Stiinte politice
Perspectivele razboiului civil - interesele nationale si lobby-ul mondialist1. Interesele nationale si lobby-ul mondialist Problema unui posibil razboi civil in Rusia devine tot mai actuala, si astazi, aceasta problema inspaimantatoare trebuie studiata din punct de vedere analitic dincolo de emotiile alarmiste si indemnurile pacificatoare. Partea cea mai proasta (daca totusi conflictul civil se va dezlantui in Rusia) este sa ne pomenim absolut nepregatiti pentru acest conflict, pierzandu-ne intr-o dispunere complicata si contradictorie a fortelor capabile sa-i duca in eroare, din punct de vedere ideologic, chiar pe cei mai ageri si mai consecventi patrioti. In aceasta problema, la fel ca in toate celelalte aspecte de cea mai mare importanta ale existentei politice ale natiunii si statului, trebuie sa incepem cu precizarea momentelor principiale care determina contururile generale ale starii actuale a situatiei geopolitice. Imperativul principal al existentei statului si natiunii este principiul suveranitatii, independentei si libertatii politice. Tocmai cerintele suveranitatii nationale sunt sinonime cu interesele nationale. In contextul istoriei politice a lumii, Rusia si poporul rus au locul lor unic, misiunea lor, rolul lor, iar realizarea libera si activa a predestinarii national-statale este sensul de baza al existentei poporului ca o comunitate organica. Noi traim insa, intr-o epoca deosebita, cand politica nationala interna a statului este strans legata de contextul politic extern si e posibil ca niciodata in istorie presiunea externa asupra structurilor national-statale n-a fost atat de puternica si insistenta. Mai mult decat atat, teoria mondialismului aproape ca a devenit doctrina principala a establisment-ului politic al Occidentului, adica o asemenea organizare a vietii oamenilor din lumea intreaga, unde nu trebuie sa existe formatiuni national-statale, nici un fel de suveranitate, de interese nationale. In fruntea organizatiei mondialiste din lumea intreaga sunt chemate sa stea varfurile cosmopolite care nu conduc societatile ci suma matematica a indivizilor atomari. Prin urmare, vectorul mondialist este orientat de la bun inceput impotriva oricaror formatiuni national-statale si sarcina lui principala este schimbarea lumii vechi traditionale impartita in popoare si tari si organizarea "noii ordini mondiale" care neaga toate formele istorice si organice de structuri sociale obstesti. Bineinteles ca factorul mondialist este indreptat nu numai impotriva Rusiei (pentru el, celelalte natiuni si state sunt de asemenea niste obstacole), ci tocmai Rusia, cea mai puternica structura geopolitica, a constituit, pana in ultima vreme, bastionul principal care a impiedicat raspandirea treptata a controlului mondialist din Occident asupra intregii lumi. Desigur, sistemul sovietic, in aspectele lui principale, avea deasemenea trasaturi mondialiste, si unul din proiectele mondialistilor occidentali consta tocmai in includerea treptata "evolutiva" a URSS in sistemul planetar al "noii ordini mondiale". Aceasta binecunoscuta teorie a convergentei a fost mai curand reperul principal al acelor forte care au inceput perestroica. Dar din anumite considerente, varianta fina a "mondializarii" Rusiei n-a "actionat" si atunci politica mondialista a adoptat, fata de Rusia, forma unei presiuni agresive si a unei activitati fatise de subversiune. Destramarea dura si foarte rapida a URSS i-a lipsit pe adeptii "convergentei" de parghiile conducerii si politica mondialista a trecut la forme agresive, rusofobe, fatise. Vectorul mondialist este un moment extrem de important pentru intelegerea situatiei actuale a Rusiei. Daca altadata influenta externa asupra tarii noastre venea din partea altor structuri national-statale care se straduiau sa slabeasca puterea statului rus sau sa-l castige de partea lor intr-un conflict international sau altul; daca altadata, adversarii potentiali ai Rusiei (fatisi sau ascunsi) erau fortele