Riscuri si amenintari la adresa securitatii interne si internationale

Riscuri si amenintari la adresa securitatii interne si internationale

In perioada primului deceniu al inceputului de secol, identificarea si evaluarea riscurilor, ca etapa obligatorie in formularea oricarei strategii de securitate, se confrunta nu numai cu problemele conceptuale ale definirii riscului ci si cu nivelul ridicat de complexitate al unei lumi eliberate din sistemul bipolar al securitatii internationale. Pentru cateva decenii, in perioada postbelica, analiza riscurilor de securitate a cunoscut doar dimensiunea dihotomica a riscului nuclear versus riscul unui razboi conventional. In acest moment numai enumerarea a cateva dimensiuni teoretice ne demonstreaza ca analiza riscurilor este depasita, de multe ori, de realitate: riscuri politice, riscuri economice si financiare, riscuri sociale, riscuri tehnologice, riscuri naturale etc. Asa cum se recunostea intr-un studiu al Grupului Aspen, dedicat evaluarii strategiei SUA de la inceputul deceniului[1], "cu fiecare dimensiune adaugata politicii internationale, mult mai multe probleme apar si toate devin la fel de presante".

In lipsa unor criterii unanim acceptate, analiza conflictelor internationale scoate in evidenta o serie de riscuri care au marcat inceputul de secol:

- instabilitatea politica: slaba legitimitate a unor regimuri politice, luptele politice, masurile opresive si incalcari ale drepturilor omului;

- instabilitatea economica: determinata in special de: efectele de dependenta asociate fenomenului de globalizare, nivelul datoriilor externe, problemele tranzitiei etc.;

- terorismul sau activitatile legate de terorism: propaganda, racolare de aderenti, strangerea de informatii sau fonduri, constituirea de retele logistice de sprijin si influentarea unor personalitati, partide politice sau chiar regimuri politice;

- producerea, transportul, vanzarea si consumul de droguri;

- coruptia si crima organizata interna si internationala;

- degradarea mediului si accesul la resurse naturale: exploatarea nerationala a resurselor, acces restrans la unele resurse naturale;

- politizarea etnica si religioasa: nationalism, extremism, fundamentalism si xenofobie;

- proliferarea armelor de nimicire in masa si a tehnologiilor duale: difuzia tehnologiei rachetelor balistice, a armelor chimice, biologice si nucleare.

2. Noile amenintari la adresa securitatii din perspectiva europeana

Uniunea Europeana nu pare a fi in prezent amenintata de conflicte de tip clasic, constand in atacuri armate pe scara larga, in schimb o serie de alte amenintari se profileaza la orizont, fiecare dintre ele fiind greu predictibile si relativ difuze, ceea ce le face, intr-un fel, mult mai greu de contracarat.

Din punct de vedere european, trei dintre aceste amenintari sunt de remarcat in mod special:

- Terorismul international, care reprezinta o amenintare strategica. Acest nou tip de terorism este legat de miscari religioase fundamentaliste care au cauze deosebit de complexe. Dincolo de riscurile imediate, terorismul ameninta deschiderea si toleranta specifice societatilor democratice. Noul tip de terorism difera de cel din deceniile precedente deoarece pare a fi interesat de utilizarea violentei nelimitate si de producerea de pierderi masive. O consecinta a acestei abordari este interesul manifestat de reprezentantii acestui nou tip de terorism pentru armele de distrugere in masa.

Pentru acest tip de terorism, exemplificat de reteaua Al-Qaeda, Europa este atat o tinta, cat si o baza de lansare a atacurilor.

- Proliferarea armelor de distrugere in masa reprezinta o alta importanta amenintare contemporana la adresa pacii si securitatii tarilor si popoarelor. Pana la inceputul anilor '90 tratatele internationale si controlul exporturilor strategice au determinat o limitare a raspandirii acestor arme, dar in prezent are loc o diseminare periculoasa a acestora, mai ales in zona Orientului Mijlociu. Raspandirea tehnologiei rachetelor purtatoare va amplifica instabilitatea si va crea Europei o serie de riscuri suplimentare. Riscurile deosebite determinate de acest tip de amenintare rezida in faptul ca prin intermediul armelor de distrugere in masa un grup terorist de mici dimensiuni poate provoca pierderi care anterior nu puteau fi cauzate decat de armate ale unor state nationale.

- Existenta unor structuri statale slabe (failed states) si amplificarea crimei organizate. In unele parti ale globului (Somalia, Liberia, Afganistan, Bosnia si Hertegovina, Serbia si Muntenegru, Kosovo, etc) existenta unor structuri statale slabe, conflictele civile si accesul la arme au determinat intarirea pozitiilor crimei organizate.

Aceste situatii sunt amenintari la adresa securitatii, prin sprijinirea traficului de droguri sau a celui de fiinte umane. Multe din aceste amenintari la adresa securitatii Europei sunt localizate in Balcanii Occidentali sau Europa Rasariteana, sau au drept cai de acces Balcanii, Europa de Est si Asia Centrala.

3. Posibile solutii la noile provocari

Ca raspuns la aceste noi pericole si amenintari, statele lumii, in primul rand statele cu potential militar semnificativ, au in vedere noi principii de organizare a securitatii regionale si globale care sa se constituie in noi oportunitati de pace bazate pe:

. democratie;

. guvernare eficienta;

. respectarea legilor.

Dreptul la autoaparare si la autodeterminare, sunt drepturi bine definite in reglementarile internationale, iar recurgerea la arme in aceste scopuri este o practica multimilenara. In noile abordari privind asigurarea securitatii regionale si globale s-a considerat insa ca trebuie sa existe o stransa legatura intre globalizare si securitatea internationala, pe de o parte, si intre democratizare si respectarea drepturilor omului si ale minoritatilor, pe de alta parte.

Ca raspuns la amplificarea numarului conflictelor si a cresterii riscurilor terorismului international a devenit clar ca democratia secolului XXI trebuie sa includa si asigurarea unui cadru mondial de coexistenta pasnica.

Democratia, guvernarea eficienta si respectarea legilor, in calitate de noi principii ale securitatii globale, presupun ca relatiile dintre state sa tina cont de existenta unor interese divergente, fara a face apel la utilizarea fortei ca metoda de rezolvare a conflictelor.

Dupa 1990, dar mai ales odata cu inceputul secolului XXI, prevenirea conflictelor si asigurarea pacii mondiale au fost si continua sa ramana prioritatile forumurilor Organizatiei Natiunilor Unite, ale Grupului G-8, ale Uniunii Europene sau ale Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE). Numai in anul 2000 problemele securitatii globale au constituit prioritatea agendelor de lucru a trei conferinte ONU si a mai multor conferinte internationale.

Oportunitatile de definire a unui cadru stabil si pasnic de dezvoltare a statelor lumii in cadrul economiei mondiale sunt sustinute de mai multe procese de reasezare a raporturilor de forte pe plan mondial:

. procesul de cristalizare si manifestare a Europei ca un centru de putere si stabilitate;

. definirea unor noi dimensiuni ale relatiilor de asigurare a securitatii dintre Uniunea Europeana si NATO, pe de o parte, si intre aliatii europeni si SUA in cadrul NATO, pe de alta parte;

. interdependentele intereselor vitale ale statelor democratice din intreaga lume care nu pot prospera decat intr-o lume lipsita de violenta si conflicte.

