Geopolitica aplicata - scoala lui Yves Lacoste

1. Geopolitica interna - scoala lui Yves Lacoste

Renasterea geopolitica in Europa este legata de activitatea geografului Yves Lacoste care, in anul 1976, a fondat revista "Herodot" unde, pentru prima data in Europa de dupa razboi, au inceput sa se publice cu regularitate texte geopolitice. Trebuie remarcat, in mod deosebit, ca in fruntea revistei se afla un om apropiat de cercurile de stanga, in timp ce pana la acest moment in Europa, de geopolitica, se ocupau doar cercurile nationaliste de dreapta, destul de marginale.

In anul 1983, revista "Herodot" introduce subtitlul "revista de geografie si geopolitica", si din acest moment incepe o a doua viata a geopoliticii, recunoscuta oficial in calitate de disciplina politologica deosebita, care ajuta la analiza complexa a situatiei.

Yves Lacoste se straduie sa adapteze principiile geopolitice la situatia actuala. El nu impartaseste "abordarea organicista", specifica scolii continentaliste, nici utilitarismul geopolitic pur pragmatic si mecanicist al ideologiilor Sea Power. Din punctul sau de vedere, considerentele de ordin geopolitic servesc doar pentru "Justificarea aspiratiilor de rivalitate ale instantelor puterii cu privire la anumite teritorii si la oamenii care le locuiesc" . Aceasta poate viza atat relatiile internationale cat si problemele strict regionale.

La Yves Lacoste, geopolitica devine doar un instrument de analiza a unei situatii concrete, iar toate teoriile globale, care stau la baza acestei discipline, coboara pana la notiuni relative, conditionate istoriceste. In felul acesta, Lacoste propune o definitie absolut noua a geopoliticii, de fapt o noua disciplina. Aceasta nu mai este o gandire continentala, bazata pe un dualism civilizator-geografic planetar fundamental si legata de sistemele ideologice globale, ci folosirea unor modele metodologice existente in context general la geopoliticienii traditionali, in cazul de fata luati ca ceva independent. Aceasta este "deglobalizarea" geopoliticii, reducerea ei la o metoda analitica ingusta.

O astfel de geopolitica a fost numita "geopolitica interna" (la geopolitique interne), fiindca se ocupa mereu de problemele locale.

2. "Geopolitica" electorala

O varianta a unei asemenea geopolitici interne este metodica speciala, elaborata pentru studierea legaturii simpatiilor politice ale populatiei cu teritoriului pe care locuieste aceasta populatie. Promotorul unei asemenea abordari a fost francezul Andre Siegfried (1875-1859), activist politic si geograf. Lui ii apartin primele incercari de cercetare a "geopoliticii interne" cu privire la simpatiile politice ale unor sau altor regiuni. La el isi au originea primele formulari ale legitatilor ce au stat la baza "geopoliticii electorale" a noii scoli a lui Yves Lacoste.

Siegfried scria:

"Fiecare partid sau, mai exact, fiecare tendinta politica are teoria sa privilegiata; este usor de remarcat ca asa cum exista regiuni geologice sau economice, exista si regiuni politice. Climatul politic poate fi studiat la fel ca climatul natural. Am observat ca desi exista o vizibilitate amagitoare, opinia publica pastreaza o anumita stabilitate in functie de regiuni. Dincolo de imaginea schimbatoare a alegerilor politice se pot observa tendinte mai adanci si mai constante care reflecta temperamentul regional"

Referat: Legile lui Murphy - legile entropiei Referat: Zoroastrism (Mazdeism) - religia dualista aparuta in Iran

In scoala lui Lacoste aceasta teorie a avut o dezvoltare sistematica si a devenit un instrument sociologic obisnuit, care se utilizeaza pe larg in practica politica.

