O abordare strategica a problematicii politicilor regionale - obiectivele politicilor regionale

Prezentarea notiunii de politica regionala

Anii '70 reprezinta un moment de cotitura, in ceea ce priveste abordarea

politicilor de dezvoltare economica si sociala, in tarile vest-europene. Aceasta

noua abordare s-a datorat transferului de prerogative dinspre centrul sistemelor

administrative, respectiv guvernul central, inspre autoritatile si comunitatile

locale, prin crearea mecanismelor de functionare a politicilor regionale.

In contextul falimentului "statului bunastarii" si a dorintei de autonomie a

colectivitatilor locale, sistemul european (si aici se poate include intregul

complex de probleme care s-a manifestat la toate nivelurile pe palierul individinstitutii

suprastatale) s-a modificat sub impactul a doua procese care s-au

sprijinit reciproc, desi sunt contradictorii. Aceste procese au pus in discutie

pozitia statelor ca actori unici pe plan intern si international si reprezinta

procese de integrare si fragmentare. Prin modificarile pe care le-au indus in

sistemele administrative europene, cele doua procese au facut sa creasca

importanta regiunilor odata cu relevanta pe care au dobandit-o institutiile

societatii civile in detrimentul statelor pe plan international. Astazi, se vorbeste

din ce in ce mai mult de o "Europa a regiunilor" si a devenit din ce in ce mai

evident faptul ca regiunile nu reprezinta doar un nivel intermediar intre

autoritatile centrale si cele locale ci devin o a treia latura, alaturi de stat si

localitati, formand astfel triunghiul in care se dezvolta procesul de integrare

europeana

Intrucat fiecare tara incearca sa raspunda in felul sau si in functie de traditia

ei istorica, problemei regionale, ideea de regiune apare destul de ambigua.

Consiliul Europei a considerat regiunea, ca fiind, "un interval de dimensiune

medie susceptibil de a fi determinat geografic si care se considera ca omogen".

Din aceasta perspectiva rezulta faptul ca daca regiunii nu i se poate atribui o

scara tip, in ce priveste dimensiunea teritoriului, legatura dintre acest teritoriu si

elementul uman care-l ocupa, element care apare ca o constientizare a

caracterului omogen al regiunii, trebuie sa fie prezenta intotdeauna cand este

vorba de definirea regiunii.

Din punctul de vedere al Uniunii Europene, definitia data regiunii este

mai degraba una administrativa, regiunea fiind astfel considerata "esalonul

imediat inferior celui al statului", esalon care, in functie de competentele care iau

fost acordate de catre legislativ, in cazul sistemelor administrative unitare,

sau pe care si le-a acordat, in cazul sistemelor administrative federale,

gestioneaza in plan politic si administrativ o comunitate teritoriala a carei

dimensiuni variaza in limite foarte largi.

Datorita acestui curent favorabil regionalizarii, tarile europene au

institutionalizat instrumentele de politica regionala, in vederea relansarii

dezvoltarii economico-sociale la nivel local. Acest concept al politicii regionale

reprezinta un domeniu caracterizat printr-o confruntare directa intre concepte

teoretice, abstracte, care privesc alocarea resurselor si egalitatea intre regiuni, pe

de o parte, iar, pe de alta parte urmaresc problemele imediate ale dezechilibrelor

si subdezvoltarii regionale. Se considera ca politicile regionale joaca un rol

crucial in dezvoltarea echilibrata a teritoriilor regiunilor in cazul actiunii

imperfecte a mecanismelor pietei libere. Ele au fost create in vederea crearii

conditiilor pentru realizarea unei structuri economice sanatoase, prin stimularea

dezvoltarii economice si a initiativei locale, pentru eliminarea locurilor inguste

ale cresterii economice si mentinerea sub control al factorilor perturbatori care

pot provoca tensiuni in dezvoltarea economica.

Obiectivele politicilor regionale

Dupa cum s-a mentionat, tarile Europei Occidentale au adoptat, in ultimii 20-30 de ani pentru dezvoltarea, atat locala cat si nationala, ca o modalitate principala, implementarea politicilor regionale. Aceste politici regionale sunt proprii fiecarui stat, iar Uniunea Europeana reprezinta institutia supranationala care are menirea de a asigura coerenta si coordonarea politicilor regionale.

