Economia romaniei in anii crizei economice mondiale 1929-1933

ECONOMIA ROMANIEI IN ANII CRIZEI ECONOMICE MONDIALE 1929-1933

Marea criza economica din anii 1929 - 1933, cu efectele sale ample si zguduitoare asupra intregii lumii a cuprins si Romania, intensitatea cadrele economiei romanesti ducand la consecinte deosebite si specifice.

Criza economica din Romania a fost determinata de o serie de factori interni si externi ce au influentat, intr-o masura sau alta, nivelul de dezvoltare al economiei romanesti:

caracterul predominant agrar al economiei nationale, relativa dezvoltare a industriei,

prezenta capitalului strain in economie,

datoriile externe,

comertul exterior caracterizat prin vanzarea ieftina a unor produse cum ar fi: petrolul, cerealele, lemnul, si cumpararea produselor necesare industriei romanesti la un pret destul de ridicat.

AGRICULTURA

Potrivit recensamantului din anul 1930, doar 0,2% din populatia activa a tarii era ocupata in industrie, restul de 78,2% fiind in agricultura. Acelasi recensamant arata ca din totalul de 18.052.900 de locuitori ai tarii, populatia urbana reprezenta 3.632.700 locuitori, adica 20,2%, iar populatia rurala numara 14.420.700 de locuitori, ceea ce reprezenta un procent de 79,8%. La data recensamantului, in mediul rural s-a inregistrat o populatie activa de 8.719.000 locuitori, reprezentand 60,5%din populatia rurala si 82,7% din populatia activa a tarii, trei patrimi din totalul gospodariilor taranesti era reprezentat de gospodariile mici si mijlocii.

Caracterul predominant agrar al economiei romanesti (in anul 1929, agricultura si silvicultura aduceau la venitul national 84 de miliarde lei, in timp ce industria doar 39 miliarde lei) a constituit o cauza ce a "anuntat" si amplificat criza economica.

Criza economica s-a desfasurat in Romania, in conditiile in care aceasta era o tara cu o economie preponderent agrara, dar careia ii era insufient inventarul tehnic de care dispunea. Produsele agricole romanesti erau obtinute cu costuri de productie foarte ridicate, mai mari decat preturile practicate de tarile care dispuneau de o agricultura dezvoltata, acest fapt fiind datorat productivitatii scazute a muncii, dar si din cauza fenomenului numit "forfecarea preturilor", ceea ce insemna un dezechilibru evident intre preturile produselor agricole si cele industriale.

Acest dezechilibru a fost atat de vizibil si datorita faptului ca preturile produselor agricole s-au redus cu 55,1% in perioada 1929 - 1933, ceea ce a facut ca valoarea productiei agricole sa scada in aceeasi perioada de la 109 miliarde lei la 48, 6 miliarde lei, desi volumul fizic al productiei a crescut.

In anul 1929, valoarea terenurilor arabile ale tarii a fost estimata la peste 600 miliarde lei, dar anii crizei economice au dus la o scadere a acestei valori la circa 300 miliarde lei. In urma acestui fenomen, taranimea, care contractasera imprumuturi cu dobanzi foarte ridicate in vederea achizitionarii de inventar agricol, se vede datoare cu sume mult mai mari decat loturile pe care le detinea.

In afara de pauperizarea taranilor, consecintele crizei economice in agricultura, au fost multiple: in agricultura se continua munca in pierdere, costurile de productie au ramas ridicate, desi preturile la vanzare s-au redus permanent, stocurile de cereale au crescut pentru ca exportul tarii a scazut, cu toate eforturile statului de a-l inlesni prin acordarea de prime de export si reduceri de transport. Aceasta se datora, insa, restrictiilor impuse de celelalte state, care au preferat produse mai ieftine ale altor tari, sau care incepusera sa practice o agricultura intensiva, pentru stoparea cheltuielilor de import, Romania inregistrand, in acest fel, pierderi la export de 25 miliarde lei stabilizati.

Romania s-a vazut nevoita sa reduca la jumatate procentul impozitului agricol, acest fapt afectand, evident, bugetul tarii, si asa destul de fragil. O alta cauza care a decurs din criza agrara a fost si aceea ca puterea de cumparare a producatorilor agricoli s-a redus, acestia fiind nevoiti sa-si reduca bunurile de provenienta industriale consumate, ceea ce a dus la adancirea crizei in industrie, unde, si din aceasta cauza, volumul productiei a trebuit redus.

Reducerea cheltuielilor rezervate scopurilor culturale si sanitare a dus, de asemenea, la intretinerea analfabetismului si la inrautatirea starii de sanatate in mediul rural, accentuandu-se si procesul de diferentiere a societatii rurale, proces la care a contribuit si "Legea Mihalache" din august 1929, prin care s-a permis vanzarea loturilor de pamant primite prin reforma agrara din anul 1921.

Pentru anii crizei economice se poate vorbi despre un regres al agriculturii romanesti concretizat in faptul ca s-a redus folosirea masinilor agricole si ca a scazut calitatea lucrarilor efectuate. Pentru ca oferta de brate de munca a fost mare si ieftina, au scazut vanzarile de masini agricole de la 11.300 t in anul 1929 la 1.500 t in anul 1933 si de unelte agricole de la 5.700 t in anul 1929 in anul 1929 la 3.200 t in anul 1933.

