Al Doilea Razboi Mondial - cauzele, participantii, desfasurarea razboiului

Al Doilea Razboi Mondial[E1] 

Introducere[E2] 

Al Doilea Razboi Mondial a fost un conflict armat generalizat, la mijlocul secolului al XX-lea, care a [E3] mistuit cea mai mare parte a globului, fiind considerat cel mai mare si mai ucigator razboi neintrerupt din istoria omenirii. A fost prima oara cand un numar de descoperiri tehnice noi, incluzand bomba atomica, au fost folosite la scara larga impotriva militarilor si civililor, deopotriva. Al Doilea Razboi Mondial a provocat moartea directa sau indirecta a aproximativ 60 de milioane de oameni, aproximativ 3% din populatia mondiala de la acea vreme. In plus, multe alte persoane au fost ranite grav, au capatat infirmitati pe viata datorita armelor de foc, bombardamentelor clasice sau nucleare, sau datorita experientelor militare si medicale inumane la care au fost supuse. S-a estimat ca acest razboi a costat mai multi bani si resurse decat toate celelalte razboaie la un loc, 1.000 de miliarde de dolari la valoarea din 1945, fara a se pune la socoteala sumele cheltuite pentru reconstructia de dupa razboi.  Urmarile razboiului, inclusiv noile tehnologii si schimbarile aranjamentelor geopolitice, culturale si economice, au fost fara precedent.

In cazul Romaniei, obiectivul principal al luptei in acei ani a fost eliberarea Basarabiei de sub ocupatia [E4] sovietica, instaurata dupa Ultimatumul din 26-28 iunie 1940. Ocuparea a avut caracter de dictat, fara niciun temei istoric, neexistand nici o conventie politica sau militara intre Romania si U.R.S.S., si nici o consultare prealabila a populatiei privitoare la aceasta problema. In acel moment, populatia majoritara era cea romaneasca.

Majoritatea istoricilor apreciaza ca razboiul a inceput la 1 septembrie 1939, odata cu invadarea [E5] Poloniei de catre Germania, ceea ce a atras in conflict Franta, Anglia si Commonwealth-ul. Unii dintre istorici considera ca atacarea Chinei de catre Japonia (7 iulie 1937) marcheaza inceputul conflictului mondial. Uniunea Sovietica a anexat partea rasariteana a Poloniei in 1939, a declansat un razboi separat cu Finlanda si a fost atacata de Germania Nazista, in iunie 1941. Statele Unite ale Americii au intrat in conflict, in decembrie 1941, dupa Atacul de la Pearl Harbour. Razboiul s-a sfarsit in 1945, cand toate puterile Axei au fost infrante.

Cauzele celui de-al Doilea Razboi Mondial sunt pe larg dezbatute inca, printre aceste cauze [E6] numarandu-se, in grade diferite: Tratatul de la Versailles, Marea Criza Economica, precum si aparitia si dezvoltarea nationalismului, rasismului si militarismului, fascismului italian, nazismului german si imperialismului japonez. Deloc de neglijat printre cauzele principale se pot numara si temerile in legatura cu planurile militante ale regimului Uniunii Sovietice si propovaduirea "Revolutiei Mondiale" de catre Internationala Comunista, aflata sub directul control al acesteia, cand numeroase state si cercuri din Europa se decideau cu greu sa discearna care e primejdia mai mare: puterile fasciste sau Uniunea Sovietica. Asa se poate explica atitudinea multor cercuri conducatoare din Anglia si Franta fata de pregatirile militare si pretentiile Germaniei lui Hitler, dilemele unor state vecine cu U.R.S.S. ca Polonia, Finlanda si Romania, precum si prima parte a "razboiului ciudat". Partile aflate in conflict au fost Puterile Axei si Aliatii. Axa a reprezentat, la inceput, o alianta intre Italia Fascista si Germania Nazista, care s-a extins, mai apoi, pentru a cuprinde Japonia si tari din Europa Rasariteana precum Romania si Bulgaria. Unele dintre tarile ocupate de nazisti au trimis unitati militare pe front, in special pe Frontul de Rasarit. Printre fortele expeditionare care s-au alaturat Germaniei au fost cele ale Regimului de la Vichy, Olandei, Belgiei, Spaniei (desi Spania era o tara neutra), precum si unitati formate din rusi si ucraineni (vlasovisti), sub comanda generalului Andrei Vlasov. Aliatii au reprezentat, mai intai, alianta dintre Anglia, (inclusiv Commonwealth-ul), Franta si Polonia, mai tarziu alaturandu-li-se Uniunea Sovietica, Statele Unite ale Americii si China.

Principalele teatre de razboi au fost Oceanul Atlantic, Europa Apuseana si Rasariteana, Marea [E7] Mediterana, Africa de nord, Orientul Mijlociu, Oceanul Pacific si Asia de sud-est si China. In Europa, razboiul s-a incheiat odata cu capitularea neconditionata a Germaniei, la 8 mai 1945, dar a continuat in Asia pana la capitularea Japoniei - 15 august 1945.

Cel putin 60 de milioane de oameni au murit din cauza acestui razboi. Aceste cifre includ victimele [E8] actelor de genocid, (Holocaustul si experimentele Unitatii 731 a generalului nipon Ishii Shiro din Pingfan), victimele bataliilor incredibil de sangeroase din Europa, Oceanul Atlantic si Oceanul Pacific, victimele bombardamentelor masive asupra oraselor, inclusiv cele nucleare de la Hirosima si Nagasaki si bombardamentele cu bombe incendiare ale oraselor Dresda si Pforzheim in Germania. Doar putine regiuni au ramas neatinse de razboi. Razboiul s-a dus pe 'frontul de acasa', prin ducerea la paroxism a bombardamentelor strategice si ale zonelor civile. Armele nucleare, avionul cu reactie, rachetele si radarul, blitzkriegul, ('razboiul fulger'), folosirea pe scara larga a tancurilor, submarinelor, bombardierelor torpiloare si a formatiunilor de distrugatoare si tancurilor petroliere, sunt doar cateva dintre inventiile militare si noile tactici care au schimbat modul de desfasurare a conflictului. Europa postbelica a fost impartita intre sferele de influente occidentala si sovietica. Daca Occidentul a trecut la reconstructie prin intermediul Planului Marshall, statele Europei Rasaritene au devenit state satelit ale Uniunii Sovietice, adoptand metodele economiei planificate si ale politicii unui singur partid totalitar. Aceasta impartire a fost neoficiala. De fapt, nu au existat intelegeri oficiale pentru impartirea sferelor de influenta, relatiile dintre tarile victorioase in razboi au devenit din ce in ce mai incordate, liniile militare de demarcatie au devenit in cele din urma granite de facto ale tarilor. Tarile Europei Occidentale au devenit in mare parte membre ale NATO, in timp ce cele mai multe dintre statele din Europa Rasariteana s-au aliat in Pactul de la Varsovia, aceste doua aliante militaro-politice fiind cele care au alimentat Razboiul rece. In Asia, ocupatia militara a Japoniei a deschis calea democratizarii tarii. Razboiul civil din China a continuat in timpul si dupa incheierea celui de-al doilea razboi mondial, ducand, in cele din urma, la proclamarea Republicii Populare Chineze si la secesiunea Taiwanului. Razboiul a fost scanteia care a aprins un val de lupte pentru castigarea independentei coloniilor puterilor europene, metropolele fiind vlaguite de ultima conflagratie mondiala. S-a petrecut o schimbare notabila a centrului de greutate al puterii mondiale de la tarile Europei Occidentale catre noile superputeri, Statele Unite ale Americii si Uniunea Sovietica.

Cauzele[E9] 

Articole principale: Cauzele celui de-al Doilea Razboi Mondial, Evenimente care au precedat cel de-al [E10] Doilea Razboi Mondial in Europa, Evenimente care au precedat cel de-al Doilea Razboi Mondial in Asia

Cauzele celui de-al Doilea Razboi Mondial mai sunt inca subiect de dezbatere si de cercetare, dar un [E11] punct de vedere comun, in special in perioada postbelica, printre aliatii victoriosi, era ca acestea sunt legate de expansionismul Germaniei si Japoniei. In urma infrangerii din Primul Razboi Mondial, Germania pierduse puterea, statutul international si uriase sume de bani, expansiunea urmand sa-i readuca maretia de odinioara.

In Germania exista o dorinta puternica sa se scape de limitarile impuse de Tratatul de la [E12] Versailles. In cele din urma, Hitler si partidul sau National Socialist au reusit sa cucereasca puterea in stat folosindu-se si de aceste sentimente populare anti-Versaillese. Hitler a condus Germania de-a lungul unui proces care a fost marcat de: reinarmare, reocuparea Rheinelandului, unirea cu Austria (Anschluss-ul), incorporarea Cehoslovaciei si, in final, invadarea Poloniei.

* In Asia, eforturile Japoniei de a deveni o putere mondiala si cucerirea puterii de catre militari, (in [E13]  deceniul al patrulea, autoritatea guvernului fiind subminat de militarii care detineau puterea de facto, avand un control totalitar in tara), au dus la conflicte cu China si, mai apoi, cu SUA. Japonia urmarea, de asemenea, sa puna mana pe resurse naturale precum cele de petrol, carbune sau minereu de fier, resurse de care insulele nipone duceau lipsa.

Participantii [E14] 

Participantii la cel de-al Doilea Razboi Mondial sunt considerati ca apartinand unuia dintre cele doua [E15] blocuri: Axa si Aliatii. Mai multe tari mici au participat la razboi, cu toate ca erau sub ocupatie.

Puterile Axei au fost constituite, la inceput, din Germania, Italia si Japonia, care au impartit lumea in [E16] trei sfere de influente, prin Pactul Tripartit din 1940, angajandu-se sa se apere intre ele in cazul unei agresiuni din partea altui stat. Acest nou pact a inlocuit vechiul Pact Anticomintern germano-japonez din 1936, la care Italia a aderat in 1937. Guvernul fascist spaniol al lui Francisco Franco a fost un sprijinitor al Axei in perioada razboiului, Spania ramanand, insa, neutra in conflict. Mai multe state mici pot fi, de asemenea, numarate printre tarile Axei: Bulgaria, Romania, Ungaria, Slovacia, Croatia si Finlanda (in acest din urma caz, parerile sunt impartite).

