Organizatia Natiunilor Unite si peacekeeping-ul multidimensional

Organizatia Natiuilor Unite si peacekeeping-ul multidimensional

"Sfarsitul Razboiului Rece a creat noi posibilitati in cadrul operatiunilor de mentinere a pacii sustinute de catre Organizatia Natiunilor Unite dar nu au fost de loc mai putin problematice sau mai putin restrictive decat fusese prevazut de catre euforia de la inceputul perioadei imediate incheierii Razboiului Rece."[1]

Dupa cum foarte bine este infatisat in fragmentul anterior in prezentul capitol vom nuanta trasaturile acelui peacekeeping de generatia a doua care a mai fost mentionat in cadrul acestei lucrari, vom prezenta obstacolele care se afla in calea indeplinirii misiunilor de mentinere a pacii. De asemenea vom prezenta pasii necesari in planuirea unei misiuni de peacekeeping dupa care vom prezenta evident cateva dintre misiunile mai reprezentative.

1 Principii din trecut si din prezent

In primul rand trebuie sa aducem aminte ca principiile de baza ale peacekeeping-ului au ramas aceleasi, si anume:

-consimtamantul cat si sprijinul oferit de catre partile implicate la conflict care este necesar pentru ca o misiune de mentinere sa-si poata indeplini functia principala de a mentine pacea. O pierdere sau neacordare a acestui consimtamant ar insemna transformarea misiunii de mentinere a pacii intr-una din partile directe implicate ale conflictului caz in care am parasi sfera peacekeepingului si am patrunde in cea a peace enforcementului.[2]

-impartialitatea care este necesara pentru a se mentine acel consimtamant mentionat mai sus si se refera la faptul ca misiunea nu ar trebui sa favorizeze sau sa prejudicieze vreuna dintre partile implicate in conflict.[3]

-neutilizarea fortei decat in cazuri de auto-aparare. Misiunile de mentinere a pacii sunt conduse in mod evident in tari in care sunt prezente militii sau organizatii criminale care ar putea sa afecteze si chiar afecteaza modul in care o misiune este condusa, care pot ameninta populatia civial.  In asemenea cazuri membri misiunii sunt autorizati de catre Consiliul de Securitate si primesc consimtamantul din partea partilor implicate sa utilizeze forta. O astfel de misiune fiind considerata mai robusta insa trebuie sa mentionam ca utilizarea fortei nu inseamna ca misiunea este considerata una de enforcement. Misiunile de enforcement de obicei nu au nevoie de consimtamantul partilor pentru a utiliza forta. [4]

La cele trei principii prezentate mai sus vom adauga trei alte principii care reies din activitatea indelungata a O.N.U. in domeniul peacekeeping-ului si fara de care o misiune de mentinere a pacii nu poate fi dusa la bun sfarsit cu succes.

-legitimitatea care se datoreaza faptului ca misiunea este mandatata de catre Consiliul de Securitate al Organizatiei Natiunilor Unite. De asemenea legitimitatea se datoreaza si faptului ca misiunile sunt directionate de catre Secretarul General, care este vazut ca o personalitate impartiala, si care este o figura internationala respectata.[5]

-credibilitatea unei misiuni de mentinere a pacii care se reflecta din increderea ca misiunea va fi dusa la bun sfarsit cat mai rapid posibil, va dispune de toate resursele necesare pentru a-si implementa mandatul. Credibilitatea este oferita fie de comunitatea internationala fie chiar de comunitatea locala in care se desfasoara misiunea.[6]

-promovarea unui drept de proprietate local si national, care are loc in principal prin retorica dar evident este prezent si un aspect economic si politic uneori necesar pentru a inclina balanta in favoarea acestui principiu. In anumite instante este necesar ca misiunea sa preia controlul asupra anumitor functii ale statului, iar in alte instante are loc un sprijin mai putin intrusiv al autoritatii statului pe cand in altele acesta nu exista de loc. Este important ca actorii nationali sa coopereze atat intre ei cat si cu misiunea deaorece toate parerile diferite trebuiesc luate in considerare. De asemenea promovarea acestui principiu nu numai ca confera misiunii legitimitate si credibilitate ci mai mult poate asigura sustenabilitatea capacitatii statului dupa incheierea misiunii.[7]

2 Conceptul de peacekeping multidimensional

In continuare vom prezenta cateva din motivele pentru care misiunile de mentinere a pacii s-au schimbat si criteriile in functie de care sunt alese tarile in care se vor desfasura misiunile. Vom defini conceptele de peacekeeping multi-dimensional si misiuni de mentinere a pacii integrate avand grija sa reliefam trasaturile lor si activitatile care se desfasoara in cadrul unor astfel de misiuni.

2.1 Motive si criterii

Daca ar fi sa mentionam cateva dintre motivele care au dus la o schimbare clara a tipurilor de misiuni de mentinere a pacii, schimbare vazuta de unii ca fiind una expansionista, un prim motiv ar fi "capacitatea marita a Consiliului de Securitate de a cadea deacord asupra actiunilor necesare in cadrul unor crize particulare."[8] Dupa cum am mai mentionat in cadrul acestei lucrari in timpul Razboiului Rece Organizatia Natiunilor Unite a fost supusa unei paralizii care s-a datorat aspectului bipolar al structurii puterilor in relatiile internationale din acea perioada. Odata cu sfarsitul Razboiului Rece observam o detensionare a relatiilor, alimentata de prabusirea blocului sovietic, care a permis Consiliului de Securitate sa actioneze mult mai usor. Notam bineinteles ca cel putin in perioada dintre anii 1990-1993 vetoul nu a fost folosit de loc de niciunul dintre membri permanenti ai Consiliului. Un rezultat al acestei detensionari este constituit si de prezenta in operatiuni ale trupelor provenite de la cei cinci membri permanenti ai Consiliului de Securitate dar si din tarile invecinate zonelor de conflict, practica care a fost evitata pe perioada Razboiului Rece.

De asemenea Adam Roberts atrage atentia asupra trei moduri distincte care au condus la schimbarea tipurilor de misiuni, toate aceste moduri fiind cauzate in principal de sfarsitul Razboiului Rece. In primul rand colapsul suferit de catre Iugoslavia si Uniunea Sovietica a condus la o serie de conflicte care necesitau solutionari din partea organizatiei. In al doilea rand o serie de acorduri de pace regionale care veneau din locatii precum Namibia, Afganistan, America Centrala si care aveau nevoie de impatialitate pentru a se asigura respectarea acestor acorduri. De asemenea conflictele nu mai erau privite ca fiind o incercare a unui adversar global major de a inclina balanta puterii in favoare sa asadar se prefera ca raspunsul oferit in cadrul unui conflict sa vina din parte Organizatiei Natiunilor Unite.[9]

Un alt motiv pe care il mentionam este definit de ceea ce s-ar numi optimism datorat faptului ca Organizatia Natiunilor Unite a ajuns sa joace un rol mai important, in comparatie cu rolul marginal din perioada Razboiului Rece, in problemele de securitate internationala.

