Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Ministri)

Reprezinta - asa cum am subliniat mai sus - guvernele statelor membre ale Uniunii Europene si detine principala forta decizionala. Prin Tratatul de la Maastricht a fost denumit "Consiliul Uniunii Europene", care l-a si legitimat din punct de vedere juridic.

Este compus din ministri competenti ai statelor membre, abilitati sa angajeze propriile guverne, in procesul decizional.

Ministrii se reunesc in functie de ordinea de zi sau de problematica ce se discuta: de exemplu, ministrii agriculturii - pentru probleme agricole, ministrii economiei si finantelor - pentru chestiuni ce privesc Uniunea Economica si Monetara, etc.

Formatul reuniunilor, de regula lunare, este urmatorul:

Afaceri generale si relatii externe;

Afaceri economice si financiare;

Justitie si afaceri interne;

Munca, politici sociale, sanatate si consumatori;

Competitivitate (piata interna, industrie si cercetare);

Transporturi, telecomunicatii si energie;

Agricultura si pescuit;

Mediu;

Educatie, tineret si cultura.

Consiliul are un Secretariat general cu sediul la Bruxelles si dispune de 2000 functionari.

Potrivit Tratatului de la Amsterdam, secretarul general al Consiliului este in acelasi timp si Inalt Reprezentant pentru PESC.

Consiliul este asistat, in activitatea sa, de Comitetul Reprezentantilor Permanenti (COREPER), care este compus din reprezentantii permanenti (ambasadori) ai statelor membre. COREPER asigura pregatirea lucrarilor Consiliului si executa mandatele pe care acesta i le incredinteaza.

Consiliul de Ministri este organul decizional principal: esenta prerogativelor acestuia rezida in puterea sa normativa intrucat adopta, singur sau impreuna cu Parlamentul European, normele juridice ale Uniunii. Asadar, Consiliul detine (in unele cazuri impreuna cu Parlamentul European) puterea de a  adopta principalele acte normative ale Uniunii (reglementari si directive). Asigura, apoi, coordonarea politicilor economice ale statelor membre, incheie acorduri internationale in numele Comunitatilor Europene si exercita - impreuna cu Parlamentul - puterea bugetara.

Potrivit procedurilor actuale inca in vigoare, presedintia Consiliului Uniunii este asigurata prin rotatie, ea fiind exercitata pe rand de fiecare din tarile membre, pentru o perioada de 6 luni:

La Consiliul Afaceri Generale si Relatii Externe (CAGRE) din 12 decembrie 2005, s-a stabilit ordinea presedintilor pana in 2018, pe baza sistemului de rotatie actual. Astfel, ordinea va fi urmatoarea:

Austria si Finlanda

Germania si Portugalia

Slovenia si Franta

R. Ceha si Suedia

Spania si Belgia

Ungaria si Polonia

Danemarca si Cipru

Irlanda si Lituania

Grecia si Italia

Letonia si Luxemburg

Olanda si Slovacia

Malta si Marea Britanie

Referat: Legile lui Murphy - legile entropiei Referat: Zoroastrism (Mazdeism) - religia dualista aparuta in Iran

Estonia, in prima jumatate a anului.

Rezulta, asadar, ca Slovenia va fi prima dintre tarile nou-intrate in Uniune (2004) care va detine presedintia rotativa a Uniunii.

Romania si Bulgaria n-au fost luate in calcul, atata timp cat data aderarii lor nu este inca sigura.

Presedintele Consiliului organizeaza si conduce lucrarile Consiliului. El convoaca Consiliul, stabileste datele pentru sesiunile acestuia, fixeaza ordinea de zi provizorie, etc., semneaza actele adoptate de Consiliu, ca si procesele verbale ale sedintelor, notifica Directivele, Deciziile si Recomandarile Consiliului, primeste corespondenta adresata Consiliului, poate reprezenta Consiliul in fata Parlamentului European.

In cadrul Politicii Externe si de Securitate Comuna, Presedintia asigura reprezentarea externa a Uniunii, are in raspundere punerea in aplicare a actiunilor comune, exprima pozitia UE in organizatiile si conferintele internationale.

Presedintia prezideaza toate reuniunile misiunilor diplomatice ale statelor membre in tarile terte si pe langa organizatiile internationale.