INDUSTRIA

In industrie, criza a fost una de supraproductie, desi a existat opinia ca "nu e vorba propriu-zis de supraproductie", pentru ca aceasta ar insemna ca toate necesitatile societatii sa fie satisfacute si inca sa mai ramana produse neplasate.

Supraproductia manifestata inca din anul 1928 in unele sectoare ale economiei, acumularea stocurilor de produse, reducerea preturiloe acestora pentru a putea fi plasate pe piata, puterea de cumparare scazuta a populatiei precum si necesitatea reducerii productiei, au facut ca numarul falimentelor intreprinderilor si fabricilor sa ajunga in perioada 1929 - 1933 la aproximativ 10.000.

Ca urmare a falimentelor, proportia de folosire a capacitatii de productie a ajuns la 34 in industria fontei, 24,4 in industria lemnului, 26 in industria fierului si 41 in cea a otelului. Astfel, in anumite sectoare ale industriei prelucratoare productia a regresat cu aproximativ un deceniu, la fonta cu 11 ani, la carbuni cu 13 ani iar la ciment cu 9 ani.

In timpul crizei, industria petrolului, care beneficia in proportie de ¾ de capitalul strain, si-a marit productia, crescand si exportul produselor petrolifere. Astfel, de la 2,8 milioane t in anul 1929 s-a ajuns la 5,8 milioane t in anul 1932, desi aceasta crestere s-a produs in conditiile scaderii preturilor. In timp ce valoarea productiei petrolifere era cu 60% mai mica, in anul 1932 fata de anul 1929, cantitatea extrasa a fost cu peste 65% mai mare.

De asemenea, criza a determinat in structura proprietatii, mari schimbari - falimentele inregistrate au apartinut in cea mai mare parte, micilor intreprinderi. Daca in anul 1928, intreprinderile cu un capital de pana la 10 milioane au reprezentat 60% din total, detinand 47% din capital, in anul 1932 ele au reprezentat 70% din total, dar detineau doar 30% din capital, ceea ce a evidentiat faramitarea continua a acestor categorii de intreprinderi.

In schimb, intreprinderile mari si cele foarte mari, cu un capital de peste 500 milioane lei, au detinut in anul 1928, cca 47% din capitalul total, iar in anul 1932, desi nu au crescut numeric, detineau mai mult de jumatate din capitalul societatilor industriale.

COMERTUL EXTERIOR

In perioada analizata (1929 - 1933), balanta comerciala, cu exceptia anului 1929, a fost excedentara, nu insa suficienta pentru a echilibra pasivul balantei platilor, datorat cresterii datoriilor externe.

Scaderea excedentului balantei comerciale in anul 1933, s-a datorat reducerii exportului, regimul contingentarii neputand impiedica cresterea produselor importate, indeosebi produse brute si semifabricate.

Principalele produse care au definit exporturile Romaniei au ramas, si in aceasta perioada: produsele petrolifere, cerealele, lemnul, animalele vii, semintele si leguminoasele. Primele, produsele petrolifere, au ajuns ca in anul 1933 sa detina 55,3% din valoarea totala a exporturilor Romaniei, statul roman, asa cum am aratat deja, marindu-si productia de petrol, aceasta crescand cu 19% in 1930 fata de anul precedent, reprezentand 3% din productia mondiala.

Cerealele Romaniei, in conditiile in care sistemul protectionist mondial era deosebit de aspru (doar in Italia, una din pietele de desfacere a cerealelor romanesti, taxele au fost ridicate succesiv, indeosebi asupra produselor cerealiere importate), isi gaseau din ce in ce mai greu debusee. In aceste conditii, in luna iunie 1931 au fost introduse primele de export pentru grau si faina iar din 1933 a fost constituit un Comisariat pentru cumpararea graului si valorificarea cerealelor.

La import s-au impus produsele finite cu 83% in 1930 dar si materiile prime si semifabricatele, cu un procent de 12,6 din totalul importurilor Romaniei in anul 1933.

In perioada crizei, statul roman a incercat fortarea exporturilor, desi preturile produselor romanesti care au dominat la export - petrolul si cerealele - au s cazut foarte mult. In anul 1929, valoarea unei tone de produse romanesti exportate era de 4.000 lei, iar in anul 1932 de doar 1.800 lei, in timp ce in anul 1929 s-au exportat 6,6 t de produse romanesti pentru a se putea importa o tona de produse straine, in anul 1933 raportul ajungand la 15,6 t pentru o tona importata.

Ca urmare a schimbarilor ce au avut loc in cadrul economiei nationale, cerealele au pierdut primul loc la export, locul lor fiind luat de produsele petrolifere. In ceea ce priveste importul, se constata in aceasta perioada o crestere a materiilor prime, scazand importul produselor finite.

Odata cu scaderea preturilor la produsele de export, a scazut la jumatate puterea de a importa produse industriale, ceea ce a adus economiei romanestipierderi de zeci de miliarde de lei. Consecintele negative ale crizei au fost amplificate de criza valutara, de introducerea a numeroase restrictii, tarife protectioniste si legi de prohibitie, in cadrul schimburilor internationale.