Pentru a se justifica necesitatea existentei unei politici regionale, la nivelul unei institutii supranationale precum Uniunea Europeana se pot oferi patru argumente importante:

eficienta politicilor regionale ale statelor membre U.E. poate fi asigurata prin concentrarea fondurilor acolo unde acestea sunt cele mai necesare, adica la nivelul regiunilor cele mai defavorizate;

in al doilea rand, pentru evitarea unei concurente excesive intre tarile membre ale U.E., acest organism indeplineste un rol de coordonare;

in interiorul U.E. se urmareste realizarea unitatii sociale considerandu-se ca inacceptabila existenta unor dezechilibre majore in interiorul Uniunii;

iar, probabil cel mai important argument vizeaza faptul ca dezechilibrele majore la nivelul U.E. constituie o bariera importanta in calea integrarii europene.

In ceea ce priveste structura politicilor regionale a U.E. se poate spune ca aceasta, cel putin din punct de vedere teoretic a avut responsabilitati in domeniul politicilor regionale inca din anul 1957, an in care Tratatul de la Roma solicita Comunitatii Europene sa asigure "dezvoltarea armonioasa" a statelor membre, prin reducerea diferentelor dintre regiuni si a gradului de inapoiere economica a zonelor mai putin dezvoltate. Cu toate acestea, pana la adoptarea in anul 1985 a Pietei Unice, in primii ani de existenta Comunitatea Economica Europeana nu a adoptat nici o masura politica regionala adecvata, iar resursele financiare alocate acestui domeniu au fost reduse.

Adoptarea in anul 1985 a Programului Pietei Unice si a raporturilor privind integrarea uniunii economice si monetare a dus la cresterea importantei politicii regionale in cadrul U.E. De asemenea, opinia multor state membre ale Uniunii, cum ca acestea ar trebui sa se modifice in directia unei si mai stranse uniuni politice si economice a fost insotita si de recunoasterea faptului ca masurile in directia realizarii convergentei economice ar fi periclitate fara actiunea asociata coeziunii economice si sociale, adoptandu-se astfel cinci obiective specifice pentru politici regionale:

dezvoltarea regiunilor ramase in urma din punct de vedere economic;

conversia regiunilor aflate in declin;

combaterea somajului pe termen lung;

reducerea somajului in randul tinerilor;

modificarea structurala a agriculturii si dezvoltarea zonelor rurale.

In decursul anilor si odata cu modificarile contextului economic, politicile de dezvoltare regionala au suportat modificari substantiale. Obiectivul primar, traditional al politicilor regionale si anume reducerea dezechilibrelor si disparitatilor regionale, a trecut in plan secund, in urma unui alt obiectiv global care este mobilizarea prin restructurare.

O perspectiva generala asupra politicilor de dezvoltare regionala in Europa

Perioada care a urmat celui de-al doilea razboi mondial a subliniat faptul ca, in Europa Occidentala, instrumentele de politica regionala au cuprins masurile luate de catre guvernele nationale, pentru a oferi asistenta ariilor problema din fiecare tara, prin promovarea investitiilor si a crearii de noi locuri de munca in sectorul privat.

Realizarea acestor tipuri de politici regionale in tarile europene reprezenta, la momentul respectiv, rezolvarea sau atenuarea diferitelor tipuri de probleme locale si regionale, ce necesitau interventia directa a institutiilor guvernamentale.

Astfel, masurile adoptate au fost caracterizate de tipologia fiecarui tip de problema care necesita interventia guvernului si de specificitatea fiecarei tari, in parte. Din punctul de vedere al tarilor din nordul industrializat al Europei Occidentale, natura problematicii regionale impunea stoparea declinului economic al zonelor industriale, declin datorat incapacitatii acestor regiuni de a se adapta la schimbarile structurale, problema care era asociata si cu niveluri ridicate ale somajului pe termen lung. Pentru restul Europei, respectiv pentru tarile Sud-europene si pentru Irlanda, problematica regionala era legata de subdezvoltare, respectiv niveluri mici ale valorii PIB/locuitor, competitivitate si productivitate scazuta a muncii, rate ridicate ale somajului, lipsa locurilor de munca, precum si a infrastructurii de baza.

Pe langa aceste aspecte ale provocarilor regionale, identificate de catre guvernele europene, in deceniile trecute alte probleme care trebuiau sa fie solutionate prin intermediul politicilor regionale, erau:

probleme ale subdezvoltarii si lipsa infrastructurii de baza in mediul rural;

cresterea si dominatia excesiva a marilor orase;

regiuni foarte intinse care sufereau datorita migrarii populatiei spre alte zone.