Una dintre cele mai importante si mai dezbatute probleme care tine de conceptul de peacekeeping face referire la un anume criteriu de selectivitate. Pentru a ne adresa acestei probleme cu o mai mare usurinta trebuie sa ne punem o intrebare: In ce fel de situatii putem afirma ca peacekeeping-ul este potrivit si in ce tip de situatii afirmam ca nu este?

Desigur o alta intrebare la fel de pertinenta ar fi de ce trebuie sa ne gandim macar la un criteriu de selectivitate? Raspunsul la aceasta intrebare ar fi urmatorul: Organizatia Natiunilor Unite are la fel ca oricare alta organizatie anumite limite cand vine vorba de resurse, limitele aceste privind resursele necesita un anumit criteriu de selectivitate. Este clar pentru oricine ca o incercare din partea O.N.U. de a se implica in prea multe conflicte, avand aceasta limita a resurselor, ar fi dezavantajoasa din mai multe puncte de vedere atat pentru organizatie cat si pentru partile implicate intr-o disputa. Acest lucru nu ar face nimic altceva decat sa creeze o imagine negativa asupra peacekeeping-ului practicat de O.N.U. care si asa este privit cu o anumita reticenta.

Inainte de a mentiona aceste criterii de selectivitate trebuie sa readucem aminte faptul ca ele sunt folosite de catre Consiliul de Securitate acesta fiind organismul care are responsabilitatea de a mentine pacea si securitatea internationala. De asemenea mentionam ca aceste criterii pot fi privite si ca pe un set de factori care trebuiesc luati in considerare. Consiliul de Securitate raspunde la crizele care ii sunt prezentate de la caz la caz deci numarul factorilor si chiar factorii pot fi diferiti. Avand in vedere cele mentionate mai sus factorii pe care Consiliul de Securitate ii poate ia in considerare pentru a decide stabilirea sau nu a unei misiuni de mentinere a pacii sunt urmatorii:

"- daca exista o situatie a carei continuari poate pune in pericol sau chiar constituie un pericol la adresa pacii si securitatii internationale;

- daca exista organizatii si aranjamente regionale sau sub-regionale care sunt pregatite si capabile sa asiste in rezolvarea situatiei;

- daca exista un tratat de incetare a ostilitatilor si daca partile s-au angajat intr-un proces de pace cu intentia de a atinge un acord politic;

- daca exista un scop politic clar care s-ar putea reflecta din mandat;

- daca un mandat precis pentru o operatiune a Organizatiei Natiunilor Unite poate fi formulat;

- daca siguranta si securitatea personalului Organizatiei Natiunilor Unite poate fi asigurata in mod rezonabil, incluzand in special daca garantii rezonabile privind securitatea si siguranta personalului Organizatiei Natiunilor Unite pot fi obtinute de la principalele parti sau factiuni."[10]

In continuare vom prezenta doua situatii in care capacitatile Consiliului de Securitate de a lua in considerare factorii anterior mentionati sunt folosite la maxim si in care Organizatia Natiunilor Unite a actionat am putea spune cu pasi domoli. Ne referim aici la razboaiele civile si la conflictele post-sovietice.

"S-a sugerat in anumite ocazii ca Organizatia Natiunilor Unite ar trebui sa evite implicarea in razboaiele civile. S-a argumentat ca Organizatia Natiunilor Unite nu a fost conceputa pentru a ataca problema oferita de razboaiele civile, Carta ei nu are de a face cu ele, si multe implicari in razboaiele civile au fost costisitoare si nu a oferit nici o compensatie."[11]

O.N.U. a fost implicata in conflicte care au un partial caracter de razboi civil inca din perioada Razboiului Rece. Dintre tarile in care au avut loc aceste conflicte amintim: Kasmirul, Libanul si Ciprul (toate tari in care mai sunt prezente misiuni de mentinere a pacii) dar si Angola, Cambodgia, El Salvador, Mozambic, Georgia, Rwanda, Iugoslavia si Somalia. De cele mai multe ori nu exista un act de non-agresiune eficient, astfel ca trupele aflate sub egida Organizatiei Natiunilor Unite sunt in pericol si datorita acestui lucru este posibil ca aceste trupe sa fie nevoite sa se bazeze sau sa lupte impotriva uneia dintre parti ceea ce din start incalca principiul impartialitatii. Avand in vedere cele mentionate putem spune cu siguranta ca anumite conditii necesare pentru o implementare cat mai efectiva a unei misiuni de mentinere a pacii in zonele aflate sub amenintare razboiului civil lipsesc. Desigur aceste lucruri nu trebuie sa insemne neaparat ca Organizatia Natiunilor Unite nu trebuie sa intervina in zonele afectate de un razboi civil. De asemenea nu toate interventiile in aceste zone au fost incununate doar cu esecuri ci au fost raportate si succese.

"Organizatia Natiunilor Unite intampina o serie de alegeri dificile in privinta a daca, si daca da cum, sa se implice in conflictele din fosta Uniune Sovietica. Cateva dintre aceste conflicte sunt in mare parte interne apartinand in special unui nou stat, in timp ce altele (cum ar fi cele dintre Armenia si Azerbaidjan asupra Nagorno-Karabakh) au un caracter interstatal. Nu exista nici un motiv, in afara prudentei si oboselii, pentru care Organizatia Natiunilor Unite nu ar trebui sa intervina in conflictele post-sovietice."[12] Cu toate acestea Organizatia Natiunilor Unite nu a trimis in zona respectiva de cat misiuni de observatie cu un caracter care poate aduce aminte de misiunile traditionale din perioada incipienta Razboiului Rece.

Conform spuselor lui Robert Adams exista totusi anumite cazuri in care este mai sigur ca Organizatia Natiunilor Unite sa decida pentru o neinterventie chiar daca disputa in cauza ar putea reprezenta o amenintare directa la pacea si securitatea internationala. Acelasi Adams afirma ca misiunile de mentinere a pacii ar trebui sa "detina un scop strategic clar si sa fie orientate catre nevoile particulare ale tarii"[13] si ca de cele mai multe ori, din pacate, Organizatia Natiunilor Unite nu dispune de o gandire strategica viabila care ar putea aduce beneficii pe termen lung.

