Marile migratii germanice din secolele IV-V

Marile migratii germanice din secolele IV-V. Crearea regatelor barbare

Factorii care au determinat migrarea germanilor au fost multipli. Amintim aici sporul demografic, organizarea in mari uniuni de triburi cu cete razboinice permanente, lipsa hranei datorita degradarii pasunilor - poate racirea o brusca a climei care ar fi diminuat posibilitatile de hrana.

Unele triburi germane intrasera in serviciul Imperiului Roman ca aliati, altele au primit pamanturi in regiunile de granita pentru apararea imperiului.

Gotii care traiau pe Vistula, pe insula Gotland si sudul Scandinaviei s-au apropiat de granita Imperiului roman si Marea Neagra in a doua jumatate a sec. III.. Au fost opriti de imparatul Cladiu al II-lea la Nis in 269 dar urmasul sau la tron, Aurelian, a fost nevoit sa cedeze Dacia romana unde s-au asezat ca federati cu obligatia de a furniza 40.000 de ostasi. Un cunoscator al crestinismului, Ulfila, - episcop misionar - a raspandit aceasta religie sub forma arianismului printre goti (adeptii acestei forme a crestinismului considerau ca Dumnezeu este numai tatal, negand divinitatea lui Hristos - erezie condamnata de biserica crestina oficiala).

Gotii erau impartiti in doua ramuri : vizigotii - de - apus locuiau intre Vistula si Nistru iar ostrogotii - de rasarit - intre Nistru si Bug.

Un alt popor migrator a pus in miscare pe goti si anume hunii ce veneau din stepele Asiei Centrale. Acestia i-au atacat mai intai pe ostrogoti iar dupa infrangerea lor, vizigotii au incercat sa se opuna insa fara succes in anul 376. Au cerut ingaduinta Imperiului Roman sa se aseze in interior, la adapost, fiind primiti si asezati la sudul Dunarii in calitate de federati. Functionarii romani au incercat sa profite de foametea de care sufereau vizigotii inrobind o parte din ei. O rascoala a vizigotilor izbucnita in 377 avea sa duca la infrangerea armatelor imperiale conduse de imparatul Valens in anul urmator langa Adrianopole; insusi Valens va cadea in lupta. Dupa cativa ani, imparatul Teodosius reuseste sa-i linisteasca respingand peste Dunare o parte a lor iar alta parte sunt asezati ca federati - ostrogotii in Panonia - 380, iar vizigotii in Tracia - 382.

La moartea lui Teodosius in 395 Imperiul Roman se divide. In apus la Ravena imparat era Honorius - 11 ani, iar in rasarit la Constantinopol fratele lui, Arcadius, care avea 19 ani.

In vest, cei care guvernau cu adevarat erau marii generali barbari, Alaric - vizigot, vandalul Stilicon, francul Arbogast, gotul Gainas. Dar cum imperiul nu a putut plati subsidiile banesti, gotii s-au rasculat dupa care au primit Iliria unde se gaseau cetati, depozite de alimente si arsenale militare. De aici se putea ataca foarte usor Italia. O noua miscare s-a produs atunci cand suebii, alanii si vandalii au trecut in 406 in Spania. Aristocratia romana l-a acuzat pe Stilicon de tradare si l-a ucis in anul 408.

Din Iliria, vizigotii condusi de Alaric au coborat in Italia iar anul 410 asediau Roma care va fi cucerita la 24 august 410 si jefuita cumplit timp de trei zile. Dar Alaric a murit curand, iar urmasul sau, Ataulf a cucerit Galia de sud. In deceniile urmatoare au pus bazele unui regat foarte puternic ocupand Galia centrala si de sud si Spania.

Conflicte puternice au izbucnit intre vizigotii arieni si galo-romanii catolici favorizand victoria francilor la inceputul secolului al VI-lea in Galia; vizigotii trecand in Spania au adoptat catolicismul. Au creat un regat puternic ce va fi ocupat insa de catre arabi in anul 711.

Vandalii, condusi de Genseric (428-477) sub presiunea vizigotilor au trecut Gibraltarul in nordul Africii in 429 cucerind pana catre mijlocul secolului posesiunile romane de aici : Sardinia si Corsica. In 455 au atacat si jefuit Roma - de aici denumirea de vandalism. Statul vandal din Nordul Africii va fi desfiintat in 534 de catre bizantini.

Hunii

Dupa atacul asupra gotilor, au inaintat pana in Panonia punand bazele unui stat foarte puternic in prima jumatate a secolului al V-lea sub conducerea lui Attila amenintand Imperiul Roman de Apus si cel de Rasarit. Attila facuse putine studii militare in Bizant unde fusese ostatic.

