Autoritatea jurisdictionala - specificul activitatii jurisdictionale - principiul legalitatii

Consideratii generale

In teoria clasica a separatiei puterilor, una dintre puteri este puterea judecatoreasca. De altfel, asa cum deseori se afirma, separatia puterilor este in realitate o justificare a unui scop politic concret: sa 'slabeasca' guvernantii in ansamblul lor, limitandu-i pe unii prin altii, pentru a nu abuza de putere. Intr-o asemenea viziune, doua aspecte distincte se contureaza si anume:

a)separatia parlamentului vis-a-vis de guvern, care se refera la guvernanti in sensul larg al cuvantului;

b)separatia jurisdictiilor in raport cu guvernantii, care permit controlul acestora prin judecatori independenti.

Evolutia teoriei clasice a separatiei puterilor a implicat si evolutia explicatiilor si practicilor privind puterea judecatoreasca. Aceasta explica chiar terminologia diferita sub care aceasta 'putere' este exprimata in constitutii si doctrina si anume: putere judecatoreasca sau putere jurisdictionala.

Denumirea de autoritate judecatoreasca evoca foarte clar justitia, ca functie distincta si ca sistem distinct.

Termenul de justitie are doua sensuri. Intr-un sens, prin justitie intelegem sistemul organelor judecatoresti, iar intr-un al doilea sens intelegem activitatea de solutionare a proceselor civile, administrative, comerciale, penale, de munca etc., de aplicare de sanctiuni, de restabilire a drepturilor si intereselor legitime incalcate. In limbajul obisnuit a face justitie inseamna a face dreptate.

Justitia s-a impus din cele mai vechi timpuri, ca o functie de judecare a proceselor, de reprimare a persoanelor care produc pagube si suferinte altora prin incalcarea regulilor sociale convenite sau stabilite, de anulare a actelor ilegale sau abuzive. Justitia si-a imbogatit continutul, ea privind direct exercitiul puterii politice, in sensul efectuarii controlului asupra modului cum guvernantii actioneaza in limitele constitutiei si a legii in general, adica in realizarea principiului legalitatii.

Statul de drept ca atare a devenit de neconceput fara justitie, lipsa justitiei veritabile insemnand arbitrariu si nedreptate. Daca viata sociala trebuie sa se desfasoare potrivit constitutiei si legilor, in mod firesc trebuie sa existe o functie (o putere, o autoritate) care sa le cunoasca si sa le poata interpreta si aplica concret atunci cand sunt incalcate,cand drepturile si libertatile cetatenilor sunt periclitate, neglijate.

Aceasta functie a fost si este incredintata unei autoritati (puteri) distincte (formata pe criteriul competentei si specializarii), investita cu puteri statale care-i dau eficienta si care trebuie sa fie independenta si impartiala. De altfel este indeobste cunoscut si admis ca nu poti fi judecator in propria cauza, pentru ca nu poti fi nici independent, nici impartial si deci, obiectiv. Actul de justitie poate fi infaptuit numai de un al treilea care trebuie sa fie neutru, impartial si specializat.

Conceputa astfel, ca o functie realizata independent si impartial, justitia s-a impus ca o ideea si realitate in care oamenii cred ca-i poate apara atunci cand drepturile si interesele legitime sunt incalcate, ca similarul dreptatii mereu triumfatoare. Fiat justitia pereat mundus (justitia sa-si urmeze cursul ei, chiar daca lumea ar fi sa piara) a devenit dictonul preferat in legatura cu justitia. Semnificatia acestui dicton este aceea ca precum vesnica dreptate a Dumnezeirii e neclintita in fermitatea ei, dezvaluindu-se in orice conditii, chiar ale prabusirii intregii lumi, tot asa judecatorul care se ocupa de un anume caz trebuie sa-l duca la bun sfarsit si sa-l rezolve dupa cum il indeamna stiinta si constiinta, chiar daca intre timp ar veni sfarsitul lumii cu toate grozaviile sale.(Werner Bergengruen).

