Geopolitica interna a Rusiei - geopolitica interna a Rusiei depinde de functia ei planetara

Capitolul 1

Obiectul si Metoda

1.1. Geopolitica interna a Rusiei depinde de functia ei planetara

Analiza geopolitica a problemelor geopolitice interne ale Rusiei nu poate fi realizata fara a lua in considerare tabloul global (mult mai general) al locului Rusiei in ansamblul geopolitic. Numai tinand cont in permanenta de rolul planetar si importanta Rusiei, se poate examina cu eficacitate si fara contraziceri structura ei geopolitica interna. Spre deosebire de scoala europeana de "geopolitica interna" (Yves Lacoste etc.), care inclina spre izolarea problemelor locale si regionale de evaluarea la nivel planetar a dispunerii fortelor, in cazul Rusiei nu se poate abstractiza importanta ei mondiala si, prin urmare, toate problemele ei particulare, interne, se formuleaza adecvat (nemaivorbind de rezolvarea lor) doar in limitele unei sfere geopolitice integrale mai generale.

Rusia nu este pur si simplu una din tarile continentului, ea este o categorie ce apartine principiilor fundamentale ale geopoliticii in intregime. Rusia este heartland, "axa geografica a istoriei", Uscatul, Rusia este Eurasia. O asemenea importanta a Rusiei nu depinde de blocuri, ideologii, de orientari politice, de specificul regimului: continentalitatea este soarta ei istorica, geografica si geopolitica. In cazul Rusiei nu poate fi pusa problema alegerii intre "atlantism" si "eurasiatism". Ea este o putere eurasiatica si nu poate fi decat ca atare. Renuntarea de catre Rusia la indeplinirea rolului sau in ansamblul planetei este posibila doar in cazul lichidarii ei geografice fiindca, in cazul in care statul rus va renunta sa indeplineasca aceasta misiune, pastrand dimensiunile continental eurasiatice, oricum, mai devreme sau mai tarziu va aparea, din necesitate, o noua formatiune politica in aceleasi hotare, care-si va asuma functiile de "axa geografica a istoriei". Cata vreme exista Rusia, ea va ramane axa vectorului eurasiatic la proportii planetare.

Aceasta insusire determina unghiul de cercetare a problemelor ei geopolitice interne. Cheia acestor probleme este urmatoarea: in ce mod si in baza caror premise naturale (sau artificiale) sa se pastreze volumul geopolitic maxim al Rusiei, sa se mareasca pe cat este posibil, repartizand toti factorii geopolitici interni in asa mod incat sa se garanteze, cat se poate mai bine, posibilitatea expansiunii geopolitice planetare

O asemenea formulare a problemei pune, prin ea insasi, conditiile analizei - este necesar sa se accentueze si sa se examineze cu prioritate:

1. posibilitatile tendintelor centripete ale regiunilor;

2. posibilitatile extinderii influentei spatiale a centrului catre periferie si dincolo de limitele ei.

Aceasta presupune evidentierea clara a doua criterii fundamentale: ale centrului geopolitic si ale periferiei geopolitice. Corelatia dintre ele alcatuieste esenta cercetarii geopoliticii interne a Rusiei.

1.2. Geopolitica interna si doctrina militara

Complexul militar-industrial joaca un rol foarte important in organizarea geopolitica a spatiilor rusesti, intrucat in multe teritorii (indeosebi cele slab populate) populatia civila depinde anume de oraselele si bazele militare. De aceasta depinde si amplasarea celor mai importante centre industriale, legate si ele de asa numita "industrie de aparare". Intreaga configuratie geopolitica a Rusiei depinde de modelul doctrinei militare.

Aceasta doctrina militara, la randul ei, are doua componente: Orientarea politica a conducerii (care se poate schimba in dependenta de factorii interni si externi) si constantele geopolitice care stabilesc limitele in care sunt posibile variatiile liniei politice. A doua componenta (situatia geopolitica a Rusiei), confirma univoc, importanta continentala a fortelor armate ale Rusiei, orientarea catre principalul "adversar potential" al Rusiei - blocul atlantic. Iar aceasta va avea ca urmare, orientarea continentala a intregii doctrine militare, prioritatea indiscutabila a tipurilor strategice de inarmare, orientarea spre un conflict global de proportii planetare. Totodata, este absolut lipsit de importanta faptul cum va fi componenta politica a regimului. Nu este absolut necesar ca, confruntarea geopolitica sa fie dublata de confruntarea ideologica. Aceasta depinde de situatia concreta si poate influenta prezentarea verbala a liniei politice care atenueaza sau dimpotriva accentueaza rezistenta geopolitica ce se pastreaza in orice conditii. Fara a pretinde la formula finala a doctrinei militare, geopolitica dicteaza limitele ei, incalcarea carora atrage dupa sine criza social-politica totala si destramarea teritoriala a statului.

Chiar si in cazul unei intelegeri ideologice totale cu atlantismul, doctrina militara a Rusiei va trebui sa stabileasca in calitate de adversar potential numarul unu anume SUA si lagarul occidental si doar pornind de la acest principiu sa construiasca intreaga structura a fortelor armate. Iar aceasta, la randul sau, va influenta intreaga structura a geopoliticii interne a Rusiei intr-un sens cu mult mai larg.

Doctrina militara a Rusiei trebuie sa fie exclusiv eurasiatica. Numai intr-un asemenea caz si dintr-un asemenea unghi de vedere poate fi analizata, cu toata raspunderea, geopolitica interna a Rusiei si se pot trasa vectorii prioritari ai dezvoltarii. Fara aceasta, orice analiza va prezice doar degradarea catastrofala a regiunilor rusesti, destramarea teritoriala, reactia in lant a distrugerii si autolichidarii geopolitice. Teoretic, o asemenea intorsatura a evenimentelor nu poate fi exclusa, iar actuala "doctrina militara" a Rusiei, care nu mentioneaza SUA si NATO in randul "adversarilor potentiali", dar care ii include printre aliatii geopolitici potentiali ai Rusiei in blocul eurasiatic, ofera pentru aceasta o multime de temeiuri. Totusi, plecand de la o perspectiva geografica si istorica mai generala, aceasta stare de lucruri trebuie privita ca o "anomalie temporara" care, in conditiile oricarui regim politic, va fi repede inlaturata, ca fiind excesul unei perioade complicate de trecere. Se poate scrie un scenariu al "catastrofei geopolitice", care ar evidentia etapele destramarii "axei geografice a istoriei".

O asemenea pozitie trebuie sa intereseze mai mult lagarul atlantic si de aceea este absolut firesc daca asemenea modele sunt insusite de geopoliticienii statelor talasocrate. Analizand situatia actuala si viitoare, plecand de la legile istorice si geopolitice ale dezvoltarii dualismului continental si civilizator, geopolitica ruseasca nu poate fi decat eurasiatica si trebuie sa se orienteze, in mod corespunzator, catre perspective pozitive. Iar in cazul acesta trebuie sa admitem (chiar daca la momentul dat nu este chiar asa), ca "doctrina militara" a Rusiei corespunde logicii general continentale si se bazeaza pe constantele geopoliticii de rigoare.

Aceasta situatie trebuie avuta in vedere pe parcursul expunerii ulterioare.

1.3. Centrul si periferia

Centrul istoric al heartland-ului reprezinta o marime geografica constanta. Actuala capitala a Rusiei - Moscova - mosteneste concomitent linia capitalelor slave (Kiev, Vladimir) si linia statelor majore de stepa ale lui Cinghiz. Fiind o sinteza geopolitica a padurii si a stepei, Rusia are concomitent doua traditii istorico-geopolitice, totalitatea carora sta la baza originalitatii caii rusesti.

