Antisemitismul nazist

ANTISEMITISMUL NAZIST

Manifestarea antisemitismului, in toate formele lui, a afectat profund situatia evreimii din societatea europeana. Chiar si in Marea Britanie si Statele Unite, marele val de imigranti evrei care fugeau de persecutiile din Rusia, a fost intampinat cu ostilitate. "Legea privind strainii" a anilor 1905 din Anglia pentru limitarea imigratiei ii viza in mod special pe evreii din Europa de Est. Evreimea din Franta isi revenea inca din trauma Afacerii Dreyfus. In Austria, crestin-socialistii, combinand antisemitismul religios cu cel economic, dominau guvernamantul municipal al Vienei. In Germania, atitudinile antisemite se raspandisera in interiorul multor organizatii politice si sociale, in special de extrema dreapta.[1]

Cu toate acestea, Primul Razboi Mondial a adus initial o imbunatatire a conditiei evreimii din Europa Centrala. Nevoia unei solidaritati nationale a tuturor statelor combatante a produs in Germania o "pace civica", evreii fiind inclusi in definitia identitatii germane. La fel, in Austro-Ungaria, ostilitatile etnice au fost temporar suprimate, iar evreii aduceau contributii cruciale efortului de razboi. Destul de curand totusi, sperantele unei victorii incepeau sa se risipeasca, iar pe masura ce razboiul  producea pierderi de resurse si oameni, sentimentul initial de solidaritate patriotica s-a transformat intr-un nationalism autoritar mult mai suspicios, in care vechile prejudecati despre evrei ca straini parazitari au inflorit si mai mult.[2]

Declinul Puterilor Centrale, pe masura ce infruntau crize economice, catastrofe sociale, infrangeri militare si regres politic, a reinviat politicile si atitudinile antisemite pe care le-au adoptat mai tarziu nazistii. Evreii au devenit tapul ispasitor pentru infrangerea Germaniei, dreapta germana punand infrangerea militara pe seama evreilor. Incheierea Primului Razboi Mondial a facut loc unor crize politice, economice si sociale traumatice. Revolutiile si razboaiele civile pareau interminabile in anii imediat urmatori razboiului, iar insecuritatea si umilirea nationala a invinsilor au creat un cadru si mai instabil, in care antisemitismul insotea adesea reactii autoritare si afirmarea puterii nationale.[3]

In Germania, demagogi antisemiti blamau dezastrul economic si cultura moderna "degenerata" ce se dezvoltase ca un raspuns al vremurilor haotice, reclamand-o ca "evreiasca". Un astfel de demagog, Adolf Hitler, a organizat o revolta in Munich, in 1923, pentru a pune capat acestei "opresiuni evreiesti" asupra germanilor. Acesta a fost un esec, iar odata ce ordinea a fost restabilita in Germania si Austria, a doua jumatatea a anilor 1920 a fost una dintre cele mai bune perioade pentru evreimea Europei Centrale. Atat Berlin cat si in Viena - orasele cu cele mai numeroase comunitati evreiesti din zona - erau conduse de administratii socialiste care asigurau evreilor drepturi si oportunitati egale. Desi atitudini antisemite inca mai existau, parea ca se stabilise o normalitate tolerabila. Cele doua capitale erau puncte de varf ale participarii evreilor la cultura si gandirea moderna. La fel, in Cehoslovacia, situatia se ameliorase, insa in Ungaria, tara cea mai "ospitaliera" pentru evrei din Europa Centrala, a devenit, in 1920, prima care a impus o legislatie antisemita discriminatorie. Este vorba de "numerus clausus", lege care restrictiona numarul de studenti evrei al universitatilor. Aceasta schimbare de atitudine poate fi explicata prin faptul ca guvernamantul politic liberal dinainte de razboi a fost inlocuita de regimul autoritarist al lui Admiral Horthy. In Polonia, guvernul a continuat sa ii discrimineze pe evrei in ceea ce priveste locurile de munca si economie, iar universitatile poloneze au instituit un "numerus clausus" informal. Romania era la fel de ostila fata de evrei, in special fata de cei veniti din Ungaria.[4]

Dar cum a rezultat aceasta situatie aparent controlabila in Holocaust?

Raspunsul lui Steven Beller este contextul distinct al secolului XX: colapsul si traumatizarea civilizatiei europene in Primul Razboi Mondial, aparitia Rusiei Bolsevice,si esecul ulterior de a restaura normalitatea Europei si economiei globale, au fost circumstantele care i-au oferit lui Hitler ocazia de a deveni Fuhrer-ul Germaniei si de a-si realiza planurile de exterminare a evreilor.[5] Venirea la putere a lui Hiter nu ar fi fost posibila fara carnagiul Primului Razboi Mondial, impactul traumatic al infrangerilor militare ale trupelor germane, crizele economice ale Republicii Weimar si frica de o revolutie comunista. Al doilea razboi mondial deasemenea a facut Holocaustul o posibilitate concreta. Victoriile fortelor armate au adus, pentru prima data, milioane de evrei sub puterea germanilor. Cucerirea Poloniei in 1939 a furnizat Germaniei un numar mult mai mare de evrei, si un spatiu mai mare in care sa se ocupe de ei, departe de atentia nationala si internationala. Mare parte din populatia poloneza era antisemita, iar restul era indiferenta soartei evreilor, pe care oricum nu ii priveau ca parte din natiunea poloneza. Asadar, autoritatile naziste puteau incepe sa puna in aplicare o politica antisemita mult mai brutala a inchiderii in ghetouri a evreilor polonezi, si a transportarii evreilor din Germania si din alte tari ocupate in ghetourile Poloniei. Pe de alta parte, invazia fortelor germane a Rusiei in 1941 a culminat cu uciderea in masa a comunitatilor evreiesti. Deci, eradicarea evreilor a fost un scop primar al politicii lui Hitler cu mult inainte de Conferinta Wannsee din 20 ianuarie 1942.[6]

