Directia geometrica (suprematism, neoplasticism, bauhaus, minimalism geometric, op art)

Directia geometrica (suprematism, neoplasticism, Bauhaus, minimalism geometric, op art)

Directia geometrica, a suprafetelor plane este capatul de drum al unui demers care incepe cu Cézanne relativ la izolarea planurilor. Cubismul foloseste planurile si el, la fel ca si futurismul. Kazimir Malevich, inainte de a fonda celebrul sau suprematism, a fost o figura importanta a futurismului rusesc. De asemenea, purismul lui Le Corbusier este un pas decisiv catre principiile de la Bauhaus. Aceste curente sunt ele insele etape catre trecerea la dadaism. Asentimentalismul acestora are legatura cu cel al dadaismului. Posibilitatea producerii in serie implica lipsa elitismului la fel ca si in cazul dadaismului. Trecerea de la acestea la dadaism prin cubism sau futurism formeaza, de asemenea, un cerc complet la fel cum cubismul se leaga de suprarealism prin dadaism. Este clar ca trecerea de la futurism sau cubism la directia suprafetelor plane se face prin acel tip de inhibitie, de contracarare emotionala. Explozia emotionala de agresivitate din futurism sau cubism isi are in directia geometrica polul opus. Dadaismul se va intoarce la aceasta emotionalitate, dar acest lucru il face abia dupa ce va asimila acest tip de nihilism formal al suprafetelor plane. Arta figurativa, cu diversitatea sa naturalista este dusmanul acestor curente. Este cunoscut conflictul aparut la Bauhaus cu privire la nihilismul elitist in favoarea unui industrialism sanatos dar sec. Manifestul arhitecturii futuriste semnat de Sant'Ellia vorbeste deja de o arhitectura lipsita de pictura si sculptura. De aceea pentru ca futurismul sa derive clar in dadaism, pe langa afirmativitatea absoluta, si pe langa curajul acesta, are nevoie de nihilismul elitism al suprematismului si celui de la Bauhaus. Maxima lui Mies Van der Rohe dupa care ,less is more' este foarte sugestiva aici.

Dar nihilismul nu este esenta directiei geometrice, ci o coincidenta formala. Arta op foloseste elemente ale directiei geometrice ca geometrismul nefigurativ si repetitia. Insa jocul cu iluziile perceptiei vizuale si existenta unui centru de interes traditional, a unui punct de importanta maxima atesta lipsa de rezonanta fata de nihilism. Practic el este o varianta a fenomenului geometrist in general. Pe baza faptului ca arta op da iluzia miscarii ea a fost clasificata impreuna cu arta cinetica. Insa aici miscarea este un element pe baza caruia nu se poate face o generalizare de acest gen. Apoi intr-un caz este vorba de miscare autentica iar in celalalt de iluzia miscarii fara ca obiectele sa se miste. Este ca si cum s-ar confunda o fotografie cu obiectul reprezentat in ea. Insa se poate face intr-adevar o instalatie cineto-optica prin imbinarea acestora. Oricum cred ca ar trebui sa dea de gandit faptul ca nici un mare artist op nu a facut arta cinetica. De asemenea trebuie aratat faptul ca unele lucruri considerate ca fiind arta op sunt de fapt arta cinetica dupa criteriile de aici.

F    Dumnezeu este Unul si nu este altul in afara de El. Nu putem vorbi nici macar de o forma incipienta de politeism in Biserica primului secol. Articularea unei cristologii incipiente nu duce in nici un fel la perceperea lui Hristos ca un concurent al lui Dumnezeu Tatal.

Dar

F    Dumnezeu s-a descoperit pe Sine in trei chipuri: ca Tata, Fiu si Duh. Conform revelatiei din Evanghelii si descoperirilor apostolice, Dumnezeu Tatal actioneaza fata de lume prin Fiul si Duhul Sfint. Fiul si Duhul Sfint sint identificati in scrierile care circulau in biserici cu Dumnezeu.

Totusi

F    Cele trei persoane ale Dumnezeirii sint distincte Una fata de Cealalta. Tatal nu este acelasi cu Fiul si nici cu Duhul Sfint, Acestia nu sint nici amestecati si nici aceeasi persoana cu mai multe nume.

Niceea - Arios si Atanasie

Biserica a trecut in secolul al IV-lea prin cea mai mare criza dogmatica in ceea ce priveste intrebarea: Cine este Dumnezeu?  Eroii dezbaterii care a urmat au fost Arios si Atanasie, ambii clerici in orasul Alexandria.

Arios (d 336 A.D.) nu a facut altceva decit sa duca pina la ultimele consecinte tensiunile si afirmatiile neclare din teologia lui Origen, cu cele mai bune intentii de a salvgarda monoteismul de tip iudaic si ideea de principiu ultim din paradigma greceasca de gindire.

