Consecintele istoriei asupra culturii romane

CONSECINTELE ISTORIEI ASUPRA CULTURII ROMANE

Cultura- o consecinta a istoriei?

Urmarind cursul istoriei si culturii marilor puteri europene observam ca intre acestea doua(intre cultura si istorie) exista o anumita interdependenta. Tarile care au dominat scena politica au avut si cel mai mult de spus in plan cultural. Cultura unui popor dominat va fi intotdeauna, daca nu acaparata, cel putin influentata de cea a tarii dominante. O istorie nefavorabila va atrage, adesea, dupa sine o cultura pe masura.

In spatiul romanesc, incepand cu secolele XIX- XX, suntem martori la aparitia a cat mai multor lucrari ce au drept tema problema culturii romanesti, mai exact in ce masura aceasta cultura este romaneasca avand in vedere toate constrangerile istorice la care a fost supusa? Caci, in goana modernizarii, se pare ca s-au neglijat valorile autentice romanesti preferand-se imitatia si imprumutul in defavoarea creatiei proprii. Motivele invocate pentru a justifica masurile ce au fost luate pentru fondarea culturii romane moderne sunt diverse si, adesea, de factura istorica. Excluzand ipoteza lipsei de valoare , ca fiind vinovata de locul ocupat de cultura romana in randul marilor culturi europene, se impune intrebarea: cum se face ca totusi aceasta a ocupat mereu un loc secundar pe scena culturala internationala? Sa fie oare adevarat ca prin insasi esenta sa cultura romana este o cultura minora si ca aceasta pretentie de a accede la o cultura majora este doar o munca sisifica , dupa cum afirma Noica?[1] intelegand prin minora, aici, doar o diferenta al graduala si nicidecum una calitativa[2]: "despre stramosii nostri geti, plugari si ciobani, s-a putut spune ca in secolul al VI- lea a. Chr. nu aveau o cultura calitativ inferioara, ci doar fomal deosebita de a grecilor; tot ce ii deosebea era ca ei, getii, erau sateni si nu oraseni ca grecii. "[3] Sa fie oare tot vina istoriei? Sau romanii insisi sunt cei responsabili de situatia culturii romane?

Operele Paradoxul roman", a lui Sorin Alexandrescu, si "In contra directiei de azi in cultura romana", a lui Titu Maiorescu, ne vor ajuta sa gasim cateva raspunsuri la aceste intrebari.

O incursiune in istorie

Stim bine ca de-a lungul timpului, istoria nu a fost intotdeauna de partea Romaniei. Aflata o perioada lunga sub dominatia diverselor popoare si supusa nenumaratelor constrangeri, tara noastra nu a putut decat sa isi asume soarta impusa de altii.

Abia incepand cu secolul al XIX- lea constatam o libertate a poporului roman si o deschidere catre Occident. Acest moment marcheaza punctul de plecare al modernizarii statului roman. Este necesar, asadar, sa vedem in ce masura toate aceste elemente istorice si-au pus amprenta asupra culturii romanesti.

In lucrarea "Paradoxul roman", Sorin Alexandrescu surprinde etapele formarii culturii romane in raport cu evenimentele istorice. Acesta distinge trei etape, pe care le denumeste paradoxuri, corespunzatoare fiecare cate unei perioade istorice. Astfel ca, perioadei dominatiilor orientale, ii corespunde paradoxul apartenentei, caci in ciuda pozitiei geografice a Romaniei, o insula de latinitate pierduta intr-o mare slava si ungara"[4] , poporul roman a reusit sa isi pastreze autonomia culturala. Aceasta perioada este urmata de una a independentei fata de dominatia orientala si de mult dorita apropiere de Occident, perioada in care toate eforturile poporului roman sunt concentrate in scopul alinierii cu statele europene. Acesteia ii corespunde paradoxul simultaneitatii. Procesul modernizarii atinge toate sectoarele vietii, asadar si pe cel cultural. Se imprumuta excesiv pentru a recupera timpul pierdut, iar scopul urmarit este realizat doar superficial. Acesta marcheaza cel de-al treilea paradox, al continuitatii/discontinuitatii culturii romane, asupra caruia voi insista in mod special.Cele trei paradoxuri vor fi abordate pe larg in cele ce urmeaza pentru a evidentia impactul pe care l-a avut istoria asupra formarii unei culturi romane moderne. Ceea ce mi-am propus sa demonstrez este ca, dincolo de influenta fatala pe care istoria o are asupra culturii, mai exista si alti factori, interni, care si-au pus amprenta in procesul formarii culturii romane. Relevanta in acest sens este lucrarea "In contra directiei de azi in cultura romana" a lui Titu Maiorescu.

