Apararea lui Socrate

       Ce inriurire au avut acuzatorii mei asupra voastra, nu stiu, cetateni ai Atenei; eu, cel putin, ascultindu-i, era cit pe ce sa nu ma mai recunosc, atit de convingatoare erau cuvintele lor; totusi, la drept vorbind, ei n-au spus nimic adevarat. insa dintre toate minciunile pe care le-au rostit, m-a uluit cel mai mult afirmatia ca trebuie sa luati bine seama sa nu fiti inselati de mine, un vorbitor, zic ei, nemaipomenit. Si nu le-a fost rusine ca vor fi pe loc dovediti mincinosi de mine prin fapte, de vreme ce nu arat a fi citusi de putin un vorbitor grozav, iar aceasta mi s-a parut cea mai mare nerusinare a lor, daca nu cumva prin ״a fi un vorbitor grozav' ei inteleg ״a spune adevarul'; caci daca asta vor sa spuna, as putea consimti ca sint si eu orator, dar altfel decit ei. Asadar, dupa cum ziceam, in vorbele lor a fost foarte putin adevar sau chiar deloc; in schimb, de la mine veti auzi adevarul intreg. Va jur insa pe Zeus, cetateni ai Atenei, ca nu veti auzi vorbe infrumusetate si impodobite cu intorsaturi mestesugite si cuvinte alese, ca ale acestora, ci voi folosi cuvintele care se intimpla sa-mi vina in minte, incredintat fiind de adevarul spuselor mele; si nimeni dintre voi sa nu se astepte la altceva. Bine mi-ar sta, judecatori, la anii mei, sa vin in fata voastra cu vorbe ticluite, ca un tinerel. Dimpotriva, tocmai asta va rog, atenieni, si va rog cu tot dinadinsul : daca ma veti auzi aparindu-ma cu aceleasi cuvinte pe care obisnuiesc sa le spun si in agora, printre tarabele zarafilor, unde m-au auzit multi dintre voi, si in alte parti, sa nu va mirati si sa nu faceti zarva. Caci asa stau lucrurile : pentru prima oara am venit la judecata acum, la saptezeci de ani; sint cu totul strain de vorbirea de aici. Dupa cum, daca s-ar intimpla sa fiu cu adevarat un strain, m-ati ierta ca vorbesc in graiul si cu deprinderile in care am fost crescut, asa va cer si acum lucrul acesta, cred eu pe buna dreptate : sa nu va uitati la felul meu de a vorbi, mai bun sau mai rau, cum o fi, ci sa luati seama cu grija daca spun lucruri drepte sau nu; caci aceasta e sarcina judecatorului ; iar a celui care vorbeste - sa spuna adevarul.

       Intii de toate se cuvine, atenieni, sa ma apar de primele invinuiri mincinoase si de primii mei acuzatori; apoi de acuzatiile si de acuzatorii mei din urma. Caci multi sint cei care m-au invinuit in fata voastra, si inca de multi ani, fara sa spuna nimic adevarat; de ei ma tem eu mai degraba decit de Anytos si de ai lui, cu toate ca si acestia sint de temut. Dar mai de temut sint, judecatori, aceia care, asumindu-si rolul de a va educa, pe cei mai multi dintre voi, inca de pe cind erati copii, incercau sa va convinga aducindu-mi vini neadevarate : ca ar exista un oarecare Socrate, om iscusit, care cugeta la cele din cer si cerceteaza toate cite se afla sub pamint si face sa invinga judecata strimba. De vreme ce mi-au raspindit o asemenea faima, atenieni, acestia sint acuzatorii de care trebuie sa ma tem ; intr-adevar, cine-i asculta isi inchipuie ca oamenii care cerceteaza astfel de lucruri nu cred nici in zei.

De altfel, acesti acuzatori sint multi si ma invinuiesc de multa vreme, vorbind cu voi inca de la virsta la care erati cit se poate de increzatori, unii dintre voi fiind copii inca si adolescenti; iar ei ma acuzau in lipsa, fara sa ma apere cineva. Dar ce este cu totul fara noima, e ca nici macar numele lor nu le stiu si nu le pot spune, in afara poate de al unui oarecare autor de comedii.

       Toti cei care, din pisma si prin clevetire, s-au straduit sa va convinga, ca si cei care, dupa ce s-au lasat convinsi, i-au convins la rindul lor pe altii, toti acestia ma pun in grea incurcatura ; pentru ca nu poti aduce pe nici unul dintre ei aici, la judecata, nici nu poti dovedi ca n-au dreptate, ci, pur si simplu, trebuie sa te aperi luptind cu niste umbre si sa acuzi fara sa-ti raspunda nimeni. V-ati dat asadar seama si voi, din cite va spun, ca acuzatorii mei sint de doua feluri : unii m-au acuzat de curind, ceilalti de mult, cei despre care tocmai vorbesc. Si ati inteles ca trebuie sa ma apar intii de invinuirile lor, pentru ca pe ei i-ati auzit intii invinuindu-ma, si i-ati auzit mult mai multa vreme decit pe ceilalti, de mai tirziu.

       Bine. Trebuie deci sa ma apar, atenieni, si sa incerc, intr-un timp atit de scurt, sa nimicesc calomnia instapinita de mult in mintile voastre. Daca asta ar fi mai bine si pentru voi si pentru mine, as vrea de buna seama sa reusesc si sa ajung la un rezultat aparindu-ma ; dar cred ca e greu si-mi dau foarte bine seama cit de greu. Totusi, intimple-se cum! o vrea Zeul, noi sintem datori sa dam ascultare legii si sa ne aparam.

Asadar, sa vedem din nou, de la inceput, care e invinuirea din care s-a nascut aceasta ponegrire a mea si pe care s-a sprijinit Meletos cind m-a dat in judecata. Bine. Ce-au spus, calomniindu-ma, calomniatorii mei? Trebuie sa le citim vorbele ca pe ale unui act de acuzare : ,,Socrate este vinovat, el iscodeste peste masura cele de sub pamint si cele din cer, face sa invinga judecata strimba si ii invata si pe altii aceste lucruri.' Cam acestea ar fi ; ati putut vedea si voi in comedia lui Aristofan un Socrate purtat pe scena incoace si incolo, spunind ca merge prin vazduh si insirind tot felul de vorbe goale despre lucruri la care eu nu ma pricep nici mult, nici putin. Si eu nu vorbesc cu dispret despre o astfel de stiinta, admitind ca intr-adevar exista cineva care se pricepe la toate acestea, sa nu fiu cumva acuzat de Meletos si de asa ceva ; insa, in ceea ce ma priveste, eu n-am nimic comun cu ele, atenieni. Va iau ca martori pe aproape toti si va rog sa va informati si sa va lamuriti unii pe altii, toti citi m-ati auzit vreodata stind de vorba ; sint printre voi multi dintre acestia. Spuneti-va unii altora daca vreunul dintre voi m-a auzit vreodata vorbind, mult sau putin, despre asa ceva : si de aici va veti da seama ca si celelalte lucruri pe care lumea le spune despre mine au acelasi temei.

       Nu numai ca, hotarit lucru, nimic dintre acestea nu e adevarat, dar nu e adevarat nici ce veti fi auzit pe cite unul spunind, ca-mi fac o indeletnicire din a-i invata pe altii si ca le cer plata pentru asta. Cu toate ca mi se pare frumos sa fie cineva in stare sa-i instruiasca pe oameni.

cum fac Gorgias din Leontinoi si Prodicos din Ceos si Hippias din Elis. intr-adevar, fiecare din acestia este in stare, atenieni, ca, in orice oras s-ar duce, sa atraga pe linga sine pe tinerii care altminteri ar putea sa-si ia drept sfatuitori fara plata pe oricare din concetatenii lor; ii conving pe tineri ca, parasind tovarasia acelora, sa vina la ei, dar platind bani si purtindu-le, pe deasupra, si recunostinta. Uite, am aflat ca este aici la noi inca unul din acesti invatati, un om din Paros. Tocmai ma dusesem la Callias al lui Hipponicos, care le-a platit sofistilor mai multi bani decit oricare altul. Si l-am intrebat (stiind ca are doi fii ״Callias, zic, daca ai fi avut nu doi fii, ci doi minji sau doi vitei, ar trebui sa le tocmim un supraveghetor care sa desavirseasca in ei toate insusirile lor firesti; ar fi vorba de un om priceput la cai sau la muncile cimpului ; de vreme ce ei sint insa oameni, ce fel de indrumator ai de gind sa Ie iei? Cind e vorba de aceste insusiri, de insusirile omenesti si cetatenesti, cine e omul priceput? Cred ca, avind feciori, ai chibzuit la asta. Exista un astfel de om sau nu?

Cum sa nu, spuse el.

- Cine e, de unde este, si cit cere pentru invatatura lui?

Euenos din Paros, Socrate, mi-a raspuns. Cere cinci mine.

Si eu l-am fericit pe Euenos daca are intr-adevar priceperea aceasta si da invatatura cu atita cumpatare. Eu, sa fiu in stare de astfel de lucruri, nu mi-as mai incapea in piele de mindru. Numai ca, cetateni ai Atenei, nu sint in stare.

