IMUNITATILE SI PRIVILEGIILE CONSULARE

Imunitatile si privilegiile consulare sunt de data mai recenta decat cele diplomatice. Istoric, primele prevederi referitoare la imunitatile consulare se gasesc in conventia incheiata in februarie 1535 de catre sultanul Soliman al II-lea cu regele Frantei Francisc I, conventie care a fost reinnoita de mai multe ori. Potrivit prevederilor acestei conventii, care a inaugurat "regimul capitulatiilor", persoana consulului este inviolabila, la fel ca si locuinta sa.

Desi exista deosebiri intre imunitatile si privilegiile diplomatice si imunitatile si privilegiile consulare, in sensul ca imunitatile si privilegiile diplomatice sunt mai largi decat cele consulare, cu toate acestea in practica unor tari, inclusiv in practica Romaniei exista o anumita tendinta de unificare a regimului diplomatic al consulilor si al diplomatilor, o tendinta care are la baza ratiuni de ordin practic, pentru a simplifica autoritatilor locale aplicarea regimului respectiv.

1. Caracteristicile sistemului care creeaza statutul juridic al oficiilor consulare si al personalului lor.

a) Imunitatile consulare sunt, in primul rand, acele drepturi acordate unui oficiu consular si membrilor acestuia de catre statul de resedinta in baza carora statul de resedinta ii  excepteaza de la jurisdictia autoritatilor sale judiciare si de la constrangerea exercitata de autoritatile sale administrative. Ele sunt dublate de o serie de inviolabilitati care fac efective imunitatile consulare.

Din aceasta categorie fac parte inviolabilitatea sediului , a documentelor si a functionarilor consulari dar si altele cum ar fi imunitatea de jurisdictie penala, imunitatea de jurisdictie civila, imunitatea de a depune marturie, etc. In esenta, imunitatile consulare inseamna principiul neaplicarii legii statului in care isi desfasoara activitatea oficiul consular respectiv, pentru ca acesta este considerat in afara competentei statului primitor. Baza pentru aceasta neaplicare a legii pentru oficiului consular si a personalului sau rezulta din acordurile juridice bilaterale incheiate intre statul trimitator si cel primitor.

Imunitatea consulara mai inseamna in al doilea rand, faptul ca si in cazul in care o lege a fost incalcata de catre un reprezentant consular sau de catre oficiul consular, ea nu poate sa aduca asupra lui obligatia de a suporta anumite sanctiuni.

b) Privilegiile consulare sunt acele avantaje sau inlesniri juridice pe care statul de resedinta le acorda unui oficiu consular sau personalului acestuia si care creaza un tratament diferit pe care acesti oficiali il au in exercitarea atributiilor lor dar si in viata lor personala. Din aceasta categorie fac parte scutirile de taxe si impozite, scutirea de taxe vamale, dreptul de a folosi mijloace de comunicare speciale, etc

Aceste privilegii, facilitati si prerogative pe care le au oficiile consulare sunt acele privilegii necesare oficiilor consulare si personalului consular pentru a-si indeplini functiile, obligatiile lor si in consecinta, ei sunt beneficiarii unui regim special fata de cel pe care il au cetatenii din statul in care ei isi desfasoara activitatea.

Privilegiile si facilitatile sunt legate de anumite avantaje speciale pe care le au oficiile consulare si se refera la: dreptul de comunicare cifrata, libertatea de miscare a personalului consular si alte asemenea privilegii care ajuta la desfasurarea activitatii respective. In plus, exista si o serie de facilitati care se refera la obligatia tuturor statelor de a veni in sprijinul oficiilor consulare prin acordarea de sedii, de locuinte pentru personalul consular, facilitati care pot si ele contribui la buna desfasurare a activitatii consulare.

c) In ceea ce priveste prerogativele oficiilor consulare, putem spune ca cea mai importanta prerogativa este dreptul lor de a percepe pe teritoriul altui stat taxe consulare (se aplica aceasta prerogativa si in cazul intocmirii actelor de stare civila), taxe care nu sunt supuse impozitarii.

