Impactul integrarii europene si euro-atlantice a Romaniei asupra securitatii si stabilizarii regionale

Impactul integrarii europene si euro-atlantice a Romaniei asupra securitatii si stabilizarii regionale

Din punct de vedere European, odata cu accederea Romaniei si Bulgariei in Uniunea Europeana, situatia se prezinta astfel in regiunea Marii Negre: trei tari sunt state membre ale UE: Grecia, Romania si Bulgaria; o tara este candidata la integrarea in UE - Turcia; cinci tari sunt acoperite de Politica Europeana de Vecinatate (PEV), fara a li se oferi insa perspectiva certa si un calendar al accederii in Uniune - Republica Moldova, Ucraina, Georgia, Armenia si Azerbaidjan; iar o tara cheie beneficiaza de un parteneriat strategic cu UE - Federatia Rusa. Prin urmare, UE are relatii contractuale de un tip sau altul cu toate tarii regiunii. In prezent, integrarea europeana este perceputa ca asigurand, prin ea insasi, cea mai atragatoare viziune, prin modelul sau economic si politic, pentru regiune. In acelasi timp insa, ea risca sa fie inadecvata in raport cu asteptarile populatiilor din noile democratii, daca implementarea modelului european nu este insotita si de o asistenta financiara substantiala. Implicarea activa a UE in aceasta regiune va fi dificil de realizat in viitorul apropiat, tinand cont de faptul ca in present UE este preocupata de consecintele largirii Uniunii si de implementarea Tratatului de Reforma al acesteia[1]

Desi regiunea a inregistrat progrese in ultimi ani, ea continua sa fie marcata de un numar de riscuri si provocari de securitate, unele cu reverberatii la nivel global, ce includ: focare de terorism in Caucaz, proliferarea armelor de distrugere in masa si a produselor cu dubla utilizare, precum si traficul ilict transfrontalier cu astfel de materiale; fluxurile migratorii massive dinspre Asia si Africa catre Uniunea Europeana; vecinatatea Asiei Contrale, Caucazului si Balcanilor Vestici, regiuni marcate de instabilitate, tensiuni, conflicte si activitati ale crimei organizate; degradarea mediului ambient; dezastrele naturale; persistenta relatiilor de neincredere reciproca intre unele dintre tarile regiunii (intre Grecia si Turcia, de exemplu); intensificarea tendintelor nationaliste si antioccidentale in Turcia si mentinerea presiunilor islamice asupra acesteia; accentuarea tendintelor separatiste si persistenta conflictelor inghetate; dorinta Rusiei de a reveni in prim-planul politicii regionale si internationale; dependenta energetica; saracia si subdezvoltarea energetica; tendintele demografice negative; ineficienta administrativa si fragilitatea statala[2]

In anii din urma, problema statelor esuate a fost propulsata in prinplanul agendei de securitate europene si internationale. Statul fragil este statul care nu este capabil sau nu doreste sa exercite controlul asupra teritoriului sau, sa garanteze securitatea cetatenilor sai, sa implementeze institutii eficace pentru a garanta participarea politica si domnia legii si sa furnizeze bunuri publice precum educatia, sanatatea si bazele structurale ale cresterii economice.