S-ar putea insa ca vreunul dintre voi sa ma intrebe : ״Bine, Socrate, dar cu ce te indeletnicesti tu? Din ce s-au iscat aceste clevetiri impotriva ta? Caci, de buna seama, atita vreme cit nu faceai nimic mai mult decit ceilalti, nu-ti puteau iesi asemenea faima si vorbe, daca nu faceai nimic altfel decit cei multi. Spune-ne, deci, despre ce este vorba, ca sa nu ne facem o parere nechibzuita despre tine.' Cred ca cel care ar vorbi astfel ar avea dreptate, astfel ca voi incerca sa va arat ce anume este ceea ce mi-a adus si raul nume si invinuirea. Ascultati deci. Si poate ca unora li se va parea ca glumesc ; dar sa stiti bine ca va voi spune deplinul adevar. in fapt eu m-am ales cu numele acesta, atenieni, numai din pricina unui fel de intelepciune. Ce fel de intelepciune? Una care e, probabil, o intelepciune omeneasca. Ma tem ca este de fapt singura intelepciune pe care o am ; cei despre care vorbeam adineauri or fi poate intelepti cu vreo intelepciune mai mult decit omeneasca. Daca nu e asa, nu stiu ce sa mai spun, pentru ca eu n-o am, iar cine afirma ca o am, minte si vorbeste spre a ma ponegri. Si acum, atenieni, sa nu murmurati impotriva-mi si sa nu vi se para ca spun ceva prea de tot ; caci vorbele pe care le voi spune nu sint ale mele, ci voi aduce in fata voastra un vorbitor mai vrednic de incredere. Despre intelepciunea mea, daca intelepciune este, si despre felul ei, va voi aduce ca martor pe Zeul de la Delfi. il cunoasteti, desigur, pe Chairephon ; a fost prietenul meu inca din tinerete si a fost prieten cu cei mai multi dintre voi; a fugit in exilul stiut impreuna cu voi si odata cu voi s-a intors. Si stiti cum era Chairephon, cit de aprig in orice se apuca sa faca. Astfel o cata, mergind la Delfi, a indraznit sa intrebe oracolul si anume - va spun sa nu murmurati, atenieni -, sa-l intrebe daca este cineva mai intelept decit mine; iar Pitia i-a raspuns ca nu e nimeni mai intelept. Despre acestea va va putea da marturie fratele sau, de vreme ce el a murit.

Sa vedeti pentru ce va spun acestea : tocmai pentru ca am de gind sa va arat de unde s-au nascut vorbele rele impotriva mea.

Auzind eu acele lucruri, am inceput sa ma gindesc astfel : ,,Oare ce spune Zeul si cu ce tilc? Eu imi dau seama ca nu sint intelept nici in mare, nici in mica masura; atunci la ce se poate gindi cind spune ca eu sint cel mai intelept? Pentru ca, de buna seama, el nu minte ; doar nu-i e ingaduit.' Si multa vreme am fost nedumerit ce vrea sa spuna ; apoi, greu de tot, m-am hotarit sa cercetez lucrul cam in felul acesta : m-am dus la unul din cei care erau socotiti intelepti, pentru ca acolo, mai degraba decit oriunde, sa dezmint oracolul si apoi sa-i arat Zeului : ״Omul acesta e mai inteleptdecit mine, in timp ce tu ai spus ca eu as fi'. Cercetindu-l deci pe acesta - nu-i nevoie sa-i spun pe nume, era unul dintre oamenii politici -, iscodindu-l eu si stind de vorba cu el, uite cam ce impresie am avut, atenieni : mi s-a parut ca omul meu trece drept intelept in ochii celor mai multi oameni si in primul rind in ai lui insusi, dar ca nu este. M-am apucat apoi sa-i arat ca numai isi inchipuie ca e intelept, dar ca nu este. Din clipa aceea m-au urit si el si multi dintre cei care erau de fata.

Plecind de acolo, cugetam in sinea mea: ״intr-adevar, eu sint mai intelept decit acest om : ma tem ca nici unul dintre noi nu stie nimic bun si frumos, numai ca el isi inchipuie ca stie ceva, desi nu stie; eu insa, de vreme ce nici nu stiu, nici nu-mi inchipui. Se pare, deci, ca sint mai intelept, si anume tocmai prin acest lucru marunt, prin faptul ca, daca nu stiu ceva, macar nu-mi inchipui ca stiu.' Am mers apoi la altul, la unul dintre cei care treceau drept si mai intelepti decit primul, si am ajuns la aceeasi incheiere ; si de atunci m-au urit si el si multi altii.

Dupa acestea i-am luat pe toti la rind, dindu-mi seama, cu mihnire si cu teama, ca ma fac urit de ei ; totusi mi se parea ca trebuie sa asez cuvintele Zeului mai presus de orice ; daca voiam, deci, sa cercetez ce spune oracolul, eram silit sa merg la toti cei care pareau a sti ceva. Si ma jur pe ciine, atenieni, - pentru ca sint dator sa va spun adevarul - va jur ca asa mi s-a intimplat : aproape toti cei care aveau cel mai bun renume mi s-au parut, cercetindu-i eu potrivit spuselor Zeului, ca au cele mai mari scaderi, pe cind altii, care erau socotiti mai neinzestrati, mi-au parut mai in stare de chibzuinta. Iata, sint dator sa va povestesc cum am ratacit, ca un om supus la grele munci, pentru ca oracolul sa devina pentru mine ceva de neclintit.

Asadar, dupa oamenii politici m-am dus la poeti : la autorii de tragedii, de ditirambi si la ceilalti, pentru ca acolo sa ma prind eu insumi asupra faptului ca sint mai putin invatat decit ei. Luind deci acele opere ale lor care-mi pareau mai ingrijit lucrate, ii intrebam ce oare vor sa spuna prin ele, pentru ca totodata sa si invat cite ceva de la ei. imi vine tare greu sa va spun adevarul, cetateni, totusi el trebuie spus : intr-un cuvint, aproape oricare dintre cei de fata ar fi putut vorbi mai bine decit ei despre lucruri pe care ei insisi le facusera. Mi-am dat seama astfel in scurta vreme si despre poeti ca nu din intelepciune fac ceea ce fac, ci printr-o inzestrare fireasca si sub puterea inspiratiei, intocmai ca profetii si tilcuitorii de oracole ; caci si acestia spun multe lucruri frumoase, dar de fapt nu stiu nimic «lin ce spun. Am vazut ca poetii sint si ei intr-o situatie asemanatoare si totodata mi-am dat seama ca, din cauza darului lor poetic, isi inchipuie ca in general nimeni nu e mai intelept decit ei, ceea ce nu-i adevarat. Si de acolo am plecat deci convins ca eu ii intrec in acelasi fel ca si pe oamenii politici.

in sfirsit, m-am dus pe la mestesugari; caci imi dadeam seama ca, la drept vorbind, eu nu stiu nimic, iar ei se vor dovedi, desigur, ca stiu multe lucruri frumoase. Si in aceasta nu m-am inselat, ei stiau intr-adevar lucruri pe care eu nu le stiam, si prin aceasta erau mai intelepti decit mine. insa, cetateni ai Atenei, mi s-a parut ca bunii mestesugari fac aceeasi greseala ca poetii : pentru ca isi indeplinea bine mestesugul, fiecare credea ca este cit se poate de intelept si in celelalte privinte, si anume in cele mai insemnate, si tocmai aceasta nesocotinta le intuneca intelepciunea pe care o aveau, incit am ajuns sa ma intreb, in privinta oracolului, daca as voi mai degraba sa fiu asa cum sint, nici intelept cu intelepciunea lor, nici prost cu prostia lor, sau sa le am pe amindoua asa cum le au ei. Mi-am raspuns, deci, mie si oracolului, ca mi-e mai de folos sa fiu asa cum sint.

Din aceasta cercetare, cetateni ai Atenei, s-au iscat impotriva-mi multe uri, si inca atit de grele si de aspre, incit din ele s-au nascut multe clevetiri si mi s-a dat numele acesta, de intelept. Caci de fiecare data cei de fata isi inchipuiau ca eu, in intelepciunea mea, stiu ceea ce dovedeam ca celalalt nu stie ; dar de fapt, cetateni, ma tem ca intelept e numai Zeul si, prin vorbele oracolului, el spune ca intelepciunea omeneasca valoreaza putin sau chiar nimic; si mi se pare ca acest lucru il numeste ״Socrate', folosindu-se de numele meu ca sa faca din mine o pilda, ca si cum ar spune : ״Oameni buni, cel mai intelept dintre voi este acela care, la fel ca Socrate, si-a dat seama ca intr-adevar, cit priveste intelepciunea, nu e bun de nimic.' Iar eu chiar si acum, mergind peste tot, caut si iscodesc dupa cuvintele Zeului pe orice atenian sau strain care imi pare a fi intelept ; si daca-mi dau seama ca nu e, ii arat acelui om, intarind vorba Zeului, ca nu e intelept. Si din cauza acestei staruitoare indeletniciri nici n-am mai avut timp sa fac ceva vrednic de luat in seama, fie pentru cetate, fie pentru casa mea, ci ma aflu in mare saracie, in slujba Zeului cum sint.

