Principalele etape ale constructiei europene: de la tratatul semnat la Roma, la constitutia europeana

Deschiderea "santierului european"

Unii istorici considera ca intalnirea de la Elba a fortelor militare sovietice si americane, din primavara anului 1945, odata cu zdrobirea Germaniei fasciste, simboliza infrangerea Europei si prefigura divizarea acesteia. De ce ? Pentru ca Europa distrusa de razboiul devastator, slabita si saracita, urma sa fie impartita intre cei doi invingatori: SUA si URSS.

In aceste conditii, oamenii politici din Europa Occidentala au avut o obsesie: cum sa organizeze in mod durabil pacea, cum sa refaca rolul si influenta Europei in lume, cum sa faca sa renasca economiile devastate de razboi ? Si astfel "ideea europeana" - prezenta mai ales in cercurile intelectuale si universitare - devine o idee foarte populara.

Vointa de unificare a Europei de Vest a progresat repede. Discursul tinut, la 19 septembrie 1946, de fostul premier britanic Winston Churchill - aflat la acea data in opozitie - la Universitatea din Zürich, reprezenta prima luare de pozitie oficiala a unui om de stat in favoarea unificarii europene. "Trebuie - spunea acesta - sa construim un fel de Statele Unite ale Europei . De ce nu ar exista o grupare europeana, care ar da popoarelor, indepartate unul de celalalt, sentimentul unui patriotism mai larg si a unui fel de nationalitate comuna? . . Si de ce o grupare europeana n-ar putea ocupa locul ce-i revine in mijlocul altor mari grupari, contribuind la conducerea barcii umanitatii ?".

Miscarile europene se regrupeaza si organizeaza, in mai 1948, un Congres la Haga unde se afirma un puternic curent federalist. Ulterior, "ideea europeana" a fost insusita rapid de guvernele vest-europene, iar constructia europeana a devenit, esentialmente, o preocupare interguvernamentala. Motivatia principalelor state vest-europene pentru a participa sau nu la "constructia europeana" era diferita:

Franta era inca ezitanta intre renuntarea la statutul de mare putere coloniala pe care-l detinea si vointa de a fi motorul principal al integrarii europene;

Marea Britanie favoriza mai degraba o alianta cu SUA decat sa renunte la politica sa insulara, printr-o integrare cu vechiul continent;

Germania si Italia urmareau sa iasa din izolarea impusa de statutul lor de tari invinse in razboi;

Tarile Benelux, respectiv Belgia, Olanda si Luxemburg, organizate, din 1948, intr-un sistem de liber-schimb comercial se pronuntau pentru integrare, inclusiv pentru a fi protejate de tendintele dominatoare ale marilor vecini: Franta si Germania.

Nasterea Comunitatii Economice Europene: Planul Schumann (1950

Esecul Conferintei de la Moscova a ministrilor de externe ai URSS, Frantei si Marii Britanii asupra Germaniei, din aprilie 1947 a condus la ruptura dintre fostii aliati. Europa s-a rupt in doua blocuri diametral opuse. Procesul a fost accentuat in iulie 1947 cand Uniunea Sovietica si tarile satelit din Europa Rasariteana au refuzat sa accepte planul Marshall si sa adere la Organizatia pentru Cooperare Economica Europeana (OCEE) infiintand in ianuarie 1949, Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER).

In aceste conditii, SUA si Marea Britanie ii confera Frantei sarcina de a lua initiativa in privinta Germaniei. Astfel s-a putut afirma "planul Schumann" - pe atunci, ministrul de externe al Frantei.

In ce consta acest plan ? Elaborat de Jean Monnet, planul este prezentat ministrului francez de externe, Robert Schuman la 29 aprilie 1950 care, la randul sau, l-a facut public, la 9 mai 1950, printr-o Declaratie a Consiliului de Ministri al Frantei. De aceea, nu intamplator data de 9 mai este sarbatorita, azi, ca "Ziua Europei".

NOTA: Robert Schuman, luxemburghez de origine (nascut in 1886), provenea dintr-o familie de exilati din Lorena - aflata atunci sub ocupatie germana (din 1918 a revenit la Franta).