Interventiile guvernelor centrale pentru solutionarea acestor probleme au fost justificate in diverse moduri. Prin argumente de ordin economic, care aratau ca diferentele de dezvoltare a regiunilor pot afecta negativ performantele si eficienta economiei nationale; prin vehicularea principiului "echitatii sociale" si prin argumente politice care reliefau potentialele efecte negative ce puteau rezulta din cauza dezechilibrelor regionale.

Drept urmare, majoritatea guvernelor occidentale au aplicat in cadrul

societatii politici de dezvoltare regionala, in cea mai mare parte a perioadei

postbelice, folosind instrumente politice diverse. Structura si intensitatea

aplicarii politicilor regionale au inregistrat fluctuatii mari de-a lungul timpului,

dar este posibil de-a se identifica o imagine generala a acestora in Europa

postbelica

Din punct de vedere istoric, primele masuri de politica regionala au fost

introduse in Regatul Unit, in anul 1934, ca o necesitate de solutionare a

somajului extrem de ridicat din zonele industriale. Cu toate acestea, restul tarilor

europene au adoptat primele masuri de politica regionala in decursul perioadei

1948-1960, respectiv in urma reconstructiei postbelice. Dezvoltarea politicilor

de dezvoltare regionala a avut loc intre anii 1950-1960, cuprinzand o serie de

masuri experimentale in domeniu. Tot in aceasta perioada s-a conturat ideea ca

guvernele nationale au atat datoria, cat si responsabilitatea de a sustine si

directiona dezvoltarea economica.

Perioada de varf a dezvoltarii regionale a fost inregistrata in decursul

anilor '70. In acest timp bugetele alocate, nivelul subventiilor, marimea zonelor

carora li se acorda asistenta, precum si numarul si varietatea instrumentelor de

politica regionala erau la apogeu. Totusi, incepand cu primii ani de

implementare al politicilor regionale guvernele inregistrau capacitati reduse in

directionarea firmelor si a fortei de munca inspre anumite regiuni ale unei tari.

Perioada anilor '80 a reprezentat pentru tarile vest-europene decada

reevaluarii costurilor si impactului politicilor de dezvoltare regionala. Acestea la

fel ca si alte tipuri de politici economico-sociale trebuiau, acum, sa fie definite

si evaluate in termeni de eficienta economica. Ca un rezultat al acestui nou

proces multe tari europene si-au reformulat programele de dezvoltare regionala.

In urma acestui proces, obiectivele politicilor regionale au devenit orientate

dinspre optimizarea utilizarii resurselor regiunilor catre realizarea cresterii

economice prin intermediul promovarii competitivitatii economice si adoptarea

unor masuri de combatere a somajului.

In intreaga Europa Occidentala, obiectivele initiale ale politicilor

regionale au fost initial orientate inspre reducerea dezechilibrelor regionale.

Eseu: Bogdan I (1359-1365) - domnitorul Moldovei Eseu: Centralizarea statului in Peninsula Iberica

Aceste obiective au fost initial concepute pentru reducerea dezechilibrelor

geografice sau de tip centru-periferie, crestere economica, refacerea si

consolidare infrastructurii si combaterii somajului. Drept consecinta in anii '80

s-a observat in tarile vest-europene reducerea masurilor de politica regionale

axate pe redistribuirea veniturilor inspre regiuni in favoarea unor masuri de

incurajare a schimbarilor structurale in interiorul regiunilor mai slab dezvoltate,

precum si a promovarii diversitatii si inovatiilor tehnologice in cadrul acestor

regiuni, masuri care urmaresc sporirea aporturilor acestor zone in ponderea

economiilor nationale.

Schimbarea obiectivelor initiale ale politicilor de dezvoltare regionala a

fost adoptata de catre toate tarile Europei Occidentale. Initial aceasta mutatie de

obiective a fost un raspuns la un proces de adaptare structurala pentru anumite

regiuni industriale aflate in declin. Pe langa acest aspect, factorii de decizie

implicati in derularea politicilor regionale au recunoscut faptul ca acest tip de

politici trebuie sa mai includa, pe langa masurile cunoscute si o componenta

dinamica clar precizata, care sa raspunda cerintelor foarte diverse si in continua