Pe linga acestea, tinerii care de buna voia lor ma urmeaza, cei cu cele mai multe ragazuri, fii de oameni foarte bogati, sint incintati de felul in care iscodesc eu oamenii si adesea ma imita apucindu-se sa-i ia la intrebari pe altii; de altminteri ei gasesc, cred eu, din belsug oameni care-si inchipuie ca stiu ceva, dar stiu putine lucruri sau nimic. Asa se face ca oamenii iscoditi de ei se minie pe mine iar nu pe ei insisi, spunind apoi ca Socrate e un mare ticalos care ii strica pe tineri. Dar cind ii intreaba cineva ce anume face si ce-i invata ca sa-i strice, ei n-au ce spune, doar nu stiu nimic; ca sa nu se vada insa ca sint descumpaniti, spun ce se spune de obicei despre un filosof, ca ״cerceteaza cele din cer si de sub pamint', ca ״nu crede in zei', ca ״face sa invinga judecata strimba'. Desigur, n-ar vrea sa recunoasca adevarul, adica faptul, dat in vileag, ca numai se prefac a sti ceva, cind ei nu stiu nimic. Oamenii acestia, ambitiosi fiind, indirjiti si numerosi si vorbind convingator si cu staruinta despre mine, v-au impuiat urechile ponegrindu-ma cu inversunare si mai de mult si acum. Pe acest temei au tabarit asupra mea si Meletos si Anytos si Lycon : Meletos dind cuvint dusmaniei poetilor, Anytos, celei a mestesugarilor si a oamenilor politici si Lycon, celei a retorilor. Astfel ca, dupa cum spuneam la inceput, m-as mira sa fiu in stare in atit de putina vreme sa dovedesc neadevarul unei invinuiri atit de adinc inradacinate. Adevarul este acesta pe care vi-l spun eu, cetateni ai Atenei, iar vorba mea nu va ascunde nimic si nu ocoleste nimic, nici lucruri mari, nici marunte. Si totusi stiu destul de bine ca in felul acesta imi atrag ura lor din aceleasi vechi pricini ; ceea ce e, de altfel, o dovada ca spun adevarul si ca tocmai acesta este raul meu nume si acestea pricinile lui. Iar daca, fie acum, fie alta data, veti cerceta aceste lucruri, veti vedea ca asa este.

in privinta invinuirilor aduse mie de primii acuzatori, fie de ajuns in fata voastra apararea aceasta. Iar acum voi incerca sa ma apar impotriva lui Meletos, omul acesta de treaba si devotat cetatii, din cit zice el, si impotriva celui de al doilea rind de acuzatori ai mei. Sa luam din nou, asadar, invinuirea adusa de ei sub juramint, pentru ca e vorba acum de alti acuzatori. Suna cam asa : ״Socrate calca legea stricindu-i pe tineri si necrezind in zeii in care crede cetatea, ci in alte divinitati, noi.' Cam asa suna actul de acuzare ; sa-i cercetam acum fiecare punct in parte.

Se spune deci ca eu calc legea stricind tineretul. Eu insa, atenieni, spun ca tocmai Meletos calca legea, pentru ca ia in gluma lucruri serioase, aducind cu usuratate oameni la judecata si prefacindu-se plin de rivna si de grija pentru lucruri de care nu i-a pasat niciodata. Ca asa stau lucrurile, voi incerca sa va dovedesc si voua.

Referat: Coodonate GSP localitati din judetul Dolj Proiect: Asia

Meletos, vino aici si spune-mi : ti se pare, sau nu, foarte important ca tinerii sa fie cit mai buni?

Sigur ca da.

Atunci fii bun si spune-le judecatorilor nostri: cine ii face pe tineri mai buni? Nu incape indoiala ca stii, de vreme ce porti grija acestui lucru. Pe cel care ii strica l-ai gasit, dupa cum spui, adica pe mine, si l-ai adus aici la judecata si il invinuiesti; dar acela care ii face mai buni, hai si ne spune, arata-ne : cine este?

Vezi, Meletos, ca taci si nu poti sa raspunzi? Nu crezi ca c un lucru de rusine si o dovada indestulatoare a spuselor mele : ca nu te-ai sinchisit niciodata de asta? Hai, spune, vrednice Meletos, cine ii face pe tineri mai buni?

Legile.

Dar nu asta te intreb, preabunule, ci care om ii face mai buni, unul care sa stie printre altele, si in primul rind, si acest lucru, adica legile.

Acestia de aici, Socrate, judecatorii.

Cum adica, Meletos ; acestia sint in stare sa-i educe pe tineri si sa-i faca mai buni?

Neindoielnic.

Oare toti, sau unii da si altii nu?

Toti.

Minunata vorba, jur pe Hera, si mare belsug de oameni folositori ne arata. Dar ia spune-mi : Si acestia,

ascultatorii, ii fac pe tineri mai buni, sau nu?

Si acestia.

Dar membrii Sfatului?

Si membrii Sfatului.

Doar n-ai sa spui, Meletos, ca membrii Adunarii poporului ii strica pe tineri! Sau si ei ii fac mai buni, cu totii?

Si ei.

S-ar parea deci ca toti atenienii, in afara de mine, ii fac pe tineri desavirsiti; si numai eu ii stric; asa spui tu?

Hotarit ca asa spun.

Ai inteles, de buna seama, marea mea nefericire! Dar raspunde-mi : oare si la cai ti se pare ca lucrurile stau astfel? Cei care ii fac mai buni sint oamenii toti si unul singur e cel care ii strica? Sau, tocmai pe dos, in stare sa-i faca mai buni e unul singur, sau sint foarte putini, si anume cei de meserie, iar cei mai multi, ori de cite ori au de-a face cu caii si ii folosesc, ii strica? Oare nu asa se intimpla, Meletos, si cu caii si cu toate celelalte animale? Ba chiar asa este, fie ca tu si cu Anytos sinteti de acord, fie ca nu ; si mare noroc ar avea tinerii daca unul singur i-ar strica si toti ceilalti le-ar fi de folos. Ai dat insa o dovada indestulatoare, Meletos, ca niciodata nu te-a framintat grija pentru tineri si se vede limpede ca nicidecum nu te-ai omorit cu firea cugetind la lucrurile de care ma invinuiesti.

Mai spune-ne ceva, Meletos, pentru numele lui Zeus : oare e mai bine sa traiesti printre cetateni de treaba, sau printre ticalosi? Hai, dragul meu, raspunde ; doar nu te intreb cine stie ce lucru greu. Oare cei ticalosi nu le fac rau celor care se afla mereu in preajma lor, iar cei buni nu le fac ei bine?

Ba da, desigur.

Atunci, exista cineva care prefera sa fie inconjurat mai degraba de oameni care-i fac rau, decit de oameni care sa-i fie de folos? Raspunde, preabunule, caci si legea iti porunceste sa raspunzi. Exista cineva care sa vrea sa-i faca rau cei din jur?

Sigur ca nu.

Atunci, spune : oare ma aduci aici, la judecata, pentru ca ii stric pe tineri si-i fac ticalosi dinadins, sau pentru ca fac asta fara sa-mi dau seama?

Sigur ca dinadins.

Cum adica, Meletos? Cu atit esti tu mai intelept, la virsta ta, decit mine, la virsta mea, incit tu sa-ti fi dat seama ca oamenii rai le fac intotdeauna rau celor din jurul lor, iar cei buni le fac bine iar eu sa fi ajuns intr-un asemenea hal de prostie incit sa nu stiu nici atita, ca daca voi face ca un om din preajma mea sa ajunga un ticalos, ma voi pune in primejdie ca acela sa-mi faca rau la rindu-i, asa incit sa-mi fac dinadins, dupa cum spui tu, acest neajuns atit de mare? De asta n-ai sa ma convingi nici pe mine. si cred ca nici pe altcineva; ci, ori nu-i stric pe tineri, ori, daca ii stric, o fac fara sa vreau; incit tu, oricum ar sta lucrurile, minti. Daca ii stric fara voie, atunci dupa lege acest fel de greseli fara voie nu trebuie aduse in fata judecatii; ci trebuie sa fiu luat deoparte, invatat si sfatuit; pentru ca e limpede ca, daca-mi voi da scama, voi inceta sa fac ceea ce fac fara sa vreau. Tu insa te-ai ferit sa te apropii de mine si sa ma inveti, si n-ai vrut ; ma aduci in schimb aici, unde, dupa lege, trebuie adusi cei care au nevoie de pedeapsa, si nu de invatatura.

Este insa destul de limpede, atenieni, ce spuneam eu, si anume ca lui Meletos nu i-a pasat niciodata, nici mult, nici putin, de aceste lucruri. Totusi, ia spune-ne : cum zici tu oare, Meletos, ca-i stric eu pe tineri? Din acuzatia pe care ai intocmit-o reiese ca-i invat sa nu creada in zeii in care crede cetatea, ci in alte divinitati, noi. Sau nu spui ca ii stric prin aceste invataturi?

Ba da, chiar asa spun.

Atuncea, Meletos, chiar in numele acestor zei despre care e vorba acum, spune-ne si mai lamurit, atit mie, cit si acestor oameni, pentru ca eu nu reusesc sa inteleg : afirmi oare ca cu invat lumea sa creada ca exista unii zei si eu insumi cred ca exista zei, deci nu sint cu totul ateu (si astfel, deci, nu calc legea), insa nu cred in zeii cetatii, ci in altii, si despre aceasta sa fie vorba cind pomenesti in acuzarea mea de ״alti zei'; sau afirmi ca eu nu cred deloc in zei si-i invat asa si pe ceilalti?