2.2 Peacekeepingul multidimensional: misiunile de mentinere a pacii integrate

Transformarile suferite de catre intreg mediul international inevitabil a dus la o noua generatie de misiuni de mentinere a pacii, cateva dintre aceste transformari au fost mentionate in cadrul acestui sub capitol asa ca nu vom mai insista mai mult asupra acestora. Este important sa mentionam ca aceste misiuni de obicei se desfasoara in ceea ce am numi momentul de dupa un conflict violent si ca o astfel de misiune reprezinta un amestec de capabilitati militare, politienesti si civile care trebuiesc sa sustina o implementare a unui acord de pace. In unele cazuri aceste misiuni au fost autorizate de catre Consiliul de Securitate sa preia temporar functii legislative si administrative care in mod evident apartin statului.

Una dintre cele mai importante trasaturi ale operatiunilor multidimensionale, trasatura ce le contrasteaza clar fata de cele traditionale, este reprezentata de faptul ca operatiunile acum joaca un rol important in eforturile politice de a rezolva un conflict. Aceasta trasatura se manifesteaza prin mandatarea operatiunilor pentru a promova dialogul politic si reconcilierea. Acest lucru in mod evident demonstreaza ca operatiunile multidimensionale organizate sub auspiciile Organizatiei Natiunilor Unite se bucura de un anumit nivel de legitimitate si ca ele reprezinta vointa unei comunitati internationale.

Trebuie sa notam si faptul ca aceste operatiuni multidimensionale trebuie sa se asigure ca toate activitatie desfasurate sunt ghidate de o "viziune strategica comuna"[14], de asemenea nu ne surprinde faptul ca Organizatia Natiunilor Unite a introdus conceptul de misiuni de mentienere a pacii integrate. O astfel de misiune "este una in care exista o viziune impartita de catre actorii Natiunilor Unite asupra obiectivelor strategice ale prezentei Organizatiei Natiunilor Unite la un nivel national."[15] Ideile care reies din acest fragment sunt probabil mai bine reliefate de catre Emily J. Munro care afirma ca acest concept de misiune integrata "recunoaste complexitatea problemelor si necesitatea implicarii mai multor actori din mai multe sectoare care in trecut ar fi avut scopuri incrucisate. Decat sa asiste la un continuum de la razboi la peacekeeping si apoi la peacebuilding, liniile figurative dintre aceste stadii au devenit mai neclare, necesistandu-se astfel implicarea unei multitudini de actori din diferite sectoare. () Provocarea consta in balansarea autoritatii morale a O.N.U., resursele si experienta in operatiunile de mentinere a pacii, in acelasi timp permitandu-se o flexibilitate in constructia strategiile integrate si incurajand participarea diversilor actori in acest exercitiu."[16]

Eseu: Protocolul de la Geneva Eseu: Domnia lui Alexandru Ioan Cuza 1859-1866

Din punct de vedere istoric observam aceasta schimbare catre o abordare multidimensionala si integrata incepand cu 1988. Misiunile utilizau si utilizeaza o varietate larga de activitati, unele mai noi altele mentinute si schimbate pentru a fi cat mai utile in implementarea mandatelor misiunilor de mentinere a pacii. Printre actiunile care au ramas din perioada peacekeepingului traditional dar si care au aparut ca rezultat al schimbarilor amintim :

-monitorizarea si observarea actelor de incetare a focului;

-oferirea de suport operational agentiilor de aplicare a legii;

-protejarea locuitorilor unei anumite regiuni, fie ca este vorba de o majoritate sau o minoritate;

-protejarea zonelor denumite ca zone de siguranta;

-asigurarea unei demilitarizari partiale in anumite zone unde acest lucru este necesar;

-asigurarea transportului de provizii umanitare de suport plus implementarea unei game variate de sarcini umanitare in timpul unui conflict;

-paza armelor predate si preluate dintr-o anumita zona de conflict in urma demilitarizarii;

-monitorizarea si chiar sustinerea alegerilor locale sau nationale;

-raportarea violarii dreptului conflictului armat de catre partile beligerante;

-asistarea in reconstructia guvernamentala sau a anumitor functii ale statului.

Conform Organizatiei Natiunilor Unite functiile principale care stau la baza misiunilor de mentinere multidimensionale asa cum sunt ele stipulate in Doctrina Capstone sunt urmatoarele:

"▪ crearea unui mediu sigur si stabil in acelasi timp cu intarirea abilitatii statului de a oferii securitate, avand in vedere respectul pentru statul de drept si drepturile omului;

▪ inlesnirea procesului politic prin promovarea dialogului si reconcilierii si sustinand stabilirea unor institutii de guvernanta legitime si eficiente;

▪ furnizarea unui cadru care sa asigure ca toate statele Natiunilor Unite si alti actori internationali isi urmaresc propriile activitati la un nivel de tara intr-o maniera cooerenta si coordonata."[17]

Un rol important in cadrul operatiunilor de mentinere a pacii multi-dimensionale si integrate este jucat de Reprezentantul Special al Secretarului General care ghideaza actiunile necesare, el fiind de asemenea ajutat de un Reprezentant Adjunct Special al Secretarului General/ Coordonator Rezident/ Coordonator Umanitarian.

Am adus la cunostinta in cadrul acestui sub capitol faptul ca misiunile de mentinere a pacii integrate implica si activitati care apartin domeniului de peacebuilding. Aceste activitati fiind necesare pentru o implementare cat mai eficienta a mandatului si pentru obtinerea unor rezultate cat mai bune. Inainte insa de a numi si caracteriza cateva dintre aceste activitati trebuie sa definim conceptul de peacebuilding asa cum este el in viziunea Organizatiei Natiunilor Unite:

"Peacebuildingul implica o serie de masuri menite sa reduca riscul caderii sau recaderii in conflict prin fortificarea capacitatilor nationale la toate nivelele pentru managementul de conflict, si sa ofere un fundament pentru o pace si dezvoltare sustenabila.[18]

Printre activitatile necesare implinirii scopurilor prezentate in fragmentul anterior enumeram:

◦ Dezarmarea, demobilizarea si reintegrarea combatantilor;

◦ Protectia si promovarea drepturilor omului;

◦ Asistenta electorala;

◦ Reforma Sectorului de Securitate;

◦ Actiuni de deminare;

◦ Sprijinirea restaurarii si extinderii autoritatii statului.

Dezarmare, demobilizare si reintegrare: reprezinta procese importante menite sa creeze un mediu stabil si sigur. Misiunile de mentinere a pacii sunt mandatate sa asiste in programele nationale de DDR si implica: asistenta tehnica; colectarea si distrugerea de armamente, munitii si alte materiale de acest tip; oferirea de asistenta fostilor combatanti pentru a isi asigura moduri de viata sustenabile.