Printre puterile Aliatilor, asa numitii Cei Trei Mari, se aflau: Anglia (din 3 septembrie 1939), Uniunea [E17] Sovietica (din iunie 1941) si Statele Unite ale Americii (din decembrie 1941). China se afla in razboi cu Japonia inca din 1937.

La 23 august 1939, chiar inaintea izbucnirii in Europa a celui de-al Doilea Razboi Mondial, URSS si [E18] Germania au semnat un pact de neagresiune, cunoscut sub numele de Pactul Molotov-Ribbentrop, care, printre altele, impartea Europa Rasariteana in doua regiuni de influenta. Germania a incalcat pactul de neagresiune, invadand URSS, in 1941. SUA se ghidau in politica externa dupa liniile directoare trasate de Doctrina Monroe, prin care se stabilea ca, atata vreme cat tarile europene nu se amestecau in afacerile americane, nici America nu trebuia sa se amestece in problemele europene (inclusiv in razboaie). SUA au intrat in razboi dupa Atacul de la Pearl Harbour si declaratiile oficiale de razboi ale Japoniei si Germaniei, cand interesele americane, marina militara si transporturile maritime au devenit tinta atacurilor Axei.

Alte tari (Australia, Belgia, Brazilia, Canada, Danemarca, Franta, Grecia, Olanda, Noua Zeelanda, [E19] Norvegia, Iran, Filipine, Polonia, Tailanda si Iugoslavia), au fost, de asemenea, considerate ca facand parte dintre Aliati, desi unele dintre ele au fost ocupate de fortele Axei, sau chiar s-au alaturat oficial fortelor Axei, e adevarat, prin constrangere.

Tarile care au ales sa ramana neutre in conflagratie, au fost privite cu neincredere de ambele tabere [E20] si deseori au fost presate sa contribuie intr-un fel sau altul la eforturile de razboi al vecinului mai puternic. Tarile care nu participau la conflict in mod direct aveau, totusi, interese legitime sa vada invingatoare una dintre partile angrenate in conflagratie. De exemplu, Elvetia neutra era considerata, in general, favorabila Aliatilor, in timp ce Spania era considerata favorabila Axei, in ciuda faptului ca nici una dintre aceste tari nu au aderat deschis la una dintre aliantele mentionate. Astfel de situatii au permis tarilor neutre sa devina terenuri de infruntare pentru serviciile de spionaj ale tarilor beligerante.

Desfasurarea razboiului [E21] 

Controverse cu privire la data de incepere a razboiului [E22] 

Data la care cel de-al Doilea Razboi Mondial a izbucnit este o problema inca dezbatuta. Istoricii nu au [E23] cazut de acord asupra nici unei date semnificative. Cel mai adesea, este mentionata data de 1 septembrie 1939, data care marcheaza invadarea Poloniei de catre Germania, ceea ce a dus la declaratiile de razboi ale Frantei si Angliei doua zile mai tarziu. Alte date luate in calcul sunt 7 iulie 1937, (invazia japoneza in China, care a fost inceputul celui de-al doilea razboi chino-japonez), sau intrarea armatelor lui Hitler in Praga in martie 1939. Exista istorici care considera ca invazia italiana in Etiopia (al doilea razboi italo-abisinian), din 1935-1936 este adevaratul inceput al celui de-al Doilea Razboi Mondial. Se merge chiar mai departe, data de 18 septembrie 1931, (asa numitul Incident manciurian), fiind considerata de unii istorici data de inceput a razboiului.

Cronologia evenimentelor (1937 - 1945)[E24] 

La 7 iulie 1937, Japonia, dupa ce ocupase in 1931 Manciuria, a lansat un atac nou impotriva Chinei [E25] langa Beijing (citeste: Peicing sau Peking) - vezi Incidentul de la podul Marco Polo. In loc sa se retraga rapid, asa cum facuse in conflictele precedente, guvernul chinez a declarat razboi Japoniei, declansandu-se, astfel, al doilea razboi chino-japonez, care avea sa devina, in scurta vreme, o parte a razboiului mondial. In decembrie 1937, capitala Nanking (Nanjing), a fost cucerita de japonezi, guvernul chinez refugiindu-se la Chongqing pentru tot restul razboiului. Surprinsi de rezistenta indarjita a chinezilor, fortele japoneze au comis atrocitati nemaintalnite pana atunci impotriva civililor si prizonierilor de razboi dupa ocuparea Nankingului, (vezi masacrul de la Nanjing), omorand aproximativ 200.000 de persoane in mai putin de o luna.

In Europa, pacea era tot mai nesigura, dupa anexarea de catre Germania Nazista a Austriei si [E26] dezmembrarea Cehoslovaciei.

1939: Izbucnirea razboiului in Europa[E27] 

Razboiul a izbucnit in Polonia la 1 septembrie 1939. Franta si Anglia si-au onorat obligatiile ce le [E28] aveau fata de aliatul polonez, declarand razboi Germaniei doua zile mai tarziu (3 septembrie). Si Australia si Noua Zeelanda au declarat razboi in aceeasi zi, dar datorita diferentelor de fus orar, ele au fost primele care au intrat in razboi, nu britanicii. Canada a urmat o saptamana mai tarziu, (10 septembrie).

Polonia, care reusise doar o mobilizare partiala, avand militarii echipati cu arme depasite moral, [E29] bazandu-se inca pe o cavalerie numeroasa, fara sa se bucure de un sprijin activ din partea englezilor si francezilor, a fost rapid infranta de Wehrmachtul' superior la toate capitolele: din punct de vedere numeric, al armamentului si tacticilor (vezi 'Blitzkrieg'). Polonia a fost atacata din trei parti, din Germania si din Cehoslovacia ocupata. In conformitate cu intelegerile secrete din Pactul Molotov-Ribbentrop, Armata Rosie sovietica a invadat Polonia dispre rasarit la 17 septembrie,iar la 22 septembrie Polonia capituleaza teritoriul sau fiind impartit intre Germania si URSS.guvernul polonez s-a exilat in Romania, impreuna cu tezaurul Bancii Nationale a Poloniei si un numar de unitati ale armatei poloneze. Ultimele unitati poloneze au incetat rezistenta la 6 octombrie. In ciuda aliantei care-i lega de Polonia, dupa declararea razboiului, Anglia si Franta nu au intreprins actiuni militare ofensive impotriva Germaniei, cu exceptia unui atac de mica amploare in Saar, urmat de retragere. Aceasta situatie a durat pana in mai 1940, fiind cunoscuta cu numele de 'razboiul ciudat' ('Sitzkrieg'). Fortele poloneze au continuat sa lupte impotriva fortelor Axei si dupa ce tara lor a fost ocupata. Un exemplu in aceasta privinta a fost contributia remarcabila a pilotilor polonezi in Batalia Angliei.

Uniunea Sovietica si-a respectat angajamentele luate prin intelegerile secrete al pactului Molotov-[E30] Ribbentrop si nu i-au atacat pe germani. Stalin era fericit sa constate ca aprecierile sale cu privire la conflictele dintre dusmanii naturali ai sovieticilor, capitalistii, se confirma, acestia incaierandu-se intre ei. Mai mult, Uniunea Sovietica a profitat de infrangerea Poloniei, ocupand partea rasariteana a tarii si ucigand la Katyn pe toti ofiterii polonezi cazuti prizonieri. In tot acest timp, SUA nu au intervenit in conflict, opinia publica americana fiind de parere ca noul conflict european este "razboiul altora".

Au fost cateva ciocniri izolate in timpul "razboiului ciudat": scufundarea cuirasatului Royal Oak in [E31] rada bazei navale de la Scapa Flow si bombardamentele Luftwaffe facute asupra bazelor navale Rosyth si Scapa Flow. Cuirasatul de buzunar Admiral Graf Spee al Kriegsmarine (Marina germana de razboi) a fost scufundat in apele Atlanticului de Sud dupa batalia de la River Plate. Pactul Tripartit a fost semnat pe 27 septembrie 1939 de Germania, Italia si Japonia, aceasta alianta primind numele de "Puterile Axei". Uniunea Sovietica a atacat Finlanda la 30 noiembrie 1939, incepand ceea ce avea sa se numeasca "razboiul de iarna", incheiat in martie 1940. Desi Finlanda a fost nevoita sa faca anumite concesii teritoriale, conflictul a scos in evidenta slaba competenta a corpului ofiteresc al Armatei Rosii, slabita dupa epurarile staliniste.

1940: Generalizarea razboiului[E32] 

Pe frontul rusesc[E33] 

Europa: Germania a invadat Danemarca si Norvegia la 9 aprilie 1940, in cadrul Operatiunii [E34] Weserübung, care avea scopul declarat sa elimine amenintarea unei invazii aliate in regiune. S-au desfasurat lupte grele pe mare si pe uscat, in Norvegia. Fortele britanice, franceze si poloneze au debarcat in sprijinul norvegienilor in luptele de la Namsos, Åndalsnes si Narvik. Pana la sfarsitul lunii iunie, insa, fortele aliate au fost evacuate, iar armata norvegiana a capitulat. Franta, Belgia, Olanda si Luxemburg au fost invadate in 10 mai, punand capat, astfel, 'razboiului ciudat', dand startul Bataliei Frantei. Aliatii au sperat sa poata stabiliza frontul, asa cum facusera si in Primul Razboi Mondial, dar s-au dovedit total nepregatiti sa faca fata tacticilor Blitzkriegului german. In prima faza a razboiului, (Operatiunea Galben), Panzergruppe von Kleist , apartinand Wehrmachtului, a ocolit linia Maginot si a spart apararea Aliatilor in doua, avansand rapid catre Canalul Manecii. Belgia, Luxemburgul si Olanda au fost ocupate rapid de Grupul de Armata B, iar Corpul expeditionar englez, incercuit in nord, a fost evacuat din Dunkirk in cadrul Operatiunii Dynamo. Fortele germane au invadat Franta in cadrul Operatiunii Rosu, avansand prin spatele liniei Maginot spre coasta Atlanticului. In timp ce unitatile armatei franceze mai luptau inca, un numar de politicieni si comandanti militari de frunte au decis ca era mai bine ca Franta sa capituleze. Franta a semnat un armistitiu cu Germania, in 22 iunie 1940, ceea ce a condus la instalarea unui guvern marioneta la Vichy in zona neocupata a tarii.

