De ce avem nevoie de guvernare ?

DE CE AVEM NEVOIE DE GUVERNARE ?

Dezbaterea pe tema necesitatii guvernarii a constituit din cele mai vechi timpuri un teren fertil pentru filosofia politica. Filosofii au incercat sa explice rolul guvernarii, formele de guvernamant si, de cele mai multe ori, si-au exprimat simpatia fata de o forma sau alta. Daca pentru o perioada lumea s-a preocupat mai mult de statutul social si material, nemaigandindu-se foarte serios la natura guvernamantului, iata ca secolul XXI ridica noi probleme pe fondul schimbarilor regionale si globale. Mai nou, problema noastra, a europenilor, este cum va arata conducerea Uniunii si ce relatii vor exista intre nivelul national si cel european. Va putea acest "mamut", numit Uniunea Europeana, sa mentina un contact direct cu "supusii" sai ?In cel fel le va putea ocroti viata si bunurile ?. In acest punct, putem afirma ca principalul motiv pentru care oamenii legitimeaza un tip de guvernare, in speta democratia este ca acesta sa le apere viata si sa le permita sa se dezvolte conform capacitatilor individuale. In secolul XXI, asa cum sesiza si Pierre Manent, democratia "pentru prima data in istorie nu mai are, cel putin in lumea crestina, nici un concurent ideologic credibil "[1]. Fie ca vorbim de o monarhie sau de o republica, in mintile tuturor dainuie doua regimuri de organizare, unul politic - democratia, iar celalalt economica - capitalismul. Deci, necesitatea guvernarii ne poarta cu gandul la cele doua elemente complementare care, uneori, se substituie si se ajuta reciproc: acolo unde democratia nu reuseste, intervine capitalismul si prin fortele pietei si ale indivizilor rezolva problemele si reciproc. John Locke, unul dintre parintii fondatori ai liberalismului, sustinea ca, daca tot mai multi indivizi s-ar preocupa sa fie bogati, comunitatea ar duce-o mai bine. Adam Smith il completeaza, intr-un fel, pe Locke, spunand ca oamenii "sunt manati intru-totul de dorinta de a-si imbunatati conditia" iar modalitatea "prin care cei mai multi cauta sa-si ridice conditia este acumularea bogatiilor". [2]

Practic, democratia ne permite sa ne afitam cea mai arzatoare pasiune si anume orgoliul. Pentru dictatura populara, vanitatea si interesul nu erau altceva decat elemente decadente ale "imperialismului" occidental. Avem deja o concluzie, cea mai bun forma de guvernare este democratia iar corespondentul ei in economie este capitalismul. Urmeaza sa vedem ce este guvernarea, cateva trasaturi ale ei si unde se plaseaza statul fata de aceasta. In final, vorm vorbi despre democratie, ca element cheie in intelegerea conceptului de guvernare.

Cum definim guvernarea ? Rousseau o denumea ca "exercitarea legitima a puterii executive si principe sau magistrat, omul sau corpul insarcinat cu aceasta administratie".[3] Eu cred ca putem vorbi, in cazul guvernarii, de o mijlocire, un intermediar intre cetatean si seful statului. Exista, in acest caz, un aspect important, acela ca noi privim, in momentul de fata, guvernarea prin prisma separatiei puterilor in stat, pe cand teoreticienii guvernarii, ca Hobbes, Bodin, Rousseau sau Montesquieu, vedeau guvernarea absorbita total de o entitate artificiala numita suveran inzestrat cu puteri absolute.

In timpurile noastre, problema s-a mutat de la indivizibilitatea puterii suveranului la cea a reprezentativitatii si a diviziunii puterii suverane. Noi, privim puterea executiva ca bicefala, pe de o parte, vedem seful statului, si de cealalta parte, guvernul condus de un prim-ministru. Executivul acesta, care trebuie s puna in aplicare legile, are legitimitate numai in momentul in care a fost instituit votul universal pentru forul legislativ - parlamentul. Prin urmare, executivul este o emanatie a legislativului, expresia indirecta a vointei populare, va trebui sa-si castige increderea in ochii electorilor. Executivul va trebui sa propuna acele norme prin care cetateanul sa se simta protejat de stat si tot el va fi primul tras la raspundere pentru lucrurile care nu merg bine in stat. Executivul are o dubla responsabilitate fata de cetateni si fata de cel care i-a numit in functie. Aceasta responsabilitate are o conotatie negativa, in sensul ca intr-o guvernare ministrii sunt primii vizati de nemultumirea cetateanului si o conotatie pozitiva, aceea ca executivul poate trimite spre dezbatere sau aprobare ce proiecte de legi crede el de cuvinta.