Conditiile istorice si paradoxurile romanesti

Am afirmat anterior ca Sorin Alexandrescu incadreaza cultura romana in trei paradoxuri.[5] Primul dintre acestea il constituie paradoxul apartenentei,care se refera la modul in care poporul roman a reusit sa isi pastreze autonomia culturala, in ciuda conditiei istorice(de tara dominata). Lupta dusa de poporul roman a fost o lupta a supravietuirii(culturale, politice), iar nu una pentru dezvoltare si creatie, caci exista un permanent pericol ca el sa fie canibalizat ca natiune de civilizatiile asupritoare. Astfel ca, victoria luptei cu istoria a romanilor se limita doar la pastrarea autenticitatii. In paralel, poporul roman se gaseste intr-o permanenta cautare a identitatii, pe care acesta o vedea doar prin contopirea cu Occidentul. Lucru imposibil de realizat, de altfel, data fiind situatia politica a vremii. Astfel ca, tot potentialul creator a fost concentrat asupra folclorului si traditiei.

Odata cu sfarsitul imperiilor in Europa, visul romanilor de a-si gasi identitatea contopindu-se cu statele occidentale isi gaseste realizarea si cultura romana isi face aparitia pe scena internationala. Se constata, insa, un mare decalaj intre aceasta si celelalte culturi europene deja consacrate. In aceste conditii, sincronizarea cu marile culturi occidentale apare ca imperativa, marcand cel de-al doilea paradox roman, al simultaneitatii. Incepe o perioada a recuperarii unor secole intregi, timp in care celelalte culturi si-au dobandit maturitatea. Este momentul in care poporul roman forteaza istoria incercand sa realizeze rapid tot ceea ce alte culturi au facut in decurs de sute de ani. Astfel ca, aceasta sincronizare nu se putea face altfel decat anacronic. Curente literare care cunosc apusul in marile culturi europene, pe teritoiul nostru abia isi fac aparitia. De asemenea curente literare opuse(clasicismul, romantismul, preromantismul) ajung sa coexiste, iar incadrarea acestora se face prin opere, iar nu prin autor. Cu exceptia lui Eminescu e imposibil de gasit un alt scriitor roman care sa corespunda unei singure perioade literare.

Daca primul paradox se refera la spatiul in care s-a format cultura romana, iar cel de-al doilea la timpul cultural, fortat, in care aceasta a luat nastere, cel de-al treilea paradox este cel al continuitatii/discontinuitatii culturii romane. In ciuda faptului ca cele trei provincii romanesti au fost supuse, de-a lungul istoriei, unor influente diferite, limba romana este, totusi, unitara marcata, insa de doua discontinuitati.

Prima discontinuitate se desfasoara pe verticala si se refera la existenta, pe teritoriul romanesc, a doua culturi: cea scrisa si folclorul. Cultura autentica romaneasca este reprezentata de folclor, pe cand cea scrisa era supusa constant influentelor exterioare, era perisabila si instabila. Insa acest fanatism, aceasta inversunare a romanilor de a pastra traditia au dus la un anumit conservatorism si chiar la impiedicarea unor schimbari politice si culturale importante. Caci, daca in cazul marilor culturi europene, cum este situatia Frantei de exemplu, "noul" a produs o ruptura in vechea cultura, in spatiul romanesc acesta a fost atasat traditiei. Idei noi erau asimilate doar in masura in care puteau fi alaturate folclorului. Astfel ca prima discontinuitate apare intre ceea ce este modern si traditional in cultura romana.