Protectia si promovarea drepturilor omului: in mod evident o activitate necesara, am putea spune chiar imperativa. Abuzurile si incalcarile drepturilor omului fac parte din ceea ce numim conflicte si sunt de asemenea si rezultate ale acestor conflicte. Operatiunile de mentinere a pacii sunt de regula mandatate pentru a monitoriza si investiga orice abateri sau violari ale drepturilor omului, si de a ajuta statele sa imbunatateasca sau sa recreeze aceste capabilitati unde este necesar acest lucru.

Asistenta electorala: fara indoiala practica electorala este foarte importanta si face parte din ceea ce am putea numi activitatile unui stat democratic. In statele in care sistemul electoral nu functioneaza tocmai din cauza unui conflict care a destabilizat functiile normale a statului O.N.U. poate fi solicitata pentru a oferi asistenta electorala. Aceasta asistenta se refera la organizarea, monitorizarea unor alegeri libere si cinstite oferind consultanta tehnica, protectie, suport logistic. Pentru a indeplinii aceste scopuri misiunile sunt prevazute cu personal calificat care vine din partea Diviziei pentru Asistenta Electorala a Organizatiei Natiunilor Unite.

Reforma sectorului de securitate: este o componenta importanta in cadrul unei operatiuni de mentinere a pacii tocmai pentru ca presupune implementare de activitati de restaurare si fortificare a statului de drept. In functie de situatie o misiune de mentinere a pacii poate fi mandatata sa ajute la restaurarea, restructurarea si chiar antrenarea trupelor de politie sau armate ale unui stat. De asemenea astfel de misiuni sunt uneori capabile sa fortifice sistemele nationale de justitie si sa promoveze reforme judiciare.

Actiuni de deminare: trebuie sa intelegem ca aceste actiuni nu presupun doar deminarea in sine. Astfel de actiuni sunt mai cuprinzatoare si pot cuprinde urmatoarele activitati necesare pentru recrearea unui mediu sigur si stabil:

- educatie cu privire la riscul minelor;

- deminare;

- asistenta victimelor care poate include reabilitarea si reintegrarea lor in societate;

- distrugerea minelor si a altor materiale de acest tip.

Sprijinirea restaurarii si extinderii autoritatii statului: cel mai bun mod prin care aceasta se poate realiza este prin crearea unui mediu de securitate, oferind ajutor politic sau coordonand activitatile celorlalti actori internationali implicati.

Este foarte important sa intelegem ca toate aceste schimbari din cadrul operatiunilor de mentinere a pacii nu s-au petrecut peste noapte ci au in spate ani de experienta. Experienta fiind preluata atat din misiunile care au fost incheiate cu succes cat si din cele care au fost caracterizate ca find esecuri.

3 Misiunile de mentinere a pacii

Acest sub capitol se va ocupa cu prezentarea unui numar de misiuni care au fost fie incheiate fie continua pana in ziua de azi. Incepand cu perioada imediata incheierii Razboiului Rece si pana in prezent Consiliul de Securitate a Organizatiei Natiunilor Unite a mandatat peste 40 de operatiuni de mentinere a pacii care se inscriu intr-un fel sau altul peacekeeping-ului           multidimensional. Sa prezentam o lista cu toate aceste misiuni ar fi o sarcina inutila pentru constructia acestui sub capitol asadar ne vom limita la a le enumera doar cele care vor fi prezentate in continuare: UNFICYP (United Nations Peacekeeping Force in Cyprus); UNOSOM (United Nations Operation in Somalia);MINURSO (United Nations Mission for the Refferendum in Western Sahara); UNMIBH (United Nations Mission in Bosnia and Herzegovina).

UNFICYP

Context istoric: "Conflictul in Cipru este rezultatul unui proces de dezintegrare politica, unde o societate care de decade impartea o istorie si o cultura a evoluat in nationalitati diferite. Saga Ciprului (1964-) demonstreaza inca odata influenta disruptiva a diferentelor etnice si cum aceasta poate conduce la un conflict atat la un nivel local dar si international."[19]

Ciprul devine un stat independent la data de 16 august 1960 pentru ca o luna mai tarziu sa devina membrul al Organizatiei Natiunilor Unite. Acordurile dintre Turcia, Grecia, Marea Britanie si Ciprul privind constitutia Ciprului nu au rezolvat decat problemele primelor trei problemele cipriotilor ramanand. Care ar fi aceste probleme ale cipriotilor? In primul rand trebuie sa mentionam faptul ca cipriotii sunt impartiti etnic in ciprioti greci si ciprioti turci. Problema consta in faptul ca sistemul britanic impus Ciprului ca si colonie a alienat cipriotii greci desi acestia formau populatia majoritara a tarii. Aceasta a facut ca miscarea pro-enosis, care milita pentru unirea cu Grecia, sa lanseze o campanie de violenta. Cipriotii turci care, conform sistemului britanic, completau puterile politienesti exclusiv devenisera in mod evident tinta acestor violente. Astfel la randul lor cipriotii turci au creat o miscare de rezistenta care favoriza o divizare a insulei. Toate aceste tensiuni si diviziuni au condus la acordurile mentionate mai sus, acorduri asupra constitutiei care balansa intr-un fel sau altul atat interesele comunitatii cipriote grecesti cat si a celei cipriote turcesti. Din nefericire constitutia a fost privita de catre cipriotii greci ca fiind nimic altceva decat un compromis in drumul spre enosis, iar pentru cipriotii turci constitutia era privita ca si un complot care avea sa conduca la enosis. In mod evident aplicarea principiilor prezente in constitutie a intampinat o serie de obstacole si dificultati toate conducand la crize constitutionale. Iar tensiunea creata intre cele doua comunitati a atins apogeul in 21 decembrie 196 La data de 27 decembrie Consiliul de Securitate al O.N.U. a fost intrunit pentru a raspunde unei plangeri din partea Ciprului conform careia Turcia a intervenit in problemele interne ale Ciprului si s-a folosit de acte de agresiune. Turcia a negat aceasta plangere mentionand ca liderii cipriotilor greci in continuu au incercat sa anuleze toate drepturile cipriotilor turci.

In luna februarie a anului 1964 dupa ce toate incercarile de a restaura pacea pe insula au esuat si la cererea Marii Britanii si a Ciprului, in baza unei rezolutii a Consiliui de Securitate UNFICYP a fost infiintata. Mandatul UNFICYP a fost clar si afirma ca operatiunea avea sa foloseasca toate resursele disponibile pentru a preveni o reincepere a luptelor armate, pentru a contribui la restaurarea si mentinerea legii si ordinii.