Perioada Sanct-Petersburgheza a fost insotita de o expansiune teritoriala, desi asezarea Petersburgului langa marea Baltica intruchipeaza orientarea europeana a statului, "occidentalismul geopolitic". In perioada petersburgheza, expansiunea teritoriala a rusilor a fost mai putin organica si mult mai artificiala ca altadata. Caracterul sintezei nu a fost atat de evident, desi multe din popoarele eurasiatice ale Asiei si Siberiei, bazandu-se pe traditiile vechi continentale, au adoptat puterea "tarului alb".

Mai mult decat atat, Moscova este raspunzatoare, din punct de vedere geografic, de misiunea geografica a Rusiei. Ea este indepartata, in egala masura, de toate zonele geografice fundamentale care alcatuiesc originalitatea peisajului rusesc: pana la nordul polar, pana la vestul european de rasarit, pana la sudul de stepa si subtropical si pana la estul taigalei sunt aproximativ aceleasi distante. Anume de aceea, Moscova trebuie considerata (din punct de vedere geopolitic) capitala eruasiatica, centrul continental. In acest sens, starea actuala de lucruri corespunde in intregime, constantelor geopolitice. Moscova este capitala naturala a heartland-ului.

O analiza cartografica fugara a Rusiei descopera intr-o asemenea situatie, o oarecare asimetrie. Vorba e ca, dincolo de Ural (care, din cauza inaltimii mici a muntilor si a climei omogene de ambele parti ale lantului de munti, nu este, de fapt, frontiera ruseasca interna), zona taigalei este destul de omogena si se intinde pe mii de km in adancul Siberiei, transformand in felul acesta Moscova intr-un centru doar al "Rusiei europene". Un asemenea punct de vedere, pur cantitativ, este echilibrat totusi, de consideratii geopolitice.

In primul rand Siberia nu reprezinta acea diversitate structurala de clima si de relief ce caracterizeaza Rusia de pana la Urali. Din acest punct de vedere, acest spatiu gigantic este doar o extensiune disproportionata a peisajului estic, marimea caruia depaseste cu mult tabloul zonal al Rusiei. Astfel, giganticul volum spatial, in sens peisagistic, se reduce la o calitate climaterica redusa.

In al doilea rand, aceeasi disproportie exista si la nivel demografic. Dincolo de Urali traieste aceeasi cantitate de populatie caracteristica pentru fiecare zona de peisaj a Rusiei europene.

In al treilea rand, valorificarea acestei regiuni din punct de vedere al comunicatiilor, oraselor, telecomunicatiilor etc., este de asemenea incomparabila cu volumul ei spatial.

De aceea, in situatia geopolitica actuala, rolul Siberiei nu poate fi examinat proportional cu spatiul ei. Este un "spatiu de rezerva", deosebit, care reprezinta ultima parte a continentului eurasiatic care nu a fost "asimilata" cum trebuie.

Tinand seama de calitatea deosebita a Siberiei, Moscova se identifica cu centrul "axei geografice a istoriei". Remarcam tocmai nevalorificarea Siberiei (indeosebi a Siberiei de Est) l-a determinat pe Mackinder sa includa in lucrarile lui tarzii "Lenaland-ul", adica spatiul ce se afla la rasarit de raul Lena, intr-o organizare geopolitica ce nu apartine, in sensul strict al cuvantului, heartland-ului.

Spengler, insa, a mentionat ca Siberia reprezinta un spatiu geografic al carui rol poate sa se clarifice treptat si sa devina hotarator in procesul istoric. El a prevazut ca in Siberia va putea sa se dezvolte o cultura deosebita (unica), care va pune capat "declinului Vestului" si a civilizatiei lui "faustiene". Aceeasi idee o sustineau si "asiaticii" rusi, ramificatia marginala a eurasiaticilor, care considera ca Estul (Asia) este mai importanta nu numai decat Vestul ci chiar decat insasi Eurasia (asa credea, in special V.Ivanov si unii "tiho-oceanisti", Pazifiker, ai scolii Haushofer, Kurt von Bekman etc.). Astfel, intr-o perspectiva indepartata, care presupune schimbarea situatiei demografice si informationale in dezvoltarea Siberiei si echivalarea ei cu restul regiunilor rusesti (sau europene), se poate presupune ca pozitia geografica a Moscovei isi va pierde rolul sau central si centrul geopolitic al Eurasiei se va muta spre rasarit.

La momentul actual aceasta trebuie considerata doar ca o perspectiva futurologica.

De la centru (Moscova) se pot trage niste raze catre diferite regiuni ale pamanturilor periferice rusesti. Aceste raze nu sunt niste segmente fiindca lungimea lor nu este fixata. Fortele centrifuga si centripeta influenteaza asupra regiunilor in proportie variabila, care depinde de multi factori istorici. Pe langa aceasta, distantele fizice de la centrul geopolitic (Moscova) nu corespund intotdeauna "distantelor geopolitice". Aceste distante depind nu numai de cantitatea ci si de calitatea legaturilor, de independenta formatiunilor regionale, de forma lor, de specificul cultural, etnic.

Aceste raze, care se intalnesc in centru, pot fi impartite in patru categorii de baza sau "axe interne":

1. Moscova-Est

2. Moscova-Vest

3. Moscova-Nord

4. Moscova-Sud

Pe de alta parte, spatiile periferice corespunzatoare reprezinta niste "zone" sau "fasii", fiecare dintre ele avand caracteristici specifice si o structura deosebita. Aceste fasii pot fi numite, in mod corespunzator, "Estul rusesc", "Vestul rusesc", "Nordul rusesc" si "Sudul rusesc". Determinativul "rusesc" nu are, in cazul de fata, un sens etnic, ci unul geopolitic, care subliniaza legatura pe care o are regiunea cu "axa continentala" centrala - cu Moscova.

Continutul principal al temei "geopoliticii interne" a Rusiei va fi clarificarea structurii geopolitice a acestor patru "zone periferice", a calitatii si a caracterului "razelor" ce le uneste cu centrul. Structura zonelor va fi analizata mai detaliat in capitolele urmatoare. Caracterul razelor poate fi examinat in linii generale acum.

1.4. Axele interne ("razele geopolitice")

Exista patru raze geopolitice care unesc Moscova cu periferia "spatiului rusesc" si care sunt de calitate diferita.

Aceste raze se impart in doua perechi: pe de-o parte Moscova-Vest si Moscova-Sud, pe de alta parte, Moscova-Est si Moscova-Nord.

Din punct de vedere geopolitic, primele doua raze, sunt "neterminate", sunt "deschise". Ele se sprijina pe un sistem geopolitic complicat al unui volum teritorial impunator care separa masa continentala a Rusiei de frontiera ideala - linia de tarm. Din punct de vedere geopolitic, frontierele de Sud si de Nord ale Rusiei reprezinta niste zone intinse ce separa partea centrala de linia de tarm. In acest sens, aceste doua raze reprezinta niste directii mai vulnerabile si intreaga dinamica geopolitica pe aceste axe este extrem de incordata, complicata, avand o multime de nivele si dimensiuni.

Axele Moscova-Vest si Moscova-Sud, intrunesc atat aspectele politice interne cat si externe, fiindca aici, regiunile Rusiei-Eurasiei trec treptat in zonele ce se afla sub controlul altor state si unele din aceste state apartin blocului planetar opus, lagarul talasocratiei.