In spiritul ideii de justitie s-au dezvoltat insa si activitati infaptuite de alte organisme decat instantele judecatoresti care presupun - mai accentuat sau nu - folosirea acelorasi reguli judecatoresti. In scopul articularii lor cu justitia se vorbeste de activitati jurisdictionale,de unde si denumirea de putere (autoritate) jurisdictionala. Cuvantul jurisdictional a devenit preferabil cuvantului judiciar care se aplica numai unei categorii de jurisdictii. In acest sens sunt interesante dispozitiile art. 112 din Constitutia Olandei potrivit carora:

'1.Incumba puterii judiciare de a judeca litigiile privind drepturile civile si cele de creanta.

2.Legea poate conferii fie puterii judiciare fie unor jurisdictii care nu fac parte din puterea judiciara sarcina de a judeca litigiile care nu rezulta din raporturile juridice civile. Legea reglementeaza procedura de urmat si consecintele deciziilor.'

Exprimarea autoritatii (putere) jurisdictionale nu diminueaza rolul justitiei ci evidentiaza similitudinea de continut si principii intre mai multe activitati care se impun atunci cand nu sunt executate. Justitia ramane partea substantiala a activitatii jurisdictionale. De aici si preocuparea fireasca pentru teoretizarea justitiei pentru ca restul activitatii jurisdictionale imprumuta trasaturile si principiile acesteia, la dimensiuni reduse desigur, stiut fiind ca peste tot este vorba de litigii, de procese. Asemenea litigii opun fie persoane fizice, fie persoane juridice, fie asemenea persoane si autoritati (guvernanti) fie numai autoritati. Ele se supun examinarii si rezolvarii membrilor jurisdictiilor, de regula magistrati, de catre cei interesati (uneori din oficiu).

Membrii jurisdictiilor pentru a aplica legea la cazurilor concrete ce le sunt deduse spre rezolvare, mai intai interpreteaza constitutia, legile, contractele, conventiile sau cutumele ce sunt invocate si apoi le stabilesc sensul lor oficial. Ansamblul hotararilor judecatoresti ramase definitive formeaza jurisprudenta, care limpezeste textele obscure, cu mai multe sensuri sau lacune si uneori le completeaza. Desigur este important de stiut pana unde pot merge jurisdictiile in completarea lacunelor legii. Problema se pune pentru ca rolul justitiei este de a aplica dreptul si nu de a crea drept. Pot fi citate si cazuri intersante in care justitiei i s-au conferit si imputerniciri de reglementare juridica. In acest sens, sunt explicate dispozitiile art. 101-102 din Constitutia romana din anul 1866, potrivit carora o lege urma sa determine cazurile de responsabiltate, pedepsele aplicabile ministrilor si modul de urmarire contra lor, iar pana la adoptarea legii 'Inalta Curte de Casatiune si Justitie, are puterea de a caracteriza delictul si de a determina pedeapsa.'

In urma judecatii se dau hotarari in care se stabilesc drepturi si obligatii pentru subiectele de drept, participanti in proces, se aplica sanctiuni, se stabilesc despagubiri, se dau ordine de executare atat partilor in proces, cat si autoritatilor publice. Hotararile judecatoresti trebuie sa fie respectate si executate de catre cetateni si autoritatile publice.

Specificul activitatii jurisdictionale

Activitatea jurisdictionala are un continut si principii care o diferentiaza de legislativ si executiv dar o si integreaza, intr-o viziune sistematica in ansamblul activitatilor statale. Aceasta pentru simplul motiv ca puterea jurisdictionala este o parte a organizarii statale a puterii politice.

Statul de drept implica obligativitatea respectarii si aplicarii constitutiilor si legilor. Judecatorul interpreteaza legea si o aplica, dar nu creaza drept. El aplica dreptul creat de catre Parlament, el nu poate inlatura o lege, pe motiv ca nu este de acord cu ea, din diferite motive, reale sau pur sentimentale, stiut fiind ca dura lex sed lex.

Va trebui sa observam ca insasi competenta instantelor judecatoresti (autoritatii jurisdictionale) este stabilita prin Constitutie si legi, fiind de stricta interpretare.

Justitia (in general activitatea jurisdictionala) este o activitate de rezolvare a litigiilor, in litera si spiritul constitutiei si a legilor date in baza acesteia, obiceiului, conventiilor si contractelor. Judecatorul care infaptuieste justitia cauta pe baza de probe sa afle adevarul in procesul respectiv pentru a identifica exact incalcarea legii, victimele, cauzalitatea, raspunderea si responsabilii.

