HEXAGONUL - hexagonul si istoria pamantului

HEXAGONUL

Omul si mediul sau ambiant

De-a lungul unei foarte lungi perioade de timp, omul a privit lumea din jurul sau ca neschimbata si etema, un "teatru' al vietii umane si publice. Importanta situatiei climaterice a unei tari pentru viata si bunastarea locuitorilor sai a fost totusi recunoscuta. Imaginea relativ statica, predominanta in alte continente pana aproape de zilele noastre, a fost tulburata in Europa de o revolutie spirituala al carei prim martor important a fost filozoful italian Giambattista Vico (1668-1744). In parte, el a conservat ideea antica a eternei reintoarceri, dar a conceput si o evolutie a civilizatiilor - sau a unor civilizatii - si a pregatit astfel victoria unei conceptii evolutioniste in cele mai diferite domenii. Tot in sec. al XVIII-lea, Goethe a cercetat evolutia speciilor si modul de manifestare a acesteia in flora si fauna. Colectionate de mai mult timp, o data cu sec. al XIX-lea, fosilele incep sa fie incadrate intr-un sistem al evolutiei speciilor - tot acum este descoperita si evolutia societatii si cea a limbilor- teorie demonstrata acum intr-o maniera stiintifica; "darvinismul' nu este altceva decat aplicarea cu succes a unei ipoteze evolutioniste.

Conceptia generala incepe sa se schimbe, chiar si universul, astrele, intruchipare a unei ordini imuabile, supuse pentru vecie, in viziunea astronomilor secolelor precedente, unor legi matematice, sunt prezentate in sec. al XX-lea ca elemente ale unui cosmos in miscare, nascut la un moment dat si supus unor schimbari pe termen lung. Intreaga natura are istoria sa; varstele pamantului sunt studiate de catre geologi si paleontologi, iar continentele au avut forme diferite in functie de momentul evolutiei terestre, ele s-au miscat foarte incet, dar cu o viteza masurabila.

Ultima faza a revolutiei constiintei noastre, si poate cea mai importanta, o intalnim in biologie: descoperirea evolutiei corpului uman, de la doua celule in momentul conceptiei pana la sase miliarde in momentul nasterii. Si nu este vorba numai de descoperirea programarii genetice a istoriei individuale a corpului, ci si de descoperirea creierului. Stim astazi ca in momentul nasterii el numara 30 de miliarde de neuroni, numar care descreste in decursul intre-gii vieti pe masura ce intra in interactiune - pana la 10¹⁵ contacte -ei reprezentand acumularile intelecfuale; neuronii neutilizati sunt eliminati. "A invata inseamna a elimina' (Jean Pierre Changeux, L'Homme neuronal, 1983), dar invatatura si dezvoltarea "capa-citatii combinatorii' se realizeaza prin educatie, observatie, expe-rienta si confruntare cu realitatea unui ambient "a carui imagine si amprenta socio-culturala o purtam in fonna hartilor neuronale'. Cunoastem deja ca, datorita alimentatiei sale, compozitia chimica a omului corespunde mediului ambiant: vechiul mit conform ca-ruia omul se naste din pamant este astfel confirmat intr-o anumita masura. Se poate afirrna astazi ca structura psihica si intelectuala a omului corespunde optiunilor facute de facultatile sale genetice m contact cu mediul inconjurator. Ca urmare, omul este "produsul' mediului inconjurator in masura in care dezvoltarea sa cerebrala reprezinta adaptarea la conditiile oferite de un mediu ambiant, in cel mai bun caz, favorabil si solicitant in acelasi timp.

Biologia a constmit "o punte intre cerebral si social' si a demon-strat inca o data caracterul "istoric', evolutiv si ireversibil al vietii umane. Au disparut astfel vechile departajari dintre "natura' si is-torie, corpuri si suflete, corpuri si spirit, stiinte naturale si sriinte umane. in acest context, cadrul geografic si climaric devine mai impor-tant si mai semnificativ. Prin intermediul soarelui, caldurii, luminii si al gravitatiei, Universul exerdta o actiune directa si continua asupra omului. Cadrul geografic si climatic a avut un rol detenninativ in fiecare moment al istoriei si nu numai la inceputul ei asa cum am putea sa ne inchipuim rasfoind cartile de istorie. La randul lor, conditiile geografice s-au modificat si ele sub influenta omului.

Actul de creatie a lumii, infaptuit o data pentru totdeauna, este astfel inlocuit cu o conceptie a creatiei continue si a unei evolutii constante, relatia dintre tara si grupurile sau generatiile de oameni ce traiesc acolo modificandu-se continuu. Franta este creatia oa-menilor care au locuit-o, oamenii sunt creatia Frantei. Aceasta unitate apare mai importanta decat orice "unitate de rasa', practic inexistenta de-a lungul a sute de rnii de ani de istorie omeneasca.

N-ar fi poate inutil sa dam cateva exemple de interactiune dintre reactiile umane si factorii geografici. in momentul in care oamenii au fost capabili sa profite de oferta naturii, Mediterana a devenit un loc ideal pentru navigatie. Pentru a naviga insa, oamenii aveau nevoie de corabii, acestea erau construite din lemn, a carui epuizare a fost fatala pentru regiunile de coasta. Unele incursiuni arabe in regiunile de coasta si in insulele Mediteranei septentrionale au avut ca unic scop tocmai procurarea lemnului. Retinerea scazuta a umiditatii - asigurata pana atunci de padurile distruse - si pierderea pamantului fertil ca urmare a precipitatiilor au condus la aparitia unui peisaj pietros si steril: degradarea me-diului ambiant de catre om nu este doar problema zilelor de astazi.

Un exemplu de interactiune a mai mulcor factori este oferit de productia vinului: in mod clar ea este favorizata de un climat cald si de pamanturile insorite, totusi ea nu depaseste cadrul local si nu devine "exploatabila' decat in zonele de coasta sau in cele fluviale unde navigatia asigura transportul produselor. Ambientul geo-grafic si istoric influenteaza la randul sau psihicul omului. Desi n-au avut niciodata de-a face cu civilizatia care le-a construit, bretonii au considerat dolmenele si inenhirele ca specifice regiunii lor, cu o valoare de patrimoniu inestimabila. "Specificul locului' primeaza asupra autohronilor, ale caror mituri se modeleaza dupa imaginea mediului inconjurator care constituie patria lor.

Simbioza dintre conditiile geografice si viata oamenilor - ale carei rezultate sunt concretizate in "peisaje' - justifica refuzul de a separa inceputul evolutiei umane si factorii geografici. Prezentarea descoperirilor si a tehnicilor care au largit intr-o maniera adesea surprinzatoare posibilitatile noastre de perceptie si de cunoastere a trecutului indepartat al pamantului, al vietii si al oamenilor, ar tre-bui sa reprezinte una dintre noutatile unei istorii a Frantei scrise la sfarsitul secolului XX. Ca urmare, vom remarca mai intai aceasta transfonnare a metodelor, vom trata apoi conditiile geografice si climatice, iar capitolul urmator il vom dedica aparitiei si vietii oamenilor in Hexagon pana la aparitia primelor civilizatii.