Asa spun, ca nu crezi deloc in zei.

O, uimitorule Meletos, pentru ce spui acestea? Deci eu nu cred ca Soarele si Luna sint zei, cum cred ceilalti oameni?

Ma jur pe Zeus, judecatori, bineinteles ca nu crede, de vreme ce spune ca Soarele e de piatra iar Luna - de pamint.

Bine, dar iti inchipui ca-l acuzi pe Anaxagoras, dragul meu Meletos, si astfel iti arati dispretul fata de judecatori, socotindu-i atit de putin invatati incit sa nu stie ca tocmai lucrarile lui Anaxagoras din Clazomene sint pline de astfel de vorbe ; pasa-mi-te si tinerii le-ar invata de la mine cind, dimpotriva, ar putea, cumparindu-le de la teatru cu cel mult o drahma, sa-si bata joc de Socrate, daca el ar pretinde ca ii apartin aceste invataturi, de altfel atit de ciudate. Dar, pentru numele lui Zeus, asta e parerea ta despre mine, ca nu cred deloc in zei?

Nu crezi, ma jur pe Zeus, nu crezi citusi de putin.

Nu esti de buna credinta, Meletos, iar acum - nici fata de tine insuti, pare-mi-se. Eu socotesc, atenieni, ca acest om e patimas si nestapinit la culme si ca intr-adevar din patima si nestapinire, ca si fiindca e prea tinar, a intocmit aceasta acuzatie. Pentru ca el se aseamana cuiva care ar pune, ca sa ma incerce, un fel de enigma: ״Oare isi va da seama Socrate, inteleptul, ca cu ma tin de glume si ma contrazic, sau ii voi insela si pe el si pe ceilalti ascultatori?' Mi se pare, intr-adevar, ca el se contrazice in acuzatie, ca si cum ar spune : ״Socrate calca legile pentru ca nu crede in zei iar in schimb crede in zei.' Desigur, acestea sint vorbele cuiva care glumeste.

Cercetati impreuna cu mine, cetateni, de ce mi se pare mie ca glumeste ; iar tu raspunde-ne, Meletos. Voi insa, amintiti-va ce v-am rugat de la inceput, sa nu murmurati impotriva mea daca voi vorbi in felul meu obisnuit.

Se afla oare cineva, Meletos, care sa creada ca exista lucruri omenesti, fara sa creada ca exista oameni? Sa raspunda, atenieni, si sa nu mai faca mereu zarva! Este cineva care sa nu creada ca exista cai, dar sa creada ca exista calarie? Sau sa nu creada ca exista flautisti, dar sa creada ca exista arta flautistului? Nu, Meletos, preaales barbat, nu exista; daca tu nu vrei sa raspunzi, ti-o voi spune eu si tie si celorlalti de aici. Atunci raspunde macar la ceea ce urmeaza : poate cineva sa creada ca exista lucruri privitoare la daimoni, fara sa creada in daimoni?

Nu se poate.

Cit iti sint de indatorat ca ai raspuns in sfirsit, silit fiind de cei de fata! Spui, asadar ca eu cred si ii invat pe altii lucruri privitoare la daimoni, zici tu, si asa ai si intarit prin juramint, in actul de acuzare. Dar, de vreme ce eu cred in lucrurile privitoare la daimoni, urmeaza neaparat de aici ca eu cred si in daimoni. Nu asa stau lucrurile? Ba chiar asa; si socotesc ca gindesti la fel cu mine, de vreme ce nu raspunzi. Iar pe daimoni nu-i credem zei sau odrasle de zei? Asa e, sau nu?

Da, desigur.

Deci, de vreme ce eu cred in daimoni, dupa cum zici, iar daimonii sint niste zei, tocmai de aceea spun eu ca umbli cu enigme si cu glume cind spui ca eu nu cred in zei, si apoi, din nou, ca as crede, de vreme ce cred in daimoni. Caci daca daimonii sint odraslele zeilor, copii din flori, fie de la nimfe, fie de la alte mame, dupa cum se povesteste, cine ar crede ca exista odrasle ale zeilor, dar zei, nu? Ar li la fel de lipsit de noima ca si cum cineva ar crede ca exista odraslele cailor si magarilor, catirii, iar cai si magari n-ar crede ca exista. Dar nu cu alt gind ai intocmit, Meletos, aceasta acuzatie, decit pentru a ne pune la incercare, sau pentru ca nu aveai nici o acuzatie adevarata pe care s-o arunci asupra mea; iar sa convingi pe cineva, oricit de putina minte ar avea, ca a crede in cele privitoare la daimoni nu e totuna cu a crede in cele privitoare la zei, ci inseamna a nu crede nici in daimoni, nici in zei, nici in eroi, sa convingi pe cineva de aceasta, zic, nu e cu putinta prin aici un mestesug.

Sper insa, atenieni, ca nu mai e nevoie de multa aparare ca sa va arat ca eu nu calc legile, precum ma acuza Meletos ; dupa mine, cit am vorbit e de ajuns. Dar dupa cum am spus si mai inainte, am atras asupra mea o mare ura si din partea multora ; sa stiti preabine ca asa este. Iar daca ma va duce la pieire ceva, nu va fi nici Meletos, nici Anytos, ci ponegrirea si invidia multimii ; acestea au dus la pieire si pe multi alti oameni, si oameni de treaba, si cred ca vor continua sa-i piarda; nici o primejdie sa fiu eu ultimul!

Poate ca ar spune cineva: ,,Oare nu ti-e rusine, Socrate, ca ai facut asemenea fapte pentru care te afli acum in primejdie de moarte?' Iar eu i-as putea raspunde pe drept cuvint : ,,Omule, nu ai dreptate daca-ti inchipui ca acela care poate fi cit de cit folositor trebuie sa cintareasca sortii de moarte ori viata, ci nu sa ia aminte la un singur lucru, ori de cite ori faptuieste ceva, si anume daca ceea ce face e drept sau nedrept si daca e lucru vrednic de un om bun sau de un om rau. Dupa vorba ta ar fi niste oameni de nimic toti eroii care si-au dat viata la Troia, atit ceilalti cit si fiul zeitei Thetis, el caruia primejdia i s-a parut atit de vrednica de dispret pe linga amenintarea rusinii, incit, atunci cind el ardea de dorinta de a-l ucide pe Hector si cind mama sa, zeita fiind, i-a spus cam asa : «Copilul meu, daca vei razbuna moartea prietenului tau Patrocle si-l vei ucide pe Hector, vei muri si tu ; caci indata dupa Hector ti-e pregatita pieirea», deci auzind atunci aceste cuvinte, n-a luat in seama moartea si primejdia, temindu-se mult mai mult sa-si duca viata ca un netrebnic, fara sa-si razbune prietenii, si a zis : «De-as muri pe data dupa ce l-am pedepsit pe cel ce mi-a facut nedreptate, ca sa nu ramin de batjocura, aici, linga corabiile incovoiate, povara gliei». Crezi ca el n-a dispretuit moartea si primejdia?' Si intr-adevar, atenieni, asa si trebuie sa fie : ori ca ti-ai ales singur un loc in lupta, socotindu-l cel mai potrivit, ori ca ai fost asezat acolo de comandantul tau, in locul acela trebuie, cred eu, sa infrunti neclintit primejdia, fara sa iei in seama nici moartea, nici altceva, orice ar fi, ci numai dezonoarea.

Iar eu as savirsi intr-adevar ceva groaznic daca, dupa ce atunci cind m-au rinduit intr-un post arhontii pe care voi i-ati ales ca sa-mi comande la Potideea, ca si la Amphipolis si la Delion, acolo unde m-au asezat ei acolo am ramas, ca si oricare altul, infruntind primejdia mortii, acum, in schimb, cind Zeul imi rinduieste, dupa cum am socotit si am inteles eu, ca trebuie sa-mi petrec viata cugetind si scrutindu-ma pe mine si pe altii, acum eu, temindu-ma sau de moarte sau de orice altceva, mi-as parasi postul. Acesta ar fi un lucru groaznic si intr- adevar, pe buna dreptate as fi dus la inchisoare sub cuvint ca nu cred in zei, de vreme ce n-as da crezare oracolului, si m-as teme de moarte, si as socoti ca sint intelept fara sa fiu.

Caci sa te temi de moarte, cetateni, nu este nimic altceva decit sa-ti inchipui ca esti intelept fara sa fii ; inseamna sa crezi ca stii ceea ce nu stii. Caci nimeni nu stie ce este moartea si nici daca nu e cumva cel mai mare bine pentru un om, dar toti se tem de ea ca si cum ar fi siguri ca e cel mai mare rau. Iar acest fel de a gindi cum sa nu fie tocmai prostia aceea vrednica de dispret - de a crede ca stii ceea ce nu stii? Eu insa, atenieni, poate ca tocmai prin aceasta si in acest punct ma deosebesc de cei mai multi (chiar daca ar insemna sa spun ca intr-o privinta sint mai intelept decit altul), si anume ca, daca nu stiu mare lucru despre cele din Hades, imi si dau seama ca nu stiu. Dar a face nedreptati si a nu te supune celui mai bun, fie el om sau Zeu, stiu ca acestea sint fapte rele si rusinoase. Asadar, de niste lucruri despre care nu stiu daca nu cumva sint bune nu ma voi teme si nu voi fugi de ele mai degraba decit de aceste lucruri despre care stiu sigur ca sint rele.