Ostilitatile produse in vara anului 1974 au condus la rezolutii din partea Consiliului de Securitate pentru un acord de incetare a ostilitatilor care avea sa fie supravegheat de catre UNFICYP. Cu acest scop s-au creat linii de demarcatie dealungul insulei si zone de tampon care aveau sa ajute UNFICYP in ceea ce se spera a fi o supraveghere cat mai atenta si sigura. Trebuie mentionat ca totusi nu exista un acord formal de incetare a ostilitatilor ceea ce ingreuneaza cu mult misiunea UNFICYP asfel membrii misiunii s-au confruntat cu sute de incidente dealungul anilor.

Dat fiind faptul ca mandatul UNFICYP este activ si in prezent nu este nici o indoiala ca aceasta misiune se incadreaza in ceea ce pana acum am numit misiuni de mentinere a pacii integrate si multidimensionale. Asftel observam actiuni de DDR, spre exemplu distrugerea in 2002 a armamentelor cumparate de catre guvernul cipriot. De asemenea se pastreaza o legatura importanta intre fortele politienesti ale O.N.U. si cele nationale, aceasta componenta fiind fortificata in 2003 datorita deschiderii anumitor pasaje de catre cipriotii turci. Observam evident si dovezi ale ajutoarelor umanitare care vizau o reluare a vietii civile in zonele protejate, iar spre acest scop UNFICYP a facilitat si incurajarat reinceperea agriculturii in zona, asigurarea energiei electrice dar si a apei curente, asigurarea de servicii medicale, facilitarea contactelor normale intre cipriotii greci si turci, si chiar continuarea serviciului postal.

Date despre misiunea UNFICYP: Misiunea a inceput in 1964 si este activa si in prezent avand ca si arie de implementare insula Cipru, sediul misiunii fiind in Nicosia. Initial fortele trebuiau sa atinga un numar de 7000, misiunea incepand cu un numar de 6000 de persoane. In mod evident pe parcursul anilor acest numar a variat, fie a fost redus fie ridicat, pentru ca in prezent sa fie atins un numar de 986 dintre care 869 fac parte din trupele militare iar 69 trupele politienesti asistate de un staff international si civil. Contributiile la personalul militar au venit din partea: Argentinei, Austriei, Canadei, Croatiei, Ungariei, Slovaciei si Marii Britanii. Contributiile la personalul politienesc au provenit din: Argentina, Australia, Bosnia-Hertegovina, Croatia, El Salvador, India, Irlanda, Italia si Olanda. Pierderi de vieti umane s-au inregistrat: 169 de morti din partea personalului militar, 3 din cadrul fortei politienesti, 7 din cadrul personalului civil. Ultimul buget aprobat pentru UNFICYP pe perioada anului 2008-2009 noua este in valoare de 57,39 de milioane de dolari americani incluzand contributii voluntare din partea Ciprului si Greciei.[20]

UNOSOM

Context istoric: "Spre deosebire de alte state africane problemele Somaliei nu au avut o origine etnica. In zona Somaleza se afla probabil cea mai omogena comunitate etnica dintr-o singura locatie de pe continentul African. Aproape intreaga populatie este formata din musulmani suniti. Somalezii toti vorbeau aceasi limba si impartaseau aceleasi obiceiuri, traditii si culturi. () In ciuda acestei omogenitati somalezii nu se identificau cu alti somalezi netinand cont de origini ci tinand cont de originile genealogice patrilineale. Aceste clanuri se divizau mai departe in sub clanuri si eventual in familii imediate. Cu asa o fragmentare nu este de mirare ca Somalia ar fi trebuit sa descinda intr-o violenta perpetua de genul celei care a caracterizat anul 1991 si care a condus la o interventie din partea Organizatiei Natiunilor Unite.[21]

Conflictul in Somalia a inceput odata cu caderea presedintelui Siad Barre din ianuarie 1991 care a condus la lupte intre clanuri pentru putere, Mogadishu astfel impartindu-se in doua. Cele doua factiuni care se aflau in spatele actelor de violenta, una sustinandu-l pe presedintele interimar Ali Mahdi Mohamed iar cealalta sustinandu-l pe generalul Mohamed Farah Aideed.

"In perioada dintre noiembrie 1991 si martie 1992 razboiul a fost responsabil pentru aproximativ 30.000 de morti si 27.000 de raniti. Pana in 1992 aproximativ 5.000 de oameni mureau zilnic, 1.5 milioane erau in pragul mortii si altii 4.5 milioane se apropiau de foamete. Nu existau serviciile de baza cum ar fi cele electrice, de comunicare, de transport sau sanatate."[22]

Toate incercarile din partea O.N.U. si a altor organizatii internationale de a oferi asistenta umanitariana esuasera pana cand la initiativa Secretarului General liderii celor doua factiuni s-au intalnit si s-a ajuns la un acord de incetare a ostilitatilor. Implementarea acordului avea sa fie supravegheata de catre misiunea UNOSOM. Din nefericire UNOSOM avea sa fie, cel putin initial o misiune de mentinere a pacii traditionala. Zona de implementare avea sa fie doar in Mogadishu iar din personal faceau parte 50 de observatori militari care urmau sa supravegheze implementarea acordului de ambele parti si o trupa de 500 de militari care aveau sa ofere protectia necesara operatiunii umanitare.

UNOSOM a inceput sa semene cu o misiune de mentinere a pacii multidimensionala abia dupa raportul Secretarului General din iulie si august 1992 unde se descria clar situatia tarii si unde erau mentionate masurile necesare pentru a remedia situatia. Printre masuri se numarau: operatiunile de airlift; crearea unei zone sigure la granita dintre Somalia si Kenya care avea sa joace rolul unei rute necesare pentru aprovizionarea cu alimente si seminte pentru a se pune capat foametei; o desfasurare a patru unitati aditionale pentru a se asigura protectia convoaielor cu ajutor umanitarian; stabiliriea unui sediu central impartit in patru zone care avea sa fie conduse de un oficial civil. In luna septembrie ale aceluiasi an planul a fost aprobat. Un lucru foarte important de mentionat este implicarea a sase organizatii apartinand O.N.U. din care amintim: FAO (Food and Agriculture Organization), UNDP (United Nations Development Program), UNICEF, UNHCR (United Nations High Comissioner for Refugees), WFP, WHO (World Health Organization).