Primea ambasade, iar printre membrii unei ambasade s-a aflat si Priscus care-l descrie pe Attila si orasul sau. Avea o suita care cuprindea pe conducatorii triburilor. Femeile purtau obiecte de lux si podoabe de aur. Era sever, dar drept.

Apare in "Cantecul Nibelungilor" sub numele de Etzel. Amnianus Marcellinus ni-i prezinta, totusi, pe huni ca fiind cruzi, faimosi prin hidosenia lor, erau mai infricosatori prin faptul ca ar fi crestat obrajii copiilor nou-nascuti. Isi petreceau intreaga viata pe cai ocupandu-se cu razboiul. Desigur nu lipsesc exagerarile in descrierea lor.

Attila s-a hotarat in anul 451 sa atace Imperiul Roman de Apus, iar armata formata din huni si alti supusi, a trecut Rinul si s-a napustit asupra Galiei. Generalul roman Aëtius, multumita mai ales trupelor vizigote, il opreste in batalia de la Campiile Catalaunice.

Dupa moartea lui Attila (453) uniunea de triburi a hunilor se destrama, ostrogotii se elibereaza un an mai tarziu cand impreuna cu alte popoare se rascoala si ii infrang pe huni la Nedao.

Regatul burgund

Burgunzii sunt mentionati in zona Marii Baltice, apoi au coborat catre sud iar "Cantecul Nibelungilor" le fixeaza capitala la Wörms fiind federati ai Imperiului Roman de Apus. Au atacat Galia intemeindu-si un regat cu capitala la Lyon, iar in 476 au rupt legatura cu stapanirea romana si s-au proclamat independenti. Statul a fost ocupat de franci in 534.

Regatul ostrogot din Italia

In al III-lea sfert al secolului al V-lea, Imperiul Roman de Apus era redus aproape numai la Italia. Roma era condusa dupa anul 455 de diversi aristocrati iar Italia era pustiita, depopulata, ruinata economic. O rascoala a mercenarilor germani condusi de Odoacru in anul 476 avea sa puna definitiv capat existentei Imperiului Roman de Apus. Acest general l-a depus pe ultimul imparat roman Romulus Augustus, a trimis la Constantinopol insemnele imperiale recunoscand autoritatea Imperiului Roman de Rasarit, considerandu-se reprezentant al sau pentru Italia cu titlul de patriciu, desi rasculatii il proclamesera rege. A nemultumit pe marii proprietari romani carora le-a confiscat averile distribuindu-le ostasilor sai. La chemarea populatiei romane, dar si pentru a-si restabili autoritatea in Italia, imparatul de Constantinopol, Zenon, l-a trimis pe regele ostrogotilor, Teodoric sa-l alunge pe Odoacru. Teodoric urmarea crearea in Italia a unui regat ostrogot; reusind sa-l invinga Odoacru in 489, a asediat Ravena - (490-493) silindu-l pe acesta sa imparta stapanirea Italiei cu el, iar dupa care l-a asasinat ramanand singur stapanitor (493-526). Teodoric si-a asezat oamenii pe pamanturile stapanite de Odoacru. Relatiile gentilice au disparut, si-a apropiat aristocratia romana. Un rol insemnat il jucau oamenii liberi, mici proprietari funciari. Sclavii au inceput sa fie eliberati si inzestrati cu loturi de pamant si inventar agricol, fiind obligati sa dea in schimb o parte din produsele obtinute. Colonii, erau la inceput oameni liberi cu pamant in proprietate, cu timpul au ajuns sa fie legati de pamantul pe care il lucrau, pierzandu-si libertatea, prefigurand pe iobagii feudali.

Imparatul Anastasie l-a recunoscut ca rege pe Teodoric si ca imputernicit al Imperiului Roman de Rasarit pentru Italia cu titlul de patriciu si de comandant suprem, insa in realitate a condus Italia ca un adevarat suveran. S-a folosit in administratie de functionarii romani, desi cele mai importante posturi in stat erau ocupate de aristocratia ostrogota. Teodoric a murit in anul 526 la conducerea statului. Urmasii sai au trebuit sa faca fata problemelor puse de rivalitatea dintre gruparile proromane si cele anti otomane slabind autoritatea regala.

Conflictele cu bizantinii aveau sa se sfarseasca dupa anul 554 odata cu constituirea exarhatului de Ravena.

Francii

Asezati in calitate de federati ai Imperiului Roman la gurile Rinului (358) francii salieni s-au extins treptat spre raul Somme.