Referat: Legile lui Murphy - legile entropiei Referat: Zoroastrism (Mazdeism) - religia dualista aparuta in Iran

Cea de-a doua pereche de raze: axele Moscova-Nord si Moscova-Est, se deosebesc considerabil de prima pereche. Frontiera Rusiei coincide aici cu linia de tarm, "statele tampon" nu exista si de aceea dinamismul politic in aceste directii se limiteaza la temele politice interne. La Nord si la Est, Rusia are frontiere geopolitice perfecte. In cazul acesta sarcina principala este sa se pastreze "status quo".

Mai mult decat atat, Nordul si Estul reprezinta, pe seama hotarelor oceanice, spatele de rezerva foarte bine aparat al "axei geografice a istoriei" unde, in momentele critice, pot fi create niste platforme spatiale suplimentare pentru o noua structurare geopolitica si strategica.

Diferenta dintre axele "Vest" si "Sud" si axele "Nord" si "Est" nu este rezultatul unei intamplari istorice. Peisajul geografic, iar mai tarziu harta etnica si culturala a regiunilor corespunzatoare, reprezinta matricea care, pe masura trecerii istoriei politice, s-a completat cu un continut statal concret. La periferiile vestice si sudice ale Rusiei si pe teritoriile alaturate ale statelor vecine s-au format diferite constelatii de culturi, state si etnosuri, cu traditiile lor politice si spirituale, cu statalitatea lor etc. Aceasta este zona care intra cu o parte a sa in rimland. Aici sunt foarte dezvoltate premisele obiective si artificiale pentru "separatism", iar acesta, la randul sau, se identifica, la nivel planetar, cu strategia talasocrata.

Nordul si Estul Rusiei sunt extrem de omogene si sunt populate necompact de popoarele care nu au traditii politice si de stat dezvoltate sau care si-au pierdut demult initiativa istorica de construire a Imperiului (spre exemplu, turcii din Altai, buriatii, etc.). Aici Moscova are acces liber la mare, dar si calitatea marilor este corespunzatoare. Aceste mari sunt putin navigabile, sunt reci, o mare parte a anului sunt acoperite de gheata, sunt rupte de partea centrala din cauza comunicatiilor proaste, porturile lor sunt slab dezvoltate. Anumite avantaje strategice sunt compensate de neajunsurile corespunzatoare.

Doua perechi de raze ofera o simetrie geopolitica deplina. Lungimea tarmurilor nordice si estice ale Rusiei este legata de rarefierea demografica si insuficienta dezvoltare a comunicatiilor. Frontierele estice si sudice sunt terestre, dens populate, au un relief variat si reprezinta niste fasii enorme pe un teritoriu destul de impunator.

In Rusia, relatiile geopolitice ale centrului cu periferia sunt de doua tipuri: axele interne cu hotarele oceanice lineare (Nord si Est) si axele semi-interne cu hotarele pe uscat, de calitate "zonala" (Vest si Sud). Dinamica "Sud si Vest" presupune intrarea in sfera relatiilor internationale, in diplomatie, etc. Dinamica "Nord si Est" se rezuma la problemele politice interne. Totusi, abordarea pur geografica face ca acest tablou sa fie, intr-o oarecare masura, relativ. Acolo unde in momentul de fata se afla un stat "independent", geopoliticianul vede o "viitoare provincie" si dimpotriva, partea de litoral a teritoriului unui stat poate sa devina, intr-un moment dat, campul de operatii al unei puteri geopolitice alternative (adica a unui nou stat "independent").

Razele ce se indreapta din centru catre periferie, "impulsurile expansiunii teritoriale" se confrunta in permanenta cu o forta de presiune opusa. Folosind tendintele "separatiste" ale popoarelor marginase sau ale statelor vecine, bazandu-se totodata pe zonele de litoral care se afla deja sub controlul hotarat al talasocratiei, blocul atlantic vrea sa limiteze energia centrifuga a Moscovei. La Sud si la Vest aceasta rezistenta se deosebeste printr-o realitate politica concreta. La Nord si la Est rezistenta este mai putin evidenta, mai putin concreta. Cu toate acestea ea exista sub forma unei pozitii strategice militare a atlantistilor in zona oceanica de litoral (in special submarinele atomice), iar in anumite perioade critice se poate exprima printr-un amestec politic direct in treburile interne ale Rusiei, sustinand (sau provocand) tendintele separatiste ale minoritatilor etnice si culturale.

Capitolul 2

Drumul spre Nord

2.1. Modelul analizei

Raza geopolitica Moscova-Nord se ramifica, cu mare aproximatie, intr-un spectru larg de raze care se raspandesc de la un centru unic pe intreaga lungime a litoralului Oceanului Inghetat de Nord. Noi obtinem, in felul acesta, un model complicat din care rezulta urmatoarele probleme:

1. corelatia dintre sectoarele Nordului

2. corelatia lor cu Centrul (Moscova)

3. corelatia cu alte regiuni ale spatiului rusesc (Sud, Est, Vest)

Analiza geopolitica se scindeaza in cateva sectoare si probleme concomitent. Cu toate acestea, problema de baza consta in faptul ca in masura posibilitatilor, luand in considerare specificul si detaliile regionale, sa nu se piarda din vedere complexul general al "geopoliticii interne a Rusiei" si contextul planetar in sens cu mult mai larg.

Imperativul geopolitic al Centrului fata de Nord consta in posibilitatea intaririi maxime a controlului strategic asupra acestor regiuni. Dat fiind faptul ca teritoriile situate dincolo de cercul polar sunt putin populate si lipsite de traditiile politice si statale ale etnosurilor celor ce locuiesc acolo, aspectele cultural-politice trec pe planul doi. Un aspect de prima importanta devine controlul militar asupra litoralului (bazele militare, bazele militare aeriene si bazele militare maritime), comunicarea, alimentarea cu energie, asigurarea unui belsug de alimente si a spatiului locativ.

2.2 Caracterul geopolitic al Arcticii rusesti

Harta, pag.

Specificul climateric al teritoriilor nordice presupune popularea lor punctuala si nu in fasii. De aceea creste rolul centrelor care capata importanta si devin, intr-o masura oarecare, echivalentele a ceea ce in alte raioane se numeste "teritoriu". La Nord, aceasta identitate a "centrului" si "teritoriului" este maxima, deoarece intinderile intermediare nu numai ca nu sunt bune de locuit ci constituie un pericol de moarte: tundra, frigul, lipsa asezarilor omenesti, lipsa drumurilor, etc.

In felul acesta, din punct de vedere geopolitic, Nordul este un sistem de puncte, situate in zona arctica, este o constelatie a unor asezari discrete, risipite pe un spatiu destul de omogen (din punct de vedere al climei si al reliefului). Majoritatea zdrobitoare a pamanturilor nordice o reprezinta tundra, adica pustiul nordic cu o vegetatie rara (lichenii). Este zona gheturilor vesnice.

Caracterul spatiului nordic se apropie, intrucatva, de "stihia apei". In acest spatiu, hotarele dintre teritorii nu au practic nici o importanta, fiindca controlul asupra unui sau altui teritoriu nu ofera nici un fel de avantaje. Dat fiind faptul ca ele sunt slab populate, cade de la sine problema "concurentei pentru taberele de nomazi" la popoarele crescatoare de reni.