In practica, fundamentul facilitatilor, privilegiilor si imunitatilor consulare este reprezentat de prevederile Conventiei de la Viena din 1963 cu privire la relatiile consulare, conventie care dedica un capitol special (capitolul II) si un numar semnificativ de articole acestor probleme. Pe langa prevederile din aceasta conventie care sunt aplicate de majoritatea statelor, inclusiv de Romania, a doua baza importanta pentru imunitatile si privilegiile consulare o reprezinta acordurile bilaterale care se incheie pentru deschiderea unui oficiu consular deoarece acestea prevad si imunitatile, privilegiile pe care cele doua state si le acorda pe o baza de reciprocitate, inspirate din Conventia de la Viena.

2. Fundamentul juridic al regimului consular.

Fundamentul juridic al acestui statut special pentru oficiile consulare si pentru personalul lor este reprezentat de urmatoare teorii:

a) Teoria extrateritorialitatii. Consulatul, ca si ambasada, poate fi considerat ca fiind o prelungire virtuala a teritoriului tarii pe care o reprezinta si in consecinta, nu i se poate aplica legile statului pe teritoriul caruia isi desfasoara activitatea. Aceasta teorie este una din cele mai vechi si cu o circulatie foarte larga si astazi;

b)Teoria functionalitatii; consulatele trebuie sa indeplineasca anumite sarcini si in acest scop li se acorda anumite facilitati si privilegii cu caracter functional care sa ajute la indeplinirea sarcinilor respective.

3. Imunitatile si privilegiile consulare.

Imunitatile consulare pot fi definite ca fiind exceptarile de la jurisdictia statului de resedinta a personalului oficiilor consulare. Categoriile concrete de exceptare sunt stabilite in functie de categoria din care face parte personalul respectiv.

Imunitatile si privilegiile consulare pot fi grupate pe trei mari capitole: imunitati si privilegii ale oficiului consular, ale personalului consular si ale membrilor familiilor personalului consular.

a)     Imunitatile  consulare.

Daca in ce priveste definirea imunitatilor ca fiind exceptarea de la jurisdictia statului de resedinta nu apar probleme deosebite, fixarea limitelor sau aplicabilitatii acestora pot ridica unele chestiuni concrete. Astfel, imunitatea de jurisdictie este aplicabila numai personalului consular. Un oficiu consular insa, ca si o misiune diplomatica nu pot fi actionate in justitie de un particular, fiind reprezentante ale statului trimitator ceea ce la face sa nu fie supuse jurisdictiei locale.

- Imunitatea de jurisdictie penala a functionarilor consulari este prevazuta de articolul 43 al Conventiei de la Viena, articol care stipuleaza ca functionarii consulari nu pot fi chemati in justitie de autoritatile judiciare sau administrative ale statului de resedinta, pentru actele pe care le-au indeplinit in exercitarea functiilor consulare.

Spre deosebire de imunitatea de jurisdictie penala pentru  diplomati, aceasta imunitate de jurisdictie pentru personalul consular este functionala, ea este limitata la actele pe care functionarii consulari le indeplinesc in cadrul sarcinilor lor de serviciu. Si in conventiile bilaterale este acceptat acest principiu al imunitatii functionale pentru actele referitoare la activitatea de serviciu a personalului consular. Aceasta imunitate de jurisdictie penala se refera numai la instantele din statul de resedinta si nu la responsabilitatea functionarilor consulari in fata autoritatilor din tara trimitatoare si nici in statele terte.

