Constituirea mecanismului intern de pregatire a aderarii

1. Constituirea mecanismului intern de pregatire a aderarii.
2. Provocarile extinderii Uniunii Europene. Avantajele si costurile integrarii pentru Romania.
3. Rapoartele anuale ale Comisiei (1998 - 2004).
4. Documente programatice in sprijinul pregatirii pentru aderare.
5. Declansarea negocierilor de aderare a Romaniei (15 februarie 2000(
6. Documentele de negociere,

ROMANIA SI UNIUNEA EUROPEANA (II)

1. Constituirea mecanismului intern de pregatire a aderarii.

Pornind de la experienta altor tari si de la nevoia asigurarii unui proces de pregatire bine coordonat, in Romania a fost constituit - la sugestia Comisiei Europene - un mecanism intern de pregatire a aderarii.

Trebuie retinut, insa, ca in nici-una din tarile candidate nu a existat un sistem unic de pregatire a aderarii. De exemplu, in Bulgaria, Republica Ceha si Ungaria a fost creat, in cadrul MAE, un Secretariat de Stat pentru integrare. In Polonia, a functionat un Departament pentru integrare, subordonat primului ministru - experiment insusit si de Romania.

Pentru Uniunea Europeana (si mai ales pentru Comisie), importanta era punerea la punct a unui asemenea mecanism pentru a avea un interlocutor valabil si nu neaparat forma acestuia.

Astfel, in tara noastra, in decembrie 1992, indata dupa alegerile parlamentare, a fost creat Departamentul pentru Integrare Europeana, condus de un secretar de stat si subordonat direct primului ministru. Seful Departamentului participa la sedintele Guvernului.

Dupa 1996, guvernele au adus o serie de modificari in functionarea Departamentului. Astfel, intre 1996 - 2000, in timpul guvernarii CDR, Departamentul a fost condus de un ministru-delegat, iar la inceputul anului 2000, Departamentul pentru Integrare, cu intregul personal, a fost inclus in structura MAE, sub forma unui Secretariat de Stat.

In sfarsit, la finele anului 2000, Guvernul PSD, instalat dupa alegeri, a creat Ministerul Integrarii Europene, care a luat astfel locul structurii specifice din cadrul MAE. Aceasta structura functioneaza si astazi. Logica acesteia se baza pe considerentul ca, in acea etapa, in procesul de pregatire a aderarii prevalau obiective de politica interna si mai putin de politica externa. In noile conditii, MIE urma sa asigure coordonarea si punerea in aplicare a politicilor sectoriale consacrate pregatirilor pentru aderare, inclusiv desfasurarea negocierilor.

Este, insa mai mult ca sigur ca dupa aderarea la Uniune, Ministerul Integrarii se va integra din nou in MAE sub forma unui Secretariat de Stat pentru Afaceri Europene . O asemenea structura exista in toate tarile membre ale UE.

In cursul anului 1995 a fost creat, prin Hotarare de Guvern, Comitetul Interministerial pentru Integrare Europeana. Presedintele Comitetului era primul ministru, iar presedintele executiv - seful Departamentului de Integrare. Avea in componenta sa ministri sau secretari de stat din principalele ministere cu atributii in procesul de pregatire a aderarii (externe, justitie, finante, industrie, transporturi, agricultura, mediu, educatie, reforma). Comitetul tinea reuniuni trimestriale si adopta masuri obligatorii pentru structurile guvernamentale implicate in integrarea europeana.

Prin aceeasi hotarare, la nivelul ministerelor si judetelor au fost create structuri proprii (birouri, servicii) insarcinate cu problematica specifica integrarii.

In 1995 a fost creata Comisia Parlamentara pentru Integrare Europeana, formata din senatori si deputati. Din randul acesteia se forma delegatia pentru reuniunile Comitetului Parlamentar Mixt Romania - Uniunea Europeana.

Provocarile extinderii Uniunii Europene. Avantajele si costurile integrarii pentru Romania.