Jean Monnet s-a nascut in Franta, in 1888. Bun negociator. A fost secretar general adjunct al Ligii Natiunilor, creata dupa primul razboi mondial. A fost membru al Guvernului Provizoriu, condus de generalul de Gaulle, la Alger, in 1943. A luat parte la punerea in aplicare a planului Marshall pentru Europa.

Planul Schumann prevedea plasarea industriei carbunelui si otelului din Franta si Germania, sub o inalta autoritate comuna, care stabilea si libera circulatie a celor doua productii, reglementand astfel nivelurile de productie din Ruhr. Propunerea franceza a fost acceptata de Germania, Italia si cele 3 tari din Benelux, care semneaza, la 18 aprilie 1951, Tratatul de la Paris privind instituirea Comunitatii Economice a Carbunelui si Otelului (CECO).

In acest plan trebuie remarcata mai ales semnificatia sa politica: CECO va stabili o egalitate in drepturi si indatoriri intre tari invingatoare si tari invinse in sanul unei organizatii noi, supranationale fondata pe delegarea liber-consimtita de suveranitate de la statele membre la Comunitate.

Primul semn al reconcilierii franco-germane, CECO este si punctul de plecare pentru Europa comunitara. Aceasta substituie relatiilor diplomatice traditionale, fondate pe cooperarea interguvernamentala, un sistem juridic original unde se articuleaza apararea interesului national cu promovarea interesului comun, exprimat prin institutiile supranationale.

3. Tratatul de la Roma (1957): relansarea economica.

Perioada 1950 - 1954 a fost dominata de proiectul francez privind crearea unei Comunitati Europene de Aparare (CEA). Urmare declansarii razboiului din Coreea, SUA si-a propus reinarmarea Germaniei. Franta insa, tematoare, a propus integrarea armatei RFG intr-o forta europeana de aparare. Tratatul privind infiintarea CEA a fost semnat in 1952, dar din cauza votului negativ din Adunarea Frantei (august 1954), proiectul a cazut.

Esecul inregistrat in politica de aparare, a determinat tarile vest-europene sa caute un alt domeniu, respectiv cel economic. Asa s-a ajuns ca, la 25 martie 1957 sa fie semnate, la Roma, doua tratate privind crearea Comunitatii Economice Europene (CEE) si a EURATOM-ului.

Comunitatea Economica Europeana nu reproducea modelul Comunitatii Economice a Carbunelui si Otelului, care avea competente limitate. CEE va permite exprimarea atat a intereselor nationale, cat si o viziune comunitara.

Tratatul de la Roma, semnat la 25 martie 1957, a intrat in vigoare la 1 ianuarie 1958. Perioada 1959 - 1970 a fost dominata de concretizarea obiectivelor Tratatului, respectiv crearea unei "Piete Comune", in doua sectoare principale : uniunea vamala industriala si agricultura.

Eliminarea taxelor vamale intercomunitare si suprimarea contingentelor cantitative au fost programate pe o perioada tranzitorie de 12 ani. Perioada a fost insa redusa cu 18 luni, ceea ce a permis sa se constate realizarea Uniunii Vamale la 1 iulie 1968. De aceea, intre 1968 si 1993, CEE a fost cunoscuta, mai ales sub denumirea de "Piata Comuna".

Intre 1958 si 1970, efectele inlaturarii barierelor vamale au fost spectaculoase: comertul intercomunitar a crescut de 6 ori, iar Produsul Intern Brut al tarilor membre a crescut in medie cu 70 %.

Articolele 38 si 39 din Tratat au permis formarea unei Politici Agricole Comune (PAC). Prin aceasta, Piata Comuna s-a realizat, odata cu deschiderea frontierelor si in domeniul productiei agricole. Tarile membre ale CEE si mai ales Franta au considerat Politica Agricola Comuna (PAC) ca principalul instrument de modernizare a propriilor agriculturi, iar Comisia ca vehicul esential de integrare comunitara. Se apreciaza ca PAC - de care ne vom ocupa intr-un curs special - a contribuit puternic la procesul de unificare europeana.

