CONTRIBUTIA INVATATORULUI IULIU VUIA LA MAREA UNIRE DIN 1 DECEMBRIE 1918

Un personaj aparte al culturii banatene, luptator pentru scoala romaneasca si pentru idealurile nationale ale poporului roman este invatatorul Iuliu Vuia. Acesta a reusit sa imbine cu maiestrie scoala, scrisul si lupta pentru emanciparea nationala a poporului sau. Pe buna dreptate colegul si biograful sau Ludovic Ciobanu il numea "apostolul generatiilor neamului sau - nemuritorul Iuliu Vuia".[1]

Descinzator al "Vuianilor" din Izvin (Mihai, Constantin) - unde o strada le si poarta numele, ruda cu "Vuionii" din Lipova, care au dat-o pe mama renumitului Traian Vuia[2], Iuliu Vuia se arata o personalitate cu un arbore genealogic bine infipt in solul culturii romane si banatene. Data nasterii lui Iuliu Vuia este 11 martie 1865, fiu al unui mare invatator, Eutimiu Vuia si al sotiei sale Ecaterina, fiica carturarului banatean Constantin Diaconovici Loga[3]. Se naste in localitatea Felnac, judetul Timis, unde tatal sau functiona ca invatator. Crescut intr-o familie de intelectuali, Iuliu Vuia a manifestat inca din primii ani de scoala, interes pentru tot ceea ce insemna pregatirea lui ca viitor slujitor al neamului romanesc. Lucrul acesta se desprinde cu certitudine din diplomele sale, pe care le-a obtinut intotdeauna cu maxime rezultate.

Scoala primara a urmat-o in localitatea natala, avandu-l ca invatator pe tatal sau, apoi trece la scoala medie din Timisoara, scoala a carei cursuri este nevoit a le intrerupe, trecand la Preparandia din Arad[4]. In anul 1881 a absolvit cursurile Preparandiei cu succes, iar in 1882 da si examenul de capacitate cu distinctie unica, avand ca examinatori pe cei mai eruditi profesori ai timpului si ai locului: Ion Rusu, Vicentiu Babes si dr. Georgiu Popa[5]. In acelasi an, Iuliu Vuia functioneaza ca invatator suplinitor in Timisoara, iar in orele de dupa masa, este scriitor (secretar) in cancelaria distinsului protopop Meletiu Draghici si colaborator intern la "Luminatorul", redactat de insufletitul roman Pavel Rotariu[6]. Sub influenta binefacatoare a acestor oameni de cultura ai neamului romanesc s-a format in primii ani de activitate Iuliu Vuia. Aici nu ramane mult, pentru ca in anul urmator il gasim ca invatator titular la scoala confesionala din Remetea, unde se si casatoreste cu Elisabeta Onita, fiind insa o casatorie scurta, de numai un an, si fara sa aiba copii[7]. Anul scolar 1884 - 1885 este anul in care Iuliu Vuia actioneaza ca invatator titular in fruntasa comuna Belint, iar in anul scolar 1885-1886 la Chesint, langa Lipova, aici casatorindu-se cu Eugenia Pop, fiica preotului din comuna, Gratian Pop[8]. Din aceasta casatorie se naste fiul sau Romulus Vuia (1887-1963), om ce ocupa o pagina aparte in cultura romaneasca prin activitatea sa in domeniul antropologiei, etnografiei si folclorului[9].

Intre anii 1886 si pana in 1910, Iuliu Vuia actioneaza ca invatator-director la scoala din Comlosul Mare, "cel mai specific centru rural, romanesc si eclesiastic din extremitatea apuseana a romanismului subjugat".[10]

In ianuarie 1910, stapanirea straina, ca sa scape de activitatea intens romaneasca a lui Iuliu Vuia, care stanjenea mai ales alicarea legii lui Appony din 1907, gaseste cu cale sa-l pensioneze, la doar 45 de ani.[11]

Marele eveniment insufletitor al Unirii din 1918 il renaste, il cheama la o viata noua pe cel care o viata luptase pentru unitatea si libertatea romanilor. Reintra in invatamant la Scoala Normala din Caransebes. Termina la fara frecventa liceul, luand diploma de bacalaureat, apoi se inscrie (la varsta de 54 de ani) la concursul de profesori de pe langa Universitatea din Cluj, dandu-si examenele cu distinctie, iar examenul de capacitate cu calificativul "foarte bine". Dupa toate acestea, este numit profesor titular la istorie-geografie in cadrul Scolii Normale din Caransebes[12].

Activitatea lui Iuliu Vuia este foarte bogata si in domeniul publicatiilor. Pe langa veleitatile de organizator si conducator de scoala, pe langa spiritul intreprinzator ce a adus laolalta toti invatatorii banateni pe care i-a luminat prin activitatile sale, Vuia a fost si un prolific scriitor de carte istorica, pedagogica si de manuale. Intreaga sa opera cuprinde 24 de lucrari mari.[13] Se stinge din viata in 1933, la Caransebes.[14]

Cunoscut pentru intensa sa activitate nationala, Iuliu Vuia a fost sufletul actiunilor ce prevesteau Marea Unire din 1918. Iata ce scria saptamanalul Lumina, un cunoscut ziar al vremii, in perioada premergatoare evenimentului de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918:

