Turcia in perioada interbelica

Turcia in perioada interbelica

In octombrie 1918, armata otomana s-a predat. Imperiul se destrama, armata luptand din 1911 fara incetare era epuizata. Consecintele razboiului erau dezastroase: circa trei milioane pierderi umane, marea majoritate a teritoriillor ocupate de francezi si englezi, Constantinopolul  era sub ocupatia Aliatilor fiind guvernat de o Inalta Comisie din care faceau parte englezi, francezi, italieni. Au fost restituite Capitulatiile, liderii armenilor si kurzilor din Anatolia pregateau organizarea unor state autonome sau independente.

La conferinta de pace s-a jalonat impartirea Imperiului. Guvernul turc a solicitat la Paris sa fie audiata o delegatie, care a prezentat un memorandum in care preciza ca Imperiul a fost atras in razboi si solicita ratificarea frontierelor in favoarea Turciei. Fara a tine cont de acest memorandum, s-a decis ca Turciei sa I se ia: Smirna, Armenia, Tarile Arabe. Turcia era redusa la Anatolia, Constantinopol si Stramtorile fiind, de asemenea, cedate Marilor Puteri.

Nationalisti turci au considerat pierderea tinuturilor arabe ca o chestiune vitala, concentrandu-se asupra Anatoliei. De aceea trebuiau blocate formarea unui stat armean sau kurd, precum si tentativa Greciei de a anexa Izmirul.

Amenintarea din partea Greciei a dus la unirea fractiunilor si la intarirea sentimentului national. In acest sens in iulie 1919 si-a deschis lucrarile la Erzurum o adunare alcatuita din reprezentantii proveniti din provinciile estice ale Anatoliei, care a avut ca scop stoparea pretentiilor teritoriale aale armenilor si grecilor.

O a doua conferinta, a fost convocata la Sivas in septembrie 1919, la care au participat reprezentanti de pe tot cuprinsul Anatoliei. In cadrul sau a fost adoptat un program, care cerea apararea integritatii teritoriale a statului si eliberarea de sub dominatie straina. Rolul sultanului a fost  acceptat in continuare iar liderul miscarii nationaliste, Mustafa Kemal, si-a stabilit centrul la Ankara.

Intre timp, autoritatile ocupante au acceptat organizarea de alegeri pentru un nou Parlament, alegeri care urmau sa aiba loc in toamna anului 1919. In urma acestor alegeri, candidatii nationalisti au  obtinut majoritatea locurilor. In Ianuarie 1920, la deschiderea adunarii, delegatii nationalisti au supus adoptarii, programul de la Sivas, care a si fost adoptat sub numele de Pactul National.

Guvernele aliate, care nu agreau aceste actiuni, au obligat guvernul sa-I aresteze pe liderii nationalistilor. La Constantinopol a fost instituita legea martiala, iar in martie Adunarea a fost dizolvata.

Ankara devenise intre timp capitala nationalistilor. Liderii de aici au declarat ca ei constituiau guvernul turc; multi dintre deputatii Adunarii dizolvate s-au retras aici. In aprilie 1920 a fost convocata o Mare Adunare Nationala, formata din 100 dintre deputatii ce facusera parte din Adunarea de la Constantinopol si 190 reprezentanti a de pe tot cuprinsul Tarii. Mustafa Kemal a fost ales presedinte. In ianuarie 1921, Adunarea a proclamat o constitutie.

Constantinopolul a condamnat miscarile de la Ankara, Mustafa Kemal si o mare parte dintre partizanii sai fiind condamnati la moarte.

In august 1920 s-a semnat Tratatul de la Sèvres. Acceptarea de catre sultan a termenilor duri ai acestui tratat  a pecetluit soarta guvernului de la Constantinopol. Tratatul stabilea: dezmembrarea Imperiului Otoman in favoarea populatiilor crestine si arabe, precum si a Marilor Puteri. Conform acestu tratat, tinuturile arabe erau desprinse din Imperiu in beneficiul puterilor occidentale, o mare parte a Anatoliei era impartita intre invingatori, in partea de rasarit fusese instituit un stat armean independent si un stat autonom - Kurdistan; Grecia primea un teritoriu in Tracia si dreptul de a ocupa Izmirul; Constantinopolul ramanea in posesia turcilor; Stamtorile erau internationalizate; erau restabilite toate capitulatiile; britanicii si francezii si-au stabilit sferele de influenta; Italia primea insulele Dodecanese. Doar o mica parte a Anatoliei urma sa ramana sub deplina autoritate a turcilor.

In primavara anului 1921, Grecia cu acordul Aliatilor a atacat Turcia, dar s-a lovit de rezistenta fortelor nationaliste. In  urma razboiului greco-turc din 1921 - 1922, Kemal devine comandant suprem cu puteri exceptionale ridicat la titlul de Ghazi - gloriosul.

In martie 1021, Kemal a semnat un tratat de prietenie cu guvernul  sovietic prin care rusii au fost de acord sa nu recunoasca aranjamentul de la Sèvres si declarau nule si neavenite orice acorduri semnate intre guvernul tarist si Imperiul Otoman. Acest pact punea capat amenintarii armene stabilizand frontiera de rasarit a Turciei. In plus, nationalistii turci au primit din partea guvernului sovietic arme si munitii fapt care I-a ajutat in conflictul cu Gracia.

Ca urmare a victoriilor turcesti, in octombrie 1922 s-a semnat la Mudanya un armistitiu prin care operatiunile militare intre Grecia si Turcia incetau. Cuceririle turcilor au asigurat mentinerea regimului de la Ankara, ca guvern legal al Turciei si revizuirea Tratatului de la Sèvres.

La Constantinopol functiona inca un guvern condus de sultan. In noiembrie 1922, Adunarea de la Ankara a votat desfiintarea sultanatului; Sultanul a parasit Constantinopolul la bordul unei nave de razboi britanice. Fostul guvern s-a prabusit, regimul national fiind recunoscut de puterile straine. In 1923 a fost semnat Tratatul de la Lausanne prin care : Turcia a obtinut desfiintarea capitulatiilor, nu a platit nici o despagubire, caile maritime erau demilitarizate si puse sub controlul unei comisii internationale al carui presedinte era un reprezentant al Turciei.

La 29 octombrie 1923 a fost proclamata Republica Turca; s-a adoptat o noua constitutie iar Mustafa Kemal a fost numit presedinte. Conform noii Constitutii votata in 20 aprilie 1924, se interziceau poligamia, purtarea turbanului si a voalului la femei, era introdus calendarul gregorian si un nou cod civil, se desparteau institutiile religioase de cele ale statului, se introducea casatoria civila, se puneau bazele unei Universitati la Ankara, era introdus alfabetul latin, a fost adoptat un program de dezvoltare a industriei si agriculturii.

In plan politicii interne, viata politica din Turcia a fost dominata de Partidul Republican al Poporului si de Partidul Progresist Republican.

Intre 1929 - 1933, Turcia a fost afectata de criza economica; in 1934 a fost adoptat un plan pe cinci ani care a condus la dezvoltarea industriei usoare. S-a reglementat regimul muncii si a fost introdus un regim de pensii.

In 1938, Mustafa Kemal a murit fiind urmat la conducerea tarii de Ismet Inönü.

In planul politicii externe, Turcia participa ca membru fondator in cadrul Intelegerii Balcanice in 1934 iar in 1936, conform tratatului de la Montreaux, Turcia a redobandit suveranitatea asupra stramtorilor.