geopolitice, comparabile dupa structura lor cu ea insasi, la momentul actual, factorul intern principal a devenit o forma deosebita de presiune care nu are nici un fel de trasaturi national-statale sau geopolitice distincte si care reprezinta un proiect supranational, social-politic global utopic, in spatele caruia se afla manipulatorii nevazuti care au o putere economico-politica enorma. Bineinteles ca factorii politici externi traditionali continua si ei sa actioneze (proiectul mondialist n-a obtinut inca o realizare deplina), insa importanta si ponderabilitatea lor palesc in comparatie cu totalitatea presiunii mondialiste, ei trec pe planul doi. Relatiile Rusiei cu Germania, Japonia sau China, spre exemplu, sunt astazi chestiunea nu a doua ci a trei parti cel putin - Rusia, un alt stat si lobby-ul mondialist mondial, care actioneaza in structurile politice atat direct cat si prin "agentii de influenta", clarificand intre ele problemele bilaterale. Totodata, tocmai ce-a de-a "treia putere", mondialismul, este de cele mai multe ori determinanta, fiindca mijloacele de actiune si structurile ei de influenta sunt cu mult mai rodate si mai eficiente decat mecanismele corespunzatoare ale "arhaicelor" structuri national-statale. Astfel, atat in politica interna cat si in cea externa a Rusiei pot fi evidentiate doua elemente fundamentale care pledeaza pentru adoptarea unor sau altor hotarari, organizarea unor sau altor procese, determinarea unor sau altor orientari din viata politica si social-economica a Rusiei: acestia sunt "agentii de influenta" mondialisti si gruparile care actioneaza conform intereselor national-statale. Bazandu-ne pe cele spuse mai sus este evident ca ambii poli sunt diametral opusi in chiar esenta lor, unii se straduiesc sa minimalizeze suveranitatea si independenta, autarhia Rusiei (pana la anularea ei totala in contextul mondialist cosmopolit al "noii ordini mondiale"), altii, dimpotriva, sunt orientati spre aprobarea, accentuarea si largirea suveranitatii national-statale, spre scoaterea maxima a natiunii din structura mondialista planetara, ostila, prin definitie, oricarei societati autarhice de reala valoare. Desigur ca acesti doi poli aproape ca nu se intalnesc in forma pura in politica reala, majoritatea structurilor autoritare reprezinta sisteme mixte unde coexista ambele tendinte, dar cu toate acestea, tocmai acesti doi poli determina principalele tendinte de forta aflate intr-o opozitie dura si permanenta, voalata de compromisuri, naivitate, opacitate sau de coruptibilitatea figurantilor "neinitiati" din politica. Asadar, noi am evidentiat in tabloul politic actual al Rusiei doi poli carora le corespund doua puncte de vedere diferite asupra perspectivei unui razboi civil in Rusia. Tocmai aceste doua forte vor alcatui in final subiectele de baza ale potentialului conflict, adversarii principali, partile principale, desi opozitia lor poate fi mascata sub o repartizare particulara si incurcata a rolurilor. Exemplul primului razboi civil din Rusia arata ca in acest caz fortele nationale si antinationale s-au manifestat nu sub steagurile proprii ci sub un sistem contradictoriu de orientari sociale, politice si ideologice care ascund adevaratele cauze si tendinte geopolitice. Pentru a nu se repeta greselile trecutului trebuie analizata obiectiv perspectiva groaznica a unui nou razboi civil, dincolo de simpatiile politice sau ideologice. 2. Variantele de plasare a fortelor Sa evidentiem principalele subiecte ale razboiului civil din Rusia, sa determinam fortele active si motivatiile nemijlocite, sa schitam variantele lui ipotetice. 