Am insistat asupra executivului pentru ca, atunci cand ne referim la guvern, ne gandim in special la puterea executiva, iar cand vorbim de guvernare, ne gandim la toate institutiile politice ale statului.

Cu siguranta ca intregul proces de conducere a unei tari are in vedere si o arta a guvernarii. In ce consta aceasta arta ? Senellart ne spune ca "arta guvernarii apare asociata cu calculul si masinatia, cu practicile complicate si oculte".[4] Aceasta arta dateaza din primele perioade ale aparitiei filosofiei. Daca "toate artele au produs lucruri minunate . numai arta guvernarii a produs doar monstri". [5]

In fond, scopul final al statului nu este acela de a detine o putere absoluta asupra cetatenilor, ci sa se asigure ca, in interiorul unui teritoriu, acestia circula si comunica liber, primesc consultanta din partea autoritatilor, schimba idei si, nu in ultimul rand, dezvolta o forta vitala pentru democratie - "virtutea". [6]

Primul autor care vorbestye de aceasta arta este Platon. Pentru Platon, a guverna nu inseamna a actiona conform legilor, ci a exercita arta conducerii". [7] Aceasta arta implica uzarea la maximum a capacitatilor conducatorului cat si a parghiilor oferite de lege, ea se inscrie in jocurile strategice ale politicului si tine cont de conditiile posibilului si aplicabilului din fiecare epoca.

Revenind la guvernare, aceasta nu se rezuma numai la exercitarea puterii, asa cum o vedem noi, ci mai degraba la o forma de putere. Puterea consta in forma in care te organizezi, modul de comportare si cum ii manipulezi pe ceilalti pentru a te mentine cel mai puternic. Totusi, guvernarea nu se confunda cu dominatia pentru ca aceasta din urmareste consolidarea perpetua a fortei, pe cand guvernarea are o finalitate exterioara ei. Cum ne folosim de speta democratiei: cetatenii deleaga reprezentanti la diferite nivele ale guvernarii, pentru a-si imbunatati conditia si nu spre a fi dominati si agresati de reprezentanti. Astfel, guvernarea se rezuma la o ordine impersonala si legala ce presupune supunere din partea cetatenilor fata de legi si responsabilitate si masura din partea autoritatii guvernatoare. Asadar, ajungem la definitia guvernarii propusa de Senellart: "arta de a concilia interesele particulare, de a pastra foma statala sau de a realiza cea mai mare suma de forte cu putinta". [8] Suma cat mai mare de forte si coeziunea corpului social pot mentine forta statului, pot genera o economie sanatoasa autoreglabila si, nu in ultimul rand, au puterea de a sustine un guvernamant virtuos. Guvernarea, in zilele noastre, ca sa concluzionam, nu mai este altceva decat o functie, ea nu mai exalta virtutile oamenilor, asa cum se intampla in Evul Mediu, ea devine un instrument care asigura existenta statului, ii gestioneaza nevoile si distribuie cat mai optim capitalul uman si material.

In primele sale forme, "statul a ajuns sa fie definit drept un fenomen independent de supusi si conducatori, cu anumite particularitati proprii". [9]

Statul era o constructie artificiala invocata de suverani pentru a pretinde loialitate si supunere de la indivizi iar acestia, in schimb, primeau o promisiune ca vor fi guvernati cat mai drept.

Cu timpul, a inceput sa se puna in dezbatere ideea suveranitatii, aceasta idee a "oferit o legatura noua intre puterea politica si autoritate". [10] Cui apartine puterea suverana si care sunt limitele si "marja de manevra" a actiunii statului ?

Suveranitatea, in conceptia lui Bodin "este puterea totala si nestingherita de a impune legi. ea este puterea suprema asupra supusilor. dreptul de a impune legi in general asupra tuturor supusilor, indiferent de acordul lor". [11] Suveranitatea aceasta constituia un drept exclusiv al suveranului, drept ce se materializa intr-o forma de guvernare pe care suveranul o considera potrivita, pentru autori ca Bodin, Hobbes s.a.m.d., monarhia. Suveranitatea ajungea sa incorporeze guvernarea, insa nu o epuiza in intregime, lasandu-i acesteia din urma un loc special in "discusul" politic al suveranului. Statul detinea suveranitate doar in masura in care seful statului - suveranul-ajungea sa aiba aceasta putere absoluta. Felul in care se va obtine aceasta putere vom vedea odata cu Hobbes este pe calea unui contract social. Suveranul va primi concomitent cu aceasta putere absoluta si dreptul de autoguvernare al fiecarui individ in parte.

