Cultura, religie si politica. Studiu de caz:

Problema formarii omului nou in doctrina comunista

O analiza si chiar o simpla prezentare a doctrinei comuniste despre "omul nou" este dificila. Despre care doctrina trebuie sa vorbim? Care doctrina a fost pusa in practica? Lenin - care "a suferit si alte influente importante", "il revendica pe Marx drept antecesor", insa trebuie sa ne intrebam daca de fapt "el realizeaza teoria lui Marx"[1].

Daca ne referim la "marxismul lui Marx"[2], acesta a constituit in esenta sa o "teorie revolutionara" (despre om, istorie, societate si politic) si totodata un "program revolutionar"; sub toate componentele sale, marxismul are in centrul sau ideea revolutionara, a transformismului radical a lumii sociale si a omului - idee pe care o aflam inca in dizertatia de doctorat a lui Marx din 1841; socialismul sau comunismul marxist, pus in practica insemna de fapt "o stare radical noua a lumii si a omului in lume, care trebuia sa se realizeze prin mijloace revolutionare" .

Daca ne referim la realizarea practica a doctrinei revolutionare a "omului nou", la "interactiunea dintre marxism si lumea sociala reala"[4], exista cel putin doua intrebari "care nu pot fi evitate" si care "au ramas si continua sa ramana obscure" :

- "cum poate o teorie politico-economica nascuta in mijlocul crizei sociale a secolului al XIX-lea si orientata spre cautarea fericirii intregii omeniri sa sfarseasca prin a se transforma in cea mai lunga si mai sistematica teroare intalnita vreodata in cursul istoriei?

- cum au putut tarile din Occident, cu ganditorii lor cei mai talentati, cu cei mai inteligenti si mai cultivati scriitori sa devina, in numele drepturilor omului, pe o perioada atat de indelungata, admiratorii si complicii unui totalitarism pe care il cunosteau deja?"[6] Ca sa oferim doar cateva ilustrari, in anii '70 Adam Schaff publica la Paris Le marxism et l'individu, in care sustinea nu doar ca marxismul este o doctrina umanista, ci marxismul insusi este de fapt un umanism, singurul umanism integral, iar socialismul este un sistem al carui centru de interes este omul. In 1969 Erich Fromm scria si el intr-un articol din "L'homme et la societe" ca insusi scopul socialismului este emanciparea omului.

Aceste dificultati nu sunt usor de surmontat nici in analiza doctrinei comuniste asupra omului nou care a fost pusa in practica in Romania.

Nu ne putem propune sa raspundem aici tuturor acestor intrebari, ci ne vom rezuma la trei obiective principale :

- o prezentare a tezelor sau componentelor principale ale doctrinei care au constituit suportul ideologic al unor masuri care vizau constructia unui sistem social care a facut atatea victime, sustinand totodata ca in centrul sau se afla omul.

- modul de functionare a sistemului de propaganda, mecanismele si directiile principale de actiune asupra omului.

- latura traita a doctrinei, cu alte cuvinte ce efecte a avut acest imens efort propagandistic (institutii de invatamant socialist stiintific, specialisti si responsabili cu propaganda, manuale, cursuri, emisiuni, sedinte de indoctrinare in gradinite, scoli, universitati, uzine, armata, stadioane, etc.), a aparut un ethos comunist, o constiinta socialista, un om nou, in sensul celui proiectat de doctrina?

Teza represiunii legitime a fortelor care se opun constructiei noii societati

Viziunea marxista asupra societatii imparte societatea in « tabere dusmane », in « asupritori si asupriti », cum ne spun Marx si Engels inca din primele pagini ale Manifestului Comunist[7]. Istoria tuturor societatilor de pana azi este istoria luptei de clasa. Omul liber si sclavul, patricianul si plebeul, nobilul si iobagul, mesterul breslas si calfa, intr-un cuvant, asupritorii si asupritii se aflau intr-un permanent antagonism, duceau o lupta neintrerupta ( . ) Societatea burgheza moderna, ridicata pe ruinele societatii feudale, nu a desfiintat antagonismele de clasa. Ea a creat doar clase noi, conditii noi de asuprire, forme noi de lupta, in locul celor vechi.

Aceasta viziune este reformulata in postulatul leninist conform caruia constructia noii societati nu este posibila daca nu sunt eliminate fortele reactionare ale societatii, fortele care se opun acestei constructii. Se poate observa o anume nuanta fata de marxismul clasic : la Lenin nu mai este vorba de o anumita clasa, impotriva careia se indreapta revolutia, de burghezie in sens restrans, ci intr-un sens foarte larg, arbitrar aproape, ca in functionarea oricarei etichete : burghez, spirit burghez, mentalitate burgheza .

Aceasta teza contine la randul ei mai multe subcomponente :

- in baza unei logici maniheice, o parte a societatii este ridicata impotriva celeilalte.

- identificarea dusmanului este un proces care nu se incheie aproape niciodata.

- preluarea puterii este urmata de eliminarea dusmanilor poporului, dar lucrurile nu se opresc aici: ei trebuie si reeducati.

Ideea si principiul de actiune conform caruia tot ce sta in calea revolutiei trebuie inlaturat fara remuscari isi afla totodata radacinile intr-o lucrare celebra a lui Cernasevski - Ce-i de facut? Schita despre oameni noi - care a inspirat o intreaga generatie de revolutionari si a creat starea de spirit in care Lenin a castigat victoria[9].

Perioada 1944-1946, cand are loc instaurarea comunismului in Romania, nu difera prea mult de perioada revolutiei din Rusia. "Crearea primei politii politice sovietice dateaza din 7 decembrie 1917, iar deschiderea lagarelor de concentrare - din 5 septembrie 1918. CEKA - sau Comisia Extraordinara pentru Combaterea Contrarevolutiei si Sabotajului - a fost rapid investita cu o putere discretionara de viata si de moarte. Intr-o oarecare masura, CEKA separa samanta buna de neghina, modeland astfel noua societate. In primii ani, ea a executat 140.000 de persoane si a deschis 132 de lagare de concentrare."[10]

Dar teroarea nu este gratuita, ci are valoare terapeutica: "Ea tinde sa distruga vechea societate, cea care se defineste prin exprimarea diversitatilor"[11]. "Occidentul s-a inselat - o perioada lunga de timp - considerand ca teroarea de stat in uniunea Sovietica isi avea cauza in cruzimea lui Stalin; sau ca provenea dintr-o eroare a sistemului, dintr-o incapacitate de a controla agitatiile dificile. In realitate, teroarea era inca de la inceput continuta in teoria leninista si in acelasi timp justificata si programata. Descrisa de Lenin, ea nici macar nu semana cu acele mijloace politice utilizate cu parere de rau in numele vreunei ratiuni de stat. Valoarea de referinta se afla in doctrina, nu in fiinta umana, in general si in particular. Oamenii nu au valoare si demnitate decat daca isi insusesc adevarul. In caz contrar, ei nu merita nici un respect. Ceea ce noi am numim cinism nu este altceva decat un mod diferit de a fixa valorile referentiale, idee exprimata atat de Trotki, cat si de Lenin."

Aceeasi viziune sta la baza marilor represiuni, procese si epurari politice din Romania perioadei ce urmat lui 23 august 1944. Este perioada in care se pun bazele statului creator al omului nou.

Daca doctrine care sa sustina nevoia reformarii omului au mai fost elaborate de-a lungul istoriei, statul «creator al omului nou» instituit in secolul XX aduce o noutate : "politica demoleaza societatea prezenta pentru a obtine o societate perfecta"[13]. Schema dupa care s-a operat in politica vizand crearea unui om nou a urmat, peste tot unde comunismul s-a impus, o logica similara: distrugerea omului vechi, elaborarea unui nou model de om, impunerea acestui model prin toate mijloacele, in urma preluarii puterii politice.

