Arta romanica
Dupa ce Imperiul
Roman s-a scindat si dupa ce latura sa vestica a decazut,
Europa a fost cuprinsa de dezordine si instabilitate. Arta
romanica contine in sine acest tip de obscuritate. Raceala
romanica lasa sa se intrevada o teama patologica
si o lipsa elementara de gratie. Se poate spune ca
arta romanica este o arta oficiala a catacombelor, sau omoloaga
deasupra de sol a artei catacombelor. Constructiile rigide se datoreaza
unui lucru esential. Nu exista un imperiu care sa tina la
distanta de portile capitalei dusmanul, asa cum
microbii pot fi tinuti in afara organismului, ci era nevoie de
constructii masive care sa suporte atacurile posibile. Grosimea
zidurilor facea ca un volum urias de munca sa fie depus
aici. Orice incercare de modulare a unei astfel de suprafete era
inutila in situatia in care asupra zidurilor se catapultau bolovani.
Austeritatea era chiar un mod de amenintare a dusmanului.
Insa religia
crestina, care avusese timp sa patrunda suficient in
Europa, avea si oroare fata de flexibilitatea si
"imoralitatea" greco-romana. De aceea se poate spune ca arta
romanica este un Bauhaus medieval. Lipsa de apetenta pentru
arta, sentimentul de apatie in fata valorilor ei traditionaliste,
precum si interesul pentru util face aceasta conexiune. Arta
romanica este direct dependenta de aparitia castelului cu
fortificatiile sale. Aici se adauga si acest tip de repulsie
fata de antichitate dupa cum am mai spus, ca directiva generala
a religiei.
Insa particularitatea
arhitecturii romanice se leaga de o inovatie tehnica decisa
de predispozitia defensiva a spiritului medieval. Ea consta in
aparitia navelor laterale, adica a sirurilor de coloane
interioare care sustineau acoperisul, la fel cum o faceau
peretii laterali. Fara acest sir de coloane peretii
laterali cedau greutatii acoperisului. Bazilicile romane au avut
aceasta soarta, si aici au aparut primele colonade
interioare. Constructiile romanice insa au folosit din plin acest
plus tehnic fata de simplitatea constructiilor romane de tip
bazilical. Si totusi acest plus tehnic nu reprezinta o noutate.
Templul grecesc are exact aceasta solutie a sustinerii auxiliare
prin colonada, insa cu zidurile in interior. Cultura medievala
si cea greaca antica sunt reflectate direct de aceste modele tehnice.
Deschiderea grecilor, deschiderea lui Venus si a altor personaje ce nu
ezita sa isi etaleze apolinic nuditatea, este opusa
inchistarii si impopotonarii medievale cu haine, incepand
de la centura de castitate pana la ultimul rand de vesminte.
Experienta
razboiului a facut din constructia romanica un organism
defensiv perfect. Templul grecesc putea fi distrus, coloanele exterioare au o
anumita fragilitate omoloaga cu fragilitatea naiva a grecului in
stare sa se accepte asa cum este. Desi din multe temple au
ramas doar coloanele, totusi nu trebuie acceptat ca acestea erau
automat mai puternice decat zidurile propriu-zise, ci doar ca acestea au
fost mai usor de preluat in constructiile ulterioare. Coloanele
totusi au o anumita fragilitate, cel putin la nivel exterior.
Este mult mai usor de distrus canelurile, de spart a unor parti
din ele, datorita fragmentarii lor in moduli, fata de cum
ar putea fi facut acest lucru in cazul zidurilor propriu-zise, cu atat mai
mult cu cat ele sunt ziduri romanice. Coloanele interioare pot fi intelese
ca adevarate faturi protejate de pantecele constructiei.
Lipsa de lumina din
interior, cauzata de imposibilitatea de a extirpa bucati de zid
din corpul zidurilor a si determinat o anumita comoditate sau
imposibilitate de a modula interiorul, de a-l face intim. Dar acest lucru a
fost benefic laturii mistice, a credintei care a putut proiecta propriile
continuturi afective in golul formal, existential si material al
interiorului romanic. Acelasi lucru s-a intamplat si cu Bauhaus
si cu minimalismul chiar daca acestea pretind eliberarea totala
de semnificatii, chiar daca nu se poate vorbi de un misticism
specific medieval aici. Dar totusi misticismul acesta este unul tipic
occidental. Contrafortii navelor laterale au interesul de a
inalta constructia, de a o face inalta pur si simplu.
Acesta este idealul medieval al maretiei. Aparitia turnului sau
a turnurilor este in masura sa ateste mentalitatea
occidentala. Dumnezeu este in cer, undeva in intangibil, iar lumea se
desfasoara dualist, triadic, etc. Inaltarea
constructiei o atesta ca pe o etapa pamanteana a
fiintei.
Cu totul altfel se
intampla in lumea orientala. Aici spatiul este totul. Lumea se
prezinta monadic, pe orizontala. Orientalul se poate identifica pur
si simplu cu divinitatea; pentru grec zeul nu este in cer, desi poate
ajunge si acolo. El este undeva vecin, departe poate, dar si pe
orizontala. Este greu de ajuns acolo, dar oricine poate ajunge in anumite
conditii. In occident este altfel. Nimeni nu poate depasi
gravitatia. Nimeni nu poate ajunge in cer. Materia si spiritul sunt
scindate iremediabil. Nevoia de verticalitate, implinita apoi in
constructia gotica, este o directiva a spiritului aristocratoid
medieval care priveste "de sus", din castel eventual, pe cei multi. Dumnezeu
este presupus a se uita la fel din casa lui.
Criza este data
tocmai de acel misticism excesiv ce poate parea amenintator
pentru acest spirit aristocratoid. El are nevoie de un Dumnezeu comunicativ,
chiar daca inca coplesitor. Intunericul constructiei
romanice este unul infricosator, insa spiritul aristocratoid
medieval avea deja o traditie in detasarea aristocratoida
si trairea in bunastare.