In acest context devine tot mai evident faptul ca interesele si obiectivele de securitate ale statelor pot fi realizate doar prin cooperare internationala, care sa se manifeste nu numai in situatii limita, precum cele create in urma atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001 si 11 martie 2004, ci si in modul de desfasurare curenta a relatiilor economice, sociale si financiare.

Contracararea noilor amenintari presupune o noua resolidarizare a statelor lumii in toate domeniile, prin stabilirea unor forme de actiune conjugata a tuturor natiunilor care impartasesc interese si valori comune.

4. Obiective strategice pentru securitatea europeana

Fata de noile provocari la adresa securitatii Europa poate aduce, atat direct, cat si indirect, un plus de stabilitate, deoarece riscurile aparitiei unei confruntari militare traditionale pe continentul european s-au diminuat semnificativ.

Explicatia acestei evolutii rezida in doua aspecte:

. interesele si obiectivele de securitate actuale ale statelor europene nu sunt generatoare de stari conflictuale, dimpotriva ele favorizeaza cooperarea si solidaritatea;

. mediul de securitate international este influentat pozitiv de procesele de integrare europeana si euroatlantica, in fapt de extinderea comunitatii statelor care impartasesc si promoveaza valorile democratiei si economiei de piata, in contextul adancirii colaborarii regionale.

Fata de amenintarile de tip nou la adresa securitatii, Uniunea Europeana poate raspunde prin trei obiective strategice:

- asigurarea stabilitatii si bunei guvernari in vecinatatea imediata. Aceasta va implica extinderea zonei de securitate din jurul Europei si asigurarea ca statele din aceasta zona (Europa de Est, Balcanii de Vest, statele din zona Mediteranei) sunt bine guvernate. Acest obiectiv va implica, totodata, continuarea si dezvoltarea implicarii Europei in solutionarea conflictului arabo-israelian;

- crearea unei ordini internationale bazate pe un multilateralism eficace. Intr-o lume caracterizata de globalizare (amenintari globale, piete globale, mijloace mass-media globale), securitatea si prosperitatea depind de existenta unui sistem multilateral eficace. De aceea, unul dintre obiectivele Uniunii Europene trebuie sa fie dezvoltarea unei societati internationale puternice, caracterizate de existenta unor institutii internationale eficiente, precum si de existenta unei ordini internationale bazate pe respectarea legilor, in primul rand a principiilor inscrise in Carta Organizatiei Natiunilor Unite. Calitatea societatii internationale depinde de calitatea guvernelor ce o compun. Cea mai buna aparare pentru securitatea europeana este data de existenta unei lumi formate din state democratice bine conduse. De aceea, raspandirea bunei guvernari, combaterea coruptiei si a abuzului de putere, instaurarea domniei legii si protejarea drepturilor omului sunt cele mai bune mijloace de a intari ordinea mondiala.

In acest context, un element important al acestei noi ordini internationale este considerata a fi cooperarea transatlantica in cadrul NATO;

- pregatirea unui raspuns la amenintarile de tip nou. Acest raspuns a inclus pachetul de masuri antiteroriste adoptat dupa 11 septembrie 2001, sprijinirea masurilor de neproliferare a armelor de distrugere in masa si asistarea statelor cu structuri slabe sau instabile din Balcani, Afganistan, Timorul de Est si Africa (Republica Democrata Congo). Identificarea unor raspunsuri la noile amenintari trebuie sa porneasca de la faptul ca acestea survin adesea la mari departari, sunt mai dinamice si mai complexe. De aceea liniile de aparare vor trebui de multe ori sa se afle in strainatate. Caracterul dinamic va necesita mutarea accentului pe prevenirea crizelor si a amenintarilor. Caracterul complex va necesita si solutii pe masura care vor include controlul exporturilor, presiuni economice, politice sau chiar militare. Uniunea Europeana dispune de toate instrumentele pentru adoptarea unor astfel de solutii complexe.

Pentru ca politica de securitate si aparare a Uniunii Europene sa defina mai eficace este necesar ca Uniunea Europeana sa devina mai activa in urmarirea obiectivelor sale prin mijloace civile sau militare, mai coerenta prin unirea eforturilor si prin asigurarea unitatii de comanda in caz de criza, mai capabila prin alocarea unor resurse mai mari, evitarea duplicarilor, coordonarea mai buna a resurselor existente.

In realizarea obiectivelor sale de securitate si aparare Uniunea Europeana nu va putea face abstractie de necesitatea mentinerii unor relatii privilegiate cu SUA.

In acelasi timp insa, Uniunea Europeana va trebui sa isi dezvolte colaborarea cu alti actori importanti de pe scena mondiala. In acest sens se vor dezvolta relatii strategice cu Rusia, Japonia, China, Canada si India, fara ca vreuna din aceste relatii sa aiba un caracter de exclusivitate.

Totodata, Uniunea Europeana va trebui sa manifeste deschiderea necesara pentru dezvoltarea unor parteneriate active cu orice tara care ii impartaseste scopurile si valorile si care e gata sa actioneze pentru apararea acestora. Prin aceasta abordare Uniunea Europeana poate contribui semnificativ la realizarea unei sistem de securitate multilateral care sa permita edificarea unei lumi mai prospere, mai echitabile si mai sigure.

5. Evaluarea problematicii terorismului in conditiile in care Romania a devenit stat membru al NATO si al Uniunii Europene

Globalizarea poate furniza raspunsurile necesare pentru prevenirea si lupta impotriva amenintarilor acestui secol: dezastrele ecologice, traficul de droguri, terorismul, instabilitatea, migratiile masive, crima organizata transfrontaliera etc. Ideal, cheia raspunsurilor este abordarea multilaterala a analizei acestor amenintari si cooperarea intre actorii globalizarii pentru anihilarea amenintarilor ce se prefigureaza intr-un viitor, poate, inca incert. Cooperarea este posibila, mai ales ca statele si persoanele sunt mult mai legate in doctrine, iar vitezele de transmitere a informatiilor, ca si a fondurilor, au devenit mai rapide ca niciodata. De asemenea, a crescut nivelul de incredere si transparenta in actiunile comune ale statelor, fapt la fel de important pentru accelerarea procesului de globalizare.[2]

De aceea, in multe luari de pozitie, se mentioneaza ca traim in Era globalizarii. Este o definire scurta a actualei perioade istorice, asa cum au fost in trecut alte perioade: Depresiunea,  Era Razboiului Rece, Era Spatiala, Perioada Tumultoasa a anilor '20 etc.[3]

Factorii care declanseaza si alimenteaza mersul spre globalizare sunt de natura tehnologica si economica, in principal, si instituie, accentueaza si consacra dependenta dintre fenomene, procese intre state, intre popoare. Marian Zulean considera ca definitiile existente acordate globalizarii pot fi grupate in cel putin trei curente: "cel al superglobalistilor, cel al pesimistilor si cel al transformalistilor"[4]. Superglobalistii definesc acest fenomen ca fiind "noua epoca in care statele nationale vor disparea, se va crea o piata unica globala"[5], iar guvernele nationale nu vor avea decat rolul de curea de legatura intre capitalul global si pietele nationale.

