Procesul politico-juridic in Uniunea Europeana

Uniunea Europeana este o comunitate de drept, ceea ce inseamna ca legitimitatea si functionarea sa sunt garantate de respectul pe care fiecare din statele sale membre il acorda dreptului si justitiei reprezentative. Conceputa ca mijloc de a face imposibil recursul la razboi, la folosirea fortei pentru rezolvarea conflictelor dintre ele, UE nu se putea deschide decat spre tarile dotate cu structuri constitutionale si de practici guvernamentale conforme modelului democratic occidental.

Acelasi consens legalist explica faptul ca institutiile comunitare pot exercita puteri coercitive fara a dispune de mijloace politienesti. Si aceasta pentru ca statele membre pun la dispozitia dreptului european aparatele lor judiciare si administrative. Statele se conformeaza logicii suveranitatii delegate.

Daca o anume tara ar refuza sa se conformeze unei norme comunitare deja adoptate sau ar viola in mod deliberat o decizie a justitiei luata in aplicare dreptului comunitar, aceasta s-ar situa "de facto" in afara Uniunii.

Trebuie retinut faptul ca exista deosebiri intre "Dreptul european" si "Dreptul comunitar". In timp ce "Dreptul european" este cel creat de sau in interiorul Consiliului Europei, "Dreptul Comunitar" este cel creat de Comunitatile Europene, care le guverneaza stabilirea si functionarea.

Dreptul comunitar constituie, azi, un corp de reguli, care se insereaza in ramurile cele mai diverse ale Dreptului national.

Exista:

Dreptul comunitar special, specific unor anumite domenii: comercial, social, agricol, financiar si fiscal, transporturi, brevete, etc.;

Dreptul comunitar general, care regrupeaza regulile comune, general-valabile indiferent de ramurile dreptului comunitar special. Acesta are o dominanta institutionala si se refera la:

structura institutionala a Comunitatilor;

sursele Dreptului comunitar;

contenciosul si raporturile dintre Dreptul national si Dreptul comunitar

Care sunt sursele dreptului comunitar?

A. In primul rand, textele constitutive, adica tratatele semnate de statele membre si supuse ratificarii parlamentare, in conformitate cu procedurile constitutionale mentionate.

Intre acestea sunt Tratatele de la Roma, Maastricht, Amsterdam si Nisa, Actul Unic European, precum si Tratatele de aderare la UE.

B. In al doilea rand, dreptul derivat creat de institutiile comunitare care au legitimitatea de a elabora norme juridice.

In cadrul acestora mentionam:

Reglementarea, care are o importanta generala, este obligatorie in toate elementele sale si este direct aplicabila in orice stat membru. Contrar denumirii, "reglementarea" este de natura legislativa. Este adoptata de Consiliu sau, uneori, de Comisie in aplicare unei dispozitii dintr-un tratat;

Directiva este o lege-cadru care are menirea de a armoniza legislatia nationala intr-un anumit domeniu. Este insotita, de regula, de un termen in care trebuie pusa in aplicare;

Decizia este obligatore, in toate elementele sale, pentru destinatarul pe care il desemneaza;

Recomandarile, Avizele si Rezolutiile nu au valoare de constrangere, dar exprima o anumita vointa politica a institutiei.

C. In al treilea rand, jurisprudenta Curtii de Justitie, care interpreteaza dreptul European si propriul sau rol prin referire la obiectivele fundamentale ale tratatelor.

Curtea a elaborate cateva principii:

"imediatitatea" dreptului comunitar, ceea ce inseamna ca aplicarea unei norme comunitare nu poate fi intarziata de legislatorul national;

"aplicarea directa" prin care orice particular se poate prevala in fata unui judecator national de o directiva comunitara;

"prevalenta" dreptului comunitar asupra dreptului national.