Arta romanica

ARTA ROMANICA

Arta romanica (a doua jumatate a sec. IX - sec. XIII, corespunde cronologic perioadei de trecere de la feudalismul timpuriu la cel dezvoltat).

Termenul* de romanic a fost adoptat de catre istoricii de arta din prima jumatate a secolului al XIX-lea de la filologii vremii ce considerau ca fenomenul este similar celui petrecut odata cu formarea limbilor si literaturilor romanice. Arta romanica fiind rezultatul evolutiei societatii europene feudale in plan social, economic, politic si cultural.

Aparuta in tarile din vestul si centrul Europei dupa destramarea Imperiului Carolingian, perioada in care Occidentul cunoscuse o reinnoire intelectuala, manifestata in doua ipostaze: o arta imperiala a Sfantului Imperiu si o arta dezvoltata in restul Occidentului, novatoare care v-a constitui geneza artei romanice.

Bazele arhitecturii romanice au fost puse la resedinta lui Carol cel Mare de la Aachen, unde mesteri din tot imperiul au fost chemati sa contribuie la realizarea noului vocabular artistic, bazat pe mostenirea antichitatii timpurii elaborand o sinteza cu cateva inovatii tehnice caracteristice (basilica cu doua abside sime-trice, aparitia criptelor la suprafata nu subterane, fatade cu doua turnuri, turnul cu clopotnita etc).

%n terminologia generala se cunosc variante locale, care au dat denumiri diferite stilului, astfel in Franta (stilul provensal, de la provincia Provence), Anglia (stilul normand), Italia (stilul lombard, Lombardia) iar in Germania stilul renan (Renania). (Glazier 1995)

Periodizarea artei romanice:

Pre-romanic / romanic timpuriu (de la mijlocul sec. X pana la mijlocul sec. XI)

romanic matur (a doua jumatate a secolului XI- sec. XII)

romanic tarziu (sec. al XIII-lea)

Exista si o alta impartire a arhitecturii romanice in doua perioade distincte: stilul roman monastic si cel feudal. (Fleming 1983)

1. Arhitectura militara

Principalele programe urbanistice ale perioadei romanice sunt constructiile militare cu rol defensiv:

castele fortificate, burguri, resedinte ale seniorului local avand un plan neregulat ce respecta configuratia terenului (in zone muntoase) si de plan regulat in zone de campie, unde terenul permitea o astfel de dispunere (mai ales de forme geometrice simple: circular, patrat sau dreptunghiular), (castelul contilor de Thuringia, la Wartburg in Germania, cel al regilor normanzi din Sicilia).

aparitia curtinelor - imprejmuiri de piatra cu porti ferecate

in interiorul curtinelor se gasea donjonul (turn locuinta), (San Gimignano- Italia, turnul Londrei), cea mai simpla forma a locuintei nobiliare, in interiorul castelului nobiliar, abia in sec. XIV, in castelul de tip gotic se v-a schimba functionalitatea.

la colturi erau dispuse turnuri sau bastioane, iar pentru aparare erau amenajate in turnuri metereze, masiculi (rezalit adosat prin care se aruncau lichide fierbinti: smoala, apa).

partea superioara a curtinei era decorata cu creneluri si merloane

accesul se putea face prin intermediul unui pod mobil, practicat deasupra unui sant adanc. (Fig.1)

2. Arhitectura religioasa

Din punct de vedere tehnic si morfologic (estetica formelor arhitectonice) arhitectura religioasa din perioada romanica evoluea-za preluand din epoca precedenta acele solutii ce s-au dovedit viabile (sinteza realizata de arta carolingiana).

Principalele programe edilitare ale perioadei sunt bisericile manastiresti, cele episcopale (catedralele), bisericile parohiale in mediul rural si capele cimiteriale.

%n conditiile faramitarii feudale, biserica castigase teren in defavoarea puterii centrale, cultul moastelor initiat in perioada precedenta i-a amploare servindu-i ca pretext pentru adunarea de venituri suplimentare.

Avantul edilitar este impulsionat de organizarea unor centre de pelerinaj ce detineau moaste sfinte (Santiago de Compostella) o situatie ce crease in plan social o modificare esentiala pentru acea perioada, pelerinul scapa de sub jurisdictia seniorului cand pleca intr-un pelerinaj la unul din locurile sfinte aflandu-se sub directa obladuire a bisericii.