Evaluarea avantajelor si constrangerilor sau costurilor integrarii Romaniei in Uniunea Europeana trebuie sa tina seama de cateva considerente:

Care ar fi consecintele neintegrarii Romaniei, in conditiile unei economii globalizate ? Ce sanse de supravietuire ar avea economia romaneasca, tinand seama de uriasa forta economica a companiilor transnationale ?

Este Romania adepta unei dezvoltari autarhice, rupta de legaturile cu lumea exterioara, sau este, dimpotriva, in favoarea dezvoltarii moderne, a obtinerii de performante, de bunastare, de securitate sociala sporita si de stabilitate ?

Care sunt costurile integrarii pentru Uniunea Europeana, tinand seama de nivelul scazut de dezvoltare a Romaniei si de cheltuielile Uniunii pentru a asigura o reducere a decalajelor care o separa de actualii membrii ai UE ?

Din raspunsurile la aceste intrebari rezulta ca aderarea presupune avantaje si costuri, atat pentru UE cat si pentru Romania. In final, insa, aderarea la Uniune, este profitabila mai ales Romaniei.

Sa vedem, mai intai, care ar fi provocarile extinderii Uniunii Europene la Romania ?

Intr-o prezentare aleatorie, problemele cele mai controversate ar putea fi considerate:

a) Agricultura, avand in vedere ca aplicarea principiilor Politicii Agricole Comune ar afecta interesul unor fermieri (francezi, italieni, portughezi, polonezi). Romania are o importanta suprafata de teren agricol, care se poate constitui, in perspectiva, intr-un concurent semnificativ pentru agricultura unor tari europene. Cu 14,8 milioane hectare de teren agricol, reprezentand 62,2% din total, Romania este al doilea mare producator agricol din Europa Centrala si de Est, dupa Polonia. Atat solul cat si clima in Romania ar putea determina o productie agricola eficienta. Aceasta agricultura este insa faramitata, dezorganizata, avand nevoie de insemnate resurse din partea Uniunii pentru a fi "pusa pe picioare".

Un alt factor ingrijorator pentru Uniunea Europeana este ponderea mare a agriculturii romanesti in formarea PIB-ului (circa 20%, in 1996 si 10% in 2001, in comparatie cu tarile membre ale Uniunii, de 2 - 3%), ca si numarul inca foarte mare al populatiei ocupate in agricultura (40 - 41%, fata de 4 - 5% in UE). In alte tari din Europa Centrala si de Est, sectorul agricol contribuie cu 5 - 10% la PIB, iar forta de munca variaza de la 6.5% in R. Ceha, la 25% in Polonia.

Nu ar trebui sa uitam nici faptul ca agricultura Romaniei se bazeaza, inca prea mult, pe asa-zisa "cultura mare" - cultura extensiva (porumb, grau, orz), in conditiile in care, in tarile Uniunii, se practica o agricultura intensiva, mecanizata, chimizata si industrializata.

b) Repartizarea Fondurilor Structurale pentru dezvoltare regionala. Unele state membre, precum Grecia, Portugalia, Spania, Italia, sunt ingrijorate in legatura cu posibila micsorare a fondurilor structurale, care li s-ar cuveni. Aceasta perspectiva a fost clar subliniata in cursul dezbaterilor asupra bugetului Uniunii pentru perioada 2007 - 2013. Fostul Comisar european pentru politica regionala, Michael Barnier a respins perspectiva ca aderarea unor noi state ar putea servi drept pretext pentru a reduce sau anula sprijinul Uniunii fata de regiunile mai putin dezvoltate din tarile UE.