Pentru ca justitia sa-si poata infaptui misiunea ea cunoaste o anumita organizare si anumite principii. Organizarea justitiei se face pe trei grade de jurisdictie. Aceste grade de jurisdictie permit o evaluare in fond dar si posibilitatea de control in apel si recurs, ca posibilitate de indreptare a erorilor, de reevaluare a situatiilor si probelor. Se considera ca cea mai eficienta este organizarea a trei grade de jurisdictie: fond, apel si recurs.

Principiile fundamentale potrivit carora se realizeaza justitia

Justitia trebuie sa raspunda unor exigente fundamentale. In cadrul acestor exigente se enumera in general urmatoarele: legalitatea; buna administrare a justitiei; accesul la un tribunal; garantia unui proces echitabil; publicitatea procesului; impartialitatea judecatorului; proportionalitatea in stabilirea sanctiunilor.

Referat: Legile lui Murphy - legile entropiei Referat: Zoroastrism (Mazdeism) - religia dualista aparuta in Iran

Din aceste exigente rezulta principiile potrivit carora este organizata si functioneaza justitia. In legatura cu aceste principii anumite precizari se impun. Astfel exista principii aplicabile intregului sistem statal-juridic si care firesc sunt aplicabile si justitiei. Exista apoi unele principii proprii justitiei (jurisdictiilor) ca activitatea si sistem de autoritati. De altfel aceste principii ne intereseaza aici. Exista, de asemenea, principii specifice diferitelor categorii de jurisdictii (sau procese) sens in care se discuta de exemplu de principiile dreptului procesual civil sau principiile dreptului procesual penal.

Toate aceste principii sunt importante. Uneori in activitatea de judecata, in lipsa de text expres sau apropiat judecatorul recurge la analogia dreptului, adica la aplicarea principiilor fundamentale, iar incalcarea principiilor poate atrage nulitatea hotararii judecatoresti sau a altor acte de procedura.

Unele principii privesc organizarea judecatoreasca, altele activitatea sau pozitia justitiei si a judecatorului. Urmeaza sa observam care asemenea principii sunt constitutionale, in sensul ca sunt reguli esentiale prevazute explicit sau rezultand din dispozitiile constitutionale.

a)         Principiul legalitatii. Este un principiu ce in mod firesc excede justitiei, fiind de esenta statului de drept. Are insa o evidenta aplicabilitate in domeniul justitiei, si anume sub doua mari aspecte: legalitatea instantelor si a practicilor judecatoresti; legalitatea infractiunilor si a pedepselor. Cat priveste primul aspect vom retine ca pot indeplini functii jurisdictionale, numai acele autoritati statale carora constitutia si legile le recunosc asemenea calitati. De asemenea, instantele judecatoresti, (jurisdictionale) pot rezolva procese numai in limita competentei conferite de lege.

In fine, procedura de rezolvare a litigiilor este numai cea prevazuta de lege. Sub cel de al doilea aspect, vom observa ca nu exista infractiune decat daca este prevazuta de lege si ca nu exista pedeapsa decat daca este prevazuta de lege.

Principiul legalitatii, cu aplicatiunea sa specifica la justitie este consacrat prin art. 125 din Constitutia Romaniei.

b)         Justitia este unica si egala pentru toti. Este un principiu fundamental care valorifica si in acest domeniu marele principiu al egalitatii in drepturi a cetatenilor. In sinteza aceasta presupune ca pentru toti cetatenii sa existe o singura justitie ca acestia sa fie judecati de aceleasi instante in procese similare. Acest principiu exclude existenta unor tribunale extraordinare, sau a unor privilegii. De aceea, Constitutia Romaniei prin art. 125 (2) stabileste ca 'Este interzisa infiintarea de instante extraordinare.'. Desigur acest principiu nu este incalcat prin crearea unor sectii speciale (comerciale, de munca, de contencios administrativ, pentru minori, potrivit specificului proceselor), aceasta tinand de buna administrare a justitiei pe principiul specializarii. De asemenea, acest principiu presupune folosirea in spete similare a acelorasi reguli procedurale si acordarea drepturilor procesuale, in mod egal tuturor participantilor.

c)         Folosirea limbii oficiale si a limbii materne in justitie.