Populatia Nordului reprezinta o diversitate de etnosuri vechi eurasiatice, care au locuit pe aceste teritorii pe parcursul a mii de ani, fara o dinamica culturala, migratoare sau etnica deosebita. Este curios ca tocmai la nord de frontiera de vest a Rusiei are loc impartirea pe criterii etnice: nordul Europei - Scandinavia, Germania, Danemarca pana in Anglia, Irlanda si Islanda - este populat de popoare "dezvoltate" de provenienta indoeuropeana (etnosurile tinere), iar incepand cu Finlanda si Karelia si pana in Ciukotka, Nordul rusesc este populat de etnosuri cu mult mai vechi si mai arhaice decat populatia Nordului european (ugrii, turanicii arhaici si paleoasiaticii - ciuccii, eschimosii etc.). Totodata, pe masura inaintarii spre rasarit de-a lungul tarmului Oceanului Inghetat, arhaismul etnosurilor creste. Indoeuropenii mai tineri (sau turanicii), inaintand dinamic pe partile cele mai populate ale Eurasiei, "i-au impins" pe autohtoni in valuri, spre nord.

De la vest la est: dupa kareli si finlandezi (care au participat destul de activ in istoria continentala, desi cu roluri secundare), urmeaza nentii si komii, putin mai arhaici, apoi hantii si mansii, dolganii, evencii, iar mai apoi ciuccii si eschomisii. Un sector imens al Siberiei de Rasarit il ocupa Iakutia (Saha), iar iacutii (una din ramificatiile turanicilor) se gasesc mult mai la sud de cercul polar, nordul regiunii fiind aproape nepopulat.

De la ugri pana la eschimosi, spatiul Nordului rusesc ne demonstreaza sectiuni istorice temporare ale civilizatiei.

Notiunea de "Nord rusesc" reprezinta un trapez care repeta trasaturile Eurasiei, in intregime. Spre vest el se ingusteaza, spre est se largeste. La frontiera ruso-finlandeza, acest teritoriu cuprinde aproximativ 10 grade din meridian, iar Ciukotka si Kamceatka ocupa deja 20 grade. Aceasta extindere spatiala influenteaza foarte putin caracterul geopolitic al teritoriului; conform particularitatilor demografice si gradului de valorificare, conform calitatii comunicatiilor si frecventei asezarilor, acest trapez, care se largeste din punct de vedere geografic spre est, se vede ca in palma, deoarece aripa "ingusta " de vest a sectorului nordic este valorificata si populata mai mult decat aripa de est.

Daca Siberia este o "rezerva" geopolitica a Rusiei, atunci Nordul, in special Nordul siberian, fiind regiunea cea mai indepartata de civilizatia Eurasiei, este o "rezerva" a Siberiei insasi. Acesta este pamantul inghetat necunoscut, prezentat formal pe harti, dar care nu comporta o valoare istorica si nu are vreo dimensiune culturala globala (cel putin in limitele istorice accesibile studierii trecutului). O asemenea situatie contrasteaza ciudat cu acel rol pe care il are "nordul" in mitologiile multor popoare. Acolo, el este inzestrat cu calitatea de "patrie primitiva", "pamant al fagaduintei", "rai stravechi". La momentul istoric actual, acesta este mai curand contrariul - ceva rece, ostil oamenilor, un spatiu instrainat cu rare incluziuni ale focarelor artificiale ale civilizatiei.

2.3. Nord + Nord

Din punct de vedere administrativ, majoritatea pamanturilor nordice sunt districte autonome ale Federatiei Ruse, cu exceptia Kareliei, Komi si Iacutiei, care au un statut politic mai independent, de republica. Din punct de vedere politic, regiunile sunt situate in felul urmator (de la vest la est): Karelia, mai la nord regiunea Murmansk, regiunea Arhanghelsk, republica Komi si districtul autonom al nentilor, districtul autonom al iamalilor si nentilor, districtul autonom taimar (dolganii si nentii), sectoarele nordice ale Iakutiei, districtul autonom Ciukotka, regiunea Magadan, districtul autonom Koreak si Kamceatka.

Similitudinea calitatii geopolitice a tuturor acestor teritorii este o baza suficienta pentru ca ele sa poata forma, pe baza unor anumite structuri de integrare, un oarecare bloc teritorial-strategic. Toate aceste regiuni se confrunta cu probleme tipologice apropiate; dezvoltarea lor are loc pe traiectorii identice. Asemanarea fireasca ce se evidentiaza la cea mai fugara analiza geopolitica demonstreaza necesitatea unei consolidari indiscutabile. Aceasta consolidare, un fel de pact al "pamanturilor Arcticii", poate avea cateva nivele - de la nivelul spiritual - cultural la cel practic si economic.

Initial pot fi schitate directiile generale ale unui asemenea bloc.

Baza lui culturala poate deveni teoria eurasiatica de schimbare a valorii semantice a civilizatiei traditionale ca model pozitiv al structurii sociale ce si-a pastrat amintirea despre proportiile cosmice. Aceasta inseamna ca arhaismul popoarelor Nordului (subdezvoltarea, ramanerea in urma, primitivismul etc.), nu este un minus ci un plus spiritual. Etnosurile stravechi nu numai ca nu trebuiesc supuse "reeducarii" si includerii in "civilizatia contemporana" ci, dimpotriva, conditiile lor de existenta trebuie sa corespunda la maximum traditiei lor. Grija pentru aceste traditii trebuie sa treaca, partial, asupra statului care tinde sa-si asigure un control strategic asupra acestor pamanturi.

Paralel cu aceasta ar trebui sa se ia in considerare aspectul "mitologic" al Nordului in calitate de patrie straveche a omenirii si atunci proiectul de "renastere spirituala a Nordului" ar capata, in cazul acesta, proportii istorice bine meritate. Totodata, ar trebui sa se puna accentul pe specificul sezonier al anului arctic - ziua polara si noaptea polara, pe care hindusii si persii antici le considerau ca fiind "zile ale zeilor". Existenta in conditiile Arcticii (comuna pentru tot Nordul eurasiatic) intoarce fiinta umana la conditiile unui ritm cosmic deosebit. De aici importanta spirituala terapeutica a zonelor arctice.

Tinand cont de specificul climateric, de nivelul material si de conditiile de existenta ale migrantilor din Sud, rusi in marea lor majoritate, centrele nordice trebuie sa-si uneasca toate eforturile in elaborarea unor modele optime de orase si sate. Sub acest aspect trebuie sa se aplice cele mai noi tehnologii - izvoare netraditionale de energie (energia solara, centrale electrice eoliene etc.), procedee de know-how pentru inghetul peren, sisteme de comunicatii si transport, dezvoltarea aviatransportului interregional etc. Initial trebuie aplicat, proiectul dezvoltarii generale a Arcticii, al elaborarii unei formule unice si mai eficiente care ar permite modernizarea asezarilor in termenii cei mai rapizi si ar face existenta lor mai dinamica, mai legata reciproc.

Avand in vedere importanta acestei probleme ar fi mai logic ca ea sa fie rezolvata chiar de regiunile arctice, asigurand sustinerea de catre stat, de la centru, a proiectului in intregime. Elaborarea "formulei arctice" este misiunea nordicilor.

Deoarece nordul este "rezerva rezervelor" geopolitice ale Rusiei, regiunile ei trebuie pregatite pentru o posibila migratie a populatiei din Sud. Aceasta se refera la cealalta latura a problemei - o noua populare a Nordului. Mai devreme sau mai tarziu, date fiind procesele demografice, aceasta va deveni necesar si e mai bine ca de pe acum sa fie create premisele structurale.