Locke vine si rastoarna suveranitatea statala, spunand ca "guvernul conduce si legitimitatea lui este sustinuta prin consimtamantul indivizilor". [12]

Mai tarziu, Rousseau va accentua pe ideea ca suveranitatea isi are originea in popor. Am ajuns tocmai la ideea pe care vroiam s-o accentuez, anume ca azi nu concepem suveranitatea ca apartinand altcuiva decat poporului. Aceasta suveranitate se manifesta prin intermediul reprezentantilor poporului, alesi prin vot universal. Acesti reprezentanti, insa, nu mai au putere absoluta asupra cetatenilor, ci sunt limitati de legi si norme. Uneori, se intampla ca sa nu fim de acord cu anumite legi, acestea ajungand sa ni se impuna, daca trebuie, prin puterea de coercitie a statului. In zilele noastre, statul suveran este o realitate evidenta, tocmai pentru ca noi, cetatenii, i-am investit pe reprezentantii statului cu aceasta putere iar statul devine un punct de reper in intelegerea guvernarii, fiind insasi contextul global in care se desfasoara o guvernare. Extrapoland, putem afirma ca statul este, prin sine, o guvernare a unui teritoriu si a unei populatii, insa are nevoie de institutii politice abilitate care sa se ocupe de problemele sale politice, sociale, economice si acestea sunt guvernul si parlamentul. Piata si proprietatea privata sunt tot atat de importante ca si institutii pentru bunul mers al guvernarii si al statului.

Concluzia este ca statul-natiune modern a reusit s incorporeze cu succes tot ce inseamna element de guvernare si conducere si a facut din acestea mijloace de limitare a comportamentului cetatenilor si, pe de alta parte, o modalitate de supraveghere a conducatorilor.

Pentru ca am mentionat ca statul este o structura impersonala a puterii, si pentru ca tot mai des vorbim de statul de drept, este cazul sa amintim si de domnia legilor (rule a law). Nu se putea vorbi de o domnie a legilor, cata vreme "drepturile, obligatiile si indatoririle politice erau concepute ca fiind strans legate de religie si de pretentiile grupurilor traditionale" [13]. Am facut aceasta remarca pentru a arata ca, desi tarile occidentale au trecut de etapa grupurilor privilegiate care revendicau monopolul asupra unor drepturi, in Europa Centrala si de Est inca mai exista grupuri de presiune privilegiate, pentru care domnia legilor este un principiu foarte vag si lipsit de putere juridica. Ii putem identifica pe acesti oameni in clientela politica a guvernelor, in gruparile mafiote ale crimei organizate si in fostii aparatcik ai partidului comunist, pentru care dreptul socialist n-a murit. {i aici, m-am referit numai la cazul Romaniei.

Hayek ne ofera si el o definitie a suprematiei dreptului, definitie ce sustine ca "statul, in toate actiunile lui, este limitat de reguli fixate si anuntate in prealabil, reguli care fac posibila prevederea, cu o buna doza de certitudine, a modului in care autoritatea isi va folosi puterile coercitive intr-o imprejurare data". [14] Insa, mai mult, aceasta definitie fixeaza obiectul de interes in sfera economicului decat a socialului sau politicului. Pot afirma ca domnia legilor corespunde unei egalitati in fata justitiei, atat a cetatenilor, cat si a grupurilor de presiune. Guvernarea trebuie sa se asigure prin ramura ei judecatoreasca, ca justitia este impartita in mod egal printre cetateni si ca nimeni nu este favorizat. Caci acesta este si un principiu de baza al guvernamantului, impartialitatea, o cat mai mica implicare, subiectiva a guvernantilor, in distribuirea dreptatii. Daca lucrurile nu se petrec conform acestui scenariu ideatic, si de obicei nu se intampla, atunci cetatenii vor incepe sa puna la indoiala onoarea membrilor guvernului si acesta este pasibil de pierderea legitimitatii. {i cum mecanismul votului universal functioneaza cel mai bine, guvernul este susceptibil de o sanctiune drastica la viitoarele alegeri - nu mai primeste un nou mandat.