Uniunea Europeana de azi constituie rezultatul unei evolutii, a unei constructii de-a lungul a peste cinci decenii. Aceasta perioada n-a fost lipsita de reculuri, de momente de criza, precum cea dintre 1962 si 1969 din timpul generalului de Gaulle, revenit la presedintia Frantei. Ceea ce este important insa este faptul ca, de fiecare data, s-au gasit personalitati - adeseori din tari mici, precum Pierre Werner, fost prim-ministru al Luxemburg-ului - care au facut ca aceste momente sa fie depasite. In plus, motorul constructiei europene pe care l-a reprezentat alianta franco-germana a functionat aproape permanent in perioada presedintelui francez Mitterand si a cancelarului german Kohl.

Referat: Legile lui Murphy - legile entropiei Referat: Zoroastrism (Mazdeism) - religia dualista aparuta in Iran

Fundamentala, in aceste perioade, a fost  cooperarea intre tarile membre pentru a gasi solutii unanim-acceptabile diverselor provocari cu care s-a confruntat Uniunea. Toate aceste solutii aveau nevoie de o baza juridica, de unde a decurs si nevoia modificarii Tratatului de la Roma din 1957.

Actul Unic European (1986).

Constructia europeana limitata la integrarea economica era neterminata. Aceasta trebuia completata cu dimensiunea politica. Si astfel a luat nastere Uniunea Europeana.

Crearea Uniunii Europene n-ar fi fost insa posibila fara decizia Consiliului European de la Milano, din decembrie 1985, care a hotarat reunirea intr-un singur text a amendamentelor asupra Tratatului de la Roma si a dispozitiilor privind cooperarea politica. Toate aceste amendamente au fost cuprinse in "Actul Unic European", semnat de sefii de stat sau de guvern ai statelor membre la 17 februarie 1986 si intrat in vigoare, dupa ratificare, la 1 iulie 1987. Actul Unic European a consacrat:

Institutionalizarea formala a Consiliului European (format din sefii de stat sau de guvern si de presedintele Comisiei Europene), ca principalul organism responsabil pentru stabilirea directiilor de dezvoltare a Comunitatii;

Introducerea sistemului de vot al majoritatii calificate in cadrul Consiliului de Ministri, pentru adoptarea acelor decizii care au in vedere finalizarea pietei interne, politica sociala, coeziunea economica si sociala si politicia cercetarii. Introducerea votului majoritar in Consiliu va permite scoaterea CEE din impas si adoptarea a cca. 300 directive privind crearea, in perspectiva, a Pietei Interne;

Intarirea rolului Parlamentului European (PE), prin introducerea procedurilor legislative de cooperare si a necesitatii acordului PE pentru deciziile privind aderarea de noi membri si acordurile de asociere;

Infiintarea "Tribunalului Primei Instante", alaturi de Curtea Europeana de Justitie (CEJ);

Cresterea numarului politicilor comune, prin adaugarea politicilor de mediu, cercetare stiintifica, coeziune economica si sociala;

Stabilirea unei date (31/12/1992) pentru definitivarea pietei interne (notiunea de "piata interna" fiind mai puternica decat cea de "piata comuna", implicand nu numai realizarea celor patru libertati - libera circulatie a bunurilor, libera circulatie a serviciilor, libera circulatie a persoanelor si libera circulatie a capitalului - ci si implementarea a noi politici si a coeziunii economice si sociale.).

Tratatul de la Maastricht (1992). Nasterea Uniunii Europene.

Prabusirea regimurilor comuniste in Europa Centrala si de Est a condus la schimbarea peisajului politic european, ceea ce a determinat un proces de regandire a structurii Comunitatilor Europene in scopul aprofundarii integrarii europene.

Doua Conferinte Interguvernamentale - una privind Uniunea Economica si Monetara, iar cealalta privind Uniunea Politica - s-au deschis la Roma, in decembrie 1990. Cele doua conferinte s-au incheiat prin semnarea la Maastricht - orasel olandez, aflat la granita dintre Belgia si Olanda - a TRATATULUI ASUPRA UNIUNII EUROPENE.