Eseu: Protocolul de la Geneva Eseu: Domnia lui Alexandru Ioan Cuza 1859-1866

Din aceasta imunitate de jurisdictie penala decurge si principiul inviolabilitatii personale a agentilor diplomatici, prevazuta de articolul 41 din Conventia de la Viena, in care se precizeaza ca functionarii consulari nu pot fi arestati sau pusi in detentie preventiva decat in cazul unor crime grave si in urma unei decizii a autoritatii judiciare competente.

In conventiile bilaterale ale Romaniei incheiate pentru deschiderea unor consulate se recunoaste o inviolabilitate completa pentru sefii consulatelor, iar pentru celelalte persoane din cadrul oficiilor consulare se prevede o inviolabilitate mai larga decat cea prevazuta de Conventia de la Viena.

- Imunitatea de jurisdictie civila

Imunitatea de jurisdictie civila a functionarului si a angajatului consular a fost recunoscuta relativ tarziu si consacrata in Conventia de la Viena care in articolul 44 face referire la imunitatea in fata autoritatilor judiciare, fara a face distinctia intre imunitatea penala, civila sau administrativa. Din practica existenta, rezulta ca functionarii consulari se bucura de o imunitate de jurisdictie civila, functionala si limitata, care este mai mica decat cea de care beneficiaza simplii functionari din cadrul ambasadelor. Aceasta se realizeaza prin exceptiile foarte precise dar si numeroase pe care le contine Conventia de la Viena in ceea ce priveste imunitatea de jurisdictie civila cum ar fi: actiunile civile rezultate din orice contract daca acesta nu este incheiat in mod explicit in numele statului trimitator; orice actiuni intentate de un tert pentru pagube cauzate de o nava sau o aeronava.

Articolul 44 din Conventia de la Viena se refera la obligatia de a depune marturie in justitie si prevede ca membrii unui post consular pot fi chemati sa raspunda, sa vina in calitate de martori in cursul procedurilor judiciare sau administrative, articolul adaugand faptul ca functionarii consulari nu trebuie sa refuze depunerea de marturie.

Exista doua exceptii in care aceasta obligatie inceteaza si la ele se face referire in cadrul paragrafului 3 al articolului 44, care spune ca membrii unui post consular nu pot fi obligati sa depuna marturie in legatura cu exercitarea functiunilor lor sau sa fie obligati sa prezinte corespondenta si documentele oficiale care se refera la functiile lor. De asemenea, ei au dreptul sa refuze atunci cand li se cere sa depuna marturie in calitate de experti asupra dreptului national al statului care i-a trimis la postul respectiv.

Cu aceste exceptii si, spre deosebire de privilegiile si imunitatile diplomatice, functionarii consulari trebuie sa depuna marturie in justitie atunci cand sunt chemati, atat in fata organelor judiciare cat si in fata  celor administrative.

- Imunitatea de jurisdictie administrativa

In esenta sa, imunitatea de jurisdictie administrativa se refera la lipsa de competenta a autoritatilor judiciare sau administrative de a constata si sanctiona fapte de natura contraventionala. De aceasta imunitate beneficiaza numai functionarii si angajatii consulari si ea este limitata :

-Scutirea personalului consular de obligatia de a se inregistra ca strain si de a obtine un permis de sejur.

Articolul 46 al Conventiei de la Viena prevede ca functionarii consulari, precum si membrii familiilor lor care sunt impreuna cu ei sunt scutiti de orice obligatii prevazute de legile si reglementarile statului de resedinta in materie de inmatriculare a strainilor si de permis de sejur, cu exceptia cazurilor in care membrii familiilor se angajeaza intr-o activitate economica lucrativa care le aduce profit si in cadrul careia trebuie sa respecte legile statului in vigoare.

In toate conventiile bilaterale incheiate de Romania se recunosc aceste prevederi, iar Ministerul Afacerilor Externe are obligatia sa dea tuturor acestor functionari o legitimatie care atesta calitatea lor de functionari consulari sau de membri ai familiilor unui functionar consular.

-Alte scutiri acordate personalului consular precum si familiilor acestora.

