Aspectele economice ale "Noului Imperiu - rusia"

1. Economia celui de "al treilea drum"

Restructurarea economica a Rusiei este iminenta. Exista o buna parte de adevar in ceea ce spun "reformatorii" despre inevitabilitatea transformarilor economice in Rusia. Sistemul sovietic, desi a fost pana la un anumit grad eficace si capabil sa concureze, a devenit, treptat, atat de rigid si de incremenit, incat nu putea, pur si simplu, sa nu se prabuseasca si, spre marele nostru regret, sub ruinele lui au ramas multe aspecte eficiente si pozitive ale socialismului luat ca atare.

Logica transformarilor economice in Rusia, inceputa in perioada perestroicii, se baza pe abordarea dualista a economiei. Pe de o parte exista modelul unui socialism de stat centralizat foarte dur, "dirijismul total", cand statul intervine in cele mai mici nuante ale productiei si repartitiei, suprimand orice initiative particulare si excluzand toate elementele de piata. Aceasta rigiditate structurala nu numai ca facea ca sistemul economic sa fie greoi si neindemanatic (de aici pierderea concurentei cu capitalismul), dar genera si denaturarea principiului de baza al socialismului care presupune participarea efectiva a societatii in procesul economic. In manuscrisele sale economico-filosofice Marx ne avertizeaza cu privire la degenerarea sistemului socialist care poate fi caracterizat ca o "instrainare in socialism".

Critica acestei economii centralizate a trecut, insa, in cealalta extrema, adica la apologetica absoluta a sistemului liberal-capitalist cu ale sale "legi ale pietei", "mana nevazuta", "comert liber" etc. Reformatorii liberali au hotarat sa treaca de la supracentralizare (fie doar in teorie) la supraliberalism. Daca socialismul sovietic, la etapele lui tarzii a slabit autarhia de stat in concurenta ei cu blocul geopolitic opus, atunci reformele de piata au dus la adevarata distrugere a acestei autarhii fapt ce nu poate fi calificat altfel decat "tradare a intereselor nationale".

Reformele au fost necesare, dar intrucat discutia avea un caracter pur teoretic iar considerentele autarhice geopolitice a Rusiei au fost trecute pe planul doi, logica dualista - sau socialismul sovietic, sau liberalismul capitalist a pus problema, chiar de la bun inceput, sub un aspect absolut gresit. Transformarile liberale propuse in stilul programelor "Chicago boys" si a teoriilor lui Von Haiek au dat economiei o lovitura nimicitoare. Dar si programele economice de restaurare asupra carora insista, intr-o masura sau alta, opozitia "conservatoare" erau cu putin mai bune. In amandoua cazurile era vorba despre polemica dintre doua modele utopice abstracte in care problema "intereselor nationale ale rusilor" se afla undeva pe planul doi sau chiar trei.

Era absolut logic, deoarece economistii sovietici in virtutea specificului pregatirii lor, s-au obisnuit sa aiba de-a face doar cu doua modele economice - socialismul dogmatic sovietic (pe care, pana la un anumit timp, l-au aparat) si capitalismul liberal (pe care pana la un moment l-au criticat). Amandoua modelele, in forma in care erau studiate si elaborate, nu corelau niciodata cu un asemenea criteriu ca "interesele geopolitice ale tarii", fiindca aceasta tema (desi intr-o alta forma) a fost o prioritate a structurilor militare si ideologice (indeosebi GRU si KGB ). Mutand accentul principal pe economie, liderii restructurarii au scos problema "securitatii si puterii nationale si de stat" ca factor comun. Si cum aceasta s-a intamplat, tara a nimerit in capcana unei probleme, formulata gresit, a carei rezolvare in termenii stabiliti, era un esec evident.

