Eclipsa Companiei iezuitilor

Eclipsa Companiei iezuitilor

Succesul pe care Societatea lui Isus l-a obtinut in Europa si in tinuturile indepartate, chiar daca au fost presarate cu cateva nenoro­ciri, i-a asigurat o situatie proeminenta pentru o lunga perioada de timp. Dar, asa cum am mentionat mai inainte, timpul n-a lucrat in favoa­rea ei. Pe masura ce ideile si stiinta evoluau, tinzand sa elibereze mintile, oamenii de rand si monarhii gaseau din ce in ce mai greu de suportat opresiunea acestor campioni ai "teocratiei".

De asemenea, multe abuzuri nascute din acest succes au subminat Societatea in mod tacit. Pe langa politica, in care era adanc implicata in detrimentul intereselor nationale, activitatea sa devoratoare s-a facut simtita curand si in domeniul economiei.

"Parintii iezuiti au devenit prea implicati in afaceri care nu aveau nimic in comun cu religia, in comert, schimburi, lichidatori ai falitilor. Colegiul Roman, care ar fi trebuit sa ramana modelul moral si intelectual al iezuitilor, avea cantitati uriase de stofa executata in manastirea de la Macerata, pe care o vindeau in targuri la un pret sca­zut. Centrele lor din India, Antile, Mexic si Brazilia au inceput curand comertul cu coloniile. In Martinica, un imputernicit a creat vaste plan­tatii care erau lucrate de sclavi negri" (Pierre Dominique).

Aceasta este partea comerciala a misiunilor din strainatate care este mentinuta de fapt si in zilele noastre. Biserica romana nu a dispretuit niciodata extragerea de profituri temporare de pe urma cuceririlor ei spirituale. In ceea ce-i priveste, iezuitii erau ca toate celelalte ordine religioase; ei chiar le-au intrecut. In orice caz, stim ca, recent, preotii albi se numara printre cei mai bogati proprietari de pamanturi din Africa de Nord.

Fiii lui Loyola au fost foarte zelosi atat in a folosi munca paganilor, cit si in a le salva sufletele. In Mexic, ei aveau mine de aur si rafinarii de zahar; in Paraguai, plantatii de ceai si cacao, fabrici de covoare; ei cresteau vite si exportau anual 80.000 de magari".

Cum putem vedea, evanghelizarea copiilor lor "rosii" a fost o sursa buna de beneficii. Si pentru a scoate un profit si mai mare, preotii nu au ezitat sa fure din tezaurul de stat, cum s-a vazut si este binecunoscut cazul cutiilor de ciocolata descarcate la Cadiz si care erau pline cu praf de aur. Episcopul Palafox, trimis ca inspector de papa Inocentiu VIII, i-a scris in 1647: "Toata bogatia Americii de Sud este in mana iezuitilor".

Afacerile financiare erau chiar foarte avantajoase. "In Roma, teza­urul Ordinului facea plati ambasadei Portugaliei in numele guvernului portughez. Cand August II s-a dus in Polonia pentru a-si recastiga tronul, preotii Vienei i-au deschis un cont acestui monarh nevoias si iezuitilor de la Varsovia. In China, preotii imprumutau bani negustorilor cu dobanzi de 25, 50 si chiar de 100%. (Chiar si azi - 1993 - cand intri in Aeroportul Fiumicino-Roma, prima agentie de schimb valutar apartine de "Banco di Spirito Sancto", banca Vaticanului - n.t.).

Lacomia scandaloasa a Ordinului, morala lor nedefinita, nesfarsitele lor intrigi politice si totodata incalcarea prerogativelor clerului au starnit pretutindeni o dusmanie si ura de moarte impotriva lui. In randul claselor sus-puse, a cazut intr-o totala dizgratie prin com­promitere si, in Franta in orice caz, eforturile lui de a mentine oamenii intr-o supunere formala si superstitioasa au dat nastere inevitabil unei emancipari intelectuale.

Cu toate acestea, prosperitatea materiala de care s-a bucurat Societatea, pozitia dobandita la Curte si in special ajutorul dat de Sfantul Scaun, pe care ei il credeau de neclintit, i-au mentinut pe iezuiti in completa siguranta chiar si in perioada de inceput a deca­derii lor. Nu trecusera ei deja prin multe furtuni, suferind cam 30 de expulzari de la momentul infiintarii Societatii pana la mijlocul secolului 18? Aproape de fiecare data ei se intorsesera, mai devreme sau mai tarziu, sa-si reocupe pozitiile pierdute. Dar aceasta noua eclipsa care-i ameninta era pe cale sa fie totala si avea sa dureze mai mult de 40 de ani.

Lucrul cel mai ciudat este ca primul atac impotriva atotputernicei Societati a venit din foarte catolica Portugalie, unul din bastioanele cele mai puternice ale iezuitilor din Europa. Influenta exercitata asupra marii de catre Anglia inca de la inceputul secolului, a fost probabil una din cauzele acestei razvratiri.