Scutirea de permise de munca prevazuta la articolul 47, scutirea de prestatii personale, prevazuta de articolul 52 si importante scutiri fiscale, vamale, de securitate sociala. Scutirea fiscala inseamna ca functionarii consulari si membrii familiilor lor care locuiesc impreuna cu ei sunt scutiti de orice impozite directe, de impozitele pe taxe si pe bunuri, pe drepturile de succesiune, de impozitele si taxele pe venitul global sau pe orice alta forma de venit, de impozitele si taxele pe servicii si de dr registrare, sub rezerva dispozitiilor articolului 32.

-Scutirea de drepturile de vama este a doua categorie de scutiri de care beneficiaza personalul consular. Articolul 50 prevede ca statul de resedinta autorizeaza intrarea si acorda scutirea de orice obligatii vamale (taxe sau alte redevente conexe) pentru obiectele destinate utilizarii oficiale in cadrul postului consular, cat si pentru cele destinate folosintei personale a functionarului consular si a membrilor sai de familie, precizand faptul ca in cazul articolelor de consum, acestea nu trebuie sa depaseasca cantitatile necesare pentru utilizarea lor directa de catre acestia si, pentru a preveni abuzurile s-a introdus in Conventia de la Viena la articolul 50, paragraful b, aceasta precizare.

Imunitatile si privilegiile membrilor familiilor personalului consular.

Potrivit prevederilor Conventiei de la Viena, articolul 46 care se refera la inmatricularea strainilor si permisul de sejur, se aplica si in cazul membrilor de familie. Articolul 48, care prevede scutirea de regimul securitatii sociale, articolul 49, care se refera la scutirile fiscale, articolul 50, care cuprinde scutirea de drepturi vamale si articolul 52 in care se prevede scutirea de prestatii vamale, se aplica si membrilor familiilor functionarilor consulari, potrivit prevederilor articolului 71, paragraful 2, cu exceptia celor care sunt resortisanti ai tarii respective.

Toate elementele prezentate se refera la consulii de cariera, care sunt functionari ai Ministerului de Externe, numiti oficial de catre statul trimitator si care fac parte din sistemul functionarilor de stat. Pe langa consulii de cariera, de-a lungul timpului au aparut si consulii onorifici, care in unele cazuri au precedat consulii de cariera. Consulii onorifici reprezinta una dintre cele mai vechi practici care exista in materie de drept consular, chiar daca in momentul de fata nu exista o definitie foarte clara a atributiilor acestora.

Conform articolului 68 al Conventiei de la Viena, fiecare stat este liber sa decida daca numeste sau primeste functionari consulari onorifici. Aceasta conventie nu defineste si nu stabileste un regim pentru consulii onorifici, limitandu-se la o prevedere in care statele au dreptul si posibilitatea de a numi sau de a primi consuli onorifici, fara sa reglementeze in vreun fel aceasta problema. Consulii onorifici nu sunt angajati ai statului trimitator si nu sunt platiti, de asemenea, membrii familiilor acestora nu beneficiaza de privilegiile si imunitatile care se aplica consulilor de cariera.

Romania este una dintre tarile care a avut practica consulilor onorifici pana dupa cel de-al doilea razboi mondial, din anul 1948 fiind inchise si interzise toate consulatele onorifice. La adoptarea Conventiei de la Viena, tara noastra a votat impotriva articolului 68, care nu defineste aceasta institutie a consulilor onorifici, votul sau fiind de fapt rezultatul opozitiei facute la acea data de un grup important de state, statele comuniste, la ideea institutiei consulilor onorifici. Dupa anul 1990, Romania si-a deschis din nou o serie de consulate onorifice in diverse tari, ajungand in acest moment sa dispuna de peste 30 de astfel de institutii.

-Inviolabilitatea localului si sediului, in consecinta, al oficiului consular, este un prim principiu sau drept care are in structura sa trei elemente importante.