Aceste doua domenii - agricultura si fondurile structurale - sunt cele mai controversate, intrucat pentru ele se consuma 80% din bugetul Uniunii. Pentru ca, punerea in aplicare a PAC si a Politicii Regionale avand ca scop diminuarea diferentelor de dezvoltare economico-sociala dintre membrii vechi si membrii noi ai Uniunii, inseamna costuri apreciabile pe care tarile membre ale UE si le asuma. Realizarea Europei Unite, fara linii de demarcatie economica, a unui spatiu extins de democratie si stabilitate politica inseamna pentru UE asumarea unor costuri care sunt mai mici decat avantajele care decurg din extindere. Potrivit unor estimari ale Institutului de Analize Economice Comparate de la Viena, costurile pentru admiterea Romaniei in Uniune se ridicau la 9,3 miliarde de dolari. Dupa alte scenarii, costurile ar fi mult mai mari.

c) Recesiunea economica sau cresterea economica redusa din Uniunea Europeana. Cetatenii Uniunii Europene sunt inspaimantati de perspectiva reducerii locurilor de munca ca urmare a "delocalizarilor" unor intreprinderi economice spre tarile nou aderente, inclusiv Romania si scaderii nivelului de trai. De aceea, entuziasmul initial al extinderii s-a redus simtitor, facand loc euroscepticismului.

Din pacate, liderii politici din U.E. n-au explicat propriilor cetateni ca fara privatizarile si fara piata tarilor din Europa Centrala si de Est, economia propriilor tari ar fi cunoscut dificultati mult mai mari.

d) Politica de frontiera si de securitate interna. Uniunea este extrem, de preocupata ca Romania, sa se conformeze pe deplin politicilor privind imigrarea, managementul de frontiera, cooperarea in domeniul justitiei si al politiei avand in vedere ca aici se va muta granita rasariteana a Uniunii Europene.

Care sunt principalele avantaje ale aderarii pentru Romania ?

Cresterea economica durabila; restructurarea si retehnologizarea industriei, modernizarea agriculturii si transporturilor, dezvoltarea infrastructurii si serviciilor;

Sporirea volumului de investitii straine directe, crearea unor noi capacitati de productie, care sa permita fabricarea unor produse de calitate superioara conform standardelor UE si cu piata de desfacere asigurata;

Protectia sporita a consumatorilor, fiind monitorizati - ca viitor stat membru - de Agentia Europeana pentru Siguranta Alimentara;

Cresterea economiilor si investitiilor populatiei, micsorarea fiscalitatii prin politici de impozitare mai relaxate;

Extinderea si modernizarea pietei de capital;

Dezvoltarea afacerilor si a sectorului privat, stimularea concurentei (care duce la scaderea preturilor);

In domeniul agriculturii, integrarea va conduce la;

Cresterea productivitatii agricole, indeosebi prin accesul la FEOGA si la tehnologii performante;

Stimularea dezvoltarii exploatatiilor mijlocii (50 ha) si mari (peste 100 ha);

Referat: Legile lui Murphy - legile entropiei Referat: Zoroastrism (Mazdeism) - religia dualista aparuta in Iran

Imbunatatirea accesului produselor agricole pe piata UE si disparitia tuturor barierelor comerciale;

Incetinirea migrarii fortei de munca din agricultura spre centrele urbane si a imbatranirii populatiei din zonele rurale;

Diminuarea exodului fortei de munca tinere in alte tari ale Uniunii Europene, in conditiile relansarii economiei romanesti si sporirii locurilor de munca in tara;

Imbunatatirea conditiilor de viata din mediul rural prin dezvoltarea lucrarilor de infrastructura si crearea unor unitati de industrializare a produselor agricole.

Asistenta financiara nerambursabila acordata Romaniei, care se ridica in prezent la cca. 7000 milioane de Euro anual, ceea ce reprezinta cca. 2% din PIB. In perioada 2007 - 2013, Romania ar urma sa primeasca cca 30 miliarde euro.

Acces nediscriminatoriu, intr-o perspectiva de cativa ani, pe piata muncii din statele membre ale UE;

Imbunatatirea substantiala a nivelului de trai si a calitatii vietii intregii populatii a tarii;

Cetatenia europeana va oferi dreptul de a calatori, munci, a se stabili si de a participa la alegeri in orice stat membru.

Aderarea la UE presupune si costuri.