Strict vorbind, poporul trebuia sa aleaga nu intre liberal-capitalism si socialism sovietic, ci intre liberal-capitalism, socialismul sovietic si doctrina economica speciala ce imbina elementele pietei si elementele planificarii, subordonandu-se imperativului principal - inflorirea nationala si securitatea de stat ("a treia cale"). In economie, "a treia cale" in nici un caz nu e un compromis, nu e o imbinare sincretica de elemente eterogene ale altor doua modele economice, ci o doctrina desavarsita si independenta ce are o istorie indelungata si o multime de exemple de realizare in practica. Totusi, despre aceasta "a treia cale" nu s-a amintit in nici una din discutiile publice in general. Rezultatul acestei incapatanari de a studia aceasta varianta este evident: o tara ruinata si slabita, o economie distrusa, o dependenta crescanda si parazitara a Rusiei fata de FMI si Banca Mondiala, destramarea relatiilor economice si industriale etc. La momentul actual nu exista nici socialism, nici piata si, putin probabil ca se poate indrepta ceva ramanand in limitele acelei logici care a devenit dominanta in rezolvarea celor mai importante probleme economice.

Contrar celor ce cred unii politicieni care incep sa-si dea seama de impasul situatiei create, "a treia cale" nu este identica nici cu modelul suedez, nici cu modelul elvetian. Nici Suedia, nici Elvetia nu sunt structuri geopolitice de reala valoare si nu dispun de o suveranitate strategica serioasa si, prin urmare partea gigantica a sectorului de stat, industrial si militar, necesara pentru asigurarea unei autarhii reale in aceste state, lipseste in general. In aceste tari intr-adevar exista un oarecare compromis, intre structura societatii, social orientata si economia de piata, insa aici este vorba despre un model artificial care s-a putut forma pe seama depolitizarii totale a acestor tari si a renuntarii constiente la rolul activ in repartizarea fortelor geopolitice in Europa. Rusia cu dimensiunile ei, nu va putea niciodata sa devina "a doua Suedie" sau "a doua Elvetie", deoarece situatia ei geopolitica o obliga sa aiba un rol activ; neutralitatea, in cazul de fata este imposibila. Prin urmare, este fara sens sa apeleze la aceste exemple.

A doua iluzie, caracteristica pentru acei care cauta intuitiv, pentru Rusia, modelele pentru "a treia cale" este China si reformele ei. Si in acest caz este o "iluzie optica" care se explica prin lipsa de informatie obiectiva cu privire la esenta si desfasurarea reformelor chineze. Transformarile economice chineze doar in aparenta corespund modelului "caii a treia". In realitate este vorba despre transformarea societatii care prin structura ei liberala, este similara in ansamblu cu cea sovietica intr-o structura liberala dar fara transformarile democratice in politica, adica cu mentinerea controlului totalitar a elitei conducatoare asupra situatiei politice. Este vorba e ca totalitarismul politic al nomenclaturii comuniste trece, in mod planificat, intr-un totalitarism economic, de monopol, al aceleiasi nomenclaturi care, cu toate acestea, se straduie sa blocheze chiar de la bun inceput, orice posibilitate a unei concurente economice de jos. Un model al "societatii instrainarii" trece lin in alt model al societatii instrainarii, iar exploatarea politica se transforma, pe neobservate, intr-o exploatare economica a unuia si aceluiasi grup social.

Este semnificativ faptul ca acest tip de reforme a fost elaborat de "comisia Tripartita", ai carei reprezentanti au convenit, la inceputul anilor '80, cu nomenclatura chineza, includerea in perspectiva a Chinei intr-o zona de influenta mondiala, acordandu-i statutul de "putere regionala". Aceasta manevra a atlantistilor a fost conditionata in multe privinte de strategia "razboiului rece" impotriva URSS, dar si de nazuinta de a sprijini concurentul traditional al Japoniei in Extremul Orient si de a reduce expansiunea economica a ultimei (vezi pag 128).