In timpul domniei regelui salian Clovis (481-511) din dinastia Merovingienilor (bunicul lui era numit Meroveu) francii au luat in stapanire cea mai mare parte a Galiei. Prabusirea Imperiului Roman de Apus a lasat populatia romana fara aparare, sarccina preluata de autoritatea ecleziastica, functionarii imperiali si disparand. Clovis a reusit sa-l invinga pe Siagrius, un fost guvernator roman, la Soissons, va stapani Galia de nord-vest, iar in 496 pe alamanii din Alsacia. Sfantul Remy (437-533) il convinge sa se crestineze impreuna cu alti 2000 de franci la 25 decembrie 496 la Reims. Localitatea va deveni pentru cateva secole prima din Franta. S-a sprijinit pe puternicul cler catolic din Galia sau mai potrivit numele Francia. A indepartat pericolul vizigot in 507 stapanind cea mai mare parte a Galiei.

Dupa moartea lui, regatul a fost impartit intre urmasi iar unitatea va fi refacuta tarziu - 623.

Urmarile marilor migratii.

In Imperiul Roman de Apus s-au stabilit mase mari de oameni al caror nivel de civilizatie era cu mult inferior celei romane. Societati egalitare, au fost totusi populatii semi-nomade, sau practicau o agricultura semi-nomada, mutand culturi dintr-un loc in altul.

A inceput procesul indelungat de formare a popoarelor din Europa apuseana - italian, francez; saxonii au asimilat sau au impins spre apus populatia celto-romana, o parte a ei pastrandu-se pana astazi in Tara Galilor (Walles).

A fost grabit procesul de formare a economiei naturale destramandu-se sistemul economic roman. Relatiile sclavagiste tipic romane au slabit, a crescut influenta celor gentilice creandu-se premisele trecerii la noi relatii - feudale. S-au produs importante transformari in structura sociala a societatii romane, a sporit rolul obstilor taranesti libere.

Referat: Lucrare scrisa la dendrologie Proiect: Nivelul organizarii teritoriale - teritoriu, teritorialitate si organizare in invelisul geografic

Au luat fiinta numeroase state barbare - vizigot, burgund, franc, ostrogot, vandal. Regalitatea a mostenit si conservat o parte din institutiile statului roman, in special aparatul fiscal si administrativ, in acelati timp statul nu mai este o institutie publica, ci mai ales una privata, la dispozitia regelui, a carui urmasi il imparteau dupa legea nescrisa germana ca orice bun propriu. In regiunile lasate libere dintre Elba si Vistula s-au asezat populatiile slave inca din secolele V-VI.

Statul longobard

Longobarzii de neam germanic, erau asezati la mijlocul sec. VI in Panonia. Datorita presiunilor exercitate de avari, vor parasi sub conducerea regelui Alboin (560-572) regiunea indreptandu-se spre Italia. Dupa mai multe conflicte cu Imperiul Roman de Rasarit se ajunge la inceputul secolului VII la un condominion (condominiu) cei din urma controland exarhatul de la Ravena, Venetia, Genova, Roma si Neapolele, o parte din sudul Italiei, Sardinia, Corsica, Sicilia, iar cei dintai nordul, centrul si o alta parte din sudul Italiei. Datorita atacului si distrugerilor provocate de longobarzi, procesul de formare a economiei naturale s-a accelerat, fata de teritoriile stapanite de bizantini. Proprietatile romane au trecut in general in mana longobarzilor iar relatiile gentilice s-au destramat. Obstile satesti s-au transformat instituindu.se proprietatea comuna asupra padurilor, pasunilor, apelor, pamanturilor nelucrate si proprietatea individuala a pamanturilor cultivate.

Marea proprietate funciara s-a pastrat aparand relatiile feudale prin inzestrarea sclavilor cu loturi de pamant si gospodarie, aservirea obstilor taranesti libere si pastrarea colonilor legati de glie. Biserica Catolica si-a pastrat si chiar intarit pozitiile. Prin desfiintarea, in timp a aparatului de stat roman s-au pus bazele cuceririi statului feudal longobard. Incercarile regilor longobarzi de a anexa intinsele posesiuni ale papei din Italia au determinat pe papa Stefan al II-lea sa-i ceara protectie regelui franc Pepin pe care-l regasim ca rege din 751 din dinastia Merovingiana in octombrie 753. Pepin cel Scund a patruns in Italia de doua ori - 754-756 - redand papei teritoriile cucerite de longobarzi, punandu-se astfel bazele statului papal. Statului longobard ii va pune capat Carol cel Mare dupa ce a cucerit Pavia a anexat o mare parte a teritoriului.