In iunie 1940, Uniunea Sovietica a ocupat statele baltice si a anexat Basarabia si Bucovina de nord [E35] care apartineau Romaniei. Pentru ca nu a reusit sa obtina o pace cu Anglia, Germania a inceput pregatirile pentru invadarea insulelor britanice in cadrul a ceea ce avea sa se numeasca Batalia Angliei. Luftwaffe si Royal Air Force au luptat patru luni pentru controlul spatiului aerian britanic. La inceput, Luftwaffe avea ca tinta Centrul de comanda al RAF, dar a ajuns sa se rezume la bombardamente salbatice asupra Londrei. Cum Luftwaffe a esuat in indeplinirea scopurilor propuse, Operatiunea Seelöwe (Leul de Mare) - invazia insulelor britanice - a fost abandonata. Eforturi cel putin la fel de mari s-au facut pe mare, in timpul Bataliei Atlanticului. Intr-o campanie pe termen lung, submarinele germane au incercat sa priveze Anglia de transporturile absolut necesare apararii a marfurilor primite din SUA, prin intermediul programului Lend Lease. Submarinele germane au reusit sa reduca intr-o proportie ingrijoratoare capacitatea de transport a flotei britanice, dar Regatul Unit a refuzat sa ceara pacea, primul-ministru britanic Winston Churchill afirmand raspicat: 'Nu ne vom preda niciodata!'. Presedintele Roosevelt a anuntat o schimbare a pozitiei americane de la 'neutra' la 'nonbeligeranta '.

Mediterana: Italia a invadat Grecia la 28 octombrie 1940, atacand din bazele din Albania. Desi [E36] depasiti numeric, grecii au respins atacul italian si au lansat un contraatac la scara mare, avansand adanc in teritoriul albanez. Pana la mijlocul lunii decembrie, grecii eliberasera un sfert din teritoriul albanez.

Campania din Africa de nord a inceput in 1940, fortele italiene din Libia atacandu-le pe cele britanice [E37] din Egipt. Se incerca, astfel, transformarea Egiptului intr-o posesiune italiana, tinta principala fiind Canalul Suez, ruta vitala de transport maritim. Fortele britanice, indiana si australiana au contraatacat (Operatiunea Compas), dar aceasta ofensiva a fost oprita cand cea mai mare parte a fortelor Commonwealthului au fost transferate in Grecia pentru a lupta impotriva germanilor. Unitatile germane (Afrika Korps) conduse de generalul Erwin Rommel au debarcat in Libia si au reluat atacul asupra Egiptului. Italienii au invadat si cucerit Somalia Britanica in august 1940. Pe de alta parte, declaratia de razboi italiana a pus sub semnul intrebarii suprematia maritima britanica, suprematie sprijinita pe Gibraltar, Malta si Alexandria. Gibraltarul nu a fost niciodata atacat direct. In schimb, Alexandria si, in special, Malta au fost atacate in mod repetat de fortele Axei. Malta a devenit in aceasta perioada cel mai bombardat loc de pe Pamant.

Asia: In 1940, Japonia a ocupat Indochina Franceza (Vietnamul), conform unor intelegeri cu Guvernul [E38] de la Vichy, in ciuda opozitiei Fortelor Franceze Libere, alaturandu-se, astfel, agresiunii fortelor Axei, Germania si Italia. Aceste actiuni au intensificat conflictul Japoniei cu Statele Unite si Regatul Unit, care au reactionat printr-un boicot petrolier.

1941: Razboiul devine global[E39] 

Europa:[E40] 

Guvernul iugoslav a cedat presiunilor italo-germane si a semnat, la 25 martie 1941, Pactul Tripartit. [E41] Au urmat demonstratii anti-puterile Axei in tara si o lovitura de stat care a inlocuit, la 27 martie 1941, guvernul cu un altul pro-Aliati. Fortele lui Hitler au invadat Iugoslavia si Grecia la 6 aprilie 1941. Hitler a trimis, fara nici o tragere de inima, armata germana sa-i sprijine pe italieni in incercarea de cucerire a Greciei, scopul fiind acela de a-i impiedica pe englezi sa creeze si sa consolideze un front strategic sudic. Fortele aliate ale Axei au reusit sa-i impinga inapoi pe greci. Trupele britanice au fost aduse din Africa de nord in Grecia pentru a face fata noului atac, dar au esuat in incercarea de a preveni cucerirea Greciei de catre Axa, fiind apoi evacuate in graba. La 20 mai 1941 a inceput Batalia pentru Creta, prin desantarea (cu ajutorul planoarelor) a vanatorilor de munte si a parasutistilor (Fallschirmjäger) germani. Au fost folosite, in aceasta operatiune, 539 de aeronave de transport. Insula Creta era aparata de aproximativ 43.000 de greci, australieni, neozeelandezi si britanici, nu toti fiind echipati corespunzator. Germanii au atacat simultan pe trei aerodromuri. Atacul a reusit numai pe unul dintre ele, care a fost cucerit, ceea ce le-a permis germanilor sa-si intareasca pozitiile si sa-si aprovizioneze rapid fortele. Aliatii au decis, dupa o saptamana de lupte, ca au fost aduse in insula atat de multe trupe si provizii germane, incat apararea insulei nu mai era cu putinta, 17.000 de soldati ai Commonwealthului trebuind sa fie evacuati. Pe insula au ramas, totusi, 10.000 de luptatori greci si 500 de britanici, continuand lupta impotriva ocupantilor germani. Pierderile germane s-au cifrat la 6.200 de oameni (din care aproape 4.000 de morti) din cei 14.000 de soldati care au atacat Creta. Pierderile germanilor au fost asa de ridicate, incat Hitler a luat hotararea sa nu mai aprobe vreodata un desant aerian. Generalul Kurt Student avea sa spuna mai tarziu: 'Creta a fost mormantul parasutistilor germani'. Aliatii au tras concluziile necesare din aceasta invazie, si anume ca orice desant aerian trebuie sa fie sprijinit corespunzator de aviatie. Aceste concluzii au fost folosite, mai tarziu, in timpul debarcarii din Normandia.

La 22 iunie 1941, Germania nazista a declansat Operatiunea Barbarossa - invazia Uniunii Sovietice - cea mai mare invazie din istoria omenirii. 'Marele Razboi pentru Apararea Patriei' (in limba rusa: [E42] Великая Отечественная Война, Velikaia Otecestvennaia Voina) a inceput prin atacul-surpriza al armatelor de panzere (tancuri) germane, care au incercuit si distrus cea mai mare parte a armatelor sovietice din vest, capturand sau ucigand sute de mii de oameni. Armata Rosie a aplicat tactica pamantului parjolit in retragerea catre zona de stepa a Rusiei Europene, pentru a castiga timp si pentru a suprasolicita liniile de aprovizionare germane. Intreprinderile industriale au fost demontate si mutate in zona Muntilor Urali si in Siberia, in afara razei de actiune a bombardierelor naziste. Armatele germane au inceput atacul pe trei directii: spre nord, pentru capturarea orasului Leningrad, catre sud, pentru cucerirea Ucrainei, a zonelor bogate in petrol din Caucaz si a orasului Stalingrad si catre centru, pentru cucerirea capitalei sovietice, Moscova. Fiecare dintre orasele-tinta nu aveau doar o valoare strategica, dar si una propagandistica importanta. Armata germana nu a fost insa pregatita sa duca un razboi de lunga durata, fiind obligata sa lupte in conditiile iernii rusesti. Contraatacurile sovietice i-au zdrobit pe germani in suburbiile Moscovei, debandada trupelor germane fiind cu greu evitata. Aceasta a fost prima mare infrangere a Wehrmachtului si unul din punctele de cotitura ale luptei Aliatilor impotriva Germaniei Naziste. Razboiul continuu dintre Finlanda si Uniunea Sovietica a inceput prin masive atacuri aeriene sovietice, la scurta vreme dupa inceperea Operatiunii Barbarossa, (25 iunie), si s-a incheiat cu un armistitiu in 1944. URSS au avut ca aliat in acest razboi pe britanici, dar nu si pe americani.

Mediterana: [E43] 

In iunie 1941, fortele Aliatilor au invadat Siria si Libanul, aflate sub mandatul guvernului [E44] colaborationist francez de la Vichy, cucerind Damascul pe 17 iunie (Campania Siria-Liban). In acelasi timp, armatele germano-italiene din Africa de nord conduse de Rommel au avansat cu rapiditate catre est, asediind portul maritim de importanta vitala Tobruk. In ciuda rezistentei indarjite, trupele britanico-australiene au fost respinse pana la El Alamein.

Asia: Razboiul chino-japonez [E45] 

Articol principal: Razboiul chino-japonez (1937-1945)[E46] 

Razboiul izbucnise in Asia cu mai multi ani inainte de a incepe conflictul mondial in Europa. Japonia a [E47] invadat China in 1931. Roosevelt a semnat un ordin executiv, in mai 1940, nepublicat (secret), care permitea personalului militar al SUA sa demisioneze cu scopul de a participa la o misiune americana sub acoperire: Grupul Voluntarilor Americani, cunoscuti si sub numele Tigrii Zburatori ai lui Chennault. In aproximativ sapte luni, Tigrii Zburatori au distrus un numar estimat de 600 avioane japoneze. De asemenea, Tigrii Zburatori au scufundat numeroase vase maritime japoneze si au luptat impotriva invaziei japoneze in Burma. Datorita, in parte, boicotului comercial la care participau Statele Unite si alte tari, boicot care afecta in special aprovizionarea cu titei, dar si alte materii prime, japonezii au planuit sa atace Pearl Harbor in duminica de 7 decembrie 1941, pentru a anihila flota SUA din Pacific, lasand mana libera armatei nipone sa cucereasca zonele petroliere din Asia de sud-est. La 2 ore dupa atac ambasadorul japonez a inmanat SUA declaratia de razboi, motivandu-se dificultati de translatare. In ciuda faptului ca au existat numeroase semne care prevesteau atacul, bombardarea bazelor militare de la Pearl Harbor a fost o surpriza totala pentru americani. Desi atacul a provocat distrugeri importante flotei americane de cuirasate, tintele pricipale, portavioanele, au ramas neatinse. In ziua urmatoare, fortele nipone au atacat Hong Kongul, ceea ce a dus, in cele din urma, la capitularea coloniei engleze, in ziua de Craciun. De aceea, acea zi trista a purtat printre localnici numele de 'Black Christmas - Craciunul negru'. Japonezii au lansat numeroase atacuri impotriva avanposturilor americane si britanice din zona Pacificului.