modificare, in ceea ce priveste restructurarea economica locala si regionala,

cresterea competitivitatii si a productivitatii muncii, inovarea si

internationalizarea continua. Toate aceste aspecte au fost mai evidente in cazul

tarilor mai mici din cadrul Uniunii Europene (Austria, Olanda si Danemarca),

tari in care diferentele interregionale au fost mai reduse si in care pozitia

concurentiala internationala a economiilor nationale a reprezentat un domeniu

primordial, subordonand astfel "egalizarea" nivelului de dezvoltare regionala

unor obiective de eficienta globala menite sa asigure o crestere economica

robusta

Si in tarile mai mari ale Uniunii Europene, Regatul Unit si Franta, s-au

observat in ultimii ani o preocupare mai profunda asupra eficientei macroeconomice,

deoarece si aceste tari au avut de suferit de pe urma somajului

ridicat, in special in ultimii 15-20 de ani, si care aveau, deasemenea, in

interiorul granitelor zone foarte extinse care se confruntau cu un declin

economic accentuat, inclusiv cu aparitia unor probleme sociale grave. Acest tip

de probleme, desi dintr-o alta abordare, a fost observat si in cazul tarilor sarace

ale Uniunii Europene. Pentru Portugalia, de exemplu, corelarea dintre politicile

industriale si cele de dezvoltare regionala reprezentau optiuni dificile pentru o

tara saraca, in contextul U.E., in care doar zonele prospere, dar sarace fata de

standardul european, erau probabil capabile sa faca fata concurentei din

interiorul Uniunii Europene.

Cu toate aceste diferente, obiectivele care privesc echitatea intre regiuni

nu au disparut din cadrul politicilor regionale ele fiind mai des intalnite in cazul

tarilor nordice.

Majoritatea tarilor nordice membre ale Uniunii Europene, inregistreaza

un declin al politicilor regionale traditionale. In schimb fata de aceste tari, in

tarile mai putin dezvoltate ale Uniunii politicile de dezvoltare regionala s-au

dovedit, intr-o foarte mare masura, mai stabile si, de-a lungul timpului, s-au

extins ca sfera de cuprindere, ca valoare a ajutoarelor acordate si ca volum de

cheltuieli efectuate. Dar, trebuie remarcat faptul ca si in aceste tari politicile de

dezvoltare regionala se confrunta in aceste momente cu unele dificultati.

Pe langa aceste diferente care se observa intre masurile de politica

regionala utilizate in cadrul Uniunii Europene de catre tarile membre, si intre

tarile mai dezvoltate si cele mai putin dezvoltate, exista, practic, si teme comune

tuturor statelor. Cea mai reprezentativa dintre acestea fiind selectivitate din ce in

ce mai mare in acordarea ajutorului regional, fenomen devenit vizibil in ultimul

deceniu

Ca urmare a acestor evolutii inregistrate de-a lungul timpului, precum si a

diferentelor de abordare a problematicii regionale intre diferite state, a devenit

deosebit de acuta intrebarea daca politicile regionale au avut vreun efect in tarile

unde au fost aplicate. Cu toate ca s-au facut incercari frecvente si extinse de

evaluare a efectelor si impactului politicilor regionale, in special prin incercarea

de-a se determina numarul de locuri de munca nou create ca efect al utilizarii

acestui tip de politici, s-a dovedit a fi greu de tras concluzii economice

pertinente si de substanta referitoare la aplicarea politicilor de dezvoltare

regionala. Dar cu toate acestea, se pare ca aplicarea si diversitatea politicilor

regionale atat la nivel national cat si la nivelul Uniunii Europene va continua.

Dupa cum s-a aratat politicile regionale au suferit mutatii semnificative in

obiective si au avut impact diferit in fiecare tara. Acest fapt a fost determinat de

coordonarea politicilor regionale de la nivelul Uniunii Europene prin folosirea

fondurilor structurale de dezvoltare regionala ca instrumente principale de

implementare al acestui tip de politici. Practic in toate tarile membre, principala

componenta a pachetului de stimulente pentru regiuni a fost reprezentat de un

grant corelat cu crearea de noi locuri de munca si cu investitii pentru demararea

unor noi afaceri si firme. Alte stimulente ale dezvoltarii regionale au fost mai

putin influente, deoarece putine tari se pot incadra in limitele stabilite de catre

Comisia Europeana in acordarea ajutoarelor. Domeniul in care se inregistreaza

cea mai sustinuta activitate si in care au loc cele mai mari controverse il

reprezinta repartizarea in teritoriu a ajutoarelor. Exista o serie de argumente

pentru aceasta stare de fapt dar, probabil, cel mai important este acela ca fiecare

largire a Uniunii Europene a marit de fiecare data gradul de eterogenitate al

membrilor sai, ingreunand posibilitatea de elaborare a unor criterii clare si

unitare de repartizare a ajutoarelor financiare. Intr-un astfel de mediu devine

foarte greu, de multe ori chiar imposibil, sa se proiecteze si sa se deruleze

sisteme de masuri pentru acoperirea zonelor asistate, care sa cuprinda toate

preocuparile regionale individuale, ale tuturor tarilor membre.