Cea de-a doua discontinuitate se realizeaza in plan orizontal, marcata fiind de ruptura ce a avut loc in cultura romana in perioada secolului al XIX- lea si in special spre sfarsitul acestuia, cand Romania isi indreapta viziunile asupra Vestului. Romanii isi vad acum visul implinit si se gasesc in cautarea identitatii. Insa, orientarea catre un spatiu total nou inseamna in acelasi timp si desprinderea de ceea ce a existat pana acum, de propriul nostru trecut. Este momentul care marcheaza incercarea de recuperare a diferentelor care exista intre cultura romana si cea occidentala. Se produce astfel o revolutie in toate sectoarele vietii, dar nu si in structurile socio-culturale. Acest ritm inegal in care se realizeaza recuperarea provoaca o mare ruptura intre stat si cultura, intre un model socio-economic modern si un model cultural anacronic. De aici incolo cultura romana s-a format in contextul gasirii unei unitati intre cele doua parti.

Proiect: Dunarea - sectoarele dunarii Proiect: Clima. Clima Europei. Clima Romaniei

De la paradoxul discontinuitatii pe orizontala la teoria formelor fara fond

Decalajul dintre aceste doua sectoare ale vietii capata proportii din ce in ce mai mari. Cei care sesizaza aceasta directie gresita in care se indreapta societatea romaneasca sunt membrii societatii Junimea. Meritul care ii revine criticismului junimist este acela de a fi franat acest avant al modernizarii, care nu numai ca nu a dus la salvarea statului roman dar i-a facut si mai mult rau.

Titu Maiorescu fondeaza teoria "formelor fara fond", ce se vroia o reprezentare a realitatii culturale romanesti. Putem intelege prin "fond" si "forma", cu toate ca Maiorescu nu a dat o definitie clara acestor concepte, aspectul economic si social(fond) respectiv institutiile politice, juridice, culturale, structurile organizationale(forma)[6]. Nemultumirea lui Maiorescu deriva din faptul ca tinerii romani, cuprinsi de euforia modernizarii, au importat institutiile tarilor dezvoltate, insa nu s-au gandit daca fondul cultural romanesc atinsese gradul de maturitate necesar. Si, ca o consecinta, atunci "cand le vorbesti de stiinta iti arata societatile mai mult sau mai putin academice si programele discursurilor tinute asupra problemelor celor mai grele ale intelighentii omenesti; daca te interesezi de arta frumoasa, te duc in muzee, in pinacoteci si glipoteci, iti arata expozitiunea artistilor in viata si se lauda cu numarul panzelor spinzurate pe parete; si daca, in fine, te indoiesti de libertate, iti prezinta hartia pe care e tiparita constitutiunea romana "[7]. Dovada modernizarii statului roman o constituiau institutiile, iar nu valorile culturale. Aveam partide politice, foi politice in care insa se scria prost romaneste, se scria prost chiar si in publicatiile literare.[8] Atunci pretentiile unei gramatici, ale unui stil si ale unei ortografii pe care Maiorescu le avea de la principalele publicatii literare, par oare nejustificate? Caci ele au fost puternic criticate chiar de "Asociatiunea transilvaneana pentru literatura romana si cultura poporului roman" considerate drept pieptanatura de baba. [9] Intreaga critica maioresciana graviteaza in jurul ideii coform careia cultura romana este fundamentata pe "neadevar"[10]: "neadevar in aspirari, neadevar in politica, neadevar in poezie, neadevar pana in gramatica, neadevar in toate formele de manifestare a spiritului public"[11]. Neadevarul patrunsese pana si in lucrarile fundamentale ale culturii romane. In acest sens, Maiorescu aminteste trei opere de referinta pentru istorie, etimologie si filologie care-si fondeaza studiul pe ipoteze neverosimile si false. Incercand sa demonstreze latinitatea poporului roman, in virtutea tezei conform careia dacii ar fi fost exterminati in totalitate de catre romani, Petru Maior porneste de la izvoare istorice nesigure. "Lexiconul de la Buda" si "Tentamen criticam in linguam romanicam" prezinta o limba romana care nu a fost vorbita niciodata de poporul nostru.

Maiorescu explica acest neadevar ca fiind rezultatul vanitatii tinerilor romani care doreau sa demonstreze ca tara noastra nu este cu nimic mai prejos decat celelalte tari dezvoltate . Aceste imprumuturi masive nu ar fi fost in esenta lor atat de daunatoare daca ar fi fost insotite de constiinta necesitatii unui fundament pentru aplicarea lor. Caci daca poporul roman ar fi simtit nevoia unui fond pentru acestea ele nu ar fi fost, totusi atat de "stricacioase" si "forma ar fi reusit sa stimuleze fondul"[12].