Un tratat fixand granitele in America, incheiat intre Spania si Portugalia in 1750, daduse portughezilor un vast teritoriu in estul fluviului Uruguai, unde activau iezuitii. In consecinta, preotii au trebuit sa se retraga de aceasta parte a noii frontiere, in teritoriul spaniol. Asa ca ei i-au inarmat pe guarani si au dus un lung razboi de partizani, ramanand in final stapani ai teritoriului care fu dat inapoi Spaniei.

Marchizul de Pombal, prim ministru portughez, s-a simtit de-a dreptul insultat. Pe langa aceasta, acest fost elev iezuit nu a pastrat caracteristicile Ordinului si isi extrasese inspiratia din filozofii francezi si englezi in detrimentul vechilor lui dascali. In 1757 el i-a dat afara pe confesorii iezuiti din familia regala si a interzis membrilor Societatii sa mai predice. Dupa cateva certuri cu ei, el a emis un pamflet public "Scurta dare de seama asupra regatului iezuit din Paraguai", care a facut mare valva si prin care a obtinut efectuarea unei anchete din partea papei Benedict XIV si, in final, indepartarea iezuitilor din toate regiunile tarii.

Chestiunea aceasta a facut senzatie in Europa si in special in Franta unde, curand dupa aceea, parintele La Valette a dat faliment; el era un "om de afaceri" care facea tranzactii imense de zahar si cafea pentru Companie. Refuzul Companiei de a-i plati datoriile, i-au fost fa­tale (Companiei n.t.). Parlamentul, nemultumindu-se cu o condamnare de drept comun, a examinat Constitutia Companiei, declarand asezamintele ei din Franta ca fiind ilegale si a condamnat 24 de lucrari ale principali­lor ei autori. Pe 6 aprilie 1762 este publicata o declaratie de arestare (Acuzatie) cu urmatoarea formulare: "Institutia in cauza este inadmisibila in orice stat civilizat, pentru ca este de natura ostila oricarei autoritati spirituale sau lumesti; ea cauta sa introduca in biserica si in stat, sub paravanul plauzibil al unei institutii religioase, nu un ordin cu adevarat doritor sa imprastie desavarsirea evanghelica, ci un corp politic trudind fara odihna si uzurpand intreaga autoritate prin orice mijloace indirecte, secrete sau ocolite"

In concluzie, doctrina iezuita a fost descrisa dupa cum urmeaza: "Perversa, o distrugere a tuturor principiilor religioase si cinstite, insultand morala crestina, vatamatoare societatii civile, ostila drepturilor natiunilor, puterii regale si chiar securitatii suveranilor si supunerii oamenilor de rand; potrivita pentru a starni mari perturbari in stat, ea zamisleste si mentine cea mai vatamatoare cale de corupere a inimilor oamenilor".

In Franta, proprietatile Societatii au fost confiscate in beneficiul Coroanei si nici unui membru al ei nu i s-a permis sa mai ramana in re­gat daca nu renunta la juramantul sau si daca nu jura supunere regulilor generale ale clerului francez.

La Roma, Generalul iezuit Ricci obtine de la papa Clement XIII o bula confirmand privilegiile Ordinului si proclamandu-i nevinovatia. Dar era prea tarziu. In Spania, Bourbonii interzisesera toate asezamintele Societatii, atat cele din capitala cat si cele din colonii. Astfel a luat sfarsit statul iezuit al Paraguaiului. Guvernele din Napoli, Parma si chiar Marele Stapan de Malta, i-au expulzat pe fiii lui Loyola din te­ritoriile lor. Cei 60.000 care se aflau in Spania au trait o experienta stranie dupa ce au fost aruncati in inchisoare: "Regele Carol III i-a trimis pe toti la papa impreuna cu o scrisoare prin care spunea ca el ii ,supune intelepciunii si controlului imediat al Sfintiei Voastre'. Dar cand nenorocitii erau pe cale sa debarce la Civita-Vecchia, au fost intampinati cu lovituri de tun din ordinul propriului lor General, care deja avea pe cap grija iezuitilor portughezi si nu mai putea sa-i hraneasca nici pe acestia. Ei de abia au reusit sa-si gaseasca un adapost la o manastire din Corsica" (Pierre Dominique).

"Clement XIII, ales in 6 iulie 1758, a rezistat mult timp cererilor presante ale catorva natiuni care cereau scoaterea inafara legii a iezuitilor. Era pe cale sa cedeze si aranjase deja un Consistoriu pe 3 februarie 1769, cu ocazia caruia trebuia sa spuna cardinalilor hotararea sa de a ceda dorintei acestor Curti; in noaptea dinaintea acestei zile speciale el a cazut deodata bolnav si in timp ce se indrepta spre pat, striga: "Mor". Este foarte periculos sa ataci iezuitii (Baron de Ponnat, "Istoria variatiunilor si contradictiilor bisericii romane", pag. 215 ).

A fost format un conclav de cardinali care a durat trei luni. In final, cardinalul Ganganelii a imbracat mitra si si-a luat numele de Clement XIV. Curtile regale care-i alungasera pe iezuiti continuau sa ceara interzicerea totala a Societatii. Dar papalitatea nu era grabita sa aboleasca acest instrument principal care folosea la indeplinirea politicii sale, si au trecut astfel patru ani pana cand Clement XIV, constrans de atitudinea ferma a oponentilor sai - care ocupasera cateva din Statele pontificale - a semnat in sfarsit actul dizolvarii, "Dominus ac Redemptor" in 1773. Ricci, Generalul Ordinului, a fost chiar inchis in castelul Saint Angelo unde a si murit cativa ani mai tarziu.

