Istoriografia istoriei artei

ISTORIOGRAFIA ISTORIEI ARTEI

Motto: "Istoria este necesara, nu doar pentru a face viata agreabila, dar si pentru a-i conferi o semnificatie morala. Ceea ce este prin sine supus mortii, prin istorie desavarseste nemurire, cele absente devin prezente, lucrurile intineresc, iar tinerii ajung repede sa atinga maturitatea varstnicilor. Daca un om de 70 de ani este socotit intelept datorita experientei sale, cu cat va fi mai intelept cel a carui viata umple un interval de 1000 sau 3000 de ani! Pentru ca intr-adevar se poate spune ca un om a trait tot atatea milenii cate sunt cuprinse in intinderea cunoasterii sale istorice".

Marsilio Ficino

%nainte de a analiza retrospectiv evolutia istoriei artei se impune precizarea ca orice disciplina este precedata in consolidarea sa teoretica de o perioada de cautari in care rezultatele constituie bazele teoretice ale viitoarei cercetari.

Primele mentiuni despre arta apar in textele filosofice ale antichitatii. Platon (427-347 i.Hr.) schiteaza in Republica, dialogurile concepute ca reconstituiri ale unor discutii purtate de catre Socrate a carui discipol a fost, in diverse imprejurari cuprinzand in acestea consideratii privind capacitatea artei de-a imita lumea inconjuratoare, dar nefiind capabila sa atinga perfectiunea o considera ,,o umbra a frumosului absolut'', (formuland conceptul de baza al esteticii platoniciene), considerand arta contemporana lui ca fiind reprobabila, din acest considerent si artistii contemporani lui Scopas si Praxitele erau priviti cu desconsideratie. (Vatasianu 1987)

Preocuparile de istoria artei vizau in aceasta perioada evolutia istorica a artei.

%n secolele III-II i.Hr., apar primele incercari de schitare a evolutiei artei de pana atunci.

Sculptorul Xenocrate din Atena redacteaza un tratat (cca.280 i.Hr.), in care introduce si principii de evaluare a operelor de arta studiind si relatia de reciprocitate dintre opere pentru a ilustra evolutia acesteia, iar un veac mai tarziu Apollodor din Atena face o descriere cronologica a artei grecesti de pana atunci, sesizand apogeul atins in secolul V i.Hr. odata cu Fidias si Policlet.

Primul tratat de arhitectura scris de un arhitect il intalnim la scriitorii romani. Contemporan cu Iulius Caesar, Marcus Vitruvius Pollio (sec. I i.Hr.) schiteaza in tratatul sau De Re Arhitectura (in 10 carti), cateva principii calauzitoare pentru cei ce practicau arhitectura. Lucrarea este un tratat practic (primele sapte carti), cu mentiuni teoretice esentiale in desfasurarea acestei activitati.

Tot in secolul I i.Hr., apar o alta categorie de scrieri despre arta, si anume, ghidurile de calatorie destinate calatorilor romani in lumea greaca. Acestea cuprindeau adevarate ,,itinerarii turistice", in care se prezentau monumentele demne de vizitat.

De mentionat ghidul intocmit de istoricul si geograful grec Pausanias (sec. II d.Hr.) intitulat Calatorie in Elada, compus din 10 carti, ce poarta fiecare numele tinutului descris si cuprinde pe langa o descriere a monumentelor epocii, a serbarilor si traditiilor grecesti chiar si mentiuni despre tara noastra. Pe langa informatiile prezentate se incearca si schitarea unei evolutii a artei prin evidentierea unor sculptori celebri ca Fidias, Myron, etc.

Perioada imediat urmatoare este caracterizata de o scadere a numarului scrierilor despre arta, scadere datorata noii ideologii crestine ce directiona preocuparile exegetilor vremii catre disputele religioase legate de constituirea unui vocabular al artei ce opera cu simboluri (sec. I/III d.Hr.) pentru a se constitui in secolul IV odata cu recunoasterea oficiala a religiei crestine intr-un limbaj nou cu forme proprii, baza a evolutiei artei medievale.