Statul vizigot

Pana la inceputul sec. VI, regatul vizigot cuprindea sudul si centrul Galiei, si cea mai mare parte a Spaniei. Dupa 507 au stapanit numai Spania cu exceptia zonei de nord-vest unde se constituise la inceputul secolului al V-lea un regat suev. Viata oraseneasca, mestesugurile si comertul era inca active.

Stapanirea vizigota a stabilit puterea nobilimii galo-romane si hispano-romane. Persista sclavia datorita importantei navigatiei si exploatarii minelor. Relatiile feudale au aparut in conditiile destramarii comunei primitive, ale scaderii importantei muncii sclavilor, accentuarii economiei naturale si mentinerii marii proprietati funciare.

Dupa infrangerea suferita din partea francilor in 507, statul incepe sa decada iar la inceputul sec. VIII, profitand de luptele interne, maurii din nordul Africii, au patruns in Spania, au infrant pe vizigoti (iunie 711) cucerind in cativa ani intreaga Peninsula Iberica, pe care au stapanit-o mai multe secole.

Statul franc carolingian

Venirea francilor in Galia a avut ca urmare o puternica transformare in cadrul societatii galo-romane prin accelerarea procesului de destramare a sclavagismului. In acelasi timp relatiile gentilice ale francilor se destrama mai ales dupa sedentarizarea lor. Aceste transformari se oglindesc mai ales in cele doua legiuiri cutumiare : "legea salica" datand din primii ani ai secolului al VI-lea si "legea ripuarica" datand din secolele VI-VII. Caracteristic societatii rurale este faptul ca incepe constituirea obstii satesti sau marca franca ale carei trasaturi se vor preciza mai ales in secolele urmatoare. Pamantul nearabil, pasunile, padurile, apele vor fi in proprietate comuna, in timp ce ogoarele vor fi in proprietate particulara.

In plan politic, doua au fost consecintele mai importante ale domniei lui Clovis, inlaturarea arianismului si unitatea poporului franc sub aceeasi dinastie, indiferent de rivalitatile dintre frati, urmasii lui. Unitatea regatului este restabilita in 613 de catre Clotar al II-lea caruia i-a urmat cel mai valoros rege din dinastia Merovingiana, Dagobert (629-639) dupa care regii care au condus statul si-au pierdut aproape cu totul autoritatea - unii numindu-i "regi trandavi". Veniturile regale s-au diminuat ca urmare a micsorarii domeniului statului in favoarea marilor proprietari funciari.

Refacerea si afirmarea statului franc a avut loc la jumatatea secolului al VIII-lea cand conducerea a fost preluata de dinastia de origine majordomala a carolingienilor. Intemeietorul este considerat Carol Martel (715-741), care a renuntat la sprijinul bisericii, bazandu-se pe fortele aristocratiei si pe cele ale micilor proprietari din Austrasia. Un mare pericol a venit dinspre vest, din Spania unde arabii in 711, au desfiintat dupa o singura batalie statul vizigot. Era necesar un efort considerabil pentru a indeparta amenintarea araba. Cucerirea musulmana blocase, pentru secole intregi, comertul in Mediterana. Prin abile manevre politice pentru a atrage fortele existente in vederea opririi arabilor, regele franc reuseste o victorie stralucita la Poitiers (732) asupra cavalerilor lui Abdel Rahman. Fiul sau, Pepin cel Scurt, a inlocuit dinastia merovingiana cu sprijinul papalitatii in anul 751, cand la o adunare a aristocratiei ce a avut loc la Soissons l-a depus pe ultimul rege Childeric al III-lea, devenind el rege (751-768).

Statul franc in timpul lui Carol cel Mare (768-814)

A continuat politica interna a tatalui sau. In politica externa, a avut numeroase succese. In 774 si-a luat titlul de rege al longobarzilor, alipindu-le statul acestora din Italia la regatul franc. A urmarit unitatea lumii germane si impreuna cu Sfantul Bonifaciu a contribuit la intemeierea Germaniei crestine. In partea de nord-vest a intampinat rezistenta indarjita a saxonilor organizati la acea vreme (772-804). Razboiul a durat mult dar s-a incheiat cu victoria regelui franc, anexandu-se Saxonia.

Razboiul cu arabii a fost de asemenea indelungat si cu rezultate schimbatoare. A incercat sa-i alunge pe arabi din Spania, dar a suferit o infrangere grea in 778 in fata Zaragozei fiind silit sa dea inapoi. Cu acest prilej, ariergarda franca a fost surprinsa si macelarita de muntenii basci in trecatoarea Ronceveaux (778). Legenda care s-a plasmuit a constituit subiectul poemului epic "Cantecul lui Roland", parca mai important decat evenimentul istoric in sine.