Tratatul de la Maastricht a fost agreat de sefii de stat sau de guvern din cele 12 state membre de atunci cu prilejul Consiliului European din 9 - 11 decembrie 1991. Acesta a fost insa semnat la 7 februarie 1992 si a intrat in vigoare abia la 1 noiembrie 1993.

De ce oare atata timp ? Cauza principala a intarzierii intrarii in vigoare a constat in procesul de ratificare - prin referendum-uri nationale, sau de catre parlamentele nationale - proces care a durat foarte mult.

Danemarca, de exemplu, a respins initial Tratatul. In Irlanda, populatia l-a adoptat prin referendum cu o mare majoritate, iar in Franta l-a adoptat cu o foarte mica majoritate (51 %). Aceasta rezerva a populatiei din unele tari s-a datorat, in mare masura, faptului ca Tratatul era greoi, neinteligibil pentru marea masa a populatiei, Comunitatea Europeana fiind perceputa mai degraba ca o birocratie distanta, necontrolabila si nedemocratica.

De aceea, Danemarcei i s-a permis sa foloseasca principiul "opt out" pentru cateva decizii, inclusiv cele privind trecerea la ultima faza a Uniunii Economice si Monetare (UEM) si politica europeana de aparare.

In Germania si Marea Britanie a fost nevoie sa se pronunte Curtile Supreme pentru a se vedea daca prevederile Tratatului nu sunt in contradictie cu constitutiile statelor respective. Abia dupa al doilea referendum din Danemarca, care s-a incheiat cu un vot pozitiv si dupa deciziile favorabile ale Curtilor supreme din Germania si Marea Britanie s-a constatat ratificarea acestui Tratat de catre toate statele membre si intrarea sa in vigoare la 1 noiembrie 1993.

Intrarea in vigoare a Tratatului de la Maastricht a permis transformarea Comunitatii Europene intr-o Uniune politica, ca si intr-o Uniune Economica si Monetara (UEM).

Cateva elemente privind structura si continutul Tratatului de la Maastricht.

a. Structura Tratatului asupra Uniunii Europene.

Tratatul, asortat de 17 protocoale, de un Act final si de 33 Declaratii, constituie un ansamblu de dispozitii juridice complexe care amendeaza Tratatul de la Roma si-l inglobeaza in sanul unei Uniuni.

"Uniunea - se precizeaza in art. A al Tratatului - este fondata pe Comunitatile Europene completate prin politicile si formele de cooperare instaurate prin prezentul Tratat. Aceasta are ca misiune organizarea intr-un mod coerent si solidar a relatiilor intre statele membre si intre popoarele lor".

Problema cea mai dificila care a trebuit sa fie rezolvata de catre negociatori a fost existenta, in sanul unei arhitecturi institutionale unice, a procedurilor comunitare si a celor interguvernamentale. De exemplu, cum vor participa Comisia si Parlamentul la activitati cu dominanta interguvernamentala, precum PESC si cooperarea judiciara ?; Rolul Curtii de Justitie; identificarea bazei juridice a unui act normativ etc.

De aceea, Uniunea a fost organizata pe 3 piloni:

Pilonul 1, comunitar - reprezentat de Comunitatea Europeana - largit cu noi competente care depasesc limitele integrarii economice. Acestea se manifesta in domeniile: piata interna, social, uniunea economica si monetara, cercetare, politici structurale, relatii comerciale externe, transporturi, concurenta etc.;

Modificarile aduse sunt reprezentate de:

Continuarea extinderii rolului PE, in special cu referire la aprobarea nominalizarilor Comisiei, la introducerea noii proceduri legislative a co-deciziei (asupra anumitor subiecte , PE isi imparte prerogativele cu Consiliul);

Extinderea gamei politicilor comune (educatia si formarea profesionala, retelele trans-europene, politica industriala, dezvoltarea cooperarii, protectia consumatorului) si intarirea altor politici comune deja existente (politica sociala, coeziunea economica si sociala, cercetarea si dezvoltarea tehnologica, politica de mediu);

