a inflatiei. Elementele componente ale S.M.E: au fost:

~ unitatea monetara europeana ECU (European Currency Unit);

~ mecanismul ratei de schimb

~ incepand cu 1 ianuarie 1994, Institutul Monetar European (I.M.E.), care a inlocuit Fondul de Cooperare Monetara Europeana.

ECU

Unitatea monetara europeana ECU a fost creata in 1975, inlocuind asa numita 'Unitate Europeana de Cont'. Reprezinta o moneda obtinuta ca o medie ponderata a monedelor statelor membre ale C.E. Ponderea se face relativ la importanta diverselor economii in comertul U.E. Astfel, situatia la 18.12.1990 era urmatoarea: Tabelul l: Ponderea monedelor nationale in cadrul-ECU:

ECU, desi nu a circulat sub forma de numerar, a fost. folosita ca baza pentru calculul subventiilor agricole in statele membre ale S.M.E., pentru aranjamentele interbancare, sau chiar in tranzactiile interfirme. De asemenea, a reprezentat unitatea de masura pentru bugetul comunitar, iar o serie de obligatiuni de stat au fost emise in tarile C.E. Utilizarea sa cea mai frecventa este in domeniul relatiilor financiare (doar 1% din totalul tranzactiilor comerciale sunt exprimate in ECU). In decembrie 1995, la summit-ul Consiliului European s-a optat pentru denumirea de 'Euro' in locul ECU, aceasta fiind viitoarea moneda unica europeana.

Mecanismul Ratelor de Schimb (M.R.S.)

In forma si concept, acest mecanism este similar sarpelui monetar de la inceputul anilor '70, permitand fluctuatii limitate ale ratelor de schimb ale monedelor nationale in jurul paritatii centrale exprimate in raport cu ECU. A fost infiintat in 1979, operand pe baza ajutorului reciproc si actiunii colective ale bancilor centrale ale statelor membre. Aceasta actiune se manifesta prin vanzarea sau cumpararea de valute; in scopul influentarii evolutiei propriei monede. In momentul declansarii crizei din vara anului 1992, M.R.S. avea 10 membri, ultimii intrati fiind Spania (1987), Marea Britanie (1990), Portugalia (1992). Grecia si Luxembourg au fost singurele state membre ale U.E. care nu au participat la acest mecanism.

Mecanismul de functionare este urmatorul: se fixeaza o rata centrala ECU pentru fiecare moneda nationala, pe baza careia se calculeaza ratele de schimb intre monedele nationale Cand se atinge limita minima sau maxima de fluctuatie intre 2 monede, banca tarii cu moneda mai puternica cumpara moneda mai slaba si vinde din moneda sa. Acelasi lucru il efectueaza si banca tarii cu moneda mai slaba, dar in sens invers. Banda de fluctuatie, stabilita in urma unor intruniri ale ECOFIN este de 2 tipuri: normala (ingusta), de 2,25% si larga, 6%; cea din urma era privita ca avand un caracter provizoriu. Marca germana si francul francez au pendulat in mod obisnuit in cadrul bandei inguste de 2,25%. Din 1990 in 1992, lira sterlina a evoluat in cadrul bandei largi, de 6%, datorita relativei sale slabiciuni. De asemenea, in aceeasi banda s-au regasit si peseta spaniola si escudo portughez. Lira italiana a reusit sa se mute din banda larga in cea normala in ianuarie 1990.

De regula, interventiile bancilor centrale se efectuau inainte ca monedele sa atinga limita minima sau maxima, pe baza calcularii unor indicatori de divergenta, care semnalau o indepartare periculoasa de medie. Astfel, cand o moneda atinge 75% din ecartul maxim, tarile implicate sunt obligate sa intervina. O alta metoda folosita a fost cea a realinierii monedelor: intre 1979 si 1991 au avut loc 12 astfel de realinieri, majoritatea in anii de inceput ai sistemului.

Pe 16 septembrie 1992, 12 ani de relativa stabilitate ai M.R.S. s-au incheiat. Operatiuni speculative si cheltuieli insemnate de fonduri ale, bancilor centrale au determinat o rapida devalorizare unor monede. Astfel, peseta spaniola s-a devalorizat cu 5% si cu 6% in noiembrie, alaturi de escudo-ul portughez; lira sterlina s-a depreciat cu 16%. La sfarsitul anului 1992, in cadrul M.R.S. au ramas doar marca germana, coroana daneza si francul belgian, fiind puternic legate de politica monetara a Germaniei.

In iulie 1993, presiuni speculative puternice au fortat alte 5 monede (peseta si escudo, firancul francez si cel belgian si coroana daneza). Dupa o cadere puternica a francului francez in aceasta perioada, Consiliul a votat, cresterea bandei de fluctuatie la 15%, la 2 august, pentru 8 monede (exceptie facand marca si guldenul). Astfel M.R.S. a ramas in picioare dar efectul sau stabilizator asupra monedelor europene a fost drastic redus.

Cauzele acestei crize au fost numeroase. Una dintre acestea, poate ceamai importanta, a fost politica monetara a Germaniei. Germania, avand cea mai puternica economie din cadrul statelor U.E., a avut in consecinta si cea mai mare influenta asupra evolutiei M.R.S. Bundesbank, banca federala a Germaniei, a mentinut o politica monetara stransa, cu o rata ridicata a dobanzii, in vederea mentinerii sub control a ratei inflatiei. Aceasta a dus la o crestere a ratelor dobanzii si in celelalte state, pentru a preveni deprecierea celorlalte monede in raport cu marca germana. Efectele acestei politici globale au fost, conform euroscepticilor britanici, stagnarea economica, falimente si o crestere a somajului. Banca centrala germana a adoptat o politica monetara restrictiva, ingrijorata mai curand de starea propriei economii (mai ales in urma reunificarii si a posibilelor consecinte inflationiste), in momentul in care alte state ar fi preferat o politica de relansare economica si de lupta contra somajului. Euroscepticii au vazut in acest mod de functionare a S.M.E. un autentic 'deficit de democratie'.

O alta cauza a crizelor din 1992-1993 a fost slaba cooperare a statelor, membre si maniera relativ inflexibila in care a actionat mecanismul. In acest sens, s-a afirmat faptul ca ratele de schimb ar trebui ajustate mai des. Un alt punct de vedere sustine ca insusi principiul de functionare al M.R.S., centrat pe interventiile guvernamentale in dauna fortelor pietei este fundamental gresit. In momentul de fata, peste 2 mld. USD sunt tranzactionate zilnic pe pietele financiare internationale, o cifra de aproape 3 ori mai mare decat rezervele oficiale ale primelor 10 natiuni industrializate ale lumii.

Dupa adoptarea noilor bande de fluctuatie (fl5%), la 2 august 1993, nu au mai existat devalorizari dramatice ale monedelor. Doar peseta spaniola si escudo portughez au fost devalorizate cu 7%, respectiv 3,5%, in martie 1995. Propunerile de reforma a M.R.S. s-au axat. pe necesitatea prevenirii crizelor, in locul combaterii acestora, prin crearea unor noi mecanisme de lupta comuna, si pe existenta unei mai mari flexibilitati operationale.

Fondul de Cooperare Monetara Europeana (F.C.M.E.)

A fost infiintat in 1973, in scopul facilitarii operatiunilor valutare dintre statele S.M.E. Participantii au obligatia de a depozita 20% din aurul lor si 20% din rezerva in dolari in scopul obtinerii de ECU avand aceeasi valoare. Tratatul de la Maastricht a stabilit inlocuirea Fondului cu Institutul Monetar European, in cea de-a doua faza a Uniunii Economice si Monetare.