In economie, ce-a de-a "treia cale", si-a gasit exprimarea clasica in lucrarile lui Friedrich List, care a formulat principiile "autarhiei economice a marilor spatii". Aceasta teorie se bazeaza pe neuniformitatea dezvoltarii economice a societatilor capitaliste si pe consecinta logica a colonizarii economice a tarilor mai sarace de catre cele mai "bogate"; totusi, pentru "bogati", "comertul liber" in asemenea conditii este avantajos, iar pentru "saraci" dimpotriva. List a ajuns la concluzia ca la anumite etape ale dezvoltarii economice a societatii trebuie sa se recurga la protectionism, la dirijism si la restrictii vamale, adica la limitarea principiului "libertatii comertului" la nivel national pentru a atinge nivelul independentei nationale si de stat si al fortei strategice. Cu alte cuvinte, pentru List era limpede ca economia trebuie sa fie subordonata intereselor nationale si ca orice apel la "logica autonoma a pietei" este doar un paravan pentru expansiunea economica (iar ca urmare si cea politica) a statelor bogate, in detrimentul celor mai sarace, si subjugarea ulterioara a celor din urma. O asemenea abordare stabileste dintr-odata niste hotare precise, unde trebuie sa actioneze principiul "de piata" si unde cel "socialist". Este interesant ca si Ratenau, autorul "miracolului economic" german, si Witte si Lenin, chiar si Keynes, si-au formulat principiile lor economice pornind tocmai de la doctrina lui Friedrich List desi se folosise un limbaj mai apropiat fie de lexicul pur capitalist fie de cel comunist.

Ierarhia economica, construita de List, poate fi redusa la o simpla formula: acele aspecte ale vietii economice care, prin proportii, sunt comparabile cu interesele unei persoane, ale unui individ, trebuie sa se conduca conform principiilor de piata si sa se bazeze pe "proprietatea privata". Este vorba despre locuinte, mica productie, micile proprietati funciare etc. Pe masura ce creste importanta unui fel sau altul de activitate economica, forma de productie trebuie sa capete trasaturile unei proprietati colective, fiindca, in cazul dat, "proprietatea privata" si factorul individual pot sa intre in contradictie cu interesele colective; aici trebuie sa functioneze sau criteriul "cooperatist" sau cel "corporativ". Si, in sfarsit, sferele economice care depind direct de stat si de statutul lui strategic, trebuie sa fie controlate, subventionate si conduse de instantele statale, intrucat este vorba despre interese mult mai mari decat "proprietatea privata" sau "profitul colectiv". Astfel, intr-un asemenea sistem economic, nu elitele, nu piata si nu colectivul determina caracterul economic, industrial si financiar al societatii - el se formeaza pe baza unor interese concrete ale unui stat concret, in conditii istorice concrete si, in mod corespunzator, in acest model nu poate, principial, sa existe nici un fel de dogmatica - pe masura schimbarii statutului geopolitic al statului si date fiind conditiile istorice si nationale, proportiile dintre volumul acestor trei trepte ale ierarhiei economice pot sa se schimbe considerabil. De exemplu, pe timp de pace, in epoca infloririi, sectorul privat impreuna cu cel colectiv, pot sa creasca, iar cel de stat sa se micsoreze. Si dimpotriva, in perioadele mai complicate ale istoriei nationale, cand se pune in primejdie independenta intregului popor - atributiile sectorului de stat se maresc pe seama unor organizatii economice colective iar acestea, la randul lor, restrang antrepriza particulara.

Referat: Marile calde si marile reci Lucrare: Orasul Hirlau - istoric, asezare; vecini

Este foarte interesant de remarcat ca modelul lui Friedrich List a fost folosit de catre tarile capitaliste, istoriceste dezvoltate, in momentele de criza. Astfel, chiar SUA, aparatoarea radicala a principiului "pietei libere", cand incepeau perioadele de "depresie economica", recurgeau periodic, la masuri protectioniste si la subventii de stat in sectorul industrial. O asemenea perioada a constituit-o etapa realizarii New Deal, cand americanii au reprodus aproape intocmai principiile lui List, desi prezentate in varianta mai moderna a lui Keynes, autorul teoriei "autonomiei economice" care nu e altceva decat noua denumire a teoriei "autarhia economica a marilor spatii". (List a trait multa vreme in SUA si a urmarit procesul construirii capitalismului in etapele timpurii. Pe baza acestor observatii, el a formulat principiile de baza ale teoriei sale referitoare la Germania. Bineinteles ca rezultatele cele mai grandioase au fost obtinute prin aplicarea doctrinei lui List in Germania nationalista, unde ideile lui au fost traduse in viata fara nici un fel de corectari liberale sau marxiste.)