Istoricul Procopius din Cesareea prezinta in tratatul intitulat De aedificiis, o lista a cladirilor mai importante ridicate in timpul domniei imparatilor Anastasiu I (491-508) si Iustinian (527-565), constituind un bogat izvor documentar al constructilor cu caracter militar ridicate de-a lungul Dunarii.

Primul inventar al monumentelor de arhitectura se elaboreaza in evul mediu la Roma in cronica papala Liber pontifi-calis, atribuita bibliotecarului Anastasiu. Tot din randul teologilor, monahul Teophilus scrie un retetar tehnic medieval: Diversarium Artium Schedula dedicat in exclusivitate problemelor tehnice incluzand consideratii despre efectele estetice pe care operele de arta ar trebui sa le aiba asupra credinciosilor. (Vatasianu 1996)

Arhitectul Villard de Honnecourt intocmeste note de calatorie si insemnari din activitatea sa pe santierele Europei redand orientarile fundamentale ale evului mediu, ilustrandu-si caietul cu schite, si oferind propuneri de solutionari ale proble-melor tehnice ale arhitecturii medievale.

Incepand cu Renasterea sunt abandonate scrierile filosofice si estetice despre arta odata cu avantul artelor si cu eliberarea artistilor de sub anonimatul corporativ.

Accesul mesterului la demnitatea de intelectual, om de idei se petrece in atmosfera culturala a oraselor italiene la inceputul sec. XIV, indeosebi in mediul florentin. Primul tratat de pictura, este elaborat de catre Cenino Cennini, Libro dell Arte (Trattato della Pittura) unde sunt incluse sfaturi pentru practicantii acestei meserii, consideratii teoretice, (abordeaza teoria proportiilor) dar si sfaturi practice. (Cennini 1997)

Folosind ca izvoare scrierile lui Pliniu cel Batran (Caius Plinius Secundus (23-79 d.Hr.) si a lui Vitruviu, sculptorul Lorenzo Ghiberti (1378-1455) in Comentarii, schiteaza pe langa propriile realizari (este primul care include propriile realizari in contextul general al dezvoltarii istorice) si arta antichitatii corelata cu creatia Renasterii timpurii, elaborand cateva criterii ale conceptiei istorice despre arta.

Tot un tratat de pictura Della pittura libri tre, elaboreaza si Leon Batista Alberti (1404-1472) arhitect si teoretician renascentist al artei prezentand evolutiv procesul artistic din antichitate pana-n Renastere, punand accentul pe cele doua momente de glorie ale artei, dar manifesta un total dezinteres pentru evul mediu considerat decadent, mentionand si practica repertorierii monumen-telor pentru o mai buna cunoastere si salvare.

Renasterea prin noua sa reinterpretare a realizarilor antichitatii este perioada in care se fac si traduceri ale scriitorilor antici (Pliniu cel Batran in 1473, Vitruviu etc.)

Mediului intelectual italian al sec. XV-XVI ii apartine si Baldassar Castiglione (1478-1529) care pune in discutie in lucrarea sa intitulata Curteanul (1527) rolul pe care arta ar trebui sa‑l aibe in formatia intelectuala a omului, include comentarii asupra disputei privind prioritatea diferitelor arte (sub aspect filosofic, teoretic si social). (Castiglione 1967)