"Negura timpului' incepe sa se ridice

Cunoasterea noastra asupra trecutului a fost mult timp limitata la nivelul primului mileniu inainte de Hristos, moment din care incepem sa avem informatii fumizate de textele biblice si de au-torii greci. Se facea o distinctie intre "timpurile istorice' si cele "preistorice' lipsite de urme scrise. De mai bine de doua secole, sapaturile arheologice au scos la iveala arhive importante ale civi-lizatiilor antice care foloseau scrisul - hieroglifele, scrierea cunei-foirna etc. - iar descifrarea mai mult sau mai putin completa a acestor semne a permis ca in Orientul Antic sa avem un rimp isto-ric si o cronologie asigurata din mileniul al III-lea i.Hr.

Bazate pe conceptele de evolutie deja evocate, o serie de disci-pline au dezvoltat, independent unele de altele, o cronologie rela-tiva: paleontologia pentru istoria speciilor vegetale si animale, antropologia pentru istoria omului si a hominidelor, arheologia pentru forma obiectelor elaborate si utilizate de om. Ultima metoda, numita "tipologica', permite reconstituirea intregii curbe evolutive a formelor unui anumit tip de obiect. Prin descoperirea in straturile de pamant a unor piese databile se poate stabili o cronologie relativa ce perrnite reconstituirea unei "istorii', careia ii lipseste doar precizia si certitudinea cronologiei absolute, pe care mult timp am considerat ca nu o vom avea niciodata.

in cursul ultimelor decenii, chimia si fizica au patruns in struc-tura materiei, biologia in cea a tesuturilor vii, iar astronomia in cea a universului. Consecintele acestor descoperiri pentru prezentul si viitorul omenirii se cunosc. Prin precizia procedeelor de masura asupra materialelor de orice natura ele au aruncat insa lumina si asupra trecutului omului. Lemnul, metalele, piatra si scheletele pot fi datate astazi cu o anumita precizie. Pana acum mute, obiectele au inceput sa ne vorbeasca, iar toate elementele devenite databile pot fi localizate si in istorie. Ca urmare, acum se poate unnari indeaproape istoria Pamantului in cadrul celei a Cosmosului, istoria speciilor ca parte a celei a vietii, istoria omului de la origini pana in "nmpurile istorice'.

Noile procedee si informatiile ce rezulta prin folosirea lor nu anuleaza datele acumulate; ele pot sa le confirme, sa le modifice si sa le defineasca mai bine. Metodele izotopice, care masoara radio-activitatea naturala, pennit datarea gratie carbonului 14 rezidual din resturile biologice. La moartea unui organism (de exemplu un arbore taiat) "timpul de injumatatire' al carbonului 14 este de 5710 ani, iar obiectul isi pierde jumatate din radioactivitatea sa dupa trecerea acestui timp. Metoda permite datarea intr-o pe-rioada cuprinsa intre 2000 si 30.000 de ani, precizia fiind de 100 pana la 500 de ani. Asa s-a putut detennina ca primele dolmene din Bretania sunt cu 3500 pana la 3000 de ani mai vechi decat piramidele din Egipt. Studiul radioactivitarii potasiului a fumizat date absolute pentru varste situate intre 3,8 milioane de ani si 800.000 de ani. Datarea este mai putin utila in arheologie, dar pennite datarea rocilor si este foarte apreciata in geologie. "Ter-moluminiscenta' fumizeaza date aproximative pentru ceramica si date foarte precise pentru silex - materialul cel mai frecvent folosit pentru obtinerea uneltelor in epoca de piatra, adica pana in jur de 50.000 de ani - piesele din acest material trebuind insa sa se fi aflat la un moment dat in apropierea unei vetre. Odata aprinse, obieciele emit lumina atunci cand sunt reincalzite, iar intensitatea radiatiei luminoase este proportionala cu doza de iradiere, care la randul ei depinde de timpul scurs de la ultima incalzire.

Bineinteles, diferitele procedee trebuie sa se completeze si sa se controleze redproc. Riscurile de eroare sunt mai mari in datarea cu carbon 14, deoarece contaminarea de la alte materiale care contin si ele carbon radioactiv (asfalturile naturale de exemplu) nu a fost exclusa. Cercetarea modema aplica pieselor descoperite me-tode de studiu combinate si foloseste pentru aceasta computerele. Prelucrarea matematica ("tratarea grafica', "analiza factoriala', "clasificarea automata') pennite ca fiecarui obiect sa ii poata fi atribuit locul sau exact intr-o serie "tipologica'; un exemplu graitor ar fi cel al cataramelor merovingiene.

Culmea preciziei cronologice a fost recent atinsa prin dezvol-tarea metodei dendrocronologice. Dimensiunea inelelor arborilor -cu o zona moale, "inelul estival', si o parte dura, "inelul hibemal' -depinde de fertilitatea sau sterilitatea regiunii si, in cadrul datelor locale, de climatul anului. Rezultatul este ca pentru acelasi interval exista o succesiune specifica de inele care nu poate fi confundata cu succesiunea unei alte perioade. Cu ajutorul a diferite esantioane de lemn s-a putut stabili o evolutie continua a caracteristicilor inelelor, mai intai pentru perioada de dupa anul 500 i.Hr., iar apoi dupa 6000 i.Hr. Piesele de lemn pot fi astfel datate cu o precizie de ani, lemnul folosit pentru confectionarea unui obiect sau pentru o constructie fiind in mod normal utilizat la putin cimp dupa taierea copacului. Grarie dendrocronologiei putem sa observam si succesiunea perioadelor mai calde sau mai reci din cursul ultimelor milenii. Dar istoria climatului a beneficiat si de pe unna analizei ghetarilor, a masurarii urmelor lasate pe roci si prin ana-liza oxigenului 18 din gheata din interiorul Groenlandei.