Situatia mentionata poate fi exemplificata de negocierile purtate cu tarile

nordice referitoare la aderarea acestora la Uniunea Europeana si de impactul

acestora asupra metodologiei elaborate in 198 Abordarea intalnita in cazul

tarilor nordice nu se potriveste, la fel de bine, cu posibilele largiri ale Uniunii.

Din acest motiv, se inregistreaza o tendinta puternica pentru intarirea

aranjamentelor actuale din cadrul Acordurilor Europene incheiate cu tarile

central si est-europene si plasarea lor intr-o asa numita "sala de asteptare" in

vederea integrarii acestora in cadrul Uniunii, deoarece este considerat necesara

compatibilizarea acestora din punt de vedere institutional si functional cu tarile

din interiorul Uniunii Europene.

Problematica dezvoltarii regionale in Romania

Restructurarile fundamentale prin care trece economia romaneasca in

scopul adaptarii ei la principiile si valorile economiei de piata au tangenta si cu

aspectele teritoriale ale fenomenelor economico-sociale, ceea ce induce

necesitatea fundamentarii unei politici regionale, care sa reprezinte o

componenta principala a politicii economice nationale.

In conditiile economice si sociale de dinainte de 1989, economia

romaneasca se caracteriza prin negarea sau deprecierea valorii pamantului in

calculul economic. Acest fapt s-a caracterizat timp de multi ani, prin neluarea in

calcul a pretului pamantului, intre unitatile de stat, precum si prin reconsiderarea

valorii unor bogatii economice cum ar fi: apa, prin recuantificarea calitatii

mediului inconjurator si prin fixarea tarifelor de transport a marfurilor si

persoanelor, precum si a energiei la preturi arbitrare, foarte scazute, lucru care a

diminuat asa numita "rezistenta a spatiului". Tot in aceasta perioada nu erau

luate in considerare oscilatiile preturilor materiilor prime si finite, a importantei

pietelor si ierarhiei acestora pentru productie. Realitatea ca nu se acorda atentia

necesara exigentelor pietei si a conjuncturii economice este confirmata si de

faptul ca odata un plan aprobat, acesta nu se modifica in functie de conjunctura

internationala ci se executa, in continuare, fara a se tine cont de costurile pe care

le implica finalizarea acestor actiuni.

In cadrul aceluiasi tip de economie hipercentralizata, piata fortei de

munca, unul din elementele foarte importante ale economiei regionale, nu

functiona normal. Asigurarea locurilor de munca pentru toti cetatenii, constituia

o sarcina obligatorie trasata de catre partidul unic, iar pretul fortei de munca se

stabilea centralizat la un nivel foarte scazut. De asemenea, calitatea calificarii

fortei de munca nu era compatibila cu cerintele unei economii competitive,

neexistand nici macar interesul pentru cuantificarea calitativa a acesteia. Din

aceste motive, somajul, in Romania, nu s-a manifestat deschis, ci dimpotriva,

parea sa existe chiar o importanta lipsa de forta de munca. In aceste conditii,

economia functiona cu o productivitate extrem de scazuta, cu mari costuri de

productie si cu un somaj important, dar deghizat.

Subevaluarea si in acelasi timp, supraevaluarea factorului spatial in

calculul economic a creat avantaje economiei la scara nationala, conducand la o

importanta concentrare a productiei si fortei de munca in putine intreprinderi,

localizate, in principal in marile aglomeratii urbane, protectia mediului fiind

complet neglijata.

Aceasta mostenire economica, impune in conditiile tranzitiei catre

economia de piata, schimbarea fundamentala a conceptiei asupra valorii

terenurilor si fundamentarea unei noi conceptii asupra planificarii si

implementarii, asupra politicii dezvoltarii regional teritoriale.