Procedura judiciara se desfasoara in limba oficiala a statului. Persoanelor care nu inteleg limba oficiala trebuie sa li se asigure comunicarea pieselor dosarului si a tuturor actelor procedurale in limba pe care o cunosc. De aceea li se asigura traducerea printr-un interpret autorizat.

Constitutia Romaniei contine mai multe dispozitii in acest sens. Dupa ce prin art. 127 (1) stabileste ca procedura judiciara se desfasoara in limba romana, iar art. 127 (2) arata ca cetatenii apartinand minoritatilor nationale, precum si persoanele care nu inteleg sau nu vorbesc limba romana au dreptul de a lua cunostinta de toate actele si lucrarile dosarului, de a vorbi in instanta si de a pune concluzii prin interpret autorizat. In procesele penale, prevede de asemenea Constitutia acest drept este asigurat in mod gratuit. Incalcarea acestor dispozitii poate atrage nulitatea actelor ce au fost intocmite.

d)         Dreptul la aparare este nu numai un drept fundamental cetatenesc, ci si un principiu fundamental al justitiei. Incalcarea acestui drept aduce grave prejudicii, actele de incalcare fiind sanctionate juridic.

e)         Prezumtia de nevinovatie este un principiu constitutional potrivit careia o persoana este considerata nevinovata atata timp cat nu s-a pronuntat o hotarare judecatoreasca definitiva de condamnare a acestuia. Este una din cele mai puternice garantii a demnitatii si libertatii umane. Este principiul caruia i se subordoneaza intreaga activitate jurisdictionala. Incepand din anul 1991 este prevazuta explicit in art. 23 (8) din Constitutia Romaniei.

f)         Independenta judecatorului si supunerea lui numai legii. Este unul din principiile constitutionale ale justitiei. Potrivit acestui principiu, in activitatea sa judecatorul este specialistul in materie care se supune numai legii si constiintei sale, fiind si inamovibil¹⁾.

Ca atare, in rezolvarea litigiilor judecatorul nu poate primi nici un fel de ordine, intructiuni, indicatii, sugestii sau alte asemenea impulsuri privind solutia pe care trebuie sa o dea. Acestia nu trebuie sa plece de la idei preconcepute, prejudecati, ideologii, ci trebuie sa judece numai pe probe si conform legii.

Independenta judecatorului, de altfel independenta justitiei, tine de marele principiu al separatiei, egalitatii, cooperarii si controlului reciproc al puterilor in stat, vorbindu-se de independenta autoritatii jurisdictionale. Ea exprima posibilitatea de protectie a guvernatilor, fiind in fond o garantie in fata abuzurilor puterilor (autoritatilor) si in general a abuzurilor de orice fel interzise de lege. Desigur, independenta judecatorului este substantial tributara caracterului, moravurilor si traditiilor specifice fiecarei tari, ea nu poate fi garantata absolut prin lege.

Judecatorul, el insusi, da in ultima instanta stralucire independentei sale, prin profesionalism, moralitate, caracter, si deontologie. Este interesant si semnificativ citatul din tratatul de procedura civila al profesorului Viorel Ciobanu²⁾ (pg. 26) in sensul caruia 'Pentru a fi magistrat, nu trebuie sa fii mai putin om. De aceea el trebuie sa dispuna de libertatea de expresie, de opinie, de asociere. Dar fiecare profesie are servitutiile sale, iar pentru un magistrat, se pretinde un anume gen de sobrietate care vizeaza angajamentele sale publice. Un judecator militant, exaltat, devorat de luptele sale se indeparteaza de virtutiile solicitate de aceasta activitate, adica echilibrul, moderatia si seninatatea'. Regulile constitutionale cuprind garantii ale independentei judecatorilor printre care conditiile de recrutare, inamovibilitatea, avansarea si controlul prezinta un interes aparte. Constitutia Romaniei prin art. 123 (2) stabileste ca judecatorii sunt independenti si se supun numai legii. Asa cum se precizeaza clar in doctrina independenta este o notiune indivizibila fiind indispensabil pentru o buna justitie ca magistratul sa fie independent, atat fata de celelalte puteri, cat si fata de colegii sai si justitiabilii (Viorel Ciobanu, 19). Dar aceasta nu este o independenta absoluta, ci o independenta in limitele legii. A intelege altfel inseamna predispozitie la abuzul de putere. Judecatorii pot fi controlati, sanctionati, pedepsiti, hotararile lor infirmate, modificate, casate, dar numai si numai pe baza si conform legii.