Studierea trecutului poate fi facuta intr-o multitudine de feluri. Magnetismul pieselor este folosit la randul sau in datare ("arheo-magnetismul'); structurile geologice subterane, pana acum necu-noscute, sunt descoperite cu ajutorul proprietatilor fizice ale so-lului si prin variatiile termice de suprafata; dupa ce sunt detectate cu ajutorul aparatelor de localizare subterana, obiectele metalice se examineaza prin metode nucleare. Cercetarea submarina a de-venit o ramura infloritoare a arheologiei si s-au descoperit corabii, monede si o seama de alte piese databile, cu ajutorul carora s-au imbogatit cunostintele despre ramuri ale istoriei pentru care mar-turiile scrise lipsesc sau sunt rare: constructiile navale, afacerile comerciale si rutele navale in Mediterana. "Cercetarea polenului' permite datarea urmelor vegetale si in special datarea aparitiei diferitelor specii de arbori, fenomen capital pentru istoria omului:

pinul si mesteacanul apar acum 11.000 de ani i.Hr., alunul acum 8500 de ani, stejarul acum 8000 de ani, fagul rosu acum 5000 de ani, iar carpenul acum 2500 de ani. Cu o precizie extraordinara, fotografiile aeriene au permis in ultimii ani descoperirea in Galia septentrionala a mii de "siluete' precise de exploatari agricole romane (villae), unele dintre ele imense. Au fost observate de ase-menea si mii de "maguri feudale', ridicaturi de pamant care pu-teau sa suporte construirea unor fortificatii realizate de obicei din lemn. Toata geografia istorica a regiunilor Frantei, toate datele statistice asupra ocuparii solului si densitatii populatiei, originile politice si sociale ale tarii au fost modificate. Si suntem doar la primele bilanturi

Expunerea noastra asupra originilor Frantei a profitat deja de primele rezultate ale noilor cercetari. Am considerat ca nu ar fi permis din partea noastra sa nu ne informam cititorul, chiar si intr-o fonna schematica si incompleta, asupra veritabilei revolutii care a avut loc si care ne-a oferit o serie de cunosrinte asupra unor epoci despre care istoricii se resemnasera de mult timp sa nu stie ninuc. Miracolul nu s-a terminat inca si ne putem astepta la noi re-velatii capabile sa ne ofere harti de date din ce in ce mai "dense', despre un fenomen sau alt-ul, despre o epoca sau alta. Este posibila astfel o intelegere din ce in ce mai profunda a istoriei noastre.

Metodele antropologiei demonstreaza la ce se pot astepta isto-ricii atunci cand pentru studierea epocilor indepartate se apeleaza si la unele procedee concepute pentru analiza unor epoci mai re-cente. Pe scheletul unui om de Neanderthal, mort acum 40.000 sau 50.000 de ani, s-au aplicat metodele medicinei legale si s-a aflat varsta la care a murit. Mai intai, varsta a fost stabilita cu aproximarie, intre 40 si 50 de ani si apoi a fost precizata: moartea a survenit la varsta de 42 de ani. Compararea uiin duzlni de sche-lete din aceeasi "populatie' poate oferi varsta mcdir Mtlnia la moarte, defonnarile oaselor permit identificarea boliloi. lnr examinarea resturilor si gunoaielor menajere sugereaza coht|)(i/.iiih hranei.

Tot ceea ce ne inconjoara a devenit astfel mnrlnr nl trecutului, chiar si noi insine cu mostenirea noastra genpticH l'rin stabilirea unor grupe sanguine specifice, in zilele noastre mip posibila recon-stituirea apartenentei sau a diferentelor rasialc fn'mnificative care isi au obarsia in epocile preistorice (Jean Bcrnnrd, Le sang et l'histoire, 1983). Reflectarea trecutului in prezent nu rste in esenta un fenomen nou; in zilele noastre ea a intrat Inafl tn constiinta oamenilor, iar "actualitatea' cunostintelor despre trpcut a devenit din ce in ce mai mare, acestea fiind percepute ca nn patrimoniu valoros. Stiinta istorica, ca si arheologia, se bazeaza pe o cercetare continua si nu pe un edificiu incremenit. Orizomul de interes al cercetarilor istorice s-a largit, iar in Franta, mai mult decat in alte tari, el corespunde cu ultimele rezultate obtinute astazi in arheo-logie, antropologie si etnografie. Cuprinde viata cotidiana, credin-tele si obiceiurile, obiectele si procedeele ("tehnicile'), iar atunci cand este posibil chiar si date statistice, incomplete, este drept, dar atat de semnificarive.

Prapastia dintre istoria originilor omului si cea a oamenilor din Galia si din vechea Franta nu mai este atat de mare. Diferentele de principiu se micsoreaza, iar diferentele dintre detalii se precizeaza:

omul de astazi priveste mult mai departe in spariu, dar si mult mai departe in trecutul sau.

Hexagonul si istoria pamantului

Cand si in ce context geologic s-a nascut Hexagonul? Care sunt caracteristicile principale ale structurii sale geologice? Pentru a avea o idee asupra imensitatii geologice luate in consideratie atunci cand ne gandim la istoria globului nostru, trebuie sa ne amintim ca varsta materiei este estimata la aproximativ 20 de miliarde de ani. Pentru a face inteligibila aceasta infinitate a timpului o vom compara cu un an. in "anul universului', pamantul apare in luna octombrie, viata in jur de 20 decembrie, iar omul pe 31 decembrie in jurul orei 23. Era crestina reprezinta ceva mai mult de trei secunde ale acestei varste de referinta

Pentru fonnarea geologica a scoartei terestre care a urmat racirii globului, este suficient sa retinem ultimii 1,5 miliarde de ani sau practic ulcimele luni ale anului de referinta. Erele datate cu ajutorul fosilelor de fiinte vii sunt: primara (intre 570 si 225 milioane de ani), secundara (intre 225 si 65 milioane de ani), ter-tiara (intre 65 si 1,5 milioane de ani) si cuatemara. Prima perioa-da a erei primare este denumita "cambriana', iar toata imensitatea de rimp ce precede aceasta epoca este numita "precambriana'.

Imensul trunchi al peninsulei occidentale a continentului eura-sian, Europa, apartine geologic erei celei mai indepartate. Acest trunchi se intinde de la Ural la Vistula, si este delinutat la nord de scutul baltic - Finlanda, Suedia, Norvegia meridionala - iar la sud de scutul ucrainean. Alaturi de "Europa precambriana' exista Europa caledoniana, nascuta in timpul erei primare - cand de-a lungul Norvegiei s-a creat un lant de munti, care se continua la nord si in vest cu Insulele Britanice - Europa hercinica si Europa alpina. Ulrimele doua privesc in mod direct Hexagonul.

Ciclul Hercinic se numeste asa dupa Siiva Hercynia (Padurea Neagra), muntii de inaltime medie ai Gennaniei meridionale si ai Boemiei. Orogeneza lor (oro.s-munte si genesis-formare) a consti-tuit evenimentul principal pentru cea mai mare parte a Hexago-nului. Atunci, in urma cu 350-250 milioane de ani, s-au nascut:

meseta iberica, Masivul Central, masivul Armorican, masivul Arde-nilor, masivul Vosgilor si cel central european din jurul Boemiei. Kegiunile interioare ale Hexagonului, adica Bazinul parizian, apar-tin de asemenea Europei hercinice. Ulterior lor nu li s-au mai ndaugat decat straturi formate prin eroziunea masivilor- si ca urmare nu mai exista decat munti de inaltime medie- si prin depunerea de sedimente in timpul lungilor perioade de inundatii marine. La fel s-a format si fainioasa dispunere circulara a Bazi-nului parizian: ea comporta straturi succesive datand din triasic (prima faza a erei secundare), jurasic (a doua faza a erei secun-dare), cretacic (faza finala a erei secundare), eocen (prima faza a erei tertiare), oligocen (a doua faza a erei secundare) si din cuater-nar. Aceste straturi marginesc si malurile raurilor Moselle, Meuse si Bars, imprejmuiesc provinciile Champaigne si Ile-de-France.