Intre aceste costuri, mentionam:

Nevoia de restructurare a economiei romanesti pentru a fi capabila sa reziste fortelor concurentiale din economia mondiala si mai ales din Piata Interna a Uniunii; aceasta inseamna privatizare, modernizare si retehnologizare, cresterea productivitatii muncii, reducerea subventiilor de la stat si eliminarea "gaurilor negre" din economie;

Eliminarea faramitarii si cresterea exploatatiilor agricole in masura sa asigure practicarea unei agriculturii moderne de inalt randament; respectarea stricta a normelor sanitar-veterinare in producerea, exploatarea si comercializarea produselor etc.;

Disciplina financiara si bugetara stricta, eliminarea evaziunii fiscale si reducerea "economiei gri" (subterane), scaderea inflatiei si asigurarea stabilitatii monedei nationale;

Asigurarea de la buget din fondurile comunitatilor locale, prin co-finantare, a proiectelor derulate cu sprijinul financiar al UE;

Contributia Romaniei la Bugetul comunitar, care se ridica la 1,24% din PIB. In conditiile in care Romania nu va reusi sa absoarba fondurile comunitare, ea devine, incepand cu 2007, un contributor net la bugetul comunitar, riscand sa devina chiar un "sponsor" al Uniunii Europene.

Potrivit sondajelor de opinie realizate de institute romanesti si europene rezulta ca cca. 70% din populatia tarii se declara in favoarea aderarii Romaniei la UE. Aceasta inseamna ca majoritatea populatiei crede ca integrarea Romaniei in UE va avea mai degraba efecte pozitive, ca aduce avantaje, in raport cu costurile aderarii.

3. Rapoartele anuale ale Comisiei Europene.

Perioada 1995 - 1997 a fost marcata de o dezbatere intensa in legatura cu modalitatea de declansare a negocierilor. Tarile care inaintasera primele cereri de aderare, inclusiv Romania, au insistat ca negocierile sa inceapa simultan. Atunci erau, insa, doar 6 tari candidate din Europa Centrala si de Est: Romania, Bulgaria, R. Ceha, Slovacia, Polonia si Ungaria.

Ulterior, acestora li s-au adaugat inca 6 tari: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta si Slovenia.

In aceste conditii, Comisia Europeana a propus si Consiliul European a aprobat ca tarile candidate sa fie impartite in doua grupuri sau "valuri", in functie de nivelul pregatirii acestora si de capacitatea Uniunii de a negocia.

Pentru aprecierea stadiului de pregatire a candidatilor, Uniunea a recurs la trei masuri:

In 1995 a solicitat tarilor candidate sa raspunda la un chestionar elaborat de Comisia Europeana, compus din 170 de pagini de intrebari. Raspunsul Guvernului Romaniei la acest chestionar, elaborat de o comisie inter-ministeriala, transmis Comisiei in iulie 1996 a insemnat un document de 5000 de pagini, care acoperea toate domeniile activitatii economice si social-culturale;

Consiliul European de la Madrid, din decembrie 1996, a cerut Comisiei - in baza procedurii prevazute de Tratat, sa elaboreze o "Opinie in legatura cu cererea Romaniei de aderare la Uniunea Europeana". Aceasta a fost prezentata, pe 15 iulie 1997, in fata Parlamentului European, ca parte a documentului "Agenda 2000", care traseaza directiile evolutiei UE in perioada 2000 - 2006.

