Intalniri pe 'inserate si in mare taina'

Intalniri pe 'inserate si in mare taina'

Alcatuit din oameni fara experienta, dar mai ales avand atitudini si initiative care nu conveneau vechilor partide - liberal si conservator -, neagreat de rege, guvernul Blocului parlamentar s-a mentinut intr-un permanent 'echilibru instabil'.

Prima criza s-a ivit chiar la 9 decembrie 1919, cand a fost ales presedintele Adunarii Deputatilor. In cadrul tratativelor vizand constituirea Blocului parlamentar se convenise ca acest post va reveni Partidului National. Dupa validarea mandatelor, cel ales a fost Alexandru Vaida-Voevod, dar odata cu numirea lui in fruntea guvernului, postul a ramas vacant. In ziua de 9 decembrie, spre surprinderea ardelenilor, N. Iorga a urcat la tribuna si a declarat ca cedeaza 'staruintelor ce s-au facut de a primi sarcina grea pentru sanatatea si ocupatiunile mele, de presedinte al acestei Camere'. Ardelenii si-au amintit de intelegere si l-au propus pe Vasile Goldis. Puse la vot, propunerea pentru Iorga a intrunit 168 de voturi, iar cea pentru Goldis doar 151.

Multumind pentru voturile  primite, Iorga a declarat ca va apara cu hotarare prestigiul parlamentului si nu va accepta sub nici un motiv dizolvarea lui, do-rita de 'unii aflati pe banca ministeriala'. Cel vizat era generalul Averescu; acesta nu avea o baza parlamentara, deoarece Liga Poporului se abtinuse de la alegeri. Averescu a dezvaluit public faptul ca acceptase sa intre in guvern la sugestia regelui si in urma intelegerii realizate cu Iuliu Maniu, si anume ca Partidul National sa fuzioneze cu Liga Poporului, dupa care parlamentul sa fie dizolvat, organizandu-se noi alegeri. Iuliu Maniu nu a negat, dar nici n-a confirmat spusele generalului; este de presupus ca liderul ardelean a evitat sa intre in discutii privind fuziunea deoarece era limpede ca, in ultima instanta, s-ar fi pus problema presedintiei viitorului partid si cum Averescu se considera pe deplin indreptatit sa fie el ales, Maniu a adoptat tactica temporizarii.

Simtindu-se ofensat de Iorga si abandonat de Maniu, generalul Averescu si-a prezentat demisia din guvern la 13 decembrie. Profund afectat, regele i-a cerut lui Iorga - considerat vinovat de aceasta situatie - sa gaseasca 'om in loc'. N. Iorga l-a propus pe dr. N. Lupu, care in acel moment nu facea parte din nici un partid politic. In iunie 1919, dr. N. Lupu adresase o scrisoare publica lui Ilie Moscovici, secretarul Partidului Socialist, prin care solicita sa fie primit in partid; conducerea socialistilor i-a conditionat acceptarea cererii de angajamentul de a nu candida, timp de doi ani, in alegerile parlamentare; dr. Lupu nu a primit aceasta conditie si astfel solicitarea a ramas fara urmari practice.

In alegerile parlamentare dr. Lupu candidase ca independent si fusese ales. Acesta era omul pe care Iorga il socotea ca cel mai potrivit ministru de Interne in locul lui Averescu. Regele l-a acceptat, noteaza Iorga, 'pe garantia mea si a generalului Rascanu' (ministrul de Razboi).

Dr. Lupu a decis ridicarea starii de asediu si a cenzurii (introduse in 1916, odata cu intrarea Romaniei in razboi), a initiat un proiect de lege, prin care numarul jandarmilor era redus de la 37 000 la 5 000, si un altul care prevedea obligativitatea inchirierii spatiului locativ excedentar, pe care regele il socotea 'cam bolsevic'. Spre deosebire de liberali, care cautasera sa puna capat miscarilor sociale prin represiunea armata, soldata cu morti si raniti la 13 decembrie 1918, dr. Lupu a adoptat tactica dialogului cu muncitorii. Cu cravata rosie la gat si batista de aceeasi culoare la butoniera, ministrul de Interne a tinut un vehement discurs in fata grevistilor de la Monitorul oficial, condamnand exploatarea la care acestia erau supusi si cerand patronatului sa raspunda pozitiv la solicitarile lucratorilor.

Adversarii au reactionat prompt. Fruntasul liberal Gh. Marzescu l-a interpelat pe dr. Lupu in legatura cu conceptiile sale politice. Acesta a raspuns: 'Metoda represiunii si a opresiunii ati practicat-o dumneavoastra, metoda reconciliatiunii o voi practica-o eu Prefer sa-i las [pe muncitori] sa manifesteze, decat sa-i ucid'. Somat de Marzescu sa raspunda daca este socialist, dr. Lupu a declarat: 'Da, sunt un socialist sui generis'.