Impotriva avarilor avea sa organizeze o expeditie intre 791-797; o parte din zona unde erau acestia avea sa fie transformata in nucleul "marcii de rasarit" (viitoarea Austrie), principalul sef avar Tudun, crestinandu-se, a fost iertat (nas a fost Carol).

La sfarsitul secolului al VIII-lea, statul franc ajunsese la o mare inflorire si prestigiu international. Cuprindea cea mai mare parte a fostului Imperiu Roman de Apus. Carol cel Mare va fi incoronat la Roma la 25 decembrie 800 ca imparat roman de catre papa. Semnificatia acestui act va fi deosebita si se pare ca ideea a fost a suveranului pontif. Carol intra in conflict cu imparatul de la Constantinopol, considerandu-se egalul acestuia. Pentru aceasta va solicita mana imparatesei Irina dar a fost refuzat. A intreprins mai multe expeditii in nordul Adriaticii, a ocupat mai multe provincii printre care Venetia. Cu cateva luni inainte de moartea sa i-a fost recunoscut titlul imperial de catre basileul de la Constantinopol. A continuat sa poarte, pana la capat, vechile titluri regale, alaturi de cel de imparat.

Viata economica si sociala in statul carolingian

Economia naturala era predominanta. In centrul activitatii se afla domeniul feudal, ca o unitate economica aproape autarhica, satisfacandu-si necesitatile prin productie proprie si mai putin prin schimb. Caracteristic pentru epoca feudala, acest tip de productie avea sa se impuna. Ordonantele regale numite Capitularii prevedea ca omul "trebuia sa le aiba pe toate in casa si pe domeniile sale". In tehnica agricola, unele practici noi precum practicarea asolamentului trienal, si introducerea plugului greu si cu brazdar de fier avea sa aduca o imbunatatire a cantitatii de cereale. Dar recolta ramanea in general mica - de trei ori cat fusese insamantat.

Orasele erau in declin, functionand de cele mai multe ori ca centre administrative si bisericesti decat cu sarcini comerciale. Schimbul a scazut considerabil. Negotul intern era limitat la produsele de stricta necesitate, redus ca valoare si ca efect local. Aceasta stare a determinat si dinamica comertului extern.

Relatiile feudale aveau la baza proprietatea asupra pamantului la care se adauga relatia de vasalitate dintre membrii nobilimii. Taranimea aservita ca numar era in continua crestere datorita saraciei, nesigurantei, abuzurilor de tot felul din partea slujbasilor regali si ai marilor proprietari, ai bisericii. Erau nevoiti sa-si vanda pamantul si libertatea pentru a rezista.

Taranimea libera cunoaste un proces de diminuare a capitalurilor economice si isi pierde proprietatile datorita acelorasi abuzuri, apoi libertatea. Marii proprietari funciari erau stapanii pamantului in timp ce taranimea avea doar drept de folosinta asupra lotului primit.

Domeniul feudal in epoca carolingiana era compus din doua parti - rezerva senioriala ca parte exploatata direct de stapanul feudal si loturile taranilor aserviti.

Procesul de stratificare sociala a cuprins cea mai mare parte a imperiului. Renta feudala cuprindea dari in bani, produse, munca. Cea din urma predomina ca urmare a lipsei posibilitatilor de schimb.

Acum este perioada in care se formeaza relatiile vasalice prin acordarea beneficiului.

Pentru a purta atate razboaie era nevoie de o armata bine echipata si gata oricand de lupte. Dupa unii autori (J. Madaule - Istoria Frantei ; vol. I, Ed pol., Buc., 1973, p. 98) feudalitatea avea sa se nasca datorita urmatorilor factori : cucerirea romana, invaziile barbare si venirea la domnie a carolingienilor.

In secolul al VIII-lea, marele proprietar se bucura de imunitate feudala si devenise senior, adica un om care are credinciosii sai numiti vasali. Carolingienii au incurajat acest fenomen deoarece mai usor puteau stapani asupra unui mic grup de oameni, care sa raspunda pentru multimea supusilor lor. Seniorii erau oamenii regelui, adica vasalii lui personali. Legatura de vasalitate, de fidelitate, adica de la om la om pare mai temenica si mai sigura decat cea de supunere. Din secolul al VIII-lea cel care lua sub ocrotire pe un om liber in schimbul prestarii slujbei era numit dominus, iar apoi senior. Ceremonia de inchinare, de intrare in vasalitate se numea omagiu, iar la inceput vasalii traiau la curtea seniorului, apoi pe masura ce seniorul are posibilitati mai mari isi inzestreaza vasalii cu pamant. Dania funciara conditionata de slujbe a devenit forma clasica - sub forma beneficiului in statul franc. Slujba era cu precadere militara, dar mai era dator si cu credinta. Contractul vasalic era intarit de juramantul de credinta cu aportul important al bisericii. Se jura pe moaste sfinte. Reprezenta o legatura stransa intre cei doi feudali - seniorul si vasalul - ce nu putea fi rupta decat in caz de moarte sau in anumite conditii :Un capitular al lui Carol cel Mare stabilea ca vasalul isi putea parasi seniorul numai daca acesta ar fi incercat sa-l aserveasca, sa atenteze la viata lui sau la onoarea sotiei sale sau daca nu l-a aparat desi a avut posibilitatea s-o faca. In acest caz beneficiul trecea in proprietatea deplina a vasalului.