In cadrul UNOSOM a fost autorizata si folosirea fortei pentru auto-aparare dupa ce autoritati somaleze care nu doreau prezenta O.N.U. au deschis focul asupra trupelor care incercau sa ofer ajutor in zonele care aveau mai mare nevoie, mai mult vehiculele si echipamentele trupelor fusesera furate in mai multe cazuri. O rezolutie a Consiliului de Securitate mandata UNOSOM sa utilizeze orice mijloace necesare pentru a se putea stabili o zona stabila pentru operatiunile umanitare. O caracteristica importanta a UNOSOM a fost prezenta UNITAF (Unified Task Force), o forta creata de Statele Unite Americane menita sa creeze o zona de siguranta pentru a se asigura operatiunile umanitare. Pe langa trupele americane in UNITAF au mai participat contingente din diferite alte tari: Australia, Belgia, Botswana, Canada, Egipt, Franta, Germania, Grecia, India, Italia, Kuweit, Maroc, Noua Zeelanda, Nigeria, Norvegia, Pakistan, Arabia Saudita, Suedia, Tunisia, Turcia, Emiratele Arabe Unite, Marea Britanie, Zimbabwe.

In primavara lui 1993 are loc tranzitia de la UNITAF la UNOSOM II mentionandu-se ca desi UNITAF inregistrase anumite succese, misiunea de a crea o zona sigura nu fusese indeplinita, si ca acest scop va fi preluat de catre noua misiune. UNOSOM II avea sa continue munca prin dezarmament si retorica de reconciliere a partilor, va recladi economia si viata sociala si politica a poporului somalez.

Date despre misiunea UNOSOM: Misiunea s-a desfasurat pe teritoriul Somaliei, avand sediul la Mogadishu. Efectivele militare au atins un numar maxim de 50 de observatori militari, 3500 din partea personalului de securitate, 719 din partea personalului militar asistat de personal civil local si international. Contributii personalului au fost din partea: Australiei, Austriei, Belgiei, Canadei, Egiptului, Fijiului, Finlandei, Indoneziei, Iordanului, Marocului, Norvegiei, Pakistanului. In ciuda evolutiei violente ale conflictului s-au inregistrat 6 pierderi militare. Bugetul a fost de 42,9 milioane de dolari americani.[23]

MINURSO

Context istoric: Teritoriul de Nord-Vest al Saharei a fost administrat de catre Spania pana in 1976. Tarile invecinate, Marocul, Mauritania si Algeria, au avut pretentii asupra teritoriului respectiv dar aceste pretentii au fost opuse de Frontul POLISARIO ( Frontul Popular de Eliberare al Saguia el-Hamra si Rio de Oro). Mauritania renunta la orice fel de pretentii din 1979 iar Marocul reintegreaza zona in propriul teritoriu si duce lupte impotriva Frontului POLISARIO care era ajutat de catre Algeria. Inca din 1985 Secretarul General al organizatiei Natiunilor Unite impreuna cu OAU(Organization for African Unity) au initiat discutii cu partile implicate in conflict. Discutiile au condus la un set de propuneri acceptate de catre ambele parti, aprobate de catre Consiliul de Securitate si au condus la crearea MINURSO in 1991. Propunerile formulau un plan care presupunea o perioada de tranzitie in care Reprezentantul Special al Secretarului General avea responsabilitate majora asupra oricarei chestiuni care tinea de un referendum. Prin acel referendum populatia Saharei de Vest trebuia sa aleaga intre independenta sau o integrare in Maroc. Inaltul Comisar pentru Refugiati al Organizatiei Natiunior Unite urma sa implementeze un program de repatriere pentru toti votantii eligibili aflati in afara teritoriului. Perioada de tranzitie incepea deodata cu implementarea acordului de incetare a ostilitatilor si avea sa se termine odata cu proclamarea rezultatelor referendumului.

Printre actiunile pe care MINURSO trebuia sa le duca la indeplinire se numarau: monitorizarea acordului de incetare a ostilitatilor; verificarea reducerii trupelor marocane din zona; monitorizarea detentiunii trupelor marocane si a Frontului POLISARIO in locatii specificate; conducerea de negocieri in vederea eliberarii prizonierilor politici sau a detinutilor si monitorizarea schimbului de prizonieri de razboi; implementarea programului de repatriere; identificarea si inregistrarea votantilor; organizarea unui referendum liber si cinstit si proclamarea rezultatelor acestuia. Prezenta MINURSO a permis acordului de incetare a ostilitatilor sa dainuiasca, dar din cauza mai multor diferente de opinie dintre cele doua parti implicate  perioada de tranzitie incepe abia din 1994, desi Comisia de Identificare a MINURSO fusese creata din 199 Din nou anumite divergente, unele chiar cauzand o retragere a personalului civil al O.N.U. in 1996, au incetinit in mod evident procesul de identificare coducand astfel la incheierea lui abia in 1999. Listele provizorii care insumau numele aplicantilor eligibili dintre 1994-1995 si 1998-1999 atingeau un numar de aproximativ 80.000 din un total de aproximativ 149.000, de asemenea aproximativ 70.000 au facut recurs.

In ciuda faptului ca procesul de identificare fusese complet divergentele privind repatrierea refugiatilor, a procesului de recurs si a multor alte aspecte ale planului initial continua dar la fel si misiunea MINURSO.

Date despre misiunea MINURSO: MINURSO a fost infiintata in 1991 avand ca locatie Sahara de Vest si sediul central la Laayoune. In privinta personalului in prezent MINURSO este alcatuita din 20 de trupe militare, 6 ofiteri de politie, 192 observatori militari, un personal civil international format din 100 de persoane, unul civil local format din 160 de persoane si 19 voluntari din partea Organizatiei Natiunilor Unite, de asemenea s-au inregistrat fatalitati atingand numarul de 15. Printre tarile contributoare la personal amintim: Argentina, Austria, Bangladesh, Brazilia, China, Croatia, Djibouti, Egipt, El Salvador, Franta, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Mongolia, Nigeria, Polonia, Rusia, Sri Lanka, Uruguay si Yemen. Bugetul aprobat pentru perioada 2008-2009 este de aproximativ 50 de milioane de dolari americani.[24]

UNMIBH

Context istoric: Dupa incetarea luptelor din Bosnia si Hertegovina din septembrie 1995 UNPROFOR a monitorizat un acord de incetare a ostilitatilor in perioada necesara pentru inceperea negocierilor asupra unui tratat de pace; negocieri care au avut loc la Dayton (Ohio). La Londra la conferinta de Implementare a Pacii a fost numit Inaltul Reprezentant pentru implementarea acordului de pace din Bosnia si Hertegovina iar in 14 decembrie 1995 la Paris s-a semnat tratatul de pace intre Bosnia si Hertegovina, Croatia si Iugoslavia. La data de 20 decembrie 1995 IFOR (trupa NATO) a preluat stafeta de la UNPROFOR, aceasta misiune fiind astfel incheiata. De asemenea la aceasi data IPTF-ul (United Nations International Police Task Force) si UNMIBH au fost create.