"Romanii din Caransebes au tinut joi, 25 oct. o adunare nationala. Sala cea mare a magistratului orasenesc, dimpreuna cu toate coridoarele, erau inghesuite inca cu mult inainte de termenul anuntat pentru inceperea adunarii. Galeria era impodobita cu toate damele romane din localitate si tot pe aceasta galerie falfaia mandrul nostru tricolor.Sosirea fruntasilor nostri este subliniata de urale. Precis la orele 6.00, masa prezidentiala este ocupata de protopopul Andrei Ghidiu, directorul Dr. Petru Barbu, secretarul consistorial Dr. Cornel Corneanu si invatatorul director Iuliu Vuia. Adunarea proclama de presedinte pe parintele Andrei Ghidiu, iar de notar pe Iuliu Vuia.[15]

Protopopopul Caransebesului, Andrei Ghidiu, deschide mareata adunare printr-o vorbire insufletita, urmeaza discursul intelept al dr. Cornel Corneanu, care vorbeste despre trecutul zbuciumat al poporului roman si propune ca adunarea sa fagaduiasca credinta neclintita Consiliului National al romanilor din Ungaria si Transilvania, unicul for chemat a conduce treburile obstesti ale romanilor; sa aleaga un Sfat National al romanilor din Caransebes care este incredintat cu organizarea Gardei Nationale Romane. Adunarea primeste propunerile si jura credinta Sfatului National Roman, apoi alege Sfatul National Local.[16]

Din acest Consiliu National Roman din Caransebes facea parte si Iuliu Vuia, alaturi de alti oameni de marca ai Caransebesului: Protopop Andrei Ghidiu, Dr. Petru Barbu, Dr. Petru Comes, Dr. Cornel Cornean, Alexandru Diaconovici, Aurel Debosan, lon Dobromirescu, Dr. Petru Florian, Stefan Jianu, George Jumanca, Petru Lepsa, George Neamtu, Nicolae Novacescu, Ilie Orzescu, Martin Rada si Dimitrie Sgaverdea.[17]

Discursul lui Iuliu Vuia la acest eveniment a fost unul pe masura. La inceput aduce omagii presedintelui Statelor Unite - Wilson, apoi, emotionat rosteste: "Lantul robiei s-a sfaramat. Soarele libertatii noastre a rasarit. Dupa Vinerea Patimilor a trebuit sa urmeze luminata zi a Invierii popoarelor. Sa ne aratam popor vrednic in aceasta marita si sfanta zi!" Discursul se incheie cu indrumari intelepte adresate poporului cu privire la purtarea sa in aceste vremuri istorice si il indeamna la pastrarea ordinii, bunei-cuviinte, cinstind pe fiecare cetatean, fara deosebire de lege si de limba. Sfarseste, iar multimea canta "Desteapta-te romane"![18]

In luna noiembrie 1918, dupa constituirea Consiliului National Roman de la Caransebes, satele banatene au fost in fierbere. Au fost constituite consilii nationale si au fost alesi delegatii pentru a participa la Adunarea de la Alba Iulia.

Iuliu Vuia a fost si de aceasta data omul care a umblat din sat in sat si a participat ca delegat al Consiliul National Roman din Caransebes, la infiintarea multor consilii nationale locale.

Spre exemplu, in 9 noiembrie este prezent in satele Buchin, Prisian si Carpa (Valea Timisului), unde prezideaza impreuna cu Dr. Alexandru Morariu adunarile de constituire a consiliilor locale.[19] In 10 noiembrie 1918, tot insotit de Dr. Alexandru Morariu, participa ca delegat al Consiliului National Roman din Caransebes la infiintarea Consiliului National din Obreja, unde se alege presedinte preotul Patrichie Radoiu, iar notar pe Pavel Cipau.[20]

In aceeasi zi de 10 noiembrie, in satul vecin Obrejei - Iazul - are loc o manifestare asemanatoare, infiintandu-se si aici Consiliul Local, avandu-l ca presedinte pe preotul Ioan Popovici, in prezenta acelorasi "emisi" ai Consililui National Roman din Caransebes.[21]

In 11 noiembrie, participa la Borlova, tot impreuna cu dr. Alexandru Moraru, la infiintarea Consiliului National avandu-l in frunte pe preotul Elisei Dragalina, apoi la la Zervesti, unde este ales ca presedinte al Consiliului Roman, preotul Iancu Jucos, si la Turnu Ruieni, la o intrunire similara, alegandu-se in fruntea romanilor de acolo preotul Mihut Seracin. La constituirea consiliilor locale din Varciorova si Bolvasnita participa in 12 noiembrie 1918.[22]

Bucuria lui Iuliu Vuia, mare publicist la toate ziarele timpului si locului, este foarte evidenta atunci cand reapare ziarul "Romanul", intrerupt in perioada grea a razboiului. El se adreseaza redactiei ziarului astfel: "Mult onoratei redactiuni "Romanul" din Arad, salutand cu toata caldura inimii mele reinvierea "Romanului", va trimit alaturea, un raport despre constituirea Consiliului nostru National de aici si a Gardei Nationale. Dumnezeu cu causa noastra!"[23] (Raportul despre care vorbeste Vuia, a aparut mai tarziu in ziarul "Romanul".)

La Adunarea Nationala de la 1 Decembrie 1918, tinuta la Alba Iulia, Iuliu Vuia a participat ca reprezentant al Reuniunii invatatorilor, alaturi de George Neamtu.[24]

Viata nationala activa a marelui dascal banatean nu putea sa se desparta de puternica lui personalitate. Intr-un cuvant, Iuliu Vuia a fost o personalitate complexa, o fiinta superioara in care idealul de libertate, unitate si dreptate nu s-a imputinat nicicand.