Incit nici daca voi mi-ati da drumul acum, impotriva vorbelor lui Anytos care a spus ca sau trebuia de la bun inceput sa nu fiu adus aici, sau, de vreme ce am fost adus, nu e cu putinta sa nu fiu osindit la moarte, pentru ca daca as scapa, zice el, fiii vostri care si asa se indeletnicesc cu ceea ce ii invata Socrate, ar ajunge stricati pe de-a-ntregul cu totii; si daca pe linga acestea mi-ati spune: ״Socrate, acum nu-i vom da ascultare lui Anytos, ci te lasam liber, insa cu conditia sa nu-ti mai petreci vremea niciodata cu aceasta cercetare, nici sa nu mai filosofezi; iar daca vei mai fi prins facind acestea, vei fi dat mortii'; daca mi-ati da drumul, zic, cu aceasta conditie, atunci v-as spune : ״Atenieni, in ceea ce ma priveste va multumesc si va sint recunoscator, dar ma voi supune mai degraba Zeului decit voua si, cita vreme voi mai avea suflare in mine si voi mai fi in stare, nu voi inceta pentru nimic in lume sa filosofez si sa va indemn, precum si sa atrag atentia mereu oricui mi-ar iesi in cale, spunindu-i dupa obicei : «O, preabunule, tu care esti atenian, din cetatea cea mai mare si mai vestita in intelepciune si putere, nu ti-e oare rusine ca de bani te ingrijesti, ca sa ai cit mai multi, si cit mai multa glorie si cinstire, iar de cuget, si de adevar, si de suflet ca sa fie cit mai frumos, nu te ingrijesti si nu-ti pasa?» Si daca cineva dintre voi se va impotrivi si va spune ca se ingrijeste, nu-l voi lasa sa plece indata si nu ma voi indeparta de el, ci-l voi intreba si-l voi cerceta si-l voi mustra, iar daca mi se va parea ca n-a dobindit virtutea dar spune ca a dobindit-o, il voi certa ca pune foarte putin pret pe cele mai insemnate lucruri si cel mai mare pret pe lucruri de nimic. Asa voi face cu cu orice om pe care-l voi intilni, fie tinar, fie batrin, strain sau cetatean, dar mai ales cu voi, cetatenii, pentru ca-mi sinteti mai apropiati prin obirsie. Caci asa porunceste Zeul, fiti siguri de asta. Si socotesc ca voi n-ati avut inca parte in cetate de un bine mai mare decit supunerea mea la porunca Zeului.

Caci nu fac nimic altceva decit sa colind orasul incercind mereu sa va conving, si pe tineri si pe batrini, sa nu va ingrijiti de trup si de bani nici mai mult, nici deopotriva ca de suflet, spre a-l face sa fie cit mai bun, spunindu-va ca nu virtutea se naste din avere, ci din virtute vin si averea si toate celelalte bunuri, pentru fiecare om in parte, ca si pentru cetate. Daca spunind acestea ii stric pe tineri, atunci aceste lucruri ar putea fi vatamatoare ; dar daca spune cineva ca eu vorbesc intr-alt fel, n-are dreptate. in aceasta privinta v-as mai spune, deci, atenieni, doar atit : ascultati-l pe Anytos sau nu, dati-mi drumul sau nu-mi dati dramul, eu nu voi face altceva nici daca trebuie sa mor de nenumarate ori.

Nu murmurati, atenieni, ci faceti mai departe cum v-am rugat, nu murmurati, orice as spune, ci ascultati; caci ascultind cred ca veti avea si un folos. Am de gind sa va mai spun unele lucruri care vor stirni poate si strigate : sa nu faceti asta cu nici un chip. Caci, sa stiti bine, daca ma veti ucide cumva pe mine care sint cum v-am spus, nu-mi veti face mie mai mult rau decit voua insiva. Pentru ca mie, nici Meletos, nici Anytos nu mi-ar putea face vreun rau. N-ar avea cum, caci nu cred ca legea ingaduie ca omul mai bun sa sufere din pricina celui mai rau. Fireste, m-ar putea osindi la moarte sau m-ar putea izgoni in exil sau lipsi de drepturile de cetatean. Asemenea lucruri, insa, ar putea fi nefericiri mari dupa gindul acestui om sau dupa altcineva, dar eu nu le socotesc asa ; cu mult mai mare nefericire e sa faci ceea ce face acesta acum, incercind sa osindeasca un om la moarte pe nedrept. De aceea ma. apar acum : nu pentru mine, cum s-ar putea crede, departe de asta, atenieni ; pentru voi ma apar, ca nu cumva, osindindu-ma, sa pacatuiti fata de darul pe care vi l-a facut Zeul. Caci daca ma veti ucide pe mine, nu veti mai gasi lesne un alt om care, cu adevarat - chiar daca ar parea o vorba caraghioasa - sa fie pus de Zeu pe linga cetate intocmai ca pe linga un cal, mare si de soi dar care, din pricina marimii, ar fi cam lenes si ar trebui sa fie trezit de un taun ; la fel mi se pare ca m-a asezat Zeul pe linga cetate pe mine, unul care nu va inceta de fel sa va trezeasca si sa va convinga, si sa va mustre cit e ziua de lunga, tinidu-se de voi pretutindeni. Nu veti mai avea parte usor de un astfel de om, atenieni, asa ca, daca-mi veti da ascultare, ma veti cruta. Voi insa, miniati, ca niste oameni treziti din somn cind abia au atipit, veti lovi poate in mine si, dindu-i ascultare lui Anytos, ma veti osindi poate cu usurinta la moarte ; apoi insa ati continua sa dormiti tot restul vietii, daca nu cumva Zeul, avind grija de voi, v-ar trimite pe altcineva. Ca sint un om pe care Zeul l-a daruit cetatii, v-ati putea da seama si de aici : nu pare a fi lucru omenesc lipsa mea de grija pentru toate ale mele, statornica mea nepasare fata de treburile casei, timp de atitia ani, faptul ca m-am indeletnicit in schimb cu treburile voastre, apropiindu-ma mereu de fiecare in parte, ca un parinte sau ca un frate mai mare, dindu-mi osteneala de a va convinge sa nazuiti spre virtute. Si macar daca as trage vreun folos sau as lua vreo plata pentru ca va dau aceste indemnuri, ar mai avea o noima ; acum insa, vedeti si voi ca aceia care ma acuza, desi imi arunca invinuiri cu atita nerusinare in toate celelalte privinte, totusi n-au putut avea chiar nerusinarea de a aduce un martor cum ca eu as fi luat sau as fi cerut vreodata plata. in schimb cred ca aduc eu un martor vrednic de crezare ca spun adevarul : saracia mea.

Vi se pare poate ciudat ca eu dau tircoale fiecaruia in parte, il sfatuiesc astfel si ma ostenesc cu el, iar in public, in fata multimii, nu indraznesc sa vin, ca sa dau sfaturi cetatii. Pricina e aceea despre care m-ati auzit adesea vorbind pretutindeni : ca in mine vorbeste ceva divin, un Zeu, dupa cum, in bataie de joc, a scris si Meletos in acuzatie. Si anume, inca de cind eram copil, exista un glas care, ori de cite ori se face auzit, ma opreste sa fac ceea ce aveam de gind, dar niciodata nu ma indeamna sa fac ceva. El este cel care se impotriveste sa ma ocup de treburile cetatii. Si cred ca pe buna dreptate se impotriveste. Sa stiti bine, atenieni : daca eu m-as fi apucat sa ma ocup de treburile publice, de mult as fi pierit fara nici un folos, nici pentru voi, nici pentru mine. Si sa nu va miniati ca spun adevarul; n-are cum scapa de pieire un om care vi se impotriveste dupa cinstita dreptate, voua sau altei multimi, incercind sa impiedice in cetate multe lucruri nedrepte si nelegiuite ; ci acela care lupta intr-adevar pentru dreptate, daca vrea sa scape cu viata cit de putina vreme, trebuie sa ramina un om de rind si nu sa aiba vreo functie publica.

Iar eu va voi aduce dovezi trainice pentru aceasta, nu vorbe, ci lucrurile pe care le pretuiti voi : fapte. Ascultati deci ce mi s-a intimplat, ca sa stiti ca pentru nimic in lume nu m-as abate de la dreptate de teama mortii, dar ca neabatindu-ma, m-as indrepta totodata spre pieire. O sa va spun lucruri mai de rind, ca la judecati, dar sint lucruri adevarate.

Eu n-am avut niciodata alta insarcinare publica in cetate, atenieni, dar membru al Sfatului am fost ; si s-a intimplat sa-i vina rindul la pritanie tribului nostru, Antiochis, atunci cind voi ati vrut ca, pe cei zece generali care n-au adunat trupurile celor morti in batalia navala, sa-i judecati laolalta, calcind legea, dupa cum v-ati dat seama cu totii mai tirziu. Dintre toti pritanii, numai eu m-am impotrivit sa calcati legile si am votat impotriva ; si desi vorbitorii erau gata sa ma acuze si sa ma trimita in judecata, in timp ce voi strigati si-i intaritati, eu am socotit ca trebuie sa infrunt primejdia de dragul legii si al dreptatii, mai degraba decit sa va tin partea voua, care voiati sa dati hotariri nedrepte, numai pentru ca m-as fi temut de lanturi sau de moarte.

