Istoricul Comisiunii Europene a Dunarii

Pentru intelegerea mai usoara a tratarii problemei Comisiunii Europene a Dunarii si a orasului port Sulina, se face mai intai o scurta trecere in revista a evenimentelor care s-au produs la gurile Dunarii pana la infiitarea Comisiunii, dupa care se vor prezenta detaliile problemei.

Din cele mai vechi timpuri, inca inainte de Hristos, gurile Dunarii au starnit interese economice, comerciale, politice si militare a numeroase popoare. Urmare acestor interese din trecut, gurile Dunarii au fost stapanite rand pe rand de fenicieni, greci, romani si barbari. Grecii antici au organizat colonii si au pus bazele amenajarii porturilor ca zone de adapost si transbord al marfurilor in vestul Marii Negre.

Dupa trecerea invaziilor barbare, gurile Dunarii au intrat in stapanirea genovezilor si romanilor. In secolul XV gurile Dunarii au fost luate din mana romanilor de catre Imperiul otoman care le-au ocupat pana in deceniul al treilea din secolul XIX.

Istoric, existenta asezarii Sulinei la gurile Dunarii este mentionata inca din secolele IX-X sub numele de SELINA. Prima atestare documentara o face imparatul bizantin Constantin Phofirogenetul al VII-lea in lucrarea sa 'De Administrando Imperio' scrisa in anul 905 al erei noastre. In lucrarea sa imparatul bizantin mentioneaza ca pecenegii stapaneau atunci tarmul vestic al Marii Negre pana la Selina si purtau lupte cu slavii pentru aparare. Pana in secolul XVI al erei noastre, Sulina este cunoscuta de navigatori ca port genovez.

Incepand din secolul XIV, odata cu organizarile statale ale romanilor sub forma de voievodate, problema navigatiei maritime prin gurile Dunarii a preocupat si pe romani. Dupa cum se stie, in timpul domniei Voievodului Tarii romanesti Mircea Cel Batran, administratia teritoriala a ramanilor a fost recunoscuta si proclamata pana la Marea Neagra.

Soarta acestui pamant stramosesc romanesc unde se afla acum orasul-port Sulina, a urmat mersul evenimentelor politice, economice si militare din Europa.

Prin invazia turceasca si caderea Constantinopolului din secolul XIV, cade si Imperiul Bizantin. Sultanul Mahomed II ocupa Dobrogea si gurile Dunarii pe care le mentine legate de Imperiul Otoman pana in anul 1829.

Mijloacele rudimentare de executare a amenajarilor hidrotehnice de porturi si navigatie a impiedicat timp de patru secole luarea unor masuri de ameliorare a navigatiei maritime prin gurile Dunarii.

Dezvoltarea societatii face ca incepand din secolul XVIII sa creasca considerabil interesele marilor puteri europene pentru transporturile navale pe Dunare si prin gurile Dunarii. In acest context geo-politic cu prezenta Imperiului otoman la Marea Neagra, in Balcani si pe Dunare, Rusia care inca nu avea iesire la Marea Neagra, adopta o politica expansionista in forta spre Marea Neagra si spre gurile Dunarii la indemnul Imparatului Petru Cel Mare. Sub pretextul salvarii crestinismului popoarelor din Balcani, Rusia poarta numeroase razboaie cu Imperiul otoman pentru a ocupa gurile Dunarii si stramtoarea Bosfor. In urma razboiului ruso-turc din anul 1829 in care Rusia iese invingatoare, prin Pacea incheiata la Adrianopol, aceasta ocupa principatele romane Moldova si Muntenia, inclusiv o parte din teritoriul otoman cuprinzand Delta Dunarii cu cele trei brate si gurile lor. Cu aceasta ocazie, conform obligatiilor stipulate prin Pacea de la Adrianopol, Amiralitatea marinei imperiale ruse intocmeste planurile hidrografice ale gurilor Chilia, Sulina si Sfantu Gheorghe, fara a lua vre-o masura tehnica de ameliorare a navigatiei maritime prin gurile Dunarii.

In ciuda intelegerilor politice intervenite intre marile puteri europene prin Pacea de la Adrianopol din anul 1829 pentru ameliorarea navigatiei maritime prin gurile Dunarii, Rusia uita angajamentele politice asumate si neglijaza executarea lucrarilor respective de amenajare si intretinere a navigatiei maritime prin gurile Dunarii. Se creaza o situatie politica internationala  incordata care da nastere unor conflicte de interese economice, politice si militare intre marile puteri europene si Rusia. In aceste conditii nemultumirea si temerea statelor europene fata de expansiunea teritoriala a Rusiei dincolo de raurile Bug si Nistru, precum si peste Principatele romane si la gurile Dunarii, declansaza razboiul Crimeei intre anii 1853-1856.

Odata cu incheierea victorioasa de catre puterile europene a razboiului Crimeei, se pune capat stapanirii gurilor Dunarii de catre Rusia, evenimentul avand consecinte favorabile imediate in dezvoltarea accelerata a navigatiei maritime prin gurile Dunarii si a constructiei portului si orasului Sulina.

