Aderarea la Uniunea Europeana - obiectiv strategic al Romaniei dupa Revolutia din 1989

Romania si Uniunea Europeana

Inca in "Proclamatia catre tara" a Consiliului Frontului Salvarii Nationale, din 22 decembrie 1989, era exprimata, intr-o forma implicita, dorinta conectarii Romaniei la valorile democratice si la structurile vest-europene. "Intreaga politica  externa a tarii - se punea in punctul 9 din documentul sus-mentionat - trebuie sa serveasca promovarii bunei vecinatati, prieteniei si pacii in lume, integrandu-se in procesul de construire a unei Europe unite, casa comuna a tuturor popoarelor continentului" (subl. ns.).

Deosebit de importante sunt acele puncte din program care-si propuneau ruperea de sistemul totalitar si democratizarea societatii romanesti. Prevederi precum: abandonarea rolului conducator al unui singur partid si statornicirea unui sistem democratic pluralist; alegeri libere; separarea puterilor in stat; elaborarea unei noi Constitutii; renuntarea la economia centralizata si la dogmele ideologice; libertatea de expresie in mass-media; respectarea drepturilor omului, inclusiv ale cetatenilor apartinand minoritatilor nationale; re-evaluarea rolului societatii civile constituie, in fond, valori democratice cerute tuturor tarilor candidate la aderarea la Uniunea Europeana.

In acest fel, era exprimata clar optiunea de reconectare a Romaniei - tara eminamente europeana - la valorile occidentale si de conectare, in perspectiva, la structurile europene, care asigurasera vestului continentului, timp de 45 de ani, pacea, stabilitatea si prosperitatea popoarelor sale.

In conditiile in care Tratatul de la Varsovia si CAER-ul nu fusesera desfiintate, cand inca nu se prefigura prabusirea imperiului sovietic, o asemenea optiune insemna un act de curaj, dar si de previziune politica din partea noilor structuri de putere, instalate la Bucuresti in decembrie '89 si legitimate de Revolutie.

Ulterior, aderarea Romaniei la Uniunea Europeana a devenit, in mod explicit si oficial, unul din obiectivele strategice ale politicii externe romanesti.

In legatura cu acest obiectiv, se impun cateva consideratii:

1. Romania a fost printre primele tari din Europa Centrala si de Est care a initiat, inca din anii '70, demersuri pe langa CEE pentru dezvoltarea de relatii comerciale. Ca urmare, din 1974, Romania a beneficiat de Sistemul Generalizat de Preferinte (SGP), dupa care a semnat cu CEE mai multe acorduri pentru facilitarea schimburilor comerciale.
2. In ciuda opozitiei CAER si a URSS, Romania a recunoscut de facto, in 1980, Comunitatea Economica Europeana prin semnarea Acordului privind crearea Comisiei mixte Romania - CEE.  Aceasta opozitie s-a datorat politicii de bloc promovate, la acea data de CAER - evident, sub presiune sovietica - de a nu accepta recunoasterea Pietii Comune de catre tarile membre ale CAER pana la stabilirea, mai intai, a unor raporturi directe intre cele doua structuri. Ori, CEE nu dorea nici ea recunoasterea si stabilirea de contacte directe cu CAER pentru a nu legitima o structura economico-politica apartinand blocului comunist. Prin stabilirea de relatii cu Romania, Comunitatea Economica Europeana realiza o noua bresa in sistemul economic si politic al fostelor tari socialiste. De aceea, CEE nu a respins incheierea de acorduri bilaterale cu unele tari membre ale CAER.
3. Dincolo de dificultatile de natura economica si legislativa presupuse de viitoarea integrare in structurile vest-europene, trebuie luata in considerare si necesara schimbare de mentalitate a populatiei. Sa nu uitam ca, decenii de-a randul, cetatenilor romani li s-a inoculat ideea ca suveranitatea nationala este "sfanta" si ca eventuala integrare economica intr-o structura regionala este inoportuna, intrucat ar conduce la pierderea independentei si suveranitatii nationale. Prin pozitiile adoptate, Romania a fost un fel de "oaie neagra" a CAER-ului, in cadrul careia s-a detasat prin respingerea oricarei propuneri ce viza o "integrare socialista" cat mai profunda. A veni, dupa Revolutie, cu proiectul integrarii intr-o alta structurala economica, fie ea capitalista, insemna un act temerar, pe care noul regim politic, sprijinit de societatea civila si l-a asumat.