Lumea hercinica a fost putemic zguduita, o singura data in sud, in era terriara, cand orogeneza ciclului alpin a ridicat lantul mun-tos ce traverseaza Europa meridionala: de la Cordilierii Baetici din Spania meridionala si Pirinei (37 milioane de ani) la Alpi (12 mili-oane de ani), Apeninii din Italia, Muntii Dinarici din Dalmatia si Helenizii din Grecia, incretirea scoartei se prelungeste pana in Carpati si in Asia Mica. Deriva continentelor - explicata din ce in ce mai fundamentat ca o miscare a placilor tectonice - a jucat cu siguranta un rol, iar enorma incretire a scoartei s-a datorat presi-unii exercitate de continentul african asupra subcontinentuhri eu-ropean. Solul hercinic al Africii de nord si cel al Europei de sud s-au pliat, fapt ce a dus la nasterea unei noi serii de munti "tineri', in Africa si in Europa. in zona de ruptura, tulburarile au avut ca rezultat o activitate vulcanica imensa a carei consecinta este for-marea Mediteranei.

Ceea ce se va numi Hexagon este de acum incolo separat prin munti inalti de peninsula Iberica (Pirineu), si de peninsula Ape-nina (Alpii), dar- fapt capital - atinge si litoralul mediteranean. Muntii Jura fac si ei parte din aceasta orogeneza; ei formeaza o incretire a scoartei mai veche decat a Alpilor, incretire ce se continua in Germania de sud, la nord de Dunare, limitand cu precizie gheturile nordice ale Alpilor. De o mare importanta, se formeaza cai de legatura intre nord si sud, pe de o parte de-a lungul depresiunii rhodaniene (valea Ron-Saane), invecinata spre vest cu muntii Jura si cu Alpii si, pe de alta parte, de-a lungul Rinului ce aduna o parte din raurile alpine si jurasiene si strapunge sisturile Ardenilor inainte de a-si uni apele cu cele ale Tamisei. 0 navalire foarte recenta (in jurul anului 8000 i.Hr.) - omul era deja acolo - a apelor Marii Nordului a separat Insulele Britanice de continent si a rupt in doua sistemul fluvial al Rinului si Tamisei. Forma extremitatii nordice a Hexagonului a fost detinita abia atunci; de altfel, de-a lungul perioadelor istorice malurile Cana-lului Manecii au suferit si alte modificari importante.

Cu exceptia partii sale celei mai sudice, Hexagonul apartine deci Europei hercinice prelungite si dincolo de Canalul Manecii, in partea sudica a Angliei, limitata intr-o parte de Tamisa si intr-alta de larura sudica a Tarii Galilor si de Irlanda. Anglia centrala si de est, impreuna cu Tarile de Jos, Danemarca si toata campia din nordul Germaniei si din Polonia actuala apartin "depresiunii germano-poloneze', zona in care ghetarii ultimei perioade glaciare si-au exercitat influenta asupra marii platforme precambriene a Europei occidentale. Imensele campii din est se prelungesc astfel prin nordul Europei centrale pana la marginea Hexagonului, un alt factor capital pentni istoria tarii.

De altfel, este curios faptul ca prima expansiune a popoarelor de limba gennanica corespunde acestei depresiuni gennano-polo-neze, iar regiunile locuite de celti, din Boemia pana in Hexagon si in sud-vestul Insulelor Britanice, peste muntii nu prea inalti din sudul marii campii, apartin Europei hercinice. Se stie ca asa numitele oppida reprezentau centrele in jurul carora se organizau celtii. Ei profitau de colinele si promontoriile care erau usor de uparat si care se intind aproape peste tot in aceste vechi forma-tiuni, taiate de eroziuni si supuse la o faramitare foarte accentuata in mici "tarisoare'. Faptul ca ii intalnim in zone cu un astfel de profil ar putea sa nu fie doar o simpla intamplare. Ilustrativa este Bituatia din Insulele Britanice, unde celtii au locuit de-a lungul iiccolelor in regiuni de acest tip, in timp ce anglo-saxonii au ocupat, tlin secolul al V-lea d.Hr., campiile de la nord de Tamisa si numai piirtea cea mai de est si cea mai purin muntoasa de la sud de fluviu.

Dintre rezultatele evolutiei geologice, alaturi de relief, cel mai Important pentru viata omului este calitatea solului, conditionata in mare masura de tipul rocilor ce predomina intr-o anumita regiune. Neglijand variatiile locale datorate unei istorii tectonice complexe - calcarele din bazinul Rennes, intr-o regiune dominata de sisturi si granit - ni se pare util sa enumeram aici, citandu-1 pe Jean Boulaine, cele mai caracteristice tipuri de roca existente in Hexagon. Cuarturi nisipoase (Landes, Sologne), roci din cuarturi dure (Bretania, Masivul Central, Pirinei), sisturi (Bretania, Masivul Central, Alpi), calcaruri dure (depresiunea pariziana, partea su-dica a Hexagonului), mame (panea de rasarit a Hexagonului, Limagne), creta (Champagne), bazalturi (Masivul Central), argile eoliene (depresiunea aquitana, depresiunea pariziana, Alsacia), aluviunile fluviatile si fluvio-marine (Camargue, mlastinile din vest, vaile fluviilor si raurilor).

Geografia si istoria

Situatia geografica de ansamblu, dar si cea particulara a fiecarei regiuni in parte a fost determinata de bazele geomorfologice ale conturului si ale structurii Hexagonului, cu consecinte importante si asupra reliefului si a climatului, cel din unna reprezentand dupa Pierre George: "ansamblul fenomenelor ce caracterizeaza interac-tiunea dintre atmosfera si relief'. Marturie a permanentei acestor factori si a perceptiei lor de catre om, observatiile facute de autorii antichitatii pot fi aici bine venite.