Cea mai tipica expresie a perioadei romanice este manastirea, centru mestesugaresc si agricol al zonei, important centru de cultura unde se gaseau bibliotecile dar si spitalele (Cluny-Franta, Fulda-Elvetia; Hildesheim-Germania; Pavia-Italia, etc). (Fleming 1983)

3. Caracterizare planimetrica generala a arhitecturii religioase romanice:

biserica sala (cu o singura nava) de plan dreptunghiular, cu o absida pe latura estica, uneori surmontata de un turn clopotnita, la care se adauga nave.

biserica hala cu cele doua nave laterale egale cu cea principala (Saint Martial din Limoges), folosita mai ales in Auvergne si Poitou (Franta);

tipul basilical (cu sarpanta), cu desfasurarea cunoscuta, dar mult mai complex (in cazul catedralelor), biserica manastirii Cluny, Burgundia cu cinci nave, doua transepte, altar inconjurat de un deambulator, absidiole. (vezi studiu caz

nava centrala suprainaltata fata de cele laterale

un spatiu patrat (careu) delimitat la intretaierea navei cu transeptul

aparitia unui deambulator (coridor in jurul altarului principal)

aparitia criptei situata la suprafata nu sub sub altar ca in perioada precedenta, destinata adapostirii moastelor sfinte

amplificarea numarului de abside, de dimensiuni mai mici (absidiole)

delimitarea navei centrale de colaterali la nivelul superior se face prin tribune/ empore si galerii cand coridorul delimitat este foarte ingust numite triforii datorita gruparii arcaturii acestora in grupuri de cate trei. (Fig.2)

intrarea de pe latura vestica se face printr-un portal, la inceput cu colonete evoluand spre o profilatura mai puternica, cu ambrazura tot mai evazata inlocuindu-se colonetele cu statui in perioada romanicului matur (vezi studiul de caz) schema unui portal simplu (Fig.3) si a unuia complex (vezi studiul de caz).

la basilicile cu plan complex apare un turn deasupra careului (biserica manastirii din Saint-Benoit-sur-Loire)

Analiza: Marii de Coral, insulele Referat: Spania - relieful si suprafata, clima si categoriile de teren

ferestrele sunt profilate simplu, pentru ca in romanicul matur sa se dubleze, chiar tripleze (gemi-nate, triforii)

partile sunt legate organic unele de altele spre deosebire de conceptia antica de construire prin elemente juxtapuse, urmarindu-se intarirea si ampli-ficarea volumului dominant.

aparitia sistemului legat conform caruia unei travei din nava principala ii corespund doua de dimensiuni mai mici in navele laterale.

tipul central

bisericile compuse dintr-o singura sala rezervata credinciosilor sau o sala inconjurata de un deambulator, cu cor si absida pe latura estica (mai putin folosit).

adapteaza modele bizantine (San Marco din Venetia), influentand apoi regiuni din Franta (Saint Front din Périgueux, Acvitania sec.XII)

4. Caracterizare morfologica a arhitecturii romanice (elemente structive/portante si decorative)

elemente portante: stalpul (de sectiune patrata, dreptunghiulara, poligonala, cruciforma, fasciculata) care adosat unui perete devine pilastru, stalpul monolit este inlocuit cu stalpi fasciculati si coloana (de sectiune circulara) cu capitel cubic sau cu ciubuce.

portalurile evolueaza de la forme simple (o usa cu usciori neprofilati ce sustin un lintel sau arhitrava asupra careia se descarca greutatea zidariei preluata de o arhivolta (arc de descarcare) delimitand o luneta la forme complexe cu usciori articulati printr-o retragere treptata dublati de colonete angajate formand ambrazura portalului.

capitelul este bogat ornamentat cu frunze de acant, cu ciubuce, sau sunt decorate cu scene religioase sau profane  etc. (Fig.4)

baza coloanei deriva din modelul antic ionic avand doua toruri despartite de o scotie, dar sunt mult mai greoaie, o alternanta de concav (tor)-convex (scotie)

suportul patrat al coloanei (stilobat) este decorat cu or-namente zoomorfe sau fitomorfe, (motivul ghearei)

in exterior articularea verticala a fatadelor se face prin intermediul lesenelor (platbande decorative) ce delimiteaza pe fatada vestica impartirea celor trei nave sau benzi lombarde (sistem de arcaturi oarbe) (vezi Fig.5)

arhitectura romanica este o arhitectura a zidului plin dezvol-tata pe orizontala (tectonica)

cornisa cu modilioane

5. Sisteme de boltire in arhitectura romanica

Fiind inca o perioada de experimentari se incearca adap-tarea unor solutii tehnice cunoscute perioadei precedente, folosite cu succes de arhitectura bizantina, dar pierdute. Astfel, s-a incercat boltirea planului basilical, bolta cilindrica exercitand mari impin-geri laterale este inlocuita de bolta in cruce ce nu exercita impin-geri, experimentandu-se chiar bolta in cruce pe ogive, inca inainte de aparitia stilului gotic, (la catedralele din Speyer si Mainz, Germania).