Articolul 31 din Conventia de la Viena precizeaza faptul ca localul consular este inviolabil, dezvoltand ideea in sensul ca autoritatile statului de resedinta nu pot patrunde in acea parte a localului consular care este utilizata exclusiv pentru activitatile de serviciu, decat cu consimtamantul sefului postului consular, adaugandu-se prevederea ca acest consimtamant poate fi considerat ca exista in caz de incendiu sau in cazul altor calamitati naturale care impun masuri de protectie imediate.

Conventia de la Viena prevede de asemenea faptul ca, autoritatile statului de resedinta au obligatia speciala de a adopta toate, masurile pentru a impiedica intrarea cu forta crearea de pagube sau perturbarea activitatii in cadrul consulatului si pentru a impiedica orice atingere a demnitatii oficiului consular respectiv.

Un alt element important al principiului inviolabilitatii se refera la localurile consulare, mobilierul lor si celelalte bunuri ale postului consular, precum si mijloacele de transport, care nu pot face obiectul nici unei forme de rechizitie in scop de aparare nationala sau utilitate publica. In cazul in care apare nevoia de a adopta masuri de expropriere, se precizeaza in Conventia de la Viena, este necesar sa fie adoptate in paralel toate masurile necesare ca sa se evite crearea unor obstacole in exercitarea functiilor consulare si, de asemenea, statul pe teritoriul caruia isi desfasoara activitatea oficiul consular are obligatia de a plati statului trimitator o indemnitate prompta adecvata si efectiva pentru orice expropriere de localuri consulare.

Inviolabilitatea localurilor consulare este mult mai functionala decat cea a ambasadelor. In primul rand, daca intr-o ambasada nimeni nu are voie sa intre decat cu permisiunea sefului misiunii diplomatice respective, in cazul localurilor consulare, asa cum prevede Conventia de la Viena, ele reprezinta acea parte care este destinata in primul rand exercitarii functiilor oficiale (birouri si eventual saloane oficiale de primire).

In al doilea rand, spre deosebire de asemenea de ambasade, in care nu se poate intra decat cu acordul sefului reprezentantei diplomatice, in cazul consulatului acordul "se prezuma si deci autoritatile pot considera ca exista un asemenea acord, luand masurile necesare in cazuri de incendii sau calamitati naturale.

In practica unor state, ca si in cazul Romaniei, principiul inviolabilitatii localului consular este aplicat in mod absolut, nu exista restrictii la recunoasterea si aplicarea lui. Localurile consulare beneficiaza de inviolabilitate absoluta in toate cazurile si, de obicei acest lucru este stipulat in toate conventiile bilaterale care se incheie intre state.

-Inviolabilitatea arhivelor si a documentelor consulare

Articolul 33 al Conventiei de la Viena precizeaza faptul ca arhivele si documentele consulare sunt inviolabile in orice moment si in orice loc s-ar afla ele. Notiunea de arhiva cuprinde toate documentele in forma scrisa, corespondenta, filme sau benzi video ori audio, sistemul de comunicare cifrata si toate mobilele destinate sa protejeze aceste arhive

Aceasta inviolabilitate este si ea o expresie a principiului functionalitatii oficiilor si este necesara pentru a asigura ca activitatea pe care o desfasoara consulatul respectiv, inclusiv prin intermediul documentelor pe care le elaboreaza si a corespondentei, beneficiaza de inviolabilitate totala, in orice moment si in orice loc s-ar afla pe teritoriul statului primitor. Documentele care pleaca din consulat se bucura si ele de  acelasi drept de inviolabilitate, asa cum se bucura si in cadrul consulatului.

b)Privilegiile consulare

- Scutirea de taxe fiscale a localurilor consulare.