1) Prima (si cea mai putin probabila) varianta a razboiului civil ar putea sa se dezvolte pe linia opozitiei: fortele national-statale impotriva lobby-ului mondialist. Intr-adevar, aceasta impartire a rolurilor ar fi foarte logica daca s-ar lua in considerare incompatibilitatea totala a orientarilor de baza ale unora si ale altora. Mondialistii vor sa slabeasca cu orice pret suveranitatea Rusiei, sa submineze independenta ei politico-economica, sa o faca dependenta de establisment-ul mondialist cosmopolit, sa o priveze de posibilitatea de a-si realiza liber misiunea nationala. Nationalistii si etatistii, dimpotriva, vor sa intareasca autarhia, sa detina o independenta politica maxima si o prosperitate social-economica. Bineinteles ca este imposibil sa imbinam pe cale pasnica aceste doua tendinte, fiindca ele se contrazic in toate - in general si in particular. Totusi, o asemenea varianta a razboiului civil ("cosmopolitii" impotriva "nationalistilor") nu poate deveni nationala si globala, intrucat ideologia mondialista nu este principial capabila sa inoculeze maselor fanatismul si sa ridice in apararea idealurilor sale, cat de putin macar, partea considerabila a populatiei. Evident ca in conditii de pace inertia, indiferenta si indolenta generala pot deveni factorii auxiliari ai mondialistilor, dar in cazul unui conflict sangeros, a impuscaturilor si omorurilor, este necesar apelul catre cele mai adanci straturi ale psihicului uman, este nevoie de fanatism si sacrificiu. Nationalistii, dimpotriva, in cazul unei opozitii deschise si inarmate de amploare cu mondialistii pot conta lesne pe sprijinul marii majoritati a poporului daca, evident, conflictul va avea un caracter national si nu va fi localizat in centre speciale, controlate foarte dur de mondialisti. Cu alte cuvinte, razboiul civil, conform scenariului "mondialistii-nationalistii", nu va deveni un razboi civil real si total, fiindca mondialistii in sens adevarat nu exista si nu va exista o baza ideologic solida si politic activa, capabila sa organizeze masele pentru a se opune nationalistilor. Daca un asemenea conflict s-ar declansa, atunci sfarsitul lui ar fi rapid si univoc: fortele national-statale s-ar rafui repede cu lobby-ul antinational si desemnat ca atare situat fata in fata cu poporul ridicat pentru ideea patriotica. In principiu, un asemenea razboi civil ar fi practic fara varsari de sange si foarte scurt, iar dupa distrugerea mondialistilor ar fi lichidat si sursa interna a conflictelor iar viata politica si sociala a statului s-ar dezvolta in limitele stricte ale intereselor nationale, asa cum se intampla in statele si natiunile traditionale.
Dar e putin probabil ca lobby-ul mondialist nu intelege starea lui adevarata si caracterul sinucigas al acestui scenariu, iar aceasta inseamna ca el se va stradui sa evite cu orice pret o asemenea intorsatura a evenimentelor. Tocmai de aceea aceasta varianta este aproape neverosimila. 2) A doua varianta a razboiului civil este determinata de formula: Federatia Rusa impotriva uneia (sau catorva) din republicile strainatatii apropiate. O asemenea situatie poate sa se creeze din cauza instabilitatii excesive a formatiunilor statale de pe teritoriul fostei URSS. Aceste state, a caror mare majoritate nu au nici un fel de traditie statala si nationala mai mult sau mai putin stabila, create in limitele unor granite absolut arbitrare care nu corespund nici cu teritoriile etnice, nici cu cele social-economice, nici cu cele religioase ale comunitatilor organice, vor fi aruncate inevitabil intr-o profunda criza interna si externa. Ele nu vor putea principial sa obtina nici un fel de suveranitate reala, fiindca posibilitatile lor strategice nu le permit sa-si apere independenta fara a recurge la ajutorul extern. Colapsul sistemelor politic, social si economic este inevitabil si, evident ca acesta nu poate sa nu se resimta in relatiile lor atat cu populatia rusa (sau de orientare prorusa) cat si cu insasi Rusia. In cazul de fata ele vor fi mai curand cele care vor provoca Rusia iar Federatia Rusa va fi nevoita sa raspunda cu un anumit grad de agresivitate. Acest proces va purta mai degraba un caracter in lant, fiindca explozia contradictiilor inter-etnice sau teritoriale care afecteaza Rusia si rusii se va resimti inevitabil si in alte foste republici sovietice. Este limpede ca intr-un asemenea caz, interesele nationale