Si acestea se intimplau pe cind in cetate era inca orinduirea democratica. Dar dupa ce a venit oligarhia, cei treizeci ne-au chemat in Tholos, pe mine si pe alti patru, si ne-au poruncit sa-l aducem din Salamina pe Leon Salamineanul, ca sa-l ucida ; dupa cum au dat multe porunci de acest soi si multor altora, vrind sa compromita pe cit mai multi. Insa eu, atunci, nu prin vorba, ci prin fapta am aratat ca nu-mi pasa de moarte nici cit negru sub unghie, daca n-ar fi o vorba cam necioplita, dar, sa nu fac ceva nedrept si nelegiuit, de asta imi pasa din plin. Caci pe mine acea cirmuire n-a reusit sa ma inspaiminte, cit era ea de puternica, asa incit sa fac ceva nedrept; ci, dupa ce am iesit din Tholos, ceilalti patru s-au dus in Salamina si l-au adus pe Leon, iar eu, plecind de acolo, m-am dus acasa. Si poate ca as fi fost ucis din aceasta cauza, daca acea cirmuire n-ar fi cazut curind dupa aceea. Si pentru aceste lucruri exista multi martori. Credeti asadar ca as mai fi fost in viata atita vreme, daca m-as fi indeletnicit cu treburile publice si, purtindu-ma cum se cade sa se poarte un om de treaba, le-as fi venit in ajutor celor drepti si, dupa cum se si cuvine, as fi pus acest lucru mai presus de toate? Departe de asta, atenieni; si nici altcineva, oricine ar fi fost, n-ar fi ramas in viata. Insa pe mine ma veti gasi acelasi om in tot cursul vietii, chiar daca am avut o insarcinare publica, acelasi si ca simplu cetatean : unul care nu a ingaduit niciodata ceva impotriva dreptatii, nimanui - nici altora si nici vreunuia din cei pe care acuzatorii ii numesc discipolii mei.

De fapt, profesor nu i-am fost nimanui; dar daca cineva dorea sa ma asculte vorbind si indeletnicindu-ma cu ale mele, fie acela tinar sau batrin, eu n-am impiedicat niciodata pe nimeni. Si nici nu iau bani ca sa vorbesc, nici nu tac daca nu iau bani, ci stau la indemina deopotriva celui bogat si celui sarac, ca sa ma intrebe si, daca cineva vrea, sa asculte ce spun si sa-mi raspunda. Iar daca vreunul din ei devine astfel om de treaba ori ba, nu e drept sa fiu eu raspunzator de aceasta, de vreme ce nici n-am fagaduit vreodata invatatura cuiva si nici n-am invatat pe nimeni. Iar daca cineva spune ca a invatat vreodata de la mine sau a auzit intre patru ochi ceva ce n-au auzit si toti ceilalti, sa stiti bine ca nu spune adevarul.

Dar atunci de ce le-o fi placind unora sa petreaca multa vreme cu mine? Ati auzit de ce, atenieni, caci v-am spus intreg adevarul : le place sa asculte cum sint pusi la cercetare cei care par intelepti dar nu sint ; de buna seama nu e ceva lipsit de farmec! Dupa cum va spun, acest lucru mi-a fost rinduit de Zeu, atit prin raspunsul oracolului, cit si prin vise, ca si in orice chip in care a rinduit vreodata vointa divina cite unui om sa faca ceva. Aceste lucruri sint si adevarate, atenieni, si usor de dovedit. Caci daca eu ii stric pe unii tineri iar pe altii i-am si stricat, desigur ca ar fi trebuit ca dintre ei, citiva, ajunsi oameni in toata firea, sa-si dea seama ca, pe cind erau tineri, eu i-am sfatuit de rau; iar acum, venind in fata judecatii, ar fi trebuit sa ma acuze si sa se razbune pe mine. Iar daca ei n-ar fi vrut, s-ar fi cuvenit ca unele rude ale lor, frati, parinti sau alti oameni apropiati, sa-si aminteasca si sa se razbune, daca tinerii inruditi cu ei ar fi suferit vreun rau din partea mea. Si chiar vad ca sint de fata aici multi dintre ei; intii de toate iata-l pe Criton, de virsta mea si din acelasi dem cu mine, tatal lui Critobul acesta de aici, apoi Lysanias din Sfettos, tatal lui Aischines aici de fata; mai e si Antiphon din Cephisios, tatal lui Epigenes ; iar altii sint oameni ai caror frati au ajuns sa aiba aceleasi preocupari, Nicostratos al lui Theozotides, fratele lui Theodot - caci Theodot insusi a murit, asa ca nu mai poate cere nimic - si Paralos al lui Demodocos, al carui frate era Theages ; e aici si Adeimantos al lui Ariston, fratele lui Platon acesta de aici, si Aiantodor, frate cu Apollodor. Si as mai putea insira pe multi altii din rindul carora trebuia mai degraba sa-si aleaga Meletos un martor pentru cuvintarea sa ; iar daca a uitat, atunci sa-l aduca acum, eu ii dau voie, si sa ne spuna, daca are de spus ceva de acest fel. Dimpotriva, cetateni, veti afla ca toti sint gata sa-mi vina intr-ajutor, mie care i-am stricat, mie care le-am facut rau rudelor lor, dupa cum spun Meletos si Anytos. Sa zicem ca aceia pe care i-am stricat ar avea vreun motiv sa-mi vina intr-ajutor : dar acesti oameni neatinsi de stricaciune, deja in virsta, rude cu ei, ce alt motiv ar avea sa-mi vina intr-ajutor, decit cel neocolit si drept, si anume incredintarea ca Meletos minte iar eu spun adevarul?

Dar destul, atenieni ; cele pe care le-as avea de spus in apararea mea sint cam acestea, sau, sa zicem, altele cam la fel. Cite cineva s-ar infuria poate, amintindu-si ca, in ce-l priveste, chiar daca a avut de dat o lupta mai usoara decit aceasta, i-a rugat si i-a implorat pe judecatori cu multe lacrimi, aducindu-si in fata lor, pentru a Ie stirni cit mai multa mila, copiii, rudele, prieteni multi ; eu, in schimb, nu voi face nimic din toate acestea, chiar daca mi-e dat sa infrunt aici, dupa cit se pare, primejdia de pe urma. Poate ca vreunul, cugetind astfel, va fi mai inversunat impotriva mea si, miniat din aceste pricini, isi va da votul sub indemnul miniei. Daca exista un astfel de om printre voi - dar in ceea ce ma priveste eu nu cred - daca totusi exista, mi se pare ca ii voi vorbi ceea ce se cuvine spunindu-i : ״Dragul meu, si eu am rude. Dupa vorba lui Homer, nici eu nu m-am nascut dintr-un stejar sau dintr-o stinca, ci din oameni, asa incit am si eu rude, ba am si fii : trei la numar - unul deja adolescent, iar doi, copii inca. Totusi nu-l voi aduce aici pe nici unul dintre ei ca sa va rog sa ma achitati. De ce nu voi face asa ceva? Nu din trufie, atenieni, si nici din lipsa de respect fata de voi ; daca ma port cu indrazneala in fata mortii sau nu, e alta poveste ; dar pentru bunul renume si al meu, si al vostru si al cetatii intregi, mi se pare ca nu e frumos sa fac un astfel de lucru la virsta mea si avind aceasta faima, adevarata sau falsa, dar oricum o faima incetatenita, cum ca Socrate se deosebeste cu ceva de ceilalti oameni. Daca aceia dintre voi care par mai rasariti fie prin intelepciune, fie prin vitejie sau prin orice alta virtute, s-ar purta asa cum am spus, ar fi un lucru rusinos, asa cum am vazut de multe ori ca unii, venind in fata judecatii, desi s-ar zice ca e ceva de capul lor, fac totusi lucruri de necrezut, ca si cum si-ar inchipui ca daca ar fi condamnati la moarte li se va intimpla ceva ingrozitor; de parca le-ar fi dat sa fie nemuritori daca nu i-ati ucide voi; dupa mine, acestia acopera orasul de rusine, asa incit un strain si-ar putea chiar inchipui ca tocmai atenienii cei mai deosebiti in virtute, alesi in posturi de conducere si in alte locuri de cinste, nu se deosebesc intru nimic de femei. Iar aceste lucruri nici noi nu trebuie sa le facem, cetateni ai Atenei (noi, cei despre care se crede ca insemnam ceva, cit de cit) si, chiar daca noi am fi in stare sa le facem, nu trebuie sa ne lasati voi; ci trebuie, dimpotriva, sa aratati ca mai degraba il veti condamna pe cel care joaca aceasta jalnica piesa de teatru si face orasul de ris, decit pe cel care se poarta cu stapinire de sine.