Organizarea statului carolingian

S-a intarit puterea centrala, statul si-a marit teritoriile prin cuceriri ce intrau in fondul regal fiind apoi impartite feudalilor laici, dar si bisericilor. Statul era condus direct si prin mijlocirea palatului si ale organelor locale ale statului.

Centrul politic era palatul sau curtea regala. Reprezentantul central al autoritatii centrale era contele avand functii administrative, fiscale si militare. Conducatorii unor provincii mai mari ca Bretania si Bavaria se bucurau de o anumita autonomie si purtau titlul de duci. La granite, armata era mai numeroasa si provinciile acestea erau numite marci conduse de marcgrafi ca "marca Spaniei" sau marca de rasarit. Trimisi ai regelui cu largi atributii, controlau puterea locala. Anual se convoca "adunarea obsteasca" (practica veche germanica) alcatuita mai ales din reprezentanti ai nobilimii.

Fiul lui Carol cel Mare, Ludovic cel Pios (814-840) a avut de infruntat concurenta fiilor sai Lothar, Ludovic Germanicul si Pepin. Prin tratatul de la Verdun - 843 - statul franc carolingian, sau Francia, a fost impartit in trei state separate : Lothar a luat in stapanire Italia si Lorena ; Ludovic Germanicul - Germania si Carol cel Plesuv - Franta. Lothar mai detinea titlul de imparat dar de fapt acum sunt trei state distincte. Impartirea a stat la baza formarii actualelor state.

Unitatea imperiului va fi refacuta de Carol cel Gros (876-888), dar normanzii si marea nobilime il vor sili sa abdice.

Din a doua jumatate a secolului al IX-lea, datorita cresterii autoritatii locale, a luptelor interne s-au destramat statele carolingiene, dinastia stingandu-se treptat pana la sfarsitul sec. X (987) in Franta. Timp de un secol - 888-987 se va da o lupta inversunata intre partizanii carolingieni si cei care se pronuntau pentru aducerea unei noi case regale in Franta.

Printre realizarile cele mai importante infaptuite de dinastia carolingiana se numara cele din cultura, mai ales in vremea lui Carol cel Mare.

Franta sec. IX - XI

A doua jumatate a secolului al IX-lea gaseste Franta in plina anarhie si a unei amenintari continuu din exterior. Piratii sarazini stapanesc Marea Mediterana si urca, nu de putine ori, fluviile atacand prin surprindere. Adevaratii maestri in arta pirateriei s-au dovedit, insa, a fi normanzii. Originea lor este aceeasi cu a germanilor, dar cu un grad de cultura mult redus. Cateva secole dupa prima mare migratie germana, se pare ca Scandinavia a fost depopulata dar apoi sporul demografic a facut ca o parte a populatiei sa-si caute alte locuri unde sa vietuiasca.

Problema care s-a pus si careia nu i s-a gasit o explicatie plauzibila este cea a cauzelor care au determinat migrarea lor. Raspandirea lor s-a facut in mai toate punctele cardinale, si desigur si spre Franta. Faptul ca fortele acestora erau in general scazute si totusi au putut inspaimanta intinse regiuni de coasta, arata de fapt slabiciunea la care ajunsese imperiul si apoi regatul franc. Puterea acestuia fusese subminata de luptele dintre sustinatorii carolingieni si robertini pentru tronul regal. Profitand de aceasta normanzii s-au asezat in 911 pe Sena inferioara, organizandu-se intr-un stat feudal. Conducatorul lor, Rollon devenise vasal al regelui Frantei si acceptase sa se crestineze odata cu poporul sau. Acest fapt n-a pus capat cu totul incursiunilor normande in teritoriile vecine in anii urmatori.