3. Mediacratia ca factor "geopolitic"

Yves Lacoste si-a pus drept scop sa introduca in geopolitica cele mai noi criterii, specifice unei societati informationale. De o importanta mult mai mare printre sistemele informationale, care influenteaza direct procesele geopolitice, se bucura mijloacele de informare in masa, in special televiziunea. In societatea contemporana domina nu modul de abordare conceptual-rationala cu expresivitatea "chipului" ("imidjului"). Conceptiile politice, ideologice si geopolitice se formeaza la o parte semnificativa a societatii exclusiv pe baza telecomunicatiilor. "Chipul" mediatic este o sinteza atomara in care sunt concentrate cateva moduri de abordare deodata - etnic, cultural, ideologic, politic. Calitatea sintetica a "imidjului" il apropie de acele categorii cu care opereaza in mod traditional geopolitica.

Reportajul informational dintr-un oarecare punct fierbinte, despre care nu se stie nimic, de exemplu, locuitorul capitoliului trebuie sa prezinte intr-un timp extrem de scurt profilul geografic, istoric, religios, economic, cultural, etnic al regiunii, dar si sa puna accentele in corespundere cu scopul indicat. In felul acesta profesia de ziarist (in special de teleziarist) se apropie de cea de geopolitician. Mass-media nu mai are in societatea contemporana un rol auxiliar ca altadata, ci devine cel mai puternic factor geopolitic independent, capabil sa influenteze puternic destinele istorice ale popoarelor.

Istoria geopoliticii

Exista inca o directie in cadrul procesului general de "renastere" a geopoliticii europene. Ea nu este geopolitica in sensul deplin al cuvantului, fiindca isi pune drept scop reorganizarea istorica a acestei discipline, lucrul cu izvoarele, cronologia, sistematizarea, bibliografia, etc. Intr-un sens oarecare, aceasta este o "abordare de muzeu", care nu pretinde la nici un fel de concluzii si generalizari cu privire la situatia actuala. O asemenea linie istorica este prezentata, in primul rand, de lucrarile lui Paul-Marie Gaullois, de asemenea, autori ca Ervais Couteau - Bégari, Gérald Chalean, Hans-Adolf Jakobsen etc.

In limitele acestei initiative, se publica si se reediteaza textele geopoliticienilor istorici - Mackinder, Mahan, Kjellen, Haushofer etc. Cercetari istorice de acest gen se publica deseori in revista franceza "Herodot" si in noua revista geopolitica italiana "Limes", editata de Lucio Caracialo si Michelle Corenmann cu participarea aceluiasi Lacoste.

5. "Geopolitica aplicata" nu este geopolitica

Geopolitica aplicata sau "geopolitica interna" dezvoltata de Yves Lacoste, dar si de alti mari specialisti, cum ar fi Michelle Corenmann, Paul-Marie de la Gorce etc., este specifica politologiei europene contemporane si evita in mod constient generalizarile conceptuale si cercetarile futurologice. In aceasta consta deosebirea principala a acestei directii, dezvoltata in special in Franta si Italia, de catre scolile atlantice si mondialiste, care se afla in SUA si Anglia.

Geopolitica aplicata pastreaza legaturi mult mai putine cu geopolitica istorica antebelica decat atlantismul si mondialismul, nemaivorbind de traditia continentalista. Aceasta este o metodica analitica, politologica, sociologica si nimic mai mult. De aceea trebuie de facut o deosebire intre ea si proiectele planetare globale ale geopoliticienilor. In esenta este vorba despre discipline care au comun doar terminologia si unele metode. Ignorand dualismul geopolitic, considerandu-l fie depasit, fie neesential, fie pur si simplu iesit din limitele principalului obiect de studiu, "geopolitica aplicata" inceteaza sa mai fie geopolitica in adevaratul sens al acestui cuvant si devine doar o varianta a metodicii statistico-sociologice.

Hotararile si proiectele geopolitice reale, legate de soarta Europei si a popoarelor ce o populeaza, se elaboreaza in alte instante legate de centrele strategice ale atlantismului si mondialismului. Asadar, proiectul integrarii europene a fost elaborat exclusiv cu eforturile intelectualilor care colaborau in "Comisia Tripartita", adica intr-o organizatie mondialista supranationala, care nu are nici statut strict juridic, nici legitimitate politica. Francezul Jack Attali si-a dezvoltat teoriile bazandu-se tocmai pe datele acestei organizatii, al carui membru era, si nu pe baza geopoliticii "aplicate" a scolii europene contemporane.