Trebuie evidentiat, in mod special, aspectul militar. Pentru Rusia, Nordul este o zona strategica militara gigantica, o zona de cea mai mare importanta pentru securitatea ei. Aici sunt concentrate multe baze de rachete si de aviatie strategica; Murmanskul si Arhanghelskul sunt cele mai mari baze militare maritime ale Rusiei. Aceasta nu este rezultatul unei opozitii ideologice arbitrare dintre doua lagare in epoca razboiului rece. Pentru Rusia, importanta strategica a Nordului, in sens militar, se pastreaza in orice imprejurare, deoarece este vorba despre respectarea intereselor Eurasiei, ale heartland-ului. Rostul prezentei militare a Rusiei la Nord rezulta din caracterul continental al structurii Fortelor Militare rusesti si din constientizarea sa fireasca in calitatea de lagar continental opus "fortelor marii". Importanta fundamentala a acestor obiective militare consta in apararea zonei de litoral de posibile interventii maritime si aeriene si asigurarea, in caz de necesitate, a aplicarii armei nucleare impotriva continentului american peste polul Nord. Este distanta cea mai scurta dintre Rusia si SUA. Din aceeasi cauza acest teritoriu este o zona prioritara de dezvoltare a apararii antirachetare.

Astazi, Nordul da un mare procent din produsul industrial global al Rusiei. Totodata nu se tine cont de importanta lui principala in complexul militar industrial. Multe bogatii minerale - in speta sarea, nichelul etc. - se extrag mai ales din regiunile Arcticii. Dar intre dezvoltarea industriala a Nordului si inapoierea altor ramuri de dezvoltare exista o mare discordanta. Logica geopolitica pretinde corectarea cat mai rapida a situatiei. E mai potrivit ca acest lucru sa se faca in limitele "pactului Arctic". In cazul acesta ar trebui sa se indice capitala (sau cateva capitale) Nordului, unde s-ar concentra un potential intelectual - tehnologic si s-ar uni toate parghiile economice, financiare si de inginerie. Aceasta i-ar oferi Nordului o independenta considerabila fata de centru, libertatea fata de controlul marunt, i-ar oferi rezerve pentru o dezvoltare regionala armonioasa si o reactie industrial-economica rapida.

La toate aceste nivele apare clar necesitatea integrarii Nordului. Aceasta are importanta in plan spiritual, etnic, cultural, militar si strategic, industrial, social, financiar. Rezultatul unei integrari cu mai multe nivele (care exista doar in plan potential) ar deveni crearea unei realitati geopolitice absolut noi, in care cresterea considerabila a autonomiei si a independentei regionale nu ar slabi legatura strategica cu centrul. Valorificarea Nordului ar deveni o cale spre viitor, baza unei interpretari absolut noi a spatiului (intemeiata pe geopolitica) intr-o perspectiva indelungata.

Pamantul Nordic s-ar transforma iarasi dintr-un pustiu arid intr-un rai polar, intarind ponderea planetara a continentului si creand modelul societatii "viitorului eurasiatic" bazat pe imbinarea traditiei si dezvoltarii, pe fidelitatea fata de radacini si modernizarea tehnologica.

2.4. Nord + Centru

Prima incercare de analiza geopolitica a Nordului (Nord + Nord) se intemeiaza pe evidentierea "trapezului polar" intr-o regiune integrata, unica, ce poate fi privita ca o figura spatiala independenta. O asemenea viziune a Nordului ofera posibilitatea elaborarii unui model mai flexibil al dezvoltarii lui, fiindca cea mai stabila constructie geopolitica este aceea care se constituie din elemente autarhic-independente (in sens limitat). Dar si o asemenea autarhie relativa necesita anumite dimensiuni teritoriale. "Trapezul" Nordului rusesc corespunde tuturor conditiilor necesare pentru a se constitui intr-un "mare spatiu" independent, din interiorul Rusiei. Mai mult decat atat, o asemenea autonomie integratoare poate sa compenseze intr-o mare masura centralismul strategic, inevitabil pentru un stat.

A doua abordare geopolitica consta in analiza functionarii sistematice pe axa Centru + Nord. Aceasta axa a fost si este in multe privinte singura si principala in organizarea administrativa a teritoriilor nordice. Unele regiuni si centre ale Nordului erau subordonate direct Moscovei care controla vectorii principali ai dezvoltarii acestor teritorii. Acest centralism univoc nu permitea o dezvoltarea eficient la maximum a potentelor geopolitice interne ale Nordului, specializarea unilaterala si orientata la scara intregii tari a regiunilor se realiza cu buna stiinta. Aceasta permitea sa se mentina regimul unui centralism sever dar care frana in mare masura descoperirea posibilitatilor interne.

Logica geopolitica ne sugereaza ca problema raportului Centrului cu Periferia (iar in cazul nostru a Moscovei si a Nordului) trebuie sa fie impartita intentionat in doua componente:

1) centralismul sever in sfera macropoliticii si a subordonarii strategice;

2) eliberarea maxima a posibilitatilor interne pe seama unei autonomii culturale si economice cat mai depline.

Cu alte cuvinte: centralismul strategic + regionalismul cultural-economic.

Pentru elaborarea unui model mai efecient al unei asemenea impartiri geopolitice a rolurilor apare din nou problema "capitalei Nordului", care ar putea indeplini rolul de instanta intermediara intre Centru si toate celelalte regiuni. In acest punct s-ar intalni toate legaturile militare de la baze, de la unitatile militare, porturile etc., in acelasi timp, aici ar putea sa se afle "guvernul Nordului", instanta flexibila a coordonarii politice a tuturor sectoarelor "trapezului polar" subordonata Moscovei nemijlocit, dar care se prezinta in fata ei in numele Nordului intreg. Acesta ar putea fi "parlamentul popoarelor Nordului" cu structurile executive corespunzatoare. Totodata, cel mai important lucru ar fi sa se ajunga la o imbinare armonioasa a conducerii militare cu reprezentantii regionali, intrucat caracterul centralist al controlului strategic s-ar uni, in cazul dat, cu manifestarea vointei regionale a pamanturilor nordice. Tandemul reprezentantului militar al Moscovei cu reprezentantul civil al "popoarelor nordului" ar putea sa devina, intr-o asemenea capitala geopolitica, prototipul ideal al unei organizatii a intregului spatiu eurasiatic, mult mai eficient si mai operativ, mai flexibil, insa strans legat de centru. Totodata, in acest proces de integrare, din motive istorice si geografice - a faramitarii si a mozaicitatii asezarilor, a numarului mic de etnosuri - frictiunile inter-etnice si culturale dintre popoarele nordului vor fi minime.

Avand ca baza premisele geopolitice, acest model de organizare a spatiului trebuie incercat anume in Nord. In cazul de fata exista toate conditiile pentru acest proiect: apartenenta la Rusia a tuturor regiunilor Nordului, rarefierea teritoriala si geografica, necesitatea urgenta a restructuralizarii sistemelor industrial-economice, dintre care, o parte au iesit din sistemul general al "repartitiei rationale a muncii", criza demografica, starea critica a popoarelor Nordului, dezagregarea sistemelor de alimentare cu energie si a comunicatiilor, reforma necesara a Fortelor Armate etc.

Raportul Moscova-Nord depinde in mod direct de integrarea generala a regiunilor nordice intr-un bloc unic, si din cauza ca Rusia are o structura geografica latitudinala, ea este intinsa de-a lungul paralelei. Tendintele principale ale dezvoltarii ei au avut un dinamism de latitudine. Statul Rus s-a construit integrand spatiile de-a lungul latitudinilor. Din aceasta cauza, principalele comunicatii si sisteme de legatura din interiorul Rusiei s-au constituit conform acestui model. Acest proces de latitudine s-a evidentiat indeosebi in valorificarea Siberiei si in "saltul spre Ocean". De aceea stabilitatea structurii interne a Rusiei depinde direct de plenitudinea si dinamica integrarii latitudinale.