Prima biografie cuprinzand vietile artistilor dispuse cronologic o face Giorgio Vasari (1511-1574) in lucrarea Le Vite dei piu eccelenti architetti, pittori et sculptori (*Vietile celor mai de seama pictori, sculptori si arhitecti), editata pentru prima data la Florenta in 1550. Arhitect, pictor si istoric al artei italiene, Vasari foloseste ca izvoare scrieri ale predecesorilor: Francesco Villani, Biografia oamenilor ilustri si Comentariile lui Lorenzo Ghiberti. Reuseste sa faca distinctia intre cele trei arte majore (arhitectura, sculptura, pictura) si cele minore (artele aplicate, industriale). Amestec de teorie si practica, lucrarea prezinta biografia a 99 de artisti incepand cu Cimabue, Giotto, Leonardo, Rafael si Michelangelo. Lucrarea structurata din punct de vedere istoric prezinta esenta istoriei artei punand bazele stiintei despre arta, incluzandu-se pe sine in sirul de artisti mentionati, cum facuse inaintea sa Lorenzo Ghiberti. Sfaturile practice oferite artistilor sunt pertinente dat fiind faptul ca Vasari i-a fost elev lui Michelangelo. (Vasari 1968)

Analiza: Marii de Coral, insulele Referat: Spania - relieful si suprafata, clima si categoriile de teren

Adversar al tezelor lui Vasari, poetul german Johann Fischart (1547-1590) mentioneaza rolul imaginatiei in formatia artistului, criticandu-l pe Vasari a carui opera o considera plina de lacune, pentru ca ignorase arta nordului Europei solicitand o revizuire a istoriei generale a artei de pana atunci.

Pictorul olandez Carel van Mander (1548-1606) preia exemplul oferit de Vasari si intocmeste Cartea pictorilor ce prezinta evolutia picturii Tarilor de Jos si a Germaniei intre sec. XV-XVI. (van Mander 1967)

Tot unui pictor Giovanni Pietro Bellori (1613-1696) i se datoreaza incercarea de prezentare a principalelor deosebiri intre arta greaca si cea imperiala romana. Membru al Academiei Sf. Luca din Roma, Bellori formuleaza primatul ratiunii in creatia artistica si rolul imaginatiei ce poate depasi frumusetea modelului oferit de natura.

Secolul al XVII-lea consemneaza aparitia primului dictionar de arta atribuit lui Filippo Baldinucci, Vocabulario toscano dell'arte del disegno (1681).

Descoperirile accidentale ale unor statui antice, Laokoon 1506, Roma, hipogele pagane si catacombele crestine, Pompeiul, trezesc interesul pentru arta acelor epoci.

Arhitectul austriac Johann Bernhardt Fischer von Erlach (1656-1723 schiteaza o istorie a arhitecturii. In 1721 prezinta evolutia acesteia in Europa, dar si in Orient alaturand lucrarii o serie de planse ilustrative. Morfologia arhitecturii este prezentata evolutiv incepand cu cele mai vechi complexe: Stonehenge (Anglia), piramidele egiptene, templul lui Solomon (de la care se inspira chiar in opera sa arhitectonica - Karlskirsche in Viena) cu cele doua coloane solomonice la intrare.

Calugarul Dionisie din Furna (1670-1744) activ la M. Athos scrie un tratat de pictura "Erminia" un ghid de lucru pentru artistii dornici sa urmeze traditia oferita de iconografia bizantina. Pe langa consideratiile de ordin tehnic (de executie a picturii in tehnica frescei, a icoanelor) se ofera si ordonanta iconografica a diferitelor teme ale Vechiului si Noului Testament, si iconografia personajelor. (Dionisie din Furna 2000)

Conceptia iluminista despre arta este prezentata la Johann Friedrich Christ (1700-1756) ce inainte de a deveni teoretician isi dovedise talentul in multe domenii ale artei ca: gravura in acvaforte, pictura si sculptura. Ideile despre modalitatea de a identifica opera si autorul vor deveni postulate in perioada urmatoare deoarece de la aceste idei ar trebui sa porneasca studiul operelor de arta. Dupa Christ, trebuie deprinsa recunoasterea mesterilor dupa diferentierea evidenta dintre "spiritul, regulile, linia si maniera lor". (Kultermann 1977)

Principiile sale teoretice le-a expus la Leipzig la universitate pe langa Alexander Gottlieb Baumgarden (1714-1762) care a introdus primul estetica printre disciplinele din universitate, fiind primul curs de istoria artei tinut in mediul universitar. Sfarsitul sec. al XVIII-lea aducea in istoricul artei ca disciplina o noua viziune, arta fiind observata ca un proces organic, istoriografia oglindind mecanismul de functionare al disciplinei.

