Extinderea Uniunii Europene catre Est; acordurile de asociere ale tarilor est-europene la U.E.

Extinderea Uniunii Europene catre Est; acordurile de asociere ale tarilor est-europene la U.E.

Pana in 1990, relatiile U.E. cu tarile din fostul bloc socialist se aflau la un nivel destul de redus, datorita diferentelor ideologice ce aveau influente si pe plan comercial, schimburile dintre cele doua zone fiind scazute. Din randul tarilor socialiste, doar fosta Iugoslavie si Romania incheiasera acorduri comerciale cu Uniunea. Dar, cu putin timp inaintea caderii spectaculoase a marii majoritati a regimurilor comuniste in toamna si iarna anului 1989, la summit-ul G7 de la Paris din iulie 1989, Comisia Europeana a primit responsabilitatea coordonarii ajutorului occidental adresat Poloniei si Ungariei, cele mai avansate state pe calea reformelor in momentul respectiv. Acest ajutor a fost extins ulterior si la alte tari din regiune.

Motivatia promovarii unor relatii comeiciale - si nu numai - bune cu tarile central si est-europene este destul de evidenta: consecintele instabilitatii economice si politice a acestor state ar avea efecte negative si asupra economiilor U.E. Aceste relatii, ducand la imbunatatirea situatiei economice a fostelor tari socialiste ar putea asigura continuitatea reformelor si a democratizarii acestor state. In acelasi timp, aceste tari dispun de piete largi, oferind nu comert unit si de investitii si de comert firmelor occidentale. Nu in ultimul rand, democratizarea acestor tari va conduce la o posibila reducere a cheltuielilor de aparare ale tarilor U. E., banii respectivi putand fi investiti in proiecte de dezvoltare regionala sau in alte proiecte.

Acordurile de asociere ale statelor central si est-europene la U.E., incheiate in perioada 1991-1993, contin, spre deosebire de acordurile anterioare, conditii politice si economice explicite. Pana in 1995 U.E. a semnat 10 astfel de acorduri - cu Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Romania, Slovacia; Slovenia si Bulgaria, avand termen de valabilitate 10 ani. Elementele principale ale acestor acorduri sunt: promovarea unui comert mai liber intre semnatari, asistenta financiara, cooperarea industriala si tehnico-stiintifica si dezvoltarea unui mecariism de dialog politic. Prevederile privind libertatea comertului sunt mai favorabile statelor asociate deoarece U.E. isi va reduce barierele in calea importurilor mai rapid decat acestea. Acest lucru este firesc, datorita  diferentei mari de competitivitate intre statele central si est-europene si statele membre ale Uniunii; o reducere concomitenta a acestor bariere ar fi determinat o cadere a economiilor in tranzitie.

Negocierile acordurilor au fost deosebit de dure, in majoritatea cazurilor datorita disputelor existente pe plan economic. Astfel, conform unei opinii larg raspandite in randul companiilor din U.E., costurile factoriale reduse, ca si standardele de mediu scazute din statele in tranzitie le vor acorda acestora avantaje competitive incorecte. Pe de alta parte, avantajele tehnologice detinute de firmele occidentale au determinat o teama larg raspandita in randul companiilor din Europa Centrala si de Est de o liberalizare accentuata a comertului. Din cauza dificultatilor majore pe diverse planuri - economic, social, politic - cu care se confruntsatarile in tranzitie din Europa Centrala si de Est, aderarea acestora va, reprezenta o adevarata 'piatra de incercare' pentru viitorul Uniunii Europene, fiind cea mai dificila largire a sa de pana in prezent. In vederea surmontarii acestor dificultati, aceste tari si U.E. au elaborat o strategie pre-aderare, bazata in principal pe urmatoarele elementel:

1)          relatii structurale cu institutiile U.E.;  bilaterale (comitete de asociere la nivel ministerial, sau, parlamentar) multilaterale (participarea reprezentantilor statelor asociate la reuniuni la nivel inalt sau de lucru ale U.E.)

2)       dezvoltarea acordurilor de asociere, prin adaptarea lor la principiile tratamentului nediscriminatoriu al tuturor candidatilor si asigurarea conformitatii lor cu alte tratate multilaterale la care ambele parti sunt semnatare;

3)       asistenta financiara prin programele PHARE si TACIS, care reprezinta 70% din asistenta tehnica catre statele central si est-europene. PHARE ('Poland and Hungary Aid for Economic Restructuring) si-a pastrat numele initial, chiar daca astazi include 12 state.

Programele cuprind asistenta tehnica, investitii pentru dezvoltarea infrastructurii si ajutor umanitar si de urgenta. In afara acestor doua programe mai exista alte programe pe domenii specifice precum TEMPUS (Trans-European Mobility Programme for University Studies), OUVERTURE (cooperare inter-regionala) si programe pentru dezvoltarea democratiei, cuprinse in PHARE si TACIS (Technical Assistence to the Commonwealth of Independent States)

4)      pregatirea pentru integrarea in Piata Unica a U.E. prin indeplinirea prevederilor din 'Carta Alba' elaborata de comisia Europeana. In acest scop, institutiile comunitare prezinta tarilor candidate legislatia din domeniul Pietei Unice, la care trebuie sa se raporteze strategiile nationale de aderare.