Batalia decisiva dintre carolingieni si robertini s-a dat la Soissons in 923, victoria apartinand ultimilor. Se vor impune din ce in ce mai mult astfel incat in anul 987 rege va fi fiales un membru al acestei case, Hugo Capet. Statul era impartit in comitate precum Flandra, Maine, Anjou, Champagne si ducate Normandia, Bretagne, Acvitania.

Nu exista o granita fixa, unele teritorii aveau stapaniri duble franco-germana sau franco-spaniola.

Domeniile lui Hugo Capet erau mici cu doua orase mai importante Paris si Orleans. Veniturile erau reduse, nu avea o resedinta permanenta, umbland de pe o mosie pe alta secatuind resursele.

Secolul al X-lea d.H. a fost numit veacul intunecat sau "saeculum obscurum" parere ce se incearca a fi combatuta in ultima vreme de unii istorici. Pare sa fie epoca mare pentru ca acum invaziile din afara au incetat definitiv in Europa occidentala si centrala ; musulmanii, desi se mentin in Spania in Italia de sud si in insule sunt staviliti si fapt notoriu, saxonul Otto cel Mare, se incoroneaza imparat la Roma in 2 februarie 962, restaurand vechiul imperiu. Germania si-a regasit echilibrul si puterea. Pentru Franta, insa, pare sa fi fost un veac intunecat.

La urcarea pe tron, Hugo Capet (987-996) nu parea sa fie predestinat sa fie primul din lungul sir de regi ai Frantei ce vor domni fara intrerupere peste 9 veacuri. In secolul al XI-lea urmasii sai, desi se incoronau la Reims, asa cum se instituise intre marii feudali, care-i erau vasali; Biserica, a carui putere si influenta in stat continua sa creasca. Imaginea este dubla : pe de-o parte feudalitatea ce insemna autonomie locala, tendinte centrifugale, faramitare regionala si biserica ce este impotriva unei divizari excesive, reprezentand ideea de unitate, macar religioasa. Din conflictul dintre cele doua puteri, monarhia va iesi in castig de cauza.

Se pare insa ca realizarile cele mai insemnate, care constituie mandria francezilor nu sunt obscurele incidente dintre primii capetieni, ci revigorarea miscarii monahale sub conducerea abatilor de Cluny si nasterea artei romanice tot sub aceasta influenta (Jaques Madaule, Istoria Frantei, Ed.., pol., Buc, 1973, p.116).

Statele anglo-saxone

Originari din provinciile Holstein, Schleswig si Iutlanda, in a doua jumatate a secolului al V-lea triburile anglo-saxone au migrat in Britania si dupa doua secole de lupte cu celtii au reusit sa cucereasca insula.

Colonizarea s-a facut in doua etape : 449-519 prin sosirea unor valuri succesive de migratori s-au format mai multe regate precum Kent, Sussex (saxonii din sud), Wessex (saxonii din vest) si East-Anglie. O parte a britanicilor invinsi trec Canalul Manecii si se stabilesc in Armorica, ce se va numi Bretania.

A II-a etapa (552-600) s-a incheiat cu formarea regatelor Mercia, Essex si Northumbria. Celtii au fost impinsi spre Vest si Nord in regiunile Walles, Cornwall, Cumbrie, Devon si Scotia neincetand sa lupte impotriva anglo-saxonilor.

In secolul al VI-lea un rege Arthur, miticul suveran care avea sa inspire pe poeti, a repurtat victorii impotriva navalitorilor. Dar anglii, saxonii si iutii ocupau cea mai bogata parte din insula. Interesant este ca in timp ce in Galia, mai ales in sud, s-au pastrat monumentele romane, in Britania au disparut aproape cu totul. Dar Roma a lasat crestinismul si ideea de stat, desi barbarii au impus paganismul in secolele V-VII.

In Irlanda si Tara Galilor preotii vor pastra cultura romana.

Ca si in alte cazuri, venirea anglo saxonilor s-a soldat cu distrugerea de bunuri materiale. Preluand o informatie mai veche, Beda Venerabilul scria : "Edificiile publice si particulare au fost doborate, preotii ucisi in fata altarelor. Dintre care au putut fugi, unii au fost prinsi in munti si masacrati, altii, infometati s-au predat si, daca nu erau omorati pe loc, deveneau sclavi".

Venirea lor de la relativ mica distanta de continent le-a permis sa-si pastreze ierarhia sociala, limba si obiceiurile ce le-au fost impuse localnicilor. S-a format o societate de agricultori, orasele decazand datorita slabei activitati comerciale si mestesugaresti.