Noua economie globala va evolua prin noi forme de organizare social-globala si noua societate emergenta se instituie ca "sfarsit al istoriei" - conform expresiei lui Francis Fukuyama - sau ca un scop final. Cei mai putin optimisti si sceptici vad in globalizare un mit contemporan, venind cu argumente istorice. Ei considera ca fluxurile comerciale si de investitii prezente nu sunt deloc mai mari astazi decat in secolul al XIX-lea si ca asistam mai curand la un fenomen de "regionalizare" decat la unul mondial, impartind lumea in trei mari blocuri economice: Europa, Asia-Pacific si America de Nord. Teza "transformalistilor" sustine ca globalizarea reconstituie puterea, functiunile si autoritatea guvernelor nationale, ajungandu-se in final la divizarea fortei si suveranitatii nationale. Pentru ei, suveranitatea este un mijloc de negociere politica in cadrul unor retele transnationale complexe, si mai putin ca simbolistica a unor bariere teritoriale.

Globalizarea a primit si critici radicale din partea intelectualilor din aria post-comunista sau integristi din lumea post-coloniala, care considera ca procesul este sinonim unei americanizari unilaterale si alienate. Acestia concluzioneaza pripit, punand semnul egalizarii intre "globalizare" si "americanizare". Fostul ministru de externe francez, Hubert Vedrine face diferentierea celor doua notiuni: "Statele Unite sunt ca un peste mare care inoata cu usurinta in apele globalizarii si le domina. Inca o data, globalizarea nu este implinirea unui plan american, chiar daca marile firme americane au sprijinit-o si au profitat cel mai mult de pe urma acesteia, se desfasoara in limba engleza, este conceputa in lumina principiilor economiei neoliberale, iar americanii impun abordarea lor legislativa, financiara si tehnica promovand imperialismul"[6]. Voci mai recent auzite, si chiar apartinand unor analisti militari americani, Thomas P. M. Barnett si Henry M. Gaffney jr., formuleaza intr-un studiu ideea ca "operatiunea Libertatea Irakului ar putea fi primul pas catre un tel mai amplu: adevarata globalizare"[7]. Dupa parerea lor, americanii nu s-au lansat intr-un razboi in Irak pentru a rezolva vechi probleme, pentru a potenta dezarmarea mandatata de ONU sau pentru a continua razboiul impotriva terorii ci pentru punerea in aplicare a controversatei strategii preventive a administratiei Bush care marcheaza momentul cand Washingtonul isi asuma proprietatea securitatii sale strategice in era globalizarii.

Caderea blocului comunist de tip sovietic, terminarea Razboiului Rece reprezinta fara indoiala una din transformarile istorice de exceptionala importanta ale secolului anterior. Neprevazuta nici de universitari, nici de specialisti in studiul societatii sovietice, transformarea sistemului bipolar intr-unul anarhic dominat de cateva tari supradezvoltate a generat un complex de factori generatori de conflicte cu tendinte de globalizare.

Neorealistii, precum Kenneth Waltz, cu influenta sa teorie structurala asupra politicii puterii, a pus motivul securitatii in centrul comportamentului statului intr-un sistem politic anarhic: "In anarhie, securitatea este scopul suprem telul sistemului care incurajeaza cautarile statelor este securitatea"[8]. Reputatul politolog nu face decat sa transpuna in plan socio-statal conceptul de securitate individuala identificat cu un model de comportament, cat si o posibila conditie universala pentru armonia interna si externa a omului. Ideea de securitate cuprinde atat o dinamica a conflictului, cat si armoniei. Apararea individului de ceea ce ar putea sa-i prejudicieze dezvoltarea fizica si psihica, evolutia sa de la o fiinta cu necesitati si functii neuro-fiziologice la o fiinta educata, instruita, erudita, conditionata inevitabil de manifestarile celorlalte elemente ale speciei sale.

Nivelul cel mai inalt al piramidei este ocupat de o situatie utopica echivaland cu ideea de pace continua, intelegere fara dispute sau conflict, "pacea perpetua" a lui Immanuel Kant. Conceptele de securitate au fost frecvent asimilate ca apararea militara, armament, raport de forte, strategii si tactici. Dar in ultimele decenii, termenul se extinde mult, pentru a include si aspectele non-militare, operand la toate nivelurile: individual, statal si sistematic. Astfel securitatea isi largeste competenta in domenii precum: politica externa, politica economica, eliminarea provocarilor la adresa ordinii social-economice. Astazi, securitatea ce trebuie sa previna un "razboi al tuturor impotriva tuturor" dobandind caracter transnational - precum traficul de droguri si terorismul international - confruntarea cu noile pericole la adresa ei nemaifiind posibila doar prin instrumentul militar traditional, ci presupunand o actiune concertata la nivel international.

Document online: Momentul mentionarii romanilor in izvoarele externe Document online: Rasism Și naȚionalism in europa centrala

Conceptul de securitate dobandeste diferitele dimensiuni in contextul globalizarii: economica, politica, societala, ecologica, militara. Securitatea economica ar putea fi definita ca starea in care nici un pericol nu reduce bunastarea economiei nationale (acces la resurse, la piete si capital etc.) sau ca autonomie si protectie impotriva vulnerabilitatilor acestui domeniu. Nu trebuie uitat ca starea economica a unui stat constituie o conditie primordiala a securitatii militare si politice. Securitatea politica este determinata si de stabilitatea organizationala a sistemului de guvernare si a ideologiei care il sprijina. Vorbeam de securitatea necesara individului de a evolua in cadrul societatii, ce deriva din mentinerea si dezvoltarea caracteristicilor de limba, cultura, religie, obiceiuri, intr-un cuvant de identitatea unei natiuni, aceasta fiind numita securitate societala. Un subiect la moda, un paspartu, o marota este si delicata problema a securitatii ecologice, mentinerea biosferei planetare, precum si asigurarea resurselor indispensabile mediului ambiant si supravietuirii unei comunitati umane.

Puterea militara conventionala nu si-a pierdut rolul de a fi un "indice" al puterii unui stat si de a constitui un descurajant pentru o gama larga de agresiuni, insa "securitatea militara nu mai inseamna asigurarea inviolabilitatii teritoriale, ci protejarea individului impotriva violentei militare, a traiului si conditiilor de viata"[9]. Securitatea se refera in primul rand la securitatea colectivitatilor umane si in subsidiar la securitatea personala a fiintelor umane individuale. Intrucat statelor sunt unitatile dominante, securitatea nationala este problema centrala, atat cand ne referim la stat, cat si la elementele sale etno-culturale. In sistemul international contemporan unitatea standard a securitatii este astfel statul suveran din punct de vedere teritorial. Tipul ideal este statul natiune, in care granitele etnice si culturale coincid cu cele politice. "Securitatea nationala este capacitatea unei natiuni de a-si urmari cu succes interesele nationale, asa cum le concepe ea, oriunde in lume"[10]. Asemenea, "securitatea nationala poate fi definita drept capacitatea de a se opune agresiunii din exterior"[11].