Presedintia Consiliului se intalneste lunar cu presedintii Comisiei si Parlamentului European, cu prilejul sesiunilor PE de la Bruxelles. Odata cu introducerea procedurii de co-decizie, rolul Presedintiei a crescut substantial prin contactele informale pe care trebuie sa le aiba cu structurile Parlamentului European in vederea pregatirii reuniunilor Comitetului de Conciliere.

Intre 1966 si 1986, Consiliul a lucrat pe baza de unanimitate ca urmare a refuzului Frantei de a accepta decizii supranationale. In 1986, odata cu adoptarea Actului Unic European, s-a introdus pentru cateva domenii votul cu majoritate calificata, care s-a extins, apoi, prin Tratatele de la Maastricht si Amsterdam.

In prezent, hotararile in Consiliul Uniunii sa iau, in functie de caz, cu majoritate simpla, majoritate calificata sau unanimitate.

Cateva exemple in care este necesara unanimitatea:

Examinarea unei cereri de admitere in UE;

Procedura de alegere pentru Parlamentul European;

Fixarea sediilor institutiilor Comunitatii Europene;

Decizii in materie de vize, azil, imigratie;

Reglementari care tin de discriminare bazate pe sex, rasa, origine etnica, religie etc.;

Securitate sociala si protectia sociala a muncitorilor;

Recomandari in materie de cultura;

Stabilirea obiectivelor prioritare pentru Fondurile structurale;

Aspecte fundamentale privind Uniunea Economica si Monetara;

Numiri si demnitati importante la nivelul institutiilor si organismelor Uniunii: conducerea BCE; secretarul general si secretarii generali adjuncti ai Consiliului; presedintele si membrii Comisiei Europene; judecatorii si avocatii de la Curtea de Justitie, membrii Curtii de Conturi etc.

Pentru votul cu majoritate calificata, fiecare stat membru dispune de un numar de voturi in functie de importanta si marimea acestuia.

Subiectul repartizarii voturilor a fost cel mai amplu disputat la Consiliul European de la Nisa (decembrie 2000), deoarece statele mici n-au dorit sa lase puterea decizionala la discretia statelor mari.

Prin adoptarea unei scale de repartizare de la 3 la 29 voturi, statele mici au fost oarecum apropiate de cele mari. In plus, s-a obtinut ca nici un acord sa nu fie incheiat fara aprobarea a 14 state din 27.

Prin Tratatul de la Nisa (2001) s-au operat unele modificari in sistemul de vot, care a intrat in vigoare la 1 ianuarie 2005:

A fost revazut numarul voturilor acordate fiecarui stat;

S-a modificat pragul majoritatii. In cazul UE cu 27 membri, pragul va fi de 258 din 345;

Au fost atribuite voturi si tarilor candidate, din perspectiva largirii Uniunii.

In probleme care privesc politica externa, justitie si afaceri interne, Consiliul de Ministri decide, de regula, pe baza de unanimitate.

Pentru a se evita paralizarea unei Europe extinse, voturile in unanimitate in Consiliul de Ministri vor deveni, totusi, o exceptie. La Nisa s-a hotarat ca in aproape 50 de domenii sa se ia decizii cu majoritate calificata. Compromisul acceptat se refera la mentinerea vetoului complet sau partial la unele subiecte sensibile: fiscalitatea, justitia, imigratia, cultura, problemele sociale.

La summit-ul UE de la Nisa, Romania a fost cotata in randul tarilor importante din punct de vedere demografic, acordandu-i-se 14 voturi de care va dispune la luarea deciziilor de catre viitorul Consiliu de Ministri al unei Uniuni Europene extinse la 27 de membri. Faptul ca tara noastra este plasata intr-un grup important de tari se datoreaza locului pe care il ocupa pe continent prin numarul de locuitori, potentialului sau real, precum si pozitiei geografice, fiind, dupa Polonia, a doua ca marime intre statele central si est-europene. Semnificativa este si schimbarea favorabila a numarului de voturi acordate Romaniei de la 13, cum fusese anuntat, la 14 - asa cum se precizeaza in Tratatul de la Nisa.

Sediul Consiliului se afla la Bruxelles, dar sesiunile din aprilie, iunie si octombrie se tin la Luxemburg.