Una dintre misiunile IPTF a fost acea de a concentra trupele de politie nationale pe asigurarea securitatii individuale si nu pe protectia statului. IPTF-ul a recreat o forta politieneasca multi-etnica, a restructurat Ministerul de Interne, serviciul granicer si trupele politienesti trimise in misiuni de mentinere a pacii. A ajutat in recrutarea si antrenarea cadetilor proveniti din diferite grupuri etnice si de sex care fusesera slab reprezentate inainte. A oferit antrenamente speciale in domenii ca si crima organizata, control al drogurilor, controlul multimilor si managementul incidentelor majore. De asemenea IPTF s-a ocupat si de inspectia armamentelor, inchisorilor, monitorizarea traficului si crimei.

Pentru a se ocupa de problemele din domeniul drepturilor omului in cadrul UNMIBH s-a infiintat un oficiu pentru drepturile omului. Acesta trebuia sa: investigheze violari ale drepturilor omului de catre agentiile de aplicare a legii; sa ia masuri impotriva acestor incalcari; sa monitorizeze si sa asigure implementarea masurilor de corectie. Cu aceste scopuri oficiul a investigat incidentele serioase de abateri ale agentilor de politie dar si a agentiilor de aplicare a legii. Se exercita un control destul de puternic asupra celor care inca putea face parte din fortele politienesti locale prin tinerea unui registru al personalului politienesc local, efectuarea de controale asupra trecutului celor alesi, mentinerea unei baze de date cu toti ofiterii de politie care nu actionau conform standardelor IPTF.

O parte importanta a UNMIBH a fost reprezentata de programul de evaluare a sistemului judiciar. Mandatul acestui program fiind de a monitoriza si evalua sistemul tribunalelor din Bosnia si Hertegovina, fiind prima parte a unui program mai vast care avea sa reformeze sistemul judiciar. Acest program a fost condus de avocati atat din domeniul international cat si din cel national si era coordonat de Inaltul Reprezentant.

O unitate consultativa in domeniul dreptului penal a fost creata pentru a intarii legatura dintre sistemul politienesc si sistemul judiciar. Acesta monitoriza anumite spete, sfatuia IPTF in legatura cu problemele legale procedurale si antrena politia locala in legatura cu anumite proceduri.

O unitate a afacerilor civile (afacerilor de stat) trebuia sa ofere asistenta membrilor UNMIBH cu privire la dezvoltarea si implementarea politicilor si analiza strategica. De asemenea un birou al afacerilor cu publicul avea sa se ocupe de dezvoltarea, administrarea si implementarea unei strategii de informare a publicului. Din acest birou faceau parte purtatori de cuvant, experti din domeniul media si a relatiilor cu publicul.

Un birou de administratie se ocupa cu administrarea resurselor, oferind sprijin logistic financiar, administrand transportul si comunicatiile.

Doua fonduri au fost infiintate care ofereau resursele esentiale misiunii UNMIBH. Unul dintre ele era Fondul pentru Restaurarea Serviciilor Publice Esentiale din Sarajevo care atingea suma de 21 de milioane de dolari americani si care a finantat proiecte importante in domeniul: sanatatii publice, adaposturilor, energiei, apei, comunicatiilor, transportului, educatiei. Al doilea a fost Fondul pentru Programul de Asistenta a Politiei care a atins suma de 16 milioane de dolari americani si care a finantat programele de baza menite sa asiste politia locala si agentiile de aplicare a legii, oferind echipamente, uniforme si cursuri de imbunatatire.

Programele care au stat la baza reformei au fost in numar de sase fiecare avand un scop definit: reforma politieneasca, restructurare politieneasca, politie/sistemul judiciar, cladire institutionala si cooperare inter-politieneasca, sensibilizarea opiniei publice si participare in alte misiuni de mentinere ale pacii sustinute de catre Organizatia Natiunilor Unite.

UNMIBH a demonstrat clar ca utilizand un plan strategic si intr-o perioada de timp acceptabila Organizatia Natiunilor Unite era in stare sa duca la bun sfarsit un mandat complex. La finalul misiunii un standard inalt al securitatii fusese cladit, existand institutii si mecanisme capabile sa lupte impotriva terorismului si a crimei organizate.

Date despre misiunea UNMIBH: Misiunea a inceput in decembrie 1995 si s-a incheiat in decembrie 2002. A avut ca arie de implementare Bosnia si Hertegovina sediul central fiind postat la Sarajevo. Personalul a fost format dupa cum urmeaza : personal politienesc: aproximativ 1400; personal civil international: 395 si personal civil local: aproximativ 1200. Pierderile de vieti umane au fost mici, 12 persoane in total. Contingentele au provenit din tari ca si: Argentina, Austria, Banglades, Bulgaria, Canada, Chile, China, Cehia, Danemarca, Egipt, Estonia, Fiji, Finlanda, Franta, Germania, Ghana, Grecia, Ungaria, Islanda, India, Indonezia, Irlanda, Italia, Kenya,Lituania, Malaezia, Nepal, Olanda, Nigeria, Norvegia, Pakistan, Polonia, Portugalia, Romania, Rusia, Senegal, Spania, Suedia, Elvetia, Tailanda, Turcia,Tunisia Ucraina, Regatul Unit al Marii Britanii, Statele Unite ale Amercii si Vanuatu.[25]

Incheiem acest sub capitol cat si intregul capitol avand siguranta ca reliefarea conceptului de peacekeeping multidimensional si a misiunilor integrate a fost realizata intr-o maniera pe cat de compacta pe atat de comprehensiva.

Concluzie

Dupa zile intregi si uneori chiar seri, si ocazional o noapte sau doua in care m-am documentat, am citit, am cerut pareri, am procesat informatiile necesare pentru a infatisa intr-un mod oarecum restrans de anumite criterii si limite de redactare dar de asemenea intr-o maniera inteligibila am ajuns in acea parte a acestei lucrari in care trebuie sa tragem linie si sa stabilim daca toata munca depusa a fost sau nu in zadar. Adica a venit vremea sa vedem daca am reusit sa prezentam ceea ce ne-am propus sa prezentam, daca am atins punctele ce trebuiau atinse si ce anume am invatat de pe urma aceste experiente.