ale rusilor si orientarea lobby-ului mondialist in interiorul Rusiei (si in interiorul noilor republici) nu vor intra intr-un conflict nemijlocit si deschis. Intr-un asemenea razboi adversarul principal al rusilor vor fi vecinii nemijlociti. Totodata nu este absolut obligatoriu ca in acest caz lobby-ul mondialist sa contribuie la infrangerea Federatiei Ruse. Un asemenea conflict, numit de strategii americani "razboaie de mica intensitate", sau chiar de "intensitate mijlocie"(!), poate sa satisfaca pe deplin interesele lobby-ului mondialist daca acesta destabilizeaza situatia strategica si geopolitica din Rusia si, in sens mai larg, din Eurasia, devenind local, de lunga durata si echivoc. Intr-un asemenea caz, interesele nationale rusesti nu se vor realiza in mod obligatoriu, chiar daca razboiul civil se va desfasura sub lozinci patriotice si nationaliste. Ca si in cazul Afganistanului, conflictul militar al Rusiei cu regiunile vecine va duce doar la slabirea influentei rusesti in aceste state si va submina caracterul tentant al impulsului de integrare a vecinilor pentru o uniune cu Rusia intr-un singur bloc geopolitic eurasiatic. Totodata, asemanarea de tip social-cultural dintre populatia Federatiei Ruse si a fostelor republici sovietice va face din acest conflict unul fratricid si cu adevarat civil. In cazul republicilor slave (in primul rand al Ucrainei) aceasta va fi si o tragedie nationala interna. Astfel, aceasta varianta de razboi civil este contradictorie si echivoca. Nu e absolut obligatoriu ca interesele nationale rusesti, imperativul suveranitatii sa fie consolidate intr-o asemenea desfasurare a evenimentelor, iar pe de alta parte lobby-ul mondialist rusofob sa castige chiar creand in jurul Federatiei Ruse un lant de "razboaie de mica intensitate" care sa-i discrediteze pe rusi la nivel international si sa submineze stabilitatea social-economica a statului si asa destul de subreda. Desigur aceasta nu inseamna ca Rusia nu trebuie sa se manifeste ca o aparatoare a rusilor si a popoarelor cu orientare prorusa din strainatatea apropiata. Indeplinind toate acestea, Rusia trebuie sa aiba grija de extinderea influentei sale geopolitice si strategice. Chiar daca rusii nu vor izbuti sa recucereasca de la vecini o parte din stravechile pamanturi rusesti drept rezultat vor aparea noi state ostile care vor fi aruncate in lagarul principalilor adversari ai Rusiei, adica al mondialistilor, si in cazul acesta noua integrare imperiala, necesara Rusiei, va fi amanata pe o durata nedeterminata. 3) A treia varianta este similara prin structura sa primei variante, aici insa, razboiul civil poate incepe in limitele Federatiei Ruse, intre reprezentantii etnosurilor ruse si neruse. Scenariul poate fi similar cu precedentul: populatia rusa este supusa unei agresiuni din partea strainilor intr-un oarecare district national sau republica interna; solidaritatea etnica ii indeamna pe alti rusi sa participe la conflict ; alte regiuni nationale neruse intra in opozitia armata pe baza etnica; razboiul civil ia un caracter de "razboi de mica intensitate". In cazul de fata pentru Rusia este si mai periculos, fiindca rezultatul poate fi incalcarea integritatii teritoriale a Federatiei Ruse sau cel putin provocarea dusmaniei etnice din partea strainilor fata de rusi, acolo unde pot fi "inabusiti". Totodata, in conflictul impotriva rusilor vor fi atrasei inevitabil alte formatiuni statale si nationale ceea ce poate sa-l faca de lunga durata. Un asemenea conflict va schimba pozitia rusilor de pe una national-statala pe una etnica limitata ceea ce va reduce si mai mult calitatea geopolitica a Rusiei care, odata cu destramarea tratatului de la Varsovia iar apoi a URSS si-a pierdut deja calitatea ei imperiala. Aceasta varianta a razboiului civil se afla in contradictie cu interesele nationale ale rusilor fiindca ea va legaliza, de fapt, destramarea ulterioara a spatiului rusesc in componente etnice ceea ce va reduce in perspectiva calitatea geopolitica a unui