In timpul ostilitatilor din Crimeea armata franceza realizeaza ample lucrari topografice in Dobrogea, iar dupa incetarea ostilitatilor Amiralitatea marinei engleze intocmeste prima harta hidrografica a Deltei Dunarii sub conducerea ofiterului hidrograf capitanul Sprate.

In urma razboiului Crimeei si a Tratatului de pace incheiat la Paris in anul 1856, Principatele romane Moldova si Muntenia sunt scoase de sub protectoratul Rusiei si raman in suzeranitatea Imperiului otoman dar, sub garantia puterilor europene (Franta, Anglia, Prusia, Austria si Turcia). Rusia este indepartata de la gurile Dunarii prin trecerea in stapanirea principatului roman Moldova a judetelor Cahul, Bolgrad si Ismail din sudul Basarabiei.

Pentru ameliorarea tehnica si reglementarea juridica a navigatiei maritime prin gurile Dunarii este infiintata Comisiunea Europeana a Dunarii (CED) cu sediul la Galati, iin structura careia intra Turcia, Anglia, Franta, si Sardinia, precum si Prusia, Austria si Rusia. Sarcinile tehnice ale Comisiunii Europene a Dunarii au fost de a imbunatati conditiile de navigatie maritima prin unul din bratele Deltei Dunarii in vederea iesirii si accesului din Marea Neagra pe Dunare a navelor maritime propulsate cu panze si cu masini cu aburi.

Pentru efectuarea studiilor de fundamentare si concepere a proiectului tehnic de executie a  lucrarilor de amenajare hidrotehnica pentru navigatia maritima a uneia din gurile Dunarii este selectat dintre combatantii Amiralitatii engleze la razboiul Crimeei, tanarul ofiter de marina, inginer civil Charles Hartley. Cercetarea si studiul problemei a durat circa un an si jumatate cu rezultatul alegerii provizorie pentru amenajare a gurii bratului Sulina. Solutia tehnica a amenajarii gurii Sulina dupa conceptia lui Hartley a constat din construirea a doua diguri in forma de palnie, convergente spre mare, care ingustau albia de varsare in vederea concentrarii curentului fluvial pentru spalarea bancului de aluviuni nisipoase din gura bratului Sulina.

Prezentarea detaliata care urmeaza, este motivata de faptul ca o serie de publicatii romanesti din perioada totalitara a anilor 1946-1998, referitoare la gurile Dunarii si Comisiunea Europeana  a Dunarii, contin informatii trunchiate, eronate si tendentios interpretate cu privire la aceasta institutie internationala care a avut un rol determinant in crearea si dezvoltarea ulterioara nu numai a portului si orasului Sulina ci, si a Dunarii maritime cu porturile din lungul ei. Asa cum se va vedea, rezultatele activitatii CED s-au repercutat pe ansamblul Dunarii si bazinului ei hidrografic.

In Romania, Jubiliarul CED se afla in arhiva Administratiei Fluviale a Dunarii de Jos din Galati (AFDJ), continuatoarea actuala a activitatilor fostei CED si in arhivele unor importante institutii nationale. 

Elaboratorii lucrarii au considerat ca este imposibil a scrie istoria Comisiunii Europene a Dunarii fara a prezenta o vedere de ansamblu asupra regulamentului general de navigatie pe fluviu, stiind ca Istoria Comisiunii Europene a Dunarii este strans legata mai ales in primii ani de existenta acestui regulament.

Se poate diviza aceasta istorie in patru perioade :

Perioada anterioara anului 1856, in timpul careia libertatea navigatiei nu exista, navigatia fiind prada arbitrajului riveranilor.

Perioada de la 1856 la 1878. Dupa o incercare de aplicare pe toata Dunarea navigabila a principiilor puse de Congresul de la Viena in problema navigatiei pe fluviile internationale, libertatea navigatiei realmente nu s-a aplicat decat pe Dunarea de jos prin instituirea si functionarea Comisiunii Europene, constituita mai intai pe o durata limitata unei existente mai putin precara incepand din momentul cand Puterile pareau sa renunte la reunirea Comisiunii Riverane. Aceasta perioada se opreste im momentul cand Delta isi schimba suveranitatea.

Perioada de la 1878 la 1919. Romania fiind admisa a face parte din Comisiunea Europeana a determinat o compozitie invariabila pina la razboiul mondial din 1914. Pe de alta parte Comisiunea Europeana a primit prin Tratatul de la Berlin dreptul de a exercita atributiile sale intr-o completa independenta fata de autoritatea teritoriala, de unde  rezultau dificultatile care erau frecvente intre Puterea teritoriala si Comisiunea Europeana in privinta limitelor prerogativelor lor respective.

Perioada posterioara tratatelor de pace din 1919 pana la 31 decembrie 1931. Prin tratatele de pace care au pus capat razboiului, Dunarea s-a internationalizat de la Ulm pana la gura sa si administrarea ei a fost incredintata la doua organe speciale, Comisiunea Europeana si Comisiunea Internationala care aplicau aceleasi principii de libertate si egalitate, la fel ca si pe celelate fluvii internationale.