Restructurarea economiei regionale, precum si a celei nationale,

reprezinta un obiectiv pe care judetele singure si alte unitati administrative nu

sunt capabile sa-l atinga prin forte proprii, in actuala etapa a tranzitiei. Din acest

motiv, sprijinul autoritatii centrale a statului, prin intermediul unei politici

regionale, bine fundamentate, completat de cel al unor organizatii civile

neguvernamentale, este absolut necesara. A lasa dezvoltarea comunitatii

teritoriale in intregime actiunii pietei, ar face ca localitati si chiar zone intregi sa

decada intr-o stare cronica de subdezvoltare, iar altele, care se afla la un prag

scazut al dezvoltarii, sa nu gaseasca resurse proprii pentru depasirea situatiei

existente. Pentru sustinerea acestei idei nu trebuie uitata realitatea ca si tarile cu

o economie de piata consolidata utilizeaza instrumentele si mijloacele politicii

regionale pentru a corecta dezechilibrele si inegalitatile pe care le genereaza

economia de piata, creand in acelasi timp conditiile necesare dezvoltarii

initiativelor locale de dezvoltare.

Una dintre dilemele carora trebuie sa i se gaseasca un raspuns in cadrul

promovarii politicii regionale ar fi in legatura cu dirijarea ajutorului acordat de

stat: daca acesta trebuie dirijat spre zonele subdezvoltate, stiut fiind faptul ca

efectele unei astfel de politici nu poate da rezultate decat intr-un timp mai

indelungat, sau daca resursele limitate de care dispune statul in acest moment sa

fie destinat zonelor mai bine dezvoltate din punct de vedere al infrastructurii,

lucru care ar permite aparitia unor efecte pe termen scurt, manifestate printr-o

crestere a productiei. Aceasta optiune nu se poate materializa fara o decizie

politica clara, fiind cunoscut faptul ca intr-o perioada caracterizata prin

posibilitati limitate de investitii, revitalizarea unor regiuni subdezvoltate este

greu de realizat, singura posibilitate constituind-o, poate, identificarea unor

sectoare viabile pe piata interna sau externa prin dotari si investitii minime.

Printre dificultatile majore pe care le intampina dezvoltarea unor politici

economice locale coerente, in tara noastra, in aceasta perioada de tranzitie de la

economia centralizata de tip comunist la economia de piata, exista in mod cert

trei provocari majore la care politica regionala trebuie sa raspunda:

Necesitatea reconstructiei rapide a economiei acelor judete in care conditiile

noi ale economiei de piata manifesta slabiciuni structurale stringente, care

sunt exprimate sub forma unui somaj foarte ridicat, a subutilizarii

capacitatilor de productie existente si distrugerea infrastructurii tehnice care

a functionat pana acum.

Necesitatea utilizarii tuturor rezervelor locale si regionale pentru regenerarea

economica generala.

Asigurarea, in mod eficient a protectiei mediului, fiind cunoscut faptul ca

industrializarea masiva din perioada comunista a dus la aparitia unor

dezastre ecologice in unele zone ale tarii.

Solutionarea acestor probleme, precum si a multor altele, in aceasta

perioada de recesiune economica in care somajul se accentueaza iar inflatia se

afla la cote alarmante, reprezinta o sarcina foarte dificila pentru intreaga clasa

politica. La aceste presiuni se adauga si faptul ca populatia nu mai poate suporta

costurile tranzitiei economice si incepe sa-si piarda increderea in mecanismele

sistemului democratic. Rezulta din aceste considerente ca numai conjugarea

celor trei planuri: central, regional si local poate duce la rezolvarea provocarilor

economiei de piata.

Planificarea si monitorizarea politicilor de dezvoltare regionala ca obiectiv

strategic in dezvoltarea Romaniei

Pentru ca dezvoltarea economico-sociala a Romaniei sa poata fi relansata

este necesar ca factorii decizionali din tara sa elaboreze si sa adopte strategii

care sa fie in concordanta cu acest deziderat. Printre acestea poate fi considerata

si lansarea unei politici nationale de dezvoltare locala si regionala, construita pe

experienta tarilor vest-europene, dar care sa se articuleze pe specificitatea socioeconomica

a spatiului romanesc.

Din acest punct de vedere, planificarea si monitorizarea reprezinta etape

esentiale in demersul strategic de construire si implementare a unei politici

viabile de dezvoltare regionala in Romania.

In planificarea si monitorizarea unor politici eficiente de dezvoltare

regionala sunt necesare date statistice relevante care sa poata sa raspunda

urmatoarelor nevoi:

sa realizeze o analiza a distributiei variabilelor socio-economice si a

factorilor care influenteaza critic astfel de nevoi pe teritoriul national;

sa permita identificarea si delimitarea acelor regiuni in care nivelele

variabilelor identificate sunt prezentate ca problematice;

sa conduca la reactualizarea politicii de dezvoltare regionala, care a fost

acceptata spre a contribui la solutionarea problemelor identificate;

sa contribuie la monitorizarea folosirii resurselor materiale acordate oricarei

politici implementate, a rezultatelor obtinute imediat prin actiunea acelor

politici si evaluarea eventualului lor impact asupra problemelor identificate.