Consiliul European de la Luxemburg, din decembrie 1997 a insarcinat Comisia sa evalueze - prin Rapoarte anuale - progresele realizate de tarile candidate in pregatirea pentru aderarea la Uniunea Europeana. Primul raport asupra progreselor inregistrate de Romania a fost elaborat in septembrie 1998 si, apoi, reactualizat in fiecare an. In general, la elaborarea Raportului anual, Comisia a pus accentul pe urmatoarele aspecte:

Gradul de indeplinire a criteriilor politice;

Prezentarea unor informatii detaliate in legatura cu indeplinirea criteriilor economice;

Stadiul adoptarii pachetului de acte normative prioritare pentru obtinerea calificativului de "economie de piata functionala";

Capacitatea de asumare a obligatiilor de stat membru al Uniunii;

Prezentarea stadiului traducerii legislatiei comunitare. In Romania, aceasta sarcina a revenit Institutului European din Romania. La sfarsitul anului 2003, Romania avea tradus intregul "acquis" comunitar si incheiase revizuirea sa, din punct de vedere legislativ si juridic

Rapoarte asemanatoare a adoptat, anual, si Parlamentul European. Doar ca, in mare masura, rapoartele Parlamentului s-au inspirat din cele ale Comisiei si au insistat pe aspectele de ordin politic.

Toate rapoartele prezentate de Comisie din 1998 si pana in 2003 au evidentiat faptul ca Romania:

Indeplineste criteriile politice pentru aderare;

Au fost inregistrate progrese, dar inca nu poate fi apreciata ca avand o "economie de piata functionala", ceea ce inseamna ca nu va putea face fata presiunilor concurentiale din Piata Interna a Uniunii;

Se desfasoara in conditii bune procesul de armonizare a legislatiei romanesti cu legislatia comunitara, respectiv de preluare a "acquis-ului comunitar".

Raportul pe 2003 afirma ca Romania dispune de o economie de piata, dar care nu este inca functionala. Abia Raportul Comisiei din octombrie 2004 recunoaste ca Romania are o economie de piata functionala. Aceasta inseamna ca Romania indeplinea, in 2004, toate criteriile de aderare stabilite, in iunie 1993, la Copenhaga.

Pana la aderare, in 2007, economia Romaniei trebuie insa sa adopte masuri prin care sa faca fata presiunilor concurentiale de pe Piata Interna a UE.

4. Documente programatice in sprijinul pregatirii pentru aderare.

In vederea indeplinirii criteriilor de aderare, atat UE, cat si Romania au elaborat, in timp, o serie de documente programatice.

a) Documente elaborate de Comisie:

Parteneriatul de aderare a reprezentat elementul esential al strategiei intarite de pre-aderare, stabilind, anual, prioritatile pe termen scurt si mediu ale pregatirilor pentru aderare. A fost elaborat de Consiliul Uniunii, in consultare cu autoritatile romane.

Foaia de parcurs, care traseaza drumul ce trebuie urmat - din perspectiva Comisiei - pentru ca Romania sa fie in masura sa-si asume obligatiile de membru, inclusiv adeziunea la obiectivele uniunii politice, economice si monetare

b) Documente elaborate pe plan intern:

Programul National de Aderare a Romaniei (PNAR), elaborat pentru prima data in 1998 si reactualizat in fiecare an pe baza observatiilor cuprinse in Raportul periodic al Comisiei;

Planul National de Dezvoltare economica, ca anexa la PNAR, care a cuprins obiectivele prioritare de dezvoltare, constituindu-se intr-un document integrator al strategiilor sectoriale, regionale si judetene. PND a reprezentat suportul de fundamentare a cererii Romaniei de sprijin financiar pentru programele de dezvoltare, constructie institutionala si adaptarea "acquis-ului" comunitar.

Programul Economic de Pre-aderare (PEP), ca strategie economica pe termen mediu.

Acest Program, corelat cu PNAR, este compatibil cu Programele de Stabilitate sau de Convergenta ale statelor membre si se concentreaza pe masurile de politica economica necesare pentru indeplinirea criteriilor economice de aderare stabilite la Copenhaga.

5. Declansarea negocierilor de aderare a Romaniei (15 febr. 2000)

Negocierea aderarii la Uniunea Europeana a reprezentat un proces complex, deosebit de negocierile clasice. Acest proces a depins de evaluarea pe care Uniunea a facut-o in legatura cu masura in care tara candidata, inclusiv Romania, indeplinea setul de criterii de la Copenhaga. Secventialitatea lor a fost urmatoarea:

De indeplinirea primului criteriu, care se refera la standardele politice, depinde momentul cand se decide inceperea negocierilor. Turcia si Croatia n-au inceput negocierile de aderare pana cand Uniunea a stabilit ca cele doua tari indeplinesc criteriul politic.