Insa, Maioescu nu se rezuma doar la a constata situatia, deloc placuta, a culturii romane, ci propune si anumite solutii pentru a iesi din aceasta stare. In primul rand el condamna incurajarea mediocritatilor sub pretextul ca "tot e ceva"[13]. Promovarea acestora ar face mult rau, si mai ales intr-o societate in plina modernizare precum era a noastra. A doua masura propusa de Maiorescu consta in stoparea importurilor de institutii moderne pana cand nu vom dispune de un fond cultural potrivit. Pentru ca, aplicand acestea pe un fundament imatur este imposibil sa ne asteptam la consecinte favorabile. Incompetenta unor functionari aflati la conducerea unor forme ar face ca oamenii sa isi piarda increderea in institutiile insesi si sa fie sceptici cand vor trebui sa "imbrace vestmantul lor dispretuit"[14] Asadar, drumul care trebuie urmat pentru a ajunge la gradul de modernizare al statelor occidentale, potrivit lui Maiorescu, porneste de la fond catre forma. Numai pe un fundament cultural puternic putem accede la o modernizare reala, caci altfel nu vom obtine decat o modernizare de suprafata, care asemenea unei constructii fara fundatie, nu va sfarsi decat naruindu-se.

"Forme fara fond" sau "forme care stimuleaza fondul"?

Teoria formelor fara fond este preluata mai tarziu de criticul si istoricul literar Eugen Lovinescu in lucrarea "Istoria civiliztiei romane moderne ", unde ii opune acesteia o alta conceptie asupra modernizarii. Elaborand conceptele de sincronism si de mutatie a valorilor estetice, Lovinescu arata ca dincolo de a fi daunatoare, aceste imitatii ale formelor occidentale, sunt, dimpotrva, constructive. Specificul national ar putea fi salvat prin adoptarea in masa a institutiilor, eticii si practicilor occidentale[15], adoptare urmata de o adaptare a culturii romane la acestea. De asemenea imitatia, in conceptia lui Lovinescu, nu vizeaza doar stricta preluare a formelor, ci presupune inventia, aplicarea unei tuse personale[16]. Asadar, modelul modernizarii propus de Lovinescu, porneste de la forme catre fond, de la civilizatiile superioarea catre cele inferioare.

Cele doua solutii propuse pentru modernizare difera doar in ceea ce priveste practica rezolvarii, insa amandoua pleaca de la aceeasi ipoteza: existenta unui fond cultural constient de necesitatea modernizarii. Caci, nici Maiorescu nu a condamnat imprumuturile in sine, ci faptul ca acestea s-au facut doar pentru ca trebuia iar nu pentru ca era necesar: "fata cu aceasta directie a publicului roman noi nu putem crede ca adevaratul mobil care l-a indemnat spre cultura occidentala sa fi fost o pretuire inteligenta a acestei culturi. Mobilul propriu nu a putut fi decat vanitatea descendentilor lui Traian, vanitatea de a arata popoarelor straine cu orice pret, chiar cu pretul adevarului, ca le suntem egali in nivelul civilizatiunii"[17] La randul sau, Lovinescu, ii pretinde acestui fond cultural sa reactioneze. Importul institutiilor trebuie sa functioneze ca un stimul pentru acest fond cultural, a carui datorie este de a se adapta formei.

Acestea au fost cele mai importante teorii asupra modului in care trebuia realizata modernizarea statului roman. Solutiile au fost oferite, sarcina de a le pune in aplicare ii revine poporului roman.

Ierarhii politice, ierarhii culturale

Aparitia tarzie pe scena culturala internationala cat si pozitia pe care Romania o ocupa pe plan istoric sunt cele doua elemente care traseaza directia pe care o va urma cultura romana. Nefiind o putere politica, intr-o perioada in care suprematia gravita in jurul acestui aspect, Romania nu a putut sa isi promoveze valorile. Monopolul cultural era detinut de statele puternice din punct de vedere politic, "evaluarea obiectelor culturale nu facea decat sa respecte ierarhizarile politice ale vremii".[18] Astfel ca, nu valoarea ii lipsea culturii romane, ci ii lipseau resursele necesare promovarii acesteia. Insa ar fi nedrept sa dam vina numai pe contextele istorice, caci vina apartine si romanilor insisi, care nu au facut nimic ca sa-si exporte valorile, iar cultura romana le-a fost cunoscuta celorlalte popoare doar prin "contextualizarea acesteia in studiile romanice si balcanice, care o mai domesticeau un pic. "[19]