Luand act de aceasta declaratie  'grava', liberalii, conservatorii si averescienii au cerut imediat demisia ministrului de Interne.

La randul sau, regele se temea ca la implinirea unui an de la evenimentele din 13 decembrie 1918, socialistii, cu dr. Lupu in frunte, vor incerca sa ia cu asalt palatul Cotroceni, iar el va impartasi aceeasi soarta ca tarul Rusiei. In consecinta, a dispus adunarea mai multor militari la Cotroceni si instalarea de mitraliere la toate colturile gra-dinii palatului. Regele, regina, dar si liberalii si conservatorii il considerau pe dr. N. Lupu un 'minis-tru bolsevic'.

In fata campaniei ce se ducea impotriva ministrului de Interne, Nicolae Iorga a adresat un memoriu regelui, luand apararea dr. N. Lupu, care 'prin spiritul sau larg democratic, prin iubirea sa de ordine in sensul legal cetatenesc si nu brutal agresiv, iubire dovedita prin trecutul sau, este singurul capabil sa asigure linistea necesara marilor prefaceri indispensabile'. Dar memoriul nu a putut schimba atitudinea suveranului.

Dupa demisia lui Alexandru Averescu din guvern, liderul taranist Ion Mihalache a acceptat sa preia conducerea Ministerului Agriculturii si Domeniilor, ce-i fusese rezervat cu prilejul constituirii Blocului parlamentar. S-a prezentat la minister imbracat in camasa nationala si itari, adresandu-se astfel personalului adunat cu prilejul investirii sale: 'Prezenta mea la conducerea acestui departament, in fruntea dv. - oameni cu o cultura si o experienta superioare, o stim cu totii si o stiu eu cel dintai - se datoreste unui concurs de imprejurari noi in tara noastra, imprejurari al caror instrument am trebuit sa devin Traim vremuri, cand lumea cere insetata dreptate si cand cu greu se poate stapani in alegerea mijloacelor. Cu grele jertfe de sange, neamul nostru si-a vazut visul implinit, patria intregita; prin cel dintai parlament al ei isi propune sa rasplateasca cu dreptate pe toti fiii ei buni si indeosebi taranimea noastra Ca o garantie ca parlamentul, regele si guvernul sunt hotarati sa faca dreptate acestei taranimi, asa trebuie inteleasa prezenta unui fiu de taran - care a ramas si va ramane taran in sufletul lui, in portul lui si in traiul lui - in fruntea departamentului care va infaptui dezrobirea economica a taranimii'.

Prezenta invatatorului Mihalache pe banca ministeriala a fost primita cu ironie de vechii politicieni. Intrebat de un ziarist ce parere are despre noul ministru, Alexandru Marghiloman, presedintele Partidului Conservator-Progresist, a declarat ironic: a aflat ca 'stie sa si manance', adica sa manuiasca furculita si cutitul. Dar, foarte curand, locul ironiilor a fost luat de ingrijorarea fata de modul de a actiona si mai ales de intentiile ministrului privind reforma agrara.

Ion Mihalache a cautat sa inaugureze un nou mod de a fi ministru; precum Cuza, la vremea lui, tanarul invatator se deplasa incognito in piete si hale publice, se aseza la coada, iar cand constata ca a fost inselat la cantar sau i s-a cerut un pret prea mare cerea pedepsirea vinovatilor. Dar cel mai mult ingrijora pe oamenii 'vechi' proiectul sau de reforma agrara. Constantin Argetoianu scria ca Mihalache 'lucra pe tacute la ministerul sau, pe tacute si cu ura de clasa in san - ura ce trebuia sa duca la proiectul de lege care a determinat la inceputul lunii martie prabusirea intregului guvern'. In esenta, proiectul prevedea extinderea exproprierii peste limita celor doua milioane hectare stabilite de Constituanta de la Iasi si reducerea pretului de rascumparare pe care urma sa-l plateasca taranimea. Sindicatul marilor proprietari, condus de Constantin Garoflid, a inaintat un memoriu regelui prin care-i cerea sa nu aprobe un asemenea proiect de lege, deoarece era neconstitutional.

La 6 martie 1920,  proiectul de lege a fost aprobat de Consiliul de Ministri si inaintat regelui, pentru a semna mesajul de trimitere a lui in dezbaterea parlamentului. Sfatuit de Ion I.C. Bratianu si de Barbu Stirbey, regele a refuzat sa semneze mesajul. O situatie similara avea si proiectul de lege privind chiriile, inaintat de dr. N. Lupu. Pentru a nu fi nevoit sa dea explicatii, regele a refuzat sa-i primeasca in audienta pe cei doi ministri.