Asia: Intrarea SUA in razboi[E48] 

Atacul de la Pearl Harbor[E49] 

Referat: Lucrare scrisa la dendrologie Proiect: Nivelul organizarii teritoriale - teritoriu, teritorialitate si organizare in invelisul geografic

Pearl Harbor a fost atacat in ziua de 7 decembrie 1941[E50] 

La 7 decembrie 1941, avioanele flotei de portavioane comandata de Viceamiralul Chuichi Nagumo au [E51] efectuat un raid aerian-surpriza la Pearl Harbor, Hawaii, cea mai mare baza navala americana din Pacific. Fortele japoneze au infrant rezistenta slaba a americanilor si au devastat portul si aerodromurile. In timpul atacului au fost scufundate sau avariate 8 cuirasate, 3 crucisatoare si 3 distrugatoare si au fost avariate mai multe vase auxiliare. De asemenea, au fost distruse sau avariate 343 de avioane. Totusi, atacul surpriza nu a avut rezultate decisive, tinte importante, cum ar fi fost portavioanele (aflate in larg in acel moment), depozitele de carburanti ale bazei si santierele navale nefiind atinse. Esecul japonezilor in atingerea acestor ultime tinte a fost considerat de multi istorici o eroare strategica de proportii, pe termen lung pentru Imperiul Japonez.

In ziua urmatoare, Statele Unite au declarat razboi Japoniei. Concomitent cu atacul asupra bazei [E52] navale de la Pearl Harbor, a fost efectuat si un atac asupra bazei aeriene americane din Filipine. Imediat dupa aceste atacuri, Japonia a invadat Filipinele si coloniile britanice Hong Kong, Malaya, Borneo si Burma. Aceste ultime atacuri aveau ca scop cucerirea campurilor petroliere din zona, in special cele apartinand Indiilor Olandeze. In cateva luni, toate aceste teritorii au fost cucerite de japonezi. Insula fortificata Singapore a fost cucerita in februarie 1942, primul ministru W. Churchill considerand pierderea acestei posesiuni una dintre cele mai umilitoare infrangeri britanice din toate timpurile, armata japoneza fiind in inferioritate numerica (36000 contra 85000).

Dupa atacul japonez asupra Pearl Harbor-ului, Germania a declarat, la 11 decembrie 1941, razboi [E53] Statelor Unite, desi, in conformitate cu prevederile Pactului Tripartit din 1940, nu era obligata sa o faca. Hitler a facut acest pas deoarece era sigur de victorie pe frontul de est, motivand ca nedeclararea razboiului catre SUA ar condamna Pactul Tripartit la moarte si ca SUA si Germania se aflau deja intr-un razboi nedeclarat. Cu toate aceste explicatii, miscarea diplomatica germana s-a dovedit totusi o grava eroare, care a oferit presedintelui american Franklin D. Roosevelt pretextul de care aveau nevoie SUA pentru a se alatura cu toate fortele Aliatilor in razboiul din Europa, fara sa intampine vreo opozitie din partea Congresului. Cei mai multi istorici considera acest moment un alt punct de cotitura al razboiului, in care Hitler a provocat sudarea unei aliante a mai multor natiuni puternice: SUA, Anglia si URSS, capabile, in aceasta formula, sa duca impreuna ofensive puternice, simultane, in vest si est.

1942: Impasul german [E54] 

Articole principale: Batalia de la Stalingrad, Operatiunea Torta[E55] 

Europa: In 1942, a fost lansata o ofensiva catre Caucaz pentru ocuparea campurilor petroliere si [E56] pentru cucerirea orasului Stalingrad. Asediul Stalingradului s-a intins pe durata mai multor luni, cu numeroase lupte de strada, care au provocat pierderi uriase de vieti omenesti de ambele parti. In timpul noptii, fortele sovietice erau aprovizionate de pe malul stang al raului Volga, iar Wehrmachtul s-a impotmolit intr-o lupta de uzura, mai ales dupa ce Armata a VI-a de tancuri a fost scoasa din dispozitivul din fata orasului si a fost trimisa sa lupte in Caucaz. In noiembrie, o puternica ofensiva a incercuit armatele germane in raionul Stalingradului, armate care s-au predat in cele din urma, in frunte cu maresalul Friedrich Paulus. Promovarea (prin radio!) a generalului Paulus de catre Hitler la gradul de feldmaresal a fost facuta in speranta ca acest fapt il va impiedica pe comandantul german sa se predea. In intreaga istorie militara germana, niciun maresal nu fusese capturat viu sau nu se predase in mainile inamicului. Friedrich Paulus a intrerupt aceasta traditie si s-a predat, 2 februarie, impreuna cu supravietuitorii armatelor germane.

Ca urmare a luptelor de la Stalingrad, orasul a fost complet distrus, numarul victimelor din randurile [E57] militarilor si civililor a fost urias, Armata a VI-a germana a Wehrmachtului' a incetat sa mai existe, alaturi de germani cazand in prizonierat si militarii unitatilor romanesti, italiene si ungare. Ca urmare a infrangerii de la Stalingrad, Ministrul Propagandei Joseph Goebbels a tinut vestitul sau discurs de la Palatul Sporturilor in care cerea germanilor sa se mobilizeze pentru razboiul total.

Mediterana:[E58] 

Prima batalie de la El Alamein a avut loc intre 1 iulie si 27 iulie 1942. Fortele germane au avansat [E59] pana la El Alamein, ultimul punct care asigura apararea orasului Alexandria si a canalului navigabil Suez. In conditiile in care germanii isi epuizasera proviziile, fortele Commonwealthului au reusit sa le opreasca avansarea. A doua batalie de la El Alamein a avut loc intre 23 octombrie si 3 noiembrie 1942, dupa ce maresalul Bernard Montgomery l-a inlocuit pe Claude Auchinleck de la comanda fortelor Commonwealthului, forte rebotezate Armata a VIII-a britanica. Erwin Rommel, comandantul german al Afrika Korps, poreclit 'Vulpea Desertului', nu s-a mai aflat in fruntea trupelor sale, fiind rechemat in Europa. Desi in timpul ofensivei britanicii au pierdut mai multe tancuri decat germanii, pana la urma, Montgomery a iesit invingator. Aliatii occidentali aveau in timpul luptelor marele avantaj de a fi foarte aproape de bazele de aprovizionare. In plus, germanii au avut un sprijin sporadic din partea Luftwaffe, prinsa in luptele pentru apararea spatiului aerian european si in sustinerea efortului de razboi antisovietic. Dupa infrangerea de la El Alamein, germanii, avandu-l din nou la comanda pe Rommel, au reusit o retragere strategica reusita in Tunisia. In timpul Conferintei ARCADIA din decembrie 1941 - ianuarie 1942, liderii aliatilor occidentali au ajuns la concluzia ca era esential sa pastreze Rusia in razboi. Acest punct de vedere a dus la strategia globala 'Germania mai intai'. Aceasta prevedea ca lupta impotriva Germaniei era prioritara, Japonia fiind lasata pe un plan secundar. Aceasta decizie a dus la o discutie prelungita asupra oportunitatii deschiderii unui al doilea front impotriva Germaniei. Sefii statelor majore americane erau in favoarea unei operatiuni amfibii peste Canalul Manecii, care sa duca la o debarcare in Franta. Britanicii s-au opus unei asemenea operatiuni din mai multe motive: lipsa unor vase de debarcare suficiente si unele probleme logistice, cat si faptului ca fortele americane nu erau suficient de numeroase si de bine pregatite pentru a face fata trupelor germane experimentate. Doar in fata pericolului prabusirii frontului sovietic, englezii ar fi fost de acord cu o debarcare in Franta. Churchill a propus o debarcare de mai mici dimensiuni in Norvegia sau in Africa Franceza de Nord. Planul pentru debarcarea in Africa a fost aprobat in iulie 1942.

Operatiunea Torta a fost condusa de Dwight Eisenhower. Scopul acestei operatiuni era acela de a [E60] castiga controlul asupra Marocului (Morocco) si Algerului, prin debarcari simultane la Casablanca, Oran si Alger, urmata, mai apoi, de o debarcare la Bône, poarta catre Tunisia. Operatiunea a fost lansata la 8 noiembrie 1942. Primul val al atacatorilor a fost aproape in intregime american, deoarece s-a considerat ca francezii vor reactiona mai bine in fata americanilor decat in fata britanicilor. S-a sperat ca fortele locale ale regimului de la Vichy nu vor opune rezistenta si se vor supune autoritatii Fortelor Franceze Libere ale generalului Henri Giraud. De fapt, rezistenta a fost mai puternica de cat se asteptase cineva, desi a fost sporadica. Comandantul trupelor regimului de la Vichy, amiralul Darlan, a negociat incetarea ostilitatilor, in ciuda ordinelor guvernului sau. I s-a permis amiralului sa continue sa exercite controlul asupra zonei, sub comanda Fortelor Franceze Libere. In urma atacului aliat, Hitler a atacat si a ocupat restul Frantei. Trupele Afrika Korps comandate de Rommel nu au fost aprovizionate corespunzator, cauza principala fiind pierderile mari provocate de marina si aviatia aliatilor, in special a britanicilor, navelor de transport germane si italiene in Mediterana. Lipsa aprovizionarii si a sprijinului aerian a distrus orice sansa a unei ofensive germane in Africa. In cele din urma, fortele germano-iataliene au fost prinse in clestele unui atac dublu dinspre Algeria si Libia. Trupele germane in retragere au continuat sa opuna o rezistenta indarjita, Rommel reusind sa-i invinga pe americani in Batalia din Pasul Kasserine, inainte de a termina retragerea strategica. In mod inevitabil, avansand, atat din est, cat si din vest, aliatii au infrant, in final, Afrika Korps pe 13 mai 1943. Aproximativ 250.000 de militari ai Axei au fost luati prizonieri.