Pe linga cele care privesc bunul renume, atenieni, nu mi se pare nici drept sa te rogi de judecator si datorita rugamintilor sa scapi, ci se cuvine sa-l lamuresti si sa-l convingi. Caci doar nu e pus acolo judecatorul ca sa imparta dreptatea dupa bunul lui plac, ci ca sa judece; si el a jurat sa nu tina partea cui i s-ar nazari lui, ci sa faca dreptate dupa lege. Asa ca nici noi nu trebuie sa va deprindem a va calca juramintul, si nici voi nu trebuie sa va deprindeti; pentru ca astfel nici unii, nici altii, n-am arata zeilor evlavia cuvenita. Sa nu va inchipuiti deci, atenieni, ca se cade sa fac in fata voastra lucruri despre care socotesc ca nu sint nici frumoase, nici drepte si nici cucernice, cu atit mai putin - sfinte Zeus - tocmai acum cind sint acuzat de impietate de acest Meletos. Caci e limpede ca daca as incerca sa va conving si sa va silesc prin rugaminti pe voi care va aflati sub juramint, atunci v-as invata sa nu credeti in zei si, aparindu-ma, cu adevarat m-as acuza ca nu cred in zei. Dar cu totul altfel stau lucrurile; caci eu cred in zei, atenieni, ca nimeni dintre acuzatorii mei, si va dau in grija, voua si Zeului, sa judecati in privinta mea asa cum urmeaza sa fie cel mai bine si pentru mine si pentru voi.

II

Desi ati votat impotriva mea, atenieni, eu nu sint suparat, si aceasta din multe pricini ; mai cu seama ca n-a fost ceva neasteptat pentru mine, ci ma mir mai degraba de numarul de voturi de fiecare parte ; nu-mi inchipuiam ca va fi o majoritate atit de mica, ci ma asteptam la una covirsitoare. Se pare insa ca, daca numai treizeci de voturi ar fi iesit altfel, eu as fi fost achitat. Dupa cite cred, de acuzatia lui Meletos am si fost achitat; si nu numai ca am fost achitat dar e cit se poate de limpede pentru oricine ca, daca n-ar fi venit aici si Anytos si Lycon ca sa ma acuze, el ar fi fost acum dator sa plateasca amenda de o mic de drahme pentru ca n-ar fi avut do partea lui nici o cincime din voturi.

Asadar acest om ma socoteste vrednic de pedeapsa cu moartea. Fie ; eu insa ce pedeapsa sa propun la rindul meu, atenieni? De buna seama pe cea care mi se cuvine. Cum adica? Ce mi se cuvine sa sufar sau sa platesc pentru acel lucru din cauza caruia, odata aflat, n-am mai avut in viata ragaz, ci am lasat deoparte cele rivnite de multime - treburile banesti si rostul casei, insarcinarea de strateg, succesele oratorice in Adunare si tot felul de alte magistraturi, uneltiri si rivalitati cite sint in cetate, socotindu-ma prea cinstit ca sa pot fi la adapost daca ma apuc de astfel de lucruri, si nu m-am dus acolo unde nu puteam fi de nici un folos nici voua, nici mie insumi, ci, socotind ca daca ma duc la fiecare in parte ii fac cel mai mare bine, dupa cum spun, m-am indreptat spre aceasta indeletnicire, apucindu-ma sa-l conving pe fiecare dintre voi sa nu se ingrijeasca de lucrurile sale inainte de a se ingriji de sine - ca sa devina cit mai bun si mai intelept - si nici sa nu se ingrijeasca de cele ce sint ale cetatii inainte de a se ingriji de cetatea insasi, si de toate celelalte - dupa aceeasi rinduiala. Asadar, ce mi se cuvine pentru ca sint un astfel de om? Ceva bun, atenieni, daca trebuie intr-adevar judecat dupa vrednicie ; si anume un bine care sa mi se potriveasca. Asadar, ce e potrivit pentru un om sarac si facator de bine, care are nevoie de ragaz ca sa va indemne? Nimic altceva nu e mai potrivit, atenieni, decit ca un astfel de om sa fie hranit in Pritaneu, cu mult mai potrivit decit sa fie hranit acolo un invingator olimpic, la calarie, la cursele cu cai pereche ori cu care grele. Pentru ca acela va face sa va credeti doar multumiti, dar eu va fac sa fiti; si el nu duce lipsa de hrana, iar eu duc lipsa. Asadar, daca trebuie sa ma osindesc la ceva dupa dreptatea cuvenita, la aceasta ma osindesc, sa fiu hranit in Pritaneu.

S-ar putea ca, spunind aceasta, sa va par la fel cum v-am parut cind vorbeam despre jeluiri si rugaminti, si anume trufas; nu e asa, atenieni, ci lucrurile stau dupa cum urmeaza: sint convins ca eu nu fac rau nimanui de buna voie, dar pe voi nu va pot convinge de acest lucru, pentru ca am vorbit unii cu altii doar putina vreme ; daca si la voi ar fi fost, ca la altii, legea sa nu se hotarasca asupra vietii sau mortii cuiva dupa o singura zi de judecata, ci dupa mai multe, atunci cred ca v-as fi putut convinge ; acum insa nu e usor sa respingi invinuiri grele in timp putin. Convins fiind ca nu fac nimanui nici o nedreptate, cu atit mai putin am de gind sa ma nedreptatesc pe mine insumi recunoscind ca sint vrednic de pedeapsa si propunind vreun fel anume de pedeapsa. De ce m-as teme? Sa nu sufar ceea ce Meletos cere impotriva mea, lucru despre care va spun ca nu stiu nici daca e un bine, nici daca e un rau? Iar in schimb sa aleg cele despre care stiu bine ca sint rele, si la acestea sa ma osindesc? La inchisoare cumva? Ce nevoie am sa traiesc in inchisoare, rob al puterii mereu reinnoite a Celor unsprezece? Sau lą amenda sa ma condamn si sa stau in lanturi pina ce voi plati totul? Dar pentru mine ar insemna tot ceea ce v-am spus adineaori ; pentru ca n-am bani sa platesc. Atunci sa ma condamn la exil? Probabil ca ati primi. Mult ar mai trebui sa tin la viata ca sa fiu atit de lipsit de judecata incit sa nu-mi dau seama: daca voi, concetatenii mei fiind, n-ati putut rabda indeletnicirile si vorbele mele, ci au devenit pentru voi prea apasatoare si prea nesuferite, asa incit acum incercati sa scapati de ele, atunci cum sa le suporte altii cu usurinta? Bineinteles ca nu le vor rabda, atenieni.

Frumoasa viata as mai avea, de altfel, plecind in exil la virsta mea, schimbind cetate dupa cetate si alungat de peste tot! Stiu foarte bine ca, oriunde m-as duce, tinerii ar veni sa ma asculte ca si aici. Daca ii iau la goana, ma vor alunga si ei, convingindu-i pe batrini s-o faca; daca nu-i gonesc, ma vor alunga, in interesul tinerilor, parintii si rudele lor.

Poate ca ar spune cineva: ״Plecind in exil, n-ai putea oare, Socrate, sa traiesti in tacere si liniste?' Acest lucru e cel mai greu sa-l lamuresc unora dintre voi. Caci daca va spun ca asta ar insemna sa nu ma supun Zeului si ca de aceea imi e cu neputinta sa stau linistit, nu ma veti crede, socotind ca-mi bat joc de voi; pe de alta parte, daca va spun ca pentru un om e chiar cel mai mare bine sa discute in fiecare zi despre virtute si despre celelalte lucruri cu privire la care m-ati auzit vorbind si supunindu-ma pe mine si pe altii cercetarii, in timp ce viata lipsita de aceasta cercetare nu e trai de om, daca va spun toate acestea, ma veti crede cu atit mai putin. Totusi asa stau lucrurile, cetateni, dar sa va conving nu e usor. Si in acelasi timp nu m-am impacat cu gindul sa ma socotesc vrednic de vreo pedeapsa. Totusi, daca as avea bani, m-as osindi sa platesc cit as putea plati, caci aceasta n-ar avea cum sa-mi faca vreun rau; acum insa n-am bani, decit daca ati fi dispusi sa ma osinditi la cit as fi eu in stare sa platesc. Poate ca as fi in stare sa platesc o mina de argint, asadar la atita ma osindesc. insa iata, cetateni, ca Platon si Criton si Critobul si Apollodor ma indeamna sa ma osindesc la treizeci de mine si se pun chezasi; deci ma condamn la atit; iar pentru bani veti avea acesti chezasi demni de incredere.

III

Pentru ca n-ati vrut sa mai asteptati putin, atenieni, aceia care vor vrea sa defaimeze cetatea va vor scoate nume rau si va vor invinui ca l-ati ucis pe Socrate, inteleptul; caci intelept ma vor numi, chiar daca nu sint, cei care vor voi sa va faca de ocara. Asadar, daca ati mai fi asteptat putin timp, dorinta vi s-ar fi indeplinit de la sine : vedeti doar ca virsta mea este inaintata, aproape de moarte. Spun acestea nu pentru voi toti, ci pentru cei care au votat impotriva mea, osindindu-ma la moarte.