Anglo-saxonii s-au dovedit buni agricultori. Comunitatile satesti erau organizate sub forma obstei in cadrul careia pamantul arabil era impartit anual. Pasunile si padurile vor fi in proprietate colectiva, ca si apele, de altfel. Se mentine adunarea satenilor , moare, ca forma de conducere, ce alege reprezentantul oficial al satului. Mai intotdeauna exista in sat si un nobil care are dreptul de a cere redevente in natura sau munca.

Exista un consiliu regal la care participau alaturi de reprezentanti ai nobilimii si reprezentanti ai bisericii. Unitatea administrativa superioara era comitatul (Shire) condus de sherif, ce era reprezentantul personal al regelui.

In ultimul sfert al secolului al VII-lea, se va impune intre cele 7 regate Wessex-ul. In timpul regelui Egbert (802-839), s-a intitulat rege al anglilor, era atunci in 827, singurul regat in stare sa se opuna danezilor.

Nepotul sau, Alfred cel Mare (871-899), avea sa infranga la Askdown in anul 871 o puternica armata daneza. In urmatorii ani a fost nevoit sa cedeze acestora mai multe teritorii din insula, dar tot din Wessex va porni actiunea eliberatoare.

In 955 unitatea Angliei va fi refacuta. La inceputul secolului al XI-lea pericolul danez avea sa reinvie, Anglia intrand din 1013 in statul lui Cnut cel Mare (1013-1035) pana in 1042. S-a definitivat procesul de feudalizare a societatii engleze, s-a alcatuit o clasa de militari, s-au atenuat rivalitatile din regatele anglo-saxone.

In 1066 Anglia avea sa fie cucerita de catre normanzi, veniti din nordul Frantei.

Tarile scandinave in secolele IX-XI

Normanzii - oamenii nordului - erau de origine germanica asezati in jurul Marii Baltice. Leaganul triburilor a fost Peninsula Scandinava. Intre secolele IX-XI sunt cunoscuti sub numele de vikingi. Suedezii au fost desemnati cu numele de varegi, adica negustori sau luptatori. Mai importante sunt triburile danezilor, suedezilor si norvegienilor. Navigatori iscusiti, au adus importante imbunatatiri in tehnica navigatiei dupa cum o dovedesc descoperirile arheologice de la Nydam, Gokstad si Oseberg. Corabiile lor din lemn fiind usoare, puteau pluti la distante mari atat pe fluvii cat si pe oceane. Limba celor trei comunitati era asemanatoare iar in fruntea unei asemenea comunitati era regele. Prima formatiune statala dateaza la danezi in secolul al VI-lea dar cu o existentae femera. Se va reface in secolul al X-lea sub Harold Dinte Albastru (940-986 aproximativ), care a trecut la crestinism.

In Norvegia primele formatiuni statale au aparut la sfarsitul secolului al VIII-lea in regiunea Oslo. Sub conducerea lui Harold Par Frumos (868-930), diferitele triburi de norvegieni s-au unit intr-un singur stat. Regele Olaf Tryggveson (995-1000) avea sa se crestineze.

In Suedia este cunoscuta dinastia de la Uppsala incepand cu secolul al X-lea. Primul rege atestat a fost Olaf Skőtkonung (965-1022) care a trecut la crestinism.

Destramarea Imperiului carolingian si criza politica din cadrul statelor anglo-saxone au constituit prilejuri pentru organizarea unor expeditii normande.

Trei directii mai importante : danezii spre Britania si Franta, norvegienii spre nord iar suedezii au cautat spre sud-est un nou drum comercial spre Constantinopol.

Danezii au patruns pe gurile fluviilor Sena, Loara si Tamisa. Incepand cu anul 793. Intre 841-872 prada regiunea Kent ocupand teritoriul de la nord de Humber. In Franta prada si devasteaza Nantes, Chartres, Paris, iar in 881 ajung la Aachenunde prada mormantul lui Carol cel Mare. Pentru a pune capat acestor incursiuni regele Carol cel Simplu cedeaza partea de nord-vest a Frantei capeteniei vikinge Rollon, zona numita de atunci Normandia - 911.

Norvegienii au cucerit intre 830 si 839 Irlanda, iar in 870 Islanda intemeiand aici un stat cu capitala Reykiawik. Eric cel Rosu, o capetenie vikinga a descoperit in 981 Groenlanda iar fiul sau Leif a ajuns in jurul anului 1000 pe coastele Labradorului, regiune pe care a numit-o Vinland.

Suedezii, mai pasnici printre slavi, au ajuns la Constantinopol pe fluviile Neva, Nipru, Volga - drumul de la varegi la greci.

Urmari - au intemeiat centre comerciale. S-au format state noi Danemarca, Norvegia, Suedia - buni navigatori si comercianti.