Asia: [E61] 

In mai 1942, un atac naval asupra Port Moresby - Noua Guinee, a fost respins de marina aliata in [E62] Batalia din Marea de Corali. Daca ar fi reusit capturarea orasului Port Moresby, Australia s-ar fi aflat in zona razei de actiune a marinei japoneze. Aceasta a fost prima actiune incununata de succes impotriva japonezilor si prima batalie navala dusa exclusiv de portavioane. Cele doua parti au suferit pierderi mari, egale ca gravitate. O luna mai tarziu, invadarea de catre japonezi a insulelor Midway a fost evitata datorita succesului decriptorilor aliati, care au descifrat mesajele secrete japoneze, marina americana fiind capabila sa pregateasca un raspuns pe masura atacului nipon. Pilotii americani au reusit scufundarea portavioanelor japoneze, industria japoneza dovedindu-se incapabila sa le inlocuiasca rapid. Pierderea a numeroase avioane si piloti experimentati (multi dintre ei participanti la Atacul de la Pearl Harbor) a fost un handicap pe care japonezii nu l-au mai putut recupera pana la sfarsitul razboiului. Americanii au pierdut un portavion si un numar mic de avioane. A fost o victorie totala pentru americani, marina japoneza fiind nevoita sa treaca din acest moment in defensiva. In iulie, un atac terestru asupra orasului Port Moresby a fost dus de-a lungul accidentatului drum Kokoda. Acest atac a fost respins de militiile australiene, avand printre membrii lor numerosi tineri slab antrenati, care au trebuit sa lupte cu indarjire pana la sosirea trupelor regulate australiene, reintoarse din Africa de Nord, Grecia si Orientul Mijlociu. In mod uimitor, batalionul al 39-lea australian, depasit numeric, avand in componenta lui soldati neexperimentati, a invins armata japoneza formata din 5.000 de soldati. Aceasta a fost cea mai importanta victorie din istoria militara australiana. Chiar mai inainte de intrarea SUA in razboi, Aliatii cazusera de acord ca infrangerea Germaniei Naziste era prioritara. Totusi, fortele SUA au inceput sa atace japonezii in teritoriile pe care le ocupasera acestia din urma, incepand cu insula Guadalcanal, avand de infruntat o aparare nipona foarte hotarata si agresiva. La 7 august 1942, Statele Unite au luat cu asalt insula. La sfarsitul lunii august si inceputul lunii septembrie, in timp ce luptele in Guadalcanal continuau cu furie, un atac ambitios al japonezilor a avut loc in extremitatea estica a Noii Guinee, unde australienii au reusit o victorie importanta in Golful Milne, prima infrangere grava a niponilor. Pana la sfarsitul lunii februarie 1943, Guadalcanalul a fost cucerit de americani.

Un element esential al campaniei din Asia au fost si luptele pentru insulele Aleutine. Vezi si Al Doilea Razboi Mondial: Insulele Aleutine.[E63] 

1943: Schimbarea cursului razboiului[E64] 

Articole principale: Batalia de la Kursk, Campania italiana[E65] 

Europa:[E66] 

Rusia: Dupa victoria de la Stalingrad, Armata Rosie a lansat 8 ofensive de-a lungul iernii, multe dintre [E67] ele concentrate de-a lungul bazinului raului Don, langa Stalingrad, care au dus, initial, la eliberarea unor teritorii sovietice. Datorita eforturilor continue, Armata Rosie a fost slabita, iar germanii au recucerit zonele pierdute initial. In iulie, Wehrmachtul a lansat o ofensiva, amanata pana in acel moment de mai multe ori, in zona Kursk. Intentiile germanilor erau insa cunoscute de sovietici, care s-au pregatit corespunzator, astfel incat Batalia de la Kursk s-a incheiat in nota generala a contraofensivei rusesti, care i-a impins mult inapoi pe germani.

Invazia din Italia: Africa de nord, cucerita de curand, a fost folosita ca trambulina pentru invadarea [E68] Siciliei inceputa la 10 iulie 1943. In 25 iulie, Benito Mussolini a fost demis din functie de Regele Italiei, permitand unui nou guvern sa preia puterea. Dupa cucerirea Siciliei, Aliatii au invadat Italia continentala, la 3 septembrie 1943. Italia s-a predat in 8 septembrie, dar fortele germane au continuat sa lupte. Aliatii au avansat catre nord, dar au fost opriti, in timpul iernii, pe Linia Gustav, pana cand, in timpul bataliei de la Monte Cassino, au spart frontul german, iar Roma a fost eliberata la 5 iunie 1944. La mijlocul anului 1943, inainte de capitularea Italiei, a avut loc a 5-a si ultima ofensiva germana impotriva partizanilor iugoslavi.

Asia: (1943-45) Fortele australiene si americane au dus o campanie prelungita pentru recucerirea [E69] insulelor Solomon, Noii Guinei si Indiilor Olandeze de Rasarit, in timpul careia au intalnit una dintre cele mai indarjite rezistente din timpul razboiului. Filipinele au fost recucerite la sfarsitul anului 1944, Batalia din Golful Leyte fiind considerata una dintre cele mai mari batalii navale din istorie. Ultima ofensiva importanta din zona de sud-vest a Pacificului a fost campania din Borneo, care a avut ca scop izolarea ramasitelor fortelor armate japoneze din Asia de sud-est si eliberarea prizonierilor aliati de razboi. Submarinele si avioanele aliate au atacat, de asemenea, vasele comerciale japoneze, lipsind astfel industria japoneza de materiile prime pentru care Imperiul Nipon pornise razboiul si fara de care nu putea sa-l continue. Eficacitatea acestei sufocari economice a crescut in momentul in care infanteria marina a Statelor Unite a cucerit insulele din apropierea Japoniei. Armata nationalista a Kuomintangului, de sub conducerea lui Chiang Kai-shek (Cian Ka-si) si armata comunistilor chinezi, de sub conducerea Mao Zedong (Mao Te-Dun), au luptat cu succes impotriva japonezilor, dar nu s-au aliat niciodata, cu adevarat, impotriva invadatorilor. Conflictul dintre nationalisti si comunisti izbucnise cu mult timp inainte de declansarea invaziei nipone si a continuat in timpul luptelor de eliberare a tarii si dupa infrangerea japonezilor. Japonezii capturasera cea mai mare parte din Burma, punand in pericol drumul Burmei folosit de Aliati pentru aprovizionarea nationalistilor chinezi. Acest fapt i-a fortat pe Aliati sa inceapa aprovizionarea pe calea aerului a fortelor lui Chiang Kai-shek, podul aerian fiind cunoscut sub numele ' Cocoasa zburatoare'. Americanii, chinezii si o divizie britanica au curatat nordul Burmei de japonezi, construind un nou drum terestru de aprovizionare - drumul Ledo - care sa-l inlocuiasca pe cel aflat inca sub amenintarea japoneza - drumul Burmei. Mai la sud, principala armata japoneza din teatrul de razboi sud-est asiatic luptau un razboi de pozitii pe frontiera Burmei si Indiei impotriva Armatei a XIV-a britanice Armata a XIV-a britanica ('Armata uitata'). Britanicii au atacat, au recucerit Burma si planuiau sa continue ofensiva spre Malaya, cand s-a sfarsit razboiul.

1944: Inceputul sfarsitului[E70] 

Articole principale: Batalia din Normandia, Operatiunea Bagration, Operatiunea Market Garden, Batalia pentru Bulge[E71] 

In 'Ziua Z' (6 iunie 1944), aliatii occidentali au debarcat in Normandia, aflata sub controlul [E72] germanilor, printr-un atac amfibiu purtat in zorii zilei. Primele forte care au atacat au fost parasutistii americani, canadieni si britanici, care au deschis 'al doilea front impotriva germanilor'. Aliatii au suferit pierderi grele in timpul debarcarii de pe plajele Normandiei. Bateriile de artilerie germane au tinut sub control plajele pana in momentul in care au fost cucerite de parasutistii lansati in spatele frontului. In continuare, infanteristii debarcati au inceput avansarea in interiorul Normandiei. Luptele au fost foarte sangeroase, terenul si numeroasele garduri vii avantajand apararea germana din zona pe care francezii o numesc bocage. Un atac incununat de succes a fost efectuat la Saint-Lô, cea mai importanta forta germana din Franta, Armata a VII-a, fiind distrusa aproape complet in punga de la Falaise. In acest timp, in timpul Operatiunii Dragon, armatele aliate stationate in Italia au invadat, 15 august, Riviera Franceza si au stabilit jonctiunea cu fortele din Normandia. Rezistenta Franceza a declansat insurectia impotriva germanilor in Paris, la 19 august. Divizia franceza de sub conducerea generalului Jacques Leclerc, a primit capitularea germanilor si a eliberat orasul (25 august 1944). La inceputul anului 1944, Armata Rosie atinsese frontiera poloneza si despresurasera Leningradul.

La scurta vreme dupa debarcarea din Normandia, in 9 iunie, Uniunea Sovietica a inceput un atac in [E73] istmul Karelia, fortand Finlanda, aliat al nazistilor, sa ceara un armistitiu. Operatiunea Bagration, o ofensiva sovietica in care au fost antrenati 2,5 milioane de soldati si 6.000 de tancuri, a fost lansata in 22 iunie, distrugand Grupul de Armate Centru al germanilor si luand 350.000 de prizonieri. Dupa retragerea germanilor de pe tarmul sudic al Golful Finic, Finlanda nu a mai fost capabila sa se apere si a cerut armistitiul. Acest armistitiu prevedea noi pierderi teritoriale pentru Finlanda, judecarea liderilor politici in 'procese ale responsabililor finlandezi pentru razboi' si internarea sau expulzarea trupelor germane din tara. (Vezi Razboiul din Laponia). Judecarea responsabililor politici a fost rau primita de opinia publica finlandeza, care a perceput actiunea ca pe o batjocorire a spiritului de justitie.