Analiza presei comuniste din Romania - perioada septembrie 1945 - decembrie 1946 - precum si documentele scoase la iveala dupa caderea comunismului releva prioritatea acestei prime perioade denuntarea si eliminarea omului societatii anterioare, a carui constiinta este reactionara, burgheza Acest om vechi, reactionar, in a carui constiinta intotdeauna vom putea gasi un rest de spirit burghez si in demascarea caruia comunistul trebuie sa manifeste intotdeauna vigilenta este invocat in aceasta perioada pentru a justifica masurile represive de urgenta care sunt cerute de Moscova imediat dupa 23 august 1944, apoi pentru instituirea unui aparat represiv bine pus la punct (Comitete de denunturi, Securitate, retea de inchisori si lagare de munca, cenzura).

Invocandu-se textul Conventiei de armistitiu, incepand din 1944 se trece la masuri represive impotriva unor largi categorii de indezirabili. "Vinovati de dezastrul tarii", "criminali de razboi", "dusmani ai poporului", "burghezi", "mistici" sau "chiaburi" sunt supusi unor parodii de procese cu public, dupa o metoda adusa de la Moscova, unde daduse rezultate indeosebi in timpul "Marii Terori".

Puterea de a exclude a proceselor cu public este dublata de un efect rapid de multiplicare a consensului in jurul noii ideologii dominante. Nu se obtine doar eliminarea unor persoane X, Y, Z - arestarea lor si chiar executia ar fi putut avea loc in secret. Prin denuntarea publica a indezirabililor se stabilesc insa pentru restul societatii:

- care sunt categoriile excluse, cine nu reprezinta un model de urmat in noua societate care se construia;

- care va fi ideologia dominanta, oficiala, tipul de discurs, de conduita discursiva asteptata indeosebi de la intelectuali - chemati sa contribuie la intarirea campului ideologic dominant;

- se manipuleaza campul sentimentelor sociale prin utilizarea unor cuvinte - eticheta, cu o puternica incarcatura afectiva negativa ("dusman al poporului", "criminali" etc.).

- se constituie un camp al culpabilizarii politice prin mecanismul stigmatizarii.

Sociologia denuntului public arata ca denuntul este un mecanism de intemeiere si reintemeiere a consensului social. In timpul epurarilor, cand au loc astfel de procese cu public, "publicul" este chemat sa "joace"(sa mimeze) ofensa fata de acuzatiile care sunt aduse exclusilor. Aceasta este una dintre erorile totalitarismului, de a fi visat o societate-unanimitate, "de a fi dat aceeasi identitate societatii si comunitatii si de a fi visat la un consens firesc sau fabricat"; in timp ce, "spre deosebire de totalitarism, statul de drept isi fundamenteaza politica pe existenta incontestabila a societatii-diversitate."[14]

Pe baza analizei acuzatiilor (a "textelor de persecutie"), trebuie remarcat ca denuntarea publica nu se limiteaza la sfera orientarii politice (a fi "de dreapta", "fascist" etc.). Unii intelectuali, preoti sau scriitori sunt denuntati pe motiv ca ar fi fost "mistici", unii artisti sunt epurati pe motiv ca ar face "arta decadenta", si chiar dintre medici, unii au fost epurati pe motiv ca ar avea idei potrivnice medicinei sovietice etc.

Avem de-a face de fapt cu un proces de denuntare a unui intreg sistem de valori (cel al societatii romanesti) intr-un alt sistem de valori (cel al ocupantului comunisto-bolsevic).

Decizia cinica de a suprima pe toti opozantii regimului este dublata de efortul de a conferi caracter justitiar represiunilor. La 12 ianuarie 1945 se adopta Decretul - Lege privind urmarirea si pedepsirea criminalilor de razboi, iar la 20 ianuarie acelasi an, Decretul - Lege privind urmarirea si sanctionarea celor vinovati de dezastrul tarii. Se infiinteaza un Tribunal care va functiona in paralel cu institutiile juridice obisnuite, "Tribunalul Poporului"; se instituie proceduri juridice noi, se insceneaza procese publice celor pe care discursul persecutor i-a identificat deja ca fiind "dusmani ai poporului" si i-a trecut pe "liste negre". Se creaza Institutia comitetelor cetatenesti, Institutia comisiilor de purificare, Institutia acuzatorului public[15], autoritatea acestor institutii ale denuntului politic izvorand direct din textul Conventiei de Armistitiu, semnata la Moscova la 12 septembrie 1944. Simulacru de justitie si de legitimitate, simulacru de consens, simulacru de democratie: opinia publica este chemata sa ia parte la ele si sa denunte "dusmanii poporului". Presa comunista se lanseaza in campanii de epurari si demascari ale unor mari personalitati, foarte rapid folosirea acestor sintagme si etichete - demascari, epurari, dusmani ai poporului, fascisti, reactionari, mistici - devenind o strategie discursiva in epoca. Astazi este limpede ca aceste metode nu puteau fi aplicate in Romania fara oameni pregatiti si sprijiniti de la Moscova si fara prezenta armatei sovietice .

Se proiecteaza o adevarata societate a denuntului politic, un tip de societate intemeiata pe denunt, in care teama de a fi epurat din armata, administratie, universitate, etc., de a fi evacuat, deportat, de a pierde proprietatile sau pamantul sau amenintarea de a ajunge in aresturile si inchisorile comuniste planeaza asupra fieacaruia. Un simplu denunt ca ai avut o ruda in miscarea legionara si destinul tau e pecetluit. Este o societate a carei ordine este intemeiata pe delatiune, forma oficiala, de fatada, pe care o imbraca aceasta fiind critica tovaraseasca si autocritica.

Interesanta este din acest punct de vedere o dezbatere a fruntasilor comunisti asupra problemei epurarilor care are loc in 20 decembrie 1944. Cine nu va face parte din noua societate care se va construi in Romania dupa modelul celei din URSS si ce se va intampla cu cei care trebuie eliminati, aproximativ jumatate din tara? Am sintetizat raspunsurile la aceste intrebari intr-un "decalog" al epurarilor, alcatuit conform cu Stenograma Sedintei Consiliului FND[17]:

1. Epurarile erau prevazute initial strict pe criterii politice:

"Tov. Chivu Stoica: Apoi sunt unii care se epureaza, impotriva carora nu ai nici o dovada, dar impotriva carora ai dovezi ca au furat si au facut cele mai mari afaceri.

Tov. Lucretiu Patrascanu: Asta nu intra in epuratie."[18]

2. Desi apare in discutie o posibila scara a vinovatiei si corespunzator o scara a sanctiunilor, Patrascanu nu este de acord:

"Tov. Teodor Iordachescu: Eu v-as face o sugestie: sa se faca o scara a sanctiunilor, sa fie o categorie careia sa i se ia pe viitor dreptul de vot, o categorie de mai putin vinovati.

Tov. Lucretiu Patrascanu: Pentru moment nu se poate."[19]

3. Mai multi comunisti atrag atentia ca in inchisori cei epurati s-ar putea organiza mai bine, cunoscand din propria experienta a inchisorii aceasta posibilitate:

"Tov.Ana Pauker:  Patrascanu si cu Teohary trebuie sa-i bagati in lagar pe cei epurati.

Tov. Lucretiu Patrascanu: Eu nu, Teohary .

Tov. Constantin Agiu: Cred ca prin trimiterea lor in lagar nu s-a facut inca totul. Cred ca trebuie sa-i supraveghem chiar pe cei din inchisori, din lagare, ca sa nu faca acolo o scoala de legionari. Noi vrem sa mergem spre descompunerea lor, nu sa-i educam."[20]

4. Din cine sa fie formate comisiile de triere a celor epurati:

"Tov. Teohary Georgescu: O data Frontul, a doua oara Frontul si a treia oara Frontul."[21]

5. Ce se va intampla cu cei inchisi? Vor fi pusi la munca, chiar daca au fost intelectuali:

"Tov. Vasile Luca: Asa cum femeile noastre au stiut sa care piatra, si domnii profesori fascisti pot taia si cara piatra."[22]

"Tov. Vasile Luca: Trebuie venit cu o prima masura: ca toti cei epurati sa fie bagati in lagar. Apoi, pana cand raman epurati, asta e o chestiune care vine mai tarziu. Dar oamenii acestia nu trebuie in nici un caz sa ramana liberi. Iar in lagar trebuie pusi la munca, nu lasati sa se ingrase acolo. Asta e o chestiune a Ministerului de Interne, fara nici o alta lege."[23]

6. . Si vor fi reabilitati numai dupa ce vor fi convertiti si vor dovedi prin purtarea lor ca s-au schimbat:

"Tov. Vasile Luca: "Dar cei care au fost epurati, toti in lagar, fara deosebire. Si va depinde de timp, de purtarea lor, ca sa le dam posibilitatea de reabilitare. Trebuie organizata acolo reeducarea lor."[24]

7. Comunistii sa raspunda de lagare si inchisori:

"Tov. Constantin Agiu: Peste tot este dezmat din punct de vedere organizatoric, administrativ, pentru ca nu stim cum sa lucram. Stam risipiti peste tot si nu facem nimic. Nu avem experienta. Suntem iesiti de cateva luni din ilegalitate; n-am fost niciodata in administratie. Cand e vorba sa vorbim, stim cum sa punem chestiunea, cand e sa prindem in mana ceva concret, suntem risipiti nu stim ce sa facem. Sa punem chestiunea asta cu lagarele; sa punem secretarii FND sa aiba controlul la inchisori si lagare. Cum veneau la noi sa ne controleze diversi ciocoi? Noi n-am invatat nimic din toate acestea? Trebuie hotarat . "[25]

8. Exista o problema a numarului celor care ar trebui eliminati, epurati din institutii si inchisi?

"Tov Lothar Radaceanu: Jumatate din tara asta a fost in legiune intr-un fel sau altul."[26]

9. Nu, dar . "Trebuie sa tinem seama de lucrul acesta."[27] - adauga el, nu in sensul ca e o problema sa bagi in puscarii jumatate din tara, ci pentru ca ar putea exista situatii in care cei care alcatuiesc listele de epuratie la nivel local sunt de fapt legionari.

Referat: Marile calde si marile reci Lucrare: Orasul Hirlau - istoric, asezare; vecini

10. Au vreo sansa cei care se trec la vreunul din gruparile politice aflate in acel moment in alianta cu comunistii? Nu:

"Tov Chivu Stoica: Apoi mai este o categorie, care vine de exemplu in fata Comisiei si spun ca sunt in Partidul National-Taranesc.

Prof. Gh. Nicolau: Asta nu trebuie luat in consideratie. Chiar daca spun ca sunt in Uniunea Patriotilor."[28]

Romanilor li se pregatea nu un nou sistem social, care sa raspunda unor asteptari sau sperante pe care le aveau la sfarsitul razboiului, ci o adevarata societate a denuntului politic, "o societate in care toata lumea denunta"[29] sau se teme de denuntul politic. Acest tip de societate nu era nou, modelul regasindu-se in cel sovietic al anilor "marii terori". Amploarea epurarilor, inscenarile de procese politice celor eliminati, denunturile, demascarile si autodemascarile publice - fac parte din arsenalul metodelor bolsevice folosite in anii "marii terori" - "transferul" de metode fiind asigurat de unul dintre cei care au instrumentat procesele politice ale acelor ani in Uniunea Sovietica, A. I. Vasinski, prim loctiitor al comisarului poporului la Afacerile Externe, de a carui "pricepere" ne asigura Miron Constantinescu in paginile Scanteii, aratand importanta vizitei inaltului oaspete in Romania: "La 8 noiembrie soseste in tara noastra un oaspete exceptional: primul loctiitor al comisarului poporului la Afacerile Externe, A.I. Vasinski. Cu priceperea sa patrunzatoare deosebita, cu energia si perseverenta sa neobisnuita, tov. Andrei Ianuarevici Vasinski contribuie in mod esential la strangerea relatiilor romano-sovietice si la reala aplicare a clauzelor Conventiei de Armistitiu."

Partea sovietica va acorda o atentie aparte acestui articol din cadrul intelegerilor stabilite prin Conventia de Armistitiu, sovieticii aratandu-se deosebit de exigenti in problema identificarii si a pedepsirii "criminalilor de razboi" si "vinovatilor de dezastrul tarii". Pe parcursul perioadei 1944-1947 partea sovietica isi va arata adesea nemultumirea fata de modul cum decurge acest proces, de eliminare a tuturor categoriilor ce se incadreaza "generoasei" titulaturi ("criminali . " si "vinovati . "). In cadrul intalnirilor Comisiei Aliate de Control, isi aminteste generalul Schuyler, reprezentantul SUA in Comisie, «Vinogradov si-a exprimat adeseori nemultumirea fata de progresul lent al Romaniei in livrarea despagubirilor, predarea proprietatilor germane si epurarea guvernului de toti fascistii. Dar, in ciuda intrebarilor noastre, nu se arata deloc interesat in citarea de exemple specifice.» Aceasta atitudine de permanenta nemultumire a partii sovietice pentru modul cum decurge aplicarea articolului 14 din Conventia de Armistitiu arata dorinta Moscovei ca, in paralel cu preluarea puterii de catre comunisti, toti opozantii fosti, actuali, posibili, reali sau virtuali sa fie anihilati. Actiunea care incepe in Romania odata cu adoptarea decretelor - lege amintite (din 12 si respectiv 20 ianuarie 1945) este o operatie fara precedent pe corpul societatii romanesti, care va modifica structura sociala in mod radical. Au loc valuri succesive de epurari, arestari si deportari care au drept scop de a produce totodata un efect si asupra celor ramasi «liberi», un efect de descurajare a oricarei opozitii. Existenta unei opozitii ar fi impiedicat procesul care avea sa urmeze in Romania, pregatit din timp de Moscova dupa cum ne releva documentul referitor la existenta unui «planul de comunizare a Romaniei», prezentat intr-o intalnire secreta la 7 martie 1945 la Bucuresti, la care participa «Ana Pauker, delegata a PCR, si Evgheni Suhalov, delegat al PC al URSS, unde s-a discutat planul de comunizare a Romaniei in mod gradat.» Conform documentului pastrat in arhivele americane, la intalnire a fost prezent Sulam Berezinsky, trimisul personal al lui Stalin. Planul cuprindea practic masuri care in scurta vreme s-au aplicat intocmai in Romania in directia transformarii ei in tara comunista dupa modelul sovietic si aservita Moscovei: abdicarea regelui, exilul familiei regale, suprimarea partidelor istorice, «prin arestarea, uciderea si rapirea membrilor lor », colectivizarea agriculturii, crearea intreprinderilor mixte romano-sovietice orientarea exporturilor romanesti numai spre URSS. Deasemenea, la punctul H, se prevedea «crearea unei organizatii de politie, intemeiata pe o « militie populara » de tipul NKVD (dupa desfiintarea Tribunalului Poporului, un Decret pentru infiintarea si organizarea Directiei Generale a Securitatii Poporului va fi la adoptat 30 august 1948 ) etc.

Represiunile vizau prin urmare eliminarea oricarui opozant, si nu a unei clase anume, burghezia, ceea ce ne previne asupra functiei efective a doctrinei intr-un sistem totalitar, functionarea acesteia ca discurs de justificare a oricaror masuri represive.

Teza leninista a inducerii "dinafara" a constiintei socialiste in randul proletariatului

Constiinta socialista, elementul fundamental al schimbarii omului vechi si inlocuirii acestuia cu omul nou, nu este un produs spontan, arata Lenin in 1902, ci "un element adus din afara in lupta de clasa a proletariatului"; sarcina de a induce constiinta politica in proletariat ii revine unui grup de intelectuali, care se desprind de burghezie si de vechea mentalitate.

Ideea lui Lenin este importata si dezbatuta in Romania in anii cincizeci (cand de altfel traducerea operelor acestuia avansase destul de mult). "Lenin a aratat de nenumarate ori ca socialismul stiintific se introduce dinafara in sanul miscarii muncitoresti . - scria Miron Constantinescu. Purtatorul acestei teorii, purtatorul constiintei socialiste, este detasamentul de avangarda al proletariatului, este partidul, si datoria sa este de a introduce constiinta socialista in miscarea muncitoreasca spontana, imbinand astfel miscarea muncitoreasca cu socialismul. Iata deci pentru ce trebuie sa intensificam si munca perseverenta de lamurire a conceptiei despre lume, a filosofiei partidului marxist-leninist."[34]

In perfecta continuitate cu ideea leninista, programul PCR prevedea ridicarea treptata a constiintei maselor la nivelul constiintei membrilor de partid. Raportul prezentat la congresul al XI-lea accentua asupra continutului fundamental al acestei constiinte - care era constituit de viziunea despre lume si viata a partidului, filosofia materialist dialectica si istorica, conceptia revolutionara a partidului precum si asupra caracterului dobandit prin "educatia socialista" a "constiintei socialiste", educatie ce trebuia sa se desfasoare sub indrumarea PCR: "In conceptia noastra, educatia socialista, constiinta socialista implica atat cunoasterea temeinica a ceea ce este valoros in domeniul culturii, stiintei si tehnicii contemporane, stapanirea deplina a profesiunii, cat si insusirea conceptiei filosofice despre lume si viata a partidului nostru - materialismului dialectic si istoric -, formarea unei atituini cetatenesti inaintate. Acestor cerinte fundamentale, care se conditioneaza si se influenteaza reciproc, trebuie sa le raspunda astazi - in conditiile societatii moderne - intreaga munca de educatie desfasurata de partidul si statul nostru."

Teza superioritatii omului nou fata de toate tipurile umane cunoscute in istorie

Intre atributele omului nou poate cel mai des intalnit il constituie sublinierea superioritatii acestuia fata de toate tipurile umane cunoscute in istorie. Atributul superioritatii apare inca in portretul (sau proiectul) omului nou pe care il contureaza Trotki in 1924: "Omul va deveni, in fine, cu adevarat o fiinta armonioasa. El va incepe prin a controla procesele semiconstiente, apoi pe cele inconstiente ale organismului sau: respiratia, circulatia, digestia, reproducerea, ajungand sa le subordoneze in masura dorita, datorita controlului, ratiunii si vointei . Omul isi va putea controla emotiile, ridicandu-si instinctele la inaltimea constiintei, facandu-le transparente, reusind sa creeze un tip biologic superior, un supraom . Omul va deveni incomparabil mai puternic, mai intelept, mai subtil. Corpul ii va fi mai armonios, miscarile mai ritmice, vocea mai melodioasa. Tipul uman mediu va ajunge la anvergura unui Aristotel, Goethe sau Marx. Iar dincolo de toate acestea ni se vor arata culmi si mai inalte."[35]

Documentele PCR profileaza un ideal de om al carui atribut esential - ce ii confera superioritate fata de celelalte tipuri de om cunoscute in istorie - pare a fi constiinta politica inaintata. "In viziunea noastra, - spunea Nicolae Ceausescu la Congresul educatiei politice si culturii socialiste din 2 iunie 1976 - omul nou, constructor al socialismului si comunismului, trebuie sa fie stapan pe cele mai inalte cuceriri ale stiintei, ale cunoasterii umane, sa se caracterizeze prin inalte virtuti politice si morale, prin pasiune pentru munca si creatie, prin indrazneala in gandire si actiune, prin cutezanta in promovarea noului in intrega viata sociala, prin fermitate in lupta pentru dreptate si adevar, pentru infaptuirea principiilor eticii si echitatii socialiste, prin hotararea de a lupta cu abnegatie si vitejie pentru apararea cuceririlor revolutionare, a integritatii si suveranitatii patriei, a cauzei comunismului in patria noastra"

Mai mult, omul nou de tip comunist este superior nemaifiind expus alienarii care marcheaza conditia umana in societatile anterioare, indeosebi in cea capitalista, unde el este privit ca o marfa, fiind nevoit sa-si vanda forta de munca. Noua societate a eliminat proprietatea privata, sursa inegalitatii si a exploatarii omului de catre om, astfel omul comunist traieste intr-o societate care a eliminat inegalitatile si ii ofera un climat de echitate, de dezvoltare multilaterala (materiala si spirituala).

Omul nou este totodata superior fiind ateu, intrucat ateismul este o "conceptie intemeiata pe cunostinte stiintifice despre lume si viata, care respinge orice credinta in supranatural, neaga orice religie cu argumente filosofice sustinute prin datele si descoperirile stiintelor naturii si ale stiintelor sociale" - conform unei lucrari colective care-si propunea sa combata religia cu argumente stiintifice, aparuta in 1971[36]. Mai mult, conform unui studiu publicat in acelasi volum, ateismul marxist este la randul lui superior conceptiilor ateiste nemarxiste care au existat anterior: "Depasind limitele ateismului iluminist al secolului al XVIII-lea, ateismul marxist nu se opreste la critica religiei sub aspectul rolului ei institutional si al moravurilor slujitorilor cultelor, ci patrunde in esenta religiei, dezvaluindu-i radacinile sociale si gnoseologice, esenta sa de clasa si functia sociala pe care o indeplineste. Totodata, ateismul filosofic marxist presupune o atitudine combativa fata de reprezentarile mistice-religioase, indicand caile concrete de eliberare a oamenilor de sub influenta opiumului religiei. Aceasta activitate complexa si de lunga durata nu este inteleasa in mod ingust, nu consta in masuri coercitive sau administrative, ci se subordoneaza sarcinilor revolutiei si constructiei socialiste, facand parte integranta din vasta opera de culturalizare a maselor, de raspandire a stiintei, de insusire a unei conceptii stiintifice despre lume, a unei ideologii corespunzatoare idealurilor de libertate si progres ale clasei muncitoare."

Superioritatea omului nou de tip comunist este data si de caracterul legic - dovedit stiintific - al procesului de transformare pe care il parcurge omenirea, incununat de realizarea societatii socialiste si comuniste.

Omul nou socialist se caracteriza de asemenea printr-o personalitate armonioasa, multilaterala.

Argumentul superioritatii tipului uman promovat de doctrina comunista trebuia sa constituie o motivatie puternica a muncii de propaganda.

Directii in actiunea de formare a unui om nou de tip comunist, conform doctrinei

Insusirea materialismului dialectic si istoric prin sistemul de invatamant si mijloacele de comunicare in masa, prin asezamintele culturale si critica literar-artistica.

Intr-o prima perioada indezirabililor li se ofera "sansa" de a se "reeduca"(de a se "converti" la comunism) in lagare de munca si in inchisori, acestea constituind o prima categorie de medii re-educationale. Un document din arhiva fostei securitati (actualmente Arhiva CNSAS) ne dezvaluie, prin declaratia facuta de un inalt functionar al ministerului de interne din 1968 (intr-un proces strict secret in legatura cu atrocitatile din anii '50 din coloniile de munca), faptul ca actiunea de reeducare era apreciata dupa 20 de ani drept o actiune organizata de mare succes: "As vrea sa reamintesc ca noi am infiintat dupa 23 august 1944 centre de reeducare unde se obtineau rezultate frumoase."[37]

Procesele politice cu public sunt de asemenea medii reeducationale dintre cele mai eficiente.

Presa este si ea transformata intr-un mediu reeducational si, ulterior, toate mijloacele de comunicare in masa. Un manual editat de Sectia de propaganda a CC al PCR arata, in capitolul consacrat "modelarii educationale prin presa si televiziune", ca "preocuparile educative, altadata sporadice, se inscriu astazi ca o prioritate in viata fiecarei redactii, in paginile publicatiilor si in emisiunile de radio si televiziune, pe masura interesului manifestat de opinia publica fata de acest fenomen de masa prin care se afirma spiritul revolutionar, pedagogia sociala comunista, antrenand milioane de participanti."[38]

Sistemul de invatamant este transformat de asemenea intr-un mediu reeducational, incepand cu reforma educatiei din 1948 socialismul stiintific devenind materie de studiu obligatorie.

Ulterior organizatiile de copii si tineret, organizatiile de masa si obstesti functioneaza ca medii re-educationale in care individul este incercuit intreaga sa viata. Propaganda de partid, organizatiile de masa si obstesti, democratia socialista, stiinta si invatamantul, chiar stiintele sociale, creatia literar-artistica, presa si televiziunea sunt definite in documentele oficiale "factori" ai "formarii si dezvoltarii constiintei socialiste", ai crearii omului nou[39]. Practic toate institutiile aveau trasate sarcini in acest sens, incat putem spune ca are loc deturnarea institutiilor de la functiile lor firesti intr-o societate normala, transformarea lor in medii re-educationale, atribuindu-li-se un rol cheie in educatia propagandistica a maselor.

O functie importanta in formarea unei noi constiinte revine institutiilor de control a circulatiei informatiei. Interdictia asupra unor autori si lucrari din cultura romana a cunoscut o anumita dinamica de-a lungul perioade comuniste. Lista de baza este elaborata in perioada 1946-48, cand, o institutie special creata in acest sens redacteaza o lista de 8000 de lucrari interzise si scoase din circuitul public. Au urmat perioade in care diversi autori au fost reabilitati, ridicandu-se astfel interdictia asupra operei sau circulatiei cel putin a unora dintre ideilor lor[40].

Acest mod de a gandi sta la baza transformismului radical la care sunt supusi intre 1949-1952 studentii din inchisoarea Pitesti: mai intai se "sterge" totul (etno-reprezentari, atitudini, atasamente), urmand ca pe aceasta tabula rasa sa fie introduse continuturi noi, care, nefiind ale culturii careia indivizii apartin, pot fi considerate arbitrare (in sensul ca ele pot fi oricare, in cazul de fata continuturile care urmau sa inlocuiasca cultura de apartenenta a indivizilor erau cele ale ocupantului sovietic, care-si aratase explicit prin vocea lui Stalin intentia de a impune "propriul" sistem social).

Educatia comunista prin si pentru munca. Etosul comunist al muncii

La nivelul textelor oficiale, munca pare sa constituie o valoare centrala a sistemului de valori al noii societati, si totodata un mijloc prin care comunistul poate fi educat. "Etosul comunist al muncii"  poate fi regasit in toate societatile: comunistul ideal trebuie sa fie disciplinat la locul de munca, sa nu intarzie, sa respecte pauzele, sa realizeze normele de munca, planul colectiv, sa nu fure etc. Astfel, erau redactate texte oficiale care cuprindeau prevederi clare:

- in colectivul de munca: "Unul din mijloacele importante pentru educarea socialista a munciorilor nedisciplinati este discutarea cazurilor de indisciplina si de nepasare fata de avutul obstesc in fata intregului colectiv de la locul de munca respectiv."

- in cadrul organizatiilor sindicale: "In actiunea de educare socialista a oamenilor muncii, organizatiile sindicale trebuie sa se straduiasca sa creeze in randurile muncitorilor o adevarata opinie impotriva elementelor nedisciplinate. Atitudinea acestora trebuie sa fie supusa criticii aspre a maselor muncitoare. Vinovatul poate astfel sa auda parerea tovarasilor sai de munca asupra faptei pe care a comis-o si sa invete din critica lor tovaraseasca."

- in cadrul consiliilor de judecata tovaraseasca, infiintate prin decret al Prezidiului Marii Adunari Nationale din 15 iunie 1953. "Consiliile de judecata tovaraseasca cerceteaza in cadrul unor adunari generale ale muncitorilor, tehnicienilor si functionarilor diferite incalcari ale indatoririlor ce le au oamenii muncii, delasari si neglijente in munca, furturi din avutul obstesc . si in general orice incalcari ale regulilor de convietuire socialista."[41] Mai mult decat atat, "la temelia consiliilor de judecata tovaraseasca sta preocuparea statului nostru democrat-popular pentru educarea maselor muncitoare, pentru formarea unui om nou, vrednic constructor al socialismului. Numai intr-un regim ca al nostru, unde puterea se afla in mainile oamenilor muncii condusi de clasa muncitoare in frunte cu partidul ei, este posibila crearea unor asemenea organe, nascute din grija parinteasca pentru educarea oamenilor muncii, pentru formarea si adancirea constiintei lor socialiste."

Eficienta acestui gen de educatie prin si pentru munca este o chestiune insuficient studiata. Cu scopul de a crea aceasta atitudine comunista fata de munca, documentele oficiale prescriau ca acest tip de educatie prin si pentru munca sa inceapa cat mai timpuriu, tinerii si chiar elevii participau in timpul liber la diferite munci voluntare care de fapt erau obligatorii. De la sfarsitul studiilor fiecarui tanar sistemul ii atribuia un loc de munca. Teoretic nu existau someri. A nu avea un loc de munca era un lucru destul de grav si incriminat in societatea comunista. Totusi nu putem sti daca a existat un etos comunist al muncii. Actiunea propagandistica in aceasta sfera pare sa fie indreptata in principal spre a crea atasamentul oamenilor muncii fata de "avutul obstesc", fata de proprietatea socialista, al carei statut era de fapt confuz.

Ateizarea si educatia ateista

Desi, dintr-un anumit punct de vedere, comunismul este el insusi intruparea istorica a unei idei (pseudo)religioase, totusi s-a infatisat ca 'ateist', declarand razboi  oricaror credinte si sisteme religioase - pe care Marx le 'demistifica' drept - conform celebrei sale sintagme - 'opium-ul popoarelor' . Lenin sublinia necesitatea propagarii conceptiei stiintifice despre lume in stransa legatura cu propagarea ateismului: "Intregul nostru program este bazat pe o conceptie stiintifica despre lume, si anume conceptia materialista. De aceea explicarea programului nostru include in mod necesar si explicarea adevaratelor radacini istorice si economice ale obscurantismului religios. Propaganda noastra include in mod necesar si propagarea ateismului . "

Logica 'polara' (ordonata in categorii polare) a putut sa descifreze sensul 'ateismului' comunist: in genere, orice tip de rasturnare a religiosului nu echivaleaza cu un vid de sacru si de religiozitate, ci cu o substituire a religiei adevarate printr-o pseudoreligie. In istoria religiilor, metoda polaritatilor i-a dezvaluit lui M. Eliade fenomenul 'deplasarii sacrului'. Sacrul si profanul sunt categorii polare, dar desacralizarea nu induce automat profanul, ci o deplasare a sacrului. In sociologie aceeasi metoda l-a condus pe Vilfredo Pareto la concluzia ca 'la credinta in Dumnezeu nu ii este opusa credinta in Diavol, ci absenta amandurora, deci a oricarei credinte () ('fenomenul contrar combinarii lui A+B nu este combinarea C+D, ci absenta oricarei combinari') ('Traite de sociologie generale', vol. I, p. 478).

Etimologic ateismul desemneaza conceptia despre viata a celor care nu cred in Dumnezeu: a-theos, "fara Dumnezeu"(ateu este "cel care neaga existenta lui Dumnezeu" - cf. Dictionnaire Hachette de la langue francaise, p. 50). Reprezentantii acestei conceptii sustin ca religia este iluzie, dedicandu-se de aceea "demistificarii sacrului"(J. Borella, Criza simbolismului religios, p. 140). Despre filosofia lui Feuerbach, precursor al lui Marx, s-a spus ca ar treubui considerata "forma generala a oricarei posibile critici a religiei"(ibidem, p. 140). Inca inaintea lui Feuerbach, gandirea europeana facuse efortul de a "traduce speculativ" "critica ce va ataca simbolurile sacre in pretentia lor teofanica. Lipsite de referentul ontologic in urma revolutiei galileene, ideile si simbolurile au fost in mod necesar reduse la productii ale constiintei."(ibidem)

Regimul bolsevic a ridicat insa ateismul (de la o conceptie despre lume impartasita de o categorie de intelectuali) la rang de "dogma oficiala in stat" - pe care, printr-un ansamblu de institutii bine puse la punct urma sa o impartaseasca intreaga societate. Acest ansamblu nu includea doar un aparat de propaganda care avea rolul sa difuzeze doctrina in mase, ci si de un adevarat sistem inchizitorial prin care cei care-si afirmau credinta religioasa erau denuntati, demascati, torturati ca sa renunte la credinta si sa adopte "dogma oficiala" (ateismul comunist), autodemascati, pedepsiti, executati etc.

Bisericile au fost inchise, preotii arestati, in invatamantul de toate gradele, in orice institutie (armata, uzine, colhozuri, case de cultura) se tin ore de "educatie" ateista; in tot ce se publica nu se poate trece de cenzura daca nu se afirma conceptia despre lume si viata ateista.

Aceasta ateizare a fost insa mai degraba o inlocuire a adevaratei credinte religioase cu o pseudoreligie, chipul lui Dumnezeu cu idoli care se prezentau pe sine drept modele, icoanele sunt inlocuite cu chipuri ale dictatorilor; simbolurile religioase sunt interzise sau batjocorite si impotriva lor se porneste un adevarat razboi.

Agentii acestei transformari au incercat transferul acestui model bolsevic de societate si in tarile ocupate de sovietici. In Romania, impunerea noului sistem social intampina rezistenta unui popor crestin de doua mii de ani, pentru care comunismul era perceput intai de toate ca fiind ateu. Pentru a de-crestina poporul roman sunt puse in aplicare toate metodele utilizate in URSS. Intr-o prima etapa toti autorii religiosi sunt interzisi. Poezia de filon crestin este "denuntata" ca fiind periculoasa pentru noul regim, intrucat este "mistica". Mii de preoti, teologi, ganditori religiosi sunt aruncati in inchisori. Intr-una dintre editiile indexului este trecut pe lista un acatist al carui autor era Sandu Tudor (unul dintre membrii grupului de rezistenta spirituala de la manastirea Antim) - avem iata un document care interzice rugaciunea. Pentru ca metodele puse in aplicare nu aduceau rezultate (dimpotriva, inchisorile "produceau" mai mult efecte contrare celor asteptate, viata religioasa se dovedea a fi mai intensa in inchisori, preotii arestati oficiau liturghii, spovedeau si impartaseau, multi se converteau, compun, memoreaza si transmit noua poezie religioasa care ii intareste in a nu-si lepada credinta si a accepta orice tortura, precum martirii); ca urmare a numeroase rapoarte interne ale supraveghetorilor din inchisori care ajung la comisarii bolsevici, in care aceste lucruri sunt "denuntate", este in cele din urma gandit in laboratoarele bolsevice un experiment diabolic, fenomenul reeducational de la inchisoarea Pitesti. Tortura fizica este amplificata, nu cunoaste limite, dar tinta experimentului este acum nu atat distrugerea fizica sau obtinerea de noi informatii, ci de a smulge pe Dumnezeu din om si de a pune capat martirizarii detinutilor politici. Simbolurile crestine sunt batjocorite, sunt organizate liturghii intoarse.

Acest experiment ne arata ca ateizarea ar fi echivalat cu o inversare a omului in datele lui esentiale.

In afara inchisorii, metodele folosite in educatia comunista si ateista sunt, in planul agresiunii simbolurilor, la fel de agresive. Este ilustrativa "poezia" "Legamantul"(Mircea Avram), scrisa la moartea lui Stalin: "Si nu mi-ai spus nici "buna dimineata",/-"Taticule, e drept, e-adevarat?"/ Si doua lacrimi calde-au lunecat/ Din ochii ei cuminti, scaldandu-i fata.( . )/Tacuta si-a plecat atunci capsorul si l-a ascuns la pieptu-mi sughitand . /Si ud, de-atata planset, obrajorul/L-a ridicat din nou spre mine: "Cand?"/- Aseara, draga mea . aseara . Lasa . /Ce pioniera-mi esti tu daca plangi?! Cum ai sa lupti ca viata luminoasa/ S-o aperi de dusmani - si sa-i infrangi?!( . )/ Durerea-n cleste inima ne-o strange . / Dar stii, chiar Stalin ne-nvata/ Ca noi nu avem dreptul de a plange, Ci datoriavesnic de-a lupta!/( . )Cravata si-a-ndreptat-o si, tacuta, Cu toata palma genele si-a sters . /Si-ntre sprancene-i tremura o cuta/ Ca umbrele tristetii intr-un vers . /Privirea hotarata, toata fata,/Spre chipul lui din cadra si-andreptat:/-"Taticule, promit, ca toata viata/Sa fiu asa cum Stalin ne-a-nvatat!"(reprodusa in lucrarea Ana Salajan, "Literatura in totalitarism. 1952-1953", Ed. Thausib, Sibiu, 1995, p.251-252). Manipularea unor sentimente duioase, - ale unui copil - pentru un parinte identificat cu dictatorul al carui chip inlocuieste chiar sfintii din icoane si care este deci oferit drept model in formarea noilor generatii sunt doar cateva metode din registrul agresiv al ateizarii bolsevice.

Ulterior acestei etape, - in care in centrul sistemului de propaganda sta preocuparea de a oferi modele de oameni noi (comunisti) cel mai adesea din URSS - se trece la invocarea argumentului "stiintific" in incercarea de ateizare pe calea "convingerii" dar si prin afirmarea unei "spiritualitati" fara Dumnezeu. Astfel, in 1988 este tradusa in limba romana lucrarea savantului sovietic V.N. Serdakov, Iluzia binelui. Valorile morale si credinta religioasa (Ed. Politica, Bucuresti, 1988) in care argumentele stiintifice sunt imbinate cu deconstruirea sacralitatii ritualurilor crestine si a Sfintelor Taine (Impartasirea, Spovedania, Botezul). Se afirma ca omul ar avea printre nevoile sale si pe cea de viata spirituala, de aceea, "pentru a putea indeparta religia, in adevaratul inteles al cuvantului, trebuie sa te ridici deasupra ei. Aceasta presupune o intensa activitate spirituala", insa "din domeniul trecutului trebuie preluate doar rezultatele utile. Ce interes ar putea prezenta ratacirile depasite sau iluziile perimate? Oare nu e destul sa cunosti ultimele rezultate ale stiintei contemporane? Nu!" Este importanta si experienta spirituala a trecutului, doar ca ea trebuie curatata de "iluziile religioase."

Totusi, dupa 45 de ani de ateizare agresiva, in toate statele din fostul lagar sovietic (si in fosta URSS, dupa 75 de ani), inca de la primele sondaje care s-au facut dupa prabusirea comunismului s-a constatat ca cei care se declara "atei" reprezinta un procent neasteptat de mic (in Romania sub 1%).

Intemeierea unei noi etici, socialiste, baza noilor relatii sociale. Codul principiilor si normelor muncii si vietii comunistilor, ale eticii si echitatii socialiste

In cadrul proiectului de formare a omului nou, la Congresul al XI-lea al PCR este adoptat un document intitulat Codul principiilor si normelor muncii si vietii comunistilor, ale eticii si echitatii socialiste[45]. Afirmand ca "Partidul Comunist Roman acorda o atentie primordiala fauririi unui om nou, cu o constiinta inaintata si inalte trasaturi morale, promovarii unor raporturi noi intre oameni, afirmarii depline in toate sferele vietii sociale a principiilor eticii si echitatii socialiste", Codul stabileste ca relatiile sociale din societatea socialista sunt caracterizate de lichidarea exploatariicapitaliste, a inegalitatii sociale si nationale; "ele se bazeaza pe proprietatea socialista asupra mijloacelor de productie, pe principiile de repartitie socialista, pe egalitate si dreptate sociala, pe telul comun al fauririi bunastarii si fericirii intregului popor"

Inlaturarea proprietatii private este un pas important in intemeierea unor noi raporturi umane, lipsite de inegalitate si exploatare. Dar aceasta masura nu este suficienta, intrucat vechile moravuri burgheze continua sa se manifeste, cum spunea Nicolae Ceausescu: in primul rand prin atitudinea fata de propiretatea socialista; furturile, delapidarile, sustragerile de orice fel lovesc in interesele tuturor oamenilor muncii" si "sunt acte ostile constructiei socialiste, de aceea trebuie considerate, asa cum spunea Lenin, ca acte contrarevolutionare."

Dintre datoriile omului in societatea socialista Codul . mentioneaza

- a servi cu credinta cauza partidului, poporului, infaptuirea Propgramului Partidului Comunist de faurire a societatii socialiste multilateral dezvoltate si inaintare a Romaniei spre comunism;

- sa-si insuseasca materialismul dialectic si istoric - conceptia revolutionara despre lume si viata a proletariatului, Programul PCR, care de fapt este "aplicarea creatoare a marxist-leninismului la conditiile concret-istorice ale tarii noastre."[47]

- sa-si indeplineasca "fara sovaiala sarcinile de partid"

- sa respecte "disciplina de partid"

- sa apere "ca lumina ochilor unitatea de monolit a partidului"

- "sa apere secretul de partid si de stat"[48]

"Grija pentru om", "ridicarea continua a nivelului de trai". Umanismul socialist

O linie de continuitate in justificarea oricaror masuri politice sau economice a constituit-o de-a lungul regimului comunist argumentul conform caruia in noua societate, in tot ce se intreprinde, este vizat omul.

"O deosebita atentie trebuie sa acorde organele de partid educarii activului de partid si de stat in spiritul politicii profund umaniste a partidului nostru, politica patrunsa de grija fata de om ( . )"[49], sustinea Ceausescu intr-una din cuvantarile sale.

Conform doctrinei oficiale, spre deosebire de regimurile anterioare, omul epocii socialiste si comuniste urma sa se inalte pe cele mai inalte culmi de progres, de implinire a celor mai inalte aspiratii omenesti s.a.m.d. - noi stim insa ca lucrurile erau departe de a sta asa si ca putini oameni - dat fiind modul lor concret de viata, erau dispusi sa creada ca ceea ce spunea propaganda oficiala si ceea ce traiesc ei are vreo legatura. Am putea desigur in continuare sa reconstituim intreaga arhitectonica institutionala de propaganda a regimului (sistemul de propaganda) pusa in slujba crearii unui om nou: inregimentarea de la cea mai frageda varsta intr-o organizatie, sedintele de indoctrinare, toate mediile reeducationale . Intrebarea este: au creat aceste metode un om nou?

Intr-o lucrare aparuta in 2000, in care mai multi "antropologi occidentali in Europa de Est" (acesta este chiar subtitlul cartii) se exprima - ca antropologi - asupra socialismului si epocii ce i-a urmat (tranzitie sau post-socialism) am gasit acest enunt ce mi s-a parut rezonabil ca ipoteza de lucru: "Multi est europeni au respins cu tarie regimurile in care traiesc, la fel de transant cum au facut-o si inainte de 1989. A existat de asemenea si un numar considerabil de oameni care si-au oferit sprijinul pe de-a-ntregul socialistilor care detineau puterea, dar in majoritatea tarilor, aproape permanent, oamenii cei mai simpli si mai obisnuiti au tratat sistemul impus ca pe un dat, s-au adaptat la el si si-au vazut de viata, fara sa se inroleze in Partidul Comunist sau in vreun grup dizident. Cu alte cuvinte au "iesit la liman", la fel cum fac oamenii de obicei si in alte tipuri de societati."[50](s.n., C.B.)

Oamenii din Est au avut ocazia sa experimenteze strategii de viata si alternative si chiar "libertatea de a trai in afara sistemului in care se afla fizic".[51]

Poate ar fi mai corect sa ne intrebam cat din schimbarea totala a omului sub comunism este schimbarea intentionata prin doctrina / a avut loc in directia trasata de doctrina vs cat din aceasta transformare a omului sub comunism este datorata schimbarii globale a societatii romanesti in directia unei "modernizari intarziate", efectul indirect al industrializarii, deruralizarii, urbanizarii.

O antropologie a comunismului n-ar fi posibila si nici indreptatita daca regimul insusi n-r fi urmarit sa transforme omul. Ideea unui om nou, dupa model comunist, apare nu doar ca intentie si obiectiv in documentele oficiale comuniste, la nivel ideologic, ci si la nivel factual, actional pe de o parte in manipularea propandistica excesiva prim media, pe de alta parte prin institutionalizarea - cu intreaga logistica adiacenta, programe scolare, manuale, dictionare, etc. educatiei comuniste in cadrul invatamantului obligatoriu. Totusi, obiectivul crearii omului nou de tipar comunist nu a fost niciunde mai violent pus in aplicare ca in experimentul reeducarii initiat in puscariile comuniste din Romania.

Procesul crearii unui om de tip nou pare sa fi fost urmarit de la forma spre fond, in sensul ca laboratoarele Moscovei au realizat cu timpul ca omul comunist nu exista daca transformarea nu are loc si in interior. Declaratia de adeziune nu inseamna automat si convingerea interioara; posesorul unui carnet de partid nu este automat si un comunist adevarat.

In analizele post-comuniste se vorbeste adesea despre formarea omului nou al epocii comuniste fara a se tine seama de subiectul insusi al acestui experiment, de strategiile sale de interactiune cu un regim pentru care, vorbind de cea mai mare parte a societatii, nu se poate spune ca tercerea la acest regim a fost o optiune libera.

Alti autori, chiar sociologi, par insuficient avizati asupra chestiunii duratei istorice necesare unei schimbari semnificative a tipului de personalitate umana. Schimbarile bruste sunt superficiale, deci reversibile, avertiza E. Durkheim, schimbari cu adevarat ireversibile in structura tipului uman apar doar ca efecte cumulate ale unor procese antrenate in durata lunga a istoriei, or nu este cazul celor 45 de ani de comunism in cazul Romaniei.

Esecul acestor abordari in a da un raspuns satisfacator intrebarii fundamentale - daca a schimbat comunismul omul si in ce sens, este semn ca aceasta evaluare nu este deloc simpla si impune conlucrarea dintre istoria politica si alte stiinte politice, tema constituind o reala provocare indeosebi pentru antropologia politica.

Abordand omul ca fiinta integrata culturii sale, antropo-logica ne permite sa definim comunismul, mai mult decat o ideologie, un sistem social sau un regim politic, drept un complex de procese deculturative. Este semnificativ in acest sens faptul ca mecanismele puse in joc in laboratorul de transformare a omului de la Pitesti refac drumul fiintei umane in formarea personalitatii - dar in sens invers. Pentru a deveni comunist, el trebuie extras referentialelor sale esentiale, legaturilor sale primordiale: religia, familia, patria, traditiile, obiceiurile, modul de viata, viziunea asupra lumii conservata in aceste traditii si moduri de viata.