sarpanta este inlocuita treptat de bolta, sistem ce permitea acoperirea unei suprafete mai mari.

bolta cilindrica (sau bolta in leagan), in plin cintru sau franta  exercitau impingeri laterale de aceea este inlocuita de bolta in cruce (Fig.6)

bolta in cruce (doua bolti in leagan intretaiate), este sistemul cel mai des experimentat acesta permitand descarcarea impingerilor pe cele patru unghiuri ale traveei.

cupola pe pandantivi sau pe trompe, cu aceleasi adaptari  ca-n perioada precedenta, acopera spatii largi de plan central cum este careul patrat format de intretaierea navei principale cu transeptul.

o inovatie romanica sunt boltile de caramida acoperite cu tigle

aparitia arcului dublou o nervura ce ajuta la sprijinirea boltii pe pilastrii formand travee.

pentru echilibrarea exterioara a edificiului se folosesc contrafortii.

6. Sculptura

Sculptura romanica era influentata de cadrul strict in care trebuia redata si de tematica impusa de canoanele bisericii. Legea fundamentala a compozitiei romanice era legatura cu cadrul, de aceea sculptura romanica este in esenta arhitecturala. (Wittkower 1980)

Sculptura romanica ornamenteaza punctele de articulatie ale arhitecturii: capiteluri, cornise in interior si timpanele portalurilor la exterior, stilizarea fiind impusa de redarea subiectelor intr-un cadru architectural redus (legea cadrului).

Ornamentele perioadei romanice apartin repertoriului deco-rativ al imaginarului medieval in care apar monstrii, fiinte fantastice din bestiariile vremii etc. Cu o tematica exhatologica inspirata de scrierile vremii (Beatus, sau Psychomachia lui Prudentius, celebrul poem al latinitatii crestine, sau viziunea Sfantului Ioan), depasindu-se cadrul ingust al bestiariilor, tematica testamentara limitata la doua aspecte principale legate de nasterea, moartea si invierea lui Hristos (Craciunul si Pastele).

Diferentiata regional, sculptura romanica se remarca in Franta in regiunea Languedoc cu sculptura abatiei de la Moissac si Toulouse, in Burgundia la Vézelay si Autun, in Spania la Santiago de Compostella la portalul Orfevrilor, iar in Italia de nord zona necontaminata de influenta bizantina la Piacenza, Modena, si Verona unde portalurile sunt decorate cu motive spiralice si animaliere, iar in sud (Toscana) sub influenta artei decorative bizantine relieful este neglijat. (Pacaut, Rossiaud 1982)

%n plastica funerara apar sarcofagele cu statuia defunctului reprezentata pe capac culcata (gisant), in marime naturala, redata static fara nici o sugestie de miscare, pentru ca incepand din sec XIII, statuile redate pe capac sa capete volum (mormantul lui Henric Leul si al sotiei sale Matilda, catedrala din Braunschweig, Germania).

Pictura

Ocupa un rol secundar fiind folosita ca si pandant al arhitecturii in cazul reliefurilor sculptate, pictura acoperea aceste suprafete (reliefuri, capiteluri, portaluri). (Vatasianu 1968)

Se constata influenta bizantina cu figurile personajelor redate schematic in acel hieratism tipic in Italia (la Monte Cassino si picturile murale de la San`Angelo in Formia).

%n Franta existau doua grupari regionale mai importante: o scoala ce folosea o cromatica vie cu culori luminoase (regiunea Maine, Auvergne), si o scoala cu picturi luminoase pe un fond intunecat (Cluny in Burgundia si Languedoc).

Spania se afirma cu Santa Maria din Catalonia, unde pictura prezinta o cromatica vie si o intensitate a culorilor.

%n Germania se constata influenta picturii bizantine la Sf. Gheorghe din Oberzell.

Tehnici: ,,al fresco" cu adaugiri ulterioare in tehnica ,,al secco", se folosea legea perspectivei inverse in care personajele cresc in marime pe masura ce se departeaza de privitor.           Miniatura, apare in manuscrisele perioadei, dezvoltate in scriptoriile manastiresti ajungandu-se la diferetierea unor scoli cu repere stilistice diferite.