La inceputul acestei lucrari, chiar in introducere am mentionat ca una din sperantele mele pentru aceasta lucrare este ca prin ea sa-mi imbogatesc eu cunostiintele. Din acest punct de vedere pot sa spun ca nu am dat gres, stiu prea bine ce inseamna peacekeepingul si in ce conditii poate incepe si incheia o astfel de misiune. Am ajuns sa cunosc si sa fac diferenta intre peacekeeping, peace building si peace enforcement si pot la fel de bine sa enumar si chiar sa explic ce tip de activitati se pot desfasura in cadrul unei misiuni de peacekeeping fie ea traditionala sau de generatia a doua. Nu ar avea rost sa insir tot ceea ce am invatat cand este evident ca am invatat si prin simplul fapt ca scriu aceste concluzii.

Sunt de asemenea sigur ca am reusit sa reliefez conceptul de peacekeeping intr-un mod cat mai cinstit si cat mai clar, ambele fiind foarte importante din punctul meu de vedere. Cat despre inteligibilitatea lucrarii indraznesc sa spun ca am structurat si scris lucrarea in asa fel incat sa fie accesibila atat unui student familiarizat cu termenii si conceptele utilizate in domeniul relatiilor internationale dar si unuia care citeste despre peacekeeping pentru prima oara. De asemenea consider ca am fost impartial in structurarea acestei lucrari dar trebuie sa mentionez ca la fel cum nu putem categorisi orice pe lumea asta ca fiind doar alb si negru la fel nu putem spune ca exista o obiectivitate absoluta.

Tocmai aceasta impartialitate sau obiectivitate oricat de imperfecta ar fi ea imi permite sa trag doua concluzii importante asupra conceptului de peacekeeping dar si asupra Organizatiei Natiunilor Unite.

O prima concluzie, care este cat se poate de simpla, si care sunt sigur ca i-ar atrage pe cei mai optimisti dintre viitori cititori ai acestei lucrari ar fi urmatoarea:

Organizatia Natiunilor Unite ofera un sistem aflat in permanenta miscare, gata oricand sa fie supus anumitor imbunatatiri. De asemenea acest sistem prin peacekeeping a produs anumite rezultate care nu pot si nici nu ar trebui sa fie contestate. Mai mult Organizatia Natiunilor Unite ar trebui sa duca la bun sfarsit munca inceputa cu 64 de ani in urma, evoluand in continuare, demostrand lumii ca este capabila de mult mai multe decat s-a crezut vreodata posibil.

A doua concluzie la care am ajunst nu este una pesimista si nici macar sceptica. E drept cea de-a doua concluzie se refera la faptul ca exista anumite conflicte pe care sistemul creat de catre O.N.U. pare a fi nepotrivit sau incapabil sa le gestioneze. De asemenea sunt multe alte conflicte in lume pe care O.N.U., din cauza resurselor, nu le adreseaza ci raman simple dosare, cereri sau statistici care nu fac altceva decat sa se mareasca pe zi ce trece. Asadar intelegem pesimistii si scepticii care considera O.N.U. ca fiind o structura incapabila sa ofere un raspuns cu privire la o lume globalizata, care inca mai este macinata de conflicte etnice, religioase, teritoriale si de ce nu ideologice.

In mod evident nu putem sa ne gandim la Organizatia Natiunilor Unite ca si la un panaceu menit sa opreasca flagelul razboiului, dar nici nu putem face afirmatia ca aceasta este doar un placebo. Loc de imbunatatire va fi tot timpul, perfectibilitatea fiind scopul care trebuie atins fie ca esti om sau o organizatie, tinand minte ca nu destinatia este foarte importanta cat drumul parcurs pana acolo. Asadar putem spune ca pana in prezent O.N.U. a parcurs un drum lung, uneori facand doi pasi inainte si doi pasi inapoi, alteori trecand peste obstacole la care nici macar initiatorii acestui program nu s-ar fi gandit.

Nu sunt in nici o masura sa ofer o concluzie pesimista sau macar sceptica, las aceasta sarcina in seama altora care probabil sunt intr-o mai mare masura sa o faca. De asemenea nu voi spune ca sunt in totalitate optimist privind viitorul O.N.U., al peacekeepingului, sau asupra viitorului pe care acestea incearca sa le protejeze. Realizez ca exista posibilitatea sa par naiv, dar nu consider naivitatea a fi o trasatura neaparat rea. De asemenea recunosc ca e posibil ca prin aceste conlcuzii sa nu fac altceva decat sa sporesc un anumit sentiment de ambiguitate dar aceasta este lumea in care traim, fie ca vrem sau nu este o lume a nuantelor si sper ca am reusit sa portretizez macar o bucatica a acestei lumi.

BIBLIOGRAFIE:

▪ Carta Natiunilor Unite, San Francisco, 1945

▪ Chester A. Crocker, Fen Osler Hampson, Pamela R. Aall, Managing Global Chaos Sources of And Responses To International Conflict, Editura United States Institute of Peace Press, Washington D.C., 1996

▪ Haas Ernst, Why we still need the United Nations, Institute of International Studies, University of California, 1986

▪ Kaufmann Johan, United Nations decision making, Editura Sijthoff & Noordhoff, Rockville, Maryland, 1980

▪ LTC Chee Vui Chung, Proposed Reforms for the UN in the Post Cold War Security Enviroment, publicat in Journal of the Singapore Armed Forces, iulie-septembrie 1999

▪ Munro Emily, Multidimensional and Integrated Peace Operations: Trends and Challenges, Geneva Centre for Security Policy, Geneva

▪ O neill John Terrence, Rees Nicholas, United Nations Peacekeeping in the Post-Cold War Era, Editura Routledge, New York, 2005

▪ Rezolutia 337(V) a Adunarii Generale, 3 Noiembrie 1950

▪ Ruggie Gerard John, Constructing the World Polity, Essays on International Institutionalization, Editura Routledge, 1998

▪ Savage Katharine, The story of the United Nations,Editura Bodley Head, London, 1964

▪ Stephen Ryan, The United Nations and International Politics, Editura Macmillan Press LTD, 2000

▪ United Nations, Department of Peacekeeping Operations, Department of Field Support, United Nations Peacekeeping Operations Principles and Guidelines, 2008

▪ Woods Ngaire, Explaining International Relations since 1945, Oxford University Press, 1996

▪ http://www.un.org/Depts/dpko/dpko/pastops.shtml

▪ http://www.un.org/Depts/dpko/dpko/currentops.shtml#africa

▪ http://www.un.org/en/documents/charter/index.shtml

▪ http://www.un.org/en/mainbodies/index.shtml

▪ http://pbpu.unlb.org/PBPS/Library/Capstone_Doctrine_ENG.pdf

▪ http://www.mindef.gov.sg/safti/pointer/back/journals/1999/Vol25_3/htm