Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate istorieIstoria? O redescoperire conventionala a diverselor cacialmale din trecut! - Octav Bibere





Arheologie Arta cultura Istorie Personalitati Stiinte politice


Stiinte politice


Qdidactic » istorie & biografii » stiinte politice
Cererea oficiala de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana (22 iunie 1995)



Cererea oficiala de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana (22 iunie 1995)



Cererea oficiala de aderare a Romaniei a fost transmisa pe 22 iunie 1995, la Paris, presedintiei franceze a Consiliului Uniunii. Delegatia Romana  a fost formata din ministrul afacerilor externe, Teodor Melescanu si seful Departamentului de Integrare Europeana din Guvernul Romaniei, Ghiorghi Prisacaru. Ceremonia transmiterii cererii de aderare a avut loc la Quai d'Orsay, sediul MAE Francez.


Impreuna cu cererea de aderare au fost transmise si cele doua documente adoptate la Snagov, respectiv: Strategia nationala de pregatire a aderarii si Declaratia politica.

Cateva considerente:

Declaratia politica de la Snagov reprezinta primul document oficial prin care toate partidele parlamentare - fara exceptie - isi exprimau consensul in legatura cu optiunea de integrare a Romaniei in Uniunea Europeana;

Acest consens politic a influentat, in timp, si atitudinea favorabila a opiniei publice in legatura cu aderarea Romaniei la Uniunea Europeana. De aceea, nu este nimic straniu in faptul ca, in toate sondajele de opinie realizate in acea perioada, peste 80% din populatia Romaniei era in favoarea integrarii in Uniune. Este semnificativ ca nici un partid parlamentar important nu s-a pronuntat impotriva conectarii tarii la Uniunea Europeana.



Dezbaterea deschisa, in spirit de respect reciproc, a problematicii integrarii cu prilejul lucrarilor Comisiei de elaborare a Strategiei si-a gasit consacrarea in formula "spiritul de la Snagov", care a insemnat toleranta fata de opiniile adverse si dorinta ca, dincolo de orientarile politice diferite, sa se gaseasca formule care sa slujeasca interesul national;

Presa romaneasca a considerat adoptarea Strategiei si a Declaratiei politice ca fiind cel mai important eveniment politic de dupa Revolutia din Decembrie '89.

Atat Strategia nationala, cat si Declaratia politica  au avut un ecou pozitiv la nivelul autoritatilor din tarile membre ale Uniunii Europene; transmiterea cererii oficiale de aderare a Romaniei la Uniune - semnata, in numele Guvernului, de primul ministru Nicolae Vacaroiu - era expresia unei optiuni politice clare si anume ca orientarea Romaniei spre valorile si structurile vest-europene era ireversibila. Nimeni nu mai putea spune ca autoritatile statului ar fi ezitante in ceea ce priveste optiunea politica.

Romania a fost a treia tara din Europa Centrala si de Est care-si exprimase, in mod oficial, printr-un document al Guvernului, optiunea de aderare la Uniunea Europeana. Si aceasta era o optiune istorica in evolutia post-decembrista a Romaniei.




Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright