Protestantismul si evolutia istorica a curentelor reformatoare

Protestantismul

Protestantismul este unul dintre cele trei mari curente existente in prezent in crestinism.

Termenul 'protestant' reprezinta o notiune generica pentru diverse  confesiuni, organizate dupa ideologii crestine si avand structuri ecleziastice proprii. In general, prin confesiuni protestante se inteleg acele culte care isi au radacina istorica in reforma religie romano-catolice, initiata de Martin Luther, la inceputul secolului al-XVI-lea. Una din definitiile sale cel mai frecvent repetate este urmatoarea: 'Protentantismul reprezinta toate confesiunile crestine care nu sunt nici catolice, nici crestin-ortodoxe'. Teologia protestanta a dus la importante diviziuni interne, caracterizate in comun prin separarea acestora de catolicism si Papalitate. In cadrul protestantismului exista diferite biserici, printre care Lutheranism, calvinismul , unitarianismul , anglicanismul presbiterianismul , dar si cultele neoprotestante cum sunt baptismul, adventismul, penticostalismul si altele.

Denumirea protestantismului isi are originea in actiunea de fronda a unei factiuni a Adunarii Generale din Imperiul Romano-German. In anul 1529 Dieta de la Speyer a adoptat o serie de masuri care discriminau adeptii reformei lui Luther, in sensul ca dispunea ca statele care au adoptat hotararile de la Worms, sa aiba dreptul de a-si mentine confesiunea reformata, in timp ce statele ce nu adoptasera aceste hotarari pana la 1529, sa fie obligate sa renunte la orice forma de innoire a religiei si sa pastreze vechea liturghie catolica. Impotriva acestei hotarari, Principele Elector Saxon, impreuna cu alti cinci principi germani si delegatiile a 14 orase imperiale au protestat solemn, solicitand convocarea unui Sinod Universal sau German care sa dezbata cauza lor in fata unui judecator neutru. Actul solemn, adresat Imparatului, purta numele de "Protestatio".

Odata cu evolutia istorica a curentelor reformatoare, sensul termenului de protestantism a fost extins la toate acele confesiuni care, intr-o forma sau alta, impartasau principiile formale si materiale ale reformei lui Luther, adica au acceptat, pe de o parte, teza potrivit careia unicul fundament al oricarei credinte crestine o reprezinta exclusiv interpretarea Sfintei Scripturi, independent de orice dogma si autoritate, si, pe de alta parte, sustin teza mantuirii numai prin credinta, adica ideea ca izvorul mantuirii provine direct de la Dumnezeu, in afara oricarui merit, fara mijlocirea preotului si fara vreo conditionare materiala. Unele teze ale protestantismului, in special cea referitoare la impartasanie si predestinatie au starnit controverse in randul adeptilor confesiunii innoite, care au dus in cele din urma la scindarea in doua confesiuni, si anume: lutherana si reformata (calvinista). Sciziunea a devenit definitiva in urma hotararilor sinodului de la Dortrecht, si a condus la formarea a doua structuri ecleziastice diferite.

Incepand din secolul al XVII-lea, din sanul celor doua confesiuni s-au desprins alte grupuri care, in functie de specificitatile nationale, respectiv de diferitele interpretari ale unor teze, au infintat noi confesiuni. O latura comuna a tuturor confesiunilor protestante si neoprotestante consta in negarea si respingerea totala a principiilor teologice si teozofice ale catolicismului. Protestantismul considera, ca falsa teza infaibilitatii si caracterul de unic mantuitor al Bisericii Catolice, de asemenea neaga importanta invocarii si cultul Fecioarei Maria si al sfintilor, infaibilitatea papei si autoritatea suprema a episcopilor, considera ca fara valoare juramintele preotilor si calugarilor - in acest sens nu recunosc caracterul sacerdotal al organizatiilor monahale. Protestantismul nu recunoaste sistemul celor sapte sacramente ale confesiunilor catolice si ortodoxe, considerand ca exista numai doua sacramente: Botezul si Impartasania. Neaga invataturile despre purgatoriu, valoarea sacrificiului, al hramurilor si pomenelilor, al absolvatiei generale, al meritului faptelor bune. Cele doua mari curente ale Protestantismului au cunoscut un singur moment de reunificare in 1817, cand in Germania, cele doua confesiuni s-au unificat, formand Biserica Lutherana Evanghelica de confesiune Augustina din Germania.

Referat: Marile calde si marile reci Lucrare: Orasul Hirlau - istoric, asezare; vecini

Productia de otel (mil de tone)                                            17.0 15.3

Divizii disponibile                                                  146 212

Nave maritime moderne                                                      20 39

Toti beligerantii initiali aveau destule resurse de hrana cu exceptia Angliei si Germaniei. Industria engleza era cu putin superioara celei Germane, dar industria chimica a Germaniei era mai dezvoltata ceea ce a facilitat obtinerea anumitor materiale chiar si in timpul unei blocade. Chimistul german Fritz Haber deja dezvoltase un procedeu de fixare a azotului din aer astfel incat Germania nu mai era dependenta de importurile de nitrati din Chile.

Dintre toate tarile beligerante doar Anglia avea o armata formata din voluntari, care la inceput era destul de mica. Celelalte natiuni aveau armate cu mult mai numeroase cu militari experimentati. Puterea militara pe pamant se masura in divizii formate din 12.000-20.000 de oameni. Doua sau mai multe divizii formau un corp de armata, iar doua sau mai multe corpuri de armata formau o armata. Astfel o armata cuprindea intre 50.000 si 250.000 de oameni.

Tara divizii alte trupe de sol nr. total de

(cu numarul de armate) oameni

Puterile centrale

Germania 98 (8) 27 brigazi 1.900.000

landwehr

Austro-Ungaria 48 (6) 450.000

Aliatii

Rusia 102 (6) 1.400.000

Cele 5 'sola' protestante sunt:

Sola gratia (mantuirea doar prin har),

Sola fide (mantuirea numai prin credinta),

Sola scriptura (mantuirea numai prin Scriptura),

Solus Christus (numai Cristos),

Soli Deo Gloria (glorie numai Lui Dumnezeu).