In practica, raspunzand primelor trei nevoi, se urmareste, respectarea

logica a demersului prezentat, respectiv planificarea unei politici de dezvoltare

regionala. Ultima cerinta prezentata este corelata cu alte necesitati, intrucat

rezultatele evaluarii eficientei politicilor sunt date importante pentru definirea si

eventual reformularea politicilor de dezvoltare regionala.

Recunoasterea importantei obtinerii de informatii statistice relevante nu

solicita neaparat o abordare tehnocratica, pentru ca evaluari statistice, care sa ia

in considerare factori calitativi, sunt necesare pentru a putea fundamenta

raspunsuri la diferite tipuri de solicitari.

Selectia variabilelor cheie, capabile sa reflecte cat mai bine dezvoltarea

regionala, si sa permita identificarea factorilor critici, care influenteaza aceste

variabile, cer o analiza bine fundamentata atat stiintific cat si politic. Intelegerea

informatiilor statistice este legata de furnizarea unor raspunsuri la intrebari, cum

ar fi urmatoarele: Este dezvoltarea regionala mai clar reflectata de catre nivelul

competitivitatii economice, de catre standardul de viata, sau de catre ambele?

Competitia poate fi influentata mai mult de nivelele salariale sau de nivelele de

investitii? Pot fi regiunile identificate nu numai prin omogenitate economica, ci

si prin potentialul institutional sau administrativ, care sa permita distribuirea

eficienta si implementarea politicilor?

La acest set de intrebari nu se poate raspunde printr-o singura informatie

statistica, orice raspuns convingator avand nevoie de un anumit numar limitat de

date statistice, alese cu atentie.

Printre factorii care in lumea reala deranjeaza logica planificarii si

monitorizarii politicii de dezvoltare regionala se afla continutul statisticilor deja

existente, nivelul geografic la care acestea pot fi dezagregate si costul obtinerii

de noi date.

Faptul ca, in Romania statisticile regionale sunt produse in acest moment

la nivel de judet, lucru asociat cu faptul ca acest nivel este considerat local, nu

poate servi ca un cadru viabil construirii unei politici regionale coerente in

Romania. Din acest motiv judetele trebuie agregate in grupari mai mari, incat sa

devina functionale pentru politicile de dezvoltare propuse, urmand apoi

asigurarea faptului ca aceste unitati sunt omogene in interiorul lor, in raport cu

acele probleme pe care politica de dezvoltare regionala urmeaza sa le

solutioneze

Un aspect suplimentar care trebuie corelat cu lansarea unei politici de

dezvoltare regionala in Romania il constituie relatia dintre modelul

administratiei teritoriale si distributia spatiala a activitatii economice din tara.

Este cunoscut faptul ca in orice economie vestica, politica de dezvoltare

regionala este, prin definitie, fie o recunoastere a slabiciunii economiei de piata,

fie un raspuns la faptul ca activitatile pietei nu reactioneaza adecvat la nevoile

socio-economice, care fusesera agreate politic. Politicile regionale astfel

introduse, sunt difuzate prin structuri administrative, care s-au dezvoltat in timp,

paralel cu distributia spatiala a activitatii economice.

In cele mai multe dintre tarile vest-europene modelele administrative care

existau au reprezentat o parte a problemei dezvoltarii regionale sau au furnizat o

cale relativ eficienta pentru solutionarea acesteia. In Romania relatia dintre

modelul teritorial al structurilor si institutiilor administrative a fost intrerupta

pentru o perioada de 50 de ani dupa cel de-al doilea razboi mondial, timp in care

decizia centralizata a fost hotaratoare in localizarea activitatilor economice. Ca

o consecinta al acestei situatii, nici o structura judeteana sau provincie istorica

nu a avut posibilitatea de a dezvolta mecanisme adecvate, pentru a se putea

implementa eficient tipuri de politici pe care Romania sa le poata aborda in

secolul 21. Din aceasta perspectiva definirea regiunilor poate sa serveasca drept

cadru pentru un nou tip de politici care cere noi abordari si o planificare

distincta

Asa cum s-a aratat, in cazul demersului strategic, statisticile sunt absolut

necesare atat pentru monitorizarea resurselor alocate politicilor regionale, a

rezultatelor imediate care au fost obtinute, cat si pentru evaluarea impactului

acestor politici asupra problemelor care trebuiesc rezolvate. Din acest motiv

examinarea abordarii adoptata in implementarea politicilor structurale de

dezvoltare regionala ale Uniunii Europene, serveste la exemplificarea acestui set

de nevoi.