Doctrina economiei "caii a treia" mai are un aspect foarte important - corelarea factorilor financiar si de productie. Evident ca atat capitalismul timpuriu cat si socialismul de tip sovietic au pus accentul principal pe dezvoltarea productiei, rezervandu-i sistemului financiar un rol secundar, de subordonare. Capitalismul dezvoltat, dimpotriva, tinde spre dominarea capitalismului financiar asupra productiei care, la randul ei, devine un moment secundar. Dominarea principiului "muncii" va duce, mai devreme sau mai tarziu, la asuprirea politica, iar dominarea capitalului - la o asuprire economica. In primul caz, munca se autonomizeaza si se rupe de valorile concrete, iar in cel de-al doilea caz se autonomizeaza banii, care vor pierde legatura cu valoarea si se vor transforma intr-o fictiune de credit procentual. "A treia cale" insista asupra imbinarii stricte a muncii si valorii (de exemplu, a rezervelor de aur si - mai pe larg - a resurselor), rezervandu-i sferei de consum si de circulatie a marfurilor, un rol de subordonare, secundar, pur instrumental. O asemenea imbinare a muncii si valorii este dictata in cazul dat de aceleasi considerente ale asigurarii "puterii nationale" si ale suveranitatii statale ca si intreaga structura a acestei doctrine economice. Aceasta idee poate fi simplificata prin formula - "nici bogatie, nici saracie", "multumirea cu un minim rational". Aceasta inseamna o abordare mai flexibila si mai libera a muncii decat in socialismul sovietic, insa o limitare mai mare a posibilitatilor de imbogatire personala decat in capitalism. Acest model permite natiunii sa nu depinda in domeniile strategice de alte state si sisteme economice, dar in acelasi timp, lipseste procesul muncii cu caracter fortat si il uneste cu echivalentul sau material.

Tocmai aceasta varianta a economiei "caii a treia" este singura alternativa in actuala Rusie, opusa in acelasi timp, atat liberalismului nestavilit cat si proiectelor restaurationiste ale neocomunistilor, ce nu doresc sa corecteze, la modul serios, dogmele invechite care s-au dovedit a fi ineficient. Daca n-ar fi aparut, instantaneu, asocierile cu regimul hitlerist, acest proiect putea fi numit "socialism de tip national". Insusi faptul promovarii teoriei lui List (dezvoltata, de altfel, de economisti cunoscuti ca Sismondi, Schumpeter, Dumont etc.) in contextul situatiei economice actuale din Rusia ar fi fost o mare realizare, fiindca aici se pot gasi raspunsuri la problemele cele mai stringente si astfel se punea capat dualismului orb al "reformatorilor si anti-reformatorilor". Mai mult decat atat, partile pozitive ale transformarilor liberale si ale structurilor ce s-au pastrat inca de la socialism, pot fi antrenate in acest proiect economic. Toate acestea, vor avea un efect pozitiv doar in contextul unui bloc doctrinar constientizat si teoretic, studiat, dar nu ca manevre pragmatice infaptuite de la caz la caz. Economia "caii a treia" trebuie sa dispuna de propria sa expresie politica univoca, comparabila cu "partidul liberalilor" sau cu "partidul comunistilor". Orice centrism, pragmatism si compromis inertial, va fi din start condamnat la infrangere. Friedrich List si ideile lui, trebuie sa devina un simbol ca si Adam Smith sau Karl Marx. "Calea a treia" are nevoie de asemenea reprezentanti ai acestei dogme ideologice, comparabili prin nivelul lor de pregatire, convingere si informare, cu liberalii si comunistii. Principiile economiei "caii a treia" sunt la fel de dure si de univoce ca si principiile celorlalte doua ideologii. Din acestea pot fi trase (in mod firesc si organic) toate concluziile si aplicarile secundare necesare.

Tendinta economica a "caii a treia", principiul "autarhiei marilor spatii" presupune o dimensiune maxima a acestei structuri national-statale, unde se aplica acest model. List insista asupra imposibilitatii realizarii acestei teorii in statele care au un volum (demografic, de resurse si industrial) insuficient, deoarece, in cazul dat, autarhia va fi o simpla fictiune. Pe acest temei el a lansat, la vremea sa, imperativul "Zollverein", al "integrarii vamale", care era menit sa reuneasca Germania, Prusia si Austria intr-un singur bloc industrial-financiar, deoarece numai in acest spatiu putea fi vorba despre o concurenta eficace cu tarile coloniale dezvoltate ale acelor vremuri: Anglia si Franta.

