Ordinea juridica comunitara - aplicabilitatea imediata a dreptului comunitar, efectul direct

Autonomia ordinii juridice comunitare

Autonomia ordinii juridice comunitare a fost afirmata de Curtea de Justitie, mai intai in deciziile binecunoscute Van Gend en Loos si Costa c. ENEL. Autonomia poate fi motivata prin urmatoarele argumente:

a) Dreptul comunitar dispune de izvoare autonome. Normele de drept comunitar sunt diferite de normele internationale si de normele juridice interne. Ele sunt ierarhizate si alcatuiesc un sistem.

b) Dreptul comunitar este pus in aplicare de institutii care au si capacitatea de a adopta norme juridice.

c) Ordinea juridica comunitara are propriile mecanisme de control judiciar. Asigurarea respectarii dreptului comunitar nu este insa sarcina exclusiva a CJ si a TPI. Judecatorii nationali au si ei o misiune comunitara, aplicand dreptul comunitar.

d) Dreptul comunitar se caracterizeaza prin autonomia notiunilor. Conceptele de drept comunitar sunt interpretate totdeauna, chiar si atunci cand par comune cu cele din dreptul intern al statelor, dupa obiectivele Comunitatii. Daca fiecare stat ar interpreta in mod liber dreptul comunitar, acesta si-ar pierde originalitatea si coerenta.

De exemplu, pentru a elimina obstacolele ce afectau circulatia marfurilor si a persoanelor, Curtea de Justitie a interpretat extensiv termenii: taxa cu efect echivalent unei taxe vamale, lucrator etc.

Autonomia este un principiu esential, pentru ca elibereaza constructia comunitara de dependente. In acelasi timp, Curtea a folosit aceasta idee de autonomie si intr-un scop tactic. Astfel, a evitat conceptele de supranational sau federal, pe care scepticii nu i-ar fi acceptat, ceea ce a permis aprofundarea integrarii cu mai putine tensiuni.

2. Interactiunea dintre dreptul comunitar si cel intern

Autonomia fata de ordinea juridica a statelor membre nu este insa absoluta. Din momentul in care statele au instituit Comunitatea, ea nu a devenit o entitate straina, exterioara acestora. Ne sprijinim aceasta idee pe doua motive:

- sistemele de drept comunitar si national se aplica acelorasi indivizi, in dubla lor calitate de cetateni ai statelor membre si ai Uniunii.

- dreptul comunitar prinde viata si isi atinge obiectivele doar in masura in care este acceptat in ordinea juridica a statelor membre.

Asadar, intre dreptul comunitar si cel intern s-au stabilit interactiuni firesti. In acest sens, art. 10 TCE prevede: "Statele membre iau toate masurile adecvate pentru a asigura indeplinirea obligatiilor ce decurg din tratat sau din actele institutiilor comunitare. Ele faciliteaza indeplinirea sarcinilor Comunitatii.

Statele membre se abtin de la orice masura ce poate pune in pericol atingerea scopurilor prezentului tratat."

Cum se manifesta cooperarea dintre dreptul comunitar si dreptul national?

In materie jurisdictionala, avem urmatoarele exemple:

- Instantele nationale indeplinesc si o functie comunitara, avand sarcina de a aplica nu doar dreptul intern, ci si cel comunitar. Daca au de aplicat norme comunitare a caror interpretare ridica probleme, judecatorii nationali cer ajutorul Curtii de Justitie, prin procedura prejudiciala (prevazuta de art. 234 CE).

- Pe de alta parte, organele administrative si judiciare nationale contribuie la executarea dreptului comunitar.

In materie legislativa, mentionam mecanismul directivei: statele aleg forma si mijloacele cele mai adecvate specificului national, pentru a atinge obiectivele fixate la nivel comunitar.

3. Aplicabilitatea imediata a dreptului comunitar

Referat: Legile lui Murphy - legile entropiei Referat: Zoroastrism (Mazdeism) - religia dualista aparuta in Iran

Tratatele constitutive utilizeaza notiunea de aplicabilitate directa. Doctrina a relevat insa ca aceasta notiune este complexa si implica doua semnificatii. In acest sens, se face distinctia intre aplicabilitatea imediata si efectul direct.