Interesul pentru operele de arta ale antichitatii este prezent in opera lui Johann Joachim Winckelmann (1717-1768) care scrie in 1755 Consideratii asupra imitarii operelor grecesti in pictura si sculptura si lucrarea esentiala, ce marcheaza intemeierea arheologiei clasice ca stiinta: Istoria artei antice (1764) in care prezinta fenomenul artistic antic in intregime cu o analiza a monumentelor si a operelor avand la baza metoda organicista conform careia arta "traieste" ca o fiinta avand o copilarie, maturitate, batranete, moarte (opera de principii teoretice, dar si o prezentare istorica a artei antice). Criteriilor nationaliste de prezentare a istoriei artei li se opun la Winckelmann, criteriile organiciste pentru ca arta si creatia artistica erau considerate "procese vii". (Winckelmann 1985)

De numele lui Anton Raphael Mengs (1728-1779) se leaga aparitia in teoria artei a unor concepte noi pentru aceasta perioada. In lucrarea Cugetari asupra frumusetii si a gustului in pictura, stabileste cicluri evolutive in arta si categorii stilistice fundamentale cum ar fi conceptele: "coloristic", "grafic", stilurile fiind catalogate ca si "stil elevat", "stil frumos", "stil gratios", stil semnificativ, expresiv sau natural. Caracterizarea stilului (notiune abstracta pentru el inca) implica valoarea "stil elevat", "stil frumos" - intreaga sa creatie fiind influentata de sistemele filosofice ale epocii, dupa el filosofi ca: Friedrich, Schiller si Hegel vor prelucra ideile formuland concepte despre o abordare istorica a disciplinei. (Kultermann 1977)

Momente de apogeu ale artei - antichitatea si Renasterea continua sa influenteze scrierile vremii.

In 1801 se reorganizeaza si inaugureaza Muzeul Louvre (Musée Napoléon) ce prezenta publicului numeroase opere aparti-nand diverselor etape cronologice ale evolutiei fenomenului.

Majoritatea celor ce s-au ocupat de arta in decursul sec.XVI-XVIII au fost poeti, prozatori, pictori. Conceptiile acestora

s-au oglindit in scrierile prezentate, scrieri ce au dus la geneza disciplinei istoria artei.

Vehicularea notiunilor estetice a impus o incercare de definire a acestora, apelul la sistemele filosofice contemporane intelegand acest lucru.

Doctrina filosofica a lui Georg Willhelm Friedrich Hegel (1770-1831) considera arta cu tot ceea ce se intelege in sens larg prin aceasta (literatura si muzica) ca fiind o cale in auto-dezvoltarea "spiritului absolut". Prin conceptia sa, Hegel a reusit sa largeasca orizontul istoric al problemei, teoriile sale conducand la o mai buna intelegere a fenomenului artistic.

Jakob Burckhardt (1818-1897) istoric de arta de origine elvetiana isi concentreaza atentia asupra cercetarii artei Renasterii, principalele opere publicate fiind: Cicerone (1855), un ghid elaborat in urma calatoriei autorului in Italia unde si-a notat observatiile despre operele de arta ale Renasterii; Cultura Renasterii in Italia (1867), ramasa neterminata si Consideratii asupra istoriei universale (1905) publicata postum. Principala sa contributie la definirea unor concepte rezida in modul in care ar trebui tratata arta, si anume la baza cercetarii, criteriul tematic este cel mai important. Opera de arta trebuie privita ca un intreg armonios facandu-se abstractie de partile care concura la alcatuirea sa, autorul priveste istoria artei din perspectiva valorilor absolute, analizand fenomenul cultural in ansamblu pentru ca istoria este determinata de raportul dialectic dintre politica, religie si cultura. (Burckhardt 1969)

Secolul al XIX-lea reprezinta in evolutia istoriei artei o perioada in care se impunea cercetarea izvoarelor scrise pe langa studiul artei unei perioade doar asa putandu-se realiza o documentare/analiza exhaustiva a problemei.