Caracter: didactic, sinodul de la Arras (1025) stipula in canoanele adoptate: ,,Nestiutorii de carte contempla in pictura ceea ce nu pot citi sau descoperi in Scriptura". (Pacaut, Rossiaud 1982)

8. PROBLEMATICA SEMINARULUI

1. Repertoriul ornamental al artei romanice (influente).

2. Statutul artistului in evul mediu timpuriu.

3. Studiu de caz, arhitectura romanica, biserica abatiala de la Cluny III.

4. Studiu de caz, lintoul portalului principal al bisericii din Saint-Génis-des-Fontaines (Languedoc).

5. Studiu de caz, portalul bisericii Madeleine din Včzelay.

STUDIU  DE CAZ

Denumirea: biserica abatiei de la Cluny III, (Burgundia), Franta (Fig.7, 8, 9)

Datare: 1088-1113

Autor: staretul abatiei Hugues de Semur initiaza constructia pentru a adaposti numarul crescand de pelerini si de calugari, documen-tele mentionandu-l pe Hezelo ca arhitect.

Descriere:

Lacas de cult al marelui ordin monastic fondat de Sf. Benedict, biserica abatiei de la Cluny, reprezinta expresia tipica a artei romanice-manastirea.

Din reconstituirea facuta de Kenneth J. Conant se observa oganizarea abatiei ce satisfacea toate nevoile comunitatii religioase, cladiri cu rol functional, fara a fi nevoie sa se paraseasca incinta:

a treia biserica abatiala;

claustrul lui Pontius (principal)

refectoriul (sala de mese)

dormitorul calugarilor

claustrul novicilor

claustrul pentru cei aflati in trecere

claustrul Notre-Dame

cimitirul calugarilor

camin pentru calatori

locuinte ale meseriasilor si grajdurile

Tipul planimetric basilical este ilustrat de noua basilica III, de la Cluny desfasurata longitudinal pe axa est-vest, avand doua turnuri la intrare, un narthex despartit de cele 5 nave de un portal, doua transepturi, la intretaierea navei cu transeptul deasupra careului se ridicau turnuri, absida inconjurata de un deambulator si capele reionante in jurul corului.

dimensiuni:

Lungimea monumentului 187,5 m; latimea navei 36 m divizata in 5 culoare; inaltimea boltei initiale care s-a prabusit avea 30 m, fiind considerata cea mai inalta de pana atunci.

material si tehnica: executata din blocuri masive de piatra, s-a folosit dupa prabusirea boltei navei principale un sistem nou de arce in plin cintru (boltita cilindric in arc frant), iar in exterior s-au plasat contraforti pentru sustinerea zidului navei. Deasupra traveelor navelor laterale s-au construit bolti in cruce, unei travei din nava principala corespunzandu-i doua in navele laterale in inaltimea navei s-au practicat doua siruri de ferestre.

plastica decorativa: cuprindea un bogat vocabular de la coloane cu capitel sculptat conform repertoriului romanic (cele 8 coloane ce desparteau absida de deambulator), pardoseala era executata din mozaic cu motive abstracte, existau trei portaluri sculptate cel central avand 6,4 m inaltime, timpanul fiind decorat cu un relief reprezentand Majestas Domini in tetramorf, exteriorul nu era decorat.

Starea de conservare: distrusa in 1798, pastrandu-se doar bratul unui transept si fragmente de sculptura din interior (capiteluri).

Bibliografie: Virgil Vatasianu, Istoria artei europene, Vol. I, Epoca medie, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1968, p.256-262; William Fleming, Arte si idei, Editura Meridiane, Bucuresti, 1983, p.186-183; Henri Focillon, Arta sculptorilor romanici, Editura Meridiane, Bucuresti, 1989.

STUDIU  DE CAZ

Denumirea: lintoul portalului principal al bisericii din Saint-Génis-des Fontaines (Languedoc), Franta (Fig. 10)

Autor: necunoscut

Datare:

Tehnica: reliefului plat, realizat prin incizarea suprafetei cu dalta.