Procedura recrutarii judecatorilor este astfel reglementata incat sa fie o garantie a independentei acestora . In unele state judecatorii sunt alesi, prin vot popular (ex. SUA, la nivelul statelor), la fel ca deputatii. Sistemul alegerii nu este insa considerat ca dand bune rezultate pentru motivul ca nu da garantii autoritatii judiciare. In sistemul alegerii, judecatorii trebuie sa se alinieze platformelor si partidelor politice, cu toate dezavantajele ce rezulta de aici.

Recrutarea judecatorilor prin concurs, in care numirea se face in ordinea rezultatelor (deci a competentei profesionale) este considerata cea mai potrivita. Comisiile de concurs trebuie sa cuprinda universitari, juristi, profesionisti, magistrati recunoscuti, fapt ce asigura din start independenta.

In multe state judecatorii sunt numiti, de regula de catre executiv.

In tara noastra, potrivit Constitutiei, judecatorii sunt numiti de Presedintele Romaniei la propunerea Consiliului Suprem al Magistraturii. Este interesant de mentionat ca prin art. 151 (2) din Constitutia Romaniei s-a stabilit ca 'Noua Curte Suprema de Justitie va fi numita, in conditiile legi, de Camera Deputatilor si de Senat, in sedinta comuna, la propunerea Presedintelui Romaniei, in termen de 6 luni de la intrarea in vigoare a Constitutiei'. Desigur aceasta este o dispozitie tranzitorie.

Inamovibilitatea este o puternica garantie a independentei judecatorului, fiind o masura de protectie a acestuia. Potrivit acestui principiu judecatorul nu poate fi nici revocat, nici retrogradat, nici transferat pe un post echivalent, nici avansat fara consimtamantul sau. Inamovibilitatea pune magistratii la adapost de orice revocare si transferare impusa in afara de greseli foarte grave si dupa o procedura jurisdictionala prevazuta numai prin lege organica. Astfel, de exemplu, in Suedia, in principiu inamovibili, judecatori titulari nu pot fi demisi din functiile lor decat daca prin infractiune penala sau prin necunoastere grava si repetata a obligatiilor, ei se manifesta evident inapti de a-si indeplini sarcinile sau se pensioneaza. Iar legea romana de organizare judecatoreasca stabileste ca, daca in cursul activitatii sale, magistratul vadeste o evidenta incapacitate profesionala, Consiliul Superior al Magistraturii, poate dispune eliberarea sa din functie la sesizarea ministrului justitiei (art. 80).

Constitutia Romaniei cuprinde cateva dispozitii privitoare la inamoviblitatea judecatorilor. Din examinarea acestor dispozitii rezulta ca judecatorii sunt inamovibili, dar in conditiile legii. Inamovibilitatea nu priveste insa, firesc de altfel, judecatorii stagiari, ci numai pe cei numiti de Presedintele Romaniei. Or judecatorii stagiari sunt singurii care nu sunt numiti de catre Presedinte (vezi si art. 133). Dar in legatura cu acestia, legea de organizare judecatoreasca, arata ca se bucura de stabilitate¹⁾, ca si procurorii (art. 75). Prin art. 124 Constitutia stabileste ca mandatul judecatorilor Curtii Supreme de Justitie este de 6 ani (cu posibilitatea reinvestirii in functie) de unde rezulta ca pentru acestia inamovibilitatea este asigurata numai pentru aceasta durata deci, o inamovibilitate limitata in timp. O precizare este de asemenea, pertinenta si anume ca inamovibilitatea priveste numai calitatea de judecator si nu functiile de conducere judecatoreasca. Referitor la amovibilitatea functiilor de conducere judecatoresti se pot face o serie de discutii cu privire la avantaje, vulnerabilitate, la influente, legat si de faptul ca functia de ministru al justitiei este functie politica si face parte din puterea executiva.