Adept al aplicarii metodei de cercetare din stiintele naturii, ca si J.J. Winckelmann, Hippolite Taine (1828-1893) publica in 1865 o culegere de texte, rod al prelegerilor tinute la Scoala de Belle Arte din Paris. Ideile sale graviteaza in jurul principiului conform caruia opera de arta este o oglinda fidela a perioadei in care a fost realizata, viata spirituala si contextul istoric influentand-o profund. (Taine 1973)

O cunoastere detaliata a monumentelor din perioadele precedente impunea intocmirea unor repertorii (instrumente fun-damentale de lucru pentru orice istoric de arta). Primul care alcatuieste o topografie artistica este Arcisse de Coumont (1802-1873) realizata pentru monumentele franceze din Calvados. Statistica monumentelor din Calvados, vol. I-V, Paris, 1847-1867 urmate de altele pentru monumente ale Imperiului - din evul mediu scrise de catre Rudolf von Eitelberger (1817-1885) si G.A. von Heider (1819-1897).

Lui Gottfried Semper (1803-1879) i se datoreaza metoda materialista de cercetare a artelor plastice, care consta din reducerea fenomenului artistic la legi de dezvoltare mecanica, elaborand un sistem de cercetare tipologica diferit de cel istorico-cronologic preferat de antecesorii sai. (Kultermann 1977)

Structurarea morfologica a artei e prezenta la Heinrich Wölfflin (1864-1945) in lucrarea Principii fundamentale de istoria artei (1915). Reprezentant al conceptiei formaliste conform careia cel mai important aspect al artei care sufera influenta externa este forma plastica, propune o cercetare sistematica a artei pentru evidentierea acestor transformari. Acesta descopera cateva principii ce stau la baza evolutiei artei, perechi de contrarii formale: tectonic (stilul romanic) - atectonic (stilul gotic) forma/compozitie inchisa - forma/compozitie deschisa, stil linear - stil pictural, etc. (Wölfflin 1968

Perioada de dinaintea elaborarii unor metode riguroase de cercetare stiintifica (epoca de la G. Vasari la J. Winckelmann) este considerata preistoria istoriei artei, pentru ca in a doua faza sa apara o conceptie de ansamblu (perioada de la Winckelman la Burchardt numita "faza geniala" a stiintei istoriei artei. O istorie stiintifica a istoriei artei apare in momentul elaborarii metodelor critice de studiu a diferitelor probleme.

O conceptie diferita asupra fenomenului prin modul de interpretare o intalnim la Alois Riegl (1858-1905) care a incercat sa descopere principiul calauzitor al creatiei artistice. Acesta afirma ca stilul in arta nu depinde nici de functionalitate, material, sau de tehnica ci tocmai ca stilul este impus prin confruntarea artistului cu acestia. El defineste conceptul de "vointa artistica" principiu de natura psihica hotaratoare in evolutia artistica si propune metoda analizei structurale a operei de arta. (Riegl 1998)

Lucrarile sale au contribuit la inlaturarea conceptiei materialiste (a lui G. Semper), si au initiat directii de cercetare moderne. Conceptia formalista este prezentata in Problemele stilului, pentru a continua cu Industria artistica romana tarzie si cu Aparitia artei baroce la Roma, de fapt o recuperare a stilurilor considerate decadente. Istoria artei vazuta ca "istorie a spiritului" este prezenta in Gramatica istorica a artelor plastice in care analizeaza critic evolutia istoriei artei, considerand arta ca o corectare a naturii prin frumusetea fizica si spirituala.