Etalonul statului suveran, in etapa actuala, pot fi SUA si acel spatiu politico-economic care face parte din doctrina lui Monree, adica ansamblul continental al Americii de Nord si de Sud, controlate de SUA. Este evident ca astazi poate sa concureze cu acest "mare spatiu" transatlantic doar analogul sau continental din Eurasia. Prin urmare, economia "caii a treia" presupune deja, in teoria sa, integrarea geopolitica in care subiectul este nu "statul-natiune" ci analogul actual al Imperiului. In caz contrar, se va produce supraincordarea fortelor natiunii (cauza prabusirii URSS), sau dependenta fata de vecinul mult mai puternic si independent (Europa, Japonia etc.). Acest punct de vedere demonstreaza ca succesul realizarii acestei teorii cu toata logica si suficienta ei, depinde de un proiect geopolitic mai general, adica de inceputul crearii Noului Imperiu. Doar la o asemenea scara si la o asemenea amploare, "calea a treia" va da rezultate maxime in economie.

Pe langa toate acestea, promovarea acestui model va deveni cel mai bun numitor comun pentru toti participantii potentiali la blocul continental, deoarece chiar autorii liberali (Michel Albert, de exemplu, in cartea "Capitalismul impotriva capitalismului") mentioneaza deosebirea fundamentala dintre modelul "Rhino-nipon"(ce are multe din trasaturile economiei "caii a treia") si cel anglo-saxon. Daca si Rusia va urma aceasta cale, lantul eurasiatic se va inchide in modul cel mai firesc. In cazul acesta, va fi posibila avansarea unei noi versiuni "Zollverein", ce corespunde actualelor conditii geopolitice - proiectul "integrarii vamale eurasiatice", singurul care poate sa-i faca, astazi, o concurenta serioasa blocului atlantic si sa duca popoarele Eurasiei spre inflorire.

2. Regionalismul economic

La baza economiei sovietice a fost pus principiul centralismului. Instanta suprema in adoptarea tuturor hotararilor importante, mai putin importante si neimportante, se afla la Moscova, de unde veneau reglementarile si directivele. Acest centralism facea economia greoaie, nu contribuia la dezvoltarea initiativei regionale, frana cresterea fireasca a potentialului economic al regiunilor. Pe langa toate acestea, economia sovietica reproducea peste tot modelul stereotip al structurii relatiilor industrial-financiare fara a tine seama de particularitatile regionale, etnice, culturale ale diferitelor regiuni sau tinuturi. Acest sistem rigid a fost una din cauzele ramanerii in urma si a colapsului economic al sovietismului.

Desi aveau proiectele lor teoretice, liberalii care i-au inlocuit pe comunisti, au pastrat starea veche a lucrurilor numai ca, de acum incolo, centralismul de piata si nu planificat. Dar, ca si altadata, hotararile economice fundamentale se realizeaza centralizat si toate directiile principale economice trec prin Moscova, unde conducerea liberala tine sub un control strict mersul reformelor din regiuni. Una din formele reproducerii abstracte a uneia si aceleiasi forme a fost inlocuita cu o alta forma, dar principiul centralismului in structura economica a ramas acelasi. Nereusita transformarilor de piata se explica, in multe privinte, prin acest centralism inert, prin care cinovnicii de stat moscoviti vor sa tina sub control dur dezvoltarea economica a regiunilor.