popor candva imperial la un nivel pur "etnic", aproape "tribal". Pentru mondialismul rusofob dur, orientat spre subminarea autarhiei national-statale rusesti, aceasta varianta ar fi suficient de atragatoare, fiindca ea presupune inocularea la rusi, nu a unei autoidentificari statale ci a uneia strict etnice, ceea ce va reduce dimensiunea strategica a Rusiei. Pe de alta parte, si in acest caz exista un anumit risc pentru mondialisti, fiindca explozia constiintei etnice poate sa loveasca si in "agentura de influenta". Pentru patriotii rusi acest conflict nu este avantajos in nici un fel. 4) A patra varianta tine la fel de interiorul Rusiei, dar se bazeaza nu pe vrajba etnica ci pe contradictiile regionale, administrativ-teritoriale. Politica centralista a Moscovei in problemele politico-economice si sociale nu poate sa nu provoace opozitia puternica a regiunilor care in procesul general de dezintegrare se straduiesc sa obtina maximum de autonomie. Aici, ca si in cazul frictiunilor etnice, destramarea imperiului sovietic priveaza ideea centralista si integratoare de legitimitate, claritate si farmec. Pe langa toate acestea, preluand stilul totalitar de comanda al fostului sistem, politica actuala a centrului, a renuntat de fapt la a doua jumatate a relatiilor centru-regiuni care consta in ajutorare si sustinere social-administrativa. Centrul doreste sa stapaneasca si sa controleze ca altadata, insa el acum nu ofera nimic in schimb. Din aceasta cauza regiunile pierd economiceste, fiindca limita posibilitatilor lor se ingusteaza si depinde de centru. La aceasta se mai adauga si specificul politic al regiunilor unde caracterul antinational al reformelor mondialiste se resimte mult mai dureros decat in capitalele megapolisurilor cosmopolite. Regiunile au facut deja primii pasi in directia separatismului desi aceste tentative au fost curmate de catre centru. Totusi este foarte probabil ca rusii din sudul Rusiei, din Siberia sau din alta parte vor dori sa creeze un "stat suveran", independent de dictatura politica si economica a Moscovei. Aceasta se poate baza pe oportunitatea pur economica - vanzarea resurselor regionale sau a marfurilor de fabricatie locala, ocolind Moscova, in unele cazuri creand o ameliorare serioasa a situatiei locale. Pe de alta parte, "revolutia regionala" poate sa ridice si sarcini de ordin politic - spre exemplu renuntarea la politica liberala extrema a centrului, pastrarea garantiilor sociale, accentuarea aspectului rational in ideologie. Toate acestea fac pe deplin reala posibilitatea unui conflict civil la acest nivel. Intr-un anumit moment regiunile pot sa-si impuna punctul lor de vedere ceea ce va provoca impotrivirea fireasca a centrului care nu doreste sa piarda controlul asupra teritoriilor. Aceasta versiune a razboiului civil nu este mai putin echivoca si contradictorie ca precedentele. Intr-adevar, pe de o parte, cerintele regiunilor care doresc sa se separe de Moscova, centrul reformelor, au unele trasaturi ale patriotismului si nationalismului si corespund intereselor poporului; fortele mondialiste ale centrului luand atitudine impotriva regiunilor vor sustine totusi interesele antinationale si nu cele nationale, intrucat controlul liberalilor asupra plenitudinii teritoriilor rusesti este avantajos in primul rand, constructorilor "noii ordini mondiale". Pe de alta parte, separatismul regional va duce la destramarea teritoriilor rusesti de statale va slabi puterea nationala, va pregati liniile de spargere in interiorul poporului rus unitar. Mondialistii pot recurge constient la provocarea unui asemenea conflict in cazul in care controlul lor asupra Rusiei va slabi si atunci destramarea teritoriala a tarii va fi ultimul pas spre slabirea autarhiei national-statale. Fortele nationale trebuie sa procedeze in aceasta problema bazandu-se pe o logica diametral opusa. Atata timp cat puterea centrului este mare, trebuie sa ne solidarizam cu cerintele regionale sustinand aspiratia lor la autonomie fata de