S-a creat astfel o adevarata criza in raporturile dintre guvern si suveran. Situatia a fost din plin speculata de presa liberala, conservatoare si averescana, care au lansat o vasta campanie impotriva ministrului Agriculturii.

Tara noua - organul central de presa al Partidului Taranesc' a publicat si un manifest Catre sateni in care acestia erau indemnati: 'Fiti linistiti si aveti incredere in trimisii vostri. Ei se tin de cuvant si se lupta din greu sa va faca dreptate'. Cu cine se 'luptau din greu' era precizat chiar in manifest: 'Proiectul de lege se afla la Palat si n-astepta acum decat semnatura regelui'.

Opozitia a criticat in termeni extrem de duri acest manifest si pe Ion Mihalache, acuzat ca 'l-a descoperit pe rege', taranii fiind instigati impotriva suveranului. Tensiunea politica a crescut si mai mult atunci cand mai multi deputati taranisti au cerut dosarele privind represiunea rascoalei taranesti din 1907, pentru a dezvolta interpelari pe aceasta tema.

Nu numai Lupu si Mihalache ii nemultumeau pe rege si pe Bratianu, ci si presedintele Consiliului de Ministri, Alexandru Vaida-Voevod. Acesta, dupa ce s-a deplasat la Paris, unde a obtinut din partea Consiliului Suprem acceptarea hotararii de unire a Basarabiei cu Romania, a plecat la Londra. De aici a intrat in tratative cu ministrul de Externe sovietic, Cicerin. A avut loc un schimb de radiograme, convenindu-se inceperea de negocieri pentru normalizarea relatiilor intre Romania si Rusia Sovietica. Al. Vaida- Voevod nu a cerut insa aprobarea prealabila a regelui Ferdinand, iar acesta - influentat de guvernul francez - nu agrea initiativa lui Vaida.

In acest context, Bratianu a decis  sa inceapa manvrele pentru inla-turarea guvernului Blocului parlamentar. Stia ca Partidul National Liberal nu putea veni la putere, fiind perceput ca un partid 'vechi', purtand stigmatul 'raspunderilor' pentru pierderile inutile din timpul razboiului. Pe de alta parte, 'mitul Averescu' ajunsese la apogeu. Generalul era considerat un om providential, care va aduce mantuirea tarii, va da fiecarei familii de tarani 5 ha de pamant, va impune domnia legii, va pedepsi drastic pe imbogatitii de razboi si pe toti cei vinovati de 'dezastrul tarii'.

O analiza lucida ar fi putut lesne demonstra ca terenul arabil existent in Romania nu era suficient pentru a acorda fiecarei familii de tarani cate 5 ha si ca Liga Poporului avea in fruntea sa mai multi fosti conservatori, care votasera, la Iasi, impotriva reformei agrare (intre acestia si Constantin Argetoianu, cel mai de nadejde colaborator al generalului Averescu). Dar lumea nu avea timp sa faca asemenea calcule si analize, iar daca cineva ar fi indraznit sa spuna aceste lucruri ar fi fost catalogat imediat ca un om 'vechi', reprezentant al 'ciocoilor'.

Cu inteligenta-i cunoscuta, Bratianu a decis sa se foloseasca de Averescu pentru a inlatura guvernul Blocului parlamentar. Atingerea acestui obiectiv parea extrem de dificila, daca nu chiar imposibila, avand in vedere relatiile publice extrem de incordate intre Averescu si seful liberal. Pentru Bratianu insa 'mitul Averescu' era un instrument eficace, putea a-si croi drum spre putere, fara a fi primit cu ostilitate de opinia publica. Il cunostea bine pe general, ii stia calitatile si defectele, mai ales ambitia lui de a ajunge la putere, fara sa-si faca probleme asupra manierei in care isi atingea obiectivele.

La randul sau Averescu stia ca Bratianu exercita o influenta debminatoare asupra regelui Ferdinand. De aceea el nu punea mare pret pe popularitatea pe care o dobandise la sfarsitul razboiului. Generalul nu era un agitator si un organizator de mase, nu se vedea in postura liderului politic care sa ia 'cu asalt' Capitala si sa cucereasca puterea. Ca militar de cariera era obisnuit sa comande, nu sa tina discursuri care sa inflacareze multimile.

Il ura pe Bratianu, care pusese la cale inlaturarea lui brutala din guvern in martie 1909, ii blocase ascensiunea spre sefia Marelui Cartier General in timpul razboiului, apoi in martie 1918, manevrase pentru 'concendierea' sa din functia de presedinte al Consiliului de Ministri. Dar era constient ca nu putea accede la putere decat cu acordul liderului national-liberal. De aceea, prin unele doamne din 'inalta societate' (Averescu era convins ca femeile au un mare rol in manevrele politice) a inceput sa sondeze atmosfera de la palat si de la Florica (resedinta lui Bratianu, de langa Pitesti).