Prima impresie, desprinsa din istoria geologica si efectul sau asupra reliefului, este cea a unui teritoriu unitar si usor de stra-batut in orice directie, fapt observat si de autorii antici. Flavius losephus (37-100 d.Hr.), autorul lucrarii Rozboiui iudaic, vorbeste despre fortificatiile naturale ale Galiei: Alpii, Pirineii, Rinul si oceanul. Ammianus Marcellinus (I330-395) subliniaza la randul sau unitatea geografica a Galiei pe care o considera protejata de un zid de fortificatii naturale, si o vede ca pe o opera foarte reusita a firii. Geograful Strabon (63 i.Hr.-23 d.Hr.) admira "corespon-denta' sau "annonia' raportului dintre fluvii, marea interioara (Mediterana) si ocean, fapt ce il duce cu gandul la o "prorocire de bun augur': un cadou al lui Dumnezeu. El subliniaza existenta unor fluvii mari, bine repartizate, cu izvoare foarte apropiate unele de altele si cu posibilitatea unei treceri facile de la un bazin hidro-grafic la altul. Autorul vorbeste si despre "istmul' de aproximativ 400 km dintre Golful Lion si Gironde, cale care putea fi strabatuta cu usurinta prin valea raului Aude, trecatoarea Lauragais si valea Garonne.

Spre deosebire de inconjurarea peninsulei Iberice- trecerea prin Golful Gascogne era periculoasa - ruta prin Gironde, pe lito-ralul oceanului, Mare Gallicum, si apoi in Insulele Britanice, unde se gasea mult cautatul cositor de Comwall, era mai sigura, iar anticii au inteles acest avantaj cu mult inainte de venirea roma-nilor. Descoperirea craterului de la Vix a demonstrat ca pentru comertul dintre Italia si Insulele Britanice au fost folosite si alte cai de traversare a Galiei. Vasul a fost datat cu aproximatie in jur de 500 i.Hr. si a fost descoperit in apropiere de muntele Lassois (in apropiere de Chatillon-sur-Seine, in Bourgogne). 0 seama de "praguri' de mica inakime permit trecerea din campia Ronului in Bazinul parizian cu evitarea Masivului Central, singurul obstacol serios din centrul Galiei (platourile Charolais, Auxois, Langres, Lorenei). Posibilitatea de a strabate Galia, plecand din Mediterana ipre nord fara a fi obligat sa traversezi Alpii, i-a fascinat atat de tare pe romani incat, dupa cum mentioneaza Tacit, doreau sa sta-bileasca o legatura directa intre Saone si Moselle - proiect care nu a fost insa niciodata realizat.

in concluzie, Hexagonul a profitat de deschiderea dintre Pirinei si Alpi, fiind singura parte a continentului care nu era despartita de coasta sudica prin giganticele lanturi muntoase ale erei tertiare. Pirineii si Alpii il inconjura, dar nu-1 divizeaza. Pe intinsul Hexa-gonului nu exista nici bariere climatice, trecerea dinspre nordul rece spre sudul mai cald facandu-se treptat, fara diferente accentuate. Daca se tine cont si de amplasamentul central al Hexa-gonului, inconjurat de Italia si Peninsula Iberica la sud, Germania si Insulele Britanice la nord, se poate trage concluzia ca pozitia Galiei este mai mult decat favorabila comertului, aceasta repre-zentand in tiinp si o "placa tumanta', "puntea' pe care civilizatia greco-romana si crestinismul au ajuns in nordul si centrul con-tinentului.

Situatia excentrica, in partea occidentala a continentului, nu a daunat cu nimic Hexagonului. Fara discutie, aici suntem "la ca-patul lumii', in fata unui ocean nesfarsit considerat mult timp limi-ta discului terestru ("FinistAre' in Bretania, "Land's End' in Marea Britanie). Totusi, nu suntem singuri, Peninsula Iberica si Insulele Britanice avanseaza si mai mult in mare. in plus, din cauza pozitiei tor intennediare tarmurile occidentale sunt animate din cele mai vechi timpuri de navigatia de coasta. in timpul descoperirilor geo-grafice apropierea de ocean a oferit noi avantaje, a permis Frantei sa participe acriv la nasterea comertului mondial si la miscarea de intemeiere a coloniilor de peste mare.

Alaturi de rutele pe directia nord-vest/sud-est spre Italia, tre-buie sa vorbim si despre cele de pe directia nord-est/sud-vest. Pentru prunele, subliniem inca o data rolul trecatorilor alpine, folosite in special in perioada cand Mediterana era dominata de arabi, drumurile de uscat de-a lungul coastei din regiunea Alpilor maritimi fiind folosite in Evul Mediu Timpuriu, perioada cu un trafic scazut in Marea Mediterana. Traseul principal al Carolin-gienilor intre centrul politic al Galiei - palatele regale din Com-pifegne, Soissons si Laon - si Italia trecea prin Langres, Besanton, Orbe, pasul Marele Saint-Bemard, si prin valea Aosta, folosindu-se de asemenea si o alta cale, trecatoarea Mont-Cenis - in care abatia Nonantola avea o pozitie foarte buna - si apoi drunnil prin Coire catre Milano. Pentru drumurile de legatura dintre nord-est si sud-vest, intre Vosgi, de o parte, Jura si Alpi de cealalta parte, se afla "poarta Burgundiei', marea deschidere dintre Germania si Galia. Valea raului Doubs - cu Besantonul aflat la intersectia celor doua rute principale - nu era insa deloc usor de strabatut si in plus mai exista si defileul Saveme in nordul Vosgilor. Mai spre nord, era utilizat cursul raului Moselle, cu un trafic fluvial deja dezvoltat, fiind folosit de asemenea si un drum roman care venea de la Reims si traversa Eifelul in directia Koln. Masivul Ardenilor -prin colinele din Artois imensa Silva Carbonaria "Padurea Carbo-niera' ajungea pana la Canalul Manecii - consrituia un obstacol, iar pentru primul regat al lui Clovis (inainte de unirea, catre 509, cu regatul franc din Koln) a reprezentat frontiera orientala, in timp ce in sud era delimitat de fluviul Loire. Pentru a se ajunge in Bazinul parizian, masivul era traversat doar prin Vermandois si se ajungea la Soissons, fapt ce explica importanta timpurie a orasului.

Din Bazinul parizian existau mai multe posibilitati de a ajunge in Aquitania. Subliniem aici pozitia privilegiata a Parisului, plasat fiind in centrul sistemului fluvial al Senei, intr-un loc unde iraversarea era usurata de existenta insulelor. Tot aici, axa fluviala care urca spre cursul superior al Senei si al afluentilor sai se inter-secta cu ruta nord-est/sud-vest, drum utilizat secole de-a randul si inai ales incepand din secolul al XI-lea de catre pelerinii Ordinului Sfantului loan. Axa Paris-Orl^ans avea o importanta aparte, ea liind o veritabila cale de legatura intre nord si sud. Plecand de la Orl^ans existau mai multe posibilitati, fie se urca pe Loara si Allier pentru a traversa apoi Masivul Central, fie se pleca spre Bourges, fie se cobora din nou pe Loara la Tours, principalul punct de Irecere al fluviului catre Poitou si Bazinul aquitan.