Generalizand, Arnold Wolfers noteaza ca securitatea, in orice sens obiectiv, se refera la absenta amenintarilor la adresa valorilor dobandite, iar in sens subiectiv, la absenta temerii ca asemenea valori vor fi atacate. Recent datorita sofisticarii cailor de agresiune asupra unui stat si a modalitatilor de supravietuire a acestuia - rezultat al multiplicarii pericolelor de natura non-militara - sfera securitatii s-a extins semnificativ. Securitatea nationala este trasata ca fiind o interfata intre dinamica interna a statului si cele externe ale sistemului mondial. Guvernului ii revine obligatia de a gasi cai pentru a reconcilia aceste doua grupuri de forte. Faptul ca nu exista nici o alta agentie pentru indeplinirea acestei sarcini justifica primatul societatii nationale. In interiorul statului pot exista multe straturi de actori sub-statali, de la guvern si diferitele sale organisme birocratice la organizatiile economice, politice si de mass-media, pana la cetatenii individuali, atat ca indivizi, cat si ca acea entitate amorfa, dar nu si abstracta, opinia publica. Multi dintre acesti actori au un interes oarecare in securitatea nationala. Ziarele sunt interesate de acest subiect, dar suporta constrangeri asupra a ceea ce raporteaza din nevoia de a-si vinde produsul cititorilor si celor care fac publicitate. Povesti despre scandaluri, necazuri, amenintari, crize, management defectuos, conflicte si moarte vand ziare mai bine decat analizele cu bataie lunga si complicate, distorsionand perceptia publica de la ceea ce este important pentru securitatea nationala. Intr-o lume aflata in continua interdependenta securitatea unui stat nu mia poate fi privita solitar, ea fiind afectata tot mai mult, pozitiv si uneori negativ, de relatiile internationale, adaugand dimensiunea "supranationala", care a impus problematica "securitatii colective" si a "securitatii comune".

Daca "apararea colectiva" este sinonima aliantelor, securitatea colectiva nu cunoaste coalitii predeterminate, nici inamici predeterminati. In acest sistem "nimeni nu este desemnat ca dusman, fiecare isi asuma rolul de pastrator al pacii si toti (minus unul) sunt gata a actioneze impotriva agresorului din mijlocul lor, autorizati de colectivitate. Scopul: apararea status-quo-ului impotriva schimbarii violente"[12]. Cum unele amenintari militare si ecologice afecteaza conditiile supravietuirii intregii planete, exista un sens important in acre securitatea se aplica colectivitatii umanitatii in intregul ei. Securitatea colectiva, ca si cea individuala este afectata de factori din cinci sectoare principale: militar, politic, economic, social si de mediu. Aceste sectoare nu opereaza separate unul de altul.

Securitatea comuna presupune asumarea "necesitatilor de securitate ale oponentului ca si cum ar fi ale tale, nu din altruism, ci dintr-o perceptie logica a interesului propriu de securitate"[13]. Securitatea comuna este perceputa ca actionand doar in termeni defensivi, sparge cercul vicios "inarmare - contra-inarmare" si tinde sa inlocuiasca securitatea perceputa unilateral cu forme de actiune reciproc coordonate. In randul aplicatiilor practice s-a format un organism international bazat pe securitate comuna: Comunitatea Economica Europeana.

Echivalenta cu notiunea de "securitate colectiva", sintagma "securitate regionala" denumeste situatia in care un subsistem distinct si semnificativ de relatii de securitate este format de un grup de state care au fost sortite sa se gaseasca in apropiere geografica unele fata de altele. Ideea unui sistem regional a mobilizat in istorie echilibrul European al puterii. Europa a fost si este un sistem regional deoarece relatiile de putere si treptele evolutiei lor au legat toate statele din ea laolalta. Subsistemele de securitate regionala provin din procesul simplu, prin care amenintarile politice si militare indeosebi se manifesta pe o raza restransa. In definirea securitatii regionale, elementul principal este modelul amicitiei si inamicitiei dintre state. Prin amicitie se intelege un sistem de relatii de la simpla prietenie, pana la acordarea de protectie si ajutor. Inamicitia se bazeaza pe suspiciune si teama. Acesti poli sunt separati printr-o banda larga de indiferenta si neutralitate, in care amicitia si inamicitia sunt prea slabe pentru a conta. Un punct de vedere radical sustine ca cele doua modele sunt produsul echilibrului puterii, in care statele iti modifica alinierea in functie de comenzile miscarilor de distributie a puterii.

In etapa actuala, problema asigurarii securitatii nationale in absenta unor sisteme militare bine definite la nivelul statelor, poate fi pusa si tratata doar ca ipoteza. Mediul actual de securitate este caracterizat printr-un grad relativ ridicat de instabilitate, imprevizibilitate, manifestare a unor noi riscuri si amenintari asimetrice, de redefinire a relatiilor dintre marile puteri si crestere a libertatii de actiune a factorilor regionali (statali si nestatali).

Securitatea internationala are ca subiecti grupuri de state aflate in relatii de interconditionare din perspectiva propriei lor securitati. In functie de natura legaturilor dintre ele (relatii diplomatice, de alianta, de asociere etc.), se poate vorbi despre securitate colectiva - in cazul aliantelor politico-militare - sau complexul de securitate - acolo unde exista un grup de state in care toti membrii grupului sunt puternic legati de ceilalti membri si in acelasi timp, ca membri ai grupului sunt legati, dar slab, de statele din afara acestui grup. In functie de marimea teritoriului ocupat de subiectii securitatii internationale, aceasta mai poate fi caracterizata drept mondiala (globala), continentala, zonala, regionala, subregionala. In consecinta, securitatea globala ramane un deziderat, daca este privita ca armonie universala, lipsa totala de conflicte, intelegere si colaborare reciproca. Nici cele doua razboaie mondiale nu au fost cu adevarat globale, cum ar sugera denumirea lor.

In prezent securitatea globala, ca ultima etapa a dezvoltarii si evolutiei conceptului de securitate si a relatiilor internationale este o utopie. Daca, insa privim aceasta notiune ca fiind insumarea unor procese regionale, unor tentative de mentinere a pacii mondiale prin rezolvarea problemelor zonale putem pasi pe un teren mai putin alunecos si inselator. Noile riscuri si amenintari cu caracter transnational au condus lumea spre o mobilizare conjugata, intr-o cruciada mondiala impotriva terorismului, spre exemplu, condusa de Statele Unite ale Americii, chiar daca motivatiile acestui stat sunt discutabile si contradictorii. Cert este ca riscurile si amenintarile au capatat forme noi, iar lupta impotriva lor se desfasoara intr-o societate internationala in care trebuie stabilit un dialog, niste reguli, norme si institutii comune pentru intretinerea relatiilor bune interstatale.

Insecuritatea reflecta o combinatie de amenintari si vulnerabilitati, iar cele doua nu pot fi separate intr-un mod rational. Un stat poate sa-si reduca insecuritatea fie prin diminuarea vulnerabilitatilor lor, fie prin prevenirea ori micsorarea amenintarilor. Aceste alternative stau la baza ideilor de securitate nationala si internationala.

In general, in istorie, razboaiele s-au declansat pe motive de religie, etnicitate, limba si cultura, care duceau la destramarea sau disparitia unui stat. Marian Zulean leaga problema globalizarii de dezintegrarea unei tari si afectarea suveranitatii ei: "am putea spune ca globalizarea este forta initiala, declansatoare, iar clivajele religioase, etnice, sociale sau culturale favorizeaza sau intermediaza efectele globalizarii"[14].

In prezent un stat nu mai este atat de mult marcat de declararea independentei lui, iar tendinte separatiste exista nu numai in state in curs de dezvoltare, ci si in state dezvoltate cum ar fi Italia (Liga Nordului) sau Spania (gruparea basca ETA / Catalonia). Globalizarea este adepta "portilor deschise" facilitand schimbul de bunuri, capital, oameni, idei, dar poate facilita si dezintegrarea acelui stat.