Parasutistii aliati au incercat sa avanseze in Germania, declansand Operatiunea Market Garden din [E74] septembrie, dar au fost respinsi. Probleme logistice incepusera sa incetinesca viteza de avansare a trupelor aliate, de vreme ce capetele liniilor lor de aprovizionare se mai aflau inca pe plajele din Normandia. Victoria decisiva a Armatei I canadiana care, in Batalia de la Scheldt, a cucerit si, mai apoi, aparat cu succes portul Antwerp - Anvers, a asigurat un flux de aprovizionare corespunzator pentru aliati la sfarsitul lunii noiembrie 1944. Romania a cerut armistitiul in august, urmata de Bulgaria, in septembrie. Insurectia din Varsovia a avut loc intre 1 august si 2 octombrie 1944, fiind infranta de germani, in conditiile in care sovieticii nu au sprijinit lupta polonezilor. Germania s-a retras din Balcani si a mai reusit sa se mentina prin lupta, in Ungaria, pana in februarie 1945.

In decembrie 1944, armata germana a reusit sa organizeze ultima mare ofensiva in vest. Alegerea [E75] acestei solutii era datorata faptului ca un succes in est nu ar fi avut nici o relevanta in fata masivei Armate Rosii, care avansa, implacabil, catre granitele Reichului. Hitler spera ca, prin succesul acestei ofensive, sa adanceasca neintelegerile neincetate dintre aliatii occidentali, obtinand un armistitiu care sa-i fie favorabil, permitandu-i, mai apoi, sa se concentreze asupra infrangerii sovieticilor. Misiunea aceasta era total nerealista, de vreme ce intreg planul se baza pe posibilitatea cuceririi depozitelor aliate de combustibil, care ar fi permis continuarea avansarii vehiculelor germane catre portul Antwerp si victoria in Batalia de la Bulge. Germanii au reusit sa aiba succese importante, la inceput, impotriva americanilor stationati in Ardeni. Fortele aliate, nepregatite pentru un asemenea atac neasteptat, au suferit pierderi foarte mari. In primele zile ale atacului, germanii s-au bucurat de avantajul conditiilor nefavorabile de zbor pentru aviatia aliata, obligata sa ramana la sol. In cele din urma, indreptarea vremii a permis aviatiei aliate sa intre in lupta, sa-si valorifice suprematia aeriana, germanii nereusind sa captureze Bastogne. Sosirea Armatei a III-a a generalului George S. Patton a pus capat atacului germanilor, obligati sa se retraga inapoi in tara. In acest timp insa, sovieticii atinsesera granitele rasaritene ale Germaniei de dinainte de razboi.

Pana in acest moment, ofensiva sovietica devenise asa de puternica, incat unii istorici sustin ca [E76] debarcarea americano-britanica din Normandia a fost facuta mai degraba pentru a impiedica formarea unui bloc sovietic pana pe malul Atlanticului, decat pentru a lupta impotriva Germaniei. In total, 80% din pierderile germane au fost cauzate de luptele de pe Frontul de Rasarit, Europa fiind divizata pe o linie care trecea prin Germania si Austria. In zilele noastre, este o parere foarte raspandita ca, daca aliatii occidentali nu ar fi atacat in Normandia, pe Frontul de Vest mai slab aparat, Stalin ar fi reusit sa castige controlul asupra intregii Europe.

Bombardarea Dresdei de catre RAF si Fortele Aeriene ale Armatei Statelor Unite (USAAF), intre 13 si [E77] 15 februarie 1945, ramane una dintre actiunile cele mai controversate ale celui de-al Doilea Razboi Mondial. Multi istorici sunt de parere ca orasul Dresda nu a avut nici o importanta industriala sau strategica si distrugerea lui nu a influentat in nici un fel cursul operatiunilor militare.

1945: Sfarsitul razboiului [E78] 

Articole principale: Campania din Borneo, Sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial in Europa, [E79] Bombardamentele nucleare asupra oraselor Hirosima si Nagasaki, Victoria impotriva Japoniei

Europa: [E80] 

Winston Churchill, Iosif Vissarionovici Stalin si Franklin D. Roosevelt au negociat aranjamentele [E81] pentru Europa postbelica in timpul Conferintei de la Ialta din februarie 1945. Printre hotararile luate au fost infiintarea ONU, formarea statelor nationale in Europa Rasariteana, organizarea de alegeri libere in Polonia (pana la urma, alegerile au fost masluite de sovietici), repatrierea cetatenilor sovietici si atacarea Japoniei de catre URSS la cel mult trei luni dupa infrangerea Germaniei. Armata Rosie, (inclusiv cei 78.556 soldati ai Armatei I poloneza), au inceput asaltul final asupra Berlinului la 19 aprilie 1945. Armata germana terminase retragerea in orasul puternic fortificat. Capitala germana fusese supusa unor intense bombardamente aeriene in tot acest timp. Cei mai importanti lideri nazisti fusesera ucisi in lupta sau cazusera prizonieri. Hitler era inca in viata si sanatatea sa mintala parea ca se deterioreaza pe zi ce trecea. Ca un ultim efort de razboi, Führerul a cerut tuturor civililor, inclusiv copiilor, sa participe la lupta de aparare a capitalei in randurile militiilor Volkssturm.

Cand aceasta ultima incercare a esuat, Hitler a fost profund deziluzionat, imaginandu-si ca toata [E82] lumea este impotriva lui, dar ca mai are inca soldati pe care poate sa-i trimita in lupta. Hitler si statul sau major s-au mutat in Führerbunker, un buncar de beton de sub Cancelaria Reichului, unde, la 30 aprilie 1945, Führerul s-a sinucis impreuna cu sotia sa, Eva Braun. Amiralul Karl Dönitz a devenit seful guvernului german si a trimis repede un reprezentant la Reims, in Franta, pentru a semna o capitulare neconditionata cu Aliatii. Generalul Alfred Jodl a semnat capitularea neconditionata la 7 mai, ale carei prevederi au intrat in vigoare la 8 mai. Sovieticii au avut pretentia ca actul de capitulare sa fie semnat si la sediul statului major al fortelor sovietice. Acest lucru s-a intamplat la 8 mai, incetarea focului intrand in vigoare pe frontul sovietic la 9 mai. Acesta este motivul pentru care aliatii occidentali au sarbatorit Ziua victoriei in Europa in 8 mai, iar Uniunea Sovietica a sabatorit Ziua Victoriei impotriva fascismului pe 9 mai.

Asia: [E83] 

SUA au cucerit mai multe insule, asa cum au fost Iwo Jima si Okinawa si a facut ca principalele insule [E84] japoneze sa se afle in raza de actiune a crucisatoarelor si portavioanelor americane. Printre multe alte zeci de orase japoneze, Tokyo a fost bombardat cu bombe incendiare si doar in primul atac au murit pana la 90.000 de oameni, in timp ce incendiile ravaseau toata capitala. Marile pierderi de vieti omenesti au fost atribuite densitatii mari a populatiei in zonele industriale, precum si materialelor inflamabile din care erau ridicate, in mod obisnuit, constructiile in acele vremuri. In plus, porturile si principalele cai fluviale erau minate din aer prin Operatiunea Foametea, care a distrus logistica acestei natiuni insulare.

Mai tarziu, la 6 august 1945 avionul de tip B-29 'Enola Gay', pilotat de colonelul Paul Tibbets, a [E85] lansat o bomba atomica (Little Boy) asupra orasului Hiroshima, practic stergandu-l de pe suprafata pamantului. La 8 august 1945, Uniunea Sovietica a declarat razboi Japoniei, asa cum fusese stabilit la Ialta, si a lansat o invazie la scara larga a Manciuriei ocupate de Japonia, (Operatiunea Furtuna de August). Pe 9 august, bombardierul B-29 'Bock's Car' pilotat de maiorul Charles Sweeney, a aruncat a doua bomba nucleara americana (Fat Man) asupra orasului Nagasaki. Folosirea celor doua bombe atomice i-au permis Imparatului Japoniei sa ocoleasca guvernul in functie si sa actioneze pentru incheierea razboiului. Intrarea Uniunii Sovietice in razboi a avut, de asemenea, un rol in aceasta hotarare, dar in discursul sau la radioul nipon, imparatul nu a mentionat aceasta invazie printre motivele care ar fi dus la capitularea Japoniei. Japonia a capitulat neconditionat la 15 august 1945, semnand actele de capitulare pe 2 septembrie 1945 (V-J day) la bordul vasului de lupta USS Missouri, in Golful Tokyo. Capitularea Japoniei in fata Statelor Unite nu a insemnat incheierea oficiala a razboiului si cu Uniunea Sovietica, cu care Imperiul Nipon nu a semnat nici pana in ziua de azi un tratat de pace. In ultimele zile ale razboiului, URSS a ocupat partea de sud a insulelor Kurile, o zona detinuta pana in acel moment de japonezi si revendicate si de sovietici. S-au facut numeroase eforturi[2] pentru semnarea unor acorduri de pace, dar, in mod oficial, starea de razboi dintre cele doua natiuni continua sa existe.

Rezistenta antifascista [E86] 

Articol principal: Rezistenta in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial [E87] 

Rezistenta in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial a aparut in fiecare tara ocupata si a luat o [E88] multime de forme: razboiul de gherila, sabotajul, propaganda, dezinformarea, ascunderea refugiatilor si ajutorul dat celelilalte parti, asa cum era ajutorarea pilotilor aliati doborati.

Printre cele mai importante miscari de rezistenta s-au numarat Maquisul francez, Armata poloneza [E89] locala si partizanii iugoslavi. In multe tari au aparut miscari de rezistenta care doreau sa lupte cu invadatorii Axei, chiar si Gemania a avut o miscare antinazista. Desi Anglia nu a avut parte de ocupatia germana, britanicii s-au pregatit pentru aceasta posibilitate, organizand Unitatile Auxiliare si arestand majoritatea cetatenilor straini si pe evreii simpatizanti comunisti. Au fost formate mai multe organizatii care sa sprijine rezistenta din strainatate, asa cum au fost SOE, in Anglia, si OSS (premergatoarea CIA), in SUA.