centru. Totodata, trebuie sa mentionam chiar de la bun inceput necesitatea unei integrari strategice si politice a tuturor regiunilor pe baza perspectivelor reconstituirii imperiului. Pe masura atenuarii lobby-ului mondialist in centru, patriotii trebuie sa-si schimbe orientarea insistand asupra inadmisibilitatii unui conflict civil si sa cheme regiunile la unire. Oricum ar fi, un razboi civil pe baza regionala nu poate sa corespunda in nici un fel intereselor nationale si este la fel ca celelalte doua scenarii anterioare. Trebuie sa mentionam in special urmatorul moment. Se impune de la sine si a cincea varianta a razboiului civil in care fortele s-ar repartiza nu dupa criteriul ideologic, national si teritorial ci dupa cel social - economic - de exemplu "noii bogati" impotriva "noilor saraci". In principiu, aceasta varianta nu se exclude si in viitor se pot crea toate premisele pentru asa ceva. Dar la starea actuala a societatii factorul economic in sine nu este dominant. In pofida groaznicelor cataclisme economice, a saracirii generale a paturii muncitoare si imbogatirea groteasca a "noilor rusi", societatea rusa inca nu-si formuleaza cerintele sale in termeni economici. Aspectele geopolitice, nationale, ideologice sunt incomparabil mai actuale si mai reale. Tocmai ele sunt capabile sa scoata masele in piete silindu-le sa puna mana pe arme. Criza economica este un cadru minunat pentru un conflict civil, el poate fi in unele cazuri un imbold pentru cataclisme, dar alte teze neeconomice vor fi liniile de forta principale. Astazi apelurile la natiune, etnos, patriotism sunt capabile sa relativeze latura pur materiala a vietii, s-o faca secundara. Chiar si in cazul cand latura materiala s-ar dovedi a fi predominanta, data fiind discreditarea doctrinelor marxiste si socialiste, ea nu va putea sa-si exprime cerintele sale in forma unei ideologii politice consecvente si inflacarate. Intr-un eventual conflict, factorul economic va fi mai curand o categorie auxiliara si nu determinanta. 3. Rezultatele analizei Cu parere de rau, un razboi civil in Rusia este posibil. Este putin probabil ca s-ar putea rezolva pe cale pasnica si in buna intelegere contradictiile fundamentale dintre interesele national-statale si planurile mondialismului. Pentru a putea vorbi in mod serios despre un "consens" sau "armistitiu" intre aceste forte trebuie fie nimiciti definitiv purtatorii tendintelor national-statale (iar aceasta e posibil doar odata cu nimicirea statului rus si a natiunii ruse), sau s-o terminam cu reprezentantii lobby-ului mondialist. Tocmai de aceea, declansarea razboiului civil in Rusia sau crearea pe teritoriul ei a unei zone de "razboaie de mica intensitate", poate deveni, in orice moment, proiectul principal al lobby-ului mondialist. Totusi nu exista nici o indoiala ca reprezentantii acestui lobby se vor stradui sa faca tot posibilul pentru a ramane in umbra, actionand sub un alt drapel (atat separatist cat si centralist). Trei variante ale razboiului civil - Federatia Rusa impotriva strainatatii apropiate; populatia rusa a Federatiei Ruse impotriva strainilor; regiunile impotriva centrului, sunt principial inacceptabile pentru toti acei care intr-adevar sunt preocupati de interesele national-statale ale Rusiei si poporului sau. Toate aceste trei variante sunt capabile sa produca in continuare dezbinarea spatiului geopolitic si strategic al Rusiei chiar si in cazul cand anumite teritorii vor trece sub controlul rusesc. Prin urmare, patriotii rusi trebuie sa zadarniceasca cu orice pret razboiul civil pe baza acestor trei scenarii. Nemaivorbind despre faptul ca din punct de vedere moral el este si dezavantajos Si daca lucrurile stau asa, atunci este logic sa presupunem ca la provocarea unor asemenea conflicte (daca acestea vor incepe sa se declanseze) vor pune umarul mondialistii. Pentru lobby-ul mondialist ceva asemanator cu razboiul civil in Rusia poate fi avantajos inca din cateva cauze. Inceputul conflictului militar cu participarea