Aplicabilitatea imediata a dreptului comunitar semnifica integrarea automata a normelor comunitare in ordinea juridica interna a statelor membre, fara a fi nevoie de o norma nationala de introducere (aceasta este chiar interzisa, pentru ca afecteaza statutul dreptului comunitar). Aplicabilitatea imediata nu vizeaza aspectul temporal, astfel incat cuvantul imediat trebuie luat cu sensul: "care actioneaza fara intermediar". Sunt aplicabile imediat:

- dispozitiile tratatelor constitutive;

- cele ale acordurilor internationale ce contin o obligatie clara si precisa, ale carei executare si efecte nu sunt subordonate adoptarii unui act ulterior;

- regulamentele (in baza art. 249 alin. 2 TCE).

Aplicabilitatea imediata a directivelor e disputata. Dupa o opinie, ele necesita masuri legislative la nivel national pentru implementare si din aceasta cauza nu sunt aplicabile imediat.

Potrivit punctului de vedere opus, la care ne raliem, transpunerea unei directive nu inseamna introducerea ei in dreptul national, ci doar punerea in aplicare prin masuri interne, asa cum se procedeaza la punerea in aplicare a unei legi-cadru interne prin acte normative subordonate legii. Un alt argument este ca directivele se integreaza in ordinea juridica a statelor membre inca de la data intrarii in vigoare. Or, intrarea in vigoare nu se produce la expirarea termenului de transpunere, ci, dupa caz, la data prevazuta in text, in a douazecea zi de la publicare sau la data notificarii.

4. Efectul direct

Efectul direct este una din trasaturile cele mai importante ale dreptului comunitar, exprimand originalitatea sa in raport cu dreptul international (in ordinea juridica internationala, efectul direct al conventiilor dintre state ramane exceptional).

Efectul direct descrie:

- aptitudinea dreptului comunitar de a crea drepturi sau obligatii in mod direct in patrimoniul persoanelor fizice si juridice;

- posibilitatea pe care o au cei interesati de a invoca normele comunitare dotate cu acest efect in fata jurisdictiilor nationale.

Teoria efectului direct este o creatie jurisprudentiala, afirmata pentru prima data in speta Van Gend en Loos. Justificarea data de Curte se sprijina pe specificul ordinii juridice comunitare, specific dedus din obiectivele asumate prin tratate. Ulterior, ideea a fost validata in mod indirect de tratate. Astfel, ea poate fi dedusa printr-o interpretare a contrario din prevederile art. 34 alin. 2 lit. c TUE, ce stipuleaza ca deciziile-cadru si deciziile adoptate in pilonul 3 nu produc efecte directe.

Conditii pentru ca normele comunitare sa produca efecte directe:

a) Sa fie suficient de clare si precise. Judecatorul nu trebuie sa aiba dubii asupra continutului normelor. Conditia a fost insa nuantata de Curte: chiar daca nu e suficient de clara sau precisa, o dispozitie produce efecte directe daca poate fi precizata pe cale de interpretare de catre judecatorul national sau comunitar.

b) Sa aiba un caracter neconditionat.

c) Sa-si poata produce efectele in absenta oricarei masuri nationale sau comunitare. Pot fi insa admise actele de aplicare ulterioare, daca autoritatile emitente (nationale sau comunitare) nu dispun de o putere discretionara de interventie asupra continutului normativ al regulilor comunitare puse in aplicare.

Intensitatea efectului direct

Efectul direct nu functioneaza in mod identic in toate situatiile. Unele dispozitii stabilesc drepturi si obligatii pentru toti subiectii de drept comunitar si pot fi oricand invocate in fata instantelor si in relatiile dintre persoane private. Spunem ca ele se bucura de efect direct orizontal sau complet. Altele produc numai un efect direct vertical (numit si partial sau incomplet): nu pot crea in mod direct obligatii in sarcina persoanelor private, ci doar a statelor. In consecinta, cei interesati le pot invoca doar impotriva statelor sau a unor organe ale sale.

Nota bene: Curtea de Justitie a extins efectul direct vertical si fata de colectivitatile publice, precum si fata de persoanele juridice sau entitatile supuse autoritatii sau controlului statului ori care dispun de puteri exorbitante in raport cu cele ce rezulta din regulile aplicabile raporturilor dintre particulari. De exemplu, s-a considerat ca o directiva netranspusa la termen de statul britanic produce efecte directe fata de un organism insarcinat cu indeplinirea unui serviciu public, cum este British Gas Corporation11.