Presupozitia fundamentala in sistemul lui Arios era faptul ca Dumnezeu trebuie inteles ca fiind absolut necreat si nenascut, dincolo de tot ceea ce este creatie, materie. Este doar un singur Dumnezeu care nu isi poate imparti sau comunica fiinta divina sau substanta cu nici o alta persoana. Daca nu ar fi asa, implicatia ar fi ca Dumnezeu este divizibil si supus schimbarii, iar in consecinta, cel putin pentru mintea unui grec, nu mai poate fi Dumnezeu in adevar. Ideea de Trinitate demonteaza ideea UNULUI si, din punct de vedere logic, nu se poate concepe pluralitate in unitate si nici unitatea pluralitatii.

Consecinta a influentei platonice pe care Arios se pare ca a suportat-o, predicarea sa continea urmatoarea idee: pentru a putea crea, pentru a se putea atinge de materie care nu poate intra in directa relatie cu divinul, Dumnezeu a creat o fiinta superioara. Pentru a putea incepe sa creeze, a nascut acest agent, Logosul, Fiul, care a fost creat din nimic inainte de a fi timpul care se socoteste, inainte de vremuri si veacuri. In acest moment Tatal devine Tata, pentru ca a fost o vreme cind nu a fost Tata, ci doar Dumnezeu. Ca ajutor al lui Dumnezeu la intrarea in fiinta a tot ceea ce exista ca si creatura, statutul Fiului este de intermediar intre Acesta si creatie. Fiul nu este nici din Dumnezeu Unul, dar nici din aceasta lume, existind inainte de orice alta creatie. Nu este coetern cu Tatal, pentru aceasta se poate spune despre El ca "era un timp cind nu exista", si nu este nici consubstantial cu Tatal. Este deosebit si nu se poate asemana in nimic cu Tatal. Nu este Dumnezeu din fire (physis), ci prin participare (metoche). Este Fiu, dar creatura (ktisma), faptura desavirsita care participa la esenta lui Dumnezeu, de aceea putem sa ii dam cinstea ca unui dumnezeu, dar nu il putem cugeta ca pe Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat.

Nu este foarte clar, pentru ca nici Arios nu este consecvent cu presupozitiile sale, ce se intelegea exact prin participarea la ceea ce este Dumnezeu si cum Fiul poate sa fie in relatia caracterizata de metoche si sa nu impartaseasca cu totul substanta Tatalui. Un asemenea model este nou pentru ontologia structurata conform paradigmei grecesti.

Principala problema a teologiei lui Arios este distinctia ontologica pe care o face intre Tatal si Fiul, faptul ca se creeaza o diferenta de statut intre cele doua persoane pe care, pina in acest moment, apologetii si urmasii lor au cautat sa ii gindeasca in relatie cit mai apropiata, folosindu-se de modelele teoretice bazate pe Logos.

Un lucru demn de retinut este ca teologia lui Arios era foarte bine intemeiata in exegeza. Cele mai citate texte in cadrul disputei care a urmat au fost textele din Evanghelia dupa Ioan.

Un alt fapt demn de remarcat este ca Arios recunostea existenta a trei Persoane in Dumnezeire, distincte, dar care nu pot impartasi aceeasi natura, fiecare dintre Acestea fiind Heteroousios (de substanta diferita). Spre exemplu, Duhul poate fi o creatura a Fiului, asa cum Fiul este o creatura a Tatalui. Daca Fiul este heteroousios fata de Tatal, si Duhul Sfint este de fire diferita si de Fiul si de Tatal.

Intreg sistemul arian este foarte ademenitor datorita citorva factori:

F    consistenta sustinerii prin citate biblice, Arios fiind foarte bine echipat din punct de vedere exegetic,

F    coerenta structurii conceptuala foarte apropiata, pe de o parte, de lumea iudaica, pe de alta parte, de cea greceasca,

F    retorica foarte bine pusa in slujba comunicarii; se stie ca doctrina ariana era pusa in versuri foarte bine scrise.

Nu trebuie sa uitam o clipa insa ca toate textele ariene care au ajuns pina la noi le aflam ca citate in operele adversarilor lui; deci nu putem avea o privire obiectiva completa asupra sistemului sau.

Discursul arian se desfasoara atit in concepte grecesti ca fiinta si substanta,

In acelasi fel suprarealismul avea nevoie, pe langa imbinarea formelor asa cum apar deja la cubism, de aleatorul psihic al dadaismului aplicat in zona mentalului. Apoi, minimalismul nongeometric este acea parte a minimalismului ce foloseste obiecte cotidiene, banale, fiind tot un fel de ready made, dar unul neperformant. Arte povera, asa cum a aparut in Italia in anii 1980 este tipica pentru acest gen de minimalism. Apropierea acestei directii de dadaism este certa pe baza nonelitismului discursului plastic. Ori faptul ca aceasta directie este numita minimalista la fel cum este numita directia geometrica este in masura sa ateste legatura dintre dadaism si directia geometrica pe aceasta filiera a minimalismului.