Inainte de Hitler, antisemitismul rasist nu actionase vizibil in Germania, desi el exista intr-o cantitate deloc neglijabila. Acesta era mult mai puternic si influent in tari precum Rusia Tarista, Romania sau Monarhia Habsburgica si statele ei succesoare, in special Polonia, Slovacia si Austria. Germania inainte de 1933 era inca un stat bazat pe domnia legii, in care evreii dobandisera un succes economic remarcabil, erau bine integrati in societate, se bucurau de drepturi egale si contribuiau in mod decisiv la cultura modernista a natiunii germane.[7]

Insa in 1933, odata cu venirea lui Hitler la putere, situatia s-a schimbat in mod dramatic. Sperantele unei normalitati s-au dovedit a fi in van, fiind distruse de recesiunea economica din Germania anilor 1927, si de colapsul financiar al Europei Centrale din 1931. Principalii beneficiari ai crizelor economice si politice declansate au fost Hitler si Partidul Socialist. Succesul devastator al partidului nu s-a datorat programului antisemitist radical, ci neputintei partidelor politice existente in Germania de a gasi o solutie crizelor economice care bantuiau tara, si iluziei elitei conservatoare ca poate exploata popularitatea lui Hitler pentru a restaura un regim autoritar, conservator, dar nu fascist, in Germania.  Asadar, fragmentul de electorat care a votat pentru nazisti a facut asta ca o reactie disperata la dezastrul economic si ca o inertie politica, pe care Steven Beller o vede ca pe un "colaps al modernitatii insesi."[8]

Radacinile antisemitismului extrem si ale ideologiei national-socialiste a partidului au fost identificate in vechea Austrie, in Viena, unde Hitler a trait o perioada de timp nefericita din adolescenta lui. Hitler s-a mutat la Munich in 1913 si s-a inrolat in armata germana in timpul razboiului, razboi ce i-a cauzat rani fizice si traume. Intors in Munich, el a devenit un orator de strada, propagand retorica unui nationalism extrem si a unui antisemitism rasial care il preocupasera inca de cand locuia in Viena. In inchisoarea din Landsberg, Hitler a scris "Mein Kampf", facand clar antisemitismul sau radicalist si devenind favoritul dreptei radicale. Odata eliberat din temnita, si-a reluat pozitia de lider al partidului, insa Hitler a devenit o figura importanta in politica germana numai odata cu crizele sfarsitului anilor 1920, iar implicatiile agendei national socialiste au devenit evidente abia in 1933, dupa acapararea puterii.[9]

Odata ajunsi la putere, Hitler si conducerea nazista au demolat rapid toate institutiile politice din Gemania, si s-au impotrivit puternic oricarei opozitii. Au incercat deasemenea sa implementeze politicile lor antisemite, dar acestea nu au avut prea mare succses la inceput, astfel ca primii ani ai guvernarii naziste nu au fost imposibili pentru evrei. Aceasta pentru ca Hitler era interesat de opinia publica nationala si internationala. Chiar si atunci cand a fost institutionalizat rasismul, prin legile de la Nuremberg din 1935, exista putina violenta fata de evrei. Totusi, Hitler avea grija sa isi exprime cele mai violente idei antisemite in discursuri publice. Intre timp, legislatia si politica discriminatorie impotriva evreilor, inclusiv "arianizarea" proprietatilor evreiesti, cresteau treptat.[10]

Autoritatile au continuat sa creasca nivelul de violenta impotriva evreilor, "calibrand" politicile antisemite astfel incat sa fie acceptate de populatie. Primul val de violenta in Europa Centrala a avut loc in "nou-anexata" Austrie, un centru puternic al antisemitismului. Autoritatile naziste locale ale Vienei anului 1838 -orasul cu cea mai numeroasa populatie de evrei-  au luat initiativa de a-i evacua pe evrei din apartamentele lor, concentrandu-i in unitati mai mici si mai ostile. Apoi, a fost propus un alt pas pentru eliberarea unui mai mult spatiu: construirea unei tabere de concentrare inafara orasului. Inainte ca aceasta sa poata fi construita, o alta solutie a fost propusa si implementata: imbarcarea evreilor si trimiterea in Polonia ocupata. [11]

Cu toate acesetea, majoritatea istoricilor sunt de acord cu faptul ca razboiul impotriva evreilor nu a fost scopul principal al regimului in primii ani ai celui de-al Treilea Reich. Dar cand al Doilea Razboi Mondial si-a atins punctul culminant, germanii au fost infundati in noroiul si zapada Rusiei, iar pe masura ce victoria parea sa se transforme in infrangere, nazistii au ordonat "solutia finala" a "problemei evreiesti", precum si actiuni crude impotriva altor grupuri sociale si etnice.