Exacerbarea nationalismului si multiplicarea conflictelor etnice pot contribui la destramarea unor tari. Migratia facilitata de globalizare prin desfiintarea granitelor si consecinta a Razboiului Rece constituie o problema sensibila. Alte amenintari interne se alatura celor invocate mai sus: deciziile politice care incalca Constitutia unei tari sau semnarea unor tratate ce pun in pericol interesele tarii. Pierderea controlului statului asupra unor domenii, sectoare sau obiective economice sau strategice, coruptia si economia subterana, raspandirea unor maladii si virusi, cresterea consumului de droguri, deteriorarea sistemului educational, accidentele ecologice si deteriorarea mediului inconjurator.

Dar principalele amenintari ale securitatii globale in contextul globalizarii raman amenintarile trans-nationale: terorismul global, traficul de droguri si crima organizata.

Terorismul nu este o amenintare noua din punct de vedere istoric, dar formele imbracate in prezent sunt radical influentate de caracteristicile globalizarii: deschiderea si fluidizarea granitelor, libera circulatie a marfurilor si serviciilor, retelele de comunicatie.

Noul mod de operare al teroristilor foloseste impactul mass-media, asa numitul "efect CNN" pentru a atrage atentia opiniei publice, pentru raspandirea terorii in lumea intreaga, pentru a face dintr-o cauza interna o problema internationala. Tot evolutiile din domeniul tehnico-stiintific, dar de aceasta data in sectorul proliferarii armelor de distrugere in masa au contribuit la amplificarea fenomenului terorismului global alaturi de o sustinere economico-financiara impresionanta in spatele carora nu de putine ori intalnim interese mai mari si importante decat ale teroristului manipulate sa actioneze in teren.

Crima organizata si traficul de droguri devin fenomene din ce in ce mai complexe si mai greu de depistat si controlat. Retelele de crima organizata beneficiaza de retele globale de comunicatii si transport, precum si de sistemele bancare globale pentru a-si masca operatiunile. Langa aceste amenintari transnationale, pot fi adaugate pericolul nuclear, nu neaparat in legatura cu terorismul, deteriorarea mediului si calamitatile naturale, info-decalajele, subdezvoltarea in unele parti ale lumii si explozia demografica ce pot pune in pericol securitatea tuturor statelor.

Demersul catre o lume multipolara este de lunga durata. Comunitatea internationala se va restructura profund in perioada urmatoare, prin procese duale ale integrarii si regionalizarii. Globalizarea reduce posibilitatea unor razboaie intre marile puteri, insa acestea si aliatii lor se vor confrunta cu riscuri asimetrice deosebit de periculoase. In conditiile diminuarii resurselor naturale si a cresterii demografice accelerate neuniforme, redistribuirea controlului resurselor va determina riscul aparitiei unor conflicte interstatale sau regionale.

Declansarea de catre SUA a "razboiului total impotriva terorismului' a reconfigurat contextul geopolitic si geostrategic, atat pe plan global cat si regional. Terorismul este considerat un inamic "tentacular', bazat pe o retea globala de celule aflate in interdependenta si intr-un proces de dialog si cooperare extrem de greu de blocat.

Amenintarile privind viitoarele atentate reprezinta de fapt un atac terorist in sine care tine de tipologia actiunilor psihologice si informationale de intimidare. Aceste amenintari au creat o psihoza generalizata in lumea occidentala, urmata de masuri antiteroriste extreme, care consuma energie, mijloace financiare si militare. Toate acestea, impreuna cu crearea unei stari de cvasi-nesiguranta, duc la indeplinirea scopului teroristilor.

Riscul unor actiuni teroriste indreptate impotriva Romaniei

Desi se considera ca riscul unor actiuni teroriste indreptate impotriva Romaniei este in prezent scazut, ca urmare a interesului imediat redus pe care principalele organizatii extremiste il au in tara noastra, trebuie avuta permanent in vedere abordarea echivalenta facuta de teroristi intre SUA si NATO.

Statutul Romaniei de membru NATO si aliat fidel al SUA in cadrul coalitiei antiteroriste, impune o abordare pragmatica a fenomenului terorist prin adecvarea strategiilor pe termen mediu si lung la evolutiile acestei amenintari.

In urma analizei amenintarilor din domeniul terorismului nu s-au identificat premise pentru manifestarea unui fenomen terorist autohton, probabilitatea producerii unui atac este considerata ca fiind scazuta. Cu toate acestea, existenta pe teritoriul national a unor simpatizanti ai organizatiilor teroriste actioneaza ca multiplicator al factorilor de risc, pericolul unui atac terorist in Romania fiind apreciat la nivelul NATO si al serviciilor nationale de informatii ca MEDIU, nivelul de alerta stabilit potrivit Sistemului National de Prevenire si Combatere a Terorismului fiind ALBASTRU.

Pornind de la aceste premise, la nivel national a fost reanalizata strategia de lupta impotriva terorismului, stabilindu-se noi obiective. Evolutia fenomenului terorist in tara noastra este caracterizata de manifestarea unor tendinte si initiative apartinand grupurilor sau organizatiilor fundamentaliste ce urmaresc stabilirea unor puncte de sprijin in plan local sau atragerea de noi membri sau simpatizanti.

Un prim element este constituit de expansiunea si consolidarea punctelor de sprijin logistic, propagandistic si de prozelitism ale unor organizatii disidente palestiniene (Abu Nidal, Frontul de Vest, F.D.L.P.). Concomitent, are loc o accentuare a influentelor cercurilor islamice mondiale asupra activitatii desfasurate de catre filialele organizatiilor extremist-teroriste de esenta fundamentalist-islamica (Hamas, Fratii Musulmani, Hezbollah) pentru realizarea unor "puncte de sprijin', constand in structuri de acoperire (fundatii, asociatii), prin al caror statut se incearca sa se determine aderarea unui numar cat mai mare de musulmani sau convertirea la aceasta religie, ca "un rezervor uman' in aceasta zona a Europei.

Aceste vulnerabilitati capata o relevanta crescuta in contextul situarii Romaniei in apropierea focarelor de criza si instabilitate din Balcani si spatiul ex-sovietic, marcate de violente interetnice, crima organizata si atentate teroriste.

6. Mediatizarea terorismului dupa 11 septembrie 2001

Iata cum ar arata evolutia meseriei si practicilor teroriste: unele sunt abandonate sub influenta conjugata a doi factori: o mai mare eficacitate a fortelor de ordine si ameliorarea tehnicilor teroriste:

Actiune terorista => reactia adaptata a fortelor de ordine sau a statului, uzura efectului produs = > noi practici.

Problema uzurii impactului mediatic al unei practici teroriste este delicata. Asa cum am vazut, ea pare sa aiba o anumita pertinenta. Exista mai multi morti din cauza accidentelor rutiere decat a terorismului, dar daca accidentele sunt percepute ca hazarduri ale vietii, raritatea atentatelor le mareste impactul, efectul noutatii actionand aproape de fiecare data. Este clar ca actiunea terorista cauta si atrage in acelasi timp mediile de informare[15]. Practicile teroriste se inrudesc cu un soi de strategie de scandalizare. Aceasta strategie face sa fie luate cu asalt avioane si autobuze, sa fie atacate obiective simbolice sau locuri foarte frecventate si uneori la ore fixate dupa cele ale jurnalelor televizate. Este aici una din caracteristicile organizatiilor teroriste, organizatii care nu au uneori resursele necesare[16] pentru a "mobiliza poporul" la revolta sau revolutie.

Terorismul nu isi concepe neaparat actiunile in mod sistematic in  functie de mass-media. In multe cazuri, impactul mediatic nu este decat o consecinta a atentatului. Dar intre a beneficia de efectul amplificarii jurnalistice si a cauta acest efect nu este decat un pas.