Localurile consulatului, ca si resedinta sefului postului consular, sunt scutite de orice impozite si taxe indiferent de natura acestora (nationale, regionale, comunale). Aceasta scutire de taxe catre stat reprezinta o scutire cu caracter general, exceptie facand cazurile in care taxele respective sunt datorate unui serviciu care a fost prestat catre consulatul respectiv sau remunerarii unor persoane particulare care au desfasurat o activitate in cadrul consulatului.

- Libertatea de miscare

Articolul 34 al Conventiei de la Viena se refera la faptul ca sub rezerva dispozitiilor legale care pot stabili  anumite zone in care accesul este interzis sau restrictionat din ratiuni de securitate nationala, statul de resedinta asigura libertatea de deplasare si de circulare pe teritoriul sau pentru toti membrii postului consular. Aceasta libertate de miscare are de asemenea un caracter functional foarte important deoarece consulul trebuie sa se deplaseze mereu avand printre altele ca obligatie sa-i viziteze pe cetatenii din tara trimitatoare care sunt arestati sau executa pedepse privative de libertate.

Romania a reluat si a intarit in conventiile bilaterale incheiate cu diferite state acest principiu al libertatii de miscare, exceptie facand Turcia, unde exista destul de multe restrictii in ceea ce priveste libera circulatie a consulilor romani

- Libertatea de comunicare

Articolul 35 al Conventiei de la Viena se refera la faptul ca statul de resedinta va permite si proteja libera comunicare intre postul consular si autoritatile din tara sa trimitatoare care se fac in scopuri oficiale. Aceasta comunicare include: folosirea curierilor diplomatici sau consulari, valiza diplomatica sau consulara, mesajele codate sau cifrate sau corespondenta obisnuita dar se precizeaza faptul ca postul consular nu poate instala sau utiliza un post emitator de radio decat cu aprobarea statului de resedinta si acest lucru se precizeaza in conventiile bilaterale.

Exista o serie de prevederi care reglementeaza modul de folosire a acestei libertati de comunicare, dar principiul fundamental este cel al libertatii de utilizare a tuturor mijloacelor si de comunicare intre oficiul consular si guvernul care l-a trimis.

In general, conventiile bilaterale pe care le-a incheiat Romania preiau dispozitii din Conventia de la Viena, in unele cazuri obtinandu-se acorduri reciproce pentru instalarea de aparatura de emisie radio, mai putin in cazul Turciei unde exista o politica foarte restrictiva si nu se admite decat folosirea mijloacelor publice de comunicare (posta, telegraf, telefon, etc.). Avantajul folosirii mijloacelor radio decurge din faptul ca ele asigura o foarte mare autonomie, sunt total independente de infrastructura statului pe teritoriul caruia isi desfasoara activitatea si chiar de infrastructura altor state.

- Libertatea de comunicare cu autoritatile locale.

Articolul 38 al Conventiei de la Viena se refera la faptul ca in exercitarea functiunilor lor, oficiile consulare si functionarii consulari se pot adresa autoritatilor locale competente din circumscriptia lor consulara si autoritatilor centrale ale statului de resedinta daca, si in masura in care, acest lucru este permis prin legile si regulamentele statului de resedinta sau prin acordurile conventiilor internationale incheiate in materie. Aceasta comunicare cu autoritatile statului pe teritoriul caruia isi desfasoara activitatea, priveste in primul rand autoritatile locale din circumscriptia consulatului respectiv. In majoritatea cazurilor, consulatele nu se deschid in capitala ci in orase cu o importanta activitate economica (mai ales in porturi) unde prin natura economica se pot ivi probleme, iar fiecare consulat primeste o circumscriptie consulara si se considera ca aceasta libertate de comunicare cu autoritatile se refera mai ales la cele locale dar, nu este exclusa nici posibilitatea de a comunica cu autoritatile centrale daca exista anumite reglementari in acest scop.