Cat priveste avansarea magistratilor, pentru a nu depinde de executiv, trebuie avute in vedere doua reguli si anume: ea sa revina numai corpului magistratilor (de exemplu Consiliul Superior al Magistraturii); limitarea treptelor (gradelor) si consecintelor avansarii, in sensul de a se face cat mai putine diferentieri in cariera. In acest sens Constitutia Romaniei, prin art. 124 (1) prevede ca promovarea, transferarea si sanctionarea judecatorilor pot fi dispuse numai de Consiliul Superior al Magistraturii, in conditiile legii. Pentru a nu crea prin avansare (fara consimtamant) situatii nedorite se practica si avansarea pe loc. Astfel, legea de organizare judecatoreasca, prin art 78 dupa ce stabileste ca avansare sau transferarea magistratilor se poate face numai cu consimtamantul acestora, adauga ca magistratii care indeplinesc conditiile pentru a fi avansati, dar care nu doresc sa schimbe functia si instanta ori parchetul, pot fi avansati pe loc.

Desigur un rol important in asigurarea independentei judecatorilor il are controlul hotararilor judecatoresti. Acest control trebuie efectuat numai de instante judecatoresti si numai dupa proceduri jurisdictionale eficiente, in stabilirea adevarului. Astfel realizate lucrurile se poate vorbi de independenta justitiei in fata legislativului si a executivului, potrivit legii.

Organele judecatoresti

Justitia este infaptuita de catre organele judecatoresti, denumite obisnuit si instante judecatoresti.

Sistemul organelor judecatoresti este format in general din judecatorii, tribunale,

curti de apel si Curtea Suprema de Justitie. Organizarea si functionarea instantelor judecatoresti sunt stabilite prin lege organica.

Constitutia Romaniei, sub titlul VI denumit Autoritatea Judecatoreasca, reglementeaza, in ordine, instantele judecatoresti, Ministerul Public si Consiliul Superior al Magistraturii.

Instantele Judecatoresti sunt, potrivit art. 125 (1) din Constitutie, Curtea Suprema de Justitie si celelalte instante judecatoresti stabilite de lege. Constitutia lasa pe seama legii organice stabilirea gradelor de jurisdictie si a instantelor judecatoresti corespunzatoare. Asa cum am mai precizat este interzisa infiintarea de instante extraordinare. Iar legea de organizare judecatoreasca (nr. 92 din 4 august 1992) prin art. 10 stabileste urmatoarele instante judecatoresti: judecatoriile, tribunalele, curtile de apel, Curtea Suprema de Justitie. De asemenea, in limitele stabilite prin lege functioneaza si tribunalele militare. Cat priveste Curtea Suprema de Justitie, aceasta este organizata in 5 sectii - civila, penala, de contencios administrativ si militara -,completul de 9 judecatori si Sectiile Unite, avand competenta proprie.

Ministerul Public, cuprinde procurorii, constituiti in parchete, care in mod generic intra in categoria magistratilor. Ei lucreaza sub autoritatea ministrului justitiei. Rolul Ministerului Public este de a reprezenta, in activitatea juridica, interesele generale ale societatii si de a apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor. Principiile constitutionale de organizare si functionare a Ministerului Public sunt: legalitatea, impartialitatea si controlul ierarhic. Iar potrivit art. 30 din legea pentru organizarea judecatoreasca Ministerul Public este independent in relatiile cu celelalte autoritati publice^1).

Consiliul Superior al Magistraturii este autoritatea creata in vederea exercitarii a doua functii si anume: a)propune Presedintelui Romaniei numirea in functie a judecatorilor si a procurilor, cu exceptia celor stagiari; b)este colegiul de disciplina al judecatorilor. Atunci cand exercita prima functie, lucrarile sale sunt prezidate de catre presedintele Curtii Supreme de Justitie.

Consiliul Superior al Magistraturii este alcatuit din magistrati alesi, pentru o durata de 4 ani, de catre Camera Deputatilor si de catre Senat, in sedinta comuna.