Toate aceste porti catre exterior, toate aceste drumuri ce braz-deaza tara au reprezentat tot atatea pericole in cazul unor invazii si tot atatea linii defensive. Asa s-a intamplat si in cazul confrun-tarii dintre Carol Martel si arabi, in Poitou. Ultimele secole si inva-./.iile venite din nord-est au dat impresia ca Franta nu ar fi expusa unor pericole venite din alte directii. in realitate, de-a lungul seco-lelor, tara a fost atacata din toate partile. Saxonii din secolul al V-lea si normanzii din secolul al IX-lea au venit din nord. Dupa ce din Vexinul normand aflat atat de aproape de Paris s-a exercitat in inod continuu de-a lungul secolelor XI-XIII o amenintare din par-lea anglo-nonnanzilor, englezii au procedat la fel in timpul Razboiului de 100 de ani. Nonnanzii au venit si din vest, in secolele IX-X atacand pe valea Loarei si pe Gironde. Englezii au ramas cateva secole in Gironde si tot de acolo au plecat si campaniile Printului Negru, care au hartuit Franta in timpul Razboiului de 100 de ani. Intre timp Ludovic cel Sfant obtinuse la Saintes, asupra lui Henric al 111-lea al Angliei, una din cele mai mari victorii ale sale.

Din sud au venit atacurile continue ale bascUor, cele ce au con-dus la campaniile de pedepsire intreprinse de Dagobert I, iar mai tarziu au provocat infrangerea ariergardei lui Carol cel Mare la Roncevaux. Tot de acolo au venit invaziile arabe din secolul al VIII-lea, cele care dupa ce au provocat distrugeri pana la Autun au fost o data respinse la Carcassonne, iar alta data prin batalii teri-bile, cum a fost cea de la Tours-Poitiers, si mai ales prin cele din apropiere de Narbonna, imortalizate in Geste de Guilhem.

inaintea arabilor care in secolul al X-lea controlau Alpii mari-timi si aveau un centru fortificat la La Garde-Freinet, romanii au venit tot din sud si au ocupat mai intai regiunile numite de ei Provence si Septimania, iar apoi intreaga Galie pe care au inzes-trat-o cu o retea corespunzatoare de drumuri, dezvoltate in jurul capitalei Lyon. Din sud-est au atacat longobarzii, infranti in secolul al VI-lea de un general franc, roman prin nastere, Mummolus, iar dupa ei, in secolul al X-lea, prin aceleasi trecatori ale Alpilor, au atacat ungurii.

Pe la nord de Alpi poarta Burgundiei este fortata mai intai de celti, apoi de suevii lui Ariovist si in cele din urma de alamanii ajunsi pana pe platoul Langres. in 1814, inainte de a inainta spre Paris, fortele aliate - austriecii si rusii - s-au reunit pe acelasi platou. Rinul de mijloc a fost traversat de germani si mai ales, in 406, de vandali si suevi. La putin timp el a fost trecut si de hunii lui Attila, iar mai tarziu de ungurii care au devastat in special ace-leasi regiuni jefuite si de Attila inainte de a fi invins langa Troyes, exact aceleasi regiuni unde se stabilisera initial, in numar foarte mare, celtii, viitorii "gali'. in legatura cu nord-estul si cu francii "salieni', vom mai reveni pentru ca evoluria lor este mai complicata si nu se incadreaza in cliseul "invaziilor'.

Din punct de vedere geopolitic, s-a observat ca marile migratii est-vest, dinspre Asia catre Occident, s-au petrecut in special prin zona "potamica' (de la grecescul potamos, fluviu) - bazinul Du-narii - situata intre regiunile baltice si mediteraneene mai putin marcate de aceste miscari. in concluzie, cel mai imponant proces de ocupare a Hexagonului, cel atribuit celtilor, a plecat din regiu-nile dunarene, dintre Boemia si Alpi. Dar inainte de venirea cel-tilor, cate popoare, triburi sau grupuri mai mici de oameni nu au folosit aceeasi cale pentru invazii sau ocupatii?

Daca punem accentul pe usurinta traversarii Hexagonului, pu-tem constata un numar foarte mare si o diversitate deosebita de populatii, fapt ce constituie bogatia istorica a acestor parti ale Occidentului. Daca dimpotriva insistam asupra unitatii geografice, observate foane timpuriu de catre om, de ce n-ar fi existat si o unitate politica? Hexagonului ii era oare predestinata unificarea polidca? Ideea poate fi afinnata a posteriori, sub influenta admi-rabilei continuitati care, de la inceputul perioadei capetiene pana in vremurile noastre, a consolidat unitatea dinjurul centrului parizian. in fata simplificarii detenninismului geografic, istoricii trebuie sa ramana insa in garda. Istoria prezentata in cele sase volume va demonstra cat de numeroase au fost incertitudinile, altemativele si obstacolele traversate pana la confirmarea frontierelor polirice.

Uneori ele au depasit Hexagonul, alteori l-au divizat. Lumea celtica nu era limitata la Galia, inainte ca germanii sa vina pe Rinul superior si sa o "taie' de rasarit, eveniment intamplat cu putin inainte de venirea lui Cezar. in descnerea sa geografica, el prezinta pentru prima oara vecinatatea dintre Galia si Germania, o situatie devenita apoi clasica. Definita geografic, Galia celrica avea un centru cultural in regiunea chartriana, dar nu avea nici un centru sau o unitate politica. Lyonul a fost centrul impus de romani. El era bine situat fata de Roma, dar periferic lunui galice. Tot peri-ferica a fost si organizarea apararii: sustinuta de fimes (linie defortificatie), axata pe Rin si Dunare, ea era dirijata direct de la Roma. Un comandament unificat pentru apararea Galiei se infiin-teaza abia in Imperiul Roman Tarziu. Acesta era condus de un magister midtum per Gaiiios, un generalissim peste toate Galiile, functie oferita in cele din urma regelui burgunzilor. In perioada romana nu a existat niciodata o unitate administrativa.

Instalandu-si capitala la Paris, Clovis are meritul de a fi dat Galiei un centru politic care, in ciuda pozitiei sale nordice, parea predestinat organizarii unei unitati necesare de secole. Tot Clovis a extins frontiera regatului sau pana la Pirinei si si-a exprimat do-rinta de a "curata' Galia de o rusine: erezia vizigota. S-ar zice ca ideea unei Galii exista in plan geografic, cultural si religios, iar Galia franca a fost prima sa realizare intr-o forma politica. Ea nu a durat insa mult. Din cauza partajelor succesorale si a cuceririlor din afara Galiei, nici Merovingienii si nici Carolingienii nu au reve-nit la situatia din timpul lui Clovis si al fiilor sai, moment care a aparut ca un program, un simbol de unitate la inceputul unei lungi istorii. Este semnificativ faptul ca Parisul nu si-a putut pastra pozi-tia de capitala, pierduta in intregime sub Carolingieni. Daca Mero-vingienii au avut meritul de a cuceri sud-esrul (Bourgogne si Pro-vence), ca urmare a impartirii intre Carolingieni, regatul occiden-tal - care va deveni Franta - a pierdut o data cu Lotharingia si ma-joritatea acestor regiuni.