In ceea ce priveste modernizarea statului roman, nu sunt de ignorat nici consecintele ce decurg in urma atator secole de asupriri. Romanii sunt constienti de necesitatea unei evolutii, pentru care insa, nu sunt pregatiti spiritual. Modernizarea presupune o revolutie in toate sectoarele vietii, dar poporul roman nu este inca dispus sa-si abandoneze trecutul si propria cultura pentru pastrarea careia au luptat atat. Folclorul reprezenta pentru romani identitatea culturala, la care se vad acum nevoiti sa renunte brusc. Pe de alta parte istoria nu tinea cont de aceste aspecte si impunea necesitatea modernizarii statului roman. Astfel ca romanii s-au vazut constransi de situatie si pornesc procesul modernizarii pe un fond cultural conservator. Imprumuta institutiile occidentale si le aplica acestui fond traditional romanesc. Modernizarea s-a realizat superficial, din cauza unei neadecvari intre fond si forma.

Privite din acest punct de vedere, actiunile romanilor nu par izvorate numai din vanitatea de a nu fi mai prejos decat celelalte tari occidentale, precum afirma Maiorescu [20]. Vremea nu le-a oferit romanilor timp sa se acomodeze cu noul statut. Alinierea cu celelalte state europene era imperativa, ei stiau ca modernizarea trebuie realizata, dar au omis poate lucrul cel mai important de care trebuiau sa tina cont: daca fondul cultural romanesc era suficient de matur pentru aplicarea institutiilor moderne? Si aici indignarea lui Maiorescu este pe deplin justificata. El condamna tocmai acest aspect si anume ca romanii nu numai ca nu s-au gandit daca formele imitate au un fond cultural roman care sa le corespunda, dar nici macar nu au simtit nevoia unuia.[21] Astfel ca teoria maioresciana are rolul de a trezi constiinta romanilor macar in cel de-al doisprezecelea ceas si de a indrepta modernizarea pe fagasul cel bun. Acest lucru se poate realiza, pe de o parte consolidand fondul prin descurajarea mediocritatilor si promovarea valorilor, iar pe de alta parte prin stoparea importurilor, fara discernamant, ale formelor occidentale. O modernizare reala porneste de la baze solide, pe care se pot construi ulterior formele institutionale moderne.

Tragand linie

Chiar daca ne gasim la o diferenta de sute ani de la momentul in care se puneau problemele modernizarii statului roman, inca mai intalnim si astazi ecouri ale formelor fara fond condamnate atat de catre Maiorescu, semn ca inca cultura romana nu a atins maturitatea culturilor occidentale. Din pacate istoria nu s-a oprit in loc pentru a oferi societatii noastre timpul necesar recuperarii decalajului cu care a pornit in calea modernizarii. Romania inca duce o lupta cu istoria pentru a ajunge din urma celelalte state mai avansate pe plan evolutiv decat ea.

Cel mai important pas, acela de a identifica problema si cauzele care au generat-o, a fost facut, insa daca acesta nu va fi urmat de aplicarea solutiilor, a fost facut zadarnic. Cauzele situatiei actuale a culturii romane au descoperite, solutii de asemenea au fost oferite si inca incercam sa le punem in practica. Din ce in ce mai evidente aceste probleme, ele se doresc solutionate caci daca "niciodata nu e prea tarziu", de ce sa fie poporul roman cel care infirma aceasta vorba veche?­

BIBLIOGRAFIE

1.     Alexandrescu, Sorin: Paradoxul roman, in vol Paradoxul roman, Bucuresti, Ed. Univers, 1998

2.     Giorgiu, Grigore: Istoria culturii romane moderne, Bucuresti, Ed. Comunicare. Ro, 2002

3.     Lovinescu, Eugen: Istoria civiliztiei romane moderne

4.     Maiorescu, Titu: In contra directiei de azi in cultura romana, Convorbiri literare, 1868

5.     Noica, Constantin: Ce etern si ce e istoric in cultura romaneasca(in vol Pagini despre sufletul romanesc) Bucuresti, Humanitas, 1991

6.     http://ro.wikipedia.org/wiki/Sincronism