Am ajuns, din analiza efectuata pana acum, la o concluzie aceea ca guvernarea are rolul de a ne proteja pe noi insine si bunurile noastre, ce se intampla atunci cand drepturile ne sunt incalcate?; in conditiile unei democratii bineinteles. In aceasta situatie si tocmai in asta rezida splendoarea democratiei, mecanismul de schimbare al guvernantilor este unul pasnic, acestia putand fi penalizati pentru erorile comise. Daca vorbim in schimb si de capitalism atunci mecanismul de protectie nu mai este atat de eficient. Piata este singurul "taram" pe care statul, daca e cu adevarat democratic, nu poate interveni decat firav. S-a vazut ce s-a intamplat cand statul a incercat sa planifice piata, sa fixeze o anumita productivitate a muncii si sa-l foloseasca pe cetatean intr-un mod diferit de cel capitalist. Rezultatul un sistem care dupa 1989 a colapsat atat politic cat si economic si inca se mai resimt "schije" ale acelui protectionism. Piata este singurul loc unde cetateanul este liber si trebuie sa se descurce pentru a-si asigura traiul. Oricat ar incerca statul sa intervina in economie in final tot fortele pietei dirijeaza economia, guvernul nu poate altceva sa faca decat sa deregleze mecanismele pietei si sa genereze haos.

O alta problema referitoare la puterea guvernarii este daca statul ar trebui sa furnizeze bunurile publice, bunuri pe care consumatorii le pot consuma cu totii si nu trebuie sa plateasca pentru ele, sau ar trebui acestea sa fie lasate sa fie produse de intreprinzatorii privati?. Totusi aceste bunuri publice nu sunt atat de gratuite pe cat par, ele sunt platite cu impozitele cetatenilor.

"Statul nu este un panaceu la problema bunurilor publice. Este mai degraba expresia extraordinarelor dificultati de a gasi o buna solutie"[15] la probleme cum ar fi cea a bunurilor publice.

Acelasi autor ne spune ca "aria problemelor guvernarii este mai vasta decat aria problemelor statului"[16].

Din cele spuse pana acum reiese ca de fapt noi oamenii ne supunem unei duble guvernari pe de o parte una politica intruchipata de guvern si mijlocita de legi si pe de alta parte pietii, o entitate si mai abstracta decat guvernul si statul dar care are insa o putere mult mai mare, ea poate schimba in orice moment vietile oamenilor si reprezinta in acelasi timp un spatiu al incertitudini. Care este legatura intre cele doua, vor intreba multi? Raspunsul il gasim la Mises ca teza principala a sa: "democratia este o prefigurare a pietei libere"[17]. Piata raspunde la o nevoie fundamentala a oamenilor- progresul tehnologic acompaniat de bunastare.

Am cazut de accord cu totii ca democratia este cel mai bun regim de guvernare si ca umanitatea si-a gasit in sfarsit o noua religie. Trebuie clarificate cateva aspecte ale democratiei ce ne-ar putea ajuta in analiza pornita cu privire la necesitatea guvernarii.

Montesquieu spunea ca atunci cand "puterea suprema apartine intregului popor avem o democratie"[18]. In zilele noastre democratia nu mai e privita cu ochi asa de buni si precum zicea Popper "fiecare din cei care compun poporul stie foarte bine ca nu porunceste si de aceea are impresia ca democratia este o escrocherie"[19].

Nu de multe ori auzim "sacaitoarea" lozinca: votul tau conteaza si tot de atatea ori reflectand aupra acestei idei te debusolezi in fata concluziei care spune exact contrariul lozincii. {i mai este o realitate evidenta, din cauza tipului de vot( in speta RP pe lista) alegatorul nu face altceva decat sa confirme un reprezentant sau altul, selectia si alegerea acestuia facandu-o in definitiv tot partidele politice. Democratia este prin urmare un mijloc de a impiedica tirania nu o forma de guvernare.

