Consideratii asupra intregii perioade 1914-l991: "Razboiul de 77 de ani'

Consideratii asupra intregii perioade 1914-l991: "Razboiul de 77 de ani'

Ajungem Ia marea inclestare mondiala care incepe in 1914. Si aici veti fi iarasi mirati pentru ca voi spune lucruri care nu se gasesc in carti, adica pareri ale mele, persona­le. Vi s-a vorbit despre primul razboi mondial (1914-l918) si despre al doilea razboi mondial (1939-l945), cam cu aceiasi participanti, doar configuratia este alta, ca si cum ai juca sah si ai pune piesele ba intr-o parte, ba in alta. Pe urma vi s-a vorbit despre razboiul rece, de dupa 1945. Ei bine, eu cred ca in veacul viitor istoricii vor numi perioa­da care incepe la 1914 si se termina cu prabusirea im­periului sovietic, in 1991, "razboiul de 77 de ani', asa cum se vorbeste despre razboiul de 100 de ani intre Franta si Anglia, in Evul Mediu, de razboiul de 30 de ani, razboiul religios din Germania, in secolul XVII, sau de razboiul din Peloponez, in antichitatea greaca. Si aici, n-a fost decat un razboi. Ultimul dintr-o lunga serie. Un razboi intre marile puteri europene la origine, pe urma adaugandu-se America si Japonia, dar si ele fac parte de acum din civilizatia occidentala. Vedeti deci, daca priviti istoria in lunga durata, de indata ce a inflorit civilizatia occidentala, prin epoca Renasterii, s-a nascut in acelasi timp, pe rand, ambitia fiecarui mare popor de a fi el acela care domina Europa. A inceput Carol Quintul, care era, ca rege al Spaniei, bogat prin aurul si argintul din America de curand descoperita, si era, in acelasi timp, imparat in Germania; dar s-a izbit de Franta, pe-atunci tara cea mai bogata si cea mai populata din Europa, si n-a putut infap­tui "Europa unita', dupa cum a vrut. Astfel, acest razboi de hegemonie asupra Europei a inceput pe la 1520; Spaniei ii va lua locul Franta, de la Ludovic al XIV-lea pana la Napoleon, care incearca sa faca din Europa o Europa franceza. Din veacul al XIX-lea, germanii incearca, la randul lor - incepand cu Bismarck (victoria impotriva Frantei in 1870) si pana la caderea lui Hitler -, sa obtina hegemonia asupra Europei. Aceasta ultima inclestare a marilor puteri pentru dominatia asupra civilizatiei noas­tre pare sa se termine in 1945, o data cu prabusirea Germaniei, dar suntem doar la jumatatea drumului.

Toate puterile mari din trecut, Spania, Franta, Anglia, Germa­nia, Italia, Austro-Ungaria, sunt la pamant. in picioare au ramas cele doua mari puteri exterioare, cele mai peri­ferice: Rusia pe de o parte, SUA pe de alta. A fost un moment pe care cineva mai varstnic, cum sunt eu, l-a trait cu infrigurare din 1945 pana in 1989: care din acesti doi uriasi va fi invingatorul, cine va domina civilizatia noas­tra? Din fericire, au invins americanii, acea constructie artificiala care era imperiul sovietic prabusindu-se de la sine. Si-avem acum, de la 1991, o singura mare putere mondiala (in orice caz hegemonica asupra civilizatiei occidentale) care sunt SUA. Iata cum vad eu, in perspec­tiva larga, ce s-a petrecut de la 1914 incoace.

Biserica apuseana si-a zis apoi "catholica' - adica, pe greceste: universala, pe cand cea rasariteana si-a zis "orthodoxa', adica cea drept credin­cioasa, cea care interpreteaza corect dogmele. Si ca sa va dati seama de urmarile nesfarsite ale scindarii imparatiei romane in 395, sa stiti ca linia de despartire intre cele doua jumatati ale imperiului coincide aproape perfect, dupa mai bine de un mileniu si jumatate, cu granita actuala intre croatii catolici si sarbii ortodocsi! Acest exem­plu arata cum o hotarare istorica oarecum arbitrara sau intamplatoare, ca fixarea unei granite, poate avea urmari neprevazute, la nesfarsit.

Pentru a reveni la chestiunea crestinismului in Dacia parasita de romani, e totusi de presupus ca, in regiuni mai izolate, crestinismul trebuie sa se fi pastrat in forme destul de putin "ortodoxe', cu preoti invatand gesturile si tainele religiei din generatie in generatie, fara a avea, adesea, hirotonisirea ceruta de canoanele Bisericii pentru a pastra legatura apostolica. De aceea mai toate cuvintele desemnand la noi functiile si ierarhia ecleziastica vor apartine unui al doilea val, adica sunt de origine bulgareasca sau greceasca (dar si in acest din urma caz, d