Maniera de a stabili cine poate intra in noua societate si cine nu, cine urmeaza a traversa un purgatoriu si cine trebuie sa fie definitiv eliminat, trimite la analiza pe care o face Foucault practicilor disciplinare ale societatii (ce se facea in diverse epoci si culturi cu nebunii, cu delicventii sau cu bolnavii). In "A supraveghea si a pedepsi" Foucault analizeaza relatiile de putere intelese ca "procedee si tehnici care sunt folosite in anumite contexte institutionale pentru a actiona asupra comportamentului indivizilor; pentru a le forma, dirija si modifica felul de a se conduce, pentru a impune diverse scopuri inactiunii lor sau a o inscrie in strategii de ansamblu." (A supraveghea si a pedepsi, Bucuresti, Humanitas, 1997). Asa cum delicventul este produsul institutiei care instrumenteaza ordinea, care n-ar avea suport daca nu ar exista delicventii, in acelasi mod detinutul politic este produsul unei suite de institutii (totale)special create pentru a produce efectiv o noua ordine si o noua societate, un nou sistem social. Puterea devine efectiva ca putere de a stabili cine este "vinovat" fara drept de apel: v. formularile din Conventia de armistitiu "vinovati de dezastrul tarii" sau "criminal de razboi", evident, insuficient operationalizate in textul documentului, pentru ca sub aceasta eticheta sa poata intra cat mai multi indezirabili; acestia urmeaza a fi supravegheati, diferentiati, ierarhizati dupa gradul de abatere, exclusi - daca se abat de la norma noii societati. Obiectivarea subiectului se produce prin tehnica dezvaluirii publice a adevarului despre X ("Cine este X de fapt") - asa-numita "de-mascare". O lectura prin viziunea lui Foucault asupra societatii disciplinare ne permite efectiv o intelegere a mecanismelor puse in joc pentru intemeierea unei noi societati.

Dar nu este oare aceasta viziune unilaterala? Nu se rezuma aceasta intelegere pe care ne-o ofera Foucault la a repeta ca invingatorul ia totul, el scrie si rescrie istoria, el stabileste cine va fi integrat si cine va fi exclus; nu repetam prea des ca cel care exercita puterea defineste situatiile si conditiile de actiune etc.? Nu privim oare prea mult spre gesturile invingatorului si nu inseamna ca prin aceasta noi ii preluam si validam perspectiva sa asupra celor invinsi?

Se poate argumenta ca din abordarea totalitarista asupra comunismului lipseste tocmai individul integrat culturii sale: sistemul nu poate fi adecvat explicat doar prin ceea ce erau sau faceau elitele, o nomenclatura politica. Cum spune un analist, monolitismul sistemului era doar o fatada, in spatele careia, o societate, si in cazul sistemului sovietic, mai multe societati, dezvoltau propria lor dinamica, influentand oarecum centrul.

Ce s-a intamplat de fapt cu omul sub comunism? A devenit intreaga societate un spatiu disciplinar, o institutie de tip inchis, unde nu mai exista nici o optiune din partea subiectului, unde campul de actiune este prescris in totalitate?

La prima vedere, tehnologia concentrationara si in afara inchisorii sistemul de propaganda par a fi eficiente in a modela prin violenta si uzand de formele cele mai aberante de tortura, un nou chip uman, cu noi atitudini, noi comportamente; denuntul si autodenuntul, demascarea interioara si exterioara permiteau practic ca subiectii sa fi fost nu atat cunoscuti in totalitate, cat expusi in totalitate, ceea ce ar fi insemnat un control total asupra lor. Creierele astfel spalate de memoria, coerenta si sensul actiunilor ar arata ca o cutie goala careia i se introduc apoi continuturi noi. La capatul acestui proces ar aparea multimile productive si docile, alfabetizate, dar si atomizate, omogenizate si modelate astfel incat pot suporta orice: colectivizarea agriculturii, industrializarea fortata, plata datoriei externe, ateizarea, sistematizarea rurala etc. si incapabile a mai opune o minima rezistenta.

Dar cat valoreaza conformarea si atasamentul unor indivizi agonizati sub tortura, in inchisoare, sau, in afara inchisorii, inscrierea unor intelectuali in ARLUS pentru a nu se expune "vanatorii de vrajitoare"? Sau inscrierea in colectiv a unui taran sub diverse presiuni? Au aceste comportamente sub presiune, sub violenta, deci silnice, semnificatia unei veritabile transformari a omului? Nu ar trebui asimilate categoriei rene-girard-iene a mimeticului? Unele dintre atitudinile prea usor taxate drept colaborationism n-ar trebui cumva considerate nu atat cedari, ci dimpotriva, strategii de rezistenta?

Cu alte cuvinte, au obtinut sistemele de propaganda comuniste, atat de puse la punct, atat de eficiente in aparenta, mai mult decat un atasament mimetic al oamenilor?

Alte dificultati in a discuta despre omul nou le intampinam atunci cand trebuie sa-l identificam. Daca acest om exista, a fost creat de sistemele comuniste, cine ar putea fi: tortionarul, ultrareeducatul, nomenclatura politica, ideologul, propagandistul, membrul CAP sau muncitorul din uzina? Dar am putea stabili ca acestia se apropie macar de modelul de om comunist, cand intre discursul lor, comportamentul si continuturile de constiinta nu putem identifica o coerenta?

Poate ca ar fi mai prudent sa enuntam doar ca, sub comunism, a avut loc o schimbare, dar nu in sensul idealului definit de doctrina comunista, ci o schimbare concretizata mai degraba in aparitia unor tipuri sociale noi, cum este spre exemplu navetistul, tipul social marginal, nici taran, nici orasean, care nu mai apartine culturii traditionale a satului, dar nu este nici integrat celei urbane.

Aceste procese de schimbare sunt asimilate de unii autori unei intrari fortate in modernitate a unei societati intarziate in aceasta directie. Facand abstractie de tributul in vieti omenesti, unii autori apreciaza ca efectul cumulat al acestor procese poate da o rezultanta pozitiva, echivalent unui proces de modernizare a societatii. Aceasta cale de interpretare nu poate insa fi considerata legitima.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA:

C. Millon-Delsol, Ideile politice ale secolului XX, trad. V. Boari, Polirom, Iasi, 2002.

Robert C.Tucker, The Marxian Revolutionary Idea, Norton Library, 1969.

K. Marx, Fr. Engels, Manifestul Partidului Comunist, Ed. Nemira, 1998.

Ivor Poter, Operatiunea "Autonomous", Humanitas, Bucuresti, 1991.

Stelian Neagoe, Istoria politica a Romaniei, Ed. Machiavelli, Bucuresti, 1996.

L. Marcou, Stalin - vie privee, Calman-Levy, Paris, 1996, apud L. Betea, Psihologie politica. Individ, lider, multime in regimul comunist, Polirom, 2001.

Colectiile Scanteia si Romania libera, 1944-1946.

I. Chiper, F. Constantiniu, A. Pop, Sovietizarea Romaniei. Perceptii anglo-americane(1944-1947), Iconica, Bucuresti, 1993.

Enciclopedia istoriei politice a Romaniei, colectiv de autori sub red. Stelian Neagoe, Editura Institutului de Stiinte Politice si Relatii Internationale, Bucuresti, 2003.

Miron Constantinescu, Conceptia partidului proletariatului asupra lumii si istoriei, Ed. Partidului Muncitoresc Roman, 1949.

D. Volkogonov, Trotki, eternul radical, Lider, Bucuresti, 1998.

Stiinta, religie, societate, Ed. Politica, Bucuresti, 1971, p.488.

Probleme fundamentale ale educatiei revolutionare patriotice, socialiste a maselor, ale activitatii politico-ideologice a PCR, . Teze si bibliografii, Editat de Sectia de propaganda a CC al PCR, Bucuresti, 1980.

I. Badescu, M. Ungheanu, coord., Enciclopedia valorilor reprimate. Razboiul impotriva culturii romane (1944-1999) (I-II), Editura Prohumanitate, Bucuresti, 2000.

Consiliile de judecata tovaraseasca. Ce sunt si cum functioneaza ele, Ed. Consiliului Central al Sindicatelor, 1953.

J. Borella, 'Criza simbolismului religios', Ed. Institutului European, Iasi, 1995.

V.I.Lenin, Despre religie, Ed. Politica, Bucuresti, 1959.

Codul principiilor si normelor muncii si vietii comunistilor, ale eticii si echitatii socialiste, Editura politica, Bucuresti, 1974.

Nicolae Ceausescu, Romania pe drumul construirii societatii socialiste multilateral dezvoltate, vol. 1-33, Bucuresti, Ed.Politica, 1972.