Daca luam Rusia in intregime, atunci pentru valoarea ei strategica continentala deplina este nevoie de o dezvoltare pe axa Nord-Sud. Aceasta se refera, in primul rand, la expansiunea dincolo de hotarele ei, fiindca orice organizare geopolitica spatiala pe verticala da un nivel maxim de autarhie strategica. Dar in limitele Rusiei o autarhie deplina este absolut inutila. Dimpotriva, aici trebuie sa staruim pentru un centralism strategic absolut, pentru legaturile de reciprocitate a spatiilor regionale cu Centrul. De aceea se poate formula o lege geopolitica: in interiorul Rusiei are prioritate axa integratoare Vest-Est, iar in afara Rusiei - axa Nord-Sud. (Mai nuantat, aceasta lege se formuleaza in felul urmator: in timp ce aceste spatii, aflate sub controlul dur, etnic si politic al Rusiei si al rusilor, ele au nevoie de o integrare latitudinala, in timp ce pamanturile din interiorul Rusiei, populate compact de diferite etnosuri cu traditii ale separatismului politic, fixate istoriceste, au nevoie de o integrare meridionala.) Dinamismul de-a lungul meridianului face ca structura politica sa fie independenta fata de vecinii sai din stanga si din dreapta. Acest lucru este necesar pentru tara in ansamblu, dar nu si pentru diversele sectoare ale acestei tari. Dinamismul de-a lungul paralelei, dimpotriva, leaga Centrul cu Periferia; acest lucru este util pentru organizarea politica interna a statului, dar care duce la conflicte si la dezechilibru pe plan international.

In virtutea acestei legitati, trebuie sa insistam pentru o integrare latitudinala a regiunilor Nordice, tinand seama de apartenenta lor la aceeasi zona climaterica si de relief si nu de apropierea lor geografica (in unele cazuri, chiar etnica) de alte regiuni (sudice, estice sau vestice). Unificarea latitudinala a Nordului va contribui la dezvoltarea lui cultural-economica insa va frana crearea premiselor pentru o potentiala suveranitate politica si strategica. Doar o asemenea structura va rezolva pozitiv, din punct de vedere geopolitic, problemele Centru-Periferie.

2.5. Problema Finlandeza

Singura problema internationala, legata de Nordul rusesc, este problema Kareliei (si a Finlandei). Etnosul karel e apropiat de cel finlandez si e legat de acesta prin unitatea cultural-istorica. Daca ne bazam pe logica integrarii latitudinale, problema karela ni se prezinta la prima vedere ca o anomalie. In cazul acesta sunt posibile doua solutii.

Prima solutie consta in absolutizarea geopolitica a frontierei karelo - finlandeze si in a propune republicii Karelia sa se integreze pe axa Nord - Sud cu stravechile regiuni rusesti din jurul lacurilor Onega si Ladoga. Un asemenea vector al dezvoltarii este nefiresc si trebuie utilizat in cazuri extreme, fiindca o explozie artificiala a unitatii etnice pe linie administrativa a frontierei politice nu da niciodata regiunii o stabilitate geopolitica. Situatia se inrautateste si prin faptul ca frontiera karelo - finlandeza are un relief de padure si de mlastina usor de trecut si se intinde pe o distanta enorma: a apara de nadejde o asemenea frontiera este extrem de complicat si costisitor.

Harta pag.

A doua solutie presupune crearea zonei geopolitice karelo - finlandeze, unitara din punct de vedere cultural si partial economic, dar care prezinta un sprijin strategic pentru Centrul eurasiatic. In limbile europene exista termenul "finlandizare" care a aparut in timpul razboiului rece. Prin acest termen se intelege nominal un stat neutru cu o economie capitalista dar care, inclina strategic spre URSS, adica spre heartland. Ca stat, Finlanda este o structura instabila la cel mai inalt grad si foarte departe de autarhie si care, din punct de vedere istoric, intra in mod firesc in spatiul geopolitic al Rusiei. Aceasta s-a manifestat in cele mai diferite perioade istorice. Centrul putea sa accepte cea mai larga autonomie a uniunii karelo-finlandeze cu o singura conditie - controlul strategic asupra golfului Botnic si amplasarea trupelor de graniceri la frontierele Finlanda-Norvegia si Finlanda-Suedia. Lungimea frontierei s-ar micsora de doua ori in cazul cand frontierele finlandezo-suedeze si finlandezo-norvegiana ar fi mai putin omogene si mai usor de trecut decat frontiera karelo-finlandeza. Pe langa aceasta, Rusia ar avea posibilitatea sa controleze Baltica prin Nord.

Cea de-a doua solutie este preferabila din toate punctele de vedere si tocmai pentru ca o asemenea tactica trebuie folosita de catre Centrul continental in toate zonele de frontiera mixte etnic si cultural. Dezbinarea unitatii etnice inseamna instabilitatea zonei de frontiera, instabilitatea frontierei. Mai devreme sau mai tarziu, adversarul atlantic va incerca sa se foloseasca de aceasta imprejurare pentru a efectua integrarea etnica in scopurile sale, adica sa intensifice controlul asupra rimland-ului si sa slabeasca heartland-ul. De aceea, fortele continentale trebuie sa se foloseasca activ si ofensiv de o tactica analoga si sa nu le fie frica sa cedeze suveranitatea culturala si chiar economica a popoarelor de la frontiera in schimbul prezentei strategice si loialitatii politice.

Atunci cand stabilitatea frontierelor nu se mai poate obtine pe calea unei expansiuni militare sau politice, trebuie folosita o varianta intermediara, usor adaptabila care, in sens anti-eurasiatic, este folosita cu succes de catre talasocratie.

2.6. Nordul si Ne-Nordul

Specificul geografiei tarmului arctic al Eurasiei rusesti reduce problema corelatiei din regiunile Nordului si alte regiuni la o formula cu mult mai simplificata, Nord-Sud, fiindca problemele latitudinale (si tocmai cu Occidentul) apar doar in cazul Kareliei. Singura exceptie o constituie problema Iakutiei, care este izolata, deoarece are (desi, aproape artificial) o traditie a separatismului politic, fixata istoriceste. Acest aspect se reflecta si in clasificarea de mai tarziu a Eurasiei, facuta de Mackinder, in care evidentia "Lenaland-ul" ("pamantul raului Lena"), iar Iakutia (Saha) formeaza axa acestei regiuni care se intinde de la marea Laptev pana la regiunea Amur si pana la Altai in sud. Cazul Iakutiei trebuie examinat aparte.

Sa incepem cu partea vestica a "trapezului de nord". Aici se evidentiaza peninsula Kola, Murmansk si republica Karela. Impreuna cu Finlanda, acestea alcatuiesc un sector geopolitic si geografic unitar si ar fi fost mai eficient ca acesta sa fie integrat intr-un sistem independent si desavarsit, in care regiunea Murmansk (si insusi Murmanskul) ar avea prioritate strategica si calitatea de centru militar al hotararilor, iar spatiul karelo - finlandez ar fi investit cu o larga suveranitate cultural-economica. In cazul acesta, regiunea Murmansk ar putea fi extinsa pe seama regiunilor nordice ale Finlandei - Laplandia finlandeza. Balanta dintre Murmansk (proiectia strategica a Moscovei) si spatiul karelo-finlandez ar fi expresia concreta a organizarii eurasiatice a continentului - exemplul "noii finlandizari" in conditiile ce vor exista dupa terminarea "razboiului rece". Miscarea ulterioara spre sud a acestui bloc va fi examinata in capitolul inchinat Vestului rusesc. Trebuie mentionat faptul ca in orice caz axa strategica principala va fi axa Murmansk-Moscova.

