Colonizarile din Banat - provincia Banatului

Provincia Banatului, adica regiunea dintre Mures, Tisa, Dunare si muntii sud-vestici ai masivului carpatin, a format, dupa plecarea turcilor, proprietatea particulara a Casei de Austria, care procedeaza sistematic la intarirea elementului german, fie prin exploatarea cat mai intensa a bogatiilor subsolului, fie pentru a pune bazele unei penetratii economice in bazinul de jos al Dunarii pana la Marea Neagra, si pentru a alcatui prin colonizarile germane o bariera puternica intre populatia catolica din stanga Muresului, Dunare si Tisa si intre romanii si sarbii ortodocsi din Banat. Timisoara, sub administratie imperiala, va fi transformata dintr-un oras otoman, intr-un oras european.

Colonizarea a fost organizata de catre stat dar si de catre proprietarii de pamant particulari. In Banat, in general, s-a practicat colonizarea organizata de catre stat.

Avand in vedere atat numarul colonistilor, cat si localitatile repopulate ori nou infiintate de ei, vom imparti asezarea svabilor in Banat in trei mari perioade: infiltrarile germane dintre anii 1711-1740 (sau perioada carolina); colonizarile facute intre anii 1740-1780 (perioada tereziana) si colonizarile dintre anii 1780-1792 (perioada iozefina).

Colonistii germani apar in Banat imediat dupa plecarea turcilor, in grupuri mai mici, adusi cei mai multi de catre Eugeniu de Savoya (1663-1736), care cucereste Timisoara intre august si octombrie 1716 si care da ordin guvernatorului Timisoarei sa-i primeasca aici numai pe cei de origine catolica.

Colonistii erau in marea majoritate meseriasi si industriasi: zidari, lemnari, pietrari, fierari etc. pe care administratia provinciei i-a asezat de preferinta la orase, pentru a intari cetatile si fortificatiile contra eventualelor atacuri turcesti.

Germanii adusi in Banat intre anii 1718-1722 au fost asezati, parte in centrele urbane, parte la sate, unde se ocupau cu agricultura. Cioplitorii de piatra din Leibach s-au asezat in Oravita, iar in 1719 au fost adusi numerosi mineri din Tirol pentru exploatarea bogatiilor minerale din Sud-Estul Banatului.

Adevarata colonizare incepe abia dupa 1720, cand guvernatorul Claudiu Florimund Mercy a alcatuit un plan temeinic pentru o cat mai buna reusita a ei. Astfel s-au fixat, pentru colonizarea svabilor, doua regiuni: una asezata in sudul si alta la nordul Banatului, urmand ca amandoua sa fie unite, cu timpul, printr-o linie de legatura care trecea prin orasul Timisoara.

Cu prilejul colonizarilor de la 1724 s-au asezat germanii in localitatile: Aradul-Nou, Becicherecul-Mare, Deta, Lipova, Periam si Sanpetru, iar in cursul anului 1725 au fost colonizati svabii in localitatile: Recas, Lugoj si Comlos.

Intaile grupuri de colonisti asezati in Banat sub guvernarea lui Mercy au fost trimisi in partile sud-vestice ale campiei, intr-o regiune mlastinoasa, care a condus la moartea celor mai multi dintre noii veniti.

Colonizarea se facea in modul urmator: populatia din regiunile renane pleca pe Dunare, cheltuielile de transport avand sa le suporte fiecare colonist in parte. Tinutul ori localitatea unde avea sa fie asezat fiecare transport de colonisti erau hotarate de mai inainte de catre administratia militara, care se ingrijea ca in sat sa fie un numar suficient de case de locuit, colonistii sa aiba apa de baut, lemne de foc si de constructie si, pe cat posibil, sa nu fie asezati in localitatile mlastinoase.

Referat: Indici normalizati de diferentiere Eseu: Fisa de evaluare la geografie

Satele ridicate aveau 40-50 de case cladite din pamant batut cu cate una sau doua camere, acoperite cu paie ori cu trestie, nepastrand nici un fel de ordine in asezarea cladirilor sau in dispozitia generala a strazilor.

Imparateasa Maria Tereza introduce noi schimbari in organizarea interna a Banatului. La 1751, un decret inlocuieste administratia militara cu una civila, avand sediul la Timisoara. Decretele imparatesti au hotarat ca fiecarui colonist sa i se ridice o casa, agricultorii sa fie scutiti timp de sase ani de orice impozit, iar industriasii 10 ani.

Situatia colonizarilor in Banat se schimba aproape radical odata cu anul 1765, cand Iosif II ajunge pe tronul Austriei. Diploma de colonizare de la 1763 da un puternic avant emigrarilor. Ea prevede intre altele multe favoruri, nu numai pentru colonistii veniti in Banat de pe alte meleaguri, ci si pentru ostasii demobilizati, carora le fagaduia ca administratia le va zidi case, si ca vor fi scutiti de dari daca se vor aseza pe mosiile erariului. Germanii asezati in Banat intre 1766-1777 sunt originari din Franconia, Suabia, Tirol, Pfalz, Luxemburg, Lotaringia si Alsacia.

Imparatul Iosif al II-lea urmarea colonizarea regiunilor mai slab populate, dar bogate si salubre. Asa se explica multimea coloniilor infiintate in vremea domniei lui peste zona de campie mai ridicata, uscata, sanatoasa si fertila a Banatului. De preferinta au fost adusi aici germani catolici si foarte rar colonisti de alta confesiune.

In Banat, trecerea spre modern s-a facut in conditii aparte, in perioada asa-numitului "Banat imperial" inaugurata la 1718, un "fenomen recunoscut, dar superficial cercetat de istoriografia austro-germana".

A vorbi germana devenise un semn de elevatie si acest lucru se dorea a fi cunoscut. Asa se explica zecile de insemnari facute in nemteste de romani pe cartile vechi romanesti din biserici. Este si mai semnificativ ca erau facute de oameni simpli, oameni ai satelor.

Stefan Jäger, Sosirea svabilor - (Der grosse Schwabenzug) (fragment din triptic)