Factori, conditii si contexte istorice care favorizeaza aparitia si dezvoltarea gandirii politice

Matricea gandirii politice isi are originile indepartate in zorii umanitatii, cand raporturile de forta din cadrul grupurilor migratoare sau sedentarizate incep sa fie percepute ca un "rau necesar". Pana la aparitia consemnarilor scrise, ce ne atesta existenta unei componente politice a gandirii umane, colectivitatile parcurg mai multe etape evolutive, in care institutiile si actiunea politica imbraca forme distincte, din ce in ce mai diversificare si complexe.

De la forme protopolitice, care presupun structuri polifunctionale, institutiile ce se revendica a avea caracter politic tind si reusesc cu timpul sa-si dobandeasca un "statut" propriu, concomitent cu demersuri si responsabilitati ce le asuma puterea politica, in proces de consolidare si verificare, pentru conservarea stabilitatii si coeziunii grupului sau comunitatii sociale si deopotriva pentru perpetuarea existentei acestora. Astfel de demersuri genereaza politica, ca tip distinct de activitate socio-umana, care suscita de timpuriu interes, nu numai in orizontul exersarii ei, ci si in perspectiva studierii sale, studiu ce se sistematizeaza progresiv. Cei care purced la investigarea politicii se straduiesc sa-i identifice si explice geneza, natura si esenta, conditiile si factorii care o favorizeaza sau, din contra, ii restrang sfera de actiune, functiile si importanta ei, ca una din componentele   fundamentale ale sistemului social global, directiile evolutive si deopotriva sa afle care ii sunt punctele nevralgice, generatoare de tensiuni sociale pentru a fi anihilate etc.

Deschiderea tot mai accentuata spre politica este stimulata, in principal, de:

a. extinderea spatiului politic, cresterea rolului si importantei politicii in ansamblul vietii sociale;

b. perceperea si constientizarea importantei functiei sale esentiale de organizare si conducere a societatii;

c. cresterea gradului de complexitate a sferei politice, care cuprinde o retea de relatii, institutii, cultura, constiinta, valori si norme politice etc., ce ii determina functia sa primordiala (de organizare si conducere a societatii);

d. depasirea permanenta a granitelor cunoasterii, in general, a cunoasterii sociale, in particular, de catre indivizi si grupurile din care fac
parte.

Manifestarea din ce in ce mai pregnanta a atractiei fata de politica, mai ales dupa aparitia unora dintre stiintele sociale, precum istoria, filosofia etc., nu a presupus ca problema cunoasterii stiintifice a politicului si a politicii era solutionata. De la cunoasterea spontana (comuna) la cunoasterea stiintifica este un drum lung, marcat de avansuri, dar si de stagnari, de deschideri, dar si de ermetizari, de tensiuni intelectuale, dar si de concilieri.

Reflectia politica se naste si exprima politicul intr-un proces de lunga durata. Politicul, ca si politica de altfel, se regasesc si se ingemaneaza in reflectia (gandirea) umana, centrata pe identificarea solutiilor pentru organizarea si conducerea colectivitatilor, care devine gandire politica. Mai expresiv, gandirea reprezinta ideile, conceptele, teoriile etc., iar politicul actiunea, ele impletindu-se in viata politica.

Gandirea si cultura politica apar si se exprima atunci cand, intr-un mediu de viata sociala, unii indivizi constientizeaza raspunderea lor publica si mediteaza asupra cailor, mijloacelor sau solutiilor ameliorarii, organizarii sau conducerii colectivitatii din care fac parte. Asemenea conditii se configureaza de timpuriu in unele spatii extraeuropene, iar mai tarziu si in cele europene.

Reflectia politica - expresie directa a culturii politice castiga in consistenta, forta interpretativa si prospectiva o data cu aparitia stiintelor socio-umane, incepand cu antichitatea si continuand cu epocile ce i-auurmat. In paralel insa cu efectele benefice ale aportului stiintelor la progresul gandirii politice, ca univers al conceptelor, teoriilor, ideilor, ideologiilor si doctrinelor politice, presiunile si constrangerile la care aceasta este supusa se accentueaza progresiv, deturnand-o, mai mult sau mai putin, de la obiectivele si functiile sale. In acest context apare politicianismul.