Conferinta de la Washington

Conferinta de la Washington

La 11 august 1921, presedintele american Harding luase initiativa de a invita la Washington pe reprezentantii Frantei, Marii Britanii, Italiei, Olandei, Belgiei, Portugaliei, Japoniei si Chinei pentru o conferinta cu privire la: dezarmarea, in general, si, in special, dezarmarea navala; solutionarea problemelor Extremului Orient si ale Pacificului. Conferinta a s-a desfasurat intre 12 noiembrie 1921 si 6 februarie 1922. In deschiderea conferintei, Secretarul de Stat Charles Hughes a propus un plan care prevedea stabilirea de cote intre flotele diverselor state. Anglia acceptase deja principiul paritatii navale. Contrar a ceea ce scontase, Franta avea impotriva ei o adevarata coalitie anglo-americana. Statele Unite pledau mai ales pentru oprirea unei curse costisitoare a armamentului naval. Amenintarea japoneza din Pacific era grava daca Japonia executa programul sau naval. Anglia se resemna sa abandoneze regula Two powers standard, pe care si-o impusese pana in 1914 care-i ceruse sa aiba o flota cel putin egala cu suma celorlalte doua cele mai puternice flote din lume. Aceasta insemna ca lasa Statele Unite sa preia controlul naval in anumite zone pe care ea le dominase altadata, cea din Golful Mexic si cea din Marea Caraibelor, de exemplu, - si ca le lasa o parte din responsabilitate pentru apararea Canadei. In ceea ce priveste Japonia, aceasta suporta efectele crizei economice mondiale din 1920-1921; un puternic curent de opinie se manifesta impotriva cheltuielilor militare si navale. Pe de alta parte, Anglia nu ceruse reinnoirea aliantei militare anglo-japoneze din 1902, care tocmai trebuia sa expire in iunie 1921. Britanicii voiau sa dea astfel satisfactie Statelor Unite si Canadei si se preocupau foarte putin sa favorizeze o tara care in Extremul Orient devenea rivala lor.

Tratatul pentru limitarea armamentului naval sau "Tratatul celor cinci puteri" a fost semnat la 6 februarie 1922 de Statele Unite, Marea Britanie, Japonia, Franta si Italia pentru o perioada de 15 ani. Se fixa, astfel, proportia navelor de linie care puteau fi pastrate de cei cinci semnatari: cinci pentru Statele Unite, cinci pentru Anglia, trei pentru Japonia, l,75 pentru Franta si Italia. In plus era decisa oprirea construirii navelor de linie pentru o perioada de zece ani. Negociatorul englez Balfour a obtinut, astfel, un succes real in detrimentul Frantei, redusa la nivelul flotei italiene, chiar daca trebuia sa-si repartizeze navele intre Atlantic si Mediterana si avea un vast imperiu de protejat. In replica, francezii au determinat celelalte state sa nu limiteze constructia submarinelor, in ciuda protestelor lui Balfour, si nici a navelor mici si mijlocii. Pentru a obtine asentimentul Japoniei, care ar fi dorit paritatea cu Anglia si SUA, s-a precizat, de asemenea, mentinerea status quo-ului pentru posesiunilor insulare ale Statelor Unite, Imperiului Britanic si Japoniei in Pacific (cu exceptia arhipelagului japonez propriu-zis si a insulelor ine Noua Zeelanda si insulele Hawaii). Aceasta clauza era favorabila Japoniei, care tocmai terminase fortificarea Insuulelor Bonin, in timp ce Statelor Unite li se interzicea crearea de baze navale in Insula Guam sau in Filipine.

"Acelasi papa, Urban VIII, a refuzat sa creada afirmatiile lui Galileo. Legenda continua sa se imbogateasca: o biografie scrisa de parintele Bonhours, ne povesteste ca sfantul inviase 14 persoane in timpul vietii lui. Autorii catolici inca ii mai atribuie darul miracolelor; intr-o biografie publicata in 1872, parintele Coleridge, membru al Societatii lui Isus, a reafirmat ca sfantul avea darul limbilor".

Judecand dupa ispravile tocmai mentionate, sfantul Francis Xavier si-a meritat aureola.

In China, fiii lui Loyola au petrecut un timp indelungat si favorabil, cu doar cateva izgoniri; ei au obtinut acest lucru cu conditia ca vor lucra acolo in principal cu oamenii de stiinta, si se vor inclina in fata ritualelor milenare ale acestei stravechi civilizatii.