Una dintre consecintele acestui articol 38 din Conventia de la Viena si acestei comunicari cu autoritatile statului de resedinta este aceea de a permite oficiilor consulare sa aiba un contact direct cu autoritatile competente si sa intervina pentru a rezolva problemele cetatenilor din tara pe care o reprezinta in cazul in care se incalca drepturile acestora.

c)      Drepturi specifice activitatii consulare

- Dreptul de comunicare cu cetatenii statului trimitator.

Potrivit Conventiei de la Viena, pentru a facilita exercitarea functiilor consulare care privesc relatiile cu cetatenii din statul trimitator, oficiile consulare si functionarii lor au libertatea de a comunica cu cetatenii statului trimitator si de a-i vizita, iar la randul lor si ei au, de asemenea, libertatea de a comunica cu functionarii consulari si de a-i vizita pe acestia.

Autoritatile competente ale statului de resedinta au obligatia sa informeze imediat orice post consular daca un cetatean al statului lor a fost arestat sau pus sub detentie preventiva si orice comunicatie adresata postului consular de catre persoana respectiva trebuie sa fie transmisa autoritatilor. In Conventia de la Viena, exista obligatia ca autoritatile statului sa informeze  persoana interesata despre drepturile pe care le are in conformitate cu prevederile acestei conventii. Functionarii consulari au dreptul de a vizita orice cetatean al statului lor care este arestat sau pus sub detentie preventiva, de a intretine corespondenta cu acesta si de a asigura reprezentarea sa in justitie. Numai in cazul in care cetateanul respectiv se opune expres la aceasta interventie cerand ca autoritatile tarii lui sa nu intervina in nici un fel in situatia pe care il priveste, se precizeaza faptul ca functionarii consulari trebuie sa se abtina de a interveni in favoarea unui cetatean al tarii lor.

- Dreptul oficiilor consulare de a utiliza insemnele nationale

Articolul 29 din Conventia de la Viena se refera la faptul ca statul trimitator are dreptul de a utiliza drapelul sau national si stema in sensul ca poate arbora drapelul si stema pe cladirea ocupata de postul consular la poarta lui de intrare, pe mijloacele de transport ale sefului oficiului consular si, de asemenea, la resedinta lui. In conventiile bilaterale ale Romaniei sunt reluate aceste prevederi.

-Dreptul de a percepe taxe.

Articolul 39 al Conventiei de la Viena prevede ca oficiile consulare pot percepe pe teritoriul statului de resedinta taxele pe care legile si reglementarile statului trimitator le prevad pentru actele consulare respective.

In sistemul conventiilor bilaterale incheiate de Romania in materie consulara se recunoaste si se aplica acest principiu, in plus, nu se percep impozite pentru taxele consulare pe care le incaseaza consulatele din tara noastra si, pe baza de reciprocitate, nici in strainatate nu se percep impozite pentru incasarile pe care le fac consulatele romanesti. In tarile unde exista un trafic important si viza este obligatorie, valoarea taxelor consulare atinge valori insemnate, in unele cazuri ea poate chiar asigura bugetul unei misiuni diplomatice.

Acest privilegiu de a percepe impozite si taxe nu este numai de natura teoretica, el are o conotatie practica foarte importanta.

- Dreptul de a detine localuri pentru crearea conditiilor necesare desfasurarii activitatii consulare

Articolul 30 al Conventiei de la Viena prevede faptul ca statul de resedinta trebuie, fie sa faciliteze achizitionarea pe teritoriul sau a localurilor necesare postului consular, fie sa ajute statul trimitator sa-si procure asemenea localuri in orice alt mod. Acest drept de a obtine un local este valabil si pentru locuintele membrilor functionarilor oficiilor consulare

In Romania exista o regie speciala care se ocupa de inchirierea de spatii pentru oficiile consulare si diplomatice, pentru membrii personalului acestor oficii. Vechea denumire a acestei regii era Oficiul pentru Deservirea Corpului Diplomatic (ODCD) si ea dispune de un fond insemnat de cladiri pentru inchiriere.