Informatia folosita, de catre factorii decizionali, pentru derularea

politicilor de dezvoltare regionala trebuie sa reprezinte obiectivul principal,

verificabil si precis, rational; iar terminologia folosita sa fie clara, usor de

inteles. Aceste calitati sunt mult mai evidente sub forma de date, care pot fi

atent definite sau selectionate pentru politica care se are in vedere si pot fi

cuantificate pe baza definitiilor standard. Factorii calitativi sunt, de asemenea

importanti, dar exista necesitatea de a avea un nucleu central de indicatori, care

sa permita comparatii si evaluari cu grad sporit de credibilitate.

Programarea masurilor de politica regionala este de dorit sa utilizeze

indicatori selectati, care ar putea sa:

specifice situatia si particularitatile regiunii respective;

furnizeze o baza de date pe care sa se articuleze o strategie de dezvoltare si

sa identifice operatii specifice, in concordanta cu aceasta strategie de

dezvoltare

urmareasca schimbarile produse si dupa incheierea derularii programului

pentru a oferi datele de intrare necesare evaluarii corecte a programului.

Urmand aceste considerente, rezulta ca primul si cel mai important pas in

furnizarea unei astfel de informatii este stabilirea criteriilor de selectie a

indicatorilor ce urmeaza a fi folositi. Prioritatea este aici in a selecta numai acei

indicatori care sa furnizeze o informatie utila privind politicile implementate.

Totdeauna este usor sa se produca o masa de informatie statistica de o valoare

redusa, pentru orice gestionare sau evaluare a politicii de dezvoltare regionala.

In interesul claritatii si eficientei, consistentei si usurintei colectarii, indicatorii

trebuie sa fie formulati cat mai simplu posibil, inca din primul moment; apoi

acestia pot fi combinati in diferiti indicatori hibrizi, care sunt capabili sa

exprime relatiile relevante pentru politicile regionale prevazute.

Pentru gestionarea politicilor de dezvoltare regionala, si formularea unor

strategii de implementare, indicatorii pot fi clasificati in patru categorii:

Indicatori de context, care ilustreaza aspectele cheie ale situatiei socioeconomice

ale fiecarei regiuni si furnizeaza punctul de plecare pentru

definirea originala a programelor; acesti indicatori urmand sa reflecte acele

caracteristici ale regiunii respective, care sunt cele mai semnificative pentru

politicile ce urmeaza sa fie implementate.

Date de intrare, care sunt necesare pentru investigarea si estimarea

anterioara a operatiilor si pentru monitorizarea implementarii lor. Datele de

intrare sunt in general financiare si, ca urmare, trebuie sa identifice alocarea

de resurse pentru fiecare element al programului.

Indicatori de productie, care sunt folositi in monitorizarea rezultatelor,

adesea fizice. Acesti indicatori trebuie sa reflecte natura specifica a operatiei

pentru care ei au fost folositi. Calea cea mai simpla si eficienta pentru

obtinerea acestui tip de indicatori, rezulta din beneficiile obtinute de cei

implicati direct in implementarea programului, folosind tehnici de control

pentru e se preveni savarsirea unui prejudiciu.

Indicatori de impact, care reflecta gradul in care obiectivele unui program sau

intalnit. In modul cel mai simplu, acestia implica urmarirea schimbarii in

acei indicatori de context, care sunt direct legati cu obiectivele programului.

Colectarea si procesarea datelor socio-economice corecte reprezinta un

exercitiu costisitor, iar utilizarea surselor de date pre-existente este, din aceasta

ratiune, o optiune atractiva. Desi utilizarea acestei optiuni in construirea si

implementarea politicii regionale este limitata la extinderea regiunilor folosite

pentru propunerile de colectare a datelor statistice, acestea nu sunt congruente

cu cele folosite pentru implementarea politicii de dezvoltare regionala. Din

aceasta cauza este necesara utilizarea chestionarelor pentru a colecta date, care

sa reflecte schimbarea, fie la nivelul variabilelor, fie la nivelul domeniilor

selectate