Al doilea este crearea unei economii de piata functionale si capacitatea de a face fata competitiei din Piata Interna a Uniunii. De aceea, grupul capitolelor financiare si unele capitole economice se negociaza dupa ce UE constata existenta economiei de piata in tara candidata.

De indeplinirea celui de-al treilea criteriu - asumarea obligatiilor de stat membru - depinde decizia de finalizare a negocierilor.

Consiliul European de la Helsinki, din decembrie 1999, a decis ca Romania sa faca parte din al doilea "val" si sa inceapa negocierile de aderare in anul urmator. Acestea au debutat la 15 februarie 2000.

Acquis-ul comunitar a fost structurat in 31 de capitole care radiografiaza aspecte economice, sociale, institutionale si legislative din societate:

Libera circulatie a marfurilor;

Libera circulatie a persoanelor;

Libera circulatie a serviciilor;

Libera circulatie a capitalului;

Dreptul societatilor comerciale (Company Low);

Concurenta;

Agricultura;

Pescuitul;

Transporturi;

Impozitarea;

Uniunea Economica si Monetara;

Statistica;

Politica sociala si ocuparea fortei de munca;

Energia;

Politici industriale;

Intreprinderi mici si mijlocii;

Stiinta si cercetare;

Educatie si formare profesionala;a

Telecomunicatii si tehnologia informatiilor;

Cultura si audiovizual;

Politica regionala;

Protectia mediului inconjurator;

Protectia consumatorilor;

Justitie si afaceri interne;

Uniunea Vamala;

Relatii externe;

Politica Externa si de Securitate Comuna;

Controlul financiar;

Prevederi financiare si bugetare;

Institutii;

Diverse.

Pentru conducerea negocierilor a fost constituita "Delegatia nationala pentru negocierea aderarii Romaniei la UE", formata din delegatiile sectoriale corespunzatoare fiecarui capitol de negociere, copresedintii acestora si adjunctii sefului delegatiei nationale.

Delegatiile sectoriale au fost formate din reprezentanti ai ministerelor si celorlalte institutii ale administratiei publice centrale cu responsabilitati in transpunerea si implementarea "acquis-ului" in domeniul respectiv.

6. Documentele de negociere.

Intrucat negocierile de aderare s-au desfasurat in principal, prin procedura scrisa. Atat Guvernul Romaniei, cat si Uniunea Europeana au avut de pregatit si supus atentiei statelor membre o serie de documente.

Documentele de pozitie au fost documentele oficiale prin care:

Romania si-a prezentat pozitia fata de fiecare din cele 31 de capitole de negociere;

Stadiul adoptarii "acquis-ului" comunitar;

Masurile si calendarul de adoptare a "acquis-ului" care nu a fost inca implementat in legislatia nationala.

Angajamentele asumate prin Documentele de pozitie trebuie strict respectate dupa transmiterea lor catre UE. In cazul in care aceste documente nu sunt respectate, se considera ca normele comunitare au fost incalcate.

Dupa transmiterea la Uniunea Europeana, Documentele de pozitie au fost postate pe Internat.

Dosarul de fundamentare a cuprins acte cu circuit intern. Informatiile cuprinse in acest dosar au stat la baza elaborarii Documentelor de pozitie. Acest dosar cuprinde:

Prevederile "acquis-ului" comunitar la capitolul respectiv:

Concordanta dintre legislatia romaneasca si aqcuis-ul comunitar;

Strategiile adoptate de Guvern in domeniu;

Masurile necesare a fi luate pentru transpunerea "acquis-ului" si calendarul legislativ pentru realizarea acestor masuri;

Necesitatile de finantare pentru preluarea acquis-ului.