Analiza lucida a acestei stari de lucruri si compararea situatiei rusesti cu sistemele economice mai dezvoltate (in primul rand tipul "Rhino-nipon") vor duce la concluzia necesitatii indepartarii radicale de acest mod de abordare economica si apelarea la modelul economic care se construieste pe o baza strict regionala, locala. Raporturile economice de reciprocitate a tuturor regiunilor URSS au avut o constructie creata artificial. Aceste raporturi intemeiate mai mult pe baza unor metode voluntar planificate decat pe principiile unei eficiente maxime, impiedicau deseori dezvoltarea autonoma a economiei regionale. Aici si-a avut rolul si planul ridicat la puterea absoluta. Odata cu intreruperea retelei generale si venirea la putere a liberalilor, multe sectoare ale industriei au fost lasate de capul lor, condamnate la degradare sau chiar disparitie ceea ce facea ca tot accentul sa cada pe dezvoltarea prioritara a ramurilor de extractie ale resurselor, a caror produse puteau fi vandute imediat peste hotare. Iar marfurile din occident, primite de structurile de monopol si de pseudostructurile de piata ale liberalilor din Moscova, erau distribuite, din nou in mod centralizat, prin regiuni. In felul acesta, economia regionala a suferit si mai mult, iar odata cu plecarea comunistilor dependenta ei fata de centru in mod paradoxal a crescut.

Realizarea planurilor "economiei caii a treia" trebuie sa se bazeze pe absolut alte metode. Aici, centralismul trebuie sa fie in primul rand, strategic si politic dar in nici un caz neeconomic fiindca Imperiul poate atinge un efect economic maxim doar atunci cand toate componentele lui vor avea autonomie economica si se vor dezvolta mult mai liber si mai firesc. Asa cum in contextul intregului proiect continental fiecare parte a lui trebuie sa se straduiasca sa aiba o independenta si o bunastare maxime la nivelul sau atunci si in limitele Rusiei trebuie creata o economie regionala cat se poate de flexibila tinand seama nu de interesele centrului sau de cerintele de plan ci luand in considerare dezvoltarea organica maxima a acelor potente economice care corespund cel mai bine regiunii date. Bineinteles ca aspectele strategice ale economiei - resursele, materia prima strategica, Complexul Militar-Industrial - trebuie sa aiba o conducere centralizata, dar, in alte ramuri ale industriei, in problemele finantarii, regiunile trebuie sa dispuna de maximum de libertate.

Pornind de la conditiile culturale, etnice, religioase, geografice, climaterice etc., ale unei regiuni concrete, trebuie diferentiate nu numai orientarea economica sau industriala dar si sistemul economic. Pana intr-atat, incat pe teritoriile Imperiului sa apara regiuni cu o oranduire economica diferita de la cea de piata pana la cea comunista. Popoarele care refuza sistemul bancar (musulmanii) trebuie sa-si construiasca modelele lor financiare excluzand finantarea procentuala a industriei, in timp ce in alte regiuni, dimpotriva, bancile pot sa se dezvolte si sa infloreasca. Lucrul cel mai important in acest proiect este sa se atinga un asemenea nivel, cand fiecare regiune sau tinut vor putea sa satisfaca nevoile cele mai vitale ale populatiei - este vorba, in primul rand, despre locuinte, hrana, imbracaminte si sanatate. Totodata, trebuie sa se obtina mai intai autonomia regionala pentru asigurarea cu cele strict necesare si doar mai tarziu de construit proiecte pentru ridicarea nivelului de trai, pentru perfectionarea tehnologiilor, pentru dezvoltarea tehnica si industriala. Fiecare regiune trebuie sa dispuna de un sistem de asigurare elastic si flexibil, pentru ca in orice clipa, in orice conditii si in orice crize posibile sa aiba garantia unui minim binemeritat pentru intreaga populatie, indiferent de relatiile interregionale sau de situatia economica de la centru.

Aspectul strategic global al economiei trebuie analizat in totala detasare de structurile regionale care lucreaza pentru asigurarea populatiei. Situatia acestei populatii nu trebuie sa depinda in nici un caz de dezvoltarea prioritara, in aceasta regiune, a unei sau altei ramuri strategice. Cu alte cuvinte, trebuie respectat principiul "intotdeauna si indiferent de orice, exista un minimum necesar pentru viata", iar concentrarea eforturilor regiunii asupra unei sau altei ramuri strategice globale poate sa aiba loc doar avand controlul asupra pastrarii structurilor economice independente, care nu se intersecteaza cu aceasta ramura. In acest caz, reprofilarea unui sau altui mod de productie, abandonarea productiei invechite sau ineficace, stramutarea teritoriala a intreprinderilor sau reorientarea spre importul avantajos din toate punctele de vedere, nu vor influenta in nici un fel nivelul general de viata a regiunii care va fi garantat initial si principial.