"Iezuitii pareau doar ca se supun acestui Ordin care ii condamna Ei au scris numeroase pamflete impotriva papei si cu scopul de a provoc rebeliune; au spus tot felul de minciuni si au calomniat aratand cum au fost comise atrocitati atunci cand proprietatile lor din Roma le-au fost confiscate" (J. Huber).

Moartea papei Clement XIV, 14 luni mai tarziu, a fost atribuita iezuitilor de o parte a opiniei europene. "In principiu cel putin, iezu­itii nu mai existau; dar Clement XIV stia foarte bine ca semnand con­damnarea la moartea a Ordinului, el si-a semnat-o si pe a lui: "Aceasta interdictie este in sfarsit realizata", a exclamat el, "si nu-mi pare rau de asta, . , as face-o din nou daca nu ar fi deja facuta; dar aceasta interdictie ma va ucide" (Caraccioli "Viata papei Clement XIV", pag.313)

Ganganelli a avut dreptate; curand dupa semnarea interdictiei, au aparut pe pereti afise care aratau invariabil cinci litere I.S.S.S.V. si fiecare se intreba ce insemna asta. Clement a inteles imediat si a declarat cu curaj: "Asta inseamna ,In Settembre, Sara Sede Vacante' (In septembrie Scaunul va fi vacant), adica papa va fi mort" (Baron de Ponnat)

Iata inca o marturie: "Papa Ganganelli nu a supravietuit mult timp dupa lichidarea iezuitilor" a spus Scipion de Ricci. "Darea de seama asupra bolii si mortii sale, trimisa Curtii de la Madrid prin ambasadorul Spaniei la Madrid, a dovedit ca el fusese otravit; dupa cate stim, nici o ancheta nu a fost facuta in privinta acestui eveniment, nici de car­dinali, nici de noul pontif. Faptasul acestei abominabile fapte a avut deci ocazia sa scape de judecata lumii ,. dar nu va fi in stare sa scape de judecata Domnului" (Potter, "Viata lui Scipion de Ricci", pag.18).

"Putem afirma cu siguranta ca, la 22 septembrie 1774, papa Clement XIV a murit otravit" (Baron de Ponnat).

Intre timp, imparateasa Austriei, Maria Tereza, ii expulzase deasemenea pe toti iezuitii din cuprinsul imperiului. Numai Frederic al Prusiei si Ecaterina II, imparateasa Rusiei, i-au primit in tarile lor ca educatori. In Prusia, ei au reusit sa stea doar zece ani, pana in 1786. Rusia le-a fost favorabila pentru mai mult timp dar si acolo, din aceleasi motive, ei au trezit animozitatea guvernului.

"Lichidarea schismei (dintre catolicism si ortodoxie - n.t.) readucerea Rusiei sub autoritatea papei i-a atras cum atrage lampa o molie. Ei au lansat un program de propaganda activa in randurile armatei si aristocratiei si au luptat impotriva Societatii Biblice create de tar. Ei au repurtat cateva succese si au reusit convertirea printului Galitin, nepotul ministrului cultelor. Asa ca tarul a intervenit si a dat ordinul din 20 decembrie 1815" (Pierre Dominique).

Nu este nevoie sa spunem ca motivele acestui ordin, care i-a expulzat pe iezuiti din Moscova si Sankt Petersburg, au fost aceleasi ca si in celelalte tari. "Noi ne-am dat seama ca ei nu-si indeplineau indatoririle pe care le asteptam de la ei In loc sa traiasca ca locuitori pasnici intr-o tara straina, ei au tulburat religia grec-ortodoxa care este religia predominanta in imperiul nostru     din timpuri stravechi si in care sta pacea si fericirea natiunilor de sub sceptrul nostru. Ei au abuzat de increderea noastra pe care au obtinut-o si au facut tineretul sa se increada in ei si au facut ca femeile noastre sa se abata de la inchi­narea noastra straveche Nu suntem surprinsi ca acest ordin religios a fost eliminat din fiecare tara si ca actiunile lor nu au fost tolerate niciunde" (Pierre Dominique).

In 1820, in sfarsit, au fost luate masuri generale pentru a-i ex­pulza din intreaga Rusie.

Dar, pentru ca evenimentele politice au permis aceasta, ei au pus din nou piciorul in Europa de Vest, urde Ordinul lor a fost restabilit in mod solemn de papa Pius VII in 1814.

Semnificatia politica a acestei hotarari este clar exprimata de M. Daniel-Rops, un mare prieten al iezuitilor. El a scris privitor la "reaparitia" fiilor lui Loyola: "Era imposibil sa nu vezi in aceasta un act evident de contra-revolutie" (Daniel-Rops, de la Academia franceza "Restabilirea Companiei lui Isus", studii, septembrie 1959).