Meritul sau consta in evidentierea in cadrul evolutiei artistice a fazelor distincte ale artei in trecerea de la arta clasica antica spre evul mediu, arta antica tarzie si arta bizantina ca faze de tranzitie, studiind cu vigoare geneza si structura stilurilor.

Incercarile de elaborare a unei metode de cercetare a istoriei artei se reflecta si in lucrarile lui Josef Strzygowski (1862-1941), Die Krisis der Geisteswissenschaften vorgefürt am Beispiele der Forshung über bildende Kunst, (1923) acesta propune o analiza exacta a operei de arta cu precizarea conditiilor (de natura istorica, fizica etc.) prin care a trecut. De asemenea modul in care este receptat mesajul operei de arta depinde de considerente de natura subiectiva (ideile religioase) ideologia perioadei, predispo-zitia nationala/rasiala. (Kultermann 1977)

Henri Focillon (1881-1943), reprezentant al curentului formalist explica opera de arta ca un rezultat al confruntarii ideii reprezentate (mesajul artistului) cu materialul. In acest sens lucrarea Viata formelor (1934), studiaza relatia de reciprocitate existenta intre formele artei dar si legatura stransa cu materialul si mesajul transmis. (Focillon 1995)

Conceptia sa formalista asupra artei este prezenta si in lucrarile Elogiul mainii si Arta Occidentului.

Reluand ideea lui Baltasar Castiglione conform careia arta are un rol primordial in educatie Herbert Edward Read (1893-1968) isi expune opinia conform careia receptarea artei de catre individ in societate este similara cu constientizarea existentei, in Semnificatia artei (1931) si acceptarea realitatii inconjuratoare elaborand o teorie a intentionalitatii, scopul final al operei fiind prestabilit, intuit de catre artist. (Read 1969)

Lucrarile de filosofia artei, estetica si teoria artei au fost mentionate pentru a contribui la mai buna intelegere a fenomenului generat de aparitia unei noi discipline.

In tara noastra cercetarea in domeniul istoriei artei nu are o traditie indelungata fiind prezente la inceput lucrari cu caracter monografic spre a se elabora ulterior si sinteze. De la insemnarile de calatorie ale unor straini, se ajunge in timp la conturarea unor preocupari pentru domeniul artistic. In invatamantul romanesc de profil primul curs de istoria artei a fost tinut de catre Al. Odobescu in 1874 la catedra de arheologie a Universitatii din Bucuresti.

Secolul XX cunoaste o noua personalitate in domeniu: Ionel Jianu titular al unui curs de istoria artei: "Istoria artei romanesti din epoca feudala pana in zilele noastre" tinut la Institutul de Arta Plastica "N. Grigorescu" din Bucuresti. Mediului universitar din Bucuresti ii apartine si istoricul de arta George Oprescu care elaboreaza prima sinteza de pictura romaneasca intitulata Pictura romaneasca in sec. al XIX-lea (1937) si tratatul de istorie a artei europene, Manual de istoria artei, vol. I-IV, 1943-1946.

Invatamantul clujean de profil beneficia de activitatea stiintifica a lui Virgil Vatasianu (1902-1993). Istoricul de arta clujean schiteaza evolutia artei europene: Istoria artei europene vol. I. Epoca medie (1967) vol. II Renasterea, si a celei autohtone: Istoria artei feudale romanesti, Studii de arta veche romaneasca si universala (1987) imbinand in aceste lucrari rigurozitatea stiintifica cu principiile pedagogice moderne.

I.1. PROBLEMATICA SEMINARULUI

1. Istoriografia istoriei artei (bibliografia cursului si seminarului, evolutia scrierilor despre arta).

2. Formarea disciplinei istoria generala a artei.

3. Studiul istoriei artei in Romania.