In continuare: tinutul Arhanghelsk. Aici trebuie sa facem o exceptie de la normele generale si sa mentionam importanta integrarii nu numai pe latitudinea Nord-Nord ci si pe meridian. Problema este ca, tinutul Arhanghelsk se afla deasupra partii central-europene a Rusiei si, prin urmare, insasi ideea unei posibile suveranitati a acestui sector vertical - de la marea Alba pana la marea Neagra - in ceea ce priveste Rusia se exclude, fiindca aceasta regiune este insasi Rusia. De aceea Arhanghelskul si tinutul Arhanghelsk, se afla pe acea pozitie strategica care corespunde principiului integrarii strategice a Nordului in interesele Centrului. Axa Moscova-Arhanghelsk este singura din spectrul "razelor geopolitice" interne care nu reprezinta doar o constructie militara strategica. Aici trebuie sa se realizeze o integrare maxima si pe diferite planuri cu Sudul, pana la Moscova, sa se dea toata silinta pentru a infaptui o trecere treptata de la raioanele din regiunea Vologda cu o populatie (relativ) densa, pana la asezarile solitare ale Pomoriei. Migratia populatiei rusesti spre Nord, valorificarea lui activa, dezvoltarea si transformarea lui trebuie sa inceapa anume de la Arhanghelsk. Acest mare port se afla intr-o pozitie avantajoasa comparativ cu celelalte puncte populate ale Nordului, de aceea este mai logic ca anume Arhanghelskul sa fie ales in calitate de "capitala a pactului Arctic". Dezvoltarea axei Moscova-Arhanghelsk trebuie sa fie multilaterala si prioritara. De calitatea si dinamica acestei integrari meridionale unice (din tot Nordul), va depinde temeinicia si eficacitatea intregului "pact Arctic".

Mai spre rasarit, in zona Nordului, intra doua structuri administrative: districtul autonom al Nentilor si republica Komi. Integrarea acestor spatii intre ele nu este contraindicata, fiindca districtul autonom al Nentilor este foarte slab populat. Vecinatatea cu Arhanghelskul permite dezvoltarea activa si prioritara a acestei regiuni in limitele proiectului general. O importanta deosebita are valorificarea insulelor Novaia Zemlea si Franz Joseph. Aceste pamanturi arctice au o importanta strategica colosala in contextul unei opozitii intercontinentale. Aceste teritorii rusesti sunt cele mai apropiate de polul Nord si, respectiv de SUA, fiind folosite in calitate de baze strategice militare. Ca si in cazul Kareliei si Murmanskului, spatiile cele mai nordice sunt controlate cu prioritate de catre militari, in timp ce mai spre sud este mai dezvoltata administratia civila. Centrul acestei regiuni este orasul Vorkuta, unde se intalnesc comunicatiile de baza si caile de comunicatie.

Vorkuta este un mare centru industrial si strategic situat in apropierea districtului Iamalo-Nenet, unde nu exista un centru similar ca marime. Prin urmare, Vorkuta ar trebui sa controleze si imensul teritoriu al tarmurilor marii Kara pana la gurile Eniseiului si delta raului Obi. In aceasta regiune, districtul Iamalo-Nenet este apropiat, din punct de vedere geografic, de districtul Hanti-Mansi si amandoua intra intr-un sector geopolitic unic.

Trebuie subliniat ca, in cazul republicii Komi, frontiera de sud a "trapezului de Nord" are o mare importanta geopolitica. In cazul de fata procesele de integrare a acestei regiuni a Uralului de nord (si nordul Povoljiei) nu numai ca sunt putin utile, dar sunt si periculoase, deoarece la sud-vest (dincolo de districtul Komi-Permi) este situat Tatarstanul, unde tendintele separatiste au o istorie indelungata. Fiind asezat in interiorul pamanturilor rusesti, Tatarstanul nu prezinta un pericol deosebit, insa in toate cazurile analoge "logica separatista" impune cautarea unei iesiri la mare sau la teritorii straine, si orice procese de integrare pe verticala in cazul dat pot deveni, mai devreme sau mai tarziu, extrem de periculoase. Aici trebuie folosita calea inversa (decat in cazul tinutului Arhanghelsk) si sa se incerce o separare maxima a intregii regiuni a Uralului de Nord si a sectoarelor invecinate la est si la vest de Povoljia si Ural. In cazul de fata, "trapezul de nord" trebuie sa fie strict delimitat de spatiul continental, situat mai la sud.

Si mai spre rasarit se afla pamanturile bazinului Enisei care, din punct de vedere administrative, tin de districtele autonome Taimar si Evenc si de partea nordica a tinutului Krasnoiarsk (fosta regiune Turuhansk). In aceasta regiune se evidentiaza Norilskul care poate juca rolul de centru al acestei regiuni gigantice. In cazul de fata, dinamica meridionala pe axa Nord-Sud nu se exclude, deoarece Siberia de Sud, de la Omsk si pana la Baikal, este populata compact de catre rusi si integrarea in acest sens nu poate prezenta un pericol deosebit. Acest bloc este situat in intregime pe un teritoriu intermediar, unde se sfarseste o zona populata mai mult sau mai putin uniform si incepe "Lenaland-ul" lui Mackinder, "pamantul nimanui". Aceasta zona si teritoriile mai de rasarit reprezinta un gigantic pustiu continental, tundra fara viata la nord si taigaua de netrecut la Sud. Acesta este un "spatiul potential". La sud este partial valorificat de rusi si de stravechile popoare turanico-mongole, cu o cultura politica relativ dezvoltata. La nord el reprezinta "no man land".

O asemenea situatie nu poate fi schimbata repede, dintr-un salt si, prin urmare, aceasta regiune gigantica cu centrul la Norilsk va mai reprezenta, un timp oarecare, "frontiera interna" a Rusiei continentale la Nord-Est si avanpostul strategic al Centrului la Nord. Din punct de vedere logic este necesar ca in cazul dat, sa se dezvolte tocmai Norilskul, care are o importanta geopolitica extrem de mare. Lui ii revine controlul asupra Taimarului (si a insulei Novaia Zemlea) la Nord, asupra bazinului Eniseiului la Sud si, totodata, din acest punct trebuie sa inceapa zona unui control al Centrului, dar mai restrans, de orientare ingusta, asupra "Nord-Estului indepartat" al Eurasiei, asupra Lenaland-ului.

Lenaland-ul lui Mackinder include Iakutia, Ciukotka, Kamceatka, tinutul Magadan, tinutul Habarovsk, regiunea Amur si tinutul Primorsk, insulele Sahalin si Kurile. Acest spatiu se imparte in doua regiuni geopolitice: fragmentul "trapezului nordic" pe de o parte, si Iakutia de Sud, Priamurie, tinutul Primorsk si jumatatea sudica a tinutului Habarovsk pe de alta parte. Ambele spatii sunt absolut diferite din punct de vedere calitativ. Partea de Sud, in special tarmurile marilor Ohotsk si Japoniei, este relativ populata, are traditii politice stravechi si este locul de trai al unor etnosuri eurasiatice destul de active. Din punct de vedere al dezvoltarii tehnice si concomitent in sens climateric, acest sector sudic este o continuare a Siberiei de Sud.