S-a ajuns astfel la intalniri secrete  intre Constantin Argetoianu (principalul colaborator al generalului) si I.G. Duca (emisarul lui I.I.C. Bratianu); apoi intre Argetoianu si Vintila Bratianu (fratele lui I.I.C. Bratianu). Pe fondul dorintei comune de a inlatura cat mai repede guvernul Blocului parlamentar, discutiile au avansat rapid spre realizarea unui acord.

Discretia nu este o virtute a romanilor. Foarte curand, Nicolae Iorga, presedintele Adunarii Deputatilor, avea sa afle despre intalnirile secrete dintre liberali si averescani, care puteau duce la caderea guvernului. L-a sfatuit pe Ion Mihalache sa demisioneze din functia de ministru al Agriculturii si Domeniilor, iar proiectul sau de lege agrara sa fie depus din initiativa parlamentara. In dimineata zilei de 12 martie, Mihalache si-a inaintat demisia regelui (textul acesteia a fost scris de Nicolae Iorga): 'Cerand de patru ori favoarea unei audiente la Majestatea Voastra pentru a supune deocamdata oficios Majestatii Voastre proiectul de reforma agrara trecut prin Consiliul de Ministri si pe care tara il asteapta cu o periculoasa nerabdare; si neputand avea nici acest semn de gratie din partea Majestatii Voastre, ma vad silit a ceda staruintelor, pe care nu le mai pot birui, ale membrilor Blocului parlamentar, care pretind ca proiectul de lege - ce nu este al meu, ci al majoritatii - sa fie depus din initiativa parlamentara. Daca aceasta hotarare inevitabila pentru constiinta mea de datorie ar putea fi considerata nepotrivita cu situatia de ministru al Majestatii Voastre, o rog sa binevoiasca a ma considera demisionat de la departamentul ce-l ocup'.

In aceeasi zi proiectul legii agrare a fost prezentat in Adunarea Deputatilor de Grigore Iunian, fruntas al Partidului Taranesc. Luand cuvantul, Ion Mihalache a declarat: 'Tiu sa se stie: nu guvernul isi insuseste proiectul care a fost depus din initiativa parlamentara, ci deputatii si-au insusit proiectul guvernului'. El a avertizat: 'Tin sa se stie ca daca parlamentul acesta ar pleca sau daca guvernul ar pleca, este din cauza unei conspiratii a intregii oligarhii din toate partidele boieresti'.

Opozitia liberala a reactionat dur,  acuzandu-l pe Mihalache ca a intrat in conflict cu regele, ca - din motive demagogice - a urmarit sa arate taranilor ca suveranul nu era de acord cu extinderea exproprierii.

Avand in vedere structura parlamentului era de asteptat ca proiectul de lege sa fie votat, ceea ce vechile partide si regele nu puteau accepta. Steagul - organul central de presa al Partidului Conservator-Progresist - scria ca guvernul a declansat revolutia, drept care cerea: 'Regele sa-si faca datoria fata de tara si de dinastie', adica sa demita imediat cabinetul, sustinand ca 'armata este devotata si supusa comandantului ei suprem'.

Dar factorul decisiv in rezolvarea  crizei politice a fost Ion I.C. Braianu. In aceeasi zi de 12 martie 1920, el s-a intalnit, dupa cum marturiseste I.G. Duca, 'pe inserate si in mare taina' cu Alexandru Averescu. Cei doi au ajuns rapid la un acord (negociat anterior): Averescu va infaptui reforma agrara in limitele stabilite de Constituanta de la Iasi, va restabili ordinea in tara si va renunta la 'raspunderi'. La randul sau, Bratianu promitea sa intervina la 'factorul constitutional', adica la rege, pentru aducerea lui Averescu la putere. Cu acest acord, soarta guvernului Vaida era pecetluita.

Presedintele Consiliului de Ministri fiind plecat la Londra, regele l-a chemat in dimineata zilei de 13 martie pe Stefan Cicio-Pop (prim ministru interimar), cerandu-i sa depuna demisia guvernului. Acesta s-a conformat, dupa care suveranul a semnat decretul de numire a lui Averescu in functia de presedinte al Consiliului de Ministri. Comentand aceste initiative ale regelui, Constantin Argetoianu - unul dintre profitorii noii situatii - avea sa aprecieze ca Ferdinand I n-a socotit necesar sa respecte nici 'macar acele forme de condescendenta protocolara, care sa acopere un gest brutal', ceea ce, pentru 'prestigiul nostru de stat civilizat a fost o lovitura urata'. Alexandru Vaida-Voevod a aflat de la Radio Londra ca nu mai era prim ministru al Romaniei.