Astfel, frontiera orientala s-a retras pentru mai multe secole. Cea meridionala a trecut in schimb dincolo de Pirinei: pana la tra-tatul de la Corbeil din 1258, Catalonia - teritoriul a fost numit asa incepand din secolele XI-XII - a fost franca. S-a uitat cu prea mutta usurinta ca cei care s-au luptat cu musulmanii alaturi de Cid erau numiti Francos. Pe de alta parte relatiile stranse ale regiunilor iberice cu Languedocul (.Septimania Imperiului Roman Tarziu, Gothia Evului Mediu Timpuriu) - teritorii guvernate de o parte si de alta a Pirineilor occidentali de o aristocratie de origine pe juma-tate vizigota si pe jumatate franca- sunt la originea unui an-samblu cultural si politic care in secolul al XII-lea tindea sa devina un adevarat stat (Ch. Higounet). Acest stat ar fi putut separa marile provincii din sudul Frantei, la fel cum cel al ducilor de Valois din Bourgogne ar fi putut duce la pierderea unei mari parti a regiunii mosane. Bascii, iar mai tarziu contii de Beam au contes-tat mult timp apartenenta lor la regatul Frantei, fapt demonstrat pentru Gasconia de P. Chaplais, iar pentru Beam de P. Tucoo-Chala. Chiar si in secolul al XIlI-lea, orasul Marsilia pretindea sa nu se supuna regelui Frantei decat in masura in care era conte de Provence.

Nu vom mai vorbi si de celelalte principate atat de greu recuperate de regalitate, Bretania fiind ultimul dintre ele. Istoria trasarii granitelor este ca unnare foarte lunga si am invoca in zadar frontierele naturale ale Alpilor daca nu ne amintim ca ele au fost atinse in Savoia, abia foarte tarziu, iar in sud in 1860 prin achizitionarea comitatului Nisei. Parti insemnate ale Frantei- la un moment dat toata jumatatea sa occidentala de la Pirinei pana in Nonnandia - au apartinut regilor Angliei, si aceasta nu pentru ca ar fi fost cucerite, ci pentru ca principii francezi au devenit regi ai Angliei. Una dintre concluzii ar fi ca structurile politice sunt departe de a fi determinate de geografie.

Copacii nu trebuie insa sa ascunda padurea. 0 anumita logica geografica - sau daca vrem geopolitica - reuseste adeseori prin a se impune. in ciuda exceptiilor si a diviziunilor inca existente (Por-tugalia, Catalonia, Irlanda, Tara Galilor, Scotia), Insulele Britanice, ca si marile peninsule ale continentului, au sfarsit prin a atinge o unitate politica completa sau aproape completa: se stie cat de lunga si dificila a fost realizarea acestui deziderat in Italia. Locui-torii unui continent sau ai unei parti bine definite dintr-un conti-nent reusesc de obicei sa se impuna in fata celor veniti din exte-rior. Cand o natiune este suficient de numeroasa si de putemica pentru a "umple' un anumit cadru geografic, in mod inerent "pro-gramul' geopolitic poate fi indeplinit. Unitatea politica a Hexago-nului in cadrul Frantei de astazi nu s-a dezvoltat in mod natural, ca o planta, ci a fost efectul unei vointe polirice indreptate in acelasi sens de-a lungul a mai multe secole si sustinute si de conditii geografice favorabile. in timpul aceleiasi perioade foarte lungi a crescut in popor o vointa nationala de unitate: cele doua evolutii sunt chiar istoria Frantei. Nu putem enum^ra aici toate detaliile transformarii, ca, de exemplu, inlocuirea sistemului rutier roman ordonat in jurul Lyonului cu un sistem rutier - si apoi o retea de cai ferate - ordonat in jurul Parisului. Vointa si succesul politic sunt cele ce pot transforma in realitate posibilitatile virtuale deter-minate de conditii exterioare.

0 atentie aparte trebuie acordata frontierei de nord-est a Hexa-gonului despre care s-a vorbit ca despre o evolutie "netenninata'. Observatia ar putea fi legata de cele facute de istoricii germani si francezi in legatura cu frontierele "artificiale', "contra naturii', ale Lotharingiei, creata in secolul al IX-lea intre regatul occidental si cel oriental ale Carolingienilor. Aceasta inseamna a minimaliza factorii geografici, constituiti evident din sistemele fluviale ale Rinului si ale Meusei; impreuna cu numerosii lor afluenti formeaza o veritabila axa sud-nord, intre Alpi si mare, intre Italia si Anglia.

Istoric vorbind, aceste regiuni sunt extrem de importante, iar faptul ca ele au reprezentat patria Carolingienilor este deosebit de unportant: mai mult decat oricare alta dinastie, aceasta aparrine lumii france in integralitatea sa - vest, est, centru. Fosta Lotha-ringie reprezinta si astazi o axa europeana, iar datorita conditiilor de trafic fluvial populatiile din vecinatatea fluviilor si a afluentilor lor au fost intotdeauna mai atrase una fata de alta decat de regiunile din rasarit si apus. A fi "la mijloc', a apartine Imperiului, dar nu Gennaniei, si nici Frantei, este o realitate istorica si geo-grafica foarte veche, pe care va trebui s-o consideram in ansamblu, impreuna cu dinamica actuala a zonei, dinamica exprimata in special prin porturi, unele dintre cele mai importante din lume, al caror rol istoric trebuie recunoscut. Aceasta este diferenta dintre Galia secolului 1 i.Hr. si Hexagon, o deosebire detenninata atat de cauze istorice cat si geografice.

CIimatul

Cum au influentat conditiile climatice viata oamenilor din He-kagon? Au avut ele vreun efect asupra comportamentului si mo-dului de convietuire al locuitorilor? inainte de a prezenta carac-teristicile principale ale climei actuale din Franta, sa ne arnintim ca metodele de studiu mentionate la inceputul capitolului au perrnis detectarea unor schimbari importante petrecute dupa ultima perioada glaciara, de-a lungul timpului istoric. Variatiile mediei de temperatura au atins 1,5-2°, fenomen ce a influentat in mod sim-titor flora, oamenii si hrana acestora. Astfel, existenta unei pe-rioade calde in jurul anului 1000 explica de ce oamenii care au descoperit Groenlanda au putut sa ii dea un nume ce inseamna "pamant verde'. 0 alta perioada mai calda a existat in timpul Imperiului Roman Timpuriu, iar una mai rece din secolul al V-lea pana in secolul al VIII-lea si de asemenea, incepand cu secolul al XVI-lea. Numit, putin exagerat, "mica perioada glaciara', ultimul interval a avut efectiv urmari nefavorabile asupra recoltelor si a Vietii oamenilor. De-abia in jurul amlor 1850-1860 vremea calda a revenit, situatia conrinuandu-se si in zilele noastre.