Frontul domestic [E90] 

In Marea Britanie, femeile au intrat in campul muncii, in posturile pe care barbatii plecati la lupta le [E91] lasasera vacante. Imbracamintea, hrana, benzina si alte marfuri au fost rationalizate. Cumpararea marfurilor de lux a fost restrictionata in mod sever, aceasta ducand la aparitia pietei negre. Familiile au inceput sa cultive legume in mici gradini, asa numitele gradinile victoriei. Civilii s-au inrolat in randul Air Raid Wardens-supraveghetorilor antiaerieni, serviciilor de urgenta ale voluntarilor si in alte functii extrem de necesare. Scolarii au ajutat la strangerea deseurilor pentru industria de razboi si au organizat colecte de bani pentru diferite scopuri. Multe lucruri au fost economisite pentru a fi transformate in materiale utile pentru razboi, asa cum a fost cazul grasimii, care putea fi transformata in nitroglicerina, sau in cazul grilajelor metalice stradale colectate pe post de fier vechi.

In Statele Unite ale Americii si Canada, femeile s-au angajat, de asemenea, in intreprinderi pentru a [E92] inlocui forta de munca masculina, desi in numar mai mic decat in Anglia. In SUA, aceste femei muncitoare erau numite 'Rosies', de la Nituitoarea Rosie. Franklin D. Roosevelt a declarat ca efortul facut de civili in tara era la fel de important pentru castigarea razboiului ca si efortul soldatilor de pe front.

In Germania, cel putin la inceputul razboiului, erau surprinzator de putine restrictii ale activitatilor [E93] civililor. Cele mai multe marfuri de baza nu au fost rationalizate, dar la marfurile de lux accesul germanilor fusese puternic ingradit inca inaintea izbucnirii razboiului, iar dupa declansarea conflagratiei mondiale acestea din urma au devenit si mai rare si mai greu de obtinut. De exemplu, faimoasa Volkswagen ('Masina poporului'), pe care Hitler o promisese tuturor germanilor, nu a fost produsa decat dupa razboi. In schimb, uzinele Volkswagen au lucrat intens pentru industria militara. Doar mai tarziu in timpul razboiului, civilii au fost organizati pentru ajutorarea efortului de razboi nazist. Spre exemplu, munca femeilor nu a fost complet mobilizata asa cum se facuse in SUA sau in Anglia. Adevarul este, insa, ca in Germania Nazista a fost folosita, la o scara nemaiintalnita, munca fortata a sclavilor evrei sau a prizonierilor din tarile ocupate. Populatia civila a fost implicata foarte puternic in productia de razboi si a fost supusa indoctrinarii, prin propaganda, in ambele taberele aflate in lupta.

Noile tehnologii [E94] 

Masina Enigma pentru criptare [E95] 

Cercetarile stiintifico-tehnice sustinute facute in cadrul efortului de razboi, (inclusiv eforturile [E96] Proiectului Manhattan care au dus la aparitia bombei atomice), au avut un impact covarsitor asupra comunitatii stiintifice, asa cum au fost crearea retelei nationale de laboratoare in SUA si aparitia unor stiinte noi, precum cibernetica. In plus, presiunea uriasa pentru efectuarea unui numar mare de calcule necesare diferitelor proiecte, asa cum au fost algoritmii necesari spargerii codurilor, sau tabelele balistice, au accentuat nevoia pentru dezvoltarea tehnologiei computerului electronic. Daca razboiul a stimulat cercetarile pentru dezvoltarea unor tehnologii cu folosinta militara, asa cum au fost radarul sau radioul, tot el a incetinit cercetarile in domenii considerate nefolositoare in timp de razboi, precum televiziunea.

Epoca avioanelor cu reactie a fost deschisa in timpul razboiului de aparitia avionului german Heinkel [E97] He 178, primul avion cu turboreactor, a avionului german Messerschmitt 262, primul avion cu reactie care a intrat in lupta si a primului avion aliat cu reactie, Gloster Meteor. In timpul razboiului, germanii au produs mai multe tipuri de bombe zburatoare, (primele bombe inteligente), bombele V-1, (prima racheta de croaziera) si rachetele V-2, (prima racheta balistica). Racheta V-2 a fost primul pas pe drumul cuceririi spatiului cosmic, de vreme ce traiectoria ei o ducea in stratosfera, mai sus si mai repede decat orice alt avion. Aceasta racheta a dus la dezvoltarea programului pentru crearea rachetelor balistice intercontinentale (ICBM). Wernher Von Braun a condus programul V-2 in Germania, iar, mai tarziu, a emigrat in SUA, unde a condus programul american spatial, care a dus la crearea rachetei Saturn 5, cu ajutorul careia omul a pasit pe Luna in 1969.

Tehnologiile militare s-au dezvoltat intr-un ritm rapid, in numai sase ani rata de inlocuire a [E98] materialelor militare a fost nemaipomenita, de la avioane la armele mici de infanterie. Avioanele cu reactie de la sfarsitul razboiului depaseau usor la toate capitolele orice avion modern in 1939, asa cum era la vremea lui Spitfire Mark I. Bombardierele de la inceputul razboiului, care produsesera carnagii nemaipomenite, au fost aproape toate doborate in 1945, in multe cazuri cu un singur foc directionat prin radar al unui proiectil antiaerian de proximitate. Avionul japonez Zero, ultramodern in 1941, devenise in 1944, in timpul Bataliei din Marea Filipinelor, 'tinta pentru antrenament a Marinei'. Tancurile construite la sfarsitul razboiului, asa cum a fost tancul greu sovietic Stalin sau tancul mediu german Panther, surclasau, fara probleme, tancurile de la inceputul razboiului, precum a fost Panzer IV. Incapacitatea de debarcare si actiunile haotice din timpul dezastruoaselor actiuni amfibii ale primului razboi mondial au fost depasite. Vasul Higgin, (primul vehicul de debarcare), DUKW, (un vehicul amfibiu cu tractiune pe sase punti), si tancul amfibiu au fost proiectate si construite pentru a permite aliatilor occidentali debarcarile pe plaje. In aceasta perioada a aparut si conceptul managementului de proiect, in conformitate cu care este organizata toata activitatea inginereasca din zilele noastre .

Impactul asupra civililor. Atrocitatile de razboi [E99] 

Al Doilea Razboi Mondial a fost martorul unor atrocitati la scara globala impotriva populatiei civile a [E100] mai multor natiuni implicate in conflagratie. Germanii au ucis intre 11 si 24 de milioane de civili in acte atent planuite, care pot fi caracterizate doar ca genocid si crima in masa, actiuni care aveau de multe ori prioritate in fata nevoilor militare presante. Uniunea Sovietica si Japonia au folosit sistemul lagarelor de munca, uneori impotriva propriilor cetateni. Japonia a ucis aproximativ 6 milioane de cetateni in zonele ocupate, iar URSS aproximativ 4 milioane, din care jumatate erau cetateni sovietici.[3]. Britanicii au supus bombardamentelor-covor mai multe orase germane, (in parte ca raspuns la bombardamentele germane asupra Londrei ), dar au continuat aceste atacuri chiar si dupa ce valoarea lor strategica a devenit incerta, (este cazul bombardarii Dresdei din 1945). Astfel de bombardamente au dus la moartea a sute de mii de civili germani. Mai mult, aviatia aliata anglo-americana a dus la indeplinire mai multe bombardamente strategice asupra oraselor japoneze, in care zonele industriale erau intretesute cu cele civile, ducand la moartea sutelor de mii de civili. Aceste atacuri au culminat cu lansarea celor doua bombe nucleare de la Hirosima si Nagasaki. Proportiile atrocitatilor celui de-al Doilea Razboi Mondial fac parte din mostenirea razboiului si au un impact de durata asupra civilizatiei umane.

Genocidul [E101] 

Holocaustul [E102] 

Odata cu izbucnirea razboiului, Germania a inceput primul stadiu a ceea ce avea sa fie numit [E103] Holocaust, masacrarea premeditata, la scara industriala, a 9 pana la 11 milioane de oameni, (cifrele sunt aproximative). Grupurile considerate 'indezirabile' ii includeau, in special, pe evrei, polonezi, prizonierii rusi de razboi, slavi, rromi, sinti, persoanele cu probleme mentale sau handicapuri fizice, homosexualii, Martorii lui Iehova, disidentii politici si comunistii.

Desi toate aceste grupuri au fost tinta asasinatelor germane, evreii au fost tinta principala a uciderilor [E104] in masa, intre 5 si 6 milioane de evrei fiind ucisi de nazisti si de colaboratorii lor.

La inceput, germanii foloseau plutoanele de executie, Einsatzgruppen, pentru a duce la indeplinire [E105] masacre de proportii in aer liber, in unele cazuri fiind impuscati pana la 33.000 de oameni intr-o singura zi, ca de exemplu la Babi Yar. Din 1942, conducerea nazista a hotarat punerea in aplicare a Solutiei Finale (Endlösung), genocidul evreilor europeni, si marirea ritmului si proportiilor uciderilor. In veme ce in lagarele de concentrare si in lagarele de munca erau intemnitati inamicii politici ai nazistilor inca din perioada de dupa cucerirea puterii, in 1933, conducerea nazista a luat hotararea construirii a sase noi lagare de exterminare, special concepute pentru uciderea evreilor. Printre acestea, cele mai importante au fost lagarul de exterminare de la Treblinka si lagarul de exterminare de la Auschwitz. Milioane de evrei au fost stransi in ghetouri supraaglomerate, de unde au fost mai apoi transportati catre 'lagarele mortii', unde erau gazati sau impuscati, de cele mai multe ori imediat dupa ce erau coborati din trenurile de transport.

Lagarele de concentrare, de munca si de internare [E106] 

In afara de lagarele naziste de concentrare, Gulagurile sovietice, (lagarele de munca), au provocat [E107] moartea multor cetateni din tarile ocupate de rusi: Polonia, Lituania, Letonia, Estonia si Basarabia, a prizonierilor de razboi germani, precum si a unor cetateni sovietici considerati oponenti ai regimului stalinist, sau membri ai unor grupuri etnice considerate neloiale URSS (cecenii, de exemplu).