Desi se explica in primul rand prin exigentele clandestinitatii, practica teroristilor corsicani de a tine conferinte de presa cu cagule pe cap se explica si prin dorinta de a atrage mediile de informare, provocand in acelasi timp puterea politica. Cu ocazia conferintelor de presa "clandestine' ale nationalistilor corsicani, exista uneori jurnalisti foarte preocupati sa-si vada interlocutorii punandu-si cagula, un procedeu dramatic de punere in scena.

Stigmatele inevitabile ale actiunii teroriste, geamurile sparte, exploziile in multime, corpurile ranite, vagoane torsionate, sunt tot atatea "obiecte mediatice'. Si mediile de informare sunt cele care ne tin la curent cu escaladarea confruntarii dintre un grup terorist si un stat, sau ne redau ostentatia demonstratiilor teroriste.[17]

Fiecare grup terorist poseda un stil, o eticheta care ii sunt proprii. Astfel, Actiunea Directa se folosea, intotdeauna, de un Renault 20 furat si comandourile sale cuprindeau totdeauna o femeie. Revendicarea atentatului este un alt semn de identificare. Celulele comuniste combatante lasau totdeauna doua manifeste la locul atentatului. Unul imprimat cu caractere mari, cu steaua in cinci colturi a gruparilor de extrema stanga europene, altul totdeauna insotit de fotografia cladirii vizate si de sloganul: "Muncitori, muncitoare, tovarasi, CCC va saluta' Fractiunile armate revolutionare libaneze isi terminau manifestul prin: "Victoria sau victoria!", la fel ETA isi termina comunicatele cu "Gora Euskadi Askatuta!" (Traiasca tara basca libera!) si "Gora Euskadi Sozialistal" (Traiasca tara basca socialista!).

Ceea ce ajunge la public nu este adesea decat un slogan, un cuvant sau o sigla mai mult sau mai putin explicita (IRA, FENC, GIA etc.), un simbol sau un drapel, care sunt tot atatea marci de recunoastere. Acolo se afla miezul unui mesaj, al unei ideologii. Exista si un soi de merchandising al gruparilor teroriste. Sa faci acceptata o denumire mai degraba decat alta este de altfel, pentru gruparile teroriste, ca pentru orice organizatie politica, o etapa primordiala in lupta pentru recunoastere. Fractiunea Armata Rosie a fost adesea numita "grupul" sau "banda Baader-Meinhof". Procedand astfel, guvernul federal german incerca sa stearga dimensiunea politica a fenomenului Armata Rosie si sa-i sporeasca dimensiunea criminala.[18]

Uneori gruparile teroriste pun in scena adevarate celebrari neoficiale, indiciu al practicilor lor culturale specifice: de exemplu, pentru a celebra moartea lui K. Kelkal, teroristii au facut sa explodeze o bomba in statia de metrou Maison-Blanche la Paris, nume sinonim cu al locului din suburbiile lyoneze in care murise Kelkal. Un anume atentat, o deturnare de avion vor fi "comemorate' cu regularitate printr-o manifestare sangeroasa etc.

In actiunile sale violente, grupul terorist are de ales intre urmatoarele doua tendinte atunci cand isi gandeste "planurile media' sau de "marketing':

- Mai intai, efectul de saturatie sau de intamplare. Grupul terorist multiplica atentatele sau masacrele pentru o perioada de timp foarte scurta, dar fara sa faca neaparat un mare numar de morti, chiar daca alege sa loveasca intr-unul din locurile publice cu mare afluenta de oameni (de exemplu, Comitetul de solidaritate cu prizonierii politici arabi, CSPPA, actiona in Franta in mai multe campanii scurte dar intense: decembrie 1985, bombe la Galeriile Lafayette si la Printemps, la Paris, 41 de raniti; februarie 1986. bomba la Galeria Claridge pe Champs-Elysees, 8 raniti; februarie 1986, explozie si incendiu intr-o librarie, 3 raniti; tot februarie 1986, explozie intr-un magazin de sport, 9 raniti; martie 1986, explozie si incendiu intr-un TGV Paris-Lyon, 10 raniti; tot martie 1986, bomba intr-o galerie comerciala, 2 morti, 28 de raniti etc.). Aceste atentate genereaza o frica colectiva - ne gandim la practicile GIA mai ales in perioada Ramadanului - fiecare se teme ca va fi lovit si pentru acest motiv oamenii ocolesc locurile publice, ceea ce mareste sentimentul unei amenintari teroriste difuze. Manifestarile vizibile ale unui plan Vigipirate, pubele inchise etc., toate acestea contribuie la efectul pe care mediile de informare il amplifica. Duminica 30 ianuarie 1972 este o data devenita clasica pentru terorism: este intr-adevar "duminica sangeroasa" (Bloody Sunday) la Londonderry. O infruntare intre armata britanica si IRA provoca moartea a 13 persoane. Guvernul britanic profita de asta pentru a impune o administrare directa a Ulsterului. IRA va comemora regulat aceasta drama in maniera proprie. Astfel,in iulie 1972, ea orchestra o "vinere sangeroasa" (Bloody Friday) si facea sa explodeze 19 bombe intr-o ora (9 morti, peste 100 de raniti).

- Efectul de tintire cauta mai ales o alta forma de "spectaculos': lovind de exemplu o personalitate cunoscuta, identificata de grupul terorist ca fiind la originea unui rau politic, sau organizand un atac contra unui simbol al regimului (asasinarea unui responsabil al industriei de aparare sau al unui partid de guvernamant, din administratie, cartierul general al politiei sau armata etc.), teroristii cauta nu numai un efect de masa difuz dar si un efect precis, identificabil (exemplu, iulie 1986, atentatul din localurile brigazii de represiune a banditismului din Paris, atribuit Actiunii Directe; atentatele cu automobile-capcana de la Oklahoma City contra unui imobil al administratiei federale, sau la Beirut impotriva cladirilor unde se aflau garnizoanele militare, octombrie 1983 etc.).

In "epoca sa de glorie", Jihadul islamic a fost grupul terorist care stapanea foarte bine aceasta strategie a mediatizarii si a promovarii actiunilor sale:

- avertizarea: in presa favorabila, chiar in mici paragrafe din presa locala, ei anuntau o actiune viitoare;

- violenta: cateva saptamani mai tarziu, o masina-capcana distrugea imobilul Drakkarde la Beirut in care se gaseau numerosi soldati francezi;

- dupa atentat, serviciile secrete franceze si americane erau coplesite de stiri nelinistitoare despre proiecte teroriste, comandouri sinucigase etc., ceea ce i-a facut pe unii sa avanseze ipoteza unei campanii de dezinformare.

Daca gruparile teroriste se servesc de mass-media pentru promovarea actiunilor lor, adesea ele le si dispretuiesc. Comunicatele Brigazilor Rosii pentru ziarele din Roma in timpul afacerii Aldo Moro erau depuse in pubelele publice. Un membru al grupului suna jurnalistii indicandu-le locul unde se gasea pubela si sfatuindu-i sa se grabeasca pentru a ajunge inaintea politiei

In democratii, nici un mesaj nu are un statut privilegiat, el trebuie sa infrunte criticile si concurenta.[19] Aici mijloacele de comunicare propun ceva publicului, pe cand, in regimurile autoritare, ele dispun cel mai adesea. Este cu siguranta faptul care explica pentru ce, din punct de vedere mediatic, democratiile sunt mai interesante pentru teroristi ca zone de actiune decat regimurile autoritare.