Total opusa este partea de Nord a Lenaland-ului. Este partea cea mai nedezvoltata si mai "salbatica" a Eurasiei, un strat continental gigantic, cu o infrastructura rudimentara (embrionara) si practic fara populatie. Singurul centru de proportii este Magadanul, acesta este insa un port izolat de imensele intinderi continentale ale Kolamei si Iakutiei de Nord. Nici Anadarul de pe Ciukotka nu este un centru, in adevaratul inteles al cuvantului, acesta fiind izolat de continent. Sectorul dat este un continent separat, aparat excelent de frontierele maritime si foarte bogat in minereuri utile, cu toate acestea insa, este foarte slab dezvoltat si valorificat, aflandu-se intr-o stare potentiala. Aceasta parte a Siberiei este scoasa in afara istoriei, si tocmai la ea se refera, in mare masura, prezicerile futurologice ale lui Spengler, cu privire la "viitoarea civilizatie siberiana". Acest sector unic al Lumii Vechi inca nu si-a spus cuvantul in istoria civilizatiilor, inca nu si-a manifestat in nici un fel functia sa geopolitica.

Harta pag.

Aceasta subdezvoltare a regiunii se explica pe baza asa numitei "teorii potamice a civilizatiei", conform careia dezvoltarea culturala a tinutului are loc cu mult mai repede in acele cazuri cand albiile raurilor principale sunt asezate, nu paralel ci intersecteaza Siberia (in special cea de Rasarit), este o confirmare clasica a acestui principiu, intrucat toate raurile ei curg intr-o singura directie, fara a se intersecta. Totusi, aceasta ramanere in urma nu este o caracteristica negativa. Intarzierea istorica ii ajuta sa acumuleze (pe baza unei intelegeri rationale a istoriei altor teritorii si natiuni) o experienta de cea mai mare importanta. In anumite imprejurari aceasta poate fi chezasia unui succes fara precedent.

Din punct de vedere geografic, jumatatea Nordica a Lenaland-ului trebuie cercetata ca un complex geopolitic unic. Aici apare o problema foarte importanta. Care va fi centrul in jurul caruia se va forma viitoarea formatiune geopolitica? Ce orientare va urma? Insusi faptul ca Mackinder statea la indoiala sa considere sau nu Lenaland-ul drept "axa geografica a istoriei", ne demonstreaza ca exista alternative in rezolvarea situatiei, ceea ce este suficient ca strategia continentala sa acorde o atentie deosebita acestui sector.

Este clar ca scopul maxim este includerea acestei regiuni in "pactul Arctic", sub controlul Centrului (al Moscovei) si corelarea cu alte centre secundare ale zonei Nordice. Aici insa, apar doua obstacole:

1) lipsa, in centrul acestei regiuni, a unui punct strategic de proportii, in jurul caruia s-ar fi putut construi sisteme integratoare;

2) pozitia axiala a Iakutiei (Republica Saha) in aceasta regiune ce se complica din cauza "separatismului" iakutilor, fie el si nominal, fixat insa, istoriceste;

In cazul de fata, raportul dintre jumatatea nordica a "trapezului arctic" si Sud, capata, intr-adevar, un caracter dramatic, deoarece Iakutia are o asemenea pozitie strategica care ii creeaza toate premisele pentru a se transforma intr-o regiune suverana, independenta de Moscova. Crearea acestor premise este asigurata de intinderea liniei de tarm, de structura meridionala a teritoriului republicii, de izolarea tehnica fata de restul regiunilor siberiene. Printr-un anumit concurs de imprejurari, tocmai Iakutia poate devini baza principala a strategiei atlantice si pornind de aici, talasocratia va reface tarmul eurasiatic al Oceanului Pacific si va incerca sa-l transforme intr-un rimland clasic, aflat sub controlul "puterii maritime".

Atentia deosebita a atlantistilor pentru arealul Pacificului si evidentierea in cel mai inalt grad, de catre Mackinder, a Lenaland-ului intr-o categorie separata, iar apoi includerea acestui teritoriu in zona rimland-ului pe hartile atlantistilor Spykman si Kirk, demonstreaza ca la prima ocazie favorabila fortele anticontinentale vor incerca sa scoata aceasta regiune, care are legaturi foarte slabe cu Centrul, de sub controlul eurasiatic.

Referitor la aceasta, s-ar cuveni sa se intreprinda urmatoarele masuri:

1) Reducerea considerabila, din punct de vedere juridic, a suveranitatii Iakutiei.

2) Impartirea Iakutiei in doua sau mai multe regiuni, mai importanta fiind totusi separarea regiunilor riverane marilor Laptev si Siberiei de Rasarit de bazinul continental al fluviului Lena. Este importanta de asemenea extinderea maxima a zonei ce separa frontierele Iakutiei de litoralul Oceanului Pacific si intensificarea controlului strategic asupra acestor zone de litoral.

3) Stabilirea unui control dur, special, al unui reprezentant al Moscovei, asupra acestor teritorii.

4) Organizarea integrarii industrial-financiare a Iakutiei in regiunile neiakute, iar zona sa devina dependenta la maxim de Centru sau de proiectiile ei in Nordul si Sudul Siberiei.

Aceste masuri presupun o asemenea reorganizare a acestui teritoriu ce ar crea aici o constructie geopolitica absolut noua - un centru nou si legaturi radiale noi. Cu alte cuvinte, neasteptand reorganizarea Lenaland-ului conform scenariului atlantic, atata timp cat aceasta zona ramane in componenta Rusiei, sa se treaca imediat la construirea unui Lenaland continental, conform modelului eurasiatic.

Problema corelatiei Nord si Sud are pentru acest sector o solutionare deosebita - aici se cere nu o simpla limitare a contactelor pe aceasta axa ci o noua reorganizare a intregului spatiu nordic al Iakutiei. Aceasta nu e numai o manevra geopolitica preventiva, este un atac geopolitic, este o lupta de pozitie pentru Lenaland, pentru viitorul Siberiei, pentru soarta ei continentala, eurasiatica.

2.7. Rezumat

Zona nordica a continentului

Zona nordica a continentului eurasiatic, ce intra in componenta Rusiei, este o realitate geopolitica de cea mai mare insemnatate, a carei importanta va creste neincetat pe masura cresterii dinamicii planetare. Aceasta regiune are o importanta deosebita pentru consolidarea de catre Rusia a statutului sau geopolitic global - statutul "axei geografice a istoriei".

Numai prin definirea atlantismului si a talasocratiei in calitate de adversar politic principal, intregul sistem al Nordului capata o incarcatura strategica reala. Prin refuzul de a recunoaste dualismul geopolitic la nivelul doctrinei militare sau al politicii internationale, toata aceasta tema isi pierde sensul. Totodata, este inevitabila nu numai degradarea Nordului rusesc dar, intr-o perspectiva indepartata, si faramitarea lui, chiar anexarea unor regiuni ale Rusiei.

Astazi ritmul general al proceselor geopolitice este de asa natura incat problema reorganizarii geopolitice a Nordului, conform constantelor geopolitice enumerate mai sus, este o chestiune actuala si vitala, la cel mai inalt grad. Chiar pentru mentinerea "status quo" este necesar sa incepem, imediat, reorganizarea acestor spatii.

Soarta Rusiei depinde la modul direct de soarta Nordului. Aceasta lege este baza viitoarei geopolitici.

Nordul inseamna viitor, inseamna destin.