Acordurile de aderare, numite si Acorduri Europene, contin prevederi referitoare la cateva mari domenii: dialogul politic, libera circulatie a, marfurilor si a fortei de munca, regulile de concurenta, armonizarea legislatiilor, cooperarea economica, financiara, culturala, crearea institutiilor necesare infaptuirii aderarii. Unul din cele mai importante obiective ale acordurilor de asociere este acela de constituire a unei zone de comert liber intre U.E. si tarile est-europene asociate. Acest obiectiv este prevazut sa se realizeze intr-o perioada de maximum 10 ani, prin eliminarea treptata a restrictiilor tarifare si netarifare in etape diferite atat pentru statele semnatare ale acordurilor - mai rapid pentru U.E. si mai lent de catre statele est-europene - cat si pentru grupe sau subgrupe de produse.

Trebuie mentionat aici, insa, faptul ca, in; cazul asa numitelor 'produse sensibile' (otel, carbune, textile) care detineau o pondere substantiala in cadrul exporturilor statelor est-europene catre U.E., eliminarea unor bariere se facea in mod simultan (restrictiile cantitative in cazul produselor textile) sau la intervale de timp foarte apropiate. In cazul altor produse industriale, U.E. isi mentinea dreptul de a aplica, in limita unei perioade de 5 ani, anumite restrictii tarifare, aceasta in timp ce exporturile de produse agricole est-europene in Uniune erau puternic ingradite in continuare, desi acordurile prevedeau continuarea negocierilor. Avand in vedere faptul ca in marea majoritate a cazurilor, tarile est-europene sunt mari exportatoare de produse agricole, acest fapt a constituit. un clar dezavantaj pentru ele.

Prevederile referitoare la regulile de origine au constituit un alt obstacol potential in calea exporturilor statelor est-europene catre U.E. Astfel ele prevad obligatia ca 60% din continutul produselor exportate de tarile est-europene in Uniune sa provina din tara respectiva. Aceste prevederi au fost considerate chiar si de unii analisti occidentali ca fiind mult prea restrictive. In prezent, autoritatile Uniunii au agreat cumularea unor zone geografice din Europa Centrala si de Est, astfel incat regulile de origine se aplica pentru toate cele 6 state asociate.

Toate statele est-europene, in afara de Ungaria, si-au asumat obligatia eliminarii imediate a taxelor vamale pentru unele produse industriale mai putin sensibile, volumul importurilor din Uniune care beneficiaza de acest regim variind de la tara la tara (25% pentru Romania, 27% pentru Polonia, 20-25% pentru Bulgaria) Ungaria beneficiind de o perioada de gratie de 2 ani de la intrarea in vigoare a acordului.

Din cadrul celor 6 state est-europene asociate luate in considerare (Bulgaria, Cehia, Polonia, Romania, Slovacia si Ungaria), Romania este singurul stat care si-a asumat obligatia eliminarii complete si imediate a restrictiilor cantitative la importul de produse industriale. Pentru Ungaria, acordul prevede o eliminare graduala in 9 ani, incepand cu 1 ianuarie 1995 (mai putin la otel, unde se prevede eliminarea imediata), iar Polonia si Cehia si-au mentinut restrictiile la unele produse (autoturisme vechi si produse petroliere, in cazul Poloniei, respectiv uraniu si deseuri in cazul Cehiei).

De asemenea, Romania este singurul stat care si-a asumat obligatia eliminarii imediate a restrictiilor cantitative la importul de produse agricole, restul tarilor propunandu-si o eliminare progresiva a acestora.

Toate aceste lucruri au dus la o ingrijorare larg raspandita in randul analistilor economici referitoare la efectele pe termen lung ale instituirii acestei zone de comert liber intre Uniune si statele asociate. Astfel asimetria favorabila celor din urma, existenta intr-o prima faza se va putea transforma intr-o asimetrie defavorabila lor, sub aspectul echilibrului balantei comerciale dintre cele doua parti. Mai mult, prin constituirea acestei zone, relatiile comerciale ale statelor est.-europene cu alti parteneri traditionali (S.U.A., Japonia) vor fi puternic afectate, datorita efectului de 'deturnare de comert' care apar in cazul formarii unei zone de comert liber.

Consecintele acordurilor de asociere sunt inca dificil de evaluat. Totusi, pe termen scurt se pare ca efectele negative sunt preponderente - cresterea importurilor din statele U.E. nu a fost. insotita de o crestere in aceeasi masura a exporturilor catre acestea. Din acest motiv, deficitul balantei comerciale al statelor asociate se poate agrava in continuare in folosul statelor U.E. In perioada 1.989-19932, U.E. a acumulat un deficit de 205 miliarde Ecu in relatiile cu tarile nemembre, obtinand in acelasi timp surplusuri importante in relatiile cu statele asociate din centrul si estul Europei.