Uneori strategiile mediatice adoptate de gruparile teroriste au efecte variabile sau negarantate care pot cateodata sa duca la alte rezultate decat cele scontate. Aceste esecuri sunt chiar mai profunde, din punct de vedere terorist, decat o lipsa de promovare mediatica sau decat un tratament televizat nesatisfacator. Asasinarea unui diplomat german la Paris in 1938 a fost astfel, pentru regimul nazist, pretextul invocat pentru pogromul "Noptii de cristal".

Un alt exemplu, o deturnare aeriana, la fel ca si a criza internationala, poate reuni o populatie galvanizata in jurul guvernului[20] si poate chiar sa contribuie la a da nastere unei natiuni. Supunand atentiei cetatenilor evenimente oarecare sau indepartate, televiziunea poate "indirect sa evoce participarea lor in cursul evenimentelor"[21]. Prezentarea televizata a deturnarii unui avion kuweitian, cu numerosi cetateni kuweitieni la bord, oferea poporului o excelenta ocazie sa realizeze care sunt interesele colective si sa-si demonstreze sprijinul pentru guvern.[22]

Presa este intr-adevar libera in alegerea modului de a trata informatia si, mai mult decat teroristii insisi, ea este cea care fabrica "infatisarea terorismului'. Nu trebuie sa vedem o legatura automata de la cauza efect intre actiunea terorista si mass-media. Mai intai pentru ca, chiar si intr-o democratie, statul poate incerca sa franeze difuzarea informatiei (de exemplu, impiedicand camerele de luat vederi sa se apropie de locul atentatului). Astfel, imaginile larg difuzate ale unui vagon ciopartit avand un impact negativ in 1995, a determinat autoritatile franceze ca, in decembrie 1996, in circumstante identice, sa prefere sa nu arate nimic si sa tina jurnalistii si camerele de luat vederi departe de locul dramei. In plus, terorismul pune multe probleme mediilor de informare (trebuie spus totul? aratat totul? cum sa prezinti lucrurile fara sa faci propaganda?).

Cu toate acestea, este clar ca uneori presa din statele de drept serveste scopurilor teroriste. Exista chiar un interes obiectiv, o simbioza intre cele doua lumi; unele medii nu cauta decat faptul brut, dispretuind considerentele morale si, incercand sa-si depaseasca concurentii, cad in iluzia interpretarii imediate. Aratand in fiecare zi fotografiile ostaticilor occidentali detinuti la Beirut, canalele de televiziune franceze reaminteau zilnic, in acelasi timp cu indignarea si actiunea lor, faptul ca teroristii erau puternici si nepedepsiti. O astfel de acoperire mediatica ne face sa ne intrebam pentru ce teroristii nu iau mai des ca ostatici jurnalisti. De asemenea, retransmiterea in lant a atentatului cu bomba de la Jocurile Olimpice de la Atlanta acorda o publicitate enorma acestei actiuni. Pentru cativa dolari cheltuiti cu fabricarea unei bombe primitive, teroristii aratau timp de mai multe zile in "Mondovision" incapacitatea Statelor Unite de a-si asigura securitatea interna. In acest sens, mass-media acorda terorismului ceea ce niciodata n-ar fi acordat unei intreprinderi comerciale - o publicitate gratuita. Chiar daca acest atentat era foarte dificil de impiedicat si, in acest sens, autoritatile americane pot fi scuzate pentru a nu fi facut ceea ce era imposibil, impresia care a prevalat a fost aceea de incapacitate. La randul lor, expertii mobilizati de colosii de presa construiesc realitatea terorismului interpretandu-l si castigandu-si painea din asta, ceea ce nu predispune la ignorare sau la actiuni de linistire. Pentru a fi difuzat in mod repetat la televiziune trebuie intr-adevar sa respecti anumite canoane de aparenta si de discurs. Insa aceasta remarca despre construirea realitatii teroriste ar putea sa se aplice si statelor, care denunta ca teroriste diverse miscari si le trateaza pe altele ca pe niste miscari de eliberare.

Marile manifestari retransmise in lumea intreaga sunt tot atatea tribune perfecte pentru actiunile teroriste. Pare chiar inevitabil ca marile evenimente cu adevarat mondiale - Jocurile Olimpice, cupele mondiale de fotbal - sau cvasimondiale - intalnirile politice la varf, concertele rock etc. - sa exercite o atractie pentru teroristi. Un bun exemplu a fost luarea de ostatici la Jocurile Olimpice de la Műnchen in 1972: actiunea unui comando a fost filmata in direct si a crescut in lume numarul emisiunilor televizate pe problema palestiniana. Poate ca, fara aceste actiuni teroriste, nu am fi avut o "problema palestiniana" sau o "cauza palestiniana", ci doar niste "refugiati" simpli, anonimi si neinteresanti. Chiar pentru acest motiv sefii de stat, si mai ales cel al primei puteri mondiale - Statele Unite - sunt tinte tentante.

Mass-media produce uneori un "spectacol terorist".[23] Acoperirea mediatica a deturnarii unui avion pe aeroportul din Beirut a fost astfel spectaculoasa si totodata suprarealista. Camerele de televiziune filmau ostatici destinsi si teroristi uneori cu fata descoperita venind sa palavrageasca cu ziaristii. De asemenea, orice interventie antiterorista a fortelor speciale, cu ocazia unei luari de ostatici sau deturnari de avion, poate fi, daca este filmata, echivalentul functional al unui film de actiune. In urma atentatului cu bomba din timpul Jocurilor Olimpice de la Atlanta, mediile de informare prezentau o aceeasi persoana mai intai ca pe un erou ce evitase un carnagiu dispersand oamenii care se gaseau in jurul bombei pe cale sa explodeze, apoi ca pe un vinovat in cautare de notorietate.

Fara sa judece, doar pe baza unor simple impresii culese pe langa anchetatori, mijloacele de informare, in special cele americane, il aruncau pe om intr-o disputa televizata sau radiodifuzata, uitand de prezumtia de nevinovatie. Tot sub presiunea evenimentului, prin fatalitatea concurentei, intreprinderile mediatice printre cele mai influente din toate tarile, ca si FBI de altfel, faceau sa circule numele si portretul asa-zisului vinovat. Anumite elemente ii excludeau vinovatia, cum ar fi revendicarea atentatului prin telefon chiar in timp ce inocentul "vinovat mediatic" se gasea la locul faptei. Spre disperarea lui, el a fost haituit de presa, iar ancheta politiei s-a facut in direct: "in cursa lor nebuna pentru a-si promova imaginea, FBI si presa practic m-au distrus, ca si pe mama mea"[24].

Cu toate acestea, mass-media nu este niciodata la dispozitia terorismului. Aici se afla principala ei scuza. "De fapt, insistand asupra evolutiilor in curs, ea contribuie cu adevarat la a le accelera, de exemplu, spre o violenta dezlantuita si oarba care este preludiul epuizarii unor grupuri teroriste, dar nu este dominata de acestea[25].' Galvanizand uneori consensul social si sprijinul pentru guvern, ea poate totodata sa contribuie la a precipita caderea unui guvern. Efectele informatiilor sunt astfel variabile si insesizabile[26], dar tentatia de a se folosi de mass-media este imensa atat din partea teroristilor, cat si din partea statului.