In competenta centrului va ramane doar productia si planificarea strategica ce se vor realiza nu ca o axa a economiei ci ca o suprapunere a unei anumite suprastructuri globale peste reteaua economica regionala autonoma deja existenta, totodata amandoua sferele nu trebuie sa se influenteze reciproc, in nici un fel. Protectia sociala sau asigurarea cu locuinte si produse alimentare nu pot sa depinda in nici un caz de eficacitatea economica a intreprinderii industriale sau strategice, situata in regiunea data (asa cum nu se intampla astazi). Este necesara o asemenea independenta economica a unor regiuni, chiar si a celor mai mici, incat problemele economice mai stringente sa fie rezolvate fara participarea populatiei la productia strategica. Acest principiu trebuie sa devina ideea dominanta in problemele planificarii strategice, care vor exista in mod inevitabil, la nivel statal, chiar in conditiile celei mai largi independente economice.

Regionalismul trebuie proiectat si in sistemul financiar, luand ca exemplu experienta bancilor regionale si agricole din Germania, unde structurile financiare mici, deseori limitate la unul sau cateva sate, demonstreaza minunea eficientei in dezvoltarea economiei intrucat o asemenea dimensiune, faciliteaza controlul asupra imprumuturilor (ceea ce face de prisos serviciul fiscal) iar volumul creditelor, procentelor si termenele restituirii sunt determinate de conditiile organice concrete ale obstii, reprezentand nu un element cantitativ, abstract si mecanic, ci unul vital, etic al gospodaririi. Sistemul financiar regional poate avea forma cea mai originala, adaptandu-se logicii etnoculturale si geografice a peisajului. Totodata, principalul consta in evitarea centralizarii capitalului si disiparii la maximum prin structurile financiare regionale autonome, a-l obliga sa serveasca economia (sa nu punem insa economia in dependenta de el).

Se pot introduce chiar doua sisteme financiare paralele care nu se intersecteaza, doua "valute": una pentru organizarea sferei strategice a intregului Imperiu, alta pentru necesitatile regionale. In primul caz, va avea loc o planificare de stat, intemeiata pe principiile specifice ale finantarii si productiei, in cel de-al doilea - piata regionala si fondul financiar regional. Capitalul de stat si capitalul regional. Proprietatea privata trebuie sa fie o componenta automizata a capitalului regional, local, in timp ce capitalul de stat nu trebuie sa aiba, in principiu, nici o masura comuna cu proprietatea privata. Doar in acest caz va fi trasa o limita stricta intre capitalurile de stat, social si particular. Prin urmare, stabilitatea si flexibilitatea structurii interne si autarhia Imperiului vor fi la cel mai inalt grad.

Economia trebuie sa se conduca, in ansamblu, de principiul fundamental - centralismul strategic maxim plus pluralismul si "liberalismul" regional maximal.

Incheiere

Incercarea de a schita in linii generale proiectul continental, de a evidentia momentele globale si axiale ale geopoliticii eurasiatice pentru Rusia si poporul rus, are nevoie, fara indoiala de o munca colosala pentru precizarea, argumentarea, ilustrarea diferitelor momente si aspecte ale temei date. Pentru noi, era foarte important sa prezentam varianta cea mai aproximativa a acelui model unic al viitorului geopolitic al poporului rus, care, dincolo de caile incurcate intentionat, putea sa-l ridice la un nivel planetar si civilizator, ce corespunde misiunii lui, pretentiilor lui nationale, spirituale si religioase. Multe lucruri, din acest proiect, pot sa para noi, neobisnuite, stranii, chiar socante. Dar necesitatea abordarii celor mai importante aspecte ne-a silit sa neglijam explicatiile, dezmintirile unei posibile critici, sa evitam citatele lungi, enumerarea de nume si coloanele de cifre. In caz de necesitate, aceste lucruri vor fi efectuate, deocamdata lucrul cel mai important este de a indica contururile generale ale "caii a treia", singura ce poate scoate marele nostru popor si marele nostru stat din bezna haosului si caderii catre culmile luminoase ale Cerului Rusesc.