In ceea ce o priveste, atitudinea Romaniei de apropiere de CEE a fost dictata de cel putin 3 considerente:

a)          Pentru a-si manifesta si pe aceasta cale independenta fata de URSS si CAER. Romania s-a opus, de-a lungul timpului,asa cum aminteam mai inainte, unei integrari prea accentuate a economiei sale intr-o structura dominata de URSS si folosita de aceasta ca instrument politic pe plan international. Este binecunoscuta opozitia Romaniei fata de asa-numitul "plan Valev", elaborat de CAER, la inceputul anilor '60, care urmarea specializarea tarii noastre doar in agricultura, precum si fata de integrarea mai accentuata a tarilor membre.

b)          Pentru a profita de tehnologia occidentala de care avea nevoie in scopul modernizarii economiei, in conditiile in care Romania dispunea de imprumuturi considerabile din partea Bancii Mondiale. Era de notorietate nivelul mai redus de dezvoltare tehnologica a economiilor tarilor membre ale CAER, care-si concentrau eforturile pe inovatiile din domeniul militar, in defavoarea celor din sectorul civil. Se stie, doar, ca transferul tehnologic din domeniul militar in cel civil era, in CAER, extrem de greoi, daca nu chiar imposibil din cauza "pastrarii secretului".

c)          Pentru a-si promova imaginea de "tara deschisa" spre lumea vest-europeana si care desfasura o politica de intelegere si colaborare cu toate tarile lumii. O asemenea imagine, Romania si-a dobandit-o, indeosebi, dupa "Declaratia din Aprilie 1964", dar mai ales dupa refuzul de a participa, in 1968, la invazia din Cehoslovacia a celorlalte 6 tari membre ale Tratatului de la Varsovia si rolul activ jucat in convocarea Conferintei OSCE de la Helsinki. Este de la sine inteles ca aceasta preocupare a Romaniei gasea un ecou favorabil in cele mai multe din tarile occidentale, membre ale CEE, care-i stimulau actiunile de independenta si raspundeau pozitiv la propunerile de dezvoltare a relatiilor economice si comerciale.

4. Din pacate, aceasta manifestare a independentei politico-economice a Romaniei,  fata de tendintele integrationiste promovate de Moscova - actiune care a precedat cu aproape doua decenii prabusirea comunismului - n-a fost recunoscuta si apreciata cum se cuvine, dupa Revolutie, de catre CEE. Ne-am fi asteptat la o mai mare deschidere din partea CEE, mai ales ca, inca de pe 7 ianuarie 1990, noile organe provizorii ale puterii din Romania post-revolutionara au adoptat o Declaratie cu privire la importanta pe care tara noastra o acorda dezvoltarii relatiilor cu CEE, stabilirea relatiilor diplomatice cu organizatia de la Bruxelles si acreditarea unui ambasador.

In martie 1990, o propunere a Guvernului Romaniei - transmisa de viceprim-ministrul Mihai Draganescu, in vizita la Bruxelles - pentru semnarea unui Acord comercial, a fost respinsa de Comisarul European pentru Relatii Externe, Frans Andriessen. Motivul invocat a fost acela ca Romania nu ar respecta drepturile minoritatilor nationale, si in special, ale minoritatii maghiare. De notat ca vizita la Bruxelles a avut loc exact in perioada evenimentelor din martie 1990 de la Targu Mures, cand presa internationala ii acuza pe romani ca au declansat violentele impotriva etnicilor maghiari, iar pe autoritatile statului ca nu i-ar fi protejat. Ulterior, au fost invocate si atitudinea Guvernului fata de  fenomenul "Piata Universitatii" si venirea minerilor in Capitala.

5. Obiectivul aderarii Romaniei la CEE era o consecinta logica a transformarilor politice intervenite in Romania, odata cu Revolutia din Decembrie 1989, prin trecerea de la un regim totalitar, la un sistem democratic si la economia de piata.
6. Romania nu era singura tara din fostul spatiu sovietic care se angajase pe acest drum. Aceeasi optiune exprimasera si Polonia, Ungaria, Cehoslovacia si Bulgaria, care se simteau stanjenite de chingile unei structuri, respectiv CAER-ul, care-si "traia ultimele zile". De altfel, in iunie 1991, prin acordul statelor membre, inclusiv al Romaniei, CAER-ul s-a autodizolvat. In aceste conditii concret-istorice, era firesc ca si Romania sa se orienteze spre o structura care sa-i asigure integrarea in circuitul economic international, sprijinind-o in restructurarea, relansarea si modernizarea economiei. In conditiile globalizarii, in care intrase omenirea dupa incetarea "razboiului rece", aderarea la CEE era singura noastra sansa de supravietuire.
7. Optiunea Romaniei, ca si a celorlalte tari din Europa Centrala, era in consonanta si cu politica tarilor vest-europene de unificare a Europei. De aceea, CEE nu putea face abstractie de transformarile produse in aceasta parte a continentului si de noua orientare pro-occidentala a regimurilor democratice instalate, in aceste tari, dupa prabusirea comunismului.

In plus, pentru CEE, prabusirea regimurilor comuniste in Europa Centrala si autodizolvarea CAER-ului reprezentau o ocazie mult asteptata de a castiga o piata promitatoare.