Material: marmura

Descriere: lintoul portalului principal al bisericii din Saint-Génis-des Fontaines (Languedoc), Franta, este decorat in centrul compozitiei cu scena Majestas Domini sau Hristos in mandorla cu cartea in mana stanga cu dreapta binecuvantand, sustinuta de doi ingeri, de o parte si de alta fiind redati apostolii. Mandorla redata prin intermediul a doua cercuri suprapuse cu diametre diferite formeaza o potcoava, la fel arcaturile sub care sunt asezati apostolii ce se sprijina pe capiteluri cu vrejuri stilizate cu abacul decorat punctiform.

Sculptura romanica in prima faza de manifestare s-a inspirat din lucrarile de orfevrarie, din sculptura in lemn, fildes si bronz, decor evident in cazul acestui lintou. Proportia anatomica nu este respectata, personajele fiind redate cu capul supradimen-sionat, drapajul hainelor schematizat prin linii paralele, corpul mic indesat modelat pentru a se potivi cadrului in care trebuia reprezentat, o ilustrare a legii cadrului, forma fiind redusa la figuri geometrice, un triunghi sau un cerc in loc de genunchi.

%ntreaga compozitie este inconjurata de un chenar decorativ reprezentnd vrejuri stilizate.

Starea de conservare: buna

Bibliografie: Henri Focillon, Arta sculptorilor romanici, Editura Meridiane, Bucuresti, 1989; Xavier Barral i Altet, Philippe Bruneau, Georges Duby, Sophie Guillot de Suduirant, Mario Torelli, Skulptur. Von der Antike bis zum Mittelalter, Taschen Verlag GmbH, Koln, 1999, p. 256-257; Marcel Pacaut, Jacques Rossiaud, Epoca romanica, Editura Meridiane, Bucuresti,1982, p. 208.

STUDIU  DE CAZ

Denumirea: sculptura portalului principal al bisericii abatiale Madeleine de la Vézelay, Franta (Fig.11)

Datare: primul sfert al secolului al XII-lea

Autor: scoala de sculptura ce a lucrat si la catedrala Saint-Lazare din Autun.

Material: piatra

Tehnica: basorelieful, realizat cu dalta printr-un modeleu plat (méplat) cu putine gradatii ce confera intregului ansamblu volum prin jocul de umbre si lumini rezultat din gradarea suprafetei si desprinderea pe alocuri de fundal.

Descriere: prin iconografie si executie portalul este considerat cel mai complex din perioada romanica, scena centrala a lunetei timpanului reprezentand Pogorarea Sfantului Duh.

%n centrul compozitiei se afla Hristos in mandorla asezat pe tron din spatele sau tasneste apa vietii (cap. 22 al Apocalipsei), si in dreapta ramurile pline de rod ale pomului vietii cu 12 feluri diferite de rod. Sfantul Ioan Botezatorul apare redat in centru cu un medalion pe care este redat mielul, aluzie la faptul ca raul cu apa vietii este locul de botez. Din mainile lui Hristos tasnesc raze de lumina simbol al invataturii crestine emanate catre apostolii ce-l flancheaza de-o parte si de alta, trimisi sa raspandeasca aceasta invatatura. Pe lintel este reprezentata omenirea cu diferitele sale popoare, dupa cum era cunoscuta la acea vreme.

Registrul interior al arhivoltei este impartit in scene neregulate ce redau neamurile ce urmeaza a fi vindecate de pomul vietii. Registrul median al arhivoltei reda in medalioane lunile anului, zodiacul, si animale ciudate din bestiariile vremii (de exemplu lunile redau activitati specifice perioadei: septembrie, un personaj ce zdrobeste strugurii, luna octombrie -un om ce strange ghinda pentru porci). Registrul exterior al arhivoltei este decorat cu palmete stilizate.

Aceasta compozitie este considerata apogeul scolii de sculptura din Burgundia, influentata in executie de ilustratia manuscriselor in care desenul trasat cu penita realiza o schema-tizare, o insiruire de lini paralele, exemplu evident in cazul drapajului hainelor apostolilor si al lui Hristos.

Starea de conservare: buna, se constata absenta unor parti (mana dreapta a lui Hristos), o atenuare a reliefului la suprafata prin actiunea factorilor externi.

Bibliografie: Virgil Vatasianu, Istoria artei europene, Vol.I, Epoca medie, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1968, p.298-300; William Fleming, Arte si idei, Editura Meridiane, Bucuresti, 1983, p.196-200; Xavier Barral i Altet, Philippe Bruneau, Georges Duby, Sophie Guillot de Suduirant, Mario Torelli, Skulptur. Von der Antike bis zum Mittelalter, Taschen Verlag GmbH, Köln, 1999, p. 281-286.