Independent de variatiile existente intre o epoca si alta, exista climatele regionale care deosebesc in mod clar un spatiu de altul. Dintre toate regiunile temperate cu un rol decisiv in istoria uma-nitatii, Hexagonul este cea mai echilibrata. Absenta exceselor climatice se datoreaza marilor inconjuratoare - apa este mai calda decat uscatul iama si mai rece vara - partea dinspre Oceanul At-lantic profitand de temperatura mai ridicata a Gulf Streamului si de vanturile din vest, care sufla dinspre mare spre continent. Cli-matul oceanic domina vestul Hexagonului - la nord de linia care tine de la confluenta dintre Loara si Meusa pana aproape de M6zi6res - unde iama este umed, cu temperaturi blande (media lunii ianuarie este mai mare de 6°), iar vara temperaturile nu sunt foarte mari si raman agreabile. Estul Hexagonului are un climat mai continental, iemile sunt sensibil mai reci, dar nu exista exce-sele unui climat continental veritabil.

Din Lorena pana in Alpi precipitatiile sunt frecvente, mult mai importante decat in zona intennediara, dinrre Masivul Central si Bazinul parizian sau Normandia. in partea meridionala, la sud de Orange, climatul este caracterizat de veri foarte calde si de obicei insotite de seceta; iernile sunt in general blande, dar au momente friguroase cand bate un vant violent, mistralul. Regiunile cu climat mediteranean sunt tara smochinului, a stejarului verde si a mas-linului. intre 125 si 118 i.Hr. romanii au fondat aici o "provincie' Gallia Narbonensis, despre care Pliniu cel Batran (27-79 d.Hr.) spunea ca este mai de graba o veritabila Italie decat o provincie. S-a remarcat pe buna dreptate ca Imperiul Roman nu avea nici un interes sa depaseasca zona podgoriilor si a maslinului, si sa para-seasca climatul mediteranean cu hrana si conditiile sale de viata. Cucerirea lui Cezar a depasit aceasta regiune din motive politice foarte bine intemeiate, dar a intalnit un climat bland - si potrivit vitei de vie - ce ajungea pana in zona marginita de linia care uneste Trierul si cursul inferior al Loarei. Mentionam insa si faptul ca in Hexagon exista si zone cu un climat regional mult mai rece:

Pirineii, Masivul Central si Alpii.

Combinarea factorilor geologid - configuratia foarte variata a reliefului si calitatea adesea foane buna a solului - cu cei climatici ofera o multime de posibilitati de exploatare a pamantului. Aceas-ta situatie se intinde din crangurile armoricane - unde padurile sunt "pipemicite' din cauza vantului care inhiba dezvoltarea unor arbori putemici- pana pe pantele nordice si occidentale ale Masivului Central, in campurile deschise din nordul Bazinului parizian si pana in alte regiuni unde omul a putut profita de regiunile cu loes fertil, formate dupa ultima perioada glaciara. Tara poseda totodata si o vasta intindere de paduri, pana in zilele noastre una din cele mai importante din Europa. Zone forestiere importante se gasesc in est, in sud-est, dar si in nord, in Norman-dia, Ile-de-France si bineinteles in Auvergne, in rnunlii Ceveni si Pirinei. Sa amintim ca imensa exploatare forestiera din Landes dateaza doar din timpurile modeme. Unele paduri au jucat un rol important in istoria Frantei: cele care inconjurau palatele regale, padurea Brotonne in apropiere de Rouen, padurea Cuise de-a lun-gul raului Oise, padurile din Vosgi, padurea din jurul Orleans-ului si altele. Vom reveni asupra rolului economic important al padu-rilor in vechea Franta.

Exista insa si regiuni mai putin favorizate, "tinuturi mlasti-noase' si "tinuturi aride': partea nordica din Touraine, apoi So-logne, Dombes, Landes, Camargue, o parte a tinutului Champagne. Toate aceste locuri ii ofereau omului putine resurse.

in ansamblu, Hexagonul poate fi considerat una dintre cele mai fertile regiuni ale lumii. Aici exista regiuni deosebk de favorabile culturii cerealelor si in special a graului: Beauce, Brie, Lieuvin, Caux, Vexin, Picardia, Perthois in Champaigne, anumite regiuni din Alsacia. Cultivarea pamantului a inceput de timpuriu, fapt de-monstrat foarte clar de densitatea viHae-lor si a altor exploatari agricole din perioada galo-romana din Vendee, Anjou, Aquitania -in regiunea Bordeaux, dar si in vecinatatea Pirineilor - si din marile campii din nord. Diviziunea muncii si folosirea lucratorilor sezonieri a facut posibil ca si regiunile mai purin bogate sa profite de belsugul tinuturilor mai favorizate.

Bogatia Hexagonului este in special agricola, el fiind sarac in resurse minerale. Cele mai importante erau in trecut salinele din Tara Bascilor, in Lorena langS Metz si in Jura in apropiere de Salins. Aceasta bogatie pare totusi mai profunda si mai sigura-chiar si mai putin ostentativa - decat cea cu care se mandresc alte parti ale lumii. Comenul cu sare trecea bineinteles prin targurile din regiunea pariziana (Saint-Denis si Lendit) din Champagne, si prin porturile a caror activitate este foarte precoce (Marsilia, Arles, Bordeaux, Nantes, Rouen). in comparatie cu vecinii sai, situati mai la est, tarii ii este specifica abundenta graului si a tru-fandalelor.

Geograful Vidal de la Blache a lansat ipoteza ca atmosfera tarii, climatul agreabil si bogatia sa relativa- chiar si in timpul unor epoci mai dure decat ale noastre - au contribuit la nasterea unui "gen particular de sociabilitate', a carui "fona binefacatoare' ar fi pregatit unitatea locuitorilor ei dincolo de apartenenta lor rasiala. Un rol la fel de important l-a jucat vioiciunea discutiilor din serile racoroase de vara, si, de ce nu, vinul si calitatea hranei. Este incontestabil, fara nici un lirism, ca exista o constiinta a starii de bine care il leaga pe om de tara sa. Cand punem pe seama lui Ludovic al VII-lea, confruntat cu vecinul sau Henric al II-lea, cu-vintele "Noi, noi nu avem decat paine, vin si bucurie' nu are nici o importanta daca anecdota este sau nu adevarata. Important este ca ea drcula si exprima in felul sau simbioza dintre tara, produse si locuitorii mandri de a trai intr-insa.