Desi nu este nominalizat prin Constitutie, nu poate fi in afara explicatiilor Ministerului Justitiei, care are un rol aparte in administrarea Justitiei. Potrivit dispozitiilor hotararii de guvern prin care este organizat (nr. 450/1994) el 'este organul administratiei publice de specialitate care exercita atributiile prevazute de lege in domeniul administratiei Justitiei, al executarii pedepselor penale, precum si cu privire la activitatea Ministerului Public, asigurand conditiile necesare functionarii intregului sistem al Justitiei pe baza strictei aplicarii a legii, corespunzator principiilor democratice ale statului de drept'.

A se vedea pe larg, V. Dabu. Raspunderea juridica a functionarului public. Ed. Global Lex, Bucuresti,2000, p. 46-47

Raporturile cu legislativul si executivul

A reiesit cu prisosinta ca justitia este si trebuie sa fie independenta. Asa stand lucrurile interventia in sfera justitiei a altor 'puteri' contravine acestui mare principiu constitutional. Aceasta nu exclude insa anumite raporturi constitutionale.

Raporturile sistemului judecatoresc cu Parlamentul rezulta mai intai din faptul ca organizarea si functionarea instantelor judecatoresti se realizeaza numai potrivit legii, evident elaborata de Parlament.

Ca atare, Parlamentul este cel care stabileste prin lege organele judecatoresti, competenta si procedura potrivit careia isi desfasoara activitatea. Este o consecinta fireasca a statului de drept. Apoi marele principiu al independentei judecatorului presupune supunerea sa numai legii.

Legea este cea care stabileste infractiunile si pedepsele. Iata deci aspecte care contureaza raporturile justitie-legislativ. Dar este evident si usor de observat ca acestea nu afecteaza in nici un fel dreptul judecatorului de a decide independent in cauza ce este supusa judecatii sale. Legea elaborata de Parlament creeaza conditiile unei reale independente.

La randul sau justitia poate interveni in activitatea legislativa prin controlul constitutionalitatii legilor, atunci cand acest control este incredintat judecatorilor.

Raporturile justitiei cu executivul sub aspect constitutional desigur, sunt mai simple. Ele pot aparea in situatia in care numirea si avansarea magistratilor apartine executivului (sefului de stat, ministrului justitiei etc.). In asemenea situatii, s-ar putea crea o stare de docilitate a magistratilor fata de executiv. De aceea trebuie ca posibilitatea de numire, de avansare sau de revocare sa se realizeze prin proceduri care sa puna in evidenta numai competenta profesionala a celor in cauza. Aceasta cu atat mai mult cu cat judecatorii sunt deseori pusi in situatia de a exercita controlul legalitatii actelor de guvernamant si administrative. Este de observat ca aceste activitati se exercita de Consiliul Superior al Magistraturii in colaborare cu ministrul justitiei si Presedintele tarii, fiind conforma cu principiul separatiei puterilor, al egalitatii, cooperarii si controlului reciprocal acestora.

Teme pentru referat:

-Atributiile Presedintelui pentru asigurarea bunei functionari a Guvernului.

-Atributiile Presedintelui privind inlaturarea legilor nelegitime, lacunelor si imperfectiunilor legii.

-Trasaturile Constitutiei.

-Cand si cum lucreaza Parlamentul Romaniei ca o singura camera.

-Functia de informare a Parlamentului.

-Actele Parlamentului.

-Imunitatea parlamentara si independenta opiniilor.

B I B L I O G R A F I E

Constitutia Romaniei   -art. 1-13, art. 58-100, art. 102, 105, 106, 108-117.

Prof.univ.dr.Ioan Muraru-Drept Constitutional si Institutii Politice Editura Actami,

Bucuresti, 1997, pag. 45-124, pag. 129-151, pag. 263-285, pag. 308-467.

Cristian Ionescu                      -Drept Constitutional si Institutii Politice, Ed. Lumina Lex,

Bucuresti, 1997, pag.4-27, 59-66, 94-147, 175-340.

Prof.univ.dr.I.Deleanu -Drept Constitutional si Institutii Politice,Ed.Europa Nova,

Bucuresti,Vol.I-II.