Instituirea cetateniei europene: toti cetatenii statelor membre pot circula si se pot stabili in alte state membre; dreptul de a alege si de a participa la alegerile municipale si pentru PE in statele membre de rezidenta, indiferent de nationalitate; protectie diplomatica si consulara din partea ambasadei unui alt stat membru pe teritoriul unui stat tert si in care statul membru national nu este reprezentat; dreptul de a trimite petitii PE si de a se adresa Mediatorului European (Ombudsman-ului european);

Crearea Uniunii Economice si Monetare: convergenta politicilor economica si monetara a statelor membre, ceea ce a condus la adoptarea monedei comune (Euro) si la infiintarea Bancii Centrale Europene (BCE)

Pilonul 2, - reprezentat de Politica Externa si de Securitate Comuna (PESC);

Odata cu instituirea celui de-al doilea pilon, cooperarea politica dintre statele membre este ridicata la statutul de politica comuna, ceea ce inseamna includerea ei intr-un cadrul institutional specific. Astfel, prin Tratatul de la Maastricht, UE are o politica comuna extinsa la toate sectoarele politicii externe si de securitate si se pun bazele unei cooperari intre statele membre. Aceasta cooperare este caracterizata de derularea unor actiuni comune, desfasurate pe baza de consens.

Pilonul 2 are caracter interguvernamental.

Pilonul 3, - cooperarea in domeniul justitiei si Afacerilor Interne (JAI), care acopera urmatoarele domenii:

Politica de azil;

Trecerea frontierelor externe si controlul acestora;

Politica de imigrare;

Conditiile de intrare si de circulatie a resortisantilor din terte tari pe teritoriul statelor membre;

Lupa impotriva imigratiei, a sejurului si a muncii ilegale a resortisantilor din terte tari;

Lupta impotriva toxicomaniei;

Combaterea fraudei de dimensiuni internationale;

Cooperarea judiciara civila,

Cooperarea judiciara penala;

Cooperarea vamala;

Cooperarea politieneasca;

Si pilonul 3 are caracter inter-guvernamental.

b. In legatura cu continutul Tratatului:

Titlul I, fixeaza obiectivele Uniunii, afirma principiul unicitatii cadrului institutional si confirma rolul conducator al Consiliului European, care reuneste sefii de stat sau de guvern din tarile membre.

Titlul II, modifica Tratatul privind CEE inlocuind "Comunitatea Economica Europeana" cu "Comunitatea Europeana", ceea ce confera acesteia o misiune mai globala.

Titlurile III si IV integreaza aceste modificari in tratatele CECO si EURATOM.

Titlul V priveste Politica Externa si de Securitate Comuna (PESC)

Titlul VI introduce noi dispozitii in materie de cooperare judiciara si politieneasca (JAI).

Titlul VII - dispozitii finale.

Dispozitiile anexa la Tratat pun sub semnul intrebarii regula clasica a actiunii comune acceptata si aplicabila in toate statele membre:

Printr-un Protocol, Marea Britanie este scutita de obligatia de a trece la cea de a II-a faza a UEM. In baza clauzei "opting out", Marea Britanie si-a luat libertatea de a modifica, la o data pe care o va alege ea insasi, decizia de a se ralia partenerilor sai in privinta recurgerii la moneda unica.

Un alt protocol relativ la politica sociala prevede ca aceasta nu se aplica Marii Britanii si elibereaza acest stat de a pune in aplicare "Carta sociala" adoptata de CEE in 1989 si anexata Tratatului de la Maastricht.          

Aceste derogari, la care se adauga cele obtinute in 1992 de catre Danemarca cu prilejul ratificarii Tratatului de la Maastricht, deschid calea fauririi unei "Europe à la carte", care altereaza oarecum schema institutionala a parintilor fondatori ai Uniunii. Aceasta a slabit, intr-o anumita masura, coeziunea si capacitatea de actiune a Uniunii Europene.