"Meteorologia a fost principalul subiect. Francis Xavier descoperise deja ca japonezii nu stiau ca pamantul este rotund si ca acestia erau foarte interesati in ceea ce el ii invata asupra acestui subiect sau altele similare. "In China, aceasta a devenit oficiala si, cum chinezii nu erau fanatici, lucrurile au evoluat pasnic. Un italian, parintele Ricci a fost initiatorul. Inlesnindu-si drumul spre Pekin, el a jucat rolul astronomului inaintea oamenilor de stiinta chinezi. Astronomia si matematica erau parti importante ale institutiilor chineze. Acesti oameni de stiinta au dat posibilitatea suveranului sa dateze variatele lor cere­monii religioase si laice cu caracter periodic. Ricci a adus informatii care-l faceau indispensabil si el a folosit aceasta ocazie pentru a vorbi despre crestinism El a trimis dupa doi preoti care imbunatatisera calendarul traditional, stabilind o concordanta intre traiectoria stelelor si evenimentele pamantesti. Ricci s-a ajutat si de lucruri minore; de exemplu, el a desenat o harta murala a imperiului, asezand cu grija China, in centrul universului" ("Le Crapouillot").

Aceasta era ocupatia principala a iezuitilor in imperiu; cat despre partea religioasa a misiunii lor, interesul lor in aceasta problema era major. Este cam ridicol sa te gandesti ca la Pekin preotii erau ocupati cu corectarea greselilor astronomilor chinezi, in timp ce la Roma, Sfantul Scaun condamna cu inversunare sistemul lui Copernic - si asta pana in anul 1822!

In ciuda faptului ca poporul chinez avea o foarte slaba inclinatie spre misticism, prima biserica catolica s-a deschis la Pekin in 1599. Cand Ricci a murit, el a fost inlocuit de un neamt, parintele Shall von Bell, un astronom care de asemenea a publicat cateva brosuri remarcabile in limba chineza; in 1644 i s-a conferit titlul de "Presedinte al Tribunalului matematic", ceea ce a produs invidia mandarinilor. In acelasi timp, comunitatile crestine s-au organizat singure. In 1617, imparatul trebuie ca a prevazut pericolul acestei penetrari pasnice si a decretat izgonirea tuturor strainilor. Bunii parinti au fost trimiti portughezi­lor la Macao in custi de lemn. Dar, curand dupa aceea, ei au fost rechemati. Erau doar asa de buni astronomi!

De fapt, ei erau tot atat de buni si ca misionari, cu 41 de rese­dinte in China, 159 de biserici si 25.700 de membri botezati. Dar o noua reactie impotriva lor a dus la alungarea lor, iar parintele Shall a fost condamnat la moarte. Fara indoiala ca el nu-si atrasese aceasta sentinta numai pentru munca lui in domeniul matematicii! Un cutremur si arderea palatului imperial, au fost intelept prezentate drept un semn de manie cereasca, salvandu-i viata; el a murit in liniste doi ani mai tarziu. Dar tovarasii lui au fost nevoiti sa paraseasca China.

In ciuda tuturor acestor lucruri, stima pentru iezuiti era atat de mare incat imparatul Kang-Hi s-a simtit obligat sa-i recheme in 1669, si a ordonat funerarii solemne pentru ramasitele lui Iam Io Vam (Jean­-Adam Shall). Aceste neobisnuite onoruri au fost doar inceputul unor exceptionale favoruri.

Un parinte belgian, Verbiest, i-a urmat lui Shall la conducerea misiunii si, deasemenea, la Institutul imperial de matematica. El a fost acela care a daruit observatorului din Pekin acele instrumente faimoase a caror precizie matematica este tainuita de himere, dragoni, etc. Kang Hi, "despotul luminat", care a domnit 61 de ani, a apreciat serviciile acestui om de stiinta care ii dadea sfaturi intelepte, insotindu-l pe acesta in razboi si chiar reusind sa construiasca o turnatorie pentru tunuri. Dar aceasta activitate laica si razboinica era indreptata spre "mai marea slava a lui Dumnezeu", cum reamintea vrednicul parinte imparatului intr-o insemnare, inaintea mortii sale: "Sire, mor fericit cum am fost aproape in fiecare moment al vietii mele cand am servit pe Maiesta­tea Voastra. Dar ma rog Lui prea plecat sa-si aminteasca, dupa moartea mea, ca telul meu in tot ce ani facut a fost sa-i asigur un protector pentru cea mai sfanta religie din univers; si acest protector ati fost dvs., cel mai mare rege al Estului" ( "Corespondenta" de Verbiest, p.551).