Tot pentru ei spun si acestea : poate veti crede, cetateni, ca eu am fost invins din lipsa unor argumente cu care sa va fi putut convinge daca as fi socotit ca trebuie sa fac si sa spun orice ca sa fiu achitat. Cu totul altfel stau lucrurile. Dintr-o lipsa am fost invins, dar nu de argumente, ci de cutezanta si de nerusinare, precum si pentru ca n-am vrut sa spun in fata voastra lucruri pe care v-ar fi fost poate placut sa le auziti - sa bocesc, sa ma jeluiesc si sa fac si sa vorbesc multe alte lucruri nedemne de mine, dupa cum spun, lucruri pe care v-ati obisnuit sa le auziti de la altii. insa nici mai inainte n-am socotit ca de teama primejdiei trebuie sa ma port in chip nevrednic de un om liber, si nici acum nu-mi pare rau ca m-am aparat in acest fel, ci mai degraba aleg sa mor aparindu-ma astfel decit sa traiesc aparindu-ma in felul acela ; caci nici la judecata, nici in razboi, nici eu si nimeni altcineva nu trebuie sa faptuiasca asemenea lucruri, pentru a scapa de moarte cu orice pret. Si in lupte devine adesea limpede ca cineva ar putea scapa de moarte aruncindu-si armele si apucindu-se sa se roage de cei care-l urmaresc; si exista in orice primejdie multe alte chipuri de a scapa de moarte, daca cineva cuteaza sa spuna si sa faca orice. insa nu acest lucru e greu, atenieni, sa scapi de moarte, ci cu mult mai greu e sa scapi de ticalosie; caci fuge mai repede decit moartea. Si acum eu, ca unul mai greoi si mai batrin, am fost prins de ceea ce fuge mai incet, in timp ce acuzatorii mei, oameni aprigi si iuti, au fost prinsi de ceea ce fuge mai iute, de ticalosie. Si acum eu plec de aici osindit de voi sa platesc cu viata, dar pe ei adevarul ii osindeste ca inovati de ticalosie si nelegiuire; si eu imi pastrez condamnarea, si acestia. Poate ca asa si trebuia sa se intimple si cred ca toate sint pe masura fiecaruia.

Iar acum vreau sa va prorocesc voua, celor care m-ati osindit; caci ma aflu intr-adevar in clipa in care oamenii obisnuiesc sa proroceasca, si anume atunci cind se afla in fata mortii. Va spun deci voua, oameni care ma trimiteti lu moarte, ca va veni asupra voastra, indata dupa moartea mea, o pedeapsa mult mai grea, ma jur pe Zeus, decit aceea Ia care m-ati osindit pe mine. Pentru ca acum voi ati savirsit aceasta in nadejdea ca nu va mai trebui sa dati socoteala de viata voastra. Se va intimpla insa cu totul altfel, v-o spun. Vor fi mai multi cei care va vor cere socoteala, si anume acei pe care acum ii tineam eu in loc, insa voi nu v-ati dat seama; si vor fi cu atit mai aspri cu cit sint mai tineri, si cu atit mai mare va fi supararea voastra. Daca va inchipuiti asadar ca, ucigind oameni, veti opri pe cineva sa va mustre ca nu traiti drept, atunci nu judecati bine; caci aceasta scapare nu e tocmai cu putinta si nici frumoasa nu e, ci aceea ar fi si cea mai frumoasa si cea mai usoara, nu a-i pedepsi pe altii, ci a-ti <la toata silinta sa fii cit mai bun tu insuti. Prorocind asadar acestea, ii parasesc pe cei care m-au osindit.

in schimb cu cei care au votat pentru mine as sta cu drag de vorba despre ceea ce s-a intimplat, pina ce arhontii mai au treaba si eu nu sint inca dus acolo unde trebuie sa merg la moarte. Asadar, mai ramineti cu mine in acest rastimp, atenieni, caci nimic nu ne impiedica sa stam de vorba intre noi, cita vreme mai avem voie. Pentru ca imi sinteti prieteni, vreau sa va arat ce tilc are ceea ce mi s-a intimplat acum.

intr-adevar, judecatori, (caci daca va numesc pe voi judecatori, va numesc pe buna dreptate) mi s-a intimplat ceva minunat. Darul profetic obisnuit al daimonului, in tot timpul dinainte, imi vorbea cit se poate de des si mi se impotrivea staruitor, chiar in lucruri mici, daca eram pe punctul de a face un lucru pe care nu trebuia sa-l fac ; acum insa, a cazut asupra mea ceea ce vedeti si voi, ceva despre care s-ar putea inchipui ca este raul cel mai mare ; iar semnul Zeului nu mi s-a impotrivit nici in zori cind am iesit din casa, nici cind am venit aici, la judecata, nici cit timp am vorbit, orice as fi fost pe punctul de a spune ; si totusi altadata, el ma oprise adeseori in plina vorba; acum insa nu mi s-a impotrivit in nici un fel, fata de nici o fapta si nici un cuvint. Cum imi explic acest lucru? Va voi spune : ceea ce mi s-a intimplat s-ar putea sa fie un bine, si n-avem cum sa ne facem o parere dreapta toti care ne inchipuim ca moartea e un rau. in aceasta privinta am avut o dovada puternica: nu se putea sa nu mi se impotriveasca semnul obisnuit, daca n-as fi fost pe cale sa fac un lucru bun.

Sa ne gindim si altfel ce multa incredere putem avea ca e vorba de un lucru bun. Moartea e una din doua : sau e ca si cum cel mort n-ar mai exista si n-ar mai simti nimic, sau, dupa cum se spune, inseamna o schimbare si o mutare a sufletului din acest loc de aici in altul. Si daca inseamna lipsa oricarei simtiri si e ca somnul cuiva care n-ar vedea nimic, nici macar un vis, atunci moartea ar putea fi un cistig minunat. Pentru ca eu cred ca daca cineva ar trebui sa aleaga o astfel de noapte in care a dormit atit de adinc incit n-a avut nici un vis, sa compare cu aceasta noapte celelalte nopti si zile ale vietii sale si, cercetind, ar trebui sa spuna cite zile si nopti a petrecut in viata lui mai bine si mai placut decit aceasta noapte, cred ca acela, chiar daca n-ar fi om de rind, ci insusi marele rege, ar gasi ca sint foarte putine la numar pe linga celelalte zile si nopti. Prin urmare, daca asa este moartea, eu spun ca este un cistig; pentru ca astfel timpul intreg nu pare mai lung decit o singura noapte.

Iar daca a muri inseamna sa pleci de aci in alta parte si daca sint adevarate cele ce se spun - cum ca acolo se afla toti cei care au murit -, atunci ce alt bine ar putea fi mai mare decit acesta, judecatori? Daca cineva, sosind in Hades, scapat fiind de acesti asa-zisi judecatori, ii va gasi adevaratii judecatori despre care se spune ca impart dreptatea acolo, pe Minos si Radamanthys, pe Eac, Triptolemos si alti croi citi au fost oameni drepti in viata lor, oare ar fi urita acea calatorie? Cu cita bucurie ar primi oricare dintre voi sa ajunga linga Orfeu, sau linga Musaios, sau linga Hesiod ori Homer? in ceea ce ma priveste, as Muri de bunavoie de nenumarate ori, daca asa stau lucrurile, fiindca mi-as petrece minunat vremea acolo, intilnidu-ma cu Palamede, si cu Aias al lui Telamon, si c u oricare altul dintre cei vechi care a murit de pe urma unei judecati nedrepte, si stind sa pun pataniile mele alaturi de ale lor, cred ca n-ar fi lucru lipsit de farmec; mai ales ar fi placut sa-mi petrec timpul iscodindu-i pe cei de acolo, cum am facut cu cei de aici, si cautind sa aflu care dintre ei este intelept si care isi inchipuie ca este, fara sa lie. Cu cita bucurie, o, judecatorii mei, ar primi cineva sa-l cerceteze pe cel care a condus la Troia oastea cea nenumarata, sau pe Odiseu, sau pe Sisif, si i-am putea insira si pe altii, fara de numar, barbati si femei; sa vorbesti, sa fii impreuna cu ei acolo si sa-i iscodesti, ar fi intr-adevar o fericire. De buna seama ca cei de acolo nu osindesc la moarte pentru astfel de lucruri, pentru ca si in celelalte privinte sint mai fericiti decit cei de aici si sint si nemuritori pentru restul timpului, daca sint adevarate cele ce se spun.

Dar si voi trebuie sa aveti bune nadejdi in privinta mortii, judecatorii mei, si sa va dati seama de acest adevar; pentru un om bun nu exista nimic rau, nici in viata, nici in moarte, iar Zeul are grija de soarta lui; nici ceea ce se petrece cu mine nu e la intimplare, ci e limpede pentru mine ca e mai bine sa mor si sa ma indepartez de toate. De aceea semnul meu nu mi s-a impotrivit de fel iar eu nu sint citusi de putin miniat pe cei care au votat impotriva-mi si nici pe cei care m-au acuzat. Desi nu cu acest gind m-au acuzat si m-au condamnat, ci crezind ca-mi fac un rau; iar acest lucru c vrednic de mustrare.

Numai atit va mai cer : pe fiii mei, cind vor ajunge in floarea virstei, sa-i pedepsiti, cetateni, necajindu-i la fel cum va necajeam si eu pe voi, ori de cite ori vi se va parea ca se ingrijesc fie de bani, fie de altceva, mai mult decit de virtute; si ori de cite ori vor crede ca e ceva de capul lor fara sa fie nimic, sa-i certati, cum va certam eu, ca nu-si dau osteneala pentru ce trebuie si isi inchipuie ca sint ceva, desi nu sint buni de nimic. Si daca veti face asa, va insemna ca v-ati purtat cum trebuie si cu mine si cu fiii mei.

Dar acum e timpul sa plecam : eu ca sa mor, iar voi - ca sa traiti. Care dintre noi se indreapta spre un bine mai mare, nu stie nimeni altcineva decit Zeul.