Tratarea terorismului de catre mass-media le provoaca fara indoiala consumatorilor de informatie momente de compasiune, de fraternitate sau de solidaritate. Aceasta "suferinta la distanta', retransmisa de catre mijloacele de informare in masa, poate face sa vibreze pe fiecare individ.[27] Dar acest rezultat nu este niciodata asigurat. Consumatorii de informatie nu sunt pasivi, dimpotriva, se protejeaza si pot sa prefere indiferenta, sau chiar dezinteresul, acest mecanism de aparare, aceasta inhibitie protectoare, "intre angoasa si neputinta"[28].

Pus in fata discursului sangeros al terorismului, statul comunica si el la randul lui. Inca o data trebuie sa distingem aici discursul sau (totdeauna calm, responsabil, hotarat, uzand de vechiul truc al impasibilitatii omului politic care-si poarta masca profesionala, sau, dimpotriva, afisand tristete sau condamnand actul criminal) si realitatea negocierilor secrete sau ale schimburilor nemarturisite. Impotriva terorismului, strategia discursiva a statului recurge in general la solemnitate si dramatizare, "tonuri' care sunt de resortul oamenilor politici (cu precadere ale primului responsabil politic, apoi ale ministrilor competenti). Aceasta este infatisarea statului actual, mai ales occidental, o cursa a talk-show-urilor justificatoare si promotionale, o diplomatie televizuala[29]. Uneori poate fi insotita de un pragmatism oficios, care il face sa negocieze cu teroristii. Reusita unei actiuni antiteroriste, de exemplu eliberarea unui avion sau capturarea unor teroristi, poate deveni la randul sau un mijloc de promovare a statului. Este factorul "razboiului din Malvine". La nevoie, un stat poate chiar sa aiba interesul sa existe un pericol terorist, chiar inventat un stat este acuzat ca este neputincios? Nu are decat sa-si inventeze rezultate pozitive.

Daca limbajului oral sau scris este omniprezent, nu trebuie sa subestimam totusi celelalte forme de comunicare nonverbale care au si ele rolul lor in materie de lupta contra terorismului. Actul politic de inalt nivel (voiaj oficial sau intalnire la varf etc.) atrage atentia asupra "liturghiei protocolare"[30] si acolo, dar de o alta maniera, asupra unei "spectaculozitati" a comunicarii. Unde terorismul utilizeaza limbajul bombei, statul se serveste de fatada respectabilitatii si a prestigiului. Mai mult decat niciodata, cu ocazia intalnirilor politice la varf, informatiile sunt prezentate pentru a fi atractive, pentru a atrage atentia mass-media si a publicului. Aceasta "functie de evadare" provine dintr-o regula a jocului implicita intre mass-media si public. Ea se inrudeste cu o "retorica a formei, a prezentarii, a seductiei produsului mediatic in totalitatea sa"[31]. Se produce o "transformare a realului in spectacol"[32].

Cu ocazia unei crize teroriste, o intalnire la varf ar putea astfel simboliza deznodamantul, dar la fel de bine si paroxismul. Alegerea momentului, locului, identificarea mesajului cu o persoana prestigioasa si cunoscuta de toti (de exemplu presedintelui Statelor Unite), activitatea unui serviciu de ordine, toate acestea produc un mesaj. Imaginea devine discurs in ea insasi, calitatea celui care vorbeste invinge si submineaza cuvantul[33]. Atunci, efectul anuntului este perceput ca o proclamatie. Importanta mijloacelor de informare atrase, invitate sau impuse provoaca "un oarecare sentiment de urgenta in difuzarea mesajului[34].

Exista o legatura cu problema terorismului si in intalnirile la varf G 8, unde sefii de stat ale principalelor puteri economice se reunesc pentru a discuta aparent "problemele lumii". Statele au intarit eficacitatea comunicarii lor prin practica regulata a acestor intalniri la varf sau a intalnirilor bilaterale de inalt nivel, unde discutiile sunt personalizate, intre conducatorii politici.[35] Cu ocazia acestor intalniri la varf sunt difuzate numeroase imagini euforice care exprima o relaxare a tensiunii, un deznodamant simbolic al crizelor politice. Viitorul lumii pare a fi jucat in fata camerelor. Fortand putin nota, am putea spune chiar ca astfel de manifestari diplomatice la varf au televiziunea - "putere massificatoare" pentru a prelua o expresie a lui E. Morin - ca scena.

Pentru consumatorii de informatie, aceste manifestari ale statelor pot fi tot atatea mijloace de reducere a angoasei fata de terorism si ocazia de a se identifica cu actiunile vizibile, concrete, carora li se atribuie aprioric o eticheta de eficacitate si de legitimitate. Statul, fortele de ordine reactioneaza intr-adevar contra terorismului si printr-un fel de alchimie interioara, cetatenii, pana acum ingroziti sau aruncati intr-o indiferenta protectoare, prind curaj.

Grija de a comunica a teroristilor nu se reduce doar la mesajul pe care il emit. Ea se refera de asemenea la instrumentele moderne ale comunicarii. Nu avem nevoie sa invocam concepte la moda - "revolutie a informatiei", "cyber-razboi' - pentru a intelege aceasta realitate prozaica: constituite in general din grupuri mici dispersate, organizatiile teroriste au de castigat din folosirea Internetului sau a telefoanelor celulare[36], asa cum s-a intamplat in timpul crizei cecene sau in batalia de la Groznai la inceputul lui 1995[37].

Avantajele oferite de folosirea mijloacelor de comunicare moderne sunt numeroase:

- legaturile sunt multiplicate. Comunicarea externa a Hezbollah este un exemplu perfect in acest sens. Situl sau Internet publica in fiecare zi lista atacurilor infaptuite de membrii sai m sudul Libanului. Grupurile neonaziste au fost printre primele care au descoperit, din anii '80, avantajele comunicarii pe Internet. Luarea de ostatici operata in Peru la ambasada Japoniei de catre MRTA, in 1996-1997, a facut obiectul unei largi mediatizari. Situl Internet al acestei miscari a fost vizitat de peste 200 000 de ori intre decembrie 1996 si mai 1999.

- Retelele de comunicatii, anonime si discrete, sunt o buna piata. Organizatiile islamice au recurs pe larg la aceasta posibilitate. Asocierea studentilor islamisti uniti din Europa are astfel un sit Internet accesibil doar membrilor sai (www.tawheed.org). Conceptul de "rezistenta fara sef" dezvoltat de Louis Beam, conducator al extremei drepte americane, se aplica perfect celulelor teroriste autonome, solide din punct de vedere defensiv si flexibile din punct de vedere ofensiv, comunicand prin internet sau telefoane celulare[38]. Se pare ca miscarile militiilor americane se inspira din ce in ce mai mult din acest nou tip de structura.

- Internetul poate fi un mijloc de intarire a legaturilor dintre o grupare si audienta sa. Talibanii isi difuzeaza astfel ideologia pe un sit propriu, considerand ca mediile de informare occidentale nu o vor difuza sau daca o vor face ea va fi distorsionata. Islamistii algerieni comunica si ei cu simpatizantii prin Internet. FIS a utilizat de exemplu serviciile "agentiilor de presa" islamiste, unde sunt reproduse comunicatele sale. Hamas este unul dintre cei mai prolifici utilizatori de Internet. MSANEWS furnizeaza lista siturilor Internet unde pot fi gasite comunicatele sale (Assabeel On-line) si cele ale aripii sale militare (www.palestine-info.org).