Holocaustul a fost o crima fara precedent impotriva umanitatii, care a avut ca scop anihilarea intregii populatii evreiesti a Europei. A fost o decizie planificata, deliberata a unui stat puternic-Reichul nazist- care si-a mobilizat toate resursele pentru a distruge un intreg popor. [12] Pana in septembrie 1941 evreii din Germania au fost fortati sa poarte insigne sau banderole marcate cu "steaua lui David", iar lunile urmatoare zeci de mii de oameni au fost deportati in ghetourile din Polonia si in orasele capturate din URSS. Lagarele echipate cu facilitati pentru gazarea oamenilor au fost construite pe teritoriul Poloniei ocupate si erau pregatite pentru primirea eventualelor victim ce urmau sa fie deportate din ghetourile aflate in apropiere. Estimarile plaseaza numarul total de victim evrei in jurul cifrei de 6 milioane.

Receptivitatea germanilor (si a altor europeni) demonizarii evreilor dupa 1933 ii datoreaza mult traditiei crestine a antiiudaismului, astfel ca nazistii nu au mai fost nevoiti sa inventeze imaginea evreului ca si conspirator sau parazit, pentru ca Biserica asigurase deja pozitia inferioara a evreului in societatea europeana.[13]

Holocaustul a necesitat mai mut decat o ideologie apocaliptica a antisemitismului pentru a putea fi implementat. A fost in egala masura produsul celei mai moderne si avansate societati din Europa - cu o birocratie foarte bine organizata. Uciderile in masa industrializate si dinamice au fost duse la capat in tabere mortii precum cele de la Auschwitz si Treblinka, insa milioane de evrei au fost deasemenea ucisi de germani si ajutoarele lor prin metode mult mai primitive, in Rusia, Europa de Est si Balcani. Holocaustul nu a fost realizat doar de germani, desi ei au fost fara indoiala liderii si forta conducatoare a proiectului. Acestia au gasit multe ajutoare si colaboratori voluntari printre lituanieni, ucrainieni, unguri, romani, croati si altii, mai ales atunci cand era vorba de uciderea evreilor. Austriecii formau un numar mare de ofiteri SS, comandanti ai lagarelor si persona impicat in solutia finala. Chiar si Franta a colaborat cu inversunareprin deportari spre Est si prin elaborarea unei legislatii rasiste inumane.[14]

Asadar, Holocaustul a fost un eveniment pan-european, care nu ar fi putut avea loc fara contributia a milioane de europeni doritori sa vada sfarsitul erei prezentei evreilor in mijlocul lor. Acest consens a fost mai puternic in Europa Centrala si de Est, unde traiau majoritatea evreilor, si persistau inca unicitatea culturala si caracteristicile etnice evreiesti. Antisemitismul era in crestere si in Europa de Vest si America, fapt care a influentat lipsa actiunii liderilor occidentali in directia eforturilor de salvare a evreimii europene in timpul Holocaustului. Astfel ca evreii s-au gasit prinsi intr-o capcana din care pareau sa nu aibe scapare. Erau infruntati de cel mai amenintator dusman din istoria lor - o mare putere dinamica in inima continentului european- care urmarea in mod deschis distrugerea lor. Mai mult, cu rare exceptii, evreii aveau sa fie dezamagiti de lipsa de solidaritate a celor mai multi dintre vecinii lor odata ce persecutiile au inceput. Mai trista a fost pentru evrei usurinta cu care statele si guvernele carora le fusesera loiali si in care se increzusera, si-au retras protectia si le-au sacrificat drepturile, ca si cum evreii ar fi fost paria civilizatiei. Razboiul lui Hitler i-a gasit lipsiti de aparare impotriva unui dusman nemilos, decis sa ii nimiceasca cu desavarsire, intr-o lume in mare masura indiferenta pentru soarta lor. [15]

Din aceste experiente traumatizante, poporul evreu s-au refacut dupa al Doilea Razboi Mondial pentru a-si stabili propriul stat independent. Alte natiuni si minoritati au invatat deasemenea pretul lipsei de putere dupa al Doilea Razboi Mondial si au luptat pentru libertatea lor de sub regimurile totalitare si opresiune straina. Dar Holocaustul a oferit si alte lectii universale. Ne aminteste ca xenofobia, rasismul si antisemitismul pot conduce la violenta de grup si atrocitati pe o scala inimaginabila; ca orice societate, oricat de avansata din punct de vedere cultural, stiintific sau tehnologic, poate deveni criminala odata ce isi pierde abilitatea de a distinge intre bine si rau. Daca este o lectie generala ce ar trebui invatata, aceea e ca raul trebuie combatut in primele stagii.