Eu sunt adeptul unei altfel de definitii, in sensul ca democratia, cum am mai spus, ne permite sa penalizam derivele guvernantilor, dar aceasta posibilitate nu epuizeaza totalmente democratia, aceasta fiind si un mod de reprezentare a cetatenilor, dar si o forma de redistributie a averii. Fara indoiala ca, fara acest mecanism de reprezentare ,democratia n-ar putea functiona in zilele noastre iar cetateanul, desi nu este capabil sa administreze el singur statul, are posibilitatea sa-i traga la raspundere pe factorii decidenti. Oamenii simpli, nestiutori de carte, au nevoie insa, in procesul de votare, de indrumare din partea personalitatilor, dupa cum observa si Montesquieu. [20] In special, pentru ei, intr-o democratie este nevoie de un vector de imagine, obiectiv, ca sa nu cada in capcana de a fi corupti si de a vota conform vreunui interes. Daca dragostea de legi si de patrie par in zilele noastre perimate, un motto a ramas intact, ca valabilitate, de la Montesquieu: "guvernamantul este ca toate lucrurile din lume ca sa-l pastrezi trebuie sa-l iubesti".[21]

S-a spus ca politica trebuie sa produca raul cel mai mic. Exista autori care spun ca principalul argument in favoarea democratiei "ar fi ca ea este raul cel mai mic". [22]

Democratia este o forma de negociere a regulilor iar aceste reguli se iau cu decizia unei majoritati. Am spune ca minoritatile sunt discriminate, nicidecum pentru ele exista calea de promovare a argumentelor in diferite medii care poate duce la rasturnarea situatiei, daca aceasta era in defavoarea lor. Aceeasi idee se poate extinde si la nivelul microscopic al alegatorului, cel cu votul. El va avea de castigat,daca voteaza, de pe urma dezbaterii democratice. Am vazut de ce este democratia asa de laudata in tarile dezvoltate si de ce este necesara aceasta forma de guvernare care, inexorabil, trebuie sa intre in functiune alaturi de capitalism.

Desi multi sustin ca guvernarea nu e buna, este viciata, nu reusteste sa faca fata noilor provocari s.a.m.d., ce ne-am face fara ea ? Cum ar arata statele noastre fara o guvernare ? si de ce ne temem asa de mult de a fi guvernati ? Cineva ar putea sa spuna ca anarhia este mai potrivita pentru lumea in care traim, ca oamenii ar trai in pace si armonie, pentru ca suntem fiinte pasnice si avem interesul de a supravietui si inter-relationa cu cei din jur.

Nimic mai fals, daca ne uitam la descatusarea de forte din secolul XX care s-a produs in Balcani, ne putem da seama ca natura oamenilor nu este una pasnica; sau la energiile varsate de antreprenori intr-o economie de piata sau la orice altceva asemanator.

Guvernarea le ingradeste oamenilor pornirile antisociale si le permite sa-si elibereze energiile pozitive, cele care genereaza progress economic si politic. Fara guvernare am fi ca fiarele, ne-am lasa ghidati numai de instincte si pasiuni, am reveni la starea de natura pe care o dipretuiau ganditori ca Hobbes ca produce doar mizerie si suferinta

Bibliografie

HAYEK Friedrich A., Drumul catre servitute, traducere de Eugen B.Marian, Editura Humanitas, Bucuresti,1993

HAYEK Friedrich A., Constitutia libertatii, traducere de Lucian-Dumitru Dardala, Institutul European, Iasi, 1998

HELD David, Democratia si ordinea globala. De la statul modern la guvernarea cosmopolita, traducere de Florin {lapac si Gabriela Inea, Editura Univers, Bucuresti, 2000

HIRSCHMAN Albert O, Pasiunile si interesele: argumente politice in favoarea capitalismului anterioare triumfului sau, traducere de Radu Carp si Victor Rizescu, Editura Humanitas, Bucuresti, 2004

MONTESQUIEU Charles-Louis de, Despre Spiritul Legilor, vol.I, traducere de Armand Rosu, Editura {tiintifica, Bucuresti, 1964

PREDA Cristian, Modernitatea politica si romanismul, Editura Nemira, Bucuresti, 1998

ROUSSEAU Jean Jacques, Despre Contractul Social sau Principiile Dreptului Politic, traducere de N. Dascovici, Editura Mondero, Bucuresti, 2000

SENELLART Michel, Artele guvernarii. De la concepul de regimen medieval la cel de guvernare, traducere de Sanda Oprescu, Editura Meridiane, Bucuresti, 1998

SOLCAN Mihail-Radu, Arta raului cel mai mic: o introducere in filosofia politica, Editura ALL, Bucuresti, 1998