Norme comunitare ce produc efecte directe:

Notam mai intai prevederile tratatelor constitutive ce respecta cele trei conditii generale. Produc efecte directe orizontale normele ce traseaza expres obligatii pentru persoanele private (cum ar fi regulile de concurenta aplicabile intreprinderilor - art. 81-82 TCE) si cele care, creand drepturi in favoarea unor persoane, stabilesc si obligatii corelative in sarcina unor particulari - dispozitiile ce interzic discriminarea persoanelor dupa nationalitate si dupa sex etc. Produc efecte directe verticale dispozitiile tratatelor ce stabilesc obligatii in sarcina statului, cum ar fi cele de interdictie - eliminarea taxelor vamale si a masurilor cu efect echivalent (art. 25 TCE), a restrictiilor cantitative si a masurilor cu efect echivalent (art. 28 si 29 TCE) etc.

Regulamentele produc efecte directe orizontale (art. 249 alin. 2 TCE).

Curtea de Justitie a recunoscut efectul direct vertical al directivelor, pentru a sanctiona statele ce nu au transpus directivele in termenul prevazut. Cata vreme termenul de transpunere nu s-a scurs, directivele nu produc efecte directe, iar particularii nu se pot folosi de ele. Daca termenul a expirat, directivele pot fi invocate de particulari impotriva statului, a unor colectivitati publice sau a unor persoane juridice de drept public ori privat, asa cum am precizat mai sus.

Deciziile adresate particularilor produc efecte directe orizontale, in timp ce deciziile adresate statelor membre sunt dotate numai cu efecte directe verticale.

Curtea a recunoscut si acordurilor internationale incheiate de Comunitate sau celor incheiate de state si opozabile Comunitatii capacitatea de a produce efect direct, dar nu automat, ci in functie de spiritul si de termenii fiecarui acord in parte.

5. Efectul indirect al normelor de drept comunitar

Desi a negat efectul direct orizontal al directivelor netranspuse la termen, Curtea de Justitie a admis ca ele pot produce un efect indirect. Aceasta inseamna ca instanta nationala este obligata sa interpreteze dispozitiile interne aplicabile la speta in conformitate cu directiva netranspusa, pentru a aduce la indeplinire art. 249 alin. 3 TCE.

In motivare, CJ a invocat art. 10 TCE, care, cum am mai aratat, stipuleaza ca statele membre se abtin de la orice masura susceptibila de a pune in pericol atingerea scopurilor tratatului. Curtea a statuat ca si instantele nationale sunt organe ale statutului responsabile de indeplinirea obligatiilor comunitare.

6. Primatul dreptului comunitar

Tratatele pastreaza tacerea asupra consecintelor unui conflict intre o norma comunitara si una nationala. Curtea de Justitie nu a ezitat sa afirme in cazurile Costa c. ENEL si Simmenthal prioritatea dreptului comunitar asupra normelor interne contrare.

Aceasta se bazeaza pe urmatoarele argumente:

- autonomia dreptului comunitar: originar dintr-un izvor autonom, dreptului nascut din tratat nu i se poate opune un text intern, fara a-si pierde caracterul comunitar si fara a fi pusa sub semnul intrebarii insasi baza juridica a Comunitatii (Costa c, ENEL).

- transferul de atributii de la state la Comunitate: impotriva limitarii definitive a drepturilor suverane ale statelor, nu poate prevala un act intern ulterior incompatibil cu notiunea de comunitate.

- necesitatea unei aplicari uniforme a dreptului comunitar, dedusa din natura ordinii juridice comunitare: normele comunitare trebuie sa aiba pretutindeni aceeasi semnificatie, aceeasi forta si un continut invariabil.

Curtea de Justitie considera ca intaietatea dreptului comunitar trebuie sa fie generala si absoluta, i.e. sa se manifeste asupra ansamblului dreptului national, inclusiv asupra regulilor constitutionale. Ideea primatului dreptului comunitar asupra dispozitiilor constitutionale interne este insa controversata in unele tari membre.