Politica externa a lui Claudius

Politica externa a lui Claudius

Pentru Claudius, modelul in politica externa este Augustus, cu o singura exceptie, cucerirea Britanniei (43-44), pana la Tamisa. In cadrul politicii sale, el dat o mare atentie administrarii provinciilor, renuntand la politica lui Caligula de a reinfiinta regate clientelare prin transformarea provinciilor. El a urmat politica contrara; regatul clientelar al Thraciei devine provincie in 46. Statul clientelar Noricum este transformat in provincie, Moesia - reorganizata ca provincie imperiala, Achaia si Macedonia - provincii senatoriale. A fost intarita apararea Rinului, centrul apararii frontierei fiind fixat la Mogontiacum (Mainz) si Noviomagus.

Succesorul lui Claudius a fost fiul ultimei sale sotii, Agrippina Minor, si anume Nero (54-68). Prin manevrele ei, a reusit sa-si impuna fiul in fata lui Britannicus, fiul lui Claudius.

In domnia lui Nero trebuie observate 2 perioade: prima, buna - quinquenium (5 ani) - in care a condus sub influenta lui Burrus, prefectul pretoriului, a filosofului Seneca si a mamei sale.

In 55, Britannicus, potentialul amenintator al tronului lui Nero a fost otravit. Urmeaza un sir de asasinate in partea a doua a domniei. In 59, mama lui este asasinata, iar in 62, a fost asasinata sotia sa, Octavia.

Moartea in 62 a lui Burrus provoaca scaderea influentei lui Seneca si Nero are acum alti consilieri, printre care si Tigellinus, prefectul pretoriului. Datorita politicii represive impotriva Senatului, fapt reflectat si in aparitia unei istoriografii adverse lui Nero, impotriva imparatului se constituie o opozitie activa. In 65 are loc conjuratia pisoniana, care urmarea inlaturarea lui Nero si inlocuirea cu un tanar aristocrat de remarcabila tinuta morala, Piso. In cursul represaliilor, Seneca a trebuit sa se sinucida.

Unul din momentele importante ale domniei lui pe plan intern este incendierea Romei (18-27 iul. 64). Din cele 14 regiones ale Romei, 7 au fost complet distruse, iar 3 partial. Responsabilitatea incendierii Romei a fost pusa pe seama crestinilor, datorita odium generis humanis, de care era animata. In cursul represaliilor, si-au sfarsit viata si cei doi lideri crestini importanti, Petru si Pavel.

In 66 se produce o alta miscare impotriva lui Nero, conjuratia viniciana, condusa de Annius Vinicianus (prototipul lui Marcus Vinicius din romanul lui Sienkiewicz, Quo vadis ?).

Un alt eveniment important in domnia lui Nero, si care a constituit si constituie inca un mare subiect de interes pentru istoricii acestui imperiu il constituie calatoria din Grecia din 66, unde a ramas un an si cateva luni, pana in toamna lui 67. Aceasta calatorie, in cursul careia grecii i-au laudat talentul poetic, a provocat dupa unii chiar caderea lui Nero.

S-a simtit foarte bine aici, grecii fiind maestri desavarsiti in adulatie, drept pentru care a declarat Hellada libera de plata oricaror impozite. S-a speculat asupra acestei calatorii, si mai cu seama asupra dorintei lui de a vizita si Egiptul, sustinandu-se ca imparatul dorea sa mute capitala Imperiului in Orient. Este una dintre interpretarile curente care se gasesc in istoriografia cea mai recenta. Trebuie retinut ca, tot in Grecia, Nero a intentionat sa construiasca canalul Corinth in toamna lui 67, incepind chiar demersuri in acest sens. De notat ca arhitectii moderni, care au sapat actualul canal Corinth, au gasit lucrarile incipiente ale colegilor lor antici, avand placuta surpriza sa constate buna calitate a calculelor lor.

In Gallia au inceput deja tulburari impotriva lui Nero. Rechemat din Grecia, el nu a putut face fata situatiei, sinucigandu-se la 9 iunie 68.