Lagarele japoneze de prizonieri de razboi aveau, de asemenea, o rata a mortalitatii foarte ridicate, [E108] multi dintre prizonieri americani sau englezi fiind folositi la munci extenuante, in conditii foarte proaste de alimentatie, nu cu mult mai bune decat in lagarele germane de concentrare.

In SUA si Canada, sute de mii de nord-americani originari din Japonia au fost internati de guvernele [E109] tarilor respective. Desi in aceste lagare internatii nu erau supusi la munci grele, izolarea fortata si conditiile de viata sub standardul normal erau o obisnuinta.

Crimele de razboi si atacurile asupra civililor [E110] 

Aproape toate formele inchipuite de atrocitati au avut loc pe Frontul de Rasarit. Milioane de evrei, [E111] polonezi, ucrainieni, belarusi si rusi au fost ucisi in mod sistematic de nazisti si colaboratorii lor. Peste un milion de iugoslavi au fost executati ca represalii la activitatile partizanilor. Peste 3 milioane de prizonieri de razboi sovietici au fost ucisi de nazisti.

Ocupatia sovietica in Polonia a fost extrem de brutala. Intre 1939 si 1941, peste 1,8 milioane de fosti [E112] cetateni polonezi au fost ucisi sau deportati. In 1940, autoritatile sovietice au ordonat executarea a mai mult de 22.000 de cetateni polonezi, in special ofiteri de armata, dar si oameni de stiinta, politicieni, doctori, avocati, preoti si politisti, in in padurea Katyn. Populatia civila a suferit cumplit. Populatia Kievului a scazut cu 90% intre inceputul deceniului al patrulea si 1945, din cauza foametei pricinuite de politica agrara a lui Stalin, dar cel mai mult din cauza nazistilor.

La sfarsitul razboiului, au fost semnalate cazuri de razbunari ale soldatilor Armatei Rosii impotriva [E113] populatiei civile din Germania.

Si japonezii sunt vinovati de ucideri in masa. Milioane de civili din tarile asiatice ocupate si prizonieri [E114] de razboi aliati au fost ucisi sau folositi ca sclavi. Cele mai cunoscute atrocitati au fost faptuite in China, printre acestea aflandu-se masacrarea a aproape o jumatate de milion de oameni in timpul masacrului din Nanjing si experientele cu arme bilogice din Manciuria facute de Unitatea 731, avand drept "cobai" populatia civila. Crimele japoneze de razboi mai includ violul, jaful, asasinatul, canibalismul si fortarea femeilor din tarile ocupate sa lucreze ca sclave sexuale, cunoscute si ca 'femei pentru reconfortare'. Cele mai multe sclave sexuale au fost in Coreea, tara pe care Japonia a ocupat-o intre 1910 si 1945.

In Al Doilea Razboi Mondial s-au petrecut primele bombardamente la scara mare impotriva zonelor [E115] locuite. Germania a bombardat tinte civile din prima zi de razboi. In primele zile de razboi, guvernul britanic a ordonat RAF sa respecte strict regulile internationale ale razboiului, care interziceau bombardarea civililor, dar aceste restrictii au fost relaxate treptat, pana la a fi total abandonate, in 1942. Pana in 1945, bombardamentele strategice ale oraselor au fost folosite la scara larga de ambele tabere aflate in conflict. Bombardamentele germane ale oraselor poloneze, rusesti, englezesti si iugoslave sunt responsabile pentru moartea a aproximativ 600.000 de civili. Bombardamentele strategice ale aliatilor anglo-americani asupra oraselor Axei, (Tokyo, Hamburg si Dresda), ca si folosirea bombei nucleare americane impotriva a doua orase japoneze, Hirosima si Nagasaki, au ucis aproximativ 400.000 de germani si intre 350.000 si 500.000 de japonezi. Fara a fi o scuza pentru cei care au bombardat, neselectiv, tinte civile si militare, trebuie spus ca, in cazul oraselor japoneze, atelierele si uzinele erau situate in preajma zonelor locuite, uneori intretesute ce acestea, ceea ce ingreuia foarte mult sarcina celor care urmareau atacarea masinii de razboi nipone. ([4]).

Incepand din 1945 si pana in 1951, oficialii germani si japonezi au fost acuzati de crime de razboi. Cei [E116] mai importanti lideri germani au fost acuzati de genocid si crime de razboi in Procesele de la Nürnberg, precum si in alte procese. Mai multe oficialitati japoneze au fost judecate pentru crime de razboi in Procesul crimelor de razboi japoneze de la Tokyo si in alte procese desfasurate in mai multe tari sud-est asiatice.

Urmari [E117] 

Pierderile omenesti ale celui de-al Doilea Razboi Mondial [E118] 

Cel putin 60 de milioane de oameni si-au pierdut viata in cel de-al Doilea Razboi Mondial - [E119] aproximativ 25 de milioane de soldati si cam 35 de milioane de civili. Estimarile variaza destul de mult. Aceste cifre includ pe cei aproximativ 6 milioane de evrei si cei 4 milioane de neevrei (polonezi, rromi, homosexuali, comunisti, dizidenti, handicapati, prizonieri sovietici, etc) ucisi in lagarele Holocaustului.

Fortele Aliatilor au pierdut aproximativ 17 milioane de soldati morti, (din care aproximativ 10 [E120] milioane de sovietici si 4 milioane de chinezi), iar fortele Axei au pierdut cam 7 milioane de soldati morti, (din care aproximativ 5 milioane au fost germani). Uniunea Sovietica a suferit cele mai grele pierderi omenesti: intre 20 si 28 de milioane de morti in total, din care 13 - 20 milioane erau civili. Per total, 80% dintre pierderile omenesti au fost de partea Aliatilor, iar restul de 20% de partea statelor Axei.

O lume in ruine [E121] 

La sfarsitul razboiului, milioane de refugiati erau pe drumuri, economia europeana se prabusise, 70% [E122] din infrastructura industriala a vechiului continent fusese distrusa.

Invingatorii rasariteni au pretins plata unor despagubiri de razboi de catre natiunile invinse. In [E123] Tratatul de pace de la Paris s-a stabilit ca inamicii Uniunii Sovietice, Ungaria, Romania si Finlanda, trebuiau sa plateasca cate 300.000.000 de dolari (la cursul anului 1938), iar Italia trebuia sa plateasca 360.000.000 de dolari impartiti, in principal, intre Grecia, Iugoslavia si Uniunea Sovietica.

Spre deosebire de ce s-a intamplat la sfarsitul Primului Razboi Mondial, invingatorii apuseni nu au [E124] pretins despagubiri de razboi din partea tarilor invinse. Mai mult, un plan gandit de Secretarul de Stat al SUA, George Marshall, 'Programul de refacere europeana', mai bine cunoscut ca Planul Marshall, cerea Congresului SUA sa aloce milioane de dolari pentru reconstruirea Europei. A fost pus in practica si Sistemul Bretton Woods, ca parte a eforturilor de reconstruire globala a capitalismului si de reconstruire a lumii postbelice.

In Olanda, planurile originale de a cere o compensatie monetara uriasa si chiar de a anexa o regiune [E125] din Germania, care ar fi dublat suprafata tarii, au fost abandonate in cele din urma. Insa numerosi germani care traiau in Olanda de multa vreme, au fost declarati cetateni ostili si au fost inchisi intr-un lagar de concentrare, in cadrul unei operatii cunoscute ca Laleaua Neagra. In cele din urma, 3691 de etnici germani au fost deportati.

Razboiul a dus, de asemenea, la cresterea intensitatii miscarilor de independenta in coloniile [E126] africane, asiatice si americane ale puterilor europene, cele mai multe dintre aceste teritorii dependente castigandu-si independenta in urmatorii douazeci de ani.

Organizatia Natiunilor Unite [E127] 

Organizatia Natiunilor Unite a fost fondata ca un rezultat direct al celui de-al Doilea Razboi Mondial[E128] 

De vreme ce Liga Natiunilor a esuat, in mod evident, sa previna razboiul, a fost pusa la cale o noua [E129] ordine internationala. In 1945 a fost fondata Organizatia Natiunilor Unite. Pentru a preveni izbucnirea unui nou razboi, la fel de devastator ca a doua conflagratie mondiala, si pentru a asigura o pace durabila in Europa, in 1951, a fost infiintata Comunitatea Europena a Carbunelui si Otelului, (Tratatul de la Paris), predecesoarea Uniunii Europene. ONU este responsabila si pentru crearea statului modern Israel, in 1948, in parte, ca raspuns la Holocaust.

Inceputurile Razboiului Rece[E130] 

Articol principal: Razboiul Rece Sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial a coincis, dupa parerea [E131] multor istorici, cu sfarsitul pozitiei de superputere a Marii Britanii si castigarea acestei pozitii de catre Statele Unite ale Americii si Uniunea Sovietica. Relatiile dintre cele doua noi superputeri mondiale s-au deteriorat neincetat, inca din timpul razboiului, pentru a ajunge la cote deosebit de periculoase in deceniile care au urmat victoriei impotriva nazismului.

In zonele ocupate de trupele aliatilor occidentali, au fost restabilite guvernele antebelice ori s-au [E132] format noi guverne democratice. In zonele ocupate de trupele sovietice, inclusiv in tarile fostilor aliati, precum Polonia, au fost create state comuniste. Acestea au devenit state satelit ale URSS-ului. Astfel, la numai cativa ani de la incheierea razboiului, Europa a ajuns sa fie divizata de-a lungul unei granite ideologice. S-au format doua blocuri - de est si de vest - reprezentate de Pactul de la Varsovia si, respectiv, de NATO.

Germania a fost impartita in patru zone de ocupatie, zonele americana, franceza si britanica urmand [E133] sa formeze Germania de Vest, iar in zona sovietica aparand Republica Democrata Germana (Germania Rasariteana). Austria a fost din nou separata de Germania si a fost, de asemenea, impartita in patru zone de ocupatie, care, in cele din urma, s-au reunit in statul modern Austria. Coreea a fost divizata in doua de-a lungul paralelei 38o.