nemijlocita a rusilor le-ar permite liberalilor din centru: 1) sa introduca dictatura politica sub pretextul "salvarii patriei" si sa scape prin forta de adversarii politicii; 2) sa treaca pe seama razboiului colapsul economic, iar economia sa fie constransa sa functioneze sub controlul direct al centrului; 3) sa abata atentia publica de la activitatea "reformatoare" care devine astazi vadit de periculoasa; 4) sa suprime cu buna stiinta, in viitor, o eventuala uniune a rusilor cu formatiunile national-statale eurasiatice vecine, sub semnul solidaritatii continentale impotriva dominatiei atlantice a Occidentului si a proiectelor mondialiste. Toate acestea ne fac sa presupunem ca promotorii variantei dure a mondialismului in Rusia vor recurge la "razboiul civil" mai ales daca pozitia regimului liberal va deveni din ce in ce mai precara. Totodata este important de remarcat ca in acest caz va avea loc din necesitate o "reorganizare structurala" in interiorul lobby-ului mondialist si o parte a lui va aparea cu lozinci patriotice sau chiar nationaliste si sovine. Este greu de spus cand anume se pot produce primele explozii. Aceasta depinde de multi factori spontani si artificiali. Chiar daca un timp oarecare nu se va intampla nimic asemanator, pericolul potential al unei cotituri a evenimentelor este mai mult decat actuala, intrucat lobby-stii mondialisti nu numai ca exista in Rusia dar si controleaza parghiile cele mai importante ale puterii politice de stat. Doar prima varianta a "razboiului civil" - mondialistii impotriva nationalistilor - ar putea fi scurta, aproape fara varsari de sange si avantajoasa pentru patrioti, pentru Rusia. Mai mult decat atat, o confruntare directa a natiunii cu dusmanii ei interni, ar conduce la victorie fortele nationale. De fapt acesta ar fi nu un "razboi civil" in sensul adevarat al acestui cuvant, ci o izbucnire de scurta durata a opozitiei active in urma careia posibilitatea unui razboi civil real, daca nu ar fi suprimata definitiv, ar fi amanata pe un timp indelungat. Pentru aceasta insa, este necesar sa fie provocati lobby-stii mondialisti pentru ca acestia sa apara sub propriile lor drapele, iar fortele patriotice ar trebui sa se uneasca in numele intereselor national-statale rusesti foarte clar evidentiate si exact nominalizate. Bineinteles ca nu este simplu (aproape imposibil) de realizat acest lucru. Pe de o parte, mondialistii nu sunt intr-atat de naivi ca sa vorbeasca in gura mare despre ura fata de tara in care ei activeaza si despre straduinta de a o distruge, iar pe de alta parte, reprezentantii fortelor national-statale, adeseori nu sunt capabili sa formuleze clar si consecvent, dar in acelasi timp scurt si convingator, bazele pozitiei lor ideologice. Acest fapt este imposibil din cauza devotamentului fata de cliseele sovieto-comuniste invechite, hipersensibilitatii, capacitatii reduse de gandire analitica, ignorarii principiilor fundamentale ale geopoliticii etc. Adevarata pace civila nu poate fi intemeiata pe baza compromisului daca cele doua parti ale compromisului sunt diametral opuse. Atata timp cat este dominant sistemul mondialist de valori, toate flancurile lui - de dreapta, de stanga, de centru - cu toata deosebirea lor, nu pun la indoiala orientarea generala. Da, intr-o asemenea situatie "pacea" este posibila, dar cu pretul pieirii statului si a excluderii radicale a fortelor nationale de la dialog. Daca sistemul national-statal de valori va deveni dominant, atunci mai poate fi vorba despre o cautare a compromisului dintre national-capitalisti, national-socialisti, national-comunisti, national-monarhisti sau national-teocrati, dar si in acest caz fortele antinationale, mondialiste, rusofobe vor fi excluse de la dialog si puse din punct de vedere ideologic in afara legii. Societatea noastra este in stare sa produca un conflict civil inspaimantator. Daca mai avem capacitatea de a influenta desfasurarea